Translate

vineri, 25 martie 2016





                      A cauta si gusta apropierea de Dumnezeu
                                                                     - II -



          Seauve Gerard



5     Indemnuri pentru noi

          Cum se obtine o stare personala potrivita pentru a cunoste apropierea de Dumnezeu?


5.1    Teama de Dumnezeu

          "Taina Domnului este pentru cei care se tem de El" (Ps.25:14)


5.1.1  Noi nu ne temem de mania lui Dumnezeu

          "Dumnezeu nu ne-a randuit spre manie, ci spre dobandirea mantuirii prin Domnul nostru Isus Hristos, care a murit pentru noi" (1 Tes. 5:9).
          "In dragoste nu este frica (teama), ci dragostea desavarsita alunga frica; pentru ca frica poarta cu ea chinul" (1 Ioan 4:18).
          Pe de alta parte avem privilegiul de a fi educati (disciplinati), invatati de Dumnezeu, fie prin Cuvantul Sau, fie prin guvernarea Sa. Ne corecteaza, ne aduce la El atunci cand ne-am indepartat.
          "Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si folositoare pentru invatatura, pentru mustrare, pentru indreptare, pentru instruire in dreptate, ca omul lui Dumnezeu sa fie implinit, deplin pregatit pentru orice lucrare buna" (2 Tim. 3:16,17).
          "Rabdati disciplinarea( nu mania), Dumnezeu se poarta cu voi ca fata de niste fii; deoarece, care este fiul pe care nu-l disciplineaza tatal?... dar El (ne disciplineaza), pentru folosul nostru, ca sa luam parte la sfintenia Lui. Dar orice disciplinare, pentru acum, nu pare a fi de bucurie, ci de intristare; dar dupa aceea le da celor deprinsi prin ea rodul datator de pace al dreptatii" (Evrei 12:7-11).

5.1.2   Teama de a nu face ceva care sa nu-I placa lui Dumnezeu

          "Si fiecare suflet a fost cuprins de teama" (Fapte 2:43).
          Relatia noastra de apropiere fata de Dumnezeu depinde de "cunostinta voiei Lui, in orice intelepciune si pricepere spirituala, ca voi sa umblati intr-un chip vrednic de Domnul, in toate placuti Lui, aducand rod in orice lucrare buna si crescand prin cunoasterea lui Dumnezeu" (Col. 1:9,10).

          Evrei 12:6 mentioneaza un fiu pe care Dumnezeu Tatal il iubeste; Maleahi 3:17 un fiu de care se foloseste. Tainele Domnului sunt pentru acesta (Ps. 25:14). Astfel suntem atenti sa umblam cu grija, cautand care este voia Domnului (Efes. 5:15,17).
          "Doamne, invata-ma calea Ta. Voi umbla in adevarul Tau: fa-mi inima neimpartita, ca sa se teama de Numele Tau" (Ps.86:11).


5.1.3   Indepartarea pacatelor

          "Am ascuns Cuvantul Tau in inima mea, ca sa nu pacatuiesc impotriva Ta" (Ps. 119:11).

          Cuvantul ne relateaza esecurile slujitorilor Domnului, pentru a ne arata tristele consecinte, dar si harul lui Dumnezeu care ne ridica si ne aduce inapoi la El.

               - Atunci cand in Geneza 12:19-20 Avram merge in Egipt pentru a fugi de foametea din Canaan, nu este mentionata nicio stare de vorba intre patriarh si Domnul. Dumnezeu nu poate    sa aprobe actiunea vointei proprii, si El tace. Faraon trebuie sa-l trimita inapoi pe Avram; acesta "a mers in calatoriile sale din sud pana la Betel, pana la locul unde fusese cortul sau la inceput, intre Betel si Ai: la locul altarului pe care-l facuse acolo intai; si acolo Avram a chemat Numele Domnului" (Gen. 13:3,4).

          Dar  "Avram era foarte bogat in vite, in argint si aur" (Gen. 13:2), si a trebuit sa sufere consecintele calatoriei sale in Egipt. Agar a venit cu ei (Gen. 16:1-3), Lot a pastrat amintirea bogatiilor din Egipt (Gen. 13:10,11) si s-a ratacit in stricaciunea Sodomei.

               - Intr-un moment de slabiciune, in 1 Samuel 27, David (un om dupa inima lui Dumnezeu, 1 Samuel 13:14, al carui nume semnifica 'preaiubit'), decide sa se salveze in graba in tara filistenilor, unde va ramane 16 luni. A cunoscut destul de mult greutatile si totusi nu a avut niciun contact cu Domnul Dumnezeul sau. In cele din urma in 2 Samuel 2 "David a intrebat pe Domnul" si s-a suit impreuna cu ostirea sa si "a locuit in cetatile Hebronului".

          Orice abatere intineaza constiinta, sufletul simte ca un nor acopera lumina si pierde bucuria comuniunii.


5.2   Ce resurse ne ofera Dumnezeu atunci cand ne-am indepartat ?

          "Luati cu voi cuvinte si intoarceti-va la Domnul. Ziceti-I: Iarta toata nelegiuirea si primeste-ne cu mila si-Ti vom aduce lauda buzelor noastre" (Osea 14:2).
          "Totusi chiar si acum, zice Domnul, intoarceti-va la Mine cu toata inima voastra si cu post si cu plans si cu jale" (Ioel 2:12).
          "Daca ne marturism pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nedreptate" (1 Ioan 1:9).

          Umblarea crestinului este in prezenta lui Dumnezeu in lumina, deci masura umblarii sale este cu ceea ce se potriveste luminii. Ceea ce nu este in acord cu prezenta lui Dumnezeu trebuie sa fie respins. Crestinul se bucura astfel in  libertate de comuniunea cu Dumnezeu. El era "altadata intuneric", dar acum el este "lumina in Domnul", si Dumnezeu il indeamna sa "umble ca un copil al luminii". Lumina arata tot ceea ce nu este de la Dumnezeu in caile sale (Efes. 5:8-13).
          Daca ramanem in prezenta lui Dumnezeu, in judecata de sine si in neincrederea in ceea ce poate sa produca inima noastra naturala, vom fi biruitori. Daca nu traim aproape de Dumnezeu, daca facem sa taca constiinta noastra, daca ne incredem in propriile noastre forte, vom merge atunci spre o cadere sigura.
          'Eul' guverneaza omul natural; egoismul nu are nevoie sa patrunda in om - el este acolo. In mine, omul natural, totul este pacat; tot acest 'eu' (orice forma pe care ar putea sa o ia acest 'eu') nu este decat desartaciune. Nu ne-am gandit niciodata destul la raul care este in noi, si este bine ca sa stim deoarece nu putem primi adevarul fara sa judecam, dupa masura noastra, radacina si principiul raului care este inauntrul nostru. Avem noi vreo putere pentru a corecta raul? Nu, in niciun fel prin noi insine!
          Atunci cand lumina lui Dumnezeu patrunde in constiinta, se face simtita prezenta pacatului, si astfel este vazut, acolo unde nu a fost vazut mai inainte. Orice abatere duce la pierderea bucuriei comuniunii. Atunci efectul luminii este sa faca sa lucreze constiinta. Sufletul se intalneste cu preocuparea lui Dumnezeu: Domnul Isus actioneaza asupra inimii si asupra constiintei prin Cuvantul si prin Duhul Sau; mijlocirea lui Hristos ca Avocat face ca cel credincios sa se smereasca si sa fie adus la judecata de sine si la marturisirea esecului sau.
          Comuniunea cu Tatal a fost intrerupta. Interventia lui Hristos ca Avocat este intemeiata pe doua principii - El Cel drept este in prezenta lui Dumnezeu - si El a facut ispasirea pentru noi (1 Ioan 2:1). Hristos intervine ca Avocat, si Duhul lucreaza dupa aceasta interventie si restabileste comuniunea cu Tatal si cu Fiul. Acolo este remediul pentru esecurile zilnice.

          Dumnezeu este resursa crestinului impotriva a tot ce este rau din interior. "Lumina este armura sufletului sau". El invata sa fie aspru cu sine si sa respinga tot ce nu este de la Dumnezeu. Umbland astfel in bucuria unei comuniuni neintrerupte cu El, el are constienta de a-I fi placut.


5.3   Lucrarea Duhului Sfant

          Pentru a defini caracterul unui om care traieste astfel prin Duhul Sfant, spunem ca el are privirea atintita la Hristos. A inteles ca Hristos este viata sa si ca este unit cu El prin Duhul Sfant. Atunci cand Duhul Sfant nu este intristat (constrans), El pastreaza sufletul intr-o comuniune neintrerupta cu Hristos care este viata sa. Crestinul umbla astfel prin Duhul despartit de gandirea si placerile carnii. Contemplarea lui Isus - smerenia Sa, blandetea Sa, harul Sau, sfintenia Sa in mijlocul raului, tandretea inimii Sale iubitoare, absenta oricarui egoism, orice har si orice desavarsire a lui Hristos, ocupa atunci sufletul care se bucura in El care este viata sa!
          Misiunea Duhului Sfant este de a ne pastra astfel in comuniune cu Hristos, ocupand gandurile noastre cu Isus si umpland inimile noastre cu Persoana Sa. Acolo unde Duhul nu este intristat (constrans), interesele, preocuparile, gandurile si planurile crestinului devin cele ale lui Hristos. Duhul Sfant comunica gandurile, si inimile noastre sunt prea inguste pentru a si le insusi in toata intinderea si puterea lor; dar bucuria noastra este deplina, pacea noastra atat de plina incat se revarsa!
          Iata deci ceea ce Dumnezeu ofera credintei si ce primeste ea: eu traiesc printr-un Obiect, Hristos; privirea mea este atintita spre El care este viata mea in cer. Duhul Sfant a venit si locuieste in trupul meu (1 Cor. 6:19), legandu-ma de Hristos si realizand viata Sa inauntrul meu, astfel ca "nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine". Sufletul creste in prezenta lui Dumnezeu, nu in contemplarea de sine si a realizarilor sale, ci fiind in intregime indreptat spre Hristos: el este  transformat in acelasi chip din glorie in glorie prin puterea Duhului (2 Cor. 3:13).


6    Dumnezeu si Hristos in imprejurarile noastre

          Vom mentiona cateva imprejurari in care ajutorul apropierii de Dumnezeu a fost pretios.

6.1   David in singuratatea pustiului

          "Dumnezeule, Tu esti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut in zori de zi; sufletul meu inseteaza dupa Tine, carnea mea tanjeste dupa Tine, intr-un pamant sec si uscat, fara apa...
          Pentru ca bunatatea Ta este mai buna decat viata, buzele mele Te vor lauda.
          Asa te voi binecuvanta toata viata mea, imi voi ridica mainile in Numele Tau...
          Cand imi amintesc de Tine in patul meu, ma gandesc la Tine in vegherile noptii:
          pentru ca Tu ai fost ajutorul meu si la umbra aripilor Tale voi canta de veselie.
          Sufletul meu Te urmeaza de aproape (sau 'sta lipit de Tine'); dreapta Ta ma sustine" (Ps. 63).


6.2   Pavel in inchisoarea din Roma

          "La intaia mea aparare, nimeni n-a stat cu mine, ci toti m-au parasit... Dar Domnul a stat langa mine si m-a intarit, pentru ca, prin mine, sa fie implinita predicarea si toate natiunile sa auda; si am fost scapat din gura leului" (2 Tim.4:16,17).


6.3   Ana, mama lui Samuel, in suferinta sa (1 Samuel 1,2)

          "In stramtorarea mea L-am chemat pe Domnul si am strigat catre Dumnezeul meu. Din templul Sau a auzit glasul meu si strigatul meu a ajuns inaintea Lui, la urechile Sale" (Ps.18:6).
          "Acest intristat a strigat si Domnul l-a auzit si l-a salvat din toate necazurile lui" (Ps.34:6)

          Ana nu avea copii, ceea ce era o rusine in Israel. Cealalta sotie a sotului ei "o mahnea foarte mult, ca s-o faca sa se necajeasca" (1 Samuel 1:6). Ana "avea sufletul amarat si s-a rugat Domnului si a plans mult" (1:10), si ea si-a varsat sufletul inaintea Domnului (1:15).
          Dumnezeul lui Israel i-a implinit cererea pe care I-a facut-o (1:17). "Ana a ramas insarcinata, a nascut un fiu si i-a pus numele Samuel (Ascultat de Dumnezeu sau, cerut de la Dumnezeu), zicand: Pentru ca l-am cerut de la Domnul" (1:20).

          Aceasta femeie evlavioasa nu a uitat sa-I multumeasca Domnului si sa-L laude:
          "Si Ana s-a rugat si a spus: Mi se veseleste inima in Domnul... Mi s-a deschis gura larg... pentru ca eu ma bucur in mantuirea Ta.
           Domnul omoara si da viata, coboara in Locuinta mortilor si ridica de acolo.
           Domnul face sarac si bogat, si coboara si inalta.
           El ridica din pulbere pe cel sarac, inalta din gunoi pe cel nevoias, ca sa-l faca sa sada cu capeteniile si sa mosteneasca tronul gloriei...
           El pazeste picioarele celor sfinti ai Sai" (1 Samuel 2:1-9).


6.4   Moise in fata impotrivirii

6.4.1 Ajutorul vine de la Domnul

          Imediat ce aparea o dificultate - si ele nu au lipsit in timpul celor patruzeci de ani de condus poporul din Egipt spre Canaan - Moise se indrepta spre Domnul; striga la Domnul, se ruga si cerea calauzire, si Domnul ii raspundea. "Moise a strigat catre Domnul" ( Exod 15:25; 17:4); "Moise si Aaron au venit inaintea cortului intalnirii" (Num. 16:43; 20:6).
          Obisnuit cu aproierea de Domnul, Moise nu cauta ajutor in alta parte, si nici nu se incredea in fortele proprii!
          "Si atunci cand ne vedem singuri, fara aparare,
           Orice pericol ar aparea,
           Vom cauta un refugiu sigur doar in prezenta Ta,
           Lasandu-Te doar pe Tine sa lucrezi!" (H. Rossier)

          Inaintea unei acuzatii aduse de cei apropiati cu privire la o situatie personala (Numeri 12), in loc de a se apara si a intoarce acuzatiile, Moise ia locul de mijlocire: "Si Moise a strigat catre Domnul, zicand:Dumnezeule, Te rog, vindec-o!" (Numeri 12:13).


6.4.2   Exemplul Domnului

          Sa ne oprim asupra exemplului Domnului Isus in fata celei mai mari impotriviri, "care a rabdat de la pacatosi asa mare impotrivire fata de Sine" (Evrei 12:3); " care, fiind insultat, nu raspundea cu insulta; suferind, nu ameninta, ci Se incredinta pe Sine Celui care judeca drept" (1 Petru 2:22,23).
          Profetic El Se indrepta spre Tatal Sau: "Eu insa sunt intristat si sarac: Domnul Se gandeste la mine. Tu esti ajutorul meu si salvatorul meu; Dumnezeul meu, nu intarzia" (Ps.40:17). Raspunzand la aceasta incredere deplina, Tatal afirma:
          "Pentru ca Ma iubeste, il voi salva, il voi pune pe inaltime, pentru ca a cunoscut Numele Meu.
           Ma va chema si ii voi raspunde; voi fi cu el in stramtorare, il voi salva si il voi glorifica.
           Il voi satura cu zile indelungate si-i voi arata mantuirea Mea" (Psalmul 91:14-16).


6.5   Ilie descurajat (1 Imp. 19)

          "Va indemnam dar, fratilor... mangaiati pe cei descurajati, sprijiniti pe cei slabi, fiti indelung- rabdatori fata de toti" (1 Tes. 5:14).
          "Ganditi-va bine dar la Cel care a rabdat de la pacatosi asa mare impotrivire fata de Sine, ca sa nu obositi, descurajandu-va in sufletele voastre" (Evrei 12:3).

          In 1 Imparati 18 Domnul este recunoscut de popor ca Dumnezeul lui Israel, in urma unei biruinte stralucite supra profetilor lui Baal castigata prin profetul Sau Ilie: "Si tot poporul a vazut si au cazut cu fetele la pamant si au zis: Domnul, El este Dumnezeu! Domnul, este Dumnezeu!" (1 Imparati 18:39).
          In capitolul urmator, sotia idolatra a lui Ahab, "a trimis un sol la Ilie, zicand: Asa sa-mi faca dumnezeii si inca mai mult, daca maine, pe timpul acesta, nu voi face sufletul tau ca sufletul unuia dintre ei. Si, cand a vazut el lucrul acesta, s-a ridicat si a plecat, ca sa-si salveze viata; si a venit la Beer-Seba, care este a lui Iuda, si a lasat acolo pe slujitorul sau. Si a mers in pustiu cale de o zi si a venit si s-a asezat sub un ienupar si dorea moartea sufletului sau; si a zis: Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, pentru ca nu sunt mai bun decat parintii mei" (1 Imp. 19:2-4).

          Domnul nu l-a lasat, S-a ocupat de el si l-a hranit pentru un drum de trei zile pana la Horeb ('pustiu, uscaciune'). Domnul Se descopera intr-un glas bland, soptit, nefacandu-i niciun repros si il trimite pe Ilie cu alte misiuni in Israel.

          "Este necesar ca sufletul sa fie intr-o atitudine de ascultare pentru ca el sa poata distinge aspectele speciale din glasul Domnului. Atitudinea de ascultare este infatisata moral, prin pozitia lui Ilie la muntele lui Dumnezeu, singur si fara hrana, alimentandu-se doar cu ceea ce ii oferea Dumnezeu. Nu putem distinge cu usurinta "blandul si soptitul" glas al faptelor de putere ale lui Dumnezeu atunci cand natura veche (carnea) actioneaza si deranjeaza, cand lumea este prezenta cu zgomotul ei inselator. Dar, pe de alta parte aceasta nu este o simpla singuratate, o jalnica singuratate sub un ienupar din pustiu, care ne ofera inteligenta spirituala. Este o singuratate cu Dumnezeu la Horeb, fara niciun sprijin natural, care este adevarata pregatire pentru o judecata spirituala si instruire divina.
          "Vom putea sa cunoastem astfel "blandul si soptitul" Sau glas, comuniunea din pustiu, legatura invizibila care trebuie sa fie adevarata noastra resursa mai de graba decat orice manifestare de putere." (M.E. 1862 p. 29,30)

          Sa nu ramanem culcati sub ienuparul nostru, plangandu-ne, fiind nemultumiti de noi insine si de ceilalti. Sa-l imitam pe psalmist:
          "Imi ridic ochii spre munti; de unde imi va veni ajutorul?
           Ajutorul meu vine de la Domnul, care a facut cerurile si pamantul.
           El nu va ingadui sa ti se clatine piciorul; Cel care te pazeste nu va dormita.
           Iata, Cel care pazeste pe Israel nu va dormita, nici nu va dormi.
           Domnul este Cel care te pazeste, Domnul este umbra ta pe mana ta dreapta.
           Soarele nu te va bate ziua, nici luna noaptea.
           Domnul te va pazi de orice rau, iti va pazi sufletul.
           Domnul va pazi iesirea ta si intrarea ta, de acum si pentru totdeauna" (Psalmul 121).


6.6   Sunamita si moartea (2 Imp. 4:18-37)

          "Domnul omoara si da viata, coboara in Locuinta mortilor si ridica de acolo" (1 Sam.2:6).
          "Doamne... Tu m-ai intarit si mi-ai dat viata" (Isaia 38:16).
          "Dumnezeu...care da viata celor morti si cheama cele care nu sunt ca si cum ar fi" (Rom. 4:17).

          Femeia din Sunem a primit in casa ei pe profetul Elisei si a pregatit pentru el o camera mica pe acoperis. Dupa cuvantul profetului avea sa nasca un fiu batranului ei sot. La timpul secerisiului acest copil moare pe genunchii mamei sale.
          Increderea acestei femei evlavioase nu slabeste, ea culca copilul pe patul profetului. Sotul ei ingrijorat de plecarea sotiei lui o intreaba "Pentru ce te duci astazi la el? Nu este nici luna noua, nici sabat. Si ea a zis numai atat: Bine!" (4:23).
          Fara a se lasa oprita de ceva, "ea a venit la omul lui Dumnezeu, pe munte (Carmel: campie roditoare, gradina mare), si i-a cuprins picioarele... Omul lui Dumnezeu a zis: Las-o, pentru ca sufletul ei este amarat in ea" (4:27).
          "Si el (Elisei) s-a ridicat si a urmat-o... Si Elisei a intrat in casa si, iata, copilul era mort, intins pe patul sau. Si a intrat si a inchis usa dupa ei amandoi si s-a rugat Domnului" (4:30-33).
          Elisei l-a dat atunci pe fiul inviat mamei sale, care "a venit si a cazut la picioarele lui si s-a plecat pana la pamant; si si-a luat fiul si a iesit" (4:37).

          In intristarea, fara nicio iesire din punct de vedere omenesc, sa nu ne pierdem curajul. Sa privim in sus, sa cautam fata lui Dumnezeu si Tatal nostru. Sa ne apropiem de Dumnezeu si El Se va apropia de noi (Iacov 4:8).
          "Dumnezeul nostru este Dumnezeul mantuirii; si de la Domnul Dumnezeu sunt izbavirile de la moarte" (68:20).


6.7   O alegere, o directie

          "Eu te voi instrui si te voi invata calea pe care trebuie sa mergi; Eu te voi sfatui, avand ochiul Meu asupra ta" (Ps. 32:8).
          "Incredinteaza Domnului calea ta si incredete in El" (37:5).
          "Increde-te in Domnul cu toata inima ta si nu te sprijini pe priceperea ta!" (Prov. 3:5).

          "Pentru ca imparatul Babilonului a stat la raspantia drumului, la capatul celor doua cai, ca sa ghiceasca. El a scuturat sagetile, a intrebat terafimii, a cercetat ficatul" (Ezechiel 21:21).
          Practica idolatra si desarta!
          In contrast "Ezra isi indreptase inima sa caute legea Domnului si s-o implineasca" (Ezra 7:10); si odinioara a spus: "Si am anuntat acolo la raul Ahava un post, ca sa ne smerim inaintea Dumnezeului nostru, ca sa cerem de la El cale dreapta pentru noi, pentru copiii nostri si pentru tot avutul nostru" (8:21).

          Remarcam totdeauna la Ezra o preocupare permanenta sa-L intrebe pe Domnul, sa caute sprijinul si ajutorul Sau.

          In Vechiul Testament Dumnezeu a vorbit celor credinciosi prin viziuni, vise, descoperiri.
          Acum avem Duhul Sfant care ne invata prin Cuvant, ne conduce si calauzeste, si ne ataseaza de Hristos: "Dar, cand va veni Acela, Duhul adevarului, El va va calauzi in tot adevarul; pentru ca nu va vorbi de la Sine Insusi, ci va vorbi ce va auzi si va va face cunoscut cele viitoare. Acela Ma va glorifica, pentru ca va primi din ce este al Meu si va va face cunoscut" (Ioan 16:14,14).
          De unde si indemnul: "Si nu-L intristati pe Duhul Sfant al lui Dumnezeu" (Efes. 4:30).

          Duhul Sfant i-a calauzit pe profetii si invatatorii din Antiohia cu privire la chemarea lui Saul si Barnaba (Fapte 13:2).
          Caracterul "fiilor lui Dumnezeu" este de a fi condusi de Duhul lui Dumnezeu (Rom. 8:14).
          "Si in acelasi fel si Duhul vine in ajutor slabiciunii noastre, pentru ca noi nu stim ce sa cerem asa cum ar trebui, dar Duhul Insusi mijloceste cu suspine de nespus" (Rom. 8:26).
          "Dar noi am primit nu duhul lumii, ci Duhul care este de la Dumnezeu, ca sa cunoastem lucrurile care ne-au fost daruite de Dumnezeu" (1 Cor. 2:12).
   
          In incercare, sa nu cautam resurse in noi insine. Prin rugaciune sincera sa-I cerem lui Dumnezeu ajutor de la Duhul. Daca avem impresia ca nu am primit niciun raspuns, sa cerem in mod deosebit ca Duhul sa ne arate mai intai obstacolul care ne ascunde apropierea si comuniunea cu Dumnezeu (1 Samuel 28:6; 2 Samuel 21:1).


6.8   Puterea in lucrare: Pavel (2 Corinteni 12)

          "Puterea purtatorilor de poveri slabeste si este mult moloz, nu putem sa reconstruim zidul" (Neemia 4:10).
          "De aceea, avand aceasta slujba, dupa cum ni s-a aratat indurare, nu cadem de oboseala" (2 Corinteni 4:1,2).
          "De aceea, nu cadem de oboseala, ci chiar daca omul nostru cel din afara se trece, totusi cel dinauntru se innoieste zi de zi" (2 Corinteni 4:16).
          Dumnezeu Insusi ii da sufletului tarie. "Dar Domnul a stat langa mine si m-a intarit" (2 Timotei 4;17). Siguranta ca Cel Atotputernic m-a iubeste si ca El este langa mine, este adevarata sursa care intareste sufletul meu. Atunci cand Pavel a zis: "De aceea, am placere in slabiciuni... ca sa locuiasca peste mine puterea lui Hristos", el a atins intr-un chip moral cea mai inalta treapta a maturitatii spirituale. M.E. 1862 p. 33

          "Oamenii invatati de Dumnezeu in vederea slujirii Sale merg inainte dupa ce au fost convinsi in constiinta de slabiciunea si nimicnicia lor; atunci ei fac experienta ca Isus este totul inaintea lui Dumnezeu, si ca Isus este de asemenea totul pentru ei, in orice imprejurare si in orice loc. Astfel de oameni prin lucrarea Duhului Sfant, sunt adevarate ajutoare pentru copiii lui Dumnezeu, si ei nu se lupta pentru a ocupa un loc deosebit sau o anumita autoritate in mijlocul unei turme risipite". J.N.Darby scrisori M.E. 2002 p. 127.

          "Vor fi intotdeauna mai multe persoane doritoare sa faca lucruri "mari" pentru Dumnezeu decat acelea care vor sa le implineasca pe cele mici. Candidatii la posturile de conducere se inghesuie, dar locul este liber pentru cei care doresc sa fie slujitori...
          Ocaziile mari se ascund de multe ori in sarcinile subalternilor. Lucrurile mici ale vietii le determina pe cele mari. Nu cautati sa impliniti sarcini mari pentru Dumnezeu. Indepliniti-va lucrarile mici si Dumnezeu va va incredinta ce va gandi El ca este bun."

          "Stapanul sau i-a spus: Bine, rob bun si credincios, ai fost credincios peste putine, te voi pune peste multe; intra in bucuria domnului tau" (Matei 25:21).


7   Paradisul

          "Si Isus i-a spus: Adevarat iti spun, astazi vei fi cu Mine in paradis" (Luca 23:43).
          "A fost rapit in paradis si a auzit lucruri de nespus, pe care nu-i este ingaduit omului sa le vorbeasca" (2 Corinteni 12:4).

          Paradisul este locul unde merge sufletul (si duhul) credinciosului cand este despartit de trupul material dupa moarte. "Tarana sa se intoarca in pamant, cum era, si duhul sa se intoarca la Dumnezeu, care l-a dat" (Eclesiastul 12:7; vezi Psalmul 146:4). Ea va iesi la invierea trupurilor celor rascumparati.
          "In ce priveste starea sufletului celui credincios dupa moarte, eu cred ca ea este o desavarsita fericire - nu glorificata, trupul este cel care va fi glorificat - dar este mai mult decat o odihna. Dezbracat (de trup) si a fi impreuna cu Hristos este cu mult mai bine decat a ramane aici pe pamant. Despartit de trup si a fi impreuna cu Domnul. De aceea avem totdeauna incredere. Stim ca fiind dezbracati (de trup), ne vom bucura de El potrivit cu taria acestei vieti pe care am primit-o de la El Insusi. De asemenea este zis: "Astazi vei fi cu Mine in paradis". Cuvantul lui Dumnezeu insista pentru a asigura sufletul credinciosului prin revelatie de bucuria care il asteapta dupa moarte, desi aceasta nu este inca gloria." J.N.Darby scrisori M.E. 1916 p. 111

          Cuvantul tine sa afirme fericirea apropierii cu Domnul, a sufletului celui credincios, despartit de trup pentru un timp.
          "El intra in pace; ei se odihnesc in paturile lor, oricine a umblat in dreptatea lui" (Isaia 57:2).
          "Dar tu, mergi pe drumul tau pana la sfarsit; si tu te vei odihni si te vei ridica in partea ta de mostenire, la sfarsitul zilelor" (Daniel 12:13).
          "Acum, el este mangaiat aici" (Luca 16:25).
          "Ferice de mortii care mor in Domnul de acum incolo! Da, spune Duhul, ca sa se odihneasca de ostenelile lor, pentru ca lucrarile lor ii urmeaza!" (Apocalipsa 14:13).


8   Casa Tatalui

          "Ma duc sa va pregatesc un loc; si, daca Ma voi duce si va voi pregati un loc, vin din nou si va voi lua la Mine Insumi, ca, acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi" (Ioan 14:2,3).

          Casa Tatalui este locul definitiv unde va locui cel credincios inviat sau glorificat, sufletul fiind reunit cu trupul glorios asemenea trupului de glorie al Domnului (Filipeni 3:20,21).
          "Domnul Insusi, cu un strigat, cu glasul arhanghelului si cu trambita lui Dumnezeu, va cobori din cer; si intai vor invia cei morti in Hristos; apoi noi cei vii, care ramanem, vom fi rapiti in nori impreuna cu ei, pentru a-L intampina pe Domnul in vazduh: si astfel vom fi intotdeauna impreuna cu Domnul. Astfel, incurajati-va unii pe altii cu aceste cuvinte" (1 Tesaloniceni 4:16-18).

          "Vom fi asemenea Lui, pentru ca-L vom vede cum este" (1 Ioan 3:2b), nicio umbra nu va acoperi comuniunea noastra desavarsita si fara limita cu Tatal si cu Fiul, si aceasta pentru eternitate!


9   Concluzii

          "Cerceteaza-ma, Dumnezeule, si cunoaste-mi inima! Incearca-ma si cunoaste-mi gandurile!
           Si vezi daca este in mine vreo cale a intristarii si condu-ma pe calea eterna!" (Ps. 139:23,24).

          Privind la aceste cateva exemple, am vazut fericita binecuvantare legata de apropierea de Dumnezeu Tatal si de Domnul nostru Isus Hristos, pacea fara nicio teama, resursele in puterea harului Sau.
          Ce trebuie facut atunci cand aceasta relatie este pierduta, a cui este vina?
          Un voal mai mult sau mai putin gros ne ascunde persoana Domnului.
          Ne vom indrepta spre Dumnezeu cu smerenie, Ii vom cere ca Duhul Sau sa ne lumineze si sa faca ordine in prioritatile, afectiunile si actiunile noastre.

          Sa ascultam indemnurile Duhului prin gura lui David:
          "Ferice  de acela a carui faradelege este iertata, al carui pacat este acoperit!
           Ferice de omul caruia Domnul nu-i socoteste nelegiuirea si in duhul caruia nu este viclenie!
           Cand taceam, mi se topeau oasele de geamatul meu toata ziua.
           Pentru ca zi si noapte mana Ta apasa asupra mea; mi s-a schimbat vigoarea in seceta verii.
           Ti-am facut cunoscut pacatul meu si nu mi-am acoperit nelegiuirea; am spus: Voi marturisi Domnului faradelegile mele. Si Tu ai iertat nelegiuirea pacatului meu.
           De aceea, orice om evlavios sa se roage Tie la timpul cand poti fi gasit. Cu siguranta, in potop de ape mari, acestea nu-l vor ajunge.
           Tu esti adapostul meu; Tu ma pazesti de necaz, Tu ma inconjori cu cantari de mantuire." (Psalmul 32:1-7).

          "Iata, Tie Iti place adevarul in omul dinauntru si ma vei face sa cunosc intelepciunea in taina inimii mele.
           Curateste-ma de pacat cu isop, si voi fi curat; spala-ma, si voi fi mai alb decat zapada.
           Fa-ma sa aud veselie si bucurie...
           Creeaza in mine o inima curata, Dumnezeule, si innoieste inauntrul meu un duh statornic...
           Da-mi iarasi bucuria mantuirii Tale si sustine-ma cu un duh binevoitor" (Ps. 51:6-12).

                                  -------------------------------------

       
       

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze