Translate

marți, 2 iunie 2015

 

                             

                                                       ARMURA

                              "Imbracati toata armura lui Dumnezeu" (Efes. 6:11)

                                                                  - I -

          
          Henri Rossier


          1     Lupta crestinului : ce este si ce nu este ea

          Lupta crestinului  ocupa, in Cuvantul lui Dumnezeu, un loc considerabil. Intreg Vechiul Testament este plin de batalii care sunt, si aceasta este adevarat, o "lupta impotriva sangelui si a carnii" ( Efes. 6:12), dar care "au devenit imagini pentru noi" ( 1 Cor. 10:6). Noul Testament prezinta luptele noastre doar din punct de vedere spiritual.
          Razboiul, batalia, lupta, au ca scop de a ne apara impotriva vrajmasului, de a cuceri, de a castiga teren, de a ne pastra si impotrivi, de eliberarea altora, si in final de a judeca si pedepsi pe cei rai si impotrivitori. In Noul Testament, acest ultim caz, adica o judecata razboinica, nu-I revine decat lui Hristos, si aceasta intr-o vreme viitoare, ceea ce scoate mai mult in evidenta privilegiul nostru actual de a fi sub economia harului. Fara indoiala, crestinii vor fi asociati cu Hristos, in viitor, pentru a judeca lumea si chiar pe ingeri ( 1 Cor. 6:2-3), dar aceasta nu va avea loc decat atunci cand economia ( sau dispensatia) harului va fi inlocuita de imparatia dreptatii si de economia gloriei.
          Batalia crestinului este totdeauna o lupta spirituala impotriva unui vrajmas din afara, cu exceptia luptei fata de sine insusi. Dar aceasta este diferita, in totalitate, de ideea larg raspandita in crestinatatea de nume. O vedem, de fapt, in indoielile necredintei, nesiguranta cu privire la mantuire, neincredere in promisiunile lui Dumnezeu, sau lipsa credintei in autoritatea Cuvantului, taxate ca lupta crestina. Niciodata o astfel de stare nu este definita cu acest nume in Scriptuta. O singura lupta, cea impotriva noastra insine este mentionata, dar ea este mai de graba un antagonism, cel al Duhului care locuieste in noi, impotriva vointei carnii care este in noi ( Gal. 5:16-18). Cuvantul ne invata ca exista, in cel credincios, doua principii, carnea si Duhul, pe langa eul sau. Aceste principii actioneaza in doua directii opuse unul fata de celalalt; credinciosul este caracterizat prin Duhul lui Hristos care locuieste in el si prin care el traieste; in timp ce, desi avand inca in el carnea, este considerat ca fiind eliberat in intregime de sub stapanirea ei. Fara indoiala carnea este in el, si se impotriveste intotdeauna Duhului; dar "Duhul pofteste impotriva carnii, asa ca eu nu mai fac lucrurile pe care le vreau". Daca deci traim prin Duhul, si aceasta este situatia fiecarui credincios, suntem scuzabili daca nu umblam prin Duhul ? Biruinta asupra carnii din noi este considerata, in pasajul pe care l-am citat, ca o necesitate a prezentei Duhului care ne pune in libertate, indepartand orice obligatie de a asculta de carne sau a ne lasa stapaniti de ea.
          Orice alta lupta, ca de exemplu cea pe care ne-o descrie capitolul 7 din ep. catre Romani, nu este decat o lupta fara sfarsit a unui suflet credincios de sub lege, cu el insusi : avand viata, dar fara Duhul care ii asigura libertatea. Avand doua naturi, cea veche si cea noua, omul din Romani 7 este totdeauna sclavul celei vechi. El vrea binele, dar face totdeauna ce este rau. In final, cuprins de disperare, ajunge, dupa atatea experiente amare, la o eliberare deplina, nu prin lupta, ci prin cunoasterea lucrarii desavarsite a lui Hristos care l-a eliberat pentru totdeauna. Astfel el poate spune : "Deci acum nu este nici o condamnare pentru cei in Hristos Isus. Pentru ca legea Duhului de viata in Hristos Isus m-a eliberat de legea pacatului si a mortii" ( Rom. 8:1-2).
          Lupta din Romani 7 este deci, nu o biruinta, ci, o continua infrangere pana la momentul cand sufletul invata in sfarsit ca un altul a biruit pentru el. Natura noua din noi este incapabila de a ne scapa de robia carnii, atata timp cat ea nu are Duhul ca putere a vietii celei noi. Este adevarat insa, ca cel credincios, dupa ce a fost asezat prin Hristos in libertatea Duhului, este in pericol sa fie adus din nou sub un jug al robiei ( Gal. 5:1); de asemenea, este indemnat sa tina cu tarie la pozitia care i-a fost dobandita prin lucrarea lui Hristos, astfel sa nu devina din nou rob al legii si al pacatului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze