Drumul cresterii spirituale
- IV -
Arend Remmers
5 Trecerea Marii Rosii (Exod 14)
Pe drumul din Egipt pana in Canaan, Israel trebuia sa traverseze mai intai un brat al Marii Rosii. Dumnezeu a poruncit lui Moise sa intinda toiagul sau ; atunci apele marii s-au retras, astfel incat israelitii au putut sa treaca pe uscat. Datorita unui vant puternic din rasarit, apele "s-au despicat". In acelasi timp, norul, imaginea prezentei lui Dumnezeu, s-a asezat intre poporul lui Dumnezeu si dusmanii egipteni. Fiii lui Israel au trecut marea noaptea. Atunci cand egiptenii au vrut sa-i urmeze, s-au inecat in valurile care s-au revarsat peste ei. Acum, poporul lui Dumnezeu era eliberat pentru totdeauna din robia sa.
Tara Egiptului, unde se afla poporul Israel la momentul pastelui, ne infatiseaza in imagine lumea cu civilizatia si cultura sa, dar si cu independenta si impotrivirea ei fata de Dumnezeu (comp. Ex. 5:2 ; Deut. 11:10). Faraon este o imagine a diavolului, care conduce lumea. Domnul Isus l-a numit "stapanitorul lumii acesteia" (Ioan 12:31 ; 14:30 ; 16:11). Desi lumea exercita o mare putere de atractie asupra omului natural, in realitate ea este o "casa a robiei" (Ex. 13:3). Cineva a spus o data urmatoarele cuvinte : "Deoarece Satan lustruieste (in sensul ca le sufla cu aur, n.t.) adesea lanturile cu care ii leaga pe oameni, acestia nu isi dau seama de robia lor, sau chiar se lauda cu ea".
Dupa paste, Israel trebuia sa fie eliberat din sfera puterii lui Faraon. Ceea ce are nevoie credinciosul sa posede pentru a se bucura in mod constient de mantuirea sa eterna nu este doar sangele lui Hristos, ci si eliberarea de puterea lui Satan si de puterea pacatului. Despre aceasta vorbeste Marea Rosie. Ea este o imagine a mortii, pe care Domnul Isus a luat-o asupra Lui, si pe care a biruit-o prin invierea Sa. Aceasta este ceea ce a devenit pentru noi mijlocul unei eliberari desavarsite. Numai atunci cand am primit-o prin credinta ne putem bucura permanent de mantuirea noastra. Este vorba nu doar de ceea ce Dumnezeu a facut pentru noi in Hristos, ci de ceea ce El a facut in noi si din noi.
Cu iesirea din Egipt, incepe calatoria poporului Israel. Ei sunt acum "ostirile Domnului", caci El merge inaintea lor si-i conduce afara din Egipt (Ex. 12:41, 51). La inceput, totul merge foarte bine. Dar desi Dumnezeu, in puterea si in harul Sau, merge inaintea lor in stalpul de nor si de foc, ei sunt cuprinsi de frica si de teama atunci cand vad ca egipteni se ridica si ii urmaresc.
Cel care s-a pus la adapostul sangelui lui Hristos, poate sa fie inca chinuit de indoieli ingrijoratoare si se intreaba daca este cu adevarat salvat, atunci cand vede puterea si influenta lumii si a diavolului care, chiar si acum "diavolul, da tarcoale ca un leu care racneste, cautand pe cine sa inghita (sau "sa devoreze") (1 Petru 5:8). De asemenea, cel care priveste la sine insusi si trebuie, prin urmare, sa recunoasca in mod necesar ca in el nu locuieste nimic bun, poate dispera, precum omul descris in Romani 7, care este nascut din nou, dar care nu are pace cu Dumnezeu, si care se vede prizonier intr-un "trup al mortii", din care ar dori sa fie eliberat (Rom. 7:24).
Intr-o situatie asemanatoare se aflau israelitii in fata Marii Rosii. Valurile dinaintea lor si egiptenii din spatele lor i-au adus intr-o stare disperata, incat au dat curs acestui strigat de necredinta : "Este mai bine pentru noi sa slujim ca robi egiptenilor, decat sa murim in pustiu" (Ex. 14:12) (*). Cu toate acestea, Moise i-a incurajat din partea lui Dumnezeu : "Nu va temeti; stati pe loc si veti vedea salvarea Domnului, pe care o va lucra astazi pentru voi; caci pe egiptenii pe care-i vedeti astazi nu-i veti mai vedea niciodata. Domnul va lupta pentru voi, dar voi stati linistiti" (v. 13, 14). Acum trebuiau sa experimenteze faptul ca Dumnezeu nu mai era pentru ei un Judecator , ci un Salvator. Trebuia sa fie o lupta, dar ei insisi nu aveau de luptat, ei puteau sa ramana linistiti. Altul avea sa lupte pentru ei.
(*) Faptul ca firea veche (sau "carnea") din om nu poate fi ameliorata reiese din ceea ce, patruzeci de ani mai tarziu, au spus inca odata aproape cu aceleasi cuvinte (Numeri 21:5).
Dar cum se va desfasura aceasta lupta ? Nicio arma vizibila nu era fluturata, in afara de Moise care si-a ridicat toigaul sau, si a intins mana amenintatoare spre Marea Rosie si astfel a despicat-o, pentru ca "fiii lui Israel sa intre pe uscat in mijlocul marii" (v. 16). Marea, care semnifica o moarte sigura, devine pentru poporul lui Dumnezeu drumul spre o eliberare desavarsita. Cum a fost posibil aceasta, si ce semnificatie are ea pentru noi ?
5.1 Moartea
Apa, in limbajul simbolic al Sfintelor Scripturi are diferite semnificatii. Aceasta este o imagine a Cuvantului lui Dumnezeu (Efes. 5:26), ca "apa vie", ea vorbeste de viata eterna in puterea Duhului Sfant (Ioan 7:38), iar masele mari de apa sunt uneori imagini ale multimii popoarelor nelegiuite (Apoc. 17:15). Dar apa vorbeste, de asemenea, de moarte. In 2 Samuel 22:5, David isi aminteste de "valurile mortii" si de "suvoaiele lui Belial" (*). In Psalmi, apa este mentionta adesea ca o imagine a mortii. Sa ne gandim numai la plangerea profetica a Domnului Isus din Psalmul 69:15 : "Sa nu ma acopere suvoaiele de apa si sa nu ma inghita adancul si groapa sa nu-si inchida gura peste mine".
(*) Cuvantul erbraic : Belial (nelegiuit) desemneaza uneori in Biblie pe diavolul
Marea Rosie este o imagine a judecatii si a mortii. Dupa Cuvantul lui Dumnezeu, moartea este plata pacatului. El le-a spus primului cuplu uman. Prin pacatul lor, moartea a intrat in lume si "a trecut asupra tuturor oamenilor" (Gen. 2:17 ; Rom. 5:12 ; 6:23 ; Iac. 1:15). Nimeni nu este scutit. Dar Noul Testament nu vorbeste numai de moartea trupeasca, el vorbeste si despre "a doua moarte". Aceasta se refera la condamnarea eterna (Apoc. 2:11 ; 20:6, 14) (*).
(*) A treia este moartea spirituala, starea in care se afla prin natura toti oamenii. Desi vii, pentru Dumnezeu ei sunt morti in greselile si in pacatele lor (Efes. 2:1 ; Col. 2:13).
Moartea inseamna separare : separarea sufletului si trupului in timpul mortii trupesti, si separarea eterna de Dumnezeu in "a doua moarte", condamnarea. Dar, binecuvantat sa fie Dumnezeu ! cuvintele lui Moise : "Domnul va lupta pentru voi", au cunoscut implinirea lor reala si completa la crucea Golgotei. Acolo, Domnul nostru "prin harul lui Dumnezeu...a gustat moartea pentru tot" (Ev. 2:9). Prin moartea Lui de bunavoie, El a biruit si a pus deoparte tot ceea ce altadata stapanea peste noi si ne separa de Dumnezeu. Dovada biruintei este invierea Sa. Despartirea apelor Marii Rosii este o imagine a biruintei asupra mortii prin moartea si invierea Domnului Isus.
5.2 Toiagul lui Dumnezeu
"Toiagul lui Dumnezeu" pe care Moise trebuia sa-l intinda peste Marea Rosie era toiagul puterii si al judecatii (Ex. 4:2, 20). El este o imagine a faptului ca intr-o zi, Satan va fi invins. Caci atunci cand, la porunca Domnului, Moise l-a aruncat la pamant, el a devenit un sarpe. Acest gest arata simbolic ca lui Satan ii este atribuita autoritate pe pamant. Dar Dumnezeu este mai tare ! Atunci cand, la cuvantul Sau, Moise a prins sarpele, el a redevenit un toiag. La fel cum Moise, care este un tip al Domnului ca rascumparator si conducator al poporului lui Dumnezeu, a facut sa vina cu acest toiag multe dintre cele zece plagi asupra Egiptului (Ex. 7:9 ; 8:5 ; 9:23 ; 10:13), la fel Domnul Isus a intrat deja in timpul vietii Sale pe pamant, inainte de moartea Lui de pe cruce, ca "mai tare" in "casa celui tare", l-a legat pe "cel tare", diavolul, si i-a jefuit "casa" (Mat. 12:29).
Dar faptul ca Moise a despartit atunci marea cu "toiagul lui Dumnezeu", vorbeste in imagine despre o judecata fundamntala si definitiva, prin care drumul unei eliberari perfecte era deschis pentru Israel. Acest tip si-a gasit implinirea la Golgota. Avand in vedere pastele, am vazut ca, pe cruce, Domnul Isus a purtat pedeapsa lui Dumnezeu pentru pacatele noastre (1 Cor. 15:3 ; comp. 1 Pet. 3:18). In imaginea Marii Rosii, vedem ce au lucrat pentru noi moartea si invierea Sa. Satan si moartea sunt nimiciti, lumea este judecata si omul nostru vechi rastignit impreuna cu El ; acolo s-a pus si baza pentru abolirea definitiva a pacatului (Rom. 6:6 ; 2 Tim. 1:10 ; Ev. 2:14 ; 9:26). Pentru cei care cred in El, tot ceea ce ii despartea de Dumnezeu este total invins si pus deoparte. Aceste urmari imense ale planului de dragoste al lui Dumnezeu si ale lucrarii Domnului nostru de la cruce au o semnificatie nu doar pentru eternitate, dar deja de acum pentru viata noastra de credinta. In masura in care o acceptam prin credinta si o traim, vom creste potrivit cu aceeasi masura. Atunci vom putea canta precum Israel pe tarmul celalalt al Marii Rosii : "Prin indurarea Ta, ai condus poporul pe care l-ai rascumparat; l-ai calauzit prin puterea Ta spre locuinta sfinteniei Tale" (Ex. 15:13).
5.3 Hristos pe cruce
Sa analizam acum, sub diferitele aspecte amintite, crucea pe care a fost rastignit Mantuitorul nostru din dragoste pentru Dumnnezeu si Tatal Sau si din dragoste pentru noi, pacatosii pierduti. Cu cat o vom face mai mult, cu atat vom intelege mai bine ca crucea Golgotei reprezinta centrul planului lui Dumnezeu si al istoriei umanitatii. Vedem aici judecata Dumnezeului sfant asupra pacatului si asupra lumii, dar in acelasi timp dragostea Dumnezeului harului fata de pacatosii pierduti. Toate acestea si-au gasit expresia perfecta in Persoana Domnului Isus Hristos, Mantuitorului nostru !
La Marea Rosie, noi nu vedem totusi judecata asupra unui nevinovat, nici suferinta si nici moartea cuiva ca la paste. Judecata este indicata doar prin faptul ca Moise a intins mana cu toiagul lui Dumnezeu peste mare si asupra apelor mortii, si ca era intuneric - ca in ultimile trei ceasuri de pe Golgota. Dar vom cauta in zadar, la Marea Rosie, un tip al lui Hristos suferind si murind. Din ce cauza ? A trebuit ca El sa bea singur si ascuns de privirile oamenilor, paharul pe care Tatal I L-a dat sa-l bea. A trebuit sa ia singur asupra Lui pedeapsa pacii noastre, parasit de Dumnezeu ai carui ochi sunt prea curati ca sa vada raul. Nicio inima omeneasca nu poate patrunde in toata profunzimea lor semnificatia acestor cuvinte : "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit ?" Dar vom putea sa-L adoram etern pentru tot ceea ce a luat asupra Lui in aceste ceasuri.
Niciun ochi omenesc nu putea strapunge intunericul care a venit peste pamant, pentru a privi pe Hristos suferind sub judecata lui Dumnezeu. Un voal divin a acoperit aceasta scena, cea mai solemna si cea mai sfanta a istoriei universale. Vom gasi un fapt asemanator in ziua propitierilor (*), marele tip al lucrarii ispasitoare a lui Hristos. In afara de marele preot, nimeni nu era autorizat sa fie "in cortul intalnirii cand va intra sa faca ispasire (in fr. "propiation = propitiere" nu "expiation=ispasire") in sfantul locas, pana va iesi (Lev. 16:17). La fel, a privi in chivot, care este un tip al Domnului Isus si a lucrarii Sale ispasitoare, ducea la pedeapsa cu moartea (vezi Num. 4:20). Astfel, nicio creatura nu a contemplat suferinta Rascumparatorului nostru la cruce. Domnul Isus a trebuit sa poarte singur pedeapsa dreapta pentru pacatele noastre si judecata asupra pacatului. El a fost parasit chiar de Dumnezeul Sau, atunci cand judecata a cazut asupra Lui.
(*) Cele doua acte : propitierea (cuvant care nu exista in rom. deriva din "proximitate", "a aduce aproape" etc.) si substituirea (sau "inlocuirea") alcatuiesc impreuna "ispasirea". Pentru mai multe detalii vezi nota de la postarea "Viata cea noua a credinciosului in Hristos - I", din data de 16.01.2018, n.t.
Ni se spune foarte putin in Noul Testament despre sentimentele profunde ale Domnului nostru in suferintele Sale de la cruce. In relatarea calatoriei Sale spre Ghetsimani, aflam ceva din presimtirile Sale, dar nu cu privire la suferintele Lui ispasitoare din cauza pacatului. Pe cruce, nu auzim decat strigatul singuratic din mijlocul intunericului si al parasirii celei mai profunde : "Eli, Eli, lama sabactani?, adica: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?" (Mat. 27:46 ; comp. Ps. 22:2). Dar in cuvintele profetice din Psalmi, gasim expreasia a ceea ce a insemnat pentru El apele mortii : "Un adanc cheama un alt adanc, la vuietul caderilor Tale de apa; toate valurile si talazurile Tale au trecut peste mine" (Ps. 42:7). "Sa nu ma acopere suvoaiele de apa si sa nu ma inghita adancul si groapa sa nu-si inchida gura peste mine" (Ps. 69:15). "M-ai pus in groapa cea mai adanca, in locuri intunecoase, in adancuri. Mana Ta apasa greu asupra mea si m-ai coplesit cu toate valurile Tale" (Ps. 88:6, 7).
La Marea Rosie, noi nu vedem decat rezultatele judecatii : rezultate minunate pentru poporul lui Dumnezeu, grozave pentru vrajmasii sai. "Si Moise si-a intins mana peste mare; si Domnul a facut ca marea sa se retraga toata noaptea printr-un vant tare de rasarit si a facut marea pamant uscat, si apele s-au despicat. Si fiii lui Israel au intrat pe uscat in mijlocul marii; si apele le erau un perete la dreapta si stanga lor" (Ex. 14:21, 22 ; comp. Ev. 11:29). Piedica imensa si aparent de netrecut a fost inlaturata prin interventia lui Dumnezeu. Prin ceea ce vrajmasii si-au aflat sfarsitul lor ingrozitor, devine pentru Israel calea spre viata. Ei au trecut pe uscat marea, in valurile careia Faraon si intrega lui ostire a fost inghitita si in final au fost vazuti morti pe tarm.
Sa privim acum in lumina Noului Testament ce semnifica aceasta pentru noi in mod individual.
5.4 Satan si moartea invinsi
Domnul Isus a vestit in mod profetic, vorbind despre moartea Sa : "Stapanitorul lumii acesteia va fi aruncat afara" (Ioan 12:31). Acesta nu este nimeni altcineva decat Satan (comp. Ioan 14:30 ; 16:11). Acesta a condus pe primul cuplu uman, prin viclenie si minciuna, sa creada in el, mai mult decat in Dumnezeu. Ei au incalcat singura porunca care le-a fost data, desi Dumnezeu i-a prezis lui Adam moartea in caz de neascultare. Prin aceasta fapta s-au dat influentei si puterii lui Satan. Si astfel, prin pacat, moartea a intrat in lume (Gen. 2:17 ; Rom. 5:12). De atunci, Satan s-a folosit de moarte cu spaimele ei pentru a-i tine cat mai mult pe oameni in puterea sa, astfel ca ei sunt toata viata lor supusi robiei prin frica de moarte (Ev. 2:15).
Contrar primului Adam, Satan nu a putut gasi nimic pentru ispita pacatului la al doilea si ultimul Adam, Domnul Isus. A indraznit cu siguranta, in timpul ispitirii din pustie, pretinzand : "Tie Iti voi da toata autoritatea aceasta si gloria lor, pentru ca mie mi-a fost data", dar aceasta era un una din multele minciuni ale celui care este numit "tatal minciunii" (Luca 4:6 ; comp. Ioan 8:44). Nimeni nu i-a dat autoritate peste imparatiile lumii, ci si-a atribuit-o singur prin viclenie. Cu toate acestea, Domnul il numeste, in legatura cu moartea Sa pe cruce, "stapanitorul lumii acesteia" (gr. "kosmos"), si chiar este desemnat de catre apostolul Pavel "dumnezeul veacului acestuia (gr. "aiôn")" (2 Cor. 4:4). Nicaieri influenta lui Satan asupra oamenilor nu a fost mai evidenta ca la cruce, unde i-a provocat pana la culme impotriva singurului drept. Dar el nu avea nicio putere impotriva Celui care, deja in Luca 10:18, a vazut dinainte pe Satan cazand din cer ca un fulger. Atunci cand Domnul a vazut apropiindu-se ceasul Sau, El a zis : "Vine stapanitorul lumii si el nu are nimic in Mine" (Ioan 14:30). La inceputul drumului Sau, ca si la sfarsit, El nu i-a oferit nici cea mai mica ocazie lui Satan !
Prin moartea Sa, Domnul Isus a biruit pentru totdeauna pe acest vrajmas puternic. El l-a facut "fara putere pe cel care are puterea mortii, adica pe diavolul" ; si i-a eliberat "pe toti aceia care, prin frica de moarte, erau supusi robiei toata viata lor". A "eliberat din stapanirea intunericului", domeniul diavolului, pe toti cei care cred in El (Ev. 2:14, 15 ; comp. Luca 22:53 ; Efes. 4:8 ; Col. 1:13 ; 2:15 ; 1 Ioan 3:8). Domnul Isus, singurul care, fiind fara pacat, nu era sub sentinta divina a mortii, nici sub puterea diavolului, a intrat prin moartea Sa de bunavoie in teritoriul vrajmasului, moartea, si l-a biruit pe cel care "are puterea mortii". Dupa cum David la ucis pe puternicul Goliat cu propria sabie a acestuia, la fel si Domnul Isus l-a invins pentru totdeauna pe diavolul cu propria lui arma (1 Sam. 17:51). Prin invierea Sa, El a aratat ca a fost invingator. Si in virtutea acestei biruinte, El a putut sa spuna pe drept ucenicilor Sai : "Toata autoritatea Mi-a fost data in cer si pe pamant" (Mat. 28:18).
Spre deosebire de Faraon, imaginea stapanitorului acestei lumi, care a fost aruncat in Marea Rosie impreuna cu ostirile sale si a murit (Ps. 136:15), judecata asupra lui Satan este pronuntata clar, dar nu este executata inca. El se afla inca in locurile ceresti impreuna cu slujitorii sai (Efes. 6:11, 12), dar va fi aruncat pe pamant la timpul sfarsitului (Apoc. 12:9). Sfera lui de activitate va fi cu siguranta limitata, dar aceasta nu va face decat sa creasca violenta sa, caci stie "ca mai are putin timp" (Apoc. 12:12). La inceputul Imparatiei de o mie de ani, el va fi legat si aruncat in Adanc (Apoc. 20:1-3). Apoi, el va fi eliberat pentru putin timp, pentru ca in final sa fie aruncat definitiv in iazul de foc, in focul etern pregatit pentru el si ingerii sai (Mat. 25:41 ; Apoc. 20:7-10). Totusi, sa fim siguri : in ciuda activitatilor sale aparent neintrerupte, Satan este pentru noi un vrajmas biruit. Pentru toti cei care, prin credinta, se afla de partea lui Hristos, Invingatorul, stapanirea vrajmasului este acum incheiata deja pentru totdeauna.
Ca, in timpul prezent, puterea lui nu este complet zdrobita, o vedem in in 1 Petru 5:8 si 9 : "Fiti treji, vegheati! Pentru ca vrajmasul vostru, diavolul, da tarcoale ca un leu care racneste, cautand pe cine sa inghita (sau "sa devoreze"). Impotriviti-va lui tari in credinta" (comp. Apoc. 2:10). Dar noi avem in Hristos, Invingatorul, o putere mult mai mare decat cea a vrajmasului. Putem deci sa-l invingem prin credinta, dupa cum este spus despre tinerii tari spiritual din 1 Ioan 2:13 : "Va scriu, tinerilor, pentru ca l-ati invins (ati invins si continuati sa invingeti) pe cel rau".
Cu toate acestea, lupta credintei impotriva vrajmasului va lua sfarsit intr-o zi, atunci cand va veni Domnul Isus, pentru a ne lua in casa Tatalui. Puterea lui nu va fi zdrobita definitiv inca ; aceasta nu va fi decat dupa ultimul atac impotriva taberei sfintilor si impotriva cetatii preaiubite, Ierusalim, cand la sfarsitul Imparatiei de o mie de ani, el va fi aruncat pentru totdeauna in iazul de foc si de pucioasa (Apoc. 20:7-10). Atunci se va implini profetia apostolului Pavel din Romani 16:20 : "Si Dumnezeul pacii va zdrobi in curand pe Satan sub picioarele voastre". Aceasta biruinta va fi, de asemenea, rezultatul lucrarii lui Hristos de la cruce, caci, dupa promisiunea lui Dumnezeu din gradina Edenului, adevarata samanta a femeii trebuia, prin moartea Sa de la cruce, sa zdrobeasca capul sarpelui cel vechi (Gen. 3:15).
Numai dupa trecerea Marii Rosii, si nu prin sangele pascal, Israel a fost eliberat din "casa robiei". Si noi, de asemenea, suntem eliberati de robia lui Satan si de toata frica de moarte, prin credinta in moartea si invierea lui Hristos. Desigur, noi suntem acum "robii lui Dumnezeu" si robii lui Hristos", dar ce lucru cu totul diferit. Acest lucru echivaleaza cu adevarata libertate crestina (Rom. 6:22 ; 1 Cor. 7:22). Cu siguranta, omul este destinat pentru a-I sluji lui Dumnezeu. "Toate lucrurile au fost create prin El si pentru El" (Col. 1:16). Aceasta inseamna ca omul nu-si gaseste adevarata implinire a vietii sale decat intr-o legatura nestingherita cu Dumnezeu. Dar, prin viclenia vrajmasului, el a fost indepartat de Dumnezeu si a devenit robul lui Satan. Odata eliberat de aceasta robie de catre Hristos, el este in stare, ca slujitor dobandit pentru Dumnezeu, sa raspunda chemarii sale initiale - dar acum ca un rascumparat care a invatat sa cunoasca dragostea si harul lui Dumnezeu, intr-o masura incomparabil superioara !
Sa nu ne gandim ca numai oamenii notorii robiti pacatului, precum toxicomanii (care includ alcoolul si drogurile), sau cei dedati ocultismului, sunt sub puterea lui Satan. Nu, toti necredinciosii se afla in aceasta situatie, fara nicio exceptie. In orbirea lor morala, ei cred insinuarile diavolului care le zic ca ei sunt liberi, in timp ce in realitate, sunt robii sai. De aceea, toti oamenii sunt chemati prin Evanghelie sa se intoarca "de la intuneric la lumina, si de sub puterea lui Satan la Dumnezeu, ca sa primeasca iertarea pacatelor si mostenire intre cei care sunt sfintiti, prin credinta" in Isus Hristos (Fapte 26:18). Ce mare har, ca Fiul ne-a eliberat de robia lui Satan si de pacat, precum si de orice frica de moarte (Ioan 8:36 ; Ev. 2:14, 15) ! La fel cum prin trecerea Marii Rosii, Israel a fost eliberat din casa robiei lui Faraon, la fel si crestinul credincios, prin moartea lui Hristos, este eliberat din sfera de stapanire si de putere a diavolului.
Triumful asupra mortii in sine este strans legat de biruinta asupra celui care are puterea mortii, diavolul. Prin propria Sa moarte, Domnul Isus a "anulat moartea", si prin invierea Sa, "...a adus la lumina viata si neputrezirea, prin Evanghelie" (2 Tim. 1:10). Pentru credinciosi, moartea nu mai este "imparatul spaimelor" (Iov 18:14), ci ea este calea care duce la Domnul Isus in paradis (Luca 23:43), chiar daca uneori ea este insotita de mari suferinte. Dar invingatorul, nu este moartea, este Domnul Isus ! El a biruit moartea, si la venirea Lui pentru a lua pe ai Sai la Sine, acest lucru se va vedea si pentru noi. Cei morti in Hristos (adica toti credinciosii adormiti pana in acel moment) vor fi inviati dintre toti ceilalti morti (1 Cor. 6:14 ; Filip. 3:11) iar credinciosii vii nu vor suferii moartea, ci vor fi schimbati in asemanarea trupului gloriei Domnului Isus (Filip. 3:21 ; 1 Tes. 4:16). Atunci moartea va fi pentru noi, de asemenea, inghitita etern de biruinta, adica invinsa complet (1 Cor. 15:54, 55).
Dupa 1 Corinteni 15:26, moartea, ca ultimul vrajmas, nu va fi abolita (*) decat dupa Imparatia de o mie de ani : acest lucru nu este nicidecum in contradictie cu ceea ce tocmai s-a spus. Moartea va exista inca pana la sfarsitul mileniului. In timpul necazului cel mare, multi martiri vor cunoaste moartea, si in timpul Imparatiei de o mie de ani, toi pacatosii vor muri (Apoc. 13:15 ; Ps. 101:8 ; Is. 66:24). Moartea si hadesul (in rom. "Locuinta mortilor") vor fi indepartate definitiv decat dupa mileniu, prin faptul ca vor fi aruncate in iazul de foc (Apoc. 20:14).
(*) In greaca, verbul tradus prin "a aboli" in 1 Corinteni 15:26 este tradus in 2 Timotei 1:10 prin "a anula" (gr. : katargeô)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu