Hagai
- IV -
Henri Rossier
Capitolul 2 : 10-19
Revelatia din primul capitol, destinata sa atinga constiinta ramasitei, nu este singura. In acest pasaj gasim alta (*). Si noi, ca si ramasita, este bine sa ascultam de prima revelatie. Vai ! va veni timpul cand aceasta ramasita va decadea crucificand pe Obiectul asteptat de natiuni si pe propriul sau Mesia, El care a venit in mod expres la Ierusalim pentru a fi primit. De aceea sfesnicul a fost luat din locul lui si chiar poporul insusi a fost deportat la Babilon. Asa se intampla cu orice marturie necredincioasa. Dumnezeu nu are nevoie de noi pentru marturia Sa. Daca o dispretuim, El o incredinteaza altora. Nu a spus despre Israel : "Va da via Sa altora" ?
(*) Dupa cum am spus deja, cartea Hagai contine patru revelatii. Prima si a treia sunt pentru mustrare, a doua si a patra, incurajari profetice.
Prima revelatie vorbeste de egoism, in timp ce a doua de sfintenie. Noi avem o sfintenie de neschimbat inaintea lui Dumnezeu in Hristos, la fel cum avem o dreptate sigura, fiind facuti dreptate de Dumnezeu in El. Dar aceasta dreptate si aceasta sfintenie ca pozitie, suntem chemati sa le realizam in mod practic aici jos pe pamant. Despartiti cu adevarat de orice rau si intr-o comuniune vie cu binele, cu Dumnezeu, cu Tatal si cu Fiul Sau, aceasta este sfintenia practica. Aceasta sfintenie ii lipsea ramasitei ; multi ani mai tarziu, i-a lipsit de o maniera destul de jalnica. Ei s-au intinat luand sotii dintre fiicele canaanitilor (Ezra 9), incalcand sabatul si profanand preotia (Neemia 13). Cu privire la aceasta, profetul ii intreaba pe preoti zicandu-le : "Daca cineva poarta carne sfanta in poala hainei lui si atinge cu poala sa paine, sau mancare gatita, sau vin, sau undelemn, sau orice hrana, va deveni aceasta sfanta ? Si preotii au raspuns si au zis : Nu" (2:12). Situatia pe care le-o infatiseaza este cea a unui om care poarta in poala hainei lui carne sfanta si care-i da un caracter de sfintenie exterioara. Vor fi roadele muncii lui ( painea, uleiul, vinul, produse de lucrarea omului) sfintite ?Nicidecum. Trebuie ca lucrarea sa fie roada aceleiasi sfintenii pentru a fi primita. Dumnezeu nu recunoaste ceva facut pentru El daca nu vine din aceasta sursa. Nici o pozitie de sfintenie exterioara, nici o marturisire nu face lucrarea noastra placuta inaintea lui Dumnezeu. Lucru serios si vrednic de a medita la el in zilele noastre, cand crestinii marturisitori traiesc cu iluzia ca Dumnezeu recunoaste " lucrarile lor caritabile", ca fiind facute pentru El.
Profetul adauga : "Daca cineva care este necurat printr-un trup mort atinge vreuna din acestea, va deveni aceasta necurata ? Si preotii au raspuns si au zis : "Va fi necurata" (v.13).
Un trup mort era in Israel imaginea cea mai categorica a grozavei consecinte si a ultimului rod al pacatului. Daca despartirea de rau, de pacat, nu este o realitate pentru noi, cum ar putea lucrarea mainilor noastre sa fie curata si cum ar putea fi ea placuta lui Dumnezeu ? Ea este murdara , necurata. Iata ce trebuia intiparit in constiinta ramasitei, si de asemenea si in a noastra. Poate sa fie multa munca pentru a macina graul, pentru a stoarce strugurii sau maslinele pentru ulei, toate acestea pentru interesul nostru. Ce rezulta pentru Dumnezeu din acestea ? Roada pacatului. Ceea ce ramane, ce-I este oferit dintr-o inima curata, ce este doar pentru El : parfumul Mariei. A umple pivnitile sale nu este lucrarea unui martor, ci a umple granarele si pivnitile lui Dumnezeu. "Atunci Hagai a raspuns si a zis : Asa este poporul acesta si asa este natiunea aceasta inaintea Mea, zice Domnul, si asa este orice lucrare a mainilor lor ; si ceea ce ei aduc acolo este necurat" (v.14).
Iata ce, si in zilele noastre, atinge lucrarea noastra cu o incapacitate relativa ; dupa cum a zis ; "Cand unul venea la o gramada de douazeci de masuri si acolo erau doar zece ; cand unul venea la teasc sa scoata cincizeci de masuri si acolo erau doar douazeci" (v.16). Am spus "relativa", pentru ca, daca Dumnezeu este obligat sa ne pedepseasca, El o face cu masura. El este rabdator, indurator, plin de o nemarginita bunatate. Ce trebuie sa aduca mainile noastre astazi ? Ce trebuie sa aduca intelegem prin ceea ce spune profetul : materiale pentru casa lui Dumnezeu, nu doar suflete mantuite, dar si adaugate Adunarii. Este asa ? Vai nu ! Copiii lui Dumnezeu se strang cu greu. Lumina este atat de slaba, incat nu are putere sa atraga la ea pe cei care locuiesc in intuneric, chiar daca nu le place, se aseamana cu fluturii de noapte, care constransi sa vina la lumina isi ard aripile si primind astfel propria condamnare. Abia reuseste aceasta lumina sa patrunda, ca o licarire slaba, prin pleoapele inchise ale sufletului, pentru a trezi.
Dar pedeapsa a mers mai departe. "V-am lovit cu rugina in grau si cu taciune, si cu grindina ; am lovit tot lucrul mainilor voastre" (v.17). Dumnezeu a condamnat si resursele muncii lor. Usa binecuvantarii era inchisa. S-a pocait ramasita ? "Si cu toate acestea, tot nu v-ati intors la Mine, zice Domnul !"
Dar acum, "Uitati-va cu bagare de seama, la cele ce s-au petrecut pana in ziua de azi', ne spune cu seriozitate Cuvantul lui Dumnezeu : "pana in a douazeci si patra zi a lunii a noua, din ziua cand a fost intemeiat Templul Domnului, uitati-va cu bagare de seama la ele... Dar din ziua aceasta, Imi voi da binecuvantarea Mea" (v.18,19). Daca astazi, luati aminte si va judecati caile voastre, si va ve-ti apuca de lucru pentru zidirea acestei case, abandonand egoismul si mondenitatea voastra, va voi binecuvanta !
Fratilor, sa facem la fel ; sa ascultam aceasta chemare. Putem si noi sa regasim binecuvantarea. Putina energie a credintei, pentru abandonarea interesului si a usuratati noastre, pentru despartirea de lume, pentru a indrepta inimile spre Hristos, insufletiti pentru zidirea casel lui Dumnezeu, si in acelasi timp vom regasi binecuvantarea pierduta !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu