Despre Autoritatea Adunarii
- I -
Henri Rossier
In timpurile tulburi in care traim (2Tim.3:1), ne confruntam cu puterea spirituala a celui rau care ridica numeroase piedici inaintea celor credinciosi pentru ai abate de pe calea cea dreapta, si de multe ori reuseste. Totusi, aceste piedici nu pot fi o dificultate serioasa pentru cei care au Cuvantul lui Dumnezeu ca si calauza si care "umbla smeriti cu Dumnezeul lor" ( Mica 6:8). Poate nu cunosc de la inceput toate pericolele si cursele care se intind inaintea lor ; poate vor simti in primul moment unele ezitari, dar daca dificultatile necesita o oprire temporara pentru reculegere, aceasta oprire le va fi benefica si-i va face sa caute mai staruitor comuniunea cu Domnul, printr-o legatura mai stransa cu Scriptura. Ezitarile ii va invata ca trebuie sa renunte la orice incredere in propria intelepciune, sa cunoasca mai bine limitele lor, si sa se abandoneze deplin calauzirii Duhului Sfant, care singur poate sa le descopere gandurile lui Dumnezeu cuprinse in Cuvant. Intr-adevar, ignoranta noastra provine totdeauna din faptul ca nu depindem suficient de aceasta calauzire.
Dar mai avem un alt pericol pe care trebuie sa-l evitam. Daca am primt o anumita cunostinta in lucrurile divine, suntem ispititi sa ne inaltam pe noi, atribuindu-ne meritul acesta. Aceasta mandrie spirituala ne expune la pericolul de a impune altora propriile noastre ganduri, fiind ispititi, pentru ca sunt ale noastre, a le considera mai mult sau mai putin infailibile. Sa fim siguri ca, daca cedam acestei ispite, Dusmanul si-a atins scopul, castigand aceasta etapa in lupta dusa impotriva noastra. Si astfel, noi care pretindem a fi calauze pentru cei ignoranti, devenim pastori falsi, condusi de vicleniile lui Satan. In loc de a conduce oile la pasuni verzi si ape linistite pe care Domnul Isus le are, le vom duce la degradare morala, in pustiul uscat si saracacios al gandurilor omenesti, unde vor muri de foame si de sete.
Adesea nu este nevoie, pentru a rataci sufletele, decat a le prezenta un sistem doctrinar, un set elaborat de ganduri logice, apeland la inteligenta naturala a omului. Ideile filozofice au alcatuit intotdeauna astfel de sisteme bazate pe Cuvantul lui Dumnezeu, pentru atragerea de ucenici care sa-i urmeze. Un singur cuvant, deturnat de la adevaratul sau inteles, poate deveni punctul de plecare pentru erori grave sau aberatii mortale. Cei care cunosc planurile Dusmanului nu se vor lasa inselati. Ei stiu ca un fir de praf impiedica, chiar poate opri, functionare celui mai bun cronometru, si ca inima celui credincios este alcatuita dintr-o multime de rotite de o mare finete care necesita o supraveghere permanenta, si acolo unde are loc cea mai mica rupere a comuniunii cu Domnul poate deveni sursa celor mai mari tulburari. De asemenea, credinciosul smerit si atentionat de pericolele care il inconjoara, in special daca Domnul i-a incredintat o responsabilitate in adunare, va trebui sa vegheze asupra lui insusi cu teama si cutremur, pentru a nu-l lasa pe Dusman sa strecoare in duhul sau vreun gand subtil, ascuns sub o forma deosebita, care sa duca la inselarea sau ratacirea sufletelor.
Am putea enumera o multime de dovezi despre pagubele ingrozitoare produse prin interpretarea falsa a unui cuvant. Cuvantul insusi ne ofera exemple . Astfel cuvantul "inviere", cuvantul "ziua Domnului", au fost folosite pentru raspandirea celor mai grave rataciri (1Cor.15:22 ; 2Tim.2:18 ; 2Tes.2:2). In timpurile mai recente, cuvantul "biserica" a fost folosit pentru a condamna toate sectele din crestinatate. Mai tarziu cuvantul "etern" a fost deviat de la adevaratul sau inteles pentru a combate pedeapsa eterna si a distruge crestinismul la baza ; chiar mai recent cuvantul "viata eterna", despartit de Persoana lui Hristos, a servit ca baza unei astfel de perfectiuni mistice, excluzand de la viata eterna un mare numar de copii ai lui Dumnezeu.
Asa este de asemenea si cazul pentru cuvantul "autoritate", care a suferit schimbari similare, si despre care as dori sa ma ocup astazi impreuna cu cititorii mei credinciosi. Pe acest cuvant, Roma si-a construit un sistem care a lepadat autoritate lui Hristos si a Cuvantului Sau ; cu acest cuvant, protestantismul a condamnat drepturile Statului in Biserica ; pe el, clerul a stabilit, peste tot, pretentiile sale.
Chiar mai recent, acest principiu de autoritate a fost revendicat din diverse parti pentru Adunare, raspandit prin diverse scrieri, si preconizat ca sa serveasca ca baza pentru administrarea sa.
Mai intai, vrem sa scoatem in evidenta importanta cuvantului "autoritate" ( greac. εξονσια) in Scriptura. Aceasta importanta poate fi masurata in faptul ca acest cuvant il intalnim mai bine de o suta de ori in Noul Testament. Apreciata traducere "Versiunea Pau-Vevey" (J.N.Darby) l-a tradus in diferite moduri : de multe ori prin putere, prin autoritate ( prin acest termen sunt intelese autoritatile ceresti si pamantesti, autoritatea guvernatorilor si magistratilor, etc.) ; alte dati prin drept, rareori prin libertate, judecata. Termenul "autoritate" nu semnifica doar puterea, taria (grec. : δυναμιζ), ci : puterea cu dreptul de a o exercita. Ceea ce dovedeste ca in anumite pasaje cele doua cuvinta grecesti "putere" si "autoritate" sunt citate unul alaturi de celalalt (Fapte 1:7,8 ; Luca 9:1 ; 1Petru 3:22).
Aceasta autoritate nu rezulta din om, nu este proprietatea lui, ca facand parte din fiinta sa ; ea rezulta din Dumnezeu Insusi. Rezulta in acelasi mod din Hristos Insusi, care este Dumnezeu aratat in carne. El invata cu autoritate (Matei 7:29 ; Marcu 1:22 ; luca 4:32), poruncea cu autoritate duhurilor necurate, si acestea il ascultau (Marcu 1:27 ; Luca 4:36). Avea puterea si dreptul (grec : εξονσια) sa ierte pacatele (Matei 9:6,8,etc.) ; puterea si dreptul cu privire la viata Sa, sa o dea si sa o ia ( Ioan 10:18). Mai mult, in virtutea mortii si invierii Sale, toata puterea i-a fost data in cer si pe pamant (Matei 28:18), si de asemenea autoritatea de a judeca, pentru ca este Fiul Omului ( Ioan 5:27).
Aceasta autoritate, Dumnezeu nu o pastreaza doar pentru El, ci o incredinteaza si omului, fie guvernatorilor (Ioan 19:11), magistratilor (Rom.13:1-3), fie oricarei stapaniri de pe pamant sau din cer. La fel, Hristos o incredinteaza a lor Sai. In timpul sederii Sale pe pamant, a trimis pe cei doisprezece si le-a dat putere peste duhurile necurate ( Marcu 6:7) ; putere de a vindeca (Luca 9:1) ; dar numai El putea incredinta aceasta autoritate. Apostolii nu putea sa dea si la altii puterea de a face minuni sau a scoate demoni. Dupa invierea Sa, toata puterea , in cer si pe pamant, i-a fost data, si El a transmis-o celor unsprezece pentru a face ucenici din toate natiunile si sa-i invete (Matei 28:18-20), dar si pentru a birui si a trece peste toata puterea Dusmanului ( Marcu 16:15-18). Tot asa, Domnul incredinteaza apostolului Petru autoritate pentru administrarea imparatiei cerurilor (Matei 16:19), si mai tarziu, apostolului Pavel in vederea zidirii Adunarii (2Cor.10:8 ; 13:10).
Este evident, dupa toate aceste pasaje, ca Domnul a incredintat oamenilor autoritate, adica puterea cu dreptul de a o exercita ; dar faptul ca Le-a incredintat-o, ne arata ca sursa acestei autoritati nu se gaseste niciodata, in om, nici intr-un grup de oameni, ci doar in Acela care a incredintat-o. Totusi, primind autoritatea fara de care nu ar fi fost capabili sa faca nimic, puteau merge si exercita pe propria responsabilitate, din partea Domnului, si in aceasta directie, daca ne putem exprima asa, de o maniera independenta, dar niciodata independent de Domnul si de Cuvantul Sau, si fara o stare de zdrobire a carnii ( Matei 9:29).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu