Translate

vineri, 9 ianuarie 2015




                                        Prietenilor mei musulmani

                                                               - II -


          Anise M. Behnam


                    "Cumpara adevarul, si nu-l vinde" - Prov. 23 v.23


               Sfanta Biblie

          Biblia cuprinde doua parti, Vechiul si Noul Testament.

         
               Vechiul Testament

         Vechiul Testament a fost scris de oameni ai lui Dumnezeu inaintea venirii lui Hristos pe pamant, si incepe prin cele cinci carti ale lui Moise, scrise de profetul Moise. Prima din aceste cinci carti este cartea Geneza, nume care inseamna originea, sau inceputul. Ea incepe cu afirmatia ca la inceput Dumnezeu a crea cerurile si pamantul. Ea relateaza inceputul umanitatii, intrarea pacatului in lume, inmultirea pacatului care a necesitat potopul din zilele lui Noe, aparitia diferitelor natiuni si limbi, si chemarea lui Avraam. Ea se incheie cu moartea lui Iosif, poporul Israel traind atunci in Egipt.
          A doua carte este Exod care incepe cu ceea ce s-a intamplat dupa moartea lui Iosif, israelitii fiind facuti robi, si plecarea lor din Egipt sub conducerea lui Moise. Cele cinci carti ale lui Moise se sfarsesc prin moartea lui Moise, dupa ce i-a dus pe israeliti la granita tarii Canaanului.
          Aceste carti, care de obicei se numesc "Torah", sunt urmate de doisprezece carti istorice, care incep cu cartea Iosua, care conduce poporul in Canaan, si se incheie prin ducerea poporului in captivitate de catre babilonieni, scosi din tara lor, si revenind un mic numar, reconstruiesc templul si zidurile Ierusalimului. Este clar pentru orice cititor al Bibliei, ca istoria se deruleaza intr-o ordine, astfel ca, este usor de a intelege ce s-a intamplat cu viata lui Avraam, sau cea a lui Iosif, Moise sau David.
          Cartile istorice sunt urmate de cinci carti poetice, cunoscute sub numele de Carti de intelepciune. Ele cuprind cartea Iov ( Ayoub in araba), Psalmii ( Al Zabour) alcatuiti din 150 de poeme sau cantari spirituale, si trei carti ale lui Solomon in care cea mai lunga este cartea Proverbe.
          Aceste carti sunt urmate de Cartile profetice, in numar de 16, scrise intre anii 800 si 400 inainte de I.C. Ele contin sute de profetii, in care multe referitoare la Hristos, nasterea Sa din fecioara, nastera Sa la Betleem, viata , moartea si invierea Sa, asa cum vom vedea mai departe. Ele vorbesc, de asemenea, de venirea Sa viitoare ca Imparat al imparatilor.


               Noul Testament

          Noul Testament a fost scris dupa inaltarea lui Hristos la cer, si incepe prin cele patru evanghelii. S-a pus de multe ori intrebarea : "de ce patru evanghelii, si care este cea mai putin importanta ? "
          Cele patru evanghelii au fost scrise prin inspiratie divina, dar fiecare prezentand un anumit aspect al lui Hristos. Evanghelia dupa Matei Il prezinta ca pe Mesia Cel promis, - promis lui Avraam si prin care toate natiunile vor fi binecuvantate. De asemenea, Dumnezeu i-a fagaduit lui David ca Imparatul Mesia va iesi din samanta sa. De aceea genealogia din primul capitol merge de la Avraam la David. Evanghelia dupa Matei Il prezinta, de asemenea, ca pe Acela pe care poporul L-a respins in ciuda oricarei dovezi adevarate cu privire la El. Mai mult, Il prezinta ca pe Cel care va reveni in putere si glorie, si va fi recunoscut ca adevaratul Imparat randuit de Dumnezeu. Ea contine multe citari din Vechiul Testament pentru a dovedi aceste fapte ale poporului iudeu care L-a respins.
          Evanghelia dupa Marcu Il prezinta ca pe Slujitorul, care nu a venit sa I Se slujeasca, ci pentru a sluji si pentru a-Si da viata ca rascumparare pentru noi. De aceea nu era necesar ca aceasta sa contina o genealogie. Expresia caracteristica din aceasta Evanghelie este "indata", sau "indata Isus a facut aceasta sau aceea", aratand cum lucra El permanent pentru binecuvantarea omului.
          Evanghelia dupa Luca Il prezinta pe Isus ca Om venit pentru intreaga rasa umana, si nu doar pentru o singura natiune. De aceea genealogia Sa din capitolul 3 urca pana la Adam, originea oricarei rase de oameni. In parabolele ei vedem harul lui Dumnezeu oferit celor mai mari pacatosi care se pocaiesc si cred.
          Evanghelia dupa Ioan Il prezinta ca Cel care a existat din eternitate, si prin care toate lucrurile au fost create. Altfel spus, cele patru evanghelii Il prezinta ca Imparat, Slujitor, Om si Dumnezeu.
          Contrar parerii multora, nicio "Evanghelia" nu este atribuita lui Isus. Duhul Sfant a inspirat pe cei patru scriitori mentionati mai sus, pentru a scrie cele patru evanghelii. Expresia "Evanghelia lui Hristos" semnifica Vestea Buna a lui Dumnezeu vestita oamenilor prin Isus Hristos.
          Dupa cele patru evanghelii, avem cartea Faptele Apostolilor care ne spune cum s-a raspandit crestinismul, intr-o buna parte din lume, prin ucenicii lui Hristos, carora El le-a dat porunca sa mearga in toata lumea pentru a predica dragostea lui Dumnezeu si Vestea Buna a mantuirii. Ei au facut-o fara a se folosi nici de amenintari, nici de forta, nici de sabie nici de alta arma, ci mai de graba s-au jertfit pentru binele altora. Au fost prigoniti, dar au continuat sa cheme oamenii sa se intoarca de la intuneric la lumina si de sub puterea lui Satan la Dumnezeu.
          Cartea Faptele Apostolilor este urmata de 21 de scrisori, numite de obicei Epistole, continand importante puncte doctrinare si indemnuri referitoare la viata practica care Ii place lui Dumnezeu.
          In final este cartea Apocalipsa care ne vorbeste despre vremurile viitoare.

                    "Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si folositoare pentru invatatura, pentru mustrare, pentru indreptare, pentru instruire in dreptate" ( 2 Tim.3:16).
       
       

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze