Drumul cresterii spirituale
- VII -
Arend Remmers
5 Trecerea Marii Rosii (continuare)
5.6.5 Pomul si roadele
Pentru multi credinciosi, sfarsitul omului vechi este o doctrina necunoscuta, pentru altii, ea este greu de inteles si mai greu de pus in practica. Ei se chinuie neincetat sa lupte impotriva pacatului care locuieste in ei, lupta pe care nu o pot castiga niciodata. O imagine poate ajuta la clarificarea doctrinei mortii cu Hristos, atat de importanta pentru o viata de credinta libera. In Matei 7:17 la 20, Domnul Isus a facut deja, intr-un context putin diferit, comparatia cu un pom. Un pom rau produce roade rele, in timp ce un pom bun produce roade bune. Chiar daca se distrug toate roadele pomului rau, nu se schimba nimic : el va continua sa produca aceleasi roade rele. Exista o singura solutie : eliminarea completa a pomului pentru ca el sa nu mai poata produce roade. Daca aplicam aceasta la noi insine, Dumnezeu, in Hristos, nu doar ne-a iertat toate pacatele, si a nimicit astfel "roadele" rele, dar, de asemenea, a executat judecata asupra omului vechi. Pacatele au putut fi iertate, dar pentru sursa de unde ele veneau, nu putea fi iertare, exista doar moarte. Prin moartea noastra, spiritual vorbind, cu Hristos, omul vechi, "pomul" care producea roade rele, a fost pus deoparte in mod fundamental - fundamental, deoarece Dumnezeu il vede asa, si ca noi putem, prin credinta, sa facem la fel, in timp ce pe de alta parte carnea, adica natura noastra veche pacatoasa, este inca in noi atat timp cat vom trai pe pamant. Totodata, El ne-a dat viata cea noua, divina, in stare sa aduca rod pentru El.
Al cincilea capitol din epistola catre Romani ne arata, de la versetul 12, ca Adam, cazut in pacat, a devenit capul unei familii de pacatosi, si ca toti oamenii, ca membrii ai acestei familii, trebuie sa se astepte la moarte si la pierzarea eterna. Nimeni nu poate, prin propriile lui forte, sa se elibereze de aceasta stare. De aceea, Fiul lui Dumnezeu, ca Om, a luat de bunavoie la cruce, sub judecata lui Dumnezeu, locul care ni se cuvenea ca urmasii unui Adam cazut. El a murit ca Inlocuitor (sau Substitut) pentru toti cei care cred in El, si prin aceasta, L-a glorificat pe Dumnezeu in mod desavarsit. Dupa ce a sfarsit aceasta lucrare, a inviat (Rom. 6:4) si, ca "ultimul Adam", "al doilea om", este acum parga unei noi familii, Cel care insufleteste (sau aduce la viata) pe toti cei care cred in El. Dupa cum, prin neascultarea lui Adam am fost "facuti pacatosi", la fel, prin ascultarea Domnului Isus, suntem "facuti drepti" (Rom. 5:19). In locul "pomului" rau, a fost introdus ceva nou. "Asa incat, daca este cineva in Hristos, este o creatie noua; cele vechi s-au dus; iata, toate s-au facut noi" (2 Cor. 5:17).
Este adevarat, carnea nu a fost eliminata impreuna cu omul vechi, dupa cum am vazut, dar "trupul pacatului" (Rom. 6:6) este, ca si "trupul carnii", pe care l-am dezbracat dupa cum vedem in Coloseni 2:11. Totusi, acolo nu este vorba de trupul nostru fizic. In acest context, cuvantul "trup", are sensul figurativ de "masinarie", "mecanismul" pacatului in fiinta umana, care nu poate produce altceva decat pacat (*). Cu alte cuvinte, este constrans sa pacatuiasca. In fiecare credincios, prin credinta in Domnul Isus, aceasta constrangere a disparut. Dumnezeu a eliminat "pomul" vechi care nu producea decat roade rele.
(*) In schimb, "trupul carnii Lui" din Coloseni 1:22 desemneaza trupul fizic al Domnului Isus.
A intelege ca Domnul Isus ne-a eliberat prin moartea Lui de pozitia noastra de pacatosi si ne-a introdus in cea de drepti este un progres important in viata noastra de credinta. In ce privesc pacatele noastre, suntem indreptatiti inaintea lui Dumnezeu prin sangele lui Hristos ; aceasta este invatatura din Romani 3 si 4. In schimb, nu putem sa fim salvati de pozitia noastra de pacatosi decat prin moartea Lui si prin moartea noastra cu El ; aceasta este invatatura din Romani 5 si 6.
Sfarsitul omului nostru vechi prin moartea lui Hristos este descrisa in Romani 6 in trei etape (*) :
- Omul nostru vechi a fost rastignit, adica a fost judecat, cu Hristos (v. 6).
- Noi suntem morti cu Hristos, adica vechiul nostru "eu" si vechea noastra viata au luat sfarsit (v. 2 si 8)
- Prin botezul pentru Hristos Isus si pentru moartea Lui, am marturisit ca suntem inmormantati cu El (v. 3 si 4).
(*) Epistola catre Romani nu merge atat de departe ca epistolele catre Efeseni si Coloseni, in care suntem vazuti ca inviati impreuna cu Hristos (Efes. 2:6 ; Col. 2:12 ; 3:1). Nu vom gasi acest aspect al adevarului decat in imaginea Iordanului.
5.6.6 "A muri fata de pacat ?"
In ce mod simplu si clar este astfel respinsa, prin invatatura Cuvantului lui Dumnezeu potrivit careia suntem morti cu Hristos, opinia gresita ca crestinul trebuie in viata lui de credinta "sa moara" progresiv fata de pacat ! Cuvantul lui Dumnezeu nu afirma doar ca : "Suntem morti cu Hristos" (Rom. 6:8), dar si stabileste ca suntem "morti fata de pacat" si "morti fata de pacate" (Rom. 6:2 ; 1 Pet. 2:24). In aceste trei citate, verbul este la trecut. Este vorba deci de un fapt implinit de care putem sa ne apropiem prin credinta. Pe de alta parte, am primit viata lui Dumnezeu si astfel putem "sa umblam in innoirea vietii" (Rom. 6:4, 13). Continutul si scopul noii noastre vieti este Hristos in glorie. Avem dreptul sa ne socotim ca morti in ceea ce priveste pacatul, dar cu privire la Dumnezeu, ca vii in Hristos Isus ( Rom. 6:11).
Este adevarat ca, in alte pasaje, suntem indemnati sa mortificam (sa dam mortii) "madularele noastre care sunt pe pamant" precum curvia, necuratia, patima, pofta rea si lacomia (Col. 3:5) (*). Spre deosebire de epistola catre Romani, in epistola catre Coloseni suntem vazuti ca persoane care, nu doar au fost dezbracate de omul cel vechi, dar care au si fost imbracate in omul cel nou, si care traiesc si actioneaza in virtutea acestei pozitii noi (Col. 3:9, 10). "Madularele" pe care trebuie sa le mortificam sunt cele ale omului vechi, un fel de resturi ale pozitiei noastre anterioare ca pacatosi, care si-au gasit sfarsitul in moartea lui Hristos si in moartea noastra cu El. Cu alte cuvinte : acestea sunt activitatile carnii care ne insotesc in toata viata noastra pamanteasca si care se impotrivessc neincetat vietii celei noi si Duhului Sfant. Viata cea noua, divina, care isi gaseste bucuria si expresia sa perfecta in Domnul Isus este, totusi, prin puterea si prin calauzirea Duhului Sfant, mai puternica decat carnea. Daca umblam prin Duhul, vom birui pofta carnii (gal. 5:16).
(*) Este la fel si cu "lepadarea" faptelor intunericului, minciuna, manie, suparare, rautate, defaimare, vorbire rusinoasa, necuratie, etc. (Rom. 13:12 ; Efes. 4:25 ; Col. 3:8 ; comp. Ev. 12:1 ; Iac. 1:21 ; 1 Pet. 2:1).
- Pentru aceasta, trebuie inainte de toate vigilenta spirituala. "Vegheati si rugati-va, ca sa nu intrati in ispita" (Marcu 14:38). Trebuie sa ne controlam deja sentimentele si gandurile noastre si sa nu ne lasam antrenati de carnea noastra, natura cea veche, spre lucruri murdare.
- Atunci cand suntem prinsi de ispitele care ne pandesc aproape continuu si peste tot, trebuie sa fugim ! "Fugiti de curvie" - "Fugiti de idolatrie" - "Dar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri (iubirea de bani)" (1 Cor. 6:18 ; 10:14 ; 1 Tim. 6:11).
- Conditia esentiala pentru a realiza aceasta este de "a ramane alipiti de Domnul din toata inima" (Fapte 11:23).
Este cu totul altceva decat a gandi ca ar trebui ca credinciosi sa murim inca fata de pacat. Cati copii adevarati ai lui Dumnezeu se chinuie in eforturile lor pentru a stapani prin ei insisi pacatul care locuieste in ei - si aceasta fara succes.
5.6.7 Romani 7
Romani 7 ne da o descriere a unei astfel de stari. Vedem aici un om care are viata lui Dumnezeu, caci el socoteste viata lui trecuta ca fiind "in carne" si ii place legea lui Dumnezeu "dupa omul dinauntru" (Rom. 7:5, 22). Numai un om nascut din nou poate vorbi asa. Dar cel care este prezentat in Romani 7 nu a inteles inca prin credinta faptul minunat descris in capitolul 6, ca omul nostru vechi a fost rastignit impreuna cu Hristos si ca el a murit cu Hristos.
Aici avem deci descrierea unei stari care nu este "naturala", in care ne putem gasi, din diferite motive. Unul din acestea este pretinsa necesitate de a tine legea, cu descoperirea imposibilitatii de a o face. Dar aceasta poate fi consecinta unei prezentari incomplete a Evangheliei. In cele din urma, se poate datora unei intelegeri insuficiente a lucrarii perfecte de rascumparare realizata de Domnul Isus. Romani 7 este capitolul "eului", care este pronumele cel mai des repetat, mai ales in a doua parte a capitolului. In versetele 1 la 13, este stabilit clar ca legea nu trebuie sa fie regula de viata a celor care cred in Domnul Isus. Versetele 14 la 24 expun experientele triste ale unui credincios care nu a inteles inca faptul minunat de a fi mort cu Hristos, si sfarsesc prin exclamatia disperata : "O, nenorocit om ce sunt..." !
Ce stare groaznica sa stii ca cineva a venit ca un pacatos pierdut la Domnul Isus, ca I-a marturisit pacatele sale si ca a crezut in lucrarea Lui pentru a gasi pacea cu Dumnezeu, si totusi sa trebuiasca sa constate continuu : "Caci nu binele pe care-l vreau il practic, ci raul pe care nu-l vreau, pe acela il fac" (Rom. 7:19). Ce experiente coplesitoare, atunci cand in fiecare dimineata, se hotaraste sa nu mai cada din nou intr-un pacat sau altul ci sa-L urmeze pe Domnul Isus, si cand seara, este nevoit sa spuna inca odata, descurajat : nu am reusit ! Nu este cu nimic de mirare ca o astfel de persoana ajunge in final sa strige : "O nenorocit om ce sunt! Cine ma va elibera din acest trup al mortii?" (Rom. 7:24).
Cauzele acestei stari deplorabile a unui credincios sunt pretinsa necesitate de a tine legea de pe Sinai si ignorarea perfectiunii lucrarii Domnului Isus de la cruce. Poate ca cineva va intreba atunci cu uimire : "Mantuirea depinde deci de cunostinta mea sau de puterea credintei mele ?" Cu siguranta nu ! Nu este nicidecum chestiunea, in aceasta situatie, de mantuirea eterna, ci este vorba despre certitudinea noastra cu privire la acest subiect, si de puterea de a umbla in noutatea vietii. Cu toate acestea, omul nascut din nou din Romani 7 nu are puterea sa depaseasca tenditele vechii sale naturi pacatoase, si poate chiar sa ajunga astfel sa se indoiasca de mantuirea sa (*).
(*) Cel care se exprima astfel in Romani 7 nu este totusi Pavel in mod personal. Ca iudeu strict, el nu a trait niciodata intr-o stare "fara lege" (Rom. 7:9). Nu exista niciun motiv sa credem ca, dupa convertirea lui radicala, ar fi cunoscut greutatile descrise aici de un suflet neeliberat.
Simbolic, israelitii se aflau intr-o stare asemanatoare inainte de a trece Marea Rosie. Dar atunci au invatat ca Dumnezeu lupta pentru ei. Nu au intrat ei insisi in adancurile apelor, ci au putut sa vada si sa realizeze cu calm eliberarea Domnului. Si cand totul s-a terminat, ei s-au bucurat, caci "au crezut in Domnul si in robul Sau Moise" (Ex. 14:31). A urmat cantarea din capitolul 15. Israel a celebrat acolo nu doar puterea si gloria lui Dumnezeu, dar si bunatatea Lui.
Deci si credinciosul poate vedea acum ca judecata lui Dumnezeu asupra lumii, asupra lui Satan si asupra omului vechi, a fost executata in moartea Domnului Isus. La fel cum israelitii au trecut pe uscat Marea Rosie, asa si cresitnul poate sa socoteasca moartea lui Hristos sub judecata lui Dumnezeu ca mijlocul prin care el insusi este rastignit impreuna cu Hristos, mort cu El si inmormantat cu El prin botez.
5.6.8 "In Hristos"
Cel care recunoaste judecata lui Dumnezeu asupra omului vechi si primeste cu pocainta si cu o credinta sincera, ca Domnul Isus a purtat aceasta judecata, trebuie sa stie ca Dumnezeu nu-l mai socoteste ca un om natural, pacatos. Omul vechi a fost rastignit cu Hristos si Dumnezeu nu-l mai vede pe cel credincios "in carne", ci ca "vii... in Hristos" (Rom. 6:11). El stie ca : "nu este nicio condamnare pentru cei care sunt in Hristos Isus" (Rom. 8:1).
Inainte de moartea si invierea Domnului Isus, nimeni nu putea fi "in Hristos". El singur a umblat pe acest pamant perfect fara pacat si sfant, si doar El a suferit si a murit pe cruce. El a spus : "Adevarat, adevarat va spun: daca grauntele de grau cazut in pamant nu moare, ramane singur; dar, daca moare, aduce mult rod" (Ioan 12:24). Dar acum, dupa moartea Sa pentru noi si invierea Lui prin gloria Tatalui, putem, prin credinta, sa avem parte de viata si de gloria Sa intr-o lume a invierii. Noi suntem in harul lui Dumnezeu, care nu ne mai vede in starea noastra nenorocita de pacatosi, ci ca fiind una cu Fiul Sau, si aceasta inseamna : "in Hristos", un fel de "infasurat" in perfectiunea si gloria Sa ca Om la dreapta lui Dumnezeu.
Exista in Vechiul Testament o imagine frumoasa a identificarii noastre spirituale cu Hristos. Dupa legea de la Sinai, preotul care aducea jertfa de ardere de tot a unui israelit, primea pielea animalului oferit (Lev. 7:8). Jertfa era arsa in intregime pe altar, "este... o jertfa prin foc, de mireasma placuta Domnului" (Lev. 1"9, 13). Totodata, pielea apartinea nu aceluia care oferea, ci a preotului, a celui care se ocupa cel mai intens de arderea de tot. El putea s-o imbrace (desi nu este spus in mod expres aici). Nu a facut Dumnezeu primului cuplu de oameni "haine din piele", dupa cadere (Gen. 3:21) ? Preotul care aducea jertfa de ardere de tot putea sa se infasoare in pielea jertfei ! La fel si noi, prin credinta, putem sa ne socotim dupa voia lui Dumnezeu ca fiind una cu Hristos, ca fiind "in Hristos" care, la cruce, S-a dat pe Sine Insusi intr-un mod atat de perfect spre gloria lui Dumnezeu "ca dar si jertfa lui Dumnezeu, ca parfum de buna mireasma". Stim ca Dumnezeu "ne-a facut placuti in Cel Preaiubit" (Efes. 5:2 ; 1:6).
Aceasta pozitie nu se poate compara nicidecum cu cea a lui Adam inainte de cadere. Daca ar fi asa, ar ramane, ca si in cazul lui Adam, pericolul de a o pierde din nou. Nu, Cuvantul lui Dumnezeu ne arata clar diferenta : "Asemenea celui din tarana (adica Adam), asa sunt si cei din tarana; si asemenea Celui ceresc( adica Hristos), asa sunt si cei ceresti; si, dupa cum am purtat chipul celui din tarana, vom purta si chipul Celui ceresc" (1 Cor. 15:48, 49). Nu purtam inca, este adevarat, "chipul Celui ceresc" - aceasta nu va avea loc decat la rapirea noastra, dar acum avem deja viata Lui si, in plus, suntem una cu El, adica "in Hristos".
Pozitia noastra eterna sigura si binecuvantata in Hristos nu este consecinta interventiei noastre sau a puterii credintei noastre, ea este rezultatul lucrarii Sale de rascumparare. Dupa ce a implinit lucrarea si a fost inviat, El a luat ca Om glorificat un loc cu totul nou in cer, pe care nu l-a avut nimeni vreodata inaintea Lui. Cel care crede in El este acum "un singur duh cu El" (1 Cor. 6:17). Cu toate acestea, nu vom putea fi constienti de acest lucru decat atunci cand ne socotim morti cu Hristos. Cand vom accepta aceasta prin credinta, vom primi o pace cu adevarat stabila. Noi nu ne mai identificam cu omul nostru vechi, ci cu Domnul nostru mort si inviat. Acum putem avea o bucurie reala in viata cea noua pe care am primit-o in Hristos prin harul lui Dumnezeu. Omul nostru vechi il socotim ca ceva care apatine de trecut, iar pe noi insine ca morti cu Hristos. "Tot asa si voi, socotiti-va pe voi insiva morti fata de pacat si vii fata de Dumnezeu, in Hristos Isus" (Rom. 6:11).
Cu toate acestea, pentru cati copii ai lui Dumnezeu nu este la fel ca pentru acei cativa soldati japonezi care, dupa ani de zile de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, au ramas gata de lupta pe o insula izolata in Pacific, deoarece ei nu stiau ca razboiul era terminat de mult timp ! Asa cum aceia traiau intr-o stare de alerta continua, desi total inutila si probabil cu teama permanenta de atacurile inamice, la fel si acesti credinciosi traiesc intr-o marea teama de propriile lor esecuri si poate chiar sa nu atinga scopul vietii lor de credinta, deoarece le lipseste certitudinea ca Dumnezeu ii vede "in Hristos", Fiul Sau Preaiubit. Nu doar ca El a murit, dar si noi am murit impreuna cu El (este ceea ce am exprimat in botez, imaginea inmormantarii noastre impreuna cu El) si acum traim prin El si cu El.
Cu suguranta, nu am atins inca scopul vietii noastre de credinta, Intr-un fel, ne aflam ca si Israel inca "in pustie". Dar la fel cum, pe malul celalalt al Marii Rosii, poporul Israel intona impreuna cu Moise cantarea de eliberare, asa si noi putem deja de pe pamant sa-I aducem Mantuitorului nostru, si prin El lui Dumnezeu, Tatal nostru, lauda si adorare pentru eliberarea perfecta care este partea noastra (Ex.15) !
Cu toate acestea, experientele avute de Israel in pustie au facut sa inceteze cantarea lor de lauda. In loc de multumire, in curand s-au auzit murmure. In toti cei patruzeci de ani ai calatoriei lor, nu este mentionat decat un singur cantec, pe care l-au cantat dupa ce au fost izbaviti de serpii infocati (Num. 21:17, 18). Din nefericire, ne asemanam in multe privinte cu poporul pamantesc al lui Dumnezeu. In timp ce, ca rascumparati, ar trebui sa ne incurajam intotdeauna din nou la multumire si lauda : "Prin El deci sa-I aducem neincetat jertfa de lauda lui Dumnezeu, adica rodul buzelor care marturisesc Numele Lui" (Ev. 13:15).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu