temelia si adevarul

         
                                  ASTEPTAREA ACTUALA A BISERICII
                          SI PROFETIILE CARE STABILESC
                              ADEVARUL CU PRIVIRE LA
                           INTOARCEREA PERSONALA A
                                       MANTUITORULUI

                                                 - II -

       Expuneri tinute la Geneva (1840) pe parcursul a unsprezece seri de catre J.N.Darby


          A doua seara : Efeseni 1 - Biserica si gloria sa
 
 

          Cele trei subiecte pe care vi le-am prezentat in prima seara, care fac obiectul studiului nostru, cel al Bisericii si al gloriei sale este primul pe care vrem sa-l privim. Acest subiect Il prezinta, asa cum am spus, pe Tatal, caracter sub care Dumnezeu ni S-a revelat, si din care decurg roadele harului pentru Biserica si orice imprejurare a starii sale in glorie, asa cum ele decurg pentru Israel din Numele Domnului. La aceasta putem adauga un alt principiu semnalat in epistola catre Efeseni, si strans legat de subiectul nostru principal, ca Tatal a dat Biserica lui Hristos ca Mireasa a Sa, astfel ca ea sa participe in mod deplin la toata gloria Sa. Infiindu-ne ca si copii ai Sai, Tatal ne-a facut partasi drepturilor si gloriei Fiului, Intaiul-nascut intre mai multi frati. Ca Mireasa a lui Isus, ne bucuram de toate privilegiile care-I apartin in virtutea dragostei Sale fara margini.

          Tatal iubeste pe Fiul si I-a dat toate lucrurile.

           Iata primul mare principiu pe care doresc sa-l scot in evidenta. Si asa cum Fiul L-a glorificat pe Tatal, la fel Tatal Il glorifica pe Fiul.

          Al doilea principiu: avem parte de gloria Fiului, asa cum este spus (Ioan 17:22) : "Si Eu le-am dat gloria pe care Mi-ai dat-o Tu". Si aceasta pentru ca sa cunoasca lumea ca Tatal ne iubeste asa cum Il iubeste pe Isus Insusi. Vazandu-ne in aceiasi glorie, lumea va fi convinsa ca suntem obiectele aceleiasi iubiri; si gloria pe care o vom avea in curand nu va fi decat manifestarea acestui scump si minunat adevar.

          Astfel, nadejdea Bisericii nu este doar de a fi salvata, scapata de mania lui Dumnezeu, ci de a avea parte de gloria Fiului Insusi. Ceea ce face ca bucuria ei sa fie deplina, este sa fie iubita de Tatal si de Fiul; apoi ca si consecinta a acestei iubiri, sa fie glorificata. Mai mult, Tatal a vrut sa descopere cunosterea deplina a acestor bogatii, si ni le-a dat ca arvuna prin prezenta Duhului Sfant in toti cei mantuiti.

          Inainte de a dezvolta aceste ganduri prin alte marturii ale Cuvantului lui Dumnezeu, in afara de cele prezentate, vom face cateva observatii asupra capitolului pe care l-am citit.

          Din primele randuri, Dumnezeu se prezinta ca Tata, in relatiile deja mentionate.

          El este "Tatal nostru" (v.2), si "Tatal Domnului nostru Isus Hristos" (v.3).

          Pana la versetul 8 inclusiv, apostolul prezinta mantuirea. Dumnezeu " ne-a randuit (lit.predestinat) pentru infiere, pentru Sine...spre lauda gloriei harului Sau"; si aceasta mantuire este acum implinita: "avem rascumpararea prin sangele Sau"

          In versetele de la 8-10, vedem ca acest har al mantuirii ne-a introdus prin puterea sa actuala, prin Duhul Sfant, in cunoasterea scopului propus de Dumnezeu cu privire la gloria lui Hristos; miscatoare dovada, asa cum am spus, a dragostei lui Dumnezeu, care ne considera ca prieteni, si care linisteste sufletul nostru de-o maniera de nespus, facandu-ne sa vedem unde sfarsesc toate eforturile si agitatiile acestei lumi. Iata scopul propus al lui Dumnezeu: Dumnezeu va reuni toate lucrurile in Hristos, atat cele care sunt in ceruri cat si cele care sunt pe pamant.

          Pana la acest verset 8, am vazut predestinarea noastra pentru starea de copii ai lui Dumnezeu, sau implinirea mantuirii prezente: "Avem rascumpararea prin sangele Sau". In ceea ce urmeaza, avem scopul lui Dumnezeu, cu privire la gloria lui Hristos, in relatie cu toate lucrurile; apoi de la versetul 11, participarea noastra, viitoare inca, la aceasta glorie infatisata astfel, si in plus ne este oferita pecetea Duhului Sfant in timp ce suntem in asteptarea acestei glorii. "In care am si primit o mostenire... ca sa fim spre lauda gloriei Sale". Inainte de versetul 8 era "spre lauda gloriei harului Sau"; acum este "spre lauda gloriei Sale" (v.12); si apoi, "crezand, ati fost pecetluiti cu Duhul Sfant al promisiunii, care este arvuna mostenirii noastre, pentru (sau pana la) rascumpararea posesiunii dobandite, spre lauda gloriei Sale" (v.14). Restul capitolului este o rugaciune a apostolului pentru ca credinciosi sa priceapa nadejdea lor, si puterea invierii si inaltarii lui Hristos, cu care Biserica este unita, putere care lucreaza si in ei.

          Aceasta pozitie a Biserici rascumparate, care se bucura de rascumparare, si care de asemenea asteapta rascumpararea mostenirii, isi are imaginea sa deplina in Israel. Acest popor, rascumparat din Egipt, nu a intrat in Canaan, ci in pustie, in timp ce teritoriul Canaanului era inca in stapanirea canaanitilor. Rascumpararea lui Israel era implinita, rascumpararea mostenirii nu era inca. Mostenitorii erau rascumparati, dar mostenirea nu era inca eliberata din mainile dusmanului. "Si toate acestea, spune apostolul, li se intamplau ( israelitilor) ca pilde (tipuri sau imagini) si au fost scrise pentru avertizarea noastra (Bisericii), peste care au ajuns sfarsiturile veacurilor (economii)" (1 Cor.10:11).

          Hristos asteapta clipa cand va trebui sa ia Biserica la Sine, pentru ca totul sa-I fie supus, supus nu doar de drept, ci de fapt, acest moment solemn cand Domnul va pune pe toti vrajmasi Sai ca asternut al picioarelor Sale. Pana cand va veni acel timp, pazit ca o taina in profunzimea sfaturilor divine(*), El este asezat la dreapta Maretiei in locurile de sus.

          (*) De aceea mi se pare ca este spus, in Marcu 13, ca nici Fiul Insusi nu stie ceasul si nici ziua aceea, pentru ca El Insusi era obiectul acestei hotarari a Domnului. El va primi toate lucrurile din mana lui Dumnezeu in calitatea de Om care slujeste, asa cum de asemenea Dumnezeu L-a inaltat acum. Vorbind ca profet, Hristos anunta venirea Sa ca judecata ingrozitoare care trebuie sa cada peste natiunea necredincioasa; dar hotararea lui Dumnezeu cu privire la aceasta judecata, sau cel putin a momentului cand aceasta trebuie sa vina, era ascuns in aceste cuvinte: "Sezi la dreapta Mea, pana ii voi pune...". Hristos, slujitorul zdrobit, asteapta (ca intodeauna, si aceasta era perfectiunea Sa) implinirea voiei Tatalui Sau, si sa primeasca imparatia atunci cand Tatal va vrea. Trebuie remarcat ca Ps.110 si Marcu 13, fac referire in mod desavarsit la acelasi lucru: vrajmasii sunt iudeii care L-au respins (Luca 19:27).

          Hristos va lua mostenirea tuturor lucrurilor ca Om, astfel ca Biserica, rascumparata prin sangele Sau, va putea mosteni toate impreuna cu El, impreuna-mostenitoare curatita pentru o mostenire care a fost ea insasi curatita.

          Sa amintim deci aceste doua principii:

          1 -  Hristos, in planurile lui Dumnezeu poseda toate lucrurile;

        2 - In calitate de Mireasa a lui Hristos, Biserica participa la tot ce are El, la tot ceea ce este El, in afara de divinitatea Sa eterna, desi, intr-un anumit sens suntem partasi naturii divine (2 Pet.1:4).

          Sa ne intoarcem la pasajele care dezvolta gandurile pe care le-am afirmat.

          Toate lucrurile, spunem, sunt ale lui Hristos.

          El este "randuit mostenitor a toate" (Evrei 1:2). Ele Ii apartin de drept, pentru ca El este Creatorul (Col.1:15-18). Remarcati in acest pasaj doua intaietati a lui Hristos: El este numit mai intai "Intaiul-nascut (Cel care are intaitatea) din intreaga creatie", apoi "Intaiul-nascut dintre cei morti", Capul Adunarii, care este trupul Sau. Dinstinctie care arunca multa lumina asupra subiectului nostru. Toate au fost create pentru El si prin El. De asemenea, le va poseda ca Om, al doilea Adam, Caruia Dumnezeu a vrut, in planurile Sale, sa-I supuna toate.

          Este ceea ce citim in Ps.8, pe care Pavel il aplica la Hristos (Evrei 2:6), si care este efectiv ca o piatra de unghi a doctrinei apostolului referitor la acest subiect. El citeaza de trei ori acest psalm in epistolele sale, in pasajele care prezinta gandul principal de supunere a toate Omului-Hristos, sub trei aspecte diferite, fiecare din ele fiind importante pentru noi.

       

          1 -  Dupa Evrei 2:6, profetia nu este inca implinita, dar Biserica are, in implinirea partiala a ceece este anuntat in pasaj, garantia implinirii depline. Inca nu Ii sunt supuse toate lucrurile lui Isus; dar, asteptand, Isus este deja incununat cu glorie si onoare, garantie sigura ca ceea ce mai ramane se va implini la timpul sau. In economia (dispensatia) actuala, al carei scop este strangerea impreuna-mostenitorilor, nu Ii sunt supuse toate; dar El este glorificat, si credinciosii Ii recunosc drepturile Sale. Avem deci in Evrei 2, aplicatia pasajului de mai sus din Ps.8:5,6, si noi suntem avertizati ca supunerea a toate Celui de-al doilea Adam nu a avut inca loc.

        2 -  In Efes.1:20-23, Il vedem la fel pe Isus inaltat, asezat la dreapta Maririi in locurile preainalte, si fiindu-I puse toate sub picioarele Sale este de asemenea oferit privirii noastre, dar ca rezultat al introducerii Bisericii in aceiasi glorie. Isus ne este infatisat in aceasta glorie ca si Cap al Adunarii, trupul Sau, plinatatea Celui care umple totul in toti, un alt adevar asupra caruia vom insista.

          3 -  In final, in 1 Cor.15, acelasi fapt, glorificarea lui Isus si supunerea a toate Lui, ne este aratata, dar sub un alt punct de vedere, adica ca si cum invierea trebuind sa aiba loc, dupa puterea prin care Isus a fost infatisat ca ultimul Adam, si ca o Imparatie pe care o va avea ca Om, si pe care  trebuie s-o dea inapoi lui Dumnezeu Tatal. Atunci El Insusi, ca ultimul Adam, Se va supune Celui care I-a supus toate - in loc sa domneasca ca Om, asa cum o facea  mai inainte, peste toate - toate, in afara Celui care I le-a supus.

          Este deci vorba de o supunere inca viitoare a toate lui Hristos, de o stapanire pe care El o va imparti cu Adunarea, intrucat ea este trupul Sau, si care va avea loc, in consecinta, la invierea aceluiasi trup, al Bisericii; in final este vorba de o putere pe care o va da lui Dumnezeu Tatal in timpurile de la urma, astfel ca Dumnezeu sa fie totul in toti.

          Hristos, glorificat in Persoana Sa, in timpul de acum cand Biserica se aduna, El este asezat pe tronul lui Dumnezeu, asteptand ca ea sa fie completa, pentru ca sa vina timpul cand va fi investit cu puterea Sa imperiala, si ca Domnul sa puna pe vrajmasii Sai asternut al picioarelor Sale.

          O distinctie destul de importanta reiese din pasajele pe care le-am citat, si vreau sa o remarcati : aceasta este, altceva decat impacarea Bisericii, impacarea tuturor lucrurilor. Ar fi trebuit s-o observati din pasajele pe care le-am citit la inceputul strangerii noastre: am auzit ca taina pe care Si-a propus-o Dumnezeu este ca sa adune toate in Hristos; daca impacarea Bisericii este prezentata pana la versetul 8, ca un fapt implinit, si gloria ca un lucru viitor, din care nu avem decat arvuna prin prezenta Duhului Sfant in noi dupa ce am crezut. Dar vedem, in capitolul 8 din epistola catre Romani, ca eliberarea creatiei trebuie sa aiba loc in momentul descoperirii copiilor lui Dumnezeu. Cu privire la timpul prezent, adica in timp ce Hristos este asezat la dreapta lui Dumnezeu, totul este intr-o stare de ruina, intreaga creatie fiind legata de aceasta stare de stricaciune. Este adevarat ca suntem rascumparati, si chiar ca pretul de rascumparare pentru creatie este deja dat, si mai mult, am primit primele roade ale Duhului Sfant ca arvuna gloriei; dar acestea sunt in asteptarea ca Dumnezeu cel Tare sa intre in exerercitarea puterii Sale, cand va domni si va fi posesorul de fapt, asa cum El este de drept, al cerului si al pamantului. Legati prin trup de creatia cazuta, asa cum suntem prin Duhul de Hristos, avem, pe de-o parte, siguranta ca suntem copii acceptati, facuti placuti in Cel Preaiubit, si bucuria mostenirii ca nadejde prin Duhul care ne este dat ca arvuna; dar, pe de alta parte, prin acelasi Duh, exprimam, in timpul cand suntem in trup, suspinele si gemetele creatiei, la ruina la care luam parte prin acest trup al mortii. Totul este in dezordine, dar noi Il cunoastem pe Acela care ne-a rascumparat si ne-a facut mostenitori a toate, care ne-a introdus in dragostea Tatalui. Ne bucuram de aceste privilegii; dar, constienti de binecuvantarea care  se va raspandi asupra mostenirii cand Hristos o va lua si cand vom apare in glorie, simtim in acelasi timp o tristete gandind unde se afla acum aceasta mostenire, servind, prin Duhul, de canale la aceste suspine care se indreapta spre tronul Dumnezeului indurarii.

          Pasajul pe care l-am citat deja, in parte, din epistola catre Coloseni constata aceasta dinstinctie foarte clar. Este spus, in versetul 20 : "Si, prin El, sa impace toate fata de ea (plinatatea), fie cele de pe pamant, fie cele din ceruri, facand pace prin sangele crucii Lui - prin El. Si pe voi... acum dar v-a impacat in trupul carnii Lui, prin moarte". Biserica este deja impacata. Cele din ceruri si de pamant, le v-a impaca mai tarziu, potrivit cu eficacitatea sangelui Sau care a fost deja varsat(*). Ordinea ceremoniilor din marea zi a ispasirii exprima imaginea acestei impacari, dar in relatie speciala, cand vine vorba de detalii, cu partea pe care iudeii o vor avea la aceste binecuvantari.

          (*) trebuie remarcat ca aici este vorba de lucruri, si nicidecum de pacatosi care raman in starea lor de necredinta.

          Vedem foarte clar in Coloseni 1:16, care sunt lucrurile care se afla cuprinse in aceasta impacare: "Toate au fost create prin El". Tot ceea ce El a creat ca Dumnezeu, le va mosteni ca Restaurator a toate. Daca ar fi vreun fir de iarba, ca sa zicem asa, care nu ar fi supus puterii lui Hristos in binecuvantare, atunci Satan ar avea un castig asupra lui Hristos, asupra drepturilor si mostenirii Sale. Dar, judecata care va fi, va da castig de cauza lui Hristos.

          Mai mult, Hristos, cand va veni, va fi sursa de bucurie pentru toate fiintele inteligente care au fost create, bucurie care va fi reflectata si sporita prin binecuvantarea care se va raspandi peste intreaga creatie; caci bucuria de a vedea fericirea altora, si chiar cea care decurge din eliberarea creatiei din robia stricaciunii, este o parte divina a bucuriei noastre; o vom imparti impreuna cu Dumnezeul bunatatii.

          In ce ne priveste, locul nostru va fi "in locurile ceresti". Binecuvantarile spirituale in locurile ceresti de care ne bucuram inca de acum, in nadejde si impiedicati in mii de feluri, vor fi in acea zi pentru noi lucruri naturale, starea noastra fizica si normala, daca pot spune asa. Dar pamantul nu va pierde ocazia  sa-i  simta efectele. Puterile spirituale ale rautatii din locurile ceresti (Efes.6:12) vor fi inlocuite de Hristos si Biserica Sa; ele vor inceta sa fie cauza permanenta si producatoare de nenorociri intr-o lume supusa puterii lor prin pacat. Biserica, dimotriva, impreuna cu Hristos, reflectand gloria la care participa, si bucurandu-se de prezenta Aceluia care este pentru ea sursa si plinatatea, va straluci peste lume in binecuvantare; si natiunile, din cele care au fost salvate, vor umbla in lumina ei. "Un ajutor asemenea Lui" (Gen.2:18) in gloria sa, preocupata in intregime cu gandul la Mirele ei, si bucurandu-se de dragostea Lui, ea va fi vrednicul si liberul instrument al beneficiilor Sale, asa cum ea va fi, prin insasi pozitia ei, demostratia vie a eficacitatii lor. Caci Dumnezeu a facut aceste lucruri pentru a arata, "in veacurile viitoare nemarginitele bogatii ale harului Sau, in bunatate fata de noi, in Hristos Isus" (Efes.2:7). Pamantul se va bucura de roadele biruintei si credinciosiei ultimului Adam, si va fi o marturie mareata fata de stapaniri si autoritati, asa cum el este acum, prin stricaciunea pe care a adus-o pacatul, o marturie de slabiciune, de ruina si de faradelege a primului Adam. Fara indoiala, bucuria cea mai inalta, bucuria bucuriilor va fi comuniune Mirelui si a Tatalui; dar a fi martor al bunatatii Sale, a avea parte de ea si a fi instrumentul fata de o lume cazuta, aceasta inseamna a gusta bucuria divina; caci Dumnezeu este dragoste.

          Scumpi prieteni, acest pamant pe care locuim, Dumnezeu a dorit sa faca din el scena manifestari caracterului Sau si al lucrarilor Sale de har. In acest pamant in care pacatul a intrat si s-a inradacinat; pentru ca aici si-a desfasurat Satan energia sa pentru rau; pentru ca aici Fiul lui Dumnezeu a fost umilit, a murit si a inviat; pe acest pamant, pentru ca pacatul si harul si-au desfasurat intreaga lor putere; pe acest pamant, pentru ca pacatul s-a inmultit, dar harul s-a inmultit si mai mult. Daca Hristos este ascuns acum in cer, El va fi revelat pe acest pamant; pe el, pentru ca ingerii au putut patrunde mai bine profunzimile dragostei lui Dumnezeu; pentru ca pe el ei au aflat rezultate care se vor manifesta in glorie. Pe acest pamant unde Fiul Omului a fost umilit, Fiul Omului va fi glorificat. Daca acest pamant in el insusi este de mica importanta, ceea ce Dumnezeu i-a facut si ceea ce ii va face nu este de mica importanta pentru el. Pentru noi (Biserica), locurile ceresti sunt locuinta noastra, caci noi suntem impreuna-mostenitori (nu mostenirea): suntem mostenitori ai lui Dumnezeu si impreuna-mostenitori impreuna cu Hristos; dar mostenirea este necesara pentru gloria lui Hristos, asa cum impreuna-mostenitorii sunt obiectele cele mai intime ale dragostei Sale, fratii Sai, Mireasa Sa.

          V-am expus, scumpi prieteni, pe scurt si in slabiciune, o recunosc, care este destinul Bisericii; doar Duhul ne poate face sa simtim intreaga dulceata a comuniunii dragostei lui Dumnezeu, si maretia gloriei care ne-a fost data. Dar, cel putin, v-am prezentat suficiente pasaje din Cuvant pentru a va face sa intelegeti, cu ajutorul Duhului Sfant, ceea ce doresc pentru voi ca si pentru mine, gandurile pe care le-am avut pe inima sa le impartasesc cu voi in aceasta seara. Rezulta foarte clar ca noi traim in timpul in care mostenitorii sunt adunati, si ca va fi o alta economie (dispensatie) viitoare in care ne vom ocupa locul la venirea Mantuitorului, aceea in care mostenitorii se vor bucura de mostenirea tuturor lucrurilor, aceea in care toate vor fi supuse lui Hristos si Bisericii Sale, unita cu El si revelata impreuna cu El. Ceea ce va urma in continuare nu face acum subiectul studiului nostru; astept acest timp de la sfarsit, unde Dumnezeu va fi totul si in toti, si unde Hristos Insusi, ca Om, va fi supus lui Dumnezeu, si Capul unei familii eterne si binecuvantate, si care Isi va avea cortul Sau in mijlocul ei, Dumnezeu Tatal, Fiul si Duhul Sfant sa fie binecuvantat pentru eternitate. Amin.

          Ocupandu-se cu aceste subiecte pline de nadejde prin Duhul, Biserica va fi dezlipita de lume si va imbraca caracterul care i se potriveste ca logodnica a lui Hristos, Caruia trebuie sa-I incredinteze inima si gandurile in intregime.