Meditatii de J. N. Darby
- IV -
4 1 Imparati 19:1-18 - Profetul descurajat
Vedem cat este de greu pentru om sa ramana la inaltimea bunatatii lui Dumnezeu. Ilie era efectiv singur in fata urii Izabelei, si pierde din vedere harul Domnului. S-ar putea, la un moment dat al alergarii noastre, sa privim inapoi, si vom vedea credinciosia lui Dumnezeu. Dar, pentru viitor trebuie sa alergam zi de zi, si ziua de azi o ascunde pe cea de maine. De departe se poate vedea ca Dumnezeu este acolo. Dar a continua drumul, si a vedea ca Dumnezeu este acolo, este un alt lucru. Pentru Ilie, Dumnezeu in aparenta abandonase poporul. Raul triumfase, si lipsa de credinta a profetului, care vede fara efect slujba sa, il face sa se gandeasca numai la el, si fuge.
Drumul credintei este intotdeauna dificil, si este cu atat mai mult cu cat este la vedere, pentru ca trebuie sa suportam, pe langa impotrivirea lumii, lipsa de credinta la copiii lui Dumnezeu, si aceasta este mult mai dificil. Slabirea credintei la altii descurajeaza pe cel care este in fata. In timp ce Ionatan se afla in fruntea poporului, el nu a simtit consecintele necredintei lui Saul. Pe acest drum al credintei nu se intalneste numai neincrederea in sine, si aceasta este o suferinta in plus. Pavel zice: "toti m-au parasit"; ei nu mai aveau credinta pentru a ramane la inaltimea unde il asezase credinta pe Pavel; in fata lui Nero, el nu putea sa se sprijine pe credinta altora.
Ilie este unul din cei doi barbati care erau cu Isus pe muntele transfigurarii. Ori, se vede ca cei doi au esuat in acelasi mod; si unul si altul nu au putut (omul nu poate niciodata!) sa se ridice la inaltimea acestui har care sprijina pe cei care sunt incercati si care se indura de cei care cad. Numai harul ii poate face in stare sa nu se manie. Moise s-a maniat pe popor. "Razvratitilor!" zice el (Num. 20:10). El a vorbit cu usuratate. In fata acestor exemple, am putea spune ca este inutil ca Dumnezeu sa ne binecuvanteze daca inima noastra nu ramane aproape de El; harul Sau ii era strain. Intr-un cuvant, Moise a facut sa se deschida pamantul, si putin dupa aceea, in fata lipsei de apa, credinta sa a esuat.
La fel este si cu Ilie in acest moment al istoriei sale. El a vazut de o maniera remarcabila raspunsul lui Dumnezeu la credinta sa. Pentru ca s-a rugat, timp de trei ani si jumatate, nu a fost ploaie. Apoi i-a biruit prin credinta pe preotii lui Baal. O marturie miscatoare a fost data, prin aceasta biruinta stralucita, despre puterea lui Dumnezeu, si faptul ca aceasta putere era cu Ilie. Am fi putut spune: Iata ce puternic este Ilie, Domnul a spus ca este de partea lui.
Nu. Efectul unei biruinte castigate prin credinta, este de a ne aseza in prezenta maniei si a tuturor eforturilor lui Satan. Daca ne sprijinim pe Dumnezeu, si nu pe biruinta precedenta, vom inainta spre o noua biruinta. Dar ceea ce ne priveaza de multe ori de biruinta, este tocmai castigarea unei biruinte: cine se inalta este infrant.
Este ceea ce s-a intamplat cu Ilie. " Ia-mi sufletul, pentru ca nu sunt mai bun decat parintii mei". Este aici o lectie profunda pentru noi, astfel ca invatam sa ramanem pe drumul credintei aproape de Dumnezeu, cu sentimentul slabiciunii noastre.
Satan este totdeauna gata sa ne ispiteasca, si cu cat imprejurarile sunt mai importante, cu atat ne gasim, ca si Iosua, in prezenta dusmanilor. Daca pot sa ma sprijin pe Dumnezeu, atunci raman in liniste. Dar daca imprejurarile sunt peste puterile noastre si nu ne aflam in apropierea lui Dumnezeu, atunci ne vom mania impotriva celor care ne fac rau. Este ceea ce a facut Moise fata de Israel, poporul lui Dumnezeu. Intr-un anumit sens, el avea dreptate; dar el nu era destul de aproape de Dumnezeu pentru a intelege intinderea si puterea harului Sau. Ilie se credea singur, si totusi Dumnezeu Isi pastrase sapte mii de barbati. Ar fi putut sa fie in timpul lui Isus sapte mii de barbati pe care El sa nu-i gaseasca? Nu. Harul Sau s-a coborat la nivelul oricarui suflet, chiar celor mai ascunse, dragostea Sa le-a intalnit, si a gasit pe toti cei care aveau urechi de auzit. Atunci cand credinta este la lucru, exista intotdeauna suflete care se fac descoperite, dar ele raman ascunse, atunci cand lipseste credinta pentru a le intalni.
In loc sa fie constient de puterea si harul lui Dumnezeu, Ilie este constient de propria credinciosie, inaintea necredintei poporului si inaintea lui Dumnezeu. El nu are de zis decat acest trist cuvant: Eu am facut totul, si ei vor sa ma omoare! Ilie nu era destul de ferm pentru a-si pastra credinta in sentimentul harului lui Dumnezeu.
Cu cat se lasa coplesit de acest duh, cu atat mai mult spune: Vreau sa mor! Este dorinta de a evita lupta credintei. Ori, pentru a spune "a muri este un castig", trebuie sa poti spune mai intai "pentru mine a trai este Hristos". Viata de care se bucura Hristos in cer, este cea care se sprijina pe Hristos pe pamant.
Pe de alta parte, Ilie pierde sentimentul pozitiei in care Dumnezeu ar putea sa-l binecuvanteze. Esista o astfel de pozitie in care Dumnezeu ne-a asezat si unde trebuie sa ramanem. Daca Pavel ar fi incetat sa fie un apostol, el ar fi fost un om a carui chemare era pierduta, - poate doar un om intelept. Ceea ce s-a intamplat cu Barnaba. In afara pozitiei noastre, noi nu suntem nimic, decat o sursa de ruina: pentru noi, si de asemenea pentru altii.
Cu toate acestea era o marturie mai mare decat cea a lui Ilie, in mijlocul Israelului vinovat. In toata aceasta istorie se vorbeste putin de imparatii din Iuda: Dumnezeu in bunatataea Sa a pastrat o lumina lui David; dar istoria lui Israel este istoria apostaziei poporului lui Dumnezeu. Prin Ilie, Dumnezeu a dat o marturie remarcabila in mijlocul raului, o marturie unica, dar care depindea in intregime de Dumnezeu, si pe care Dumnezeu a confirmat-o prin minunile care o insoteau. Acum, Dumnezeu il aduce pe Ilie in locul unde a fost data legea; lipsindu-i credinta, trebuia sa se intoarca la Horeb, trebuia ca aceasta marturie a lui Dumnezeu in mijlocul raului sa fie retrasa. Se incheiase. Astfel, marturia lui Isus nu inceteaza datorita rautatii lumii, ci datorita necredintei ucenicilor: "O, generatie necredincioasa si stricata, pana cand voi fi cu voi? pana cand va voi ingadui?".
Ilie, uitandu-si total pozitia si misiunea sa, se intoarce impotriva lui Israel. "Au daramat altarele Tale si au ucis cu sabia pe profetii Tai...". Ingrozitoare marturie! Intrebarea Domnului: "Ce faci aici, Ilie?", pune in lumina inima profetului. Si cand este vorba sa se deschida inima omului (in loc sa se deschida inima lui Dumnezeu, asa cum Ilie ar fi trebuit sa faca), acolo se gaseste totdeauna necredinta si pacat.
Ilie se gandea la el insusi (v. 10). Acest nefericit "eu". Ilie intervine, impotriva lui Israel, nu pentru Israel. Il prezinta pe acest popor lui Dumnezeu cu o inima manioasa, din care reiese intreaga sa nemultumire impotriva lui. Aceasta nu era puterea credintei. Aceasta (puterea credintei) ii prezenta poporului resursele care sunt in Dumnezeu, si nu lui Dumnezeu rautatea poporului.
Versetele 11-13. - Dar iata marturia prezentei lui Dumnezeu. Ilie ar fi fost multumit sa vada puterea lui Dumnezeu intervenind si indreptatind necredinta sa, pedepsind poporul. I-ar fi placut ca Domnul sa fie in cutremurul de pamant, daca acest cutremur l-ar fi lovit pe Israel; in foc, daca focul l-ar fi ars; in vant, daca l-ar fi dus departe. Dar Dumnezeu era in glasul bland si soptit. El este pentru cei care au urechi sa asculte glasul Sau. Fara indoiala, Dumnezeu poate sa lucreze prin lucruri grozave care vin pe pamant si care atrag atentia oamenilor, dar El nu este in aceste lucruri, nu prin acestea se face El cunoscut. El vorbeste cu blandete celor care stiu sa-L asculte. Ilie este miscat, dar fara sa-si faca o judecata de sine. El repeta ce a zis despre sine si despre popor. Atunci Domnul pune in mod categoric slujba sa deoparte. Domnul are lucruri mari de facut, si vrea efectiv sa pedepseasca raul. Dar nu prin Ilie. Marturia acestuia in mujlocul raului a luat sfarsit. El va avea de acum trista datorie de a desemna instrumentele razbunarii. Acesta este Hazael care trebuia sa-l pedepseasca pe Israel, apoi Iehu, si in final un alt profet. Dumnezeu introduce prin Elisei o marturie mai mare decat cea a lui Ilie, pus deoparte.
Cu toate acestea, Ilie s-a inselat cu privire la Israel. Dumnezeu poate sa exercite judecata atunci cand crede de cuviinta, si profetul invata aici ca El va aduce judecatile Sale peste Israel deoarece credinta nu mai da marturie in mijlocul raului (dureroasa revelatie pentru Ilie!), si ii spune de asemenea: Atunci cand tu nu ai reusit sa gasesti in Israel decat pe tine insuti si sarmana ta inima, cand ochiul credintei tale era inchis, Eu aveam inca sapte mii! Dumnezeu ii stie pe ai Sai. Cat de umilitor trebuie sa fi fost pentru Ilie, care afirma: Am ramas eu singur! Si deoarece Ilie era un slujitor deosebit al lui Dumnezeu, aceasta era mult mai umilitor.
Astfel, vedem cu claritatea cum viata lui Ilie arata aici, efectul lipsei de credinta in sufletele noastre. Atunci cand cineva zice: Nu mai pot! inseamna ca a pierdut din vedere plinatatea harului si a bunatatii lui Dumnezeu? Din fericire, Dumnezeu ramane ceea ce El este. Atunci cand ucenicii isi arata neputinta lor, Isus ii spune tatalui care il ruga: "Aduceti-l aici la Mine!". Si daca Moise, nu ar fi luat toiagul lui Aaron, ca sa scoata apa, asa cum i-a poruncit, Domnul ar fi dat totusi apa. Harul Sau nu inceteaza niciodata. Trebuie sa fim destul de aproape de El pentru a trece prin toate imprejurarile cu aceasta pretioasa siguranta: "Harul Meu iti este de ajuns". Biruintele trecute nu sunt suficiente, ci doar sentimentul de slabiciune care se sprijina pe Dumnezeu si pe harul Sau deplin. Daca nu, Satan ne poate face sa cadem, daca nu ramanem in dependenta de Domnul.
Fie ca Dumnezeu sa ne pastreze in constienta pacii care vine de la El, care depaseste orice intelepciune, si care ne " ascunde in adapostul Sau, departe de limbile puse pe cearta" (Ps. 31:20). Nu la Horeb vom gasi aceasta. Preocuparea noastra este de a-L vedea pe Dumnezeu prin credinta in dificultati. Daca Dumnezeu este de partea mea, si daca eu Il vad cu ochii mei, ce ar putea sa-mi faca lumea? Nu voi avea pentru ea decat mila si voi da o marturie mai firbinte, aratand acestor sarmane suflete bunatatea si puterea Celui care le ingaduie si le atrage la El. Fie ca El sa ne pastreze in sentimentul puterii si bunatatii Sale, si la inaltimea harului Sau!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu