DAR TU RAMAI IN CELE CE AI INVATAT
2 Timotei 3 :14
- II -
Jacques-Andre Monard
8 Invatatura din Iosua 7
Acest pasaj stabileste in mod remarcabil solidaritatea poporului lui Dumnezeu. Acan a pacatuit, si Dumnezeu zice : "Israel a pacatuit" (v.11). Ceea ce da toata puterea acestui pasaj din Vechiul Testament este faptul ca el se afla in acord cu invatatura Noului Testament. Acolo, principiul : "putin aluat dospeste toata plamadeala" este enuntat odata in legatura cu raul moral si a doua oara in ce priveste falsa doctrina (1 Cor.5:6 ; Gal.5:9).
Cu privire la Iosua 7, autorii au scris :
Expresia "Israel a pacatuit" semnifica aici : "Exista pacat in Israel". ITS p. 13.
Aceasta este o afirmatie foarte grava! Pentru a ne convinge de adevarata insemnatate a declaratiei lui Dumnezeu, sa observam contextul. Domnul rosteste aceste cuvinte "Israel a pacatuit" (v.11) doar dupa infrangerea de la Ai, atunci cand Iosua statea inaintea Lui, cu fata la pamant. Peste cine a venit disciplina lui Dumnezeu? Peste Acan sau peste intreg poporul? Peste tot poporul! Deci, intregul popor era considerat asociat cu Acan. La versetul 11, Dumnezeu aduga : "Au luat din ce era dat nimicirii... au furat... au ascuns". Mai mult, la versetul 12, Dumnezeu zice : "Fii lui Israel s-au facut vinovati sa fie nimiciti" (si nu : ei vor fi dati nimicirii daca nu il judeca pe cel vinovat). Si din nou : "Nu vei putea sa stai inaintea vrajmasilor tai, pana nu veti scoate ce este dat nimicirii din mijlocul vostru". Era cu siguranta pacat in Israel (v.13), dar Dumnezeu il considera aici ca pacatul lui Israel. A zice contrariul, aceasta inseamna a incalca textul biblic, a "rastalmaci Scriptura".
Fara indoiala, poporul nu era intr-o stare buna. Biruinta de la Ierihon i-a dat o anumita incredere in fortele proprii. Intr-adevar, oamenii trimisi sa ceceteze Ai s-au intors zicandu-i lui Iosua : "Nu obosi tot poporul acolo, pentru ca sunt putini" (v.3). In plus, au plecat la lupta fara sa-L intrebe pe Domnul (*). Dar nu acesta era, oricat de regretabil ar fi fost, mentionat ca motiv al "maniei lui Dumnezeu... impotriva fiilor lui Israel" (v.1). Acesta era pacatul lui Acan. poporul era ignorant, in necunostinta de prezenta pacatului in tabara. Dar aceasta nu-l impiedica sa fie dat spre nimicire din aceasta cauza.
(*) Daca L-ar fi intrebat pe Domnul, sau nu ar fi raspuns, din cauza ca erau dati spre nimicire, sau poate nu ar fi fost semnalat aceasta aici.
De fapt, pacatul grav al unei persoane si starea deficitara a colectivitatii sunt legate. Si Dumnezeu Se foloseste de pacatul unui om pentru a disciplina adunarea poporului Sau. Stie sa imbine in mod perfect judecata Sa impotriva unei persoane si guvernarea Sa in ce priveste colectivitatea.
Aceasta solidaritate a poporului lui Dumnezeu se arata de asemenea - si cat de frumoasa este aceasta! - in expresiile pe care le folosesc slujitorii credinciosi in rugaciunile lor pline de umilinta. "Dumnezeul meu! Imi este rusune si nu indreznesc sa-mi ridic fata catre Tine, Dumnezeul meu; pentru ca nelegiuirile noastre s-au inmultit pana peste capetele noastre si vina noastra a crescut pana la ceruri" zice Ezra, identificandu-se cu poporul sau (9:6,7). La fel si Neemia : "Noi am pacatuit" (9:33). Si Daniel : "Noi am pacatuit si am facut nelegiuire si am facut ce este rau si ne-am razvratit, abatandu-ne de la poruncile Tale si de la judecatile Tale. Si n-am ascultat de slujitorii Tai, profetii..., a noastra este rusinea fetei" (9:5-7). Ezra, Neemia, Daniel, au inteles deplin legatura care ii unea cu poporul lui Dumnezeu, marturisind pacatele poporului ca fiind ale lor. Stim noi sa ne apropiem de Dumnezeu in acelasi duh?
9 Invatatura din 2 Timotei 2
Epistola a doua catre Timotei este ultima pe care apostolul Pavel a scris-o. Ea dateaza din perioada in care raul era destul de raspandit in Biserica, si cand multi l-au parasit pe apostol si invataturile sale (1:15). Nu doar ca se dedau la "dispute de cuvinte" si la "vorbirile desarte si lumesti" (2:14,16), ci oameni ca Imeneu si Filet s-au abatut de la adevar, zicand : "ca invierea a fost deja", rasturnand credinta unora (2:17,18). O redresare generala nu mai era posibila, lucrurile trebuiau sa mearga din rau in mai rau (3:13) si va veni un timp cand nu vor mai suporta invatatura sanatoasa (4;3) (*). Prima epistola catre Timotei inca infatisa casa lui Dumnezeu in ordine si arata cum trebuie sa se poarte in ea (3:15). A doua epistola o infatiseaza in imaginea unei case mari, in care se afla tot felul de vase (2:20).
Pe acest fundal al tabloului, destul de sumbru, apar mai multe linii luminoase, pentru a ne incuraja. Iata una din ele : "Totusi temelia tare a lui Dumnezeu ramane" (2:19). Ce a stabilit Dumnezeu, ceea ce El a instituit o data, este la adpost de atingerile lui Satan, este neschimbator, asa cum este Dumnezeu Insusi. Credinta noastra se poate sprijini pe aceasta.
(*) Nu este acesta timpul in care traim ? (n.t.).
9.1 Cele doua fete ale pecetei
Aceasta temelie are o pecete, si pecetea, doua fete : una infatiseaza partea lui Dumnezeu, cealalta partea omului. In primul rand, "Domnul ii cunoaste pe cei care sunt ai Sai" (v.19). Certitudine atat de umilitoare si mangaietoare a credintei! Starea de confuzie din crestinatate poate sa devina asa pentru ca doar Dumnezeu stie care sunt cei care Ii apartin cu adevarat. El ii cunoaste si are grija de ei. Pastorul isi cunoaste propriile oi. Aceasta este partea lui Dumnezeu. Cealalta parte este cea a responsabilitatii omului, responsabilitate individuala, permanent scoasa in evidenta in aceasta epistola : "Oricine rosteste Numele Domnului sa se departeze de nedreptate" (v.19). Nedreptatea (sau faradelegea) este tot ceea ce nu este potrivit cu adevarul, tot ceea ce nu este in conformitate cu gandirea lui Dumnezeu, asa cum este revelata in Cuvantul Sau. Oricine "rosteste Numele Domnului", adica marturiseste ca recunoaste autoritatea Aceluia care este Domnul, trebuie sa se departeze de tot ceea ce, prin natura sau prin starea sa, este contrar vointei Domnului.
In particular, atunci cand omul a stabilit structuri religioase dupa propriile sale ganduri, organizandu-le in felul sau si punand deoparte gandurile lui Dumnezeu, cel credincios nu are sa faca decat un singur lucru, sa se departeze. Aceasta implica in mod evident ca cel care asculta de Domnul nu poate lua parte la cina intr-o comunitate unde autoritatea Domnului si a Cuvantului nu sunt recunoscute, dar aceasta implica mult mai mult. Interdictia este exprimata in termeni generosi, astfel ca noi sa-i intelegem toata insemnatatea. Cum ar putea un credincios fidel sa se asocieze la anumite lucruri pe care Domnul le dezaproba?
Cu toate acestea, avem nevoi sa fim pastrati in gandire sanatoasa si in umilinta. Sensul general al interdictiei "sa se departeze de nedreptate" nu trebuie sa ne faca sa uitam ca "toti gresim in multe feluri" (Iacov 3:2). Nu trebuie sa confundam o lipsa de intelegere cu o stare rea. Trebuie sa distingem intre o invatatura gresita si impotrivirea de a pune in practica o invatatura buna. Este nevoie sa manifestam blandete si rabdare, acest capitol chiar insista la acestea (v.24,25). Si am fi cu mult mai vinovati daca folosim acest pasaj pentru a justifica o atitidine de mandrie si de superioritate fata de oricine.
9.2 Vase de onoare
Apoi, apostolul infatiseaza crestinatatea prin imaginea unei case mari care contine o multime de vase. "Dar intr-o casa mare nu sunt numai vase de aur si de argint, ci si de lemn si de lut; si unele sunt spre onoare si altele spre dezonoare" (v.20). Vasele de onoare sunt curatite pentru slujirea Stapanului; ele sunt spre onoarea Stapanului.
Cum sa fii un astfel de vas? "Deci, daca cineva se va curati pe sine insusi de acestea va fi un vas spre onoare, sfintit, folositor Stapanului, pregatit pentru orice lucrare buna" (v.21). Termenul "curati" arata ca aici este vorba de intinare, si imaginea folosita face clar si simplu gandul apostolului : daca se pun vasele murdare in contact cu vasele curate, acestea din urma se murdaresc. Un vas nu poate fi spre onoare - spre onoarea lui Dumnezeu - decat daca se desparte de toate cele care sunt spre dezonoare - de cei care in starea si in purtarea lor Il dezonoreaza pe Dumnezeu. A fi asociat cu astfel de persoane, inseamna a fi solidari cu ele; de aceea este nevoie sa ne despartim.
Versetul urmator arata ca aceasta curatire necesara de raul care este in jurul nostru trebuie sa mearga impreuna cu o despartire energica de raul care poate incolti in noi : "Dar fugi de poftele tineretii si urmareste dreptatea, credinta, dragostea, pacea, cu cei care-L cheama pe Domnul dintr-o inima curata" (v.22). Daca luam aceasta pozitie de despartire in teama de Domnul, El ne va face sa intalnim si alti credinciosi, care-I sunt de asemenea ascultatori, curatindu-se de tot ceea ce este spre dezonoare. Impreuna cu ei, vom putea sa urmarim dreptatea, credinta, dragostea si pacea. Si daca, dupa cum am remarcat, poate fi imposibil de a discerne cine apartine Domnului si cine nu, Scriptura ne spune ca este posibil sa-i recunoastem pe cei care-L cheama pe Domnul dintr-o inima curata, si sa umblam impreuna cu ei.
9.3 O intelegere la dispozitia cititorului ?
Referitor la acest pasaj din 2 Timotei 2, autorii scriu :
Nu este nici cea mai mica indoiala ca un crestin ar putea sa-si permita sa ia cu usurinta contact cu invatatori falsi care ataca fundamentul crestinismului, (care zic, de exemplu, ca invierea a fost deja) ... Problemele nu apar decat atunci cand se face o aplicatie mult mai extinsa a acestui pasaj, crezand ca in el citesc ca trebuie sa se desparta eclesiastic sau ca trebuie sa se desparta nu doar de invataturile fundamentale false, dar, de asemenea, si de ceea ce unii numesc "rau eclesiastic". ITS p.10.
Autorii limiteaza deci in mod ciudat intelegerea pasajului. Dupa ei, nu ar trebui despartire, curatire, decat atunci cand se afla in prezenta a ceea ce ei numesc "doctrine fundamentale false", sau "invatatori falsi care ataca fundamentele crestinismului".
Nu este nicio indoiala ca invatatura gresita a lui Imeneu si Filet nu era in gandirea apostolului atunci cand da aceasta invatatura! Dar cu ce drept se limiteaza astfel intelegerea invataturii generale pe care Duhul Sfant ne-o da cu aceasta ocazie?
Este necesar, pentru ca sa putem aplica un pasaj la imprejurarile noastre, ca acelea care ne sunt descrise sa fie exact ca ale noastre? A pretinde astfel ne vom lipsi de o multime de invataturi din Vechiul cat si din Noul Testament, S-ar putea zice, de exemplu, ca daca locul lui Lot nu era in Sodoma, aceasta era doar din cauza caracterului particular al pacatului din aceasta cetate. In alta ordine de lucruri, se poate spune ca starile de inima ale lui David, asa cum sunt infatisate in Ps.51, nu ne privesc pe noi, decat daca, ca si el, am comis un adulter si o crima. La fel, se poate refuza insusirea incurajarilor si indemnurilor pe care Dumnezeu le da lui Iosua in primul capitol din cartea sa, sub pretextul ca noi nu suntem in pozitia de conducator al poporului.
Pe buna dreptate ne insusim cuvintele Domnului fata de Avraam, fata de David, fata de poporul Israel sau fata de altii, atasam credinta noastra la promisiunile care le-au fost facute, ne simtim vizati de indemnurile care le-au fost adresate.
Ceea ce autorii invata aici tinde sa anuleze Cuvantul lui Dumnezeu. Daca este lasat la dispozitia omului sa decida ce este si ce nu este o doctrina fundamentala, unde este atunci autoritatea lui Dumnezeu? Oamenii pot sa-si organizeze bisericile dupa gandul lor, ignorand invatatura din Fapte si din epistole, si daca eu judec ca aceasta nu este fundamantal, atunci nu trebuie sa ma despart de aceasta! Ce aberatie!
10 Invatatura din Hagai 2:11-14
Autorii vorbesc despre explicatia lor anterioara referitor la acest pasaj - o atentionare impotriva colaborarii israelitilor si a samaritenilor la reconstructia templului (vezi Ezra 4:2) - demonstrand ca este falsa. Eu nu cunosc aceasta explicatie bizara, si nu vad nicio obiectie ca sa fie inlaturata. Dar aceasta nu trebuie sa ne faca sa lasam deoparte adevarata insemnatatea a acestui pasaj. Este remarcabil cum se interpreteaza dispozitiile materiale ale legii intr-un mod spiritual, asa cum avem s-o facem acum.
Versetele 11 la 13 reamintesc un principiu al legii cu privire la intinare : un lucru necurat transmite necuratia sa la un lucru cu care acesta intra in contact; dar un lucru curat nu transmite curatia sa. Este o regula de caracter ceremoniala (sau exterioara). La versetul 14, profetul face o aplicatie morala (sau interioara) a acestui principiu : "Asa este poporul acesta,...si asa este orice lucrare a mainilor lor; si ceea ce ei aduc acolo este necurat!". Ei insisi erau necurati, moral, inlauntru lor. Deci, tot ceea ce ei faceau sau ceea ce aduceau Domnului era necurat.
Principiul general infatisat aici, ca ceea ce este intinat intineaza ceea ce este curat, dar ca ceea ce este curat nu curateste ceea ce este intinat, este in acord perfect cu invatatura Noului Testament, dupa cum am vazut in 2 Timotei 2.
11 Asociere si comuniune
Brosura da impresia ca toate problemele comuniunii apar din punctul de vedere referitor la intinare. Fara a minimaliza importanta acestei notiuni, care este pe primul plan in pasajele ca 1 Corinteni 5 si 2 Timotei 2, este important de a vedea mai bine caracterul si insemnatatea unei asocieri. Atunci cand luam in consideratie sa ne asociem cu credinciosi care nu sunt pe drumul pe care ni-l traseaza Cuvantul, nu este suficient sa ne pune intrebarea : aceasta ne intineaza, da sau nu? Trebuie de asemenea sa ne intrebam daca aceasta asociere este in acord cu marturia pentru Dumnezeu, cu care avem a face. Sau dimpotriva, tinde sa confunde binele si raul? Legitimeaza ea (asocierea) vreun lucru pe care Dumnezeu il dezaproba?
Aceste intrebari trebuie sa fie puse cu seriozitate in orice relatie de legatura sau asociere, si aceasta cu atat mai mult cu cat crestinatatea este intr-o mare dezordine.
Intrebarile au o importanta cu totul deosebita in ceea ce priveste legatura de comuniune care se exprima prin participarea la masa Domnului. Frangerea painii este o marturie care se da cu privire la unitatea trupului lui Hristos. "Pentru ca noi, cei multi, suntem o singura paine, un singur trup, pentru ca toti luam parte dintr-o singura paine" (1 Cor.10). Ori, aceasta marturie nu este compatibila cu apartenenta la una din diviziunile - grupari, denominatiuni - din crestinatate, apartenenta care intareste diviziunea. Trebuie sa ne gandim la aceasta atunci cand ne propunem primirea ocazionala la masa Domnului.
Fratii, la inceput, au primit adesea credinciosi care, fara sa o rupa cu locul de unde proveneau, au venit in curatie de inima pentru a descoperi ce inseamna o strangere in jurul Domnului dupa invatatura Scripturii, si care doreau sa franga painea. Dar ei nu i-au acceptat, pentru ca venind asa, acesti credinciosi voiau sa ia cina unde considerau ca este bine; o data cu fratii, altadata intr-o denominatiune. A accepta aceasta libertate de miscare insemna a fi de acord si a contribui la diviziunile crestinatatii.
A practica primirea ocazionala fara discernamantul spiritual necesar, si mai ales, a o face cu scopul de a arata ca nu este sectarism si ca se accepta diferentele, aceasta este o lepadare sau o tagaduire a pozitiei de despartire la care Domnul ne-a chemat si un mod de a refuza dispretul atasat de aceasta.
Cei care au pe inima sa se adune in simplitate in jurul Domnului Isus nu pot pretinde ca ei sunt Biserica sau Adunarea. Ei nu pot fi decat o manifestare, o expresie, o strangere slaba care doreste sa-i manifeste caracterele (Adunarii). Ei trebuie sa realizeze profund si cu durere ca Biserica in intregime, din care fac parte alaturi de toti credinciosii adevarati. a falimentat in misiunea sa de a manifesta gloria lui Dumnezeu pe pamant. Dar credinta se ataseaza de Acela care nu se schimba si ale Carui resurse sunt permanente (Hagai 2:4,5).
Fie ca Dumnezeu sa ne dea sa avem, ca efesenilor si colosenilor, o adevarata "dragoste... pentru toti sfintii" (Efes.1:15 ; Col.1:4). J.N.Darby a scris : "Noi nu putem realiza binecuvantarile care ne apartin daca nu cuprindem pe toti sfintii in afectiunile noastre crestine (Efes.3:18). A nu merge impreuna cu ei pe calea care nu este dupa Cuvant nu inseamna nicidecum ca nu ii iubim; este exact contrariul" (Scrisori, Vol. II, p.386). "Prin aceasta cunoastem ca-i iubim pe copiii lui Dumnezeu, cand Il iubim pe Dumnezeu si tinem poruncile Lui" (1 Ioan 5:2).
12 Opinii cu privire la Scriptura
Vreau sa atrag atentia asupra atitudinii fata de Scriptura care pune in evidenta citatele urmatoare.
Am dat altadata o explicatie mult mai larga referitor la "vasele de dezonoare". Dar de fapt aceasta nu are nimic de-a face cu explicatia directa a acestor versete. Aceasta este opinia celui care studiaza 2 Timotei 2, si care in final va stabili ce sa intelega prin "vase de dezonoare" - si nu pasajul in sine. ITS p. 10.
Am dat altadata o explicatie mult mai extinsa cu privire la expresia "salutati" si "comuniune cu lucrarile lui rele" (2 Ioan 10), pe care nu o mai facem astazi. ITS p. 10.
Astfel, aceasta nu este explicatia stricta a acestor pasaje care creeaza probleme. Dar ceea ce creeaza probleme este modul in care credem ca putem extrage principii din aceste pasaje, principii care depasesc cu mult contextul acestor versete. ITS p. 10,11.
Exista mai multe explicatii posibile ale acestui verset. Noi preferam sa-l intelegem in sensul unei chemari ... (referitor la 1 Tim.5:22). ITS p. 14.
Aceasta maniera de a trata Scriptura este socanta. Ea aminteste de cea a teologilor. Aceasta nu este deloc ce ne invata Cuvantul.
Cu privire la acest subiect, apostolul Pavel are aceasta expresie remarcabila : "Cuvantul lui Dumnezeu, care si lucreaza in voi care credeti" (1 Tes.2:13). Sa cantarim bine aceasta. Cuvantul nu este un document pe care sa-l studiez prin inteligenta mea si pe care sa-l analizez cu logica mea, pentru a cauta sa inteleg ce vrea sa zica. El este "viu si lucrator" (Evrei 4:12).
Nu eu trebuie sa lucrez asupra lui, ci el este cel care lucreaza in mine. El nu este obiectul pe care sa-l analizez si sa-l interpretez, ci eu sunt obiectul pe care el il formeaza. Este total diferit!
Domnul a spus deja in parabola semanatorului. Cuvantul lui Dumnezeu este samanta, iar inima mea este terenul unde ea este semanata si produce propriile roade.
Aceasta atitudine de teolog reiese clar dintr-o definitie exprimata de unul din autori, el insusi fiind doctor in teologie : "Teologia este un concept omenesc care vrea sa cerceteze logic si analitic continutul Scripturii pentru credinta" (W.J.O). Ce marturisire! Rationamentul uman (logic si analitic) se aseaza intre Scriptura si credinta si isi aroga misiunea de a stabili care este continutul Scripturii, pentru a oferi credintei ceea ce ea trebuie sa creada. Dar epistola catre Romani ne invata contrariul: "credinta este din auzire, iar auzirea, prin Cuvantul lui Dumnezeu" (10:17). Cuvantul lui Dumnezeu are propria sa putere, ea produce credinta. Ea lucreaza in cel credincios. Intre Cuvantul lui Dumnezeu si credinta nu este loc pentru teologie!
Sa nu gandeasca cineva ca vreau sa condamn studiul Scripturii! Acest studiu este indispensabil. Dar el nu poate da roade decat daca inimile si constiintele nostre sunt treze. Daca doar inteligenta noastra este activa, atunci nu va fi niciun rod pentru Dumnezeu.
Referitor la 2 Timotei 2, 2 Ioan 10, si la multe alte parti din Scriptura, este adevarat ca un pasaj contine de multe ori o invatatura care depaseste intelesul sau principal. Si ar fi bine, cred, pentru ca ne-am indreptat mereu atentia mai intai asupra intelesului principal. Dar ceea ce mi se pare esential sa ne amintim, este ca intelesul profund, semnificatia spirituala a unui pasaj face parte din revelatia lui Dumnezeu ca si intelesul sau principal. Nu avem libertatea de a introduce acolo parerile si preferintele noastre. Calauzirea Duhului Sfant ne este esentiala pentru a intelege adevarata semnificatie a unui pasaj. Aceasta nu este o problema de analiza si de logica. "Pentru ca cine dintre oameni stie lucrurile omului, decat duhul omului, care este in el? Astfel si lucrurile lui Dumnezeu, nimeni nu le cunoaste, decat Duhul lui Dumnezeu" (1 Cor.2:11).
13 Discernamant spiritual
Moise a primit pe munte instructiunile divine cu privire la cortul (numit de asemenea cortul intalnirii) pe care trebuia sa-l construiasca, si care avea sa devina locuinta lui Dumnezeu in mijlocul poporului Sau. In timp ce Moise era pe munte, poporul Israel, vai! a facut vitelul de aur, atragand asupra lui judecata lui Dumnezeu (Ex.32). Vreau sa atrag atentia asupra unui aspect din purtarea lui Moise in aceasta imprejurare. El si-a ridicat un cort afara din tabara, si l-a numit cortul intalnirii (33:7), insasi numele pe care Dumnezeu avea sa-l dea cortului ce trebuia construit (29:4). Spre acest cort ieseau "toti cei care-L cautau pe Domnul". Ceea ce Moise a facut atunci nu ne este prezentat ca o executare formala a poruncilor lui Dumnezeu, ci ca rezultatul discernamantului spiritual al unui om care traieste aproape de Dumnezeu si care are gandul Sau. Stalpul de nor, simbolul prezentei divine, era la intrarea cortului; el manifesta aprobarea lui Dumnezeu fata de actiunea lui Moise.
Scrierile Noului Testament, atat cat putem sti, dateaza din perioada in care toate strangerile credinciosilor inca purtau caracterul Adunarii lui Dumnezeu. Raul a patruns, invataturile false s-au dezvoltat, Domnul a dat atentionari solemne, dar realitatea arata ca lucrurile au ajuns deja la un punct in care comuniunea celor credinciosi nu mai poate fi posibila cu tot ceea ce inca poarta numele de Biserica.
La trezirea din secolul 19, starea crestinatatii era evident cu mult mai grava. Si credinciosii nu aveau la dispozitia lor texte biblice care ar fi fost scrise cu privire la o situatie asemanatoare cu a lor. Dimpotriva, ei aveau principiile generale pe care intelepciunea lui Dumnezeu le-a inscris in Cuvant. Credinciosii au avut discernamantul spiritual necesar pentru a aplica aceste principii de o maniera potrivita gandirii lui Dumnezeu, si nu ne putem indoi ca Dumnezeu a pus pecetea aprobarii Sale peste pozitia de despartire pe care ei au luat-o "afara din tabara". In anii care au urmat, multe greutati - si chiar mai mult decat greutati - s-au abatut peste marturia pe care Dumnezeu a dat-o, dar harul Sau a ridicat inca conducatori credinciosi. Ceea ce stim despre ei, marturisesc scrierile lor.
14 Concluzii
Dar tu ramai in cele ce ai invatat si de care ai fost deplin incredintat, siind de la cine ai invatat (2 Tim.3:14).
Sa ne oprim mai intai asupra intelesului principal al acestui pasaj. Timotei cunostea "Sfintele Scrieri" (Vechiul Testament) din copilaria sa, fiind invatat de o mama si o bunica evlavioasa. In plus, a beneficiat de invatatura direct de la Pavel, care l-a considerat ca pe copilul sau in credinta. Acest pasaj incepe printr-un "Dar tu". In contrast cu oamenii despre care el vorbeste, care vor merge "din rau in mai rau, inseland si fiind inselati", apostolul il indeamna pe Timotei sa ramana in lucrurile pe care le-a invatat. Aceste lucruri nu erau nicidecum cunostinte intelectuale pe care memoria sa avea sa le inmagazineze; le-a primit prin credinta, era deplin convins. Dar era ceva mai mult. Avea sa-si aminteasca de la cine le-a invatat. Chiar persoanele care l-au invatat ofereau o greutate morala acestor invataturi, si era un motiv in plus de a le ramane atasat.
Si acum, care este semnificatia acestui pasaj pentru noi? Caci este atat de clar ca daca Dumnezeu l-a pus in Scriptura, aceasta nu a fost doar pentru a ne informa referitor la Timotei. Aceasta este pentru a face o aplicatie potrivita pentru noi insine. Bineinteles, dispozitia "ramai in cele ce ai invatat" nu poate fi adresata oricui. Aceasta nu o recomandam la cineva care a fost crescut in doctrine false.
In ceea ce ne priveste, ce este de facut? Daca imi este permis sa raspund pentru altii, as zice ca cei care ne-au invatat au aratat modul remarcabil al credinciosiei lor fata de Domnul, supunerea lor fata de Cuvant, intelegerea lor referitor la gandul Domnului, discernamantul lor spiritual, despartirea lor de lume si acceptarea ocarii lui Hristos. Si acum, autorii acestei brosuri arunca in mod explicit discreditarea peste acesti conducatori. In esenta ei ne zic: Nu ramaneti in lucrurile pe care le-ati invatat, pentru ca ati fost invatati gresit! (desigur,cu privire la o parte din adevar).
Traim intr-o vreme cand, in aceasta lume, totul este pus la indoiala. Daca este drept ca noi "sa luam aminte la caile noastra" (potrivit cu Hagai 1:5,7) pentru a ne umili de maniera slaba de a pune Cuvantul in practica, daca este drept de a asculta toata invatatura "cercetand zilnic Scripturile, pentru a vedea daca aceste lucruri sunt asa" (potrivit cu Fapte 17:11), nu este drept sa ne lasam contaminati de duhul acestui veac.
Sa ramanem in cele ce am invatat, stiind de la cine le-am invatat. Ne lasam atrasi acum pe o alta cale?
Fie ca Dumnezeu sa ne faca sa fim "deplin convinsi", prin lucrarea Cuvantului si a Duhului Sfant din noi, "de cele pe care le-am invatat"!
"Cel care are cuvantul Meu sa spuna cuvantul Meu cu credinciosie"! - Ieremia 23:28
"Dar spre acesta Ma voi uita: spre cel smerit si zdrobit in duh si care tremura la cuvantul Meu". - Isaia 66:2
---------------------------
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu