Am vazut cerul deschis Apoc. cap. 20:4-6
- VIII -
Christian Briem
5.4 Rasplata pentru credinciosia de pe pamant
"si ei au inviat si au imparatit cu Hristos o mie de ani" (20:4).
Expresia "si ei au inviat" vizeaza tocmai ultimele doua grupe de sfinti - in contrast cu starea lor anterioara ca "dezbracati", care este starea celor care sunt morti (2 Cor. 5:3-4). De asemenea, ei au parte de cea dintai inviere, ca cei din prima grupa, dar nu in acelasi timp, dupa cum am vazut. Caci sfintii din prima grupa sunt deja vazuti vii la inceputul versetului nostru, si asezati pe tronuri, si "li s-a dat sa faca judecata". Cele doua grupe de martiri intra si ei acum, si doar prin harul lui Dumnezeu, in lumea invierii Domnului lor, si vor imparati cu El o mie de ani.
Aici, eu cred ca gandul principal este urmatorul: cu adevarat nimeni nu va pierde, daca el a renuntat la ceva pentru Hristos. Nu este, de asemenea, si pentru noi un gand in totul mangaietor, ca pierderea unor anumite lucruri pentru Domnul Isus ne va aduce un castig nemasurat? Cu siguranta, lucram, ne luptam, dar nu avand in vedere rasplatirea; totusi, este o incurajare foarte puternica pentru cei care sunt angajati pe calea slujirii si a impotrivirilor.
Sa privim putin aceste grupe in mod individual in aceasta directie - si mai intai prima grupa de sfinti, din care putem face parte si noi prin harul lui Dumnezeu. Domnul Isus le-a spus mai inainte ucenicilor Sai ca in lume vor avea necazuri (Ioan 16:33) - Nu ca ei vor trece prin necazul cel mare, ci in mod simplu ei vor avea necazuri. Cu toate acestea, ei trebuiau sa fie incurajati: lumea este deja un vrajmas invins, El a invins-o. Si noi, ca crestini, prin multe necazuri trebuie sa intram in Imparatia lui Dumnezeu (Fapte 14:22). Dar noi suntem incurajati de gandul ca, daca suferim impreuna cu Hristos aici pe pamant, de asemenea, vom imparati impreuna cu El (Rom. 8:17). "Daca rabdam (sau "daca trecem cu rabdare prin suferinta"), vom imparati impreuna (cu El)" (2 Tim. 2:12).
Si aceasta este ceea ce vedem implinindu-se aici, in Apocalipsa. Si este izbitor ca nu se vorbeste atat de stapanirea lui Hristos, ci mai de graba de faptul ca cei credinciosi vor imparati impreuna cu El. Hristos va imparati, , cu siguranta, dar El nu va imparati singur. Cine sunt insotitorii Sai, alesi pentru o astfel de pozitie? Oameni care altadata erau necunoscuti, dispretuiti, nebagati in seama pe pamant, care au purtat ocara Lui! cei carora li se va da sa faca judecata, si ei vor imparati cu Hristos o mie de ani. Preaiubitilor, sa pastram aceasta inaintea ochilor si in inima! nu, nu vom fi niciodata perdanti!
Martirii cuprinsi dintre rapirea Adunarii si aparitia lui Hristos in putere si glorie nu vor fi mai putin importanti. Ei au dat marturie pentru Hristosul lui Dumnezeu in greutati si necazuri de nedescris, si in final ei au fost omorati (*) ; dar acum ei au inviat si imparatesc cu Hristos timp de o mie de ani. E ca si cum nu erau potriviti pentru pamant, ci doar pentru cer, si astfel vor fi pusi in aceeasi pozitie cu sfintii ceresti. Nu am spus in aceeasi pozitie cu biserica, adunarea; aceasta are, fara nicio indoliala, o pozitie privilegiata care nu va fi impartita cu niciun sfant ceresc, si chiar cu nicio alta creatura (**). Dar, in Apocalipsa, trebuie sa avem in vedere permanent ca sfintii ceresti sunt infatisati in general impreuna, si ca in ei sunt inclusi si sfintii din Vechiul Testament ca Enoh, Avraam, Isaac, Iacov, Ilie si toti ceilalti. Si ei, de asemenea, au fost chemati cu o chemare cereasca - bineinteles, nu cu aceeasi chemare ca a bisericii, dar totusi fiind o chemare cereasca (Ev. 11:13-16). Ca si noi, ei vor imparatii de sus peste Imparatie, in contrast cu cei care vor intra vii in Imparatie. Vom vedea o confirmare a acestor ganduri atunci cand vom ajunge la v. 6.
(*) Acesta este tabloul pe care ei il ofera oamenilor: pentru ei, sunt morti. Dar pentru Dumnezeu, ei sunt vii, caci vazatorul vede "sufletele". Pentru Dumnezeu toti sunt vii (Luca 20:38). In plus, moartea fizica nu are de-a face cu sufletul, doar cu trupul. Acelasi lucru este si pentru inviere.
(**) Chiar in cartea Apocalipsa, care are alte scopuri de cat prezentarea privilegiilor adunarii, aceasta pozitie privilegiata a adunarii este aratata foarte clar. Doar ea este "sotia Mielului" (19:7), si numai ea alcatuieste locuinta (cortul) lui Dumnezeu cu oamenii in starea eterna (21:3).
Vedem deci ca acesti martiri, in ciuda pierderii vieti lor, nu sunt decat castigatori. Chiar inainte de inceputul domniei Domnului Isus, ei vor experimenta puterea invierii Lui, pentru a fi partasi partii ceresti a binecuvantarii Imparatiei. Ei au fost impiedicati sa intre de vii in Imparatie; vor avea in schimb ceva mai bun, insusi cerul.
In plus, durata domniei lui Hristos este data pentru prima oara: o mie de ani. Acestia sunt cele "multe zile" din Isaia 24:22. Nu sunt date alte detalii despre stapanirea lui Hristos in Imparatia Lui. Pentru a afla mai mult, trebuie mers in cartile profetice din Vechiul Testament, printre care Psalmii au un loc proeminent.
5.5 Ceilalti morti
Prima fraza din versetul urmator trebuie sa fie inteleasa ca o paranteza, dupa care adevarul primei invieri este reluat si dezvoltat mai mult.
"Ceilalti morti n-au inviat pana cand nu s-au implinit cei o mie de ani. Aceasta este cea dintai inviere" (20:5).
Martirii vor avea parte de cea dintai inviere, dar nu si ceilalti morti. Pentru moment, nu as vrea sa intru in mai multe detalii despre intaia inviere, ci doar sa remarcam ca ideea actuala a unei invieri generale este deja de neconceput in aceasta fraza din Cuvantul lui Dumnezeu.
Este in totul gresit a spune ca toti oamenii vor invia in acelasi timp. Inventatorul acestei minciuni nu este altul decat Satan insusi. Atunci cand nu tagaduieste pur si simplu invierea, el are interesul sa vada intreaga lume pusa pe acelasi plan, cei drepti impreuna cu cei nedrepti. Cu toate acestea, Dumnezeu va lucra o despartire absoluta si definitiva intre bine si rau, prin intermediul celei dintai invieri.
Inca o data, sa tinem cu tarie la punctul urmator: martirii din necazul cel mare "traiesc" ( care este in mod evident echivalent cu "au inviat" dupa cum v. 5 lasa de inteles), in timp ce ceilalti morti "nu au inviat" - in orice caz pana la acest moment. Vor invia si ei, de asemenea, dupa cum reiese in mod clar la sfarsitul frazei: "pana cand nu s-au implinit cei o mie de ani". Toti oamenii vor invia, dar invierea "celorlalti morti" va avea loc dupa o mie de ani de la invierea acestor credinciosi fideli, martirii.
Cine sunt deci "ceilalti morti"? Din nefericire! din acest grup fac parte toti oamenii care au murit fara a fi impacati, toti oamenii de la inceput, de la Cain, care au ramas in starea lor naturala de neconvertiti, pana la moartea trupurilor lor - acesti oameni care au parasit si vor parasi aceasta viata in necredinta. Acestia sunt aceeasi oameni pe care Domnul Isus i-a caracterizat altadata ca "cei care au facut cele rele" (Ioan 5:29). "Ceilalti morti" - ce expresie serioasa si tulburatoare! Ea cuprinde o masa mare nenumarata, intreaga familie a necredinciosilor. Niciun om drept nu se va gasi printrei ei.
5.6 Cea dintai inviere
5.6.1 Nicio inviere generala
Am vazut deja ca nu va fi o inviere generala. Dar cum acest subiect este foarte important, vrem sa ne ocupam de el in detaliu.
Prin inviere "generala", se intelege gandul ca toti oamenii, buni sau rai, vor invia in acelasi timp. Aceasta idee este larg raspandita in crestinatate, dar ea este falsa. Deja simpla expresie "cea dintai inviere", folosita de doua ori in versetele urmatoare, subliniaza in modul cel mai clar posibil ca aceasta idee nu poate fi sustinuta. Caci daca este o prima inviere, in mod necesar trebuie sa existe o alta care vine dupa. De fapt, vom vedea deja ca "ceilalti morti" vor participa la invierea celor morti mult mai tarziu. Nu va fi mai putin de o mie de ani intre aceste doua invieri atat de fundamental diferite. Sa ne intoarcem acum spre intaia inviere! Vom remarca mai intai ca, in tot Noul Testament, aceasta expresie nu se gaseste decat in pasajul nostru.
"Aceasta este cea dintai inviere. Fericit si sfant este cel care are parte de cea dintai inviere: asupra lor, a doua moarte nu are putere; ci vor fi preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Hristos si vor imparati cu El o mie de ani" (20:5-6).
Ideea unei invieri generale este periculoasa, deoarece ea este in mare parte legata de ideea unei judecati generale. Si aceasta, la randul sau, ar vrea sa spuna ca copiii lui Dumnezeu vor veni, de asemenea, la judecata. Siguranta mantuirii lor ar fi astfel complet clatinata. Totusi, Scriptura vorbeste cu totul diferit. Ea distinge lucrurile foarte precis, si ea a stabilit in mod expres ca cei credinciosi nu vin la judecata: ei au trecut din moarte la viata (Ioan 5:24). Exista tot felul de motive pentru care chiar sinceri copii ai lui Dumnezeu au alunecat spre ideea eronata a unei invieri generale. Pentru moment am sa amintesc doua motive (de altele voi vorbi mai tarziu) :
- Domnul Isus vorbeste de un "ceas in care toti cei din morminte vor auzi glasul Lui si vor iesi: cei care au facut cele bune, spre invierea vietii, si cei care au facut cele rele, spre invierea judecatii" (Ioan 5:28-29). Interpretarea obisnuita este ca termenul "ceas" arata ca invierea unora si a altora va avea loc intr-un singur si acelasi moment.
- Scriptura vorbeste de invierea din ziua de apoi (Ioan 11:24), ceea ce sustine ideea unei invieri comune pentru toti.
Vom vedea mai de-aproape aceste doua argumente, si vom incepe prin a pune intrebarea:
5.6.1.1 Ce se intelege in Cuvant prin cuvantul "ceas" ?
Atunci cand Domnul Isus a zis "vine ceasul...", prin cuvantul "ceas" El nu S-a referit la un timp precis (o anumita ora, orologic vorbind, n.t.), ci El marcheaza un timp caracterizat prin anumite particularitati. Acesta este sensul exact al semnificatiei cuvantului "ceas" in scrierile lui Ioan. Deja la capitolul 5 v. 25 Domnul a vorbit despre un ceas, si a zis: "Adevarat, adevarat va spun ca vine un ceas si acum este, cand cei morti vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu si cei care-l vor auzi vor trai". Acest ceas in care mortii spirituali aud prin credinta glasul Fiului lui Dumnezeu si prin aceasta primesc viata divina, este perioada harului, care tine deja de aproape doua mii de ani. Dimpotriva, ceasul despre care vorbeste Domnul la v. 28, defineste timpul invierii in care "toti cei din morminte" (este vorba deci de cei care sunt efectiv morti si trupeste) vor auzi glasul Sau si vor iesi. Acest timp va insemna, de asemenea, o perioada lunga, deoarece el cuprinde cel putin o mie de ani si va fi caracterizat prin doua invieri diferite. Cu aceasta ocazie, Domnul nu a avut in vedere sa spuna cand va avea loc una si cand cealalta. Pentru a afla, trebuie cautat explicatii in alte pasaje ale Scripturii. El a vorbit mai de graba de caracterul uneia ca si de al celeilalte invieri. Una din aceste invieri este o inviere a vietii, si cealalta inviere este o inviere a judecatii; una este caracterizata prin viata si cealalta prin judecata.
Daca Domnul le-a numit pe cele doua invieri in acelasi timp, nu trebuie sa alunecam spre falsa concluzia ca ar fi vorba de un singur si acelasi act al invierii. O prezentare condensata de acest fel nu este deloc neobisnuita in Sfanta Scriptura. Amintesc doar de maniera in care Ioan Botezatorul vorbeste despre botezul cu Duhul Sfant si cu foc (Mt. 3:11). Departe de a insemna acelasi lucru, botezul cu Duhul Sfant vizeaza ziua Cincizecimii cand duhul Sfant a venit pe pamant, in timp ce botezul cu foc vizeaza exercitarea judecatii in timpurile de la urma. Nu, exista o prima inviere, si o alta inviere, a celor morti. Ele se deosebesc atat in ce priveste caracterul cat si din punct de vedere cronologic.
5.6.1.2 Ziua de apoi (sau ziua de la urma, n.t.)
Ceasul din v. 28 este, si el de asemenea, un timp, al invierii. El este echivalentul zilei de apoi din Ioan 11:24 si 12:48. Aceasta zi incepe cu invierea si rapirea credinciosilor, si se incheie prin invierea si judecata celor care nu L-au primit pe Hristos. El include domnia de o mie de ani care se situeaza intre cele doua invieri.
"Ziua de apoi" nu desemneaza ceva ca sfrsitul lumii, dupa cum se zice adesea, ci ultima perioada (sau: epoca) care are de-a face cu responsabilitatea omului fata de Dumnezeu.
In plus, ca "ceasul" si "ziua" au acest sens figurativ si sunt folosite unul pentru altul, ne arata foarte clar Ioan 16:25-26: "vine ceasul... in ziua aceea...". Bineinteles, Domnul vorbeste aici de un alt "ceas", tocmai de timpul nou al harului.
Exista inca un aspect izbitor in pasajele mentionate mai sus: intervalul dintre actele sau evenimentele specificate nu este mentionat in niciun caz. Asa este adesea in profetiile Scripturii sfinte. Desi lucrurile prezise sunt cuprinse in aceeasi fraza, implinirea efectiva a lor poate sa fie separata printr-un lung spatiu de timp.
5.6.1.3 Invierea in Daniel
Nu exista deci un singur pasaj in Scriptura care sa vorbeasca despre o inviere generala. Se foloseste uneori comparatia oilor si a caprelor din Matei 25 pentru a intari aceasta teorie. Dar in realitate, Domnul nu vorbeste absolut deloc despre inviere in aceasta sectiune (25:31-46); nimeni nu este inviat aici), ci El vorbeste despre judecata celor vii, si despre judecata natiunilor in viata la acel moment. Aceasta va avea loc la inceputul domniei de o mie de ani.
Cele doua parabole, despre neghina din ogor si cea despre pestii buni si rai, din Matei 13, nu prezinta nicidecum invierea credinciosilor si a necredinciosilor. Domnul arata mai degraba ce se va intampla la sfarsitul timpului: La venirea Lui in putere si glorie, va trimite ingerii Sai pentru a indeparta pe cei nedrepti din Imparatia Sa si pentru a instaura Imparatia Sa de pace pe pamant.
Despre acest timp vorbeste profetul Maleahi cand zice: "Pentru ca, iata, vine ziua care va arde ca un cuptor; si toti cei mandri si toti cei care lucreaza rautate vor fi miriste; si ziua care vine ii va arde... si voua, care va temeti de Numele Meu, va va rasari Soarele dreptatii cu vindecarea in aripule Lui" (Mal. 4:1-2).
Singurul pasaj de unde ar putea sa reiasa gandul unei invieri generale, este Daniel 12:2: "Si multi dintre cei care dorm in tarana pamantului se vor trezi: unii pentru viata eterna si altii pentru rusine, pentru dispret etern" (Dan. 12:2). Dar, pentru a putea intelege corect aceste cuvinte, trebuie sa avem in vedere, cu multa grija, anumite aspecte:
- In aceasta profetie, este vorba in mod exclusiv despre poporul lui Daniel, iudeii (Dan. 12:1)
- Ceea ce este spus se leaga cu timpul fara seaman al necazului cel mare (v. 1). El va fi inaintea domniei de o mie de ani, asa cum stim din alte pasaje (2 Tes. 2 ; Apoc. 19, si altele), Dimpotriva, pasajul nostru din Apocalipsa 20 stabileste fara ambiguitate ca invierea celorlalti morti nu va avea loc decat dupa domnia de pace a lui Hristos.
- Credinciosii din timpul harului sunt deja salvati de mania care vine prin moartea si invierea Domnului Isus (1 Tes. 1:10 ; 5:9-10), dar poporul lui Daniel asteapta inca salvarea sa. Afirmatia din Romani 11:26 "si astfel, tot Israelul va fi mantuit" vizeaza un timp viitor.
Astfel, nu ne inselam deloc atunci cand spunem ca acest paragraf din Daniel prezinta invierea nationala a poporului Israel. Astazi inca, cele zece semintii si jumatate "dorm in tarana pamantului", ele fiind imprastiate printre popoarele pamantului. Dar atunci cand Domnul va trimite pe ingerii Sai cu un sunet puternic de trambita pentru "a strange pe alesii Sai din cele patru vanturi" (Mt. 24:31), atunci ei "se vor trezi" toti. Ramasita credincioasa va intra in viata eterna, adica in Imparatia de pe pamant, in timp ce partea necredincioasa a poporului va fi, dimpotriva, judecata si va fi un dispret etern.
Dar chiar daca am vrea sa acceptam ca paragraful din Daniel se refera la invierea trupurilor, atunci ea are de-a face cu un timp anterior domniei de o mie de ani si nu cu judecata dinaintea marelui tron alb, care va avea loc dupa Imparatia de o mie de ani. In niciun caz nu putem scoate din Daniel 12 o dovada in favoarea unei invieri generale.
5.6.2 Mai multe faze ale primei invieri
Contrar invierii celor morti, prima inviere se deruleaza in mai multe etape. De fapt, ea chiar a inceput cu invierea lui Hristos: El este "parga (cel dintai rod) al celor care au adormit" (1 Cor. 15:20). Dar recolta propriu zisa nu va fi recoltata decat la venirea Domnului. Toti cei care sunt ai lui Hristos, vor face parte din aceasta recolta la venirea Sa, dar numai ei.
Prima inviere se refera doar la credinciosi. Ultima ei faza, pe care o avem inaintea noastra in paragraful din Apocalipsa 20 cu invierea martirilor din necazul cel mare, o arata, de asemenea, destul de clar. Cu putin inaintea inceperii domniei de pace de o mie de ani a lui Hristos pe pamant, acesti martiri vor avea parte de intaia inviere, pentru a imparati apoi cu Hristos.
Exista deci oameni "care sunt ai lui Hristos". Ei vor lua parte la prima inviere:
" ... si intai vor invia cei morti in Hristos" (1 Tes. 4:16).
Exista oameni care fac parte din grupul, din nefericire, destul de mare al "celorlalti morti". Ei vor invia o mie de ani mai tarziu, pentru judecata.
"Si i-am vazut pe cei morti, mari si mici, stand in picioare inaintea tronului; si au fost deschise niste carti ... Si mortii au fost judecati dupa cele scrise in carti, potrivit faptelor lor" (20:12).
Suntem foarte departe de a avea o inviere generala! Aceasta este o inventie a vrajmasului lui Dumnezeu si al oamenilor, care cauta permanent sa stearga granita dintre bine si rau, dintre adevarat si fals, dintre credinciosi si necredinciosi.
Si totusi, ce diferente exista in realitate! In exterior ei sunt cu totii morti. Dar unii sunt numiti de Scriptura "morti in Hristos". Si pentru ca sunt "in Hristos", ei au inaintea lor un viitor binecuvantat si minunat, glorie la Hristos si impreuna cu Hristos. Ceilalti, dimpotriva, sunt numiti simplu "morti". Si este remarcabil ca, chiar si dupa ce au trecut prin invierea judecatii, ei sunt inca si pentru totdeauna numiti in acelasi fel: morti! Ei sunt si raman "morti". Soarta groznica! Ei nu au altceva de asteptat decat iazul de foc, a doua moarte. Dar vom reveni mai departe asupra acestui subiect mai in detaliu.
5.6.3 O inviere dintre
Am vorbit deja de mai multe diferente dintre "intaia inviere" si "invierea mortilor". Dar exista inca ceva findamental care diferentiaza cele doua invieri una de cealalta. Cea dintai inviere este o inviere dintre morti, in timp ce invierea celor morti include pe toti cei care se afla inca in morminte. O inviere "dintre" inseamna ca unii morti vor invia, in timp ce multi altii raman in chin. Cel mai bun exemplu este invierea Domnului Isus Insusi (1 Cor. 15:20). La "invierea celor morti", dimpotriva, nu va fi nicio selectie. Atunci va fi vorba, fara nicio exceptie, de oameni care sunt morti in pacatele lor, nelegiuiti.
Iudeii aveau multa incredere la gandul unei invieri din morti (Fapte 23:6-7). Deja patriarhii au trait si au murit in speranta unei invieri (Iov 19:25-27). Iudeii credinciosi din timpul Domnului asteptau, de asemenea, o inviere in ziua de apoi, dupa cum arata cuvintele rostite de Marta (Ioan 11:24). Dar, ceea ce ei toti nu stiau si nu puteau sa stie, ca va fi o inviere dintre morti, o inviere a celor drepti. Acest adevar nu a fost revelat in Vechiul Testament. Apoi Hristos, Fiul lui Dumnezeu a coborat din cer pe pamant, si a putut sa spuna: "Noi vorbim ce stim si marturisim ce am vazut" (Ioan 3:11). El vorbeste pentru prima data de invierea celor drepti (Luca 14:14). Si chiar mai mult; El a aratat ca va fi o "inviere dintre morti", si aceasta nu doar in legatura cu propria Lui inviere (Mc. 9:9), ci in legatura cu cea a credinciosilor in general (Luca 20:35). Aceasta nu ne surprinde: atunci cand ucenicii au auzit ca Fiul Omului va invia dintre morti, ei s-au intrebat , uimiti: "ce este aceasta inviere dintre morti?". Era ceva cu totul nou pentru ei.
Intalnim din nou expresia "inviere dintre morti" in Filipeni 3:11. Pentru a fi cat mai asemenea posibil cu scumpul sau Domn, apostolul Pavel avea dorinta arzatoare de a ajunge el insusi la invierea dintre morti.
Doua ganduri sunt legate de "invierea dintre morti":
- Ea este un semn al favorii lui Dumnezeu fata de cei care o experimenteaza
- Ea conduce la o separare definitiva dintre bine si rau
Invierea Domnului Isus dintre morti prin gloria Tatalui a fost marturia extraordinara a faptului ca Dumnezeu Si-a gasit toata placerea Sa in Fiul Sau. Fiul L-a glorificat pe Dumnezeu intr-o maniera perfecta in viata si in moartea Sa. Cum ar fi putut Dumnezeu sa-Si gaseasca altfel sau mai bine placerea Sa in Persoana Fiului Sau, decat ridicandu-L dintre morti? (Ev. 13:20). El a fost omorat prin mana oamenilor nelegiuiti. Cum putea Tatal sa-L onoreze mai bine, decat inviindu-L dintre morti prin gloria Sa? (Rom. 6:4). Si atunci cand sfintii vor invia dintre morti, aceasta va fi, de asemenea, semnul favorii speciale a lui Dumnezeu fata de ei. Ceilalti morti vor ramane in starea de morti in trupurile lor, dar El ii va scoate pe ai Sai dintre ei. El ii va imbraca cu un trup potrivit pentru a-i aseza in lumea gloarioasa de inviere a Fiului Sau. Ce adevar binecuvantat!
De asemenea, cat de mult ne mangaie aceste ganduri vazand toate amestecurile triste de adevar si minciuna din timpul prezent: Atunci cand Dumnezeu va invia pe sfinti dintre morti, atunci se va realiza o separare absoluta, irevocabila si completa a celor drepti de cei nedrepti. El a suportat mult timp amestecul principiilor divine cu principiile lumii in crestinatate, El a privit mult timp cum fiii Imparatiei au fost amestecati cu fiii celui rau (Mt. 13:36-43). Era rabdarea Lui care Il facea sa astepte, asa cum stim (2 Pet. 3:15). Dar atunci El va separa ceea ce nu va mai fi impreuna. La venirea Domnului, separarea sfintilor de cei necredinciosi va fi realizata odata pentru totdeauna, si va fi vizibila de toti prin aratarea Sa publica.
Nu putem decat sa admiram planurile lui Dumnezeu, si sa ne plecam in adorare inaintea Aceluia care a avut in inima Sa astfel de ganduri cu privire la Fiul Sau si la cei care cred in El.
Aici, in Apocalipsa 20, vedem ultimul grup de sfinti care intra in bucuria acestei binecuvantari care transeaza totul. Odata cu invierea martirilor din Apocalipsa, cea dintai inviere ajunge la finalul ei.
5.6.4 Fericit si sfant
M-am bucurat adesea de cuvantul Domnului Isus ca raspuns la argumentatia saducheilor necredinciosi:
"Fiii veacului acestuia se insoara si se marita, dar cei socotiti vrednici sa aiba parte de veacul acela si de invierea dintre morti nici nu se insoara, nici nu se marita; pentru ca ei nici nu mai pot muri, pentru ca sunt ca ingerii si sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai invierii" (Luca 20:34-36).
Ce fericire de nedescris sa fii considerat de Insusi Dumnezeu vrednic de a avea parte de lumea invierii Fiului Sau si de invierea Lui "dintre"! Da, preaiubitilor, aceasta vrednicie este acordata deja astazi in Domnul Isus, si noi traim deja prin credinta in "aceasta lume", chiar daca nu am trait inca noi insine invierea (sau transformarea). Martirii din Apocalipsa vor primi, de asemenea, aceasta vrednicie. Ce mare fericire : fiecare din cei care au parte de cea dintai inviere (toti credinciosii din fiecare dispensatie vor face parte) vor fi numiti fericiti de Dumnezeu!
"Fericit si sfant este cel care are parte de cea dintai inviere" (20:6).
Sa tinem aceste cuvinte in adancul inimii noastre! Exista aici, pe pamant, atata suferinta si atata slabiciune in mijlocul copiilor lui Dumnezeu, si daca vom privi doar la aceasta, vom pierde toata bucurie si toata puterea, si vom fi repede descurajati. Dar sa ne gandim la aceasta: Dumnezeu ne considera vrednici de a avea parte de aceasta lume a invierii. Inca de astazi noi suntem deja "fii ai lui Dumnezeu", si prin aceasta "fii ai invierii". Trebuie sa ne numim intr-adevar preafericiti! Si atunci cand va veni momentul invierii, vom fi luati de el, luati de cea dintai inviere.
Fericirea de care este vorba aici, este o binecuvantare personala, pe care fiecare credincios si-o poate insusi. Ea descrie o stare de binecuvantare. Cel de-al doilea calificativ "sfant" arata mai de graba caracterul credinciosilor. Ei poarta inca de acum acest caracter (Efes. 1:1), ei sunt pusi de-o parte pentru Dumnezeu, si sunt scosi din veacul rau de acum, dupa voia Lui, prin lucrarea Fiului Sau (Gal. 1:4). Din nefericire, ei nu arata intotdeauna acest caracter inaintea lumii intr-un mod dorit de Dumnezeu. Ei arata de multe ori foarte putin ca nu mai apartin de aceasta lume si ca au fost cumparati in intregime pentru Dumnezeu. Aceasta este un motiv permanent de tristete si umilire. Cu toate acestea, cea dintai inviere va arata fara nicio restrictie ca cei care au parte de ea, sunt in adevar "sfinti". Ei sunt facuti desavarsiti asemenea chipului Fiului Sau, si vor corespunde cerintelor si naturii lui Dumnezeu (Rom. 8:29).
Nu ar trebui ca aceasta sa ne incurajeze si sa ne stimuleze sa ne "desavarsim sfintenia in teama de Dumnezeu" deja de aici de pe pamant? (2 Cor. 7:1).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu