Translate

joi, 3 martie 2016




                                                           Aratarea Domnului


       
          Hamilton Smith


          Atunci cand istoria lumii se va incheia, se va constata ca doua evenimente ale timpului le depasesc incomparabil pe toate celelalte; acestea sunt: prima venire a lui Hristos, venire Sa in umilinta, si a doua Sa venire, aratarea in glorie.
          Despre a doua venire a lui Hristos pe pamant, pentru a domni in glorie, este cea de care vrem sa ne ocupam. Acest mare eveniment nu este un simplu vis al unor vizionari, ci un adevar clar al Cuvantului lui Dumnezeu. Multi crestini pot sa ignore acest adevar, amvoanele crestinatatii pot sa-l perverteasca de multe ori, sau sa-l treaca sub tacere, dar, in ciuda ignorantei, a nepasarii si pervertirii, a doua aratare a lui Hristos este clar vestita de Dumnezeu, ca urmatorul mare eveniment din istoria lumii.
          Acest mare adevar ocupa mai mult loc in Cuvantul lui Dumnezeu decat isi inchipuie  multi credinciosi. Profetiile Vechiului Testament sunt pline de stralucitoare descrieri ale gloriei Imparatiei lui Hristos pe care o va intemeia la a doua Sa aratare. In Noul Testament, aceasta are un loc deosebit in fiecare Evanghelie; ea este vestita in Fapte, si are un loc destul de mare in epistole si in Apocalipsa.
          Vom cerceta mai intai cateva pasaje care stabilesc marele fapt al celei de-a doua aratari.
          Apoi vom cauta in Scriptura principalele motive pentru importanta acordata acestei aratari.


1     Pasajele care prezinta adevarul despre "Aratare"


          In Evrei 9:26-28, cele doua aparitii ale lui Hristos figureaza in acelasi pasaj. Citim mai intai ca "la sfarsitul veacurilor, S-a aratat (a aparut) o singura data, pentru desfiintarea pacatului prin jertfa Sa". Dupa ce punerea la proba a omului de-a lungul timpului s-a incheiat, si ca toti oamenii au fost gasiti pacatosi, ziua cea mare a rasarit cand Hristos a aparut in umilinta pentru a indeparta pacatul prin jertfa Sa de pe cruce.
          Citim apoi in acelasi pasaj ca El "Se va arata a doua oara", nu pentru a trata problema pacatului, ci pentru mantuirea, deplina eliberare a celor ai Sai de orice asuprire si de orice putere vrajmasa sub care sunt tinuti.
          Avem deci aici prima si a doua aparitie a Domnului Isus. Toti cei care se supun Cuvantului lui Dumnezeu admit ca acest pasaj stabileste clar marele fapt ca Hristos va apare a doua oara in aceasta lume.
          Este bine totusi sa ne indreptam spre alte pasaje din epistole pentru a arata ca apostolii Pavel, Petru si Ioan sunt cu totii de acord de a pune inaintea credinciosului aratarea Domnului Isus ca o perspectiva glorioasa care trebuie sa-l conduca pe cel credincios in drumul sau, si sa-l sustina in mijlocul greutatilor si al incercarilor sale.


1.1    Marturia apostolului Pavel

1.1.1    Tit 2:11-13

          In Tit 2:11-13, cele doua aparitii sunt asezate din nou inaintea noastra. La v. 11 citim: "Pentru ca harul lui Dumnezeu, care aduce mantuire tuturor oamenilor, s-a aratat"; si la v.13, este spus ca cei credinciosi asteapta "fericita speranta si aratarea gloriei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor, Isus Hristos". Avem astfel aparitia harului (v.11), si aparitia gloriei (v.13). Gloria va apare acolo unde a aparut si harul. Harul duce la glorie. Acest pasaj nu vorbeste de credinciosi care vor fi prezenti in glorie in cer, ci de gloria care va apare pe pamant. In timpul prezent, este gloria omului, asa cum este ea, in aparenta; dupa putin timp va fi gloria lui Dumnezeu. Harul ne-a adus mantuirea. Fiind mantuiti, harul ne invata cum sa traim cu cumpatare, dreptate si evlavie, in vederea glorie viitoare. Manifestarea gloriei lui Hristos trebuie sa guverneze viata.


1.1.2    1 Timotei 6:14

          In 1 Timotei 6:14, este data lui Timotei o anumita porunca prin care este indemnat s-o pazeasca "fara pata, fara vina, pana la aratarea Domnului nostru Isus Hristos". In prima parte a capitolului, apostolul vorbeste de faptele rele ale carnii - invidie, cearta, defaimari, banuieli rele, certuri zadarnice (1 Tim.6:4) - si pofte care dau nastere la multe dureri, si lacomii (1 Tim.6:9.10). Apoi, adresandu-se omului lui Dumnezeu, ii zice la v.11: "fugi de acestea". In plus, nu trebuie doar sa fugim de rau, ci trebuie sa urmarim binele, asa cum spune apostolul: "urmareste dreptatea, evlavia, credinta, dragostea, rabdarea, blandetea duhului" (vezi 2 Tim.2:22). Mai mult, ne este amintit ca avem o lupta de dus. Oamenii sunt angajati in lupte de o maniera carnala, pentru avantaje materiale. Acestea sunt lupte rele in vederea vietii de acum. Noi avem de dus lupta cea buna pentru a pastra adevarul, in vederea vietii eterne.
          Astfel, porunca poate fi rezumata prin aceste trei cuvinte: fugi, urmareste si lupta. Nu trebuie sa uitam ca lupta vine la urma. Este inutil de a incerca sa luptam pentru adevar, daca nu fugim mai intai de rau si nu urmarim binele; doar atunci putem sa ne luptam pentru adevar. A lupta fara a fugi si a urmari, nu va duce decat la infrangere.
          Aceasta porunca (1 Tim.6:14) trebuie sa fie pazita, nu pur si simplu in vederea mortii sau in vederea de a merge in cer, ci in vederea de a fi aratati "la aratarea Domnului nostru Isus Hristos" pe pamant (1 Tim. 6:14), caci, doar atunci, vom primi rasplata unei vieti responsabile aici pe pamant, cu toate suferintele, durerile si greutatile pe care le implica faptul de a fugi, de a urmari, si de a lupta. Inca odata, aceasta nu este in vederea de a produce rezultate aici pe pamant. Acest fapt de a fugi, urmari si a lupta poate sa ne faca sa vedem doar un mic rezultat acum; Uneori am putea fi chiar obositi de lupta, dar cautam sa pazim porunca, caci aceasta va avea un raspuns glorios in momentul Aratarii.


1.1.3    2 Timotei 4:1-2

          Sa trecem la 2 Tim.4:1-2 unde vom gasi o responsabilitate in plus, descrisa astfel in relatie cu aparitia lui Hristos Isus. Citim : "Te indemn inaintea lui Dumnezeu si a lui Hristos, care ii va judeca pe cei vii si pe cei morti, si pentru aratarea Sa si pentru Imparatia Sa: vesteste  Cuvantul, staruie la timp si nelatimp, mustra, cearta, incurajeaza cu toata indelunga-rabdare si invatatura". Timotei primeste aici misiunea de a vesti cu staruinta, la timp si nelatimp. Doua lucruri vrea sa-i  arate graba de a starui: primul, judecata care va cadea peste cei care resping Evanghelia, si al doilea, pentru cei care primesc aceasta Evanghelie, rezultatele glorioase la aparitia Domnului Isus Hristos. Aici de asemenea, aparitia este legata de Imparatia lui Hristos, caci aparitia va introduce Imparatia.
          In alt pasaj din acest capitol (2 Tim.4), Pavel vorbeste iarasi despre aparitie. In versetele 6-8, vorbeste despre el insusi. Batranul apostol vede ca se apropie momentul plecarii sale. El il indeamna pe Timotei sa se lupte lupta cea buna, si ceea ce a vestit altora, sa puna in practica el insusi. El spune deci aici: "M-am luptat lupta cea buna, am terminat alergarea, am pazit credinta" (2 Tim. 4:7). Contempland un viitor luminos, vede ca Domnul i-a rezervat o cununa a dreptatii. El si-a riscat viata sa pentru Domnul, si Domnul ii atribuie o cununa. A umblat pe calea dreptatii (2 Tim. 2:22) si a urmat instructiunile dreptatii (2 Tim. 3:16): asteptand de acum sa poarte cununa dreptatii. Dar cand va purta el aceasta cununa? "In ziua aceea". Care este ziua aceea? Era ziua mortii, sau ziua martirajului, sau ziua cand duhul sau fericit se va inalta pentru a fi impreuna cu Hristos? Ah nu! Aceasta va fi ziua aparitiei glorioase a lui Hristos pe pamant. Atunci cand Hristos va iesi incununat cu multe cununi, atunci si Pavel va primi cununa sa, dar de asemenea si tuturor celor care "iubesc aratarea Sa". A iubi aratarea Sa presupune ca noi traim de o maniera care este potrivita cu aratarea Sa. Daca nu umblam pe calea dreptatii, nu ne place deloc gandul aratarii Sale. Imediat dupa aceasta, el vorbeste despre unii care nu urmaresc dreptatea. Dima s-a intors spre lume; el nu a "fugit de aceste lucruri". Alexandru a aratat "multa rautate" fata de apostol; el nu a "urmarit binele". Apoi. citim ca Pavel a fost parasit de "toti"; ei nu s-au luptat lupta cea buna (2 Tim. 4:10,14,16).


1.2    Marturia apostolului Petru

          In 1 Petru 1, apostolul aminteste celor credinciosi ca avem o mostenire nestricacioasa, neintinata si care nu se vestejeste, pastrata in ceruri pentru noi (v.4).
          Apoi la v.5, ne spune ca pe calea spre mostenirea noastra, suntem paziti de puterea lui Dumnezeu, prin credinta, pentru o mantuire gata sa fie descoperita in timpul din urma. Totusi, acum, apostolul spune ca suntem "intristati prin felurite incercari" (1 Petru 1:6). Poporul lui Dumnezeu este atacat inca de o multime de ispitiri; pentru mangaierea noastra, apostolul ne arata trei lucruri in legatura cu aceste ispitiri (1 Petru 1:6,7).                                                                                                             Mai intai, apostolul spune ca ele nu sunt decat "pentru putin" (v.6). In Evrei 11:25, citim ca placerile pacatului sunt "trecatoare". Placerile lumii si greutatile sfintilor sunt "trecatoare" sau "pentru putin".
          In al doilea rand, Petru spune ca aceste ispitiri pot fi necesare. Nu este incercare sau durere prin care trecem, mica sau mare, de care sa nu avem nevoie. Tatal nostru nu intristeaza cu placere pe copiii Sai (Plan.3:33), nici nu face sa curga lacrimi inutile. Nu suntem totdeauna in masura sa intelegem modul cum lucreaza El, nici sa intelegem necesitatea incercarii: intr-o zi, vom sti. Domnul poate sa ne spune si noua ceea ce i-a zis lui Petru: "Ce fac Eu, tu nu stii acum, dar vei intelege dupa acestea". In "dupa acestea" vom vedea toate lucrurile clar, si vom canta,

                                 "Cu indurare si cu judecata,
                                   A tesut panza vietii mele,
                                   Si chiar in roua durerii,
                                   Straluceste dragostea Sa".

          In al treilea rand, pentru a ne mangaia in greutatile noastre, ne este spus ca toate incercarile noastre vor avea un raspuns glorios intr-o zi viitoare. Acum, este timpul incercarii credintei; in ziua aceea va fi rasplata credintei, atunci cand incercarile vor fi vazute ca o cale spre lauda, glorie si onoare. Dar cand va fi acea zi? Ziua mortii, sau ziua cand vom merge in cer? Ah nu! Aceasta va fi la aratarea (sau: la descoperirea) lui Isus Hristos (1 Petru 1:7).


1.3   Marturia apostolului Ioan

          Sa trecem acum la 1 Ioan 3:1-3. Apostolul ne aminteste de ce dragoste ne-a facut Tatal parte. Acesta nu este un simplu fapt al dragostei Sale pe care Ioan o pune inaintea noastra, ci este vorba de maretia acestei dragoste care ne-a introdus in pozitia de copii ai lui Dumnezeu. Lumea nu poate vedea ca suntem copiii lui Dumnezeu. Ea nu ne cunoaste astfel, caci nu L-a cunoscut nici pe El. Daca lumea nu a putut sa vada ca acest Om smerit si binecuvantat, cu toata desavarsirea Sa nemarginita, era Fiul lui Dumnezeu, sa nu ne miram ca ea nu poate sa vada pe copiii lui Dumnezeu in acesti oameni sarmani si slabi asa cum suntem noi. Ea ii va vedea, dar acum, ceea ce vom fi nu s-a aratat inca. Acum suntem la fel ca multi alti oameni, suntem marcati de varsta, de bolile ce ne afecteaza si tratamente; dar asteptati putin: un timp potrivit pentru Dumnezeu, si vom fi aratati in asemanarea lui Hristos. Cand va fi aceasta? Nu cand vom muri sau cand vom merge la cer, ci atunci cand "Se va arata El, vom fi asemenea Lui, pentru ca-L vom vedea cum este"; iata ce zice Ioan.
          Aceste pasaje sunt suficiente pentru a arata ca Duhul Sfant i-a folosit pe apostolii Pavel, Petru si Ioan, pentru a arata ca viata prezenta trebuie sa fie guvernata prin perpectiva celei de-a doua aratari a lui Hristos in glorie.


2     Rezultatele "Aratarii"


          Ne putem intreba: de ce este data atata importanta celei de-a doua veniri a Domnului Isus Hristos in Scriptura, decat faptului ca vom merge in cer. Capitolul 1 din a doua epistola a lui Pavel catre Tesaloniceni ne da trei motive clare despre importanta Aratarii.
          Primul, aceasta va fi ziua razbunarii pentru lume.
          Al doilea, aceasta va fi ziua de odihna si de rasplatire pentru poporul lui Dumnezeu.
          In al treilea rand si cel mai important, aceasta va fi ziua triumfului lui Hristos, raspunsul glorios la umilul Sau drum de smerenie.


2.1   "Aratarea" este ziua razbunarii pentru lume

          Timp de multe secole, Dumnezeu, in indurarea Sa a ramas un martor tacut, dar nu indiferent, la inaintarea raului in lume, - aceasta lume care L-a respins, si Il respinge inca, pe Hristosul lui Dumnezeu. Dar in final, atunci cand Dumnezeu va interveni, aceasta va fi intr-o flacara de foc, pentru a pedepsi pe cei rai. Oamenii se intreaba: De ce Dumnezeu nu intervine public in problemele oamenilor? De ce sunt permise razboiul, rautatea si coruptia? - Raspunsul este evident: este indurarea Sa care face ca Dumnezeu sa nu intervina direct in problemele oamenilor; caci atunci cand o va face, va trebui sa actioneze in judecata impotriva oricarui rau. Pentru moment, Dumnezeu opreste judecata, in timp ce in har vesteste iertarea de pacate la o lume de pacatosi. Dar ziua harului se apropie in curand de sfarsit, si va fi urmata de interventia directa a lui Dumnezeu. Acest pasaj (2 Tes.1:6-9) ne spune ca atunci cand Dumnezeu va interveni, trei lucruri vor avea loc in legatura cu lumea.

          In primul rand, in ce priveste pe cei care au prigonit poporul lui Dumnezeu, necazul cel mare va fi raspalata lor (2 Tes. 1:6).
          In al doilea rand, referitor la cei care "nu-L cunosc pe Dumnezeu" si au respins toate marturiile creatiei (Rom. 1:28), razbunarea va veni peste ei (2 Tes. 1:8).
          In al treilea rand, cu privire la cei care au adaugat la ignoranta lor fata de Dumnezeu respingerea pozitiva a revelatiei harului Sau in Evanghelie, ei vor fi pedepsiti cu o nimicire eterna dinaintea fetei  Domnului si dinaintea gloriei puterii Sale (2 Tes. 1:9).
          Dar cand va avea loc aceasta? Acelasi pasaj ne spune clar ca aceasta va fi la aratarea lui Hristos, caci citim ca va fi "descoperirea (sau: aratarea) Domnului Isus din cer, cu ingerii puterii Sale" (2 Tes. 1:7).


2.2   Pentru poporul lui Dumnezeu, "Aratarea" va fi ziua de odihna si de rasplatire

          Ne amintim ca in toate secolele de dupa cruce, si chiar inainte de cruce, istoria poporului lui Dumnezeu a fost o istorie lunga de suferinte, de dispret si de permanente prigoniri intr-o parte sau alta a acestei lumi ostile.  De la moartea lui Abel dinainte de potop pana la prigonirile din zilele noastre, a existat fara incetare impotrivire si necaz pentru poporul lui Dumnezeu din partea acestei lumi care Il uraste pe Dumnezeu.
          Poate ca nicio estimare reala nu poate fi facuta despre numarul inspaimantator de crestini care au murit sub Roma pagana, dar s-a calculat ca sub Roma papala, si in alte persecutii religioase, mai mult de cinzeci de milioane de crestini au fost condamnati la moarte. Ganditi-va la ceea ce inseamna aceasta: milioane si milioane de barbati, de femei si de copii dati violentei, insultelor, martiriului si exterminarii, in cele mai hidoase forme pe care ura diabolica si ingeniozitatea umana au putut sa le conceapa. Pentru a umple timpul liber al multimi cultivate din Roma, crestinii au fost aruncati la lei cu miile. Imbracati in piei de animale salbatice, ei au fost dati la caini pana la moarte. Infasurati in panze impregnate in smoala, ei au fost rastigniti pe pari, si arzand pentru a lumina locurile de petrecere ale lui Nero. Mai tarziu, au fost supusi la tot felul de torturi chinuitoare in temnitele Inchizitiei. I-au mutilat in cele mai ingrozitoare feluri; i-au sfasiat, ingropati de vii, arsi unul cate unul pe ruguri, si exterminati cu zecile de mii.
          Intorcandu-ne in timp la aceasta istorie a persecutiei, sa ne amintim un lucru, destul de tainic la prima vedere: absenta interventiei lui Dumnezeu. Torturile, martirajul si exterminarea au continuat neincetat fara ca Dumnezeu sa intervina. Lumea, carnea si diavolul se pare ca aveau cale libera, fara ca Dumnezeu, in aparenta sa le acorde vreo atentie. Strigatele miscatoare ale poporului lui Dumnezeu care era torturat urcau la cer, dar cerurile ramaneau tacute. Mainile lor se ridicau in rugaciune, dar nu venea nicio eliberare.
          Prin urmare, Dumnezeu asista ca spectator indiferent la persecutia poporului Sau? Era El indiferent la greutatile si incercarile lor? Era El surd la rugaciunile lor, si orb la lacrimile lor? De mii de ori Nu! Dumnezeu care tine registrul numelor noastre, si pune lacrimile noastre in burdufurile Sale (Ps. 56:8), si care tine evidenta firelor de par din capul nostru (Matei 10:30), nu va ramane insensibil la durerea a lor Sai. Toate lacrimile varsate, toate greutatile intampinate, toate incercarile indurate pentru dragostea lui Hristos, - toate vor avea un raspuns glorios. Greutatile si incercarile nu sunt uitate, ele nu sunt in zadar, nici pierdute, caci Dumnezeu zice: "ele vor fi gasite spre lauda si glorie si onoare"; dar cand aceasta? "La descoperirea (sau: aratarea) lui Isus Hristos" (1 Petru 1:7). S-a facut atat de mult rau la milioane de crestini, si ei au parasit lumea in dezonoare si rusine; ei vor reveni cu lauda, onoare si glorie la aratarea lui Isus Hristos, atunci cand va veni pentru a fi glorificat in sfintii Sai si admirat in toti cei care au crezut. De aceea apostolul zice ca "voua, care sunteti necajiti", vi se va da "odihna cu noi, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu ingerii puterii Sale" (2 Tes. 1:7).


2.3   "Aratarea" va fi ziua triumfului lui Hristos

          Cel mai mare eveniment rezervat pentru viitorul acestei lumi, este, fara indoiala, aratare Domnului Isus. Din punct de vedere al importantei, ea nu este depasita decat de prima aratare a lui Hristos pentru a implini lucrarea de ispasire. Suntem fericiti sa privim crucea ca stand singura in toata demnitatea sa fara asemanare in timp, si unica in eternitate. Biruintele omului, care apar atat de mari in istoria acestei lumi, vor fi in curand aduse la propria lor neimportanta pana vor trece in uitare absoluta; dar puterea biruintei de la cruce va ramane singurul eveniment marcant din istoria lumii. Gloria marilor biruinte ale oamenilor se sterge deja in timp, si va fi uitata in eternitate; dar timpul nu face decat sa aduge o noua stralucire crucii, si eternitatea nu va inceta niciodata sa desfasoare gloriile sale. Dar, amintindu-ne de gloria unica a crucii, sa nu uitam de gloria viitoare a Imparatiei care va fi instituita prin a doua aratare a Domnului Isus. Aceasta va fi raspunsul triumfator la prima Sa aratare in umilinta. Aceasta va fi raspunsul lui Dumnezeu la toata rusinea, insultele si jignirile pe care lumea le-a aruncat asupra Fiului lui Dumnezeu cand era pe cruce. Inconjurat de aceste insulte, Domnul a putut sa priveasca dincolo de toata rusinea, dincolo de suferinte si dureri, spre ziua gloriei Sale viitoare, si a putut sa rosteasca aceste cuvinte solemne si triumfatoare: "de acum veti vedea pe Fiul Omului sezand la dreapta puterii si venind pe norii cerului" (Matei 26:64). El a fost rastignit in slabiciune, dar va veni in putere. La cruce, omul L-a incununat cu o cununa de spini; la aratarea Sa, El va inainta incununat cu multe cununi. La cruce, a purtat cu dreptate judecata care aduce pacea; la a doua Sa aratare, citim, ca El "judeca si Se lupta cu dreptate" (Apoc. 19:11). Ultima oara cand omul L-a vazut pe Hristosul lui Dumnezeu, a fost cand El era pironit pe o cruce intre cer si pamant. Data urmatoare, lumea Il va vedea pe Hristos venind cu norii, si "orice ochi Il va vedea si cei care L-au strapuns; si toate semintiile pamantului se vor jeli din cauza lui!" (Apoc.1:7).
          Apoi se va manifesta "gloria puterii Sale, cand va veni ca sa fie glorificat in sfintii Sai si sa fie privit cu uimire (sau, sa fie admirat), in ziua aceea, in toti cei care au crezut" (2 Tes. 1:10).
          Invatam din acest important pasaj ca aratarea Domnului Isus din cer, impreuna cu ingerii puterii Sale, va demonstra inaintea intregului univers, mai intai ca Dumnezeu nu a fost indiferent la tot raul, coruptia si violenta care s-au acumulat de-a lungul secolelor; apoi ca Dumnezeu nu a fost insensibil la durerile poporului Sau; si in final ca Dumnezeu nu a trecut peste dezonoarea si jignirile pe care oamenii le-au aruncat asupra Domnului Isus Hristos.

                                 -----------------------------------



                                                       


         

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze