Translate

miercuri, 2 noiembrie 2016



                                             1 Timotei 2
                                     Expunere verset cu verset
                                                  - X -

                                               


          Bremicker E.A


     14      1 Timotei 2:13 - ordinea in creatie

          "Pentru ca Adam a fost intocmit intai, apoi Eva" (1 Tim. 2:13).


     14.1    Intoarcerea la inceput

          Pavel se intoarce acum la inceput pentru a-si baza aceasta afirmatie pe doua argumente. Expresia  "pentru ca" arata clar ca este vorba de o justificare a v. 12. El incepe mai intai prin ordinea din creatia lui Dumnezeu din paradis, si vorbeste apoi de cadere. Acest mod de a dovedi arata foarte clar ca interdictia din v. 12 este generala si valabila pentru toate timpurile. Nu este vorba de o cerinta care ar fi fost valabila doar in iudaism, nici de o cerinta care sa explice starea si imprejurarile de la Efes sau de la Corint. Acest fel de argumente este deseori scos in fata pentru a cauta sa se dovedeasca absurditatea acestei interdictii. Nu, explicatia merge efectiv pana la ordinea stabilita de Dumnezeu la creatie. Aceasta ordine face parte din regulamentul interior al casei lui Dumnezeu de astazi.


     14.2     Intocmit mai intai

          Adam a fost intocmit primul, "intocmit" sau "modelat". In Gen. 2:7 citim: "Si Domnul Dumnezeu l-a intocmit pe om", si in Gen. 1:27: "Si Dumnezeu l-a creat pe om". Folosirea acestor doua cuvinte diferite nu este fara motiv. Atunci cand Dumnezeu a creat ceva din nimic, aceasta ne arata atotputernicia Sa de Creator. Atunci cand El intocmeste ceva, aceasta ne arata intelepciunea Sa de Creator. Dumnezeu a intocmit creatia cu intelepciune. Intelepciunea Sa este vizibila in special in ceea ce este cununa creatiei, adica omul. El a intocmit barbatul si femeia. I-a intocmit diferit. Si in intelepciunea Sa le-a dat o pozitie diferita si atributii diferite. In intelepciunea Sa, Creatorul a prevazut ca fiecare, barbat si femeie, sa poata sa-si ocupe locul sau spre onoarea Sa. Este datoria si responsabilitatea noastra sa respectam aceasta.
          Cuvintele "mai intai" fac aluzie la o succesiune cronologica. Adam a fost in mod efectiv intocmit inaintea Evei. El a fost mai intai singur, pana cand Dumnezeu i-a dat-o pe Eva alaturi de el. Dar aceasta nu este totul. In folosirea acestor cuvinte "mai intai", noi nu recunoastem doar o succesiune temporala, ci de asemenea, un gand de intaietate. S-ar putea de asemenea traduce ca Dumnezeu l-a creat pe Adam ca "acela care are intaietate, "presedinte". In  acest sens Pavel foloseste cuvantul in 1 Tomotei 1:15, unde citim ca Pavel se numeste "cel dintai" dintre pacatosi. Pavel nu a fost primul care a pacatuit in timp. Ceea ce el vrea sa spuna, este ca el era caracterizat prin faptul ca era responsabil de cea mai mai mare vina. Adam nu a avut doar o intaietate temporala, ci de asemenea, primul rang in exercitarea autoritatii, sau a stapanirii. Pavel foloseste un argument asemanator in 1 Cor. 11:8,9. Pentru femeie, este o binecuvantare deosebita sa recunoasca cu multumire aceasta ordine divina stabilita la creatie, si a nu se razvrati impotriva ei. Atunci cand Eva a facut-o, aceasta s-a transformat in dezastru.


     15    1 Timotei 2:14 - amintirea caderii

          "Si nu Adam a fost amagit; ci femeia, fiind amagita, a ajuns la calcare de porunca" (1 Tim. 2:14).


     15.1     Inselata de sarpe

          Crearea si caderea omului nu sunt un mit. Descrierea din Geneza prezinta lucrurile asa cum ele au avut loc in mod efectiv. Adam si Eva au participat la ambele. Amandoi au gresit si si-au parasit pozitia. Eva nu a stat "in liniste" atunci cand a inceput sa discute cu sarpele. Dar nu a fost numai aceasta. A urmat a doua greseala. Eva a luat conducerea, si s-a asezat in pozitia care apartinea sotului sau. Nu citim ca Adam ar fi vorbit. El a tacut cand ar fi trebuit sa vorbeasca. Si atunci el si-a aratat slabiciunea de conducator, s-a lasat condus de femeia sa, in loc sa ia initiativa pentru binele lor. Astfel ca amandoi au cazut in neascultare.
          In Rom. 5:15, neascultarea este legata de pacatul lui Adam. Aici, in motivatia sa, Pavel o leaga de pacatul Evei. Traducerea literala a cuvantului "neascultare" este "trecerea peste bariere" sau "incalcarea unei porunci". Este exact ceea ce Eva a facut. Timpul pentru verbul folosit aici indica  ca acest act de neascultare din trecut, are consecinte vaste care se continua pana in ziua de astazi.
          Textul original foloseste aici doua cuvinte diferite pentru "insela". In cazul lui Adam este un cuvant mai slab, o simpla inselatorie. In cazul Evei din contra, aceasta a fost o inselatorie groaznica. Ea a fost inselata prin viclenia sarpelui (2 Cor. 11.3). Se poate spune ca ea a fost infasurata complet. Aceasta nu vrea sa spuna ca vinovatia lui Adam este mai mica. El a actionat in cunostinta de cauza si dupa ce a reflectat. Dar nu acesta este punctul critic aici. Aici este vorba despre Eva care a parasit pozitia pe care Dumnezeu i-a atribuit-o.
          Adam si-a urmat sotia din dragoste. Ea a luat conducerea, si prin aceasta ea a pus deoparte ordinea divina. Ea a exercitat autoritate, si a hotarat fara sotul ei. Si asa raul si-a urmat cursul sau. Dumnezeu nu a randuit-o pe Eva conducatoare, ci pe Adam. Luarea pozitiei sotului sau a avut consecinte dezastruoase. Acesta este cu adevarat motivul pentru care Dumnezeu nu vrea ca surorile sa ia o functie de conducere in casa lui Dumnezeu, un rol de conducator pe care Dumnezeu i l-a dat lui Adam. Binecuvantarea rezulta din respectarea acestui principiu.
          Faptul ca femeile trebuie sa taca si sa nu invete in cadrul strangerilor, nu are nimic a face cu un pretins misoginism al lui Pavel. Aceasta nu este doar tipic crestin. Nu era legata de chestiuni din timpul de atunci, ci aceasta arata voia lui Dumnezeu, care isi gasea originea sa in ordinea din creatie. Aceasta ordine a creatiei lui Dumnezeu este de neschimbat si valabila pentru toate timpurile.


     16    1 Timotei 2:15 - mantuita prin nasterea de copii

          "Dar ea va fi mantuita prin nasterea de copii, daca ramane in credinta si in dragoste si in sfintenie, cu discretie" (1 Tim. 2:15).


     16.1    Un verset dificil

          Versetul final din acest capitol este cel mai dificil din toata epistola. Nu exista niciun alt verset din aceasta epistola care a generat atatea tentative de explicatii diferite, si inca unele continua sa fie cautate mai departe. Unii comentatori se gandesc la o promisiune a lui Dumnezeu facuta Evei. Altii se gandesc ca ar fi vorba de Maria, mama Domnului Isus. Aceste doua explicatii se disting cu siguranta prin faptul ca nu au niciun sens. Altii au luat acest verset ca baza ca femeile credincioase trebuie sa aiba multi copii. Aceasta este o indepartare de o explicatie rezonabila a Cuvantului. Dar ramane cateva indoieli despre ceea ce Pavel a vrut sa spuna.
          Cu toate acestea, exista cateva fapte incontestabile asupra carora vrem sa meditam:

               - Primul fapt este ca acest verset reprezinta in mod evident o incurajare pentru femeile tinere. El contine o promisiune a lui Dumnezeu pentru pamant. Nu exista multe promisiuni de acest fel in Noul Testament. In timp ce promisiunile lui Dumnezeu in Vechiul Testament erau in primul rand materiale si pamantesti, binecuvantarea crestina tipica este de natura cereasca si spirituala. Ori aici noi avem o exceptie. Dumnezeu le da femeilor tinere o promisiune pentru pamant.
               - Al doilea fapt este ca Pavel prezinta in mod evident un anume contrast cu ceea ce a fost spus mai inainte. Aceasta reiese clar din folosirea conjunctiei "dar" de la inceput. Pavel nu vrea sa descurajeze, ci sa motiveze (incurajeze). De aceea trebuie in mod categoric sa interpretam acest verset in contextul paragrafului, si nu putem sa-l privim izolat de restul.
               - Al treile fapt este ca nasterea nu este in mod evident mijlocul, calea mantuirii, ci imprejurarea prin care mantuirea este vizibila. Exista traduceri care vorbesc aici de mantuire "prin nastere". Dar ceea ce este scos in evidenta este mantuirea femeii evlavioase care da nastere. Aceasta este o mantuire "prin nastere". Gasim un gand asemanator in 1 Cor. 3:15 unde este vorba de  unii care vor fi mantuiti "ca prin foc". Focul nu este nicidecum mijlocul de mantuire; dar el este imprejurarea care face posibil recunoasterea mantuirii si prin care este mantuit.
               - Al patrulea fapt este ca aici este vorba foarte sigur de o mantuire temporala si pamanteasca. O nastere nu are nimic a face cu mantuirea eterna. Daca nu, ce vor zice femeile care nu sunt casatorite sau cele care nu au copii? Ce vor zice barbatii care nu pot sa nasca? Cuvantul "a mantui" poate insemna de asemenea, "a pastra", "a vindeca". Mai multe pasaje din Noul Testament dau gandul  unei mantuiri temporale si pamantesti in diferite imprejurari. Desigur, acest cuvant este folosit de asemenea pentru mantuirea eterna, dar nu numai (de ex, Mc. 5:34 ; Fapte 27:44).
               - Al cincilea fapt este ca aluzia cu privire la nastere ( si a intristarii care o insoteste) este indiscutabil in relatie cu Geneza 3:16. Acolo citim: "Femeii i-a zis: Voi mari foarte mult suferinta si insarcinarea ta; cu durere vei naste copii". Aceasta este o parte din pedeapsa pe care Dumnezeu a adus-o peste femeie. Chiar daca medicina de astazi aduce multa alinare femeilor la nastere, ramane faptul ca nasterea unui copil este totdeauna un proces mai mult sau mai putin dureros.

          Declaratia acestui verset semnifica deci ca femeile evlavioase sunt eliberate de acest blestem?Experienta a dovedit ca nu. Fie ca o femeie este credincioasa sau nu, fie ca ea traieste evlavios sau nu, in multe cazuri aceasta nu influenteaza asupra caracterului mai mult sau mai putun dureros al nasterii. Chiar si femei evlavioase au murit la nastere. Ceea ce este in totul adevarat, este ca o femeie credincioasa poate sa-si puna increderea in Dumnezeu si in ajutorul Sau in orele dificile ale nasterii. Si aceasta ajuta cu adevarat. Nasterea unui copil poate fi o ocazie speciala pentru indurarea si ajutorul lui Dumnezeu. Dar ramane intrebarea sa stim care este semnificatia deplina a acestui verset 15.
          Daca privim declaratia in lumina versetelor precedente, gandul poate parea ca femeia nu are functii esentiale in casa lui Dumnezeu. Ea nu trebuie sa se roage public. Nu trebuie sa invete. Trebuie sa ramana in liniste. O femeie nu are deci decat o valoare mica? Bineinteles ca nu. Poate din acest motiv Pavel vrea sa arate valoarea inalta si marea responsabilitate pe care o au femeile in casa lui Dumnezeu. Una din marile raspunderi ale femei crestine rezulta din faptul de a naste si a creste copii spre onoarea Domnului. Ne gandim de exemplu la Ana, mama lui Samuel, la mamele imparatilor evlaviosi din Vechiul Testament si la Eunice, mama lui Timotei. Prin aceasta maniera o mama poate avea o mare influenta asupra modului de viata a poporului lui Dumnezeu. Expresia "va fi mantuita" pare sa semnifice atunci ca Dumnezeu indeparteaza prin acest mod o parte din blestemul rostit in Gen. 3:16. Durerile nasterii raman, dar gandul ca un copil nascut va trai intr-o zi spre onoarea si bucuria Domnului inseamna pentru femeie "mantuire", "va fi mantuita"


     16.2    O conditie importanta

          Pavel arata atunci o conditie importanta pentru a putea avea acces la aceasta promisiune a lui Dumneze. El zice: "daca ramane in credinta si in dragoste si in sfintenie, cu discretie". Aici se pune o alta intrebare care nu poate fi transata definitiv. Traducerea franceza JND zice "ele", dar alte traduceri straine traduc fara sa faca diferenta intre "ei" si "ele". Ce reprezinta acest "ei" si "ele"? Este clar ca nu este vorba despre copiii nascuti. Se refera doar la femeile crestine sau este vorba despre barbat si de femeie? Literal si dupa context ambele variante sunt posibile. Exista argumente bune pentru cele doua puncte de vedere. Deoarece paragraful in ansamblu vorbeste despre femei, se poate gandi ca Pavel a avut aceasta grupa in fata ochilor. De alta parte este izbitor ca inceputul versetului vorbeste despre femei la singular, si la sfarsit foloseste pluralul. Aceasta ar putea fi o indicatie ca s-ar putea intelege barbat si femeie. Fata de aceasta, se poate obiecta ca paragraful, in ansamblu, nu vorbeste nici de sot nici de sotie, ci de barbat si de femeie in general. Aplicandu-l la noi, in mod evident sunt vizate ambele. Dumnezeu vrea ca noi sa pastram toate aceste patru elemente (credinta, dragoste, sfintenie, discretie).
          "A starui" ("daca ele staruiesc") semnifica "a ramane". Noi trebuie sa ne miscam intr-o atmosfera unde credinta, dragostea, sfintenia si discretia sunt in mod normal.

               -  Credinta, aici nu este credinta care mantuieste, nici continutul a ceea ce se crede. Este increderea credintei zilnice in Dumnezeul nostru, siguranta ca ne putem increde deplin in ceea ce a zis Dumnezeu.
               - Dragostea, este revarsarea dragostei divine care a fost turnata in inimile noastre. Aceasta este dragostea, care este acolo pentru altii, si care se da pentru altii.
               - Sfintenia, este sfintirea sau starea in care cineva este sfant. De asemenea, aici este vorba de viata noastra practica. 1 Tes. 4:3 zice in mod expres ca sfintenia sa sfintirea noastra este voia lui Dumnezeu pentru viata noastra.
               - Discretia, am vazut-o deja in versetul 9. Aceasta este capacitatea de a judeca corect sa nu facem nimic care sa depasesca limitele bunului simt si ale decentei.

          Fie ca Domnul sa ne ajute sa facem vizibile aceste caractere glorioase in vietile noastre - pentru onoarea Sa ca Domn peste casa Sa, si ca marturie in aceasta lume in care Dumnezeu este un Dumnezeu Mantuitor care doreste ca toti oamenii sa fie mantuiti.

                                ------------------------------------
       

       

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze