Despre Autoritatea Adunarii
- IV -
Henri Rossier
In final ajungem la Laodiceea unde gasim pretentia de a fi ceva, multumirea de sine. Intalnim o anumita cunostinta, iesita, nu ma indoiesc, din adevarurile Filadelfiei ; - cunostinta pe care Laodiceea si-o atribuie si pe care crede ca o poate primi prin vointa omului cazut si prin abilitatile care apartin vechii creatii stricate ; - adevaruri pe care le-a stricat in asa fel incat a provocat greata pentru Domnul.
In Laodiceea Hristos este lepadat ; in locul Lui este inaltat omul si gloria lui desarta. Dar El, ramane ceea ce Biserica a incetat sa fie, "Martorul credincios si adevarat", ca si la Sardes, El are ceea ce Biserica a incetat sa aiba. Referitor la cei credinciosi, nu mai gasim "cateva nume" ca in Sardes, sau "doi sau trei" ca in Filadelfia, ci doar "cineva" (3:20) : persoane credincioase care deschid Domnului, cand El sta in afara si bate la usa.
Astazi Biserica merge spre aceasta stare de lucruri. Mii de simptome indica, si marturia din mijlocul raului care creste, devine din ce in ce mai individuala. Totusi, multumiri fie aduse lui Dumnezeu, caracterul filadelfian va ramane pana la sfarsitul acestei istorii umilitoare : niciodata binecuvantata prezenta a Domnului in mijlocul celor doi sau trei adunati in Sfantul Sau Nume nu va fi pierduta.
In Laodiceea era mai putin decat "putina putere" si se poate afirma ca "Amin-ul, Martorul credincios si adevarat, Inceputul creatiei lui Dumnezeu", a fost abandonat pentru a fi inlocuit cu omul si puterea sa, pentru El ne ramanad nimic. Astfel credinciosul care este chemat sa auda vocea Sa, si Il lasa sa intre la el, va cina cu Domnul.
Daca autoritatea Bisericii a disparut pentru totdeauna, partea celui credincios din Laodiceea nu va fi mai mica decat a celor din Tiatira si Filadelfia, intr-o vreme viitoare. La Tiatira era autoritate guvernamentala cu Hristos (2:26,27) ; la Laodiceea, autoritate imperiala cu El (3:21) ; la Filadelfia, autoritate cereasca in noul Ierusalim (3:12).
Prin acestea, vrem sa aratam ca, Biserica responsabila in ansamblu, a pierdut intreaga autoritate, de la inceput, nemai avand legatura cu Hristos ca singura sursa de putere.
Dar, imi veti spune, autoritatea nu este incredintata astazi adunarii locale, celor doi sau trei care sunt " adunati in Numele Sau" ?
Fara nicio indoiala ; si nu contestam in niciun fel puterea administrativa incredintata de Domnul adunarii locale, adica intr-un cadru restrans, si mijloacele pe care le foloseste pentru a mentine ordinea. Acest subiect atinge disciplina si unitatea de actiune a adunarii, care a fost tratat de mai multe ori. Astazi, in acest timp de faliment, puterea administrativa pentru a lega si a deslega, a primi si a indeparta din mijlocul sau, si alte actiuni asemanatoare, este incredintata la doi sau trei care sunt adunati in Numele Sau, desi Cuvantul, prevazand ca s-ar putea abuza, nu foloseste, pentru a o desemna, termenul "autoritate". Aceasta administrare, adunarea locala o exercita in virtutea prezentei lui Hristos in mijlocul ei, si puterea sa depinde doar de aceasta prezenta. Este adevarat ca Dumnezeu foloseste, pentru orice decizie care trebuie luata, instrumente omenesti, persoane din adunare, dar nu ei sunt cei care hotarasc, chiar daca activitatea lor este recunoscuta. Adunarea hotaraste, doar ea, pentru ca Hristos este acolo. Este foarte important de remarcat ca in Matei 18, expresia "va spun" din v. 18 (exercitarea disciplinei) si "din nou va spun" din v. 19 (raspunsul la rugaciune) se leaga una de alta prin faptul ca adunarea locala este alcatuita si caracterizata, in v. 20, prin prezenta lui Hristos in mijlocul ei. Deci, autoritatea (nu ma poticnesc de acest cuvant daca este inteles bine) adunarii are un cu totul alt caracter decat, de exemplu, autoritatea apostolului Petru, care era, in ce priveste administrarea, singura succesiune apostolica. Petru sau Pavel, exercitau din partea Domnului aceasta autoritate pe care El a pus-o in mainile lor ; adunarea locala nu o poate exercita decat avandu-l pe Domnul in mijlocul ei, si daca nu realizeaza acest adevar, nu are nicio autoritate, niciun fel de drept ; mai mult, ea nu poate fi o adunare.
Dar de asemenea, un adevar care este de mare importanta, afirmarea acestei prezente este doar o pretentie falsa, daca sfintenia Aceluia in Numele Caruia adunarea se strange este tagaduita, fie prin cuvant, fie prin purtarea sa. Pentru a se bucura de autoritatea pe care Domnul o exercita, si a avea parte de ea, trebuie mai intai, ca si la Filadelfia, recunoscut si reprodus caracterul Sau. Hristos este prezent la Filadelfia ca folosind cheia lui David, dupa ce s-a facut cunoscut ca Cel Sfant si Cel Adevarat, si a constatat ca ea raspunde, in umblare, acestui caracter - pazind cuvantul Sau si netagaduind Numele Sau.
Toate acestea, scump cititor, sunt de o mare importanta. Niciun act de administrare al adunarii nu este confirmat, asa cum este raspunsul la rugaciune (Matei 18:19,20), daca Isus nu este in mijlocul ei si caracterul Celui Sfant si Adevarat nu este pastrat, si daca adunarea nu corespunde acestui caracter. In sine, nu a avut niciodata, nici in timpul prezent, nicio putere, niciun drept si nicio autoritate fara Hristos ; adunarea nu poate pretinde ca exercita aceasta autoritate, fara a pastra caracterul Aceluia in jurul caruia este adunata.
Aceasta prezenta nu consta in a face afirmatia ca El este acolo, caci aceasta afirmatie poate fi falsa. Prezenta Sa nu poate fi despartita de caracterul Sau. Niciodata Cel Sfant si Cel Adevarat nu va ingadui in adunare vreo nedreptate, un act de vointa proprie sau faradelege. Este un gand solemn care ar trebui sa ne umple de teama fata de Dumnezeu.
Dar, iarasi imi veti spune, in aceasta situatie, vazand slabiciunile noastre, nu va pierde adunarea orice posibilitate de a exercita disciplina sau de a lua o hotarare oarecare ? Nicidecum.
Este perfect adevarat ca adunarea locala, avand putina putere, ca si Filadelfia, este in stare sa actioneze in multe feluri, si orice adunare care este in comuniune cu Domnul este profund convinsa de aceasta ; singura salvare, si El o ofera, este sa se increada in puterea si in dragostea Sa. Daca este lipsa de sfintenie si discernamant spiritual, pentru a corecta aceste lucruri, nu sunt acestea in El Insusi ? El are mii de resurse si poate sa le folosesca in acest scop "ajutoare, autoritati", o suta de diverse instrumente. Niciodata acest ajutor nu va lipsi, daca, asemeni Filadelfiei, o adunare locala, oricat de putina putere ar avea, isi indreapta privirea spre El, bazandu-se in smerenie pe El si Lui fiindu-i credincioasa. Dar daca, in loc sa priveasca spre El, adunarea locala se lasa condusa de motive sau considerente personale, prin influenta sau autoritatea omului, se expune la cea mai serioasa disciplina si devine adesea o cauza de tulburare si dezordine, in loc sa pastreze in casa lui Dumnezeu ordinea potrivita Lui. In rest nu ne trebuie decat putin mai multa "randare" ; timpul de incercare va lua sfarsit. Domnul vine, si slaba ramasita din Filadelfia va fi pazita, dupa fagaduinta Sa, de ceasul cumplitei incercari universale care va veni pe pamant.
Scumpi cititori, sa nu punem niciodata inainte autoritatea noastra. De cate ori nu-i dam, in mod gresit, titlu de autoritatea adunarii, pentru a fi liberi sa facem voia noastra. Ceea ce avem de pastrat, este autoritatea lui Hristos in dragoste, in sfintenie si in adevar in Adunarea Sa, prezenta Duhului Sfant printre sfinti. A pretinde autoritate, facand abstractie de Hristos si de caracterul Sau in mijlocul a lor Sai, duce in mod necesar la pedepsirea raului sub orice forma ar fi : lipsa dragostei, mandrie, ura, neascultare, invidie, despartire, secte. Ah ! cat de departe am fi, in acest caz, de starea Filadelfiei, care purta dragostea frateasca gravata pe fruntea sa, comuniunea si asteptarea Domnului sapate in inima sa, sfintenia ca pecete in umblarea sa.
El sa ne dea, in aceste vremuri grele, un adevarat duh filadelfian. Sa ne pazeasca sa gandim ca putem avea vreo putere in afara dependentei de Hristos. Sa evitam sa folosim numele de autoritate in adunare la orice ar fi rodul independentei si al vointei noastre. Daca ne-am indepartat urmand propriile noastre ganduri, sa ne grabim pentru a ne pocai. Umilinta este binevenita ; trebuie ca ierburile amare sa preceada sarbatoarea azimilor (paine fara aluat) - sfintenia restabilita in umblarea noastra.
De alta parte, sa ne pazim de intinarea vesmintelor ca in Sardes. Mondenitatea, sub orice forma ar fi, strica comuniunea si lasa sufletul neputincios cand vine "ziua cea rea". Vestirea Numelui Celui Sfant nu poate fi in acord cu vesminte intinate. Suntem chemati sa facem parte din cei "cateva nume", cunoscuti bine de Hristos, care, la Sardes, umblau in comuniune cu El in hainele albe ale sfinteniei, in haine de in subtire ale dreptatii practice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu