temelia si adevarul

 

                                               Drumul cresterii spirituale

                                                   - V -

     Arend Remmers

         5     Trecerea Marii Rosii (continuare)

     5.5     Judecata lumii

     Lumea, pe care o vedem aici infatisata prin Egipt, a cazut de asemena sub influenta si puterea pacatului, deoarece primul cuplu uman s-a lasat inselat de Satan. Cain, ucigasul fratelui sau, "a iesit dinaintea Domnului", si a construit impreuna cu urmasii sai propria sa lume a necredintei, care se afla pana astazi in dusmanie fata de  Dumnezeu (Gen. 4:16 ; Ioan 15:18 ; 17:25).

     Gasim destul de clar in Vechiul Testament o separare categorica intre Israel, poporul lui Dumnezeu, si natiuni. Dar caracterul, corupt de Satan si de pacat, al lumii nu era inca manifestat acolo. Numai in Noul Testament, notiunea de "lume" este folosita intr-o semnificatie noua. La origine, expresia "lume" desemneaza creatia si toate fiintele umane care traiesc in ea (Fapte 17:24 ; 1 Tim. 6:7) ; Ioan 3:16). Pe de alta parte, dupa cadere, lumea este si sistemul rau, indepartat de Dumnezeu, stapanit de diavolul care, dupa cum am vazut, este numit stapanitorul acestei lumi (1 Ioan 2:15-17 ; 5:19). Acelasi cuvant (gr. kosmos) este folosit pentru cele doua semnificatii. In plus, exista inca un alt cuvant (gr. aiôn) care inseamna "lume, veac, epoca", si care infatiseaza mai degraba caracterul moral corup al lumii (Gal. 1:4). Este deci important, cand citim Cuvantul lui Dumnezeu, sa discernem dupa context semnificatia speciala a cuvantului "lume", pentru a fi feriti de erori.

     Atunci cand Fiul lui Dumnezeu a venit in lume, poporul Sau pamantesc (iudeii) nu L-au primit, iar lumea indepartata de Dumnezeu nu L-a cunoscut (Ioan 1:10). Mai mult : iudeii si natiunile - adica lumea intreaga - si-au manifestat rautatea lor  prin respingerea Celui care singur era fara pacat. Intrega coruptie si dusmania totala fata de Dumnezeu a lumii religioase, culturala si politica s-au manifestat in timpul rastignirii Domnului. Scrierea dispretuitoare de pe cruce, "Isus Nazarineanul, Regele iudeilor" a fost astfel scrisa in ebraica, in greaca si in latina (Ioan 19:20). Prin urmare, lumea, care L-a condamnat pe Cel care voia sa o salveze, si-a rostit propria condamnare. Dar ea a fost condamnata definitiv si din partea lui Dumnezeu (comp. 3:19). De aceea, cu privire la moartea Sa pe cruce, Domnul a vestit dinainte : "Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stapanitorul lumii acesteia va fi aruncat afara" (Ioan 12:31).

     5.5.1     Separarea de lume 

     Pentru cel care crede in Domnul Isus, nu poate exista nicio comuniune cu lumea care L-a respins pe Domnul Isus si care se afla prin urmare sub condamnarea lui Dumnezeu. La fel cum Israel era separat de Egipt prin Marea Rosie, la fel si toti cei care apartin Lui sunt, prin moartea Sa, scosi "... din acest veac (gr. "aiôn") rau" (Gal. 1:4). Trupeste, ne aflam cu siguranta inca "in lumea (gr. "kosmos")"  creatiei, si experimentam zilnic ca "acest veac  (gr. aiôn)" ne inconjoara (Ioan 17:11 ; Tit 2:12). Dar, precum Domnul nostru, noi nu mai suntem "din lume (gr. kosmos)", adica nu mai facem parte din acest sistem rau judecat de Dumnezeu (Ioan 15:19 ; 17:14-16 ; Col. 2:20). Pur si simplu nu-i mai apartinem. Primim prin credinta nu doar judecata lui Dumnezeu asupra lui Satan si asupra lumii, dar si faptul ca noi apartinem lui Hristos inviat si glorificat. Prin inaltarea Lui la cer, El a parasit lumea, si lucrul acesta il vom face si noi la rapirea noastra in casa Tatalui, fapt la care ne putem astepta in orice moment. Dar deja de acum nu mai apartinem lumii, desi ne aflam trupeste inca in ea (Ioan 17:6). La fel cum Marea Rosie era o bariera intre israelitii eliberati si Egipt, la fel moartea lui Hristos i-a separat acum pe rascumparatii Sai de lume - si aceasta pe deplin si etern.

     Acest fapt este de-o importanta mare pentru viata noastra de credinta. Multi copii ai lui Dumnezeu vegeteaza in viata lor spirituala deoarece ei nu fac acest pas prin credinta, si nu traiesc in separare de lume. Ei sufera fiindca vor sa slujeasca la doi stapani. Cu toate acestea, Domnul Isus a spus ca acest lucru este imposibil : "Nimeni nu poate sluji la doi stapani" (Mat. 6:24). Atat timp cat nu acceptam separarea noastra de lume, si daca nu o realizam prin credinta, nu vom putea face niciun progres spiritual. De aceea suntem indemnati cu atata insistenta, in Noul Testament, sa facem propria noastra judecata a lui Dumnezeu fata de lume si de a ne separa de ea trup si suflet.

     -  Pavel ii indeamna insistent pe credinciosii din Roma : "Si nu va conformati veacului acestuia, ci fiti transformati, prin inoirea mintii voastre, ca sa  deosebiti care este  voia lui Dumnezeu: cea buna si placuta si desavarsita" (Rom. 12:2).

     -  Iacov afirma : "Nu stiti ca prietenia lumii este vrajmasie fata de Dumnezeu? Deci oricine va vrea sa fie prieten al lumii se face vrajmas al lui Dumnezeu" (Iac. 4:4).

     -  Petru ii indeamna astfel pe crestinii iesiti din iudaism : "Preaiubitilor, va indemn, ca straini si calatori, sa va feriti de poftele carnale ca de unele care se razboiesc impotriva sufletului, avand o purtare buna intre natiuni, pentru ca, in ceea ce vorbesc impotriva voastra ca de niste raufacatori, prin faptele voastre bune la care sunt martori, sa-L glorifice pe Dumnezeu in ziua cercetarii" (1 Petru 2:11-12). "Caci, daca, dupa ce au scapat de necuratiile lumii, prin cunostinta Domnului si Mantuitorului Isus Hristos, incurcandu-se din nou, sunt invinsi de acestea, starea lor din urma este mai rea decat cea dintai" (2 Petru 2:20). 

     -  Ioan scrie : "Nu iubiti lumea, nici cele din lume. Daca iubeste cineva lumea, dragostea Tatalui nu este in el. Pentru ca tot ce este in lume: pofta carnii si pofta ochilor si trufia vietii, nu sunt din Tatal, ci sunt din lume. Si lumea trece, dar cine face voia lui Dumnezeu ramane pentru eternitate" (1 Ioan 2:15-17). 

     In ultima sa epistola, Pavel a trebuit sa constate cu tristete : "Dima m-a parasit, iubind veacul (gr.aiôn)  de acum" (2 Tim. 4:10). Pentru a fi feriti de un  astfel de esec, este vorba de a lasa o data pentru totdeauna lumea in spatele nostru, si sa ne alipim cu convingere de inima de Domnul nostru, sa-L iubim si sa-L pretuim, pe El, gloria si bogatiile Sale ! Cel care a primit prin credinta lucrarea de rascumparare a lui Hristos nu ar trebui sa priveasca lumea doar ca rastignita (adica judecata de Dumnezeu), dar trebuie, de asemenea, sa se considere pe sine insusi ca pe unul rastignit fata de lume - si aceasta prin crucea lui Hristos (Gal. 6:14).

     Cate discutii nu au avut loc printre crestini pe tema "lumii". Sunt ele cu adevarat necesare ? Este atat de dificil de a raspunde la aceasta intrebare : "Ce este lumea ?" Chiar si luand in considerare faptul ca in multe tari, lumea a fost si este partial impregnata de forme crestine, faptul ramane : tot ceea ce omenirea si-a aranjat cu scopul de a trai mai bine fara Dumnezeu, aceasta este lumea. Nu este vorba deci de natura creata de Dumnezeu, ci de cultura si civilizatia dezvoltate de oameni. Aceasta afirmatie poate sa starneasca la prima vedere uimire, dar daca ne punem intrebarea cu privire la ce inseamna  si acopera intr-un mod general notiunile "cultura" si civilizatie", vom intelege mai bine. Cultura este infatisata ca fiind "ansamblul prestatiilor intelectuale, artistice, educative ale unei societati, ca expresie a dezvoltarii umane superioare" (dictionarul Duden), sau mai explicit ca : "ansamblul formelor intelectuale, sociale si materiale ale manifestarilor vitale ale umanitatii, prin care acestea produc un mediu, si se dezvolta, infrumuseteaza si depasesc natura umana ; in cea mai larga utilizare a acestei notiuni, ceea ce a creat omul, ceea ce nu este deci natural". In domeniul intelectual, aici sunt incluse "stiinta, arta, etica, religia, limbajul, si educatia", in domeniul social "politica si societatea", si in domeniul material, "tehnica si economia" (Lexicul lui Mayer).

     Notiunea "civilizatie" este putin diferita de cea de mai sus (cultura) ; ea este definita astfel : "ansamblul conditiilor vietii sociale si materiale produse si imbunatatite prin progresul tehnic si stiintific" (Duden), sau potrivit unei alte definitii : "stiinta, tehnologie si forme definite de viata si relatii" (Mayer).

     Astfel, cultura priveste mai degraba domeniile intelectuale, in schimb civilizatia, mai degraba domeniile materiale ale vietii oamenilor. Comparatia arata totusi ca aceste notiuni se suprapun partial. Astfel, nu se poate spune pur si simplu : Ar trebui sa ne ferim doar de presupusele influente culturale, dar putem, dimpotriva, sa ne folosim fara alt scop de realizarile materiale ale lumii. De exemplu, mijloacele de transport si alte sisteme tehnice nu au nimic rau in sine, dar ele pot servi pentru scopuri bune sau scopuri rele. Medicina face posibila astazi dializa si operatiile cardiace, dar si contraceptii usoare si avorturi sigure. In mijloacele de comunicare, separarea, si chiar diferentierea, devine si mai dificila si mai periculoasa. Este suficient de mentionat subiectul televiziunii si al internetului cu toata gama lor de posibilitati. Printr-un amestec inteligent de informatii concrete si divertisment si indoctrinare lumeasca si imorala, lumea a patruns in case si in inimi. Deosebirea dintre lumina si intuneric este astfel diluata, si intrarea in lume a fost pur si simplu pregatita.

     Uitam destul de usor ca tot ceea ce este in lume a fost si este realizat de oameni fara Dumnezeu. Motivele lor sunt cautarea placerii, mandriei, goana dupa bani si putere, daca nu chiar mai rau (comp. Rom. 1:29-31 ; 2 Tim. 3:2-5). Dumnezeu si gloria Sa nu are nicio importanta pentru ei. Inventiile cele mai utile si mai placute servesc in primul rand inventatorilor si producatorilor, pentru realizarea ambitiilor lor si ca sursa de castig. 

     Auzim uneori ca trebuie totusi sa facem deosebire intre lucrurile pamantesti si lucrurile lumesti. Ar trebui sa ne bucuram fara nicio preocupare de lucrurile pamantesti, si sa ne ferim doar de lucrurile lumesti. Cu toate acestea, Cuvantul lui Dumnezeu se exprima altfel. In Filipeni 3:18 si 19, gasim pe cei care sunt "vrajmasii crucii lui Hristos, al caror sfarsit este pieirea, al caror dumnezeu este pantecele, si gloria le este in rusinea lor, care gandesc la lucrurile pamantesti". Iacov numeste intelepciunea care nu vine de sus "pamanteasca, naturala, diabolica" (Iac. 3:15). Pe de alta parte, Sfantul locas al lui Dumnezeu din Vechiul Testament este numit "Sfantul locas pamantesc" (Ev. 9:1). O distinctie stricta intre notiunile biblice "pamantesc" si "lumesc" nu poate fi deci mentinuta. Tot ceea ce este lumesc este pamantesc, si tot ceea ce este pamantesc poate duce la lumesc. Cel care insista sa faca o diferenta intre cele doua notiuni ar trebui sa se astepte sa fie intrebat daca nu cauta in acest fel sa "largeasca" drumul credintei. Greseala este in inima noastra despre care profetul Ieremia spune ca "este nespus de inselatoare si fara nicio speranta de vindecare: cine poate s-o cunoasca? Eu, Domnul, cercetez inima, Eu incerc rarunchii, ca sa dau fiecaruia dupa caile lui, dupa rodul faptelor lui" (Ier. 17:9, 10). Domnul nostru vrea ca toata inima noastra sa fie pentru El. Nu jumatate, ci intreaga !

     Atunci cand apostolul Pavel ii descrie pe credinciosi ca "... cei care se folosesc de lume (kosmos), ca si cum nu s-ar folosi de ea", el exprima destul de clar prin aceste cuvinte inspirate de Duhul lui Dumnezeu, o apreciere nuantata a lumii in care traim (1 Cor. 7:31). Cu siguranta, nu putem iesi din lume (1 Cor. 5:10), dar, ca crestini, noi nu avem nimic in comun cu ea, si prin urmare, nici nu putem avea comuniune cu ea. "Ce comuniune are lumina cu intunericul?" (2 Cor. 6:14) (*).

     (*) Referitor la acest subiect vedeti si "Lectii practice pentru noi" in capitolul urmator "Pustia".

     Pentru Israel, Dumnezeu a vazut de la inceput pericolul regretului de Egipt. De aceea, El a facut ca mai intai poporul sa parcurga un drum lipsit de amenintari si dificultati, "ca nu cumva poporul, vazand lupta, sa regrete si sa se intoarca in Egipt" (Ex. 13:17). Abia trecusera Marea Rosie, si au inceput sa traverseze pustia, ca au murmurat impotriva lui Moise si impotriva lui Aaron, si si-au  amintit decat de oalele cu carne din Egipt, dar nu de intristarea lor sub robia lui Faraon (Ex. 16:3). Dumnezeu le-a dat prepelite si mana, "paine din cer", ca hrana, dar foarte repede dupa aceasta, "multimea amestecata" care era in mijlocul lor i-a facut pe fiii lui Israel sa priveasca inapoi si sa-si aminteasca de pesti, castraveti, pepeni, praz, ceapa si usturoi pe care i-au mancat in Egipt. Mana a fost, cu timpul, din ce in ce mai dispretuita (Num. 11:4-6 ; 21:5). Dumnezeu le-a dat din nou sa manance prepelite, dar i-a facut sa cunoasca si consecintele poftelor lor : "Si le-a dat ce au cerut, dar a trimis uscaciune in sufletele lor" (Ps. 106:15). Apoi cand, la putin timp dupa aceea, zece din cele douasprezece iscoade revenind din Canaan au descurajat poporul prin informatiile pe care le-au adus, vrand chiar sa se intoarca in Egipt (Num. 14:3, 4) ! Chiar si la sfarsitul traversarii pustiei, gata sa atinga scopul, israelitii l-au provocat pe Moise intrebandu-l : "Pentru ce ne-ati facut sa ne suim din Egipt, ca sa murim in pustiul aceasta?" (Num. 21:5).

     Si noi, ca crestini, nu suntem scutiti de pericolul de a ne intoarce in lume, dupa cum am vazut un exemplu in Dima, insotitorul apostolului Pavel. Carnea noastra, natura veche din noi, nu s-a schimbat. Dar sa stam tari prin credinta si realizand ca prin moartea Rascumparatorului nostru am fost scosi din lume si noi nu mai facem parte din ea. Nu este nevoie sa ne lasam ochii sa rataceasca prin lume. Noi avem obiectul cel mai glorios pentru inimile noastre, scopul cel mai glorios inaintea ochilor nostri : Domnul nostru in glorie.

     5.6     Morti impreuna cu Hristos

     Atunci se poate pune intrebarea : "Este posibila o separare atat de radicala fata de lume ?" Pentru multi copii ai lui Dumnezeu, separarea de lume este un fapt jenant, pe care cu greu il pot accepta. Ei cauta diferite moduri sa mentina  si sa justifice cel putin o anumita relatie cu lumea.

     Fara o schimbare fundamentala in credinciosul insusi, separarea de lume este imposibila. Omul natural, care nu este nascut din nou, nu poate sa traiasca fara lume. El nu cunoaste si nu iubeste decat lumea. Daca ii este luata, el nu mai are nimic. Cu toate acestea, la moartea sa, el lasa pentru totdeauna lumea in spatele lui si tot ceea ce ea contine. Lumea nu poate fi parasita decat prin moarte. Acest lucru este la fel de valabil pentru fiecare din cei care cred in Domnul Isus. La cruce, Dumnezeu nu a judecat doar lumea, dar si omul vechi, adica ceea ce, in om, este atasat de lume si in cele din urma ii apartine. Cel care crede in Domnul Isus poate deci, nu doar sa considere lumea ca rastignita, dar sa se si vada pe sine insusi ca un om care, in ce priveste lumea, este rastignit - si aceasta prin crucea lui Hristos (Gal. 6:14) (*). El este acum mort impreuna cu Hristos si separat de lume prin moarte. Prin aceasta el a parasit lumea ca sistem. Cel care crede in Domnul Isus este, spiritual vorbind, scos din "veacul (aiôn) rau de acum". In moartea lui Hristos, nu doar lumea a fost judecata, dar si ceea ce in om apartine lumii, omul vechi. El este rastignit, mort si ingropat impreuna cu Hristos. In botez, am aratat vizibil ca suntem ingropati impreuna cu Hristos.

     (*) Dupa Coloseni 2:12, invierea noastra spirituala impreuna cu Hristos se bazeaza pe credinta noastra in lucrarea de putere a lui Dumnezeu care L-a inviat dintre morti. La fel este si cu rastignirea noastra, moartea noastra si aducerea noastra la viata impreuna cu Hristos, adica noi avem totul prin credinta.