Translate

sâmbătă, 23 ianuarie 2016





           




                  Asteptarea Actuala a Bisericii si Profetiile                                          care Stabilesc Adevarul cu Privire la                                           Intoarcerea Personala a Mantuitorului

                                                 - XI -
      

               Expuneri tinute la Geneva (1840) pe parcursul a unsprezece seri de catre J.N.Darby



          A unsprezecea si ultima seara : Apocalipsa 12 - Rezumat si Concluzii


          Am citit acest capitol 12 din Apocalipsa, nu pentru a vi-l explica in detaliu, ci pentru ca el ne prezinta un rezumat a ceea ce se va intampla in timpurile din urma, cel putin sursa cereasca a evenimentelor, si nenorocirilor de pe pamant(*). Intentia mea, in aceasta seara, este de a rezuma, de asemenea in ordine, ceea ce am spus despre evenimentele de la sfarsit, atat cat Dumnezeu imi va da putere s-o fac.

          (*) Salvarea pamantului se va afla in alta parte.

          Dar, mai inainte, scumpi prieteni, doresc sa revin asupra catorva idei exprimate in primele noastre seri. Incep deci, tratand aceste subiecte, prin a va reaminti marele scop, care dealtfel mi se pare a fi dublu. El trebuie sa aiba ca prim rezultat a ne detasa de lume, care este de fapt un efect permanent al Cuvantului, bineinteles atunci cand Duhul lui Dumnezeu actioneaza, dar profetia este in special eficace in acest sens; vreau sa zic ca ea tinde sa ne desparta de "acest veac rau". In al doilea rand, are menirea sa ne faca sa intelegem mai bine caracterul lui Dumnezeu si caile Sale fata de noi. Acestea sunt cele doua roade mari ale studiului profetiilor, care mi se par foarte pretioase.
          S-au facut mai multe obiectii la acest studiu; dar acesta este modul in care Satan actioneaza totdeauna cu privire la adevar. Nu ma refer la obiectii ce privesc anumite puncte de vedere, ci la obiectii impotriva studiului profetiei in sine; si Satan actioneaza totdeauna asa fata de Cuvantul lui Dumnezeu in intregime. Unuia ii spune sa urmaresca morala, si nu dogmele (doctrine), pentru ca stie ca dogmele ii vor sustrage pe oameni de sub puterea sa, prin descoperirea lui Isus si a adevarului Sau in inimile lor. Altuia, ii sugereaza sa neglijeze profetia, pentru ca in ea este vorba despre judecata lumii, al carei print este el. Dar nu este blamat Dumnezeu, care ne-a dat-o, si chiar a atasat o binecuvantare speciala prin citirea acestei parti considerata mai dificila din Cuvantul Sau?
          Profetia arunca o mare lumina asupra economiilor (dispensatii) lui Dumnezeu, si, in acest sens, ne da multa lumina de asemenea pentru eliberarea noastra spirituala. Ceea ce impiedica cel mai mult sufletul sa afle aceasta eliberare, este eroarea care se face prin confundarea legii cu Evanghelia, economiile trecute cu economia actuala. Daca, in lupta noastra interioara, stam inaintea legii, ne este imposibil sa aflam pacea. Si totusi, daca se insista asupra diferentei care exista intre pozitia sfintilor din economiile trecute, si pozitia sfintilor din timpul economiei actuala, aceasta aduce tulburare in duhul multora. Ori, studiul profetiei raspandeste multa claritate asupra acestor puncte, si, in acelasi timp, chiar asupra modului de purtare pentru cei credinciosi; caci, in timp ce constatam clar o mantuire cu totul gratuita prin moartea lui Isus, profetia ne face sa intelegem toata aceasta diferenta despre care am vorbit, intre situatia sfintilor de altadata si cea a sfintilor de astazi, si lumineaza toate planurile lui Dumnezeu referitor la drumul pe care ii conduce pe ai Sai, fie inainte, fie dupa moartea si invierea lui Isus.
          Mai mult, scumpi prieteni, dupa cum am spus, aceasta este totdeauna nadejdea care ne este prezentata, si care lucreaza asupra inimilor si afectiunilor noastre. Exista astfel permanent inaintea noastra bucurii care imprima caracterul lor asupra sufletului nostru: ceea ce ocupa inima omului ca nadejde, aceea face regula umblarii sale.
          Ce mare importanta sa avem deci duhul plin de nadejdea lui Dumnezeu! Se pretinde ca nu este de folos sa patrundem in lucrurile ascunse; dar, daca este adevarat ca nu trebuie sa cercetam profetia, ar trebui de asemenea sa spunem, ca gandurile nu trebuie sa duca dincolo de timpul prezent. Calea de a cunoaste cel mai bine ce ar vrea sa faca Dumnezeu in viitor, este cu siguranta de a cerceta profetia pe care El ne-a dat-o. Profetia inseamna viitorul, oglinda scripturistica a lucrurilor viitoare. Daca nu se cerceteaza ceea ce Dumnezeu a revelat cu privire la viitor, se ajunge in mod inevitabil la a se urma gandurile proprii. A spune ca "pamantul va fi plin de cunostinta lui Dumnezeu", aceasta este deja o profetie, si nu ne putem astepta la ceva sigur cu privire la caile lui Dumnezeu in aceasta privinta, nici chiar pentru lucrurile ceresti, fara a cerceta profetia. Fara indoiala, ne putem bucura de comuniunea cu Dumnezeu in timpul prezent, si acesta este ceva ce ne apartinr acum; dar, referitor la toate detaliiile gloriei viitoare, acesta este inca un subiect al profetiei. Tot ceea ce trece de timpul prezent, si care nu este o profetie a lui Dumnezeu, este doar o speculatie omeneasca.
          In alte cazuri, s-a zis ca profetia este, fara indoiala, foarte importanta atunci cand se implineste, deoarece atunci aceasta dovedeste adevarul Cuvantului lui Dumnezeu. Dar poate un copil al lui Dumnezeu sa foloseasca un astfel de limbaj, si sa pretinda limitarea folosirii profetiei la o astfel de utilitate? Ca si cum, cineva, considerandu-ma prieten, ma copleseste cu binefaceri, imi destainuie toate gandurile sale, ma informeaza despre tot ceea ce ar trebui sa se intample, iar eu nu ma folosesc de ceea ce el mi-a zis decat a ma convinge mai tarziu, cand lucrurile se vor intampla, ca el era un om credibil. Scumpi prieteni, aceasta este o mare jignire fata de bunatatea si prietenia lui Dumnezeu, daca ne comportam astfel fata de El. Si zic, ca voi si eu, ca crestini, nu avem nevoie sa vedem evenimentele  inainte sa credem ca Dumnezeu a spus adevarul. Voi credeti deja ca profetia este Cuvantul lui Dumnezeu.
          Dealtfel, o mare parte din profetii se vor implini la sfarsit, in zilele din urma, si atunci va fi prea tarziu pentru a fi convinsi de carcterul lor divin. Ele ne sunt date pentru a ne conduce acum in caile Domnului, si pentru a fi mangaierea noastra, facandu-ne sa intelegem ca Dumnezeu are totul la dispozitie, si nu omul. Astfel, patimile, in loc de a se implica in politica, se linistesc; eu vad ce spune Dumnezeu, citesc in Daniel ca totul este randuit dinainte, si ma linistesc. Despartit cu totul de aceste lucruri mondene, pot sa cercetez dinainte adanca si desavarsita intelepciune a lui Dumnezeu; ma luminez si ma atasez de El, in loc sa urmez propriile mele pareri. Vad, in evenimentele care se deruleaza, desfasurarea gandurilor Celui Preainalt, si nu un domeniu abandonat patimilor omenesti. Si aceasta prin profetie, in special in evenimentele care se vor implini la sfarsit, in care caracterul lui Dumnezeu ne este aratat, tot ceea ce Dumnezeu a vrut sa spuna despre El Insusi, credinciosia Sa, puterea Sa, indelunga Sa ocrotire, dar de asemenea judecata pe care o va exercita cu siguranta peste nelegiuirea ingamfata, razbunarea rasunatoare care o vor atrage cei care distrug pamantul, pentru ca guvernarea Sa sa fie stabilita in pace si binecuvantare pentru toti. Intr-un cuvant, asa cum ce este vestit prin gura profetilor, referitor la iudei, arata caracterul Domnului, credinciosia si toate atributele Sale, la fel, ceea ce este spus referitor la Biserica, descopera caracterul Tatalui. Biserica este in relatie cu Tatal, iar iudeii cu Domnul, care este Numele caracteristic al relatiei lor cu Dumnezeu.
          A fost citit, pentru unii dintre voi, duminica trecuta, acest binecunoscut pasaj al lui Pavel: "Nu vreau sa stiu nimic altceva decat pe Isus Hristos si pe El rastignit".
          As vrea sa spun un cuvant despre aceasta. Se prezinta permanent acest pasaj ca un argument impotriva studiului despre ceea ce se gaseste revelat in Cuvant. Aceasta provine din doua situatii: una se datoreaza influentei altora, care face ca de multe ori sa se citeze pasajul fara a se analiza contextul; celalata situatie se datoreaza, din nefericire! la mai mult sau mai putin o lipsa de sfintenie practica, la o dorinta de a se limita in a cerceta caile Domnului, si de a cunoaste astfel cat mai putin posibil. Nu este adevarat, chiar nu se spune ca trebuie sa ne limitam la cunoasterea lui Isus Hristos si a Lui rastignit. Trebuie ca noi sa-L cunoastem pe Isus Hristos glorificat, Isus Hristos asezat la dreapta lui Dumnezeu; este nevoie sa-L cunoastem ca Mare Preot, ca Mijlocitor inaintea Tatalui. Trebuie sa-L cunoastem pe Isus Hristos atat cat este posibil, si nu sa zicem: "Pentru ca m-am hotarat sa nu stiu intre voi altceva decat pe Isus Hristos si pe el rastignit". Aceasta inseamna a folosi Cuvantul lui Dumnezeu in mod gresit.
          Apostolul, vorbind in mijlocul paganilor, al filozofilor din Corint, vroia sa spuna ca nu avea de gand sa abordeze terenul filozofiei pagane, ci se limita la Isus Hristos, Isus Hristos, dispretul oamenilor, pentru a nimici prin cruce aceasta glorie desarta, si pentru ca oamenii sa-si intemeieze credinta lor pe Cuvantul lui Dumnezeu, nu pe intelepciunea omeneasca. Dar el spune de asemenea, in acelesi capitol, ca, atunci cand se afla printre crestini actioneaza cu totul altfel: vorbeste de "intelepciune printre cei desavarsiti". El nu vroia filozofia omeneasca; dar, atunci cand se afla impreuna cu "cei desavarsiti", el zice: "Vorbim intelepciune printre cei desavarsiti (sau "maturi in credinta")". A vrea sa se limiteze la Isus rastignit, inseamna, repet, sa se limiteze la crestinismul cat mai putin posibil. In Evrei 6, apostolul spune ca el nu vrea sa faca ceea ce se zice aici; el condamna ceea ce ni se propune aici sub argumentul unei false smerenii, si zice: "De aceea, lasand cuvantul inceputului lui (sau "despre") Hristos, sa mergem spre maturitate (sau "desavarsire").
          Dupa aceste cateva observatii referitoare la studiul general al profetiei, vreau acum sa reamintesc in cateva cuvinte cum Se reveleaza dumnezeu prin profetie.
          Capitolul 12 din Apocalipsa ne prezinta marele subiect al profetiei si al intregului Cuvant al lui Dumnezeu, adica lupta care are loc intre ultimul Adam si Satan.
          Acesta este centrul adevarului care raspandeste toata lumina care se afla in Sfanta Scriptura.
          Aceasta mare batalie poate avea loc pentru lucrurile pamantesti, si, in acest caz, este vorba de poporul iudeu; sau pentru Biserica, si atunci este dusa in locurile ceresti.
          Deaceea, profetia are doua parti: nadejdea Bisericii si nadejdea iudeilor, desi prima, mai precis, nu se numeste deloc o profetie, in ce priveste pamantul si guvernarea sa de catre Dumnezeu.
          Dar, inainte de a ajunge la acest mare deznodamant, batalia dintre Satan si ultimul Adam, trebuie ca istoria primului Adam sa se desfasoare, si aceasta este ceea ce se intampla. In final, pentru ca Biserica sa fie in stare sa se preocupe de lucrurile lui Dumneze, este nevoie mai inainte de toate ca ea sa aiba certitudinea fericita a propriei pozitii inaintea Lui.
          La prima Sa venire, Hristos a implinit intrega lucrare care I-a fost incredintata de intelepciunea Tatalui in planurile eterne ale lui Dumnezeu; aceasta este ceea ce a asigurat pace Bisericii. Domnul Isus a venit astfel ca certitudinea mantuirii, cunoasterea harului lui Dumnezeu sa fie introdus in lume, adica in inima celor credinciosi. Dupa ce a implinit aceasta mantuire, El le-a facut-o cunoscut dandu-le viata. Duhul Sau cel Sfant care este pecetea in inimile lor, le descopera lucrurile viitoare, precum copiilor care fac parte din familie, mostenitori ai bunurilor din casa. In timpul care desparte prima venire a Domnului de a doua, Biserica este adunata prin lucrarea Duhului Sfant, pentru a avea parte de gloria lui Hristos atunci cand El va reveni.
          Iata, in putine cuvinte, cele doua mari subiecte pe care vi le-am expus; adica, Hristos care a implinit tot ceea ce era necesar pentru mantuirea Bisericii, salvandu-i pe toti cei care cred, si Duhul Sfant care lucreaza acum in lume pentru a transmite Bisericii cunoasterea acestei mantuiri. El nu vine sa ne propuna speranta ca Dumnezeu va fi bun; ci un fapt, acest fapt, repet, ca Isus a implinit deja mantuirea pentru toti care cred, si, cand Duhul Sfant tansmite aceasta cunostinta unui suflet, el stie ca este salvat. A fi deci in relatie cu Dumnezeu ca si copii ai Sai, suntem mostenitori ai Sai, "mostenitori ai lui Dumnezeu, mostenitori impreuna cu Hristos". Tot ceea ce priveste gloria lui Hristos ne apartine, si Duhul Sfant ne este dat; in primul rand, pentru a ne face sa intelegem ca suntem copii ai lui Dumnezeu: ne este prezentat ca Duhul de infiere; dar, mai mult, este Duhul de lumina care ii invata pe copiii lui Dumnezeu care este mostenirea lor. Deoarece ei sunt una cu Hristos, intregul adevar despre gloria Sa le este descoperit, stapanirea pe care El o are peste toate lucrurile, Dumnezeu randuindu-L de asemenea mostenitor peste toate, si noi mostenitori impreuna cu El.
          Hristos a implinit tot ceea ce era necesar; Biserica, pana la a doua venire a Mantuitorului ei, este adunata dintre toate natiunile si unita cu El. Ea are cunostinta mantuirii pe care El a implinit-o si a gloriei viitoare, iar Duhul Sfant este, in cei care cred, pecetea mantuirii implinite si arvuna gloriei viitoare.
          Aceste adevaruri arunca o mare lumina peste intrega istorie a omului. Dar sa ne amintim mereu ca marele subiect al Bibliei, este batalia dintre Hristos, ultimul Adam si Satan.
          In ce stare l-a gasit Hristos pe primul Adam? In cea mai cazuta stare in care a trebuit sa coboare ca si cap responsabil al intregii creatii. L-a gasit intr-o stare de ruina, in intrgime pierdut. Iata ce trebuia sa se descopere inainte de venirea lui Hristos: Dumnezeu nu L-a adus pe Fiul Sau in lume ca Mantuitor, decat atunci cand tot ceea ce era necesar pentru a demonstra ca omul este incapabil prin el insusi de orice bine, a ajuns la final. Toata starea omului, inainte si dupa potop, sub lege, sub profeti, nu a facut decat sa dovedeasca totdeauna atat de clar ca omul este pierdut. A falimentat permanent, in toate imprejurarile posibile, pana acolo ca, Dumnezeu trimitandu-L pe Fiul Sau, slujitorii au zis: "Iata mostenitorul, veniti sa-L omoram", si masura pacatului ajungand la culme, harul lui Dumnezeu a prisosit atunci si ne-a dat mostenirea, noua sarmanilor pacatosi, mostenirea impreuna cu Hristos in gloria ceresca, pe care o avem ca arvuna, avandu-L pe Hristos in duh aici pe pamant.
          Vreau acum sa intru putin mai mult in succesiunea economiilor (dispensatiilor), si de asemenea in ce priveste caracterul lui Dumnezeu in aceasta privinta, si primul lucru pe care doresc sa-l remarcati este potopul, deoarece, pana la aceasta perioada, nu a existat, ca sa zicem asa, o guvernare in lume. Profetia care a existat inainte de potop era ca Hristos trebuie sa vina: iata spre ce indrepta invatatura lui Dumnezeu. "Iata, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinti ai Sai" (Iuda 14).
          Dar am sa trec peste acele timpuri.
          Prin Noe, avem guvernarea pamantului, Dumnezeu prezentandu-Se ca judecator si incredinteaza omului sabia.
          Ceea ce doresc apoi sa remarcati in acele timpuri, este chemarea lui Avraam. Observati ca principiul guvernarii nu mai este pus aici inainte prin Cuvant, ci principiul promisiunii si chemarea de a fi in relatie cu Dumnezeu, in persoana aceluia care devine radacina tututror promisiunilor lui Dumnezeu, Avraam, tatal celor credinciosi. Dumnezeu l-a chemat, facandu-l sa parasesca patria sa, familia sa, spunandu-i sa mearga intr-o tara pe care i-o va arata. Dumnezeu S-a revelat fata de el ca Dumnezul promisiunii, care a despartit un popor pentru Sine Insusi printr-o nadejde care i-a dat-o. Acesta este timpul cand Dumnezeu se descopera ca Dumnezeul Cel Atotputernic.
          Dupa aceasta, dintre urmasii lui Avraam, prin acelasi principiu al alegerii, Dumnezeu ia pe copiii lui Iacov pentru a fi poporul Sau pe pamant, obiect al tuturor preocuparilor Sale pamantesti, si din sanul caruia trebuia sa vina dupa carne Hristos. In acest popor Israel, a desfasurat si dezvoltat intregul Sau caracter ca Domnul; El nu este numai un Dumnezeu al promisiunii, ci este un Dumnezeu care reuneste cele doua principii, de guvernare si de chemare, care a fost fiecare succesiv pus in evidenta, prin Noe si prin Avraam. Israel era poporul chemat, despartit, dar despartit pentru binecuvantari pamantesti, si de a se bucura de promisiune, si in acelasi timp pentru a fi obiectul exercitarii guvernarii lui Dumnezeu dupa legea Sa.
          Avem deci principiul semnalat prin Noe, cel al guvernarii pamantului, si principiul semnalat prin Avraam, cel al chemarii si al alegerii sale; si iata-L pe Domnul care trebuie sa implineasca tot ceea ce El a zis ca Dumnezeul promisiunii, "Cel care este, care era si care vine", si care guverneaza intreg pamantul dupa dreptatea legii Sale, dreptate descoperita prin Israel.
          Am aratat ca Dumnezeu a conditionat implinirea promisiunilor Sale, in acele timpuri, de credinciosia omului, si ca El a folosit ocazia pentru a proba si manifesta, in detaliu si ca un mic tablou, toate caracterele prin care El a lucrat fata de om. Este ceea ce a facut prin preoti, profeti, imparati, etc. Acum, vreau sa observati in mod special ca profetia ne descopera rezultatul acestor relatii ale lui Dumnezeu cu Israel si cu omul, nu doar ca manifestare a caderii omului, dar mai ales ca manifestare a gloriei lui Dumnezeu.
          Atunci cand Israel a incalcat legea in toate felurile posibile, chiar si in familia lui David, care era ultima speranta a natiunii, in momentul cand a falimentat, atunci incepe profetia, cu toate aspectele sale, si avand aceste doua trasaturi: unul, manifestarea gloriei lui Hristos, pentru a arata ca poporul a incalcat legea; si celalalt, manifestarea gloriei viitoare a lui Hristos, pentru a sustine credinta acelora care doresc sa pazeasca legea, si care vad in jurul lor doar faliment.
          Este prea tarziu pentru a se da atentie la profetii atunci cand ele s-au implinit deja. Cei carora li se adresau ele trebuiau sa asculte de profeti atunci cand ei profeteau: Cuvantul lui Dumnezeu trebuia sa vorbeasca constiintei lor. La fel este si pentru noi. In acelasi timp, aveau instiintarile care vesteau ca Mesia trebuia Sa fie trimis, Sa vina si sa sufere pentru a implini lucruri importante.
          Profetia se aplica in special la pamant: nu se profeteste cu privire la cer; este vorba despre lucruri care trebuie sa se intample pe pamant, si in aceasta se insala Biserica: a crezut ca trebuie sa fie ea insasi implinirea acestor binecuvantari pamantesti, in timp ce ea este chemata sa se bucure de binecuvantari ceresti. Privilegiul Bisericii este de a avea partea sa in locurile ceresti, si, mai tarziu, binecuvantarile se vor raspandi peste poporul pamantesc. Biserica este ceva cu totul aparte in timpul lepadarii poporului pamantesc, alungat din cauza pacatelor sale, si imprastiat printre natiuni, din mijlocul carora Dumnezeu Si-a ales un popor, pentru a-l face sa se bucure de gloria cereasca impreuna cu Isus Insusi. Domnul, dupa ce a fost lepadat de iudei, a devenit o persoana in totalitate cereasca. Aceasta este doctrina care se gaseste in special in scrierile lui Pavel. Nu mai este Mesia al iudeilor, ci un Hristos inaltat, glorificat, si Biserica unita impreuna cu El in cer; si aceasta este, scumpi prieteni, lipsa de cunoastere a acestui adevar imbucurator, motivul care a dus la o astfel de slabire a Bisericii.
          Trasand pe scurt istoria acestor diferite economii, ne ramane acum sa vedem Biserica glorificata, dar fara ca Domnul Isus Sa-si abandoneze niciunul din drepturile Sale asupra pamantului. El este mostenitorul; trebuia sa-Si verse sangele ca sa rascumpere mostenirea. Asa cum a zis Boaz, al carui nume inseamna: in el este puterea: "In ziua cand vei cumpara ogorul din mana Naomei, vei cumpara si pe Rut moabita, sotia mortului, ca sa ridici numele mortului in mostenirea sa" (Rut 4:5). trebuia ca Hristos sa rascumpere Biserica, comostenitoare prin har (asa cum Boaz, imaginea lui Hristos, a rascumparat mostenirea luand-o de sotie pe Rut), mostenire care I se cuvenea prin hotararea Domnului.
          Iata deci, Hristos si Biserica avand drept de mostenire, adica la toate lucrurile pe care Hristos Insusi Le-a creat ca Dumnezeu. Dar care este starea actuala a Bisericii? Mosteneste ea acum aceste lucruri? Niciunul, deoarece, pana cand nu vom fi in glorie, nu putem avea nimic, in afara de Duhul promisiunii care este "arvuna mostenirii noastre pentru rascumpararea posesiunii dobandite". Pana atunci, Satan este printul acestei lumi, dumnezeul lumii acesteia; el ii acuza chiar si pe coiii lui Dumnezeu din locurile ceresti, pe care nu le ocupa dealtfel decat prin uzurpare, la aceasta neavand nevoie decat de poftele oamenilor, si de puterea pe care o exercita asupra creaturii cazute si indepartate de Dumnezeu, chiar daca, in defenitiv, providenta lui Dumnezeu face ca totul sa se intoarca spre implinirea planurilor Sale.
          Si acum, scumpi prieteni, dupa ce am vazut drepturile lui Hristos si ale Bisericii Sale, sa cercetam modul cum Hristos le va pune in valoare. Ori, tocmai aceasta este ceea ce ne conduce sa vedem, in ordinea lor, implinirea acestor lucruri de la sfarsit. Trebuie doar, ajuns aici (caci nu am vorbit pana acum decat despre iudei), sa arunc o privire asupra neamurilor.
          Am vazut ca, atunci cand falimentul natiuni iudaice a fost total, Dumnezeu a transferat dreptul de guvernare catre neamuri; dar guvernarea pamantului a devenit atunci separata de chemarea si de promisiunile lui Dumnezeu. Am vazut, reunite in poporul iudeu, aceste doua lucruri, chemarea lui Dumnezeu si guvernarea pamantului; ele au devenit distincte din momentul cand Israel a fost pus deoparte. Am vazut deja aceste doua principii: guvernarea prin Noe, si chemarea prin Avraam. La iudei, aceste doua principii se regaseau impreuna; dar Israel a falimentat, si el a incetat de atunci sa poata manifesta principiul guvernarii lui Dumnezeu, deoarece in Israel Dumnezeu actiona in dreptate, si ca Israel aratandu-se nevrednic nu mai putea sa fie depozitarul puterii lui Dumnezeu. Dumnezeu a parasit deci tronul Sau pamantesc din Israel. Totusi, cu privire la chemarea pamanteasca, Israel a contiunat sa fie poporul chemat, caci lui Dumnezeu nu-I pare rau de darurile Sale si de chemarea Sa. Referitor la guvernare, Dumnezeu poate sa o transfere unde vrea, si El a transferat-o la neamuri. Exista chemati si dintre natiuni, dar aceasta este pentru cer. Niciodata chemarea lui Dumnezeu pentru pamant nu a fost transferata catre natiuni: ea a ramas la iudei; daca vreau o religie pamanteasca, trebuie sa fiu iudeu.
          Din momentul in care Biserica isi pierde caracterul ei ceresc, atunci pierde totul. Ce s-a intamplat cu natiunile dupa ce le-a fost inmanata guvernarea? Ele au devenit "fiare"; asa sunt numite cele patru monarhii. Indata ce guvernarea a fost transferata natiunilor, ele au devenit prigonitori ai poporului lui Dumnezeu. Acestea sunt, in primul rand, Babilonul; in al doilea rand, mezii si persii; apoi, grecii; si in final romanii. Ei bine, aceasta a patra monarhie si-a desavarsit crima sa in acelasi moment cand iudeii si-au implinit-o pe-a lor; adica a implinit, in persoana lui Pilat din Pont, dorintele unei natiuni razvratite, pentru a-L omori pe Cel care era Fiul lui Dumnezeu si Imparatul lui Isarel. Puterea neamurilor este intr-o stare de declin, ca si poporul chemat, poporul iudeu. Intre timp ce se intampla? In primul rand, mantuirea Bisericii. Nelegiuirea lui Iacov, crima natiunilor, judecata lumii, a iudeilor, toare acestea au dus la mantuirea Bisericii, si aceasta a fost implinita prin moartea lui Isus. In al doilea rand, tot ceea ce s-a intamplat de atunci are ca scop strangerea copiilor lui Dumnezeu. Dumnezeu a aratat in toate acestea multa rabdare. Iudeii, poporul chemat, au devenit razvratiti, alungati din prezenta lui Dumnezeu, natiunile au devenit de asemenea razvratite, dar guvernarea se afla inca acolo: in stare de cadere, este adevarat, dar rabdarea lui Dumnezeu este de asemenea acolo, asteptand pana la sfarsit. Ce se va intampla apoi?
          Biserica se va alatura lui Hristos in locurile ceresti.
          Acum, sa presupunem ca la timpul hotarat de Dumnezeu, Biserica in totalitate va fi adunata; ce se va intampla cu ea? Va merge imediat sa-L intalneasca pe Domnul, si apoi va avea loc nunta Mielului, mantuirea va fi desavarsita la acelasi tron de glorie, in locurile ceresti. Unde vor fi natiunile atunci? Guvernarea celei de-a patra monarhii va fi inca acolo; iudeii se vor aduna in aceeasi stare de razvratire, si chiar, o buna parte, se vor supune lui Anticrist, pentru a face razboi Mielului. De ce aceasta, si de ce Evanghelia nu a impiedicat o astfel de stare de lucruri? Deoarece Satan, pana in acest moment, nu a fost niciodata aruncat din cer, si ca, in consecinta, tot ceea ce Dumnezeu a facut pe acest pamant pentru om a fost stricat, fie in guvernarea natiunilor, fie in relatiile actuale ale iudeilor cu Dumnezeu; totul a fost stricat prin prezenta lui Satan, totdeauna, exercitandu-si funesta sa influenta.
          Dar, acum, Dumnezeu va lua lucrurile in mainile Sale. Si ce ar trebui sa faca? Sa-l deposedeze pe Satan, luandu-i puterea. Este ceea ce va face Isus atunci cand Biserica va fi impreuna cu El, si cand va incepe sa asctioneze pentru a pune toate lucrurile intr-o ordine dupa gandul Sau.
          Scumpi prieteni, de indata ce Biserica va ajunge in prezenta lui Hristos, va avea loc lupta din cer, astfel ca tronul ceresc de guvernare va fi curatit de aceste surse producatoare de rau, de acesti agenti activi ai raului din umanitate si din intrega creatie. Rezultatul unei astfel de batalii este usor de prevazut; Satan va fi expulzat din cer, fara sa fie legat inca; dar el va fi aruncat pe pamant in mare furie, deoarece stie ca nu mai are decat putin timp. Din acest moment, puterea va fi stabilita in cer in conformitate cu voia lui Dumnezeu. Dar, pe pamant, va fi cu totul altfel, deoarece, atunci cand Satan va fi aruncat din cer, va instiga intregul pamant, si-l va ridica, in special, pamantul apostat si razvratit impotriva puterii lui Hristos care vine din cer. Este zis: "De aceea bucurati-va, ceruri, si voi, care locuiti in ele! Vai de voi, pamant si mare ..." (Apoc.12:12).
          Cerurile create vor fi deci ocupate de Hristos si Biserica Sa, iar Satan in mare furie va fi pe pamant, neavand decat putin timp. Sub influenta lui Anticrist, cea de-a patra monarhie va deveni sfera in care se va desfasura atunci activitatea lui Satan, care va uni pe iudei cu acest print apostat impotriva cerului. N-am sa intru aici in dovezile scripturistice: am vorbit deja de acestea; ma limitez decat la fapte in ordinea implinirii lor. Nu este nevoie sa spun ca rezultatul la toate acestea va fi judecata si distrugerea celei de-a patra fiare si a lui Anticrist. Isus Hristos va nimici, prin aceeasi judecata, puterea lui Satan in guvernarea pe care am vazut ca a incredintat-o neamurilor. Cel care detine aceasta putere, aliindu-se iudeilor, si fiind asezat la Ierusalim ca centrul guvernarii pamantului, va fi distrus prin venirea Domnului domnilor si Imparatul imparatilor, si Hristos va ocupa din nou aceasta capitala a guvernarii, care va deveni tronul lui Dumnezeu pe pamant.
          Dar, chiar daca Domnul a coborat pe pamant, chiar daca puterea lui Satan a fost distrusa, si guvernarea asezata in mainile Celui Drept, pamantul nu va fi adus inca sub sceptrul Sau. Ramasita iudeilor este eliberata, fiara si Anticrist nimiciti; dar lumea, nu recunoaste inca drepturile lui Hristos, si va dori sa aiba ceea ce este  de drept mostenirea Sa. Va trebui ca Domnul sa curete terenul, pentru ca locuitorii pamantului sa se bucure de binecuvantarile domniei Sale neincetat si fara piedica, si ca bucuria si gloria sa fie asezate in aceasta lume, care a fost atat de mult timp in stapanirea Vrajmasului.
          Primul lucru pe care il va face Domnul va fi sa curateasca tara ( tara care apartine iudeilor) de tyrieni, filisteni, sidonieni, edomiti, moabiti si de amoniti, pe scurt, tot ce se afla intre Eufrat si Nil. Aceasta se va face prin puterea lui Hristos in favoarea poporului Sau restabilit prin bunatatea Sa. Iata deci poporul in siguranta; apoi, tot ceea ce mai ramane din Israel va fi adunat dintre natiuni. Atunci cand poporul va fi astfel asezat in tara lui in pace deplina, un alt vrajmas va veni: acesta este Gog; dar el nu va veni decat pentru nimicirea sa.
          Cred ca va fi in acele timpuri, probabil la inceputul acestei perioade, in afara de aceste judecati publice, o manifestare mult mai linistita, mult mai intima, a Domnului fata de iudei. Aceasta este ceea ce va avea loc, atunci cand El va cobori pe muntele Maslinilor, cand picioarele Sale vor sta... pe munte..., dupa expresia din Zaharia 14:3 si 4. Va ramane totdeauna Acelasi Isus; dar se va desoperi in mod pasnic, si se va arata nu ca Hristosul din cer, ci ca Mesia al iudeilor.
          Apoi va fi lumea viitoare, pregatita si stabilita prin aceste judecati si prin prezenta Domnului, care va inlocui prezenta raului si a lui Satan. Cei care au vazut aceasta glorie manifestata la Ierusalim vor merge sa anunte venirea natiunilor. Acestea se vor supune lui Hristos; ele vor recunoste pe iudei ca poporul binecuvantat de Hristos, se vor intoarce in tara lor, si vor deveni ele insele scena unei glorii care, de la Ierusalim ca centrul ei, se va intinte in binecuvantare peste tot unde rasa umana va putea sa se bucure de efectele sale. Marturia glorie va fi raspandita peste tot, inimile pline de bunavointa, se vor supune planurilor si gloriei lui Dumnezeu, ca raspuns la aceasta marturie. Toate promisiunile lui Dumnezeu vor fi implinite, si tronul Domnului va fi asezat la Ierusalim, si va deveni pentru intregul pamant sursa bucuriei sale; restabilirea poporului lui Dumnezeu va fi pentru lume ca viata din morti.
          Un lucru este de adaugat, ca in aceasta perioada Satan va fi legat, si, in consecinta, binecuvantarea va fi neintrerupta, pana cand el va fi "dezlegat pentru putin timp". In locul vrajmasului din inaltime, in locul guvernarii sale al carui centru este astazi in vazduh, in locul confuziei si a ruinei pe care o produce atat cat ii este ingaduit, acolo va fi Hristos impreuna cu ai Sai, ca sursa si mijloc de binecuvantare mereu noua. Guvernarea din locurile ceresti va deveni garantia, si nu piedica sau instrumentul impotrivitor fata de binefacerile lui Dumnezeu. Biserica glorificata, marturie pentru toti, prin chiar pozitia sa, a masurii infinite a dragostei Tatalui, si a acestei credinciosii care a implinit toate promisiunile Sale, si mai mult, de a satisface sperantele slabelor noastre inimi, va umple cu bucuria sa locurile ceresti, si va aduce prin slujba ei bucurie lumii, pentru care va fi instrumentul harului de care inima sa se bucura. Asa va fi Ierusalimul ceresc, martor in glori al harului care l-a asezat atat de sus. Din mijlocul lui va curge acest fluviu de viata, unde se afla pomul vietii, ale carui frunze sunt pentru vindecarea neamurilor; caci, chiar in glorie, Biserica va pastra acest palcut caracter de har. In acelasi timp, pe pamant, Ierusalimul pamantesc va fi centrul de guvernare si de domnie a dreptatii Domnului. Martor, prin pozitia si gloria sa aici pe pamant, a credinciosiei Domnului Dumnezeului sau, asa cum a fost, in falimentul sau, martor al dreptatii Sale, va deveni ca loc al tronului Sau, centrul de exercitare al acestei dreptati; "natiunea sau imparatia care nu se vor supune va fi nimicita". Caci, in aceasta stare de glorie pamanteasca, desi asezata prin harul noului legamant, aceasta cetate va pastra totusi caracterul sau natural, astfel ca ea va fi martor al caracterului Domnului, asa cum Biserica este martor al caracterului Tatalui. Dumnezeu va implini deplin semnificatia acestui nume de "Dumnezeul Preainalt Stapanul cerului si al pamantului"; si Hristos va indeplini, in toata plinatatea lor, functiile Marelui Preot dupa randuiala lui Melchisedec, care, dupa biruinta castigata asupra vrajmasilor poporului lui Dumnezeu, va binecuvanta pe Dumnezeu din partea poporului, si poporul din partea lui Dumnezeu (vezi Gen.14:18 si urmat.).
          Scumpi prieteni, va dati seama ca exista o multime de detalii in care nu am intrat; de exemplu, situatia iudeilor care vor fi prigoniti in Iudeea. Sunt pasaje care ne invata, dar aceasta schita generala va va face sa cercetati voi insiva Cuvantul lui Dumnezeu referitor la acest subiect. Atasez, din partea mea, o mai mare importanta la trasaturile principale ale profetiei, si iata de ce: dupa cum am spus, exista , pe de-o parte, distinctia economiilor, care devin, prin cercetarea acestor adevaruri, extrem de clare; si, pe de alta, caracterul lui Dumnezeu, care este in acest mod pe deplin revelat. In orice caz, nimic nu impiedica studierea profetiei in detaliile sale. Daca privim lucrarile oamenilor, vom gasi imediat, este adevarat, o multime de imperfectiuni; dar, dimpotriva, in lucrarile lui Dumnezeu: cu cat intram mai mult in cele mai mici detalii, cu atat mai mult vedem desavarsirea.
          Fie ca Dumnezeu sa implineasca in noi, si in toti copiii Sai, aceasta despartire tot mai mare fata de lume, care trebuie sa fie, inaintea lui Dumnezeu, rodul asteptarii Bisericii, in vederea binecuvantarilor ceresti, si de asemenea a judecatilor grozave care va lovi tot ceea ce tine inima omului legata de aceasta lume! caci judecata va veni peste toate aceste lucruri pamantesti. Fie ca Dumnezeu sa implineasca de asemenea dorinta inimii mele, si marturia Duhului Sfant!

                                                ---------------------
         

          

         

                                                                     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze