temelia si adevarul

 

                                     Drumul cresterii spirituale

                                                   - VIII -

     Arend Remmers

     6     Pustiul

     Dupa trecerea Marii Rosii, poporul Israel a gasit inaintea lui un "pustiu mare si infricosator". El a fost intr-adevar eliberat de Egipt, dar nu a atins inca scopul pe care il propusese Dumnezeu. Pe drumul spre acest scop, El nu i-a dus pe israeliti "pe drumul tarii filistenilor, desi acela era mai aproape. Caci Dumnezeu a zis: Ca nu cumva poporul, vazand lupta, sa regrete si sa se intoarca in Egipt" (Ex. 13:17). Acest drum era mai scurt, caci ajungea imediat pe tarmul Marii Mediterane, dar trecea printr-o tara ostila. De aceea, Dumnezeu i-a dus mai intai in directia sud-est, in peninsula Sinai, unde a facut legamant cu poporul Sau.

     6.1     Legea

     Pana la momentul in care poporul Israel a primit legea, el se afla doar sub harul lui Dumnezeu. Dar in loc sa se increada in har si in promisiunile Domnului facute parintilor lor, s-au pus sub lege intr-o incredere carnala cu aceste cuvinte : "Tot ce a zis Domnul vom face" (Ex. 19:8 ; 24:3, 7). Astfel a inceput pentru Israel lunga perioada de aproximativ 1500 ani a legii. ea fiind implinita doar de Hristos. Legea de la Sinai si-a gasit sfarsitul la cruce (Rom. 10:4 ; Col. 2:14). Dumnezeu a hotarat aceasta mai dinainte : "Ea a fost adaugata din cauza calcarilor de lege, pana cand urma sa vina 'Samanta' careia I s-a facut promisiunea" (Gal. 3:19).

     Intrucat in Noul Testament exista mai multe afirmatii, si aparent in parte diferite, cu privire la lege, si datorita faptului ca multi crestini au notiuni neclare despre lege, insemnatatea si valoarea ei, trebuie sa ne ocupam de acest subiect. O intelegerea clara a locului pe care il ocupa legea in caile lui Dumnezeu fata de oameni, si a relatiei lui Hristos cu aceasta, este de toata importanta pentru cresterea noastra spirituala. 

     Crestinii din Galatia, care erau in pericol de a se pune sub lege, a trebuit sa fie avertizati prin aceste intrebari : "Numai aceasta doresc sa aflu de la voi: din faptele legii ati primit Duhul, sau din auzirea credintei? Asa de fara minte sunteti? Dupa ce ati inceput in Duh, acum sfarsiti in carne?" (Gal. 3:2, 3). Scriitorul epistolei catre Evrei este chiar mai clar. Asa cum spune titlul, destinatarii erau iudei convertiti (evrei = israeliti). Deoarece unii dintre ei, sub presiunea persecutiilor din Palestina, voiau sa se intoarca la iudaism si deci la lege, trebuiau avertizati : "Pentru ca, desi de mult trebuia sa fiti invatatori, aveti din nou nevoie ca cineva sa va invete care sunt elementele inceputului cuvintelor lui Dumnezeu si ati ajuns sa aveti nevoie de lapte si nu de hrana tare. Pentru ca oricine foloseste lapte este fara experienta in cuvantul dreptatii, pentru ca este un prunc; iar hrana tare este pentru cei maturi, care, prin obisnuinta, au simturile (simturi spirituale) deprinse sa deosebeasca binele si raul. De aceea, lasand cuvantul inceputului lui (sau "despre") Hristos, sa mergem spre maturitate (gr. teleiotes)"(Ev. 5:12 la 6:1).Un crestin care se plaseaza sub legea de la Sinai este deci, dupa aprecierea Noului Testament, carnal, imatur si destul de departe de a fi, spiritual vorbind, un "adult". Acest lucru este surprinzator pentru multi credinciosi, si chiar socant, dar acesta este adevarul. 

     Trebuie vazut mai intai ca legea de pe Sinai, care consta nu doar in ceea ce se numeste "cele zece porunci" ci, dupa socotelile rabinilor, intr-un total de 613 porunci, nu a fost destinata niciodata intregii omeniri. Ea a fost data doar lui Israel, poporul pamantesc ales de Dumnezeu (Deut. 4:8 Rom. 3:2 ; 9:4). Acest popor nu era alcatuit numai din credinciosi, ci in majoritate, de oameni naturali, adica nenascuti din nou. Lor le-a fost comunicata voia lui Dumnezeu prin lege. De asemenea, Pavel i-a scris lui Timotei ca "legea nu este data pentru cel drept, ci pentru cei nelegiuiti si nesupusi, pentru neevlaviosi si pacatosi..." (1 Tim. 1:9-11). Atunci cand, in original, cuvantul "lege" figureaza fara articol, asa cum este cazul aici (*), notiunea nu se limiteaza la legea de pe Sinai, ci inglobeaza toate prescriptiile legale. Dupa cum legea se adreseaza oamenilor naturali din aceasta lume, ea este socotita in Galateni 4:3 si Coloseni 2:20 ca facand parte din "elementele lumii". Poruncile ei priveau lucrurile perceptibile ale acestei lumi, si i-au pus pe israeliti in robie.

     (*) In acest verset (1 Tim.1:9) in rom. este "legea", articulat; in schimb, in fr. si en. cuvantul este fara articol : "lege", n.t.

     Legea contine reguli etice si morale (din care fac parte cele zece porunci) (*), prescriptii civile si penale (care reglementeaza viata comunitara) si porunci religioase si culturale (de ex. porunci cu privire la jertfe). Daca israelitii ar fi putut sa tina legea, ei ar fi fost intr-adevar indreptatiti si ar fi primit viata (Lev. 18:5 ; Deut. 6:25). Dar lucrul acesta s-a aratat imposibil, ceea ce este, totusi, revelat doar in Noul Testament.

     (*) Sabatul constituie o exceptie. Porunca atat de des repetata in Penteteuh de a tine sabatul (Ex. 16:23) ; 20:8-11 ; 23:12 ; 31:13-17 ; 34:21 ; 35:2, 3 ; Lev. 19:3, 30 ; 23:3 ; 26:2 ; Deut. 5:12-15) avea scopul de a oferi israelitilor o odihna saptamanala, dar nu avea nicio semnificatie etico-morala ca la celelalte "zece porunci". Nu puteau sa se odihneasca si in alta zi a saptamanii ? Lucrul acesta cerea deci in primul rand ceva de la om care ii era foarte greu : o ascultare neconditionata fata de Dumnezeu.

     Legea

     -   cerea ascultare (Rom. 7:7 ; Gal. 3:12),

     -   dadea cunostinta pacatului (Rom. 3:20),

     -   blestema pe cel care o incalca (Gal. 3:10),

     -   ducea la moarte (Rom. 7:10 ; 2 Cor. 3:6), 

     -   nu putea sa indreptateasca (Rom. 3:20 ; Gal. 2:16 ; 3:11).

     Fiind data de Dumnezeu, legea este "sfanta si dreapta si buna" (Rom. 7:12 ; comp. 1 Tim. 1:8). Ea este chiar numita "spirituala", in contrast cu omul carnal, vandut pacatului (Rom. 7:14). Dar este imposibil pentru omul natural sa indeplineasca cerintele lui Dumnezeu care sunt cuprinse in ea, datorita naturii sale pacatoase. De aceea, ea nu poate sa duca la indreptatire sau mantuire, deoarece este slaba prin carne (Rom. 8:3).

     Acum s-ar putea pune intrebarea : "Pentru ce legea ?". Dupa Romani 5:20, "legea a intervenit, ca sa prisoseasca greseala", iar dupa Galateni 3:19, "ea a fost adaugata din cauza calcarilor de lege". Aceste doua expresii, "a intervenit" si "a fost adaugata" sunt afirmatii semnificative care adesea sunt trecute cu vederea in discutiile pe acest subiect si de judecata asupra legii. Darea legii la Sinai nu a corespuns intentiei initiale a lui Dumnezeu. Poporul Israel a fost acela care, dupa eliberarea sa din Egipt, s-a angajat sa faca tot ceea ce a poruncit Domnul, in loc sa se incredinteze ca mai inainte in harul Sau (Ex. 19:8 ; 24:3, 7). El a dat apoi legea poporului Sau, dar in cele din urma cu singurul scop de a dovedi ca omul este incapabil sa tina o lege perfecta data de Dumnezeu. Concluzia, trasa este adevarat doar in Noul Testament, afirma de asemenea : "din faptele legii, nicio faptura (lit. "carne") nu va fi indreptatita inaintea Lui, pentru ca prin lege vine cunostinta pacatului" (Rom. 3:20). Astfel se demonstreaza, pe de-o parte, stricaciunea completa a omului, dar si zadarnicia oricarei religii (*). Daca o religie data de Dumnezeu Insusi nu poate salva, nicio alta nu va putea.

     (*) Contrar credintei crestine in Domnul Isus ca Mantuitor, trebuie sa intelegem prin "religie" un cult cu anumite reguli pe care omul trebuie sa le respecte strict daca vrea sa intre in legatura cu Dumnezeu si sa ajunga la fericirea eterna.

     Un alt scop al legii, legat de cel dinainte, este mentionat in Galateni 3:23 la 25. Ea era pentru Israel un "indrumator" care proteja poporul si veghea asupra lui. Aceasta nu inseamna ca astfel a fost ferit de pacat. Dupa cum am vazut, acesta a fost contrariul. Dar prin lege, el a fost pus deoparte de natiuni. Era singurul popor pamantesc care avea privilegiul sa-L cunoasca pe Dumnezeu (comp. Deut. 4:8). Dar, ca "indrumator pana la Hristos", legea nu a servit pentru a-i pregati pe israeliti in vederea "credintei". Ea putea doar sa aduca cunostinta pacatului  si deci dorinta de izbavire. Din nou vedem aici clar ca valabilitatea legii a incetat odata cu introducerea credintei crestine. "Insa, dupa ce a venit credinta, nu mai suntem sub indrumator; pentru ca toti sunteti fii ai lui Dumnezeu, prin credinta in Hristos Isus" (Gal. 3:25, 26 ; 4:3-5).

     Este adevarat ca legea contine directive etico-morale de insemnatate generala, ca de exemplu interdictiile de a ucide sau de a fura. Principiile de baza ale acestor porunci se regasesc nu doar in Noul Testament, dar si in culegerile de legi din aproape toate culturile si formele de societate. Desigur, ele trebuie sa fie puse in practica si in crestinism. Dar pentru crestin, fundamentul pentru aceasta nu este legea si tinerea poruncilor din Vechiul Testament, ci pentru ca Domnul Isus si viata Lui perfecta ca Om sunt regula noastra de umblare si modelul nostru (1 Cor. 11:1 ; Gal. 5:18). Vedem in viata Lui revelatia perfecta si sfanta a dragostei lui Dumnezeu. 

     Cea mai inalta cerinta a legii de pe Sinai era dragostea fata de Dumnezeu si iubirea aproapelui (Matei 22:37-40) ; Rom. 13:10). Desigur, aceasta si-a pastrat intreaga valabilitate si astazi. Dar criteriul dupa care actioneaza crestinul este mult mai inalt. In epistola catre Galateni el este numit "legea lui Hristos" (Gal. 6:2 ; comp. cu "legea libertatii" din Iac. 1:25 ; 2:12). Cel care, fiind nascut din nou, traieste si actioneaza sub calauzirea Duhului Sfant, implineste nu numai cerintele legii, adica tot ceea ce legea cerea unui om, dar si poruncile Domnului nostru (Ioan 14:21 ; Rom. 8:4).

     S-ar putea obiecta acum : "Exista deci in Noul Testament o lege si porunci pentru crestini" ! Daca, totusi, le examinam in ce constau ele, vom vedea ca ele au cu totul alta semnificatie. Cand suntem indemnati in Galateni 6:2 : "Purtati-va poverile unii altora si impliniti astfel legea lui Hristos", este usor de recunoscut aici ca este vorba de ceva cu totul diferit de legea de la Sinai. La fel este si cu porunca Domnului catre ucenicii Sai si catre noi, de a se iubi unii pe altii (Ioan 13:14). Cuvantul "porunca" are in Noul Testament o cu totul alta semnificatie decat in Vechiul Testament. Poruncile nou-testamentale sunt expresia voii lui Dumnezeu, Tatal, pentru copiii Sai. Legea de pe Sinai era expresia voii unui Dumnezeu sfant pentru oamenii naturali, pacatosi. Daca o tineau, le era promisa viata si binecuvantarea. Poruncile Noului Testament sunt date oamenilor nascuti din nou, pentru a conduce si calauzi viata cea noua din ei (*).

     (*) Cele patru "porunci" din Fapte 15:20, 29, (interzicerea idolatriei, curviei, a ceea ce este sugrumat si a sangelui) nu sunt porunci cu specific crestin, ci sunt valabile pentru toti oamenii. Ele se refera la oridinea de la creatie si la poruncile lui Dumnezeu fata de Noe (Gen. 9:1 si urmat.). Tinandu-le, se respecta autoritatea si sfintenia lui Dumnezeu.

     Dupa cum s-a spus deja, cerintele etico-morale ale lui Dumnezeu exprimate in legea de la Sinai au o valabilitate universala. Dimpotriva, legea insasi cu multele ei cerinte detaliate si consecintele lor, se aplica numai la viata poporului Israel.

     Ceilalti oamenii, dupa Romani 1 si 2, vor fi judecati si condamnati nu dupa legea de la Sinai, ci pentru ca s-au indepartat de bunavoie de Creator, netinand seama de constiinta prezenta in fiecare om. Iudeii care au pacatuit sub lege se afla sub o responsabilitate mai mare, si toti cei care se numesc crestini sunt, si ei, cel mai responsabili, deoarece ei pot cunoaste gandurile lui Dumnezeu din Cuvantul Sau, si in mod special in Noul Testament.

     Prin moartea lui Hristos, legea si-a pierdut valabilitatea. El a "desfiintat... legea poruncilor cuprinsa in randuieli" (Efes. 2:15). "Dupa ce a sters inscrisul cu porunci, care era impotriva noastra, care ne era potrivnic, si l-a inlaturat din cale, pironindu-l pe cruce" (Col. 2:14). Motivul ne este dat in Evrei 7:18 si 19 : "Pentru ca este o desfiintare a poruncii de mai inainte, din cauza slabiciunii si inutilitatii ei (pentru ca legea n-a desavarsit nimic), si o introducere a unei sperante mai bune, prin care ne apropiem de Dumnezeu".

     Dar daca Domnul Isus este sfarsitul legii, El nu  este numai in legatura cu mantuirea, dar si in ce priveste modul de a trai al celor rascumparati. Noi nu trebuie sa separam domeniile de aplicare a legii. Daca s-a dovedit incapabila de a salva pe pacatosii pierduti si a fost desfiintata, ea nu poate fi restabilita ca ghid al vietii de credinta pentru cei rascumparati. Si totusi, invatatorii legii dintre iudei (numiti "iudaizanti") au incercat la inceput sa introduca legea de pe Sinai in credinta crestina. Cele doua pasaje mai cunoscute din Noul Testament care trateaza aceasta problema sunt Fapte 15 si epistola catre Galateni. In aceste doua texte, este afirmat cu claritate ca amestecul legii si al harului este impotriva voii lui Dumnezeu. Si totusi, in vaste sfere ale crestinatatii, tinerea legii - adica practic, "cele zece porunci" - a devenit un element al vietii de credinta. Consecintele sunt ca formalismul si traditionalismul au luat loc libertatii si calauzirii Duhului Sfant. Si ceea ce este mai rau : crestinii care se pun sub lege (si, din nefericire, cat de mare este numarul lor !) raman blocati in starea descrisa in Romani 7. Ei nu vad ca legea si-a gasit sfarsitul in crucea lui Hristos, nici ca ei sunt morti fata de lege (Rom. 7:4, 6) ; vezi paragraful : "Morti fata de pacat si fata de elementele lumii").

     Pe langa pozitia ei speciala in relatiile lui Dumnezeu cu poporul Sau pamantesc Israel, legea de pe Sinai contine si astazi inca un numar mare de prescriptii care au o semnificatie tipologica pentru noi. "Deoarece toate cate au fost scrise mai inainte au fost scrise spre invatatura noastra, pentru ca, prin rabdarea si incurajarea Scripturilor, sa avem speranta" (Rom. 15:4). Cu toate acestea, ele nu sunt decat o "umbra a lucrurilor care aveau sa vina; dar trupul este al lui Hristos". Randuielile legii cu privire la sanctuar, la preotie, la jertfe, la viata de zi cu zi si la multe alte lucruri, contin profunde instructiuni spirituale, fara indoiala, inca partial cercetate si recunoscute, pentru noi. Cortul intalnirii, pe care il gasim in a doua parte a cartii Exod, este un exemplu deosebit de frumos si important.