Translate

joi, 5 martie 2015





                                 Meditatii asupra cartii a doua Imparati
                                                 - XIV -


          Henri Rossier


                    Capitolul 6:1-7 - Fiii profetilor si Iordanul

          Inainte de a ne ocupa de subiectul acestor versete, vrem sa recapitulam istoria despre "fiii profetilor", asa cum ne este prezentata in aceasta carte. Fiii profetilor, dupa cum am vazut, reprezinta ramasita profetica din Israel, pusa in relatie cu Mesia, prin Duhul Sau, la sfarsitul timpului.
          In capitolul 2, ei sunt imprastiati intr-o parte si-n alta, unii la Betel, altii la Ierihon. Ei au o cunostinta partiala a gandurilor lui Dumnezeu ; ei stiu, prin profetie, ca Domnul il va rapi pe Ilie, dar le lipseste o intelegere reala. Ei nu sunt inca adunati impreuna, cu un caracter comun care sa formeze, ca sa zicem asa, o marturie unitara. Unii au ramas la Betel, alipiti de promisiunile lui Dumnezeu, altii la Ierihon, simtind povara blestemului lui Dumnezeu fata de poporul Sau. Ei nu se opresc la Iordan si, in imagine, nu-i inteleg valoarea. Nu cunosc inca deplina eficacitate a mortii lui Hristos pe care o privesc de la distanta (2:7). Isi arata ignoranta fata de invierea Sa, caci, cautand trupul lui Ilie, ei cauta "printre cei morti pe Cel care este viu".
          Ii vedem apoi (4:1-7) in suferinta ; moartea patrunde printre ei, si vaduvele lor duc lipsa de cele necesare. Acesta era atunci, in imagine, undelemnul de care ei au nevoie, Duhul, care le este turnat prin lucrarea lui Elisei. Ii gasim, dupa acestea, adunati impreuna ca marturie unitara in jurul profetului la Ghilgal, exprimand, totdeauna in imagine, judecata de ei insisi, intristarea si pocainta, Aici invata valoarea umanitatii sfinte a lui Hristos, venit in lume sa le aduca viata, atunci cand "moartea era in oala", pentru ca ei n-au stiut sa deosebeasca roadele bune de cele rele. Acolo, in saracia lor crunta, intr-un timp de foamete si de suferinta, Domnul ii hraneste pe sarmanii Sai martori. In final, chiar in acelasi loc, ca si Israel altadata la intrarea sa in Canaan, ei se hranesc, in imagine, cu un Hristos smerit si inviat, si invatand in acelasi timp sa-L cunoasca. Putin cate putin intelegerea lor spirituala se mareste, marcata printr-o apreciere crescanda a Domnului.
          Dupa aceste lucruri, Iordanul, deja infatisat mai inainte ca imaginea mortii, urmata de invierea lui Hristos, este aratat, in cap.5, ca singurul mijloc de curatire al natiunilor, fata de care incepe sa-si arate influenta sa, inainte ca ramasita profetica sa-si faca simtita prezenta. Dar, locuind la Ghilgal, nu puteau sta acolo la nesfarsit. Timpul de har aratat fata de natiuni este cel in care numarul ramasitei creste. "Iata acum, locul in care stam inaintea ta este prea stramt pentru noi" (6:1). Era nevoie sa faca un pas mai departe, de a gasi un alt loc de locuit decat acela, oricat i-ar fi costat in ce priveste necazul si pocainta. Acest loc, era Iordanul. Aveau sa cunoasca acum valoarea Iordanului. Moartea a fost desfiintata prin puterea duhului lui Ilie ; profetul l-a trecut pentru a urca la cer. Elisei a revenit in putere pentru a le aduce binecuvantarea. Ei cunosteau deja moartea lui Hristos ca singura cale posibila pentru a primi darul Duhului Sfant. Ei au venit la Iordan vazandu-l ca mijloc de curatire pentru intinarea natiunilor, intr-un timp cand aceasta intinare era lipita chiar de necredinciosul Israel (Ghehazi). Minunatul Iordan, care a vindecat necuratia lui Naaman, poate sa curete totdeauna orice intinaciune din Israel. Ramasita vrea sa-si construiasca o casa si sa locuiasca acolo ; recunoaste in sfarsit ca aceasta moarte este pentru ea locul binecuvantarii si al odihnei. Este locul unde trebuie sa ajunga cei credinciosi. Cand au ajuns in acest loc, raman acolo, si locuiesc impreuna ; au gasit odihna, un cuib ca o randunica, o casa ca o vrabie (Ps.84:3).
          Elisei este de acord cu planul lor si ii pune la incercare, zicandu-le : "Duceti-va". Dar cum sa se duca fara el ? Au nevoie sa locuiasca sub calauzirea Duhului lui Hristos, altfel vor fi lipsiti de binecuvantare. Cum ar fi putut ca Duhul lui Hristos sa ramana la Ghilgal, in timp ce ei ar fi mers sa locuiasca la Iordan fara El ?
          Asa cum Domnul, atunci cand a fost rugat de Iair pentru fiica sa, si Elisei accepta sa mearga impreuna cu slujitorii sai. El le zice : "Voi merge" (v.3). Ajunsi la malul Iordanului, ei lucreaza, dar brusc lucrarea se opreste. Unul din fiii profetilor pierde in rau unealta sa care nici nu era a lui, caci o imprumutase. Saracia sa, si neputinta de a mai lucra sunt atat de vizibile ; ramane fara resurse. Raul mortii a inghitit toata speranta lui. Doar Elisei, Hristos in Duh impreuna cu ramasita, poate rezolva situatia. Moartea este invinsa ; ea nu are doar rostul de a curata, ci ea ii da celui credincios puterea pierduta, pentru a lucra la lucrarea lui Hristos si a face ca Israel sa locuiasca in siguranta. Totul vine de la El, prin puterea Duhului Sau cel Sfant, in temeiul mortii Sale. El este Cel care conduce lucrarea, care ofera mijloacele necesare pentru a o implini, care umple inimile alor Sai de sentimentul neputintei lor, care intareste lucrarea mainilor lor (Ps.90:17). Fara acest eveniment, ramasita profetica ar fi putut sa se increada in dreptatea si in capacitatea sa de a face lucrarea lui Dumnezeu in Israel. Doar Duhul lui Hristos cunoaste secretul de a pune puterea in mainile ramasitei, pentru a implini aceasta lucrarea.
          Sa observam ca toate acestea se intamplau pe fondul ruinei poporului, si ca acest lucru nu reprezinta inca imaginea binecuvantarilor milenare. Doar Elisei putea locui la Carmel. Aici este vorba de experiente treptate ale ramasitei profetice, preocupata sa construiasca o casa de locuit unde Elisei avea sa fie impreuna cu ei in timpul domniei imparatului nelegiuit. Este starea descrisa in Ps.90, unde Hristos "isi intoarce privirile la slujitorii Sai" (v,13). Ii va sprijini in necazurile lor. Prin acelasi mijloc care, altadata, a schimbat in apa dulce apele de la Mara, intareste acum ramasita pentru lucrare si da mortii ceea ce parea pierdut, spulberand in acelasi timp toata pretentia creditorului fata de acest sarac popor, care cerea ceea ce ii incredintase sub stapanirea legii.
          Nu putem insista indeajuns asupra valorii profetice a acestor relatari. Nu pentru faptul, vom vedea, ca nu putem gasi o aplicatie evanghelica, ca in alte locuri din Scriptura, dar constatam ca este bine sa punem aceste evenimente in cadrul lor natural pentru a evita interpretari nepotrivite. Spunand acestea, vom aborda explicatiile morale din aceasta relatare, care se pot aplica si imprejurarilor noastre.
          Iordanul este un loc ideal de locuit pentru cel credincios. El trebuie sa ramana totdeauna acolo unde este rastignit impreuna cu Hristos. Acolo gasim puterea de care avem nevoie, din partea Domnului ; doar acolo, adunati in jurul Lui, realizam unitatea Bisericii : "sa ne facem un loc unde sa locuim" (v.2). Acolo Domnul se duce cu placere impreuna cu ai Sai pentru a le da ajutorul si puterea Sa, atunci cand este invitat de ei. El recunoaste si aproba o inima sincera, care realizeaza ca binecuvantarea se afla in locul unde nimicnicia omului a fost dovedita in moartea Sa. Fara prezenta Sa personala impreuna cu poporul Sau, orice lucrare pe care o facem va fi in zadar. Aflati in acel loc, ajutorul Sau nu ne va lipsi, spijinindu-ne in orice lucrare.
          Fierul, scapat de fiul profetului in apa, nu a fost , ca in cazul lui Israel, un instrument al mortii pentru aproapele sau (Deut.19:5), si totusi, chiar si in acest ultim caz, exista o resursa pentru poporul care, in ignoranta sa, a fost un instrument al mortii lui Hristos, caci el putea sa fuga in cetatea de scapare.
          In imprejurarea de care ne ocupam, lucrarea este pur si simplu intrerupta, o lucrare intreprinsa pentru familia lui Dumnezeu. Dar ce lume ca aceea in care un fiu de profet nu are nici macar o unealta a sa pentru lucru ! Hristos satisface cele mai mici nevoi pentru fiii poporului Sau. El este plin de compasiune pentru necazul unei biete inimi omenesti, cu privire la unealta pierduta. Aceasta pierdere, oricat de mica ar fi, misca inima Sa. Minunea este copilareasca, ca sa spunem asa, dar este o minune a dragostei. Lumea, citind acest pasaj, poate sa aiba un ras batjocoritor. Este credibil, zice ea, ca Dumnezeu sa ne descopere astfel de copilarii ? Credinciosul intelege aceasta atitudine plina de grija si se bucura cu adorare. Stie ca Dumnezeu este pentru el, si ca Cel care, pentru noi, L-a dat pe propriul Sau Fiu, ne va da toate lucrurile impreuna cu El. El se ingrijeste de cele mai mici lucruri pentru ai Sai, manifestand aceeasi dragoste ca si pentru cele mai mari. Hristos Insusi, care S-a smerit pana la moarte, poate, mai mult decat Elisei pentru profeti, sa se ingrijeasca si sa aiba mila de slabiciunile noastre.
          Din acest pasaj mai avem de invatat ceva. La Mara, un lemn, simbol al crucii lui Hristos, a fost aruncat in apele amare, simbolul mortii ; aici, acelasi mijloc desfiinteaza puterea mortii, care retinea obiectul pe care ea  l-a luat.
          Moartea, de unde nu exista cale de intoarcere, este urmarea si destinatia finala a omului pacatos. Doar crucea, atunci cand ea intervine, este in stare sa biruiasca si sa desfiinteze aceasta putere necrutatoare ; ea se pune la dispozitia noastra pentru a ne restitui bunurile noastre, si moartea odata biruita nu mai poate sa pastreze nimic din ceea ce ne apartine.
       
                 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze