Meditatii Asupra Cartii Judecatori
- II -
Samuel Ridout
3 Caderea initiala si amestecul cu lumea
3.1 Cartea Judecatori se imparte in trei parti distincte :
- prima parte (cap. 1 la cap. 3:4) ar putea sa se intituleze : independenta fata de de Dumnezeu.
- a doua parte - principala - (cap. 3:5 la cap. 16), imprima amprenta sa pe intreaga carte. Ea prezinta consecintele acestei independente : venirea dusmanului, robia care rezulta, si eliberarea acordata de Dumnezeu atunci cand poporul se pocaieste.
- a treia parte (cap. 17 pana la sfarsit) dezvaluie pe deplin starea de inima a poporului care nu poate decat sa se rataceasca ; singurul remediu este ca Domnul sa intervina ca sa ia in stapanire mostenirea. Eliberarile succesive nu imbunatatesc cu nimic, precum pentru imperiul roman, istoria declinului si a caderii. Ultimul eliberator, Samson, cel mai puternic dintre toti, este, de fapt, cel mai slab ; el insusi are nevoie de mai multa eliberare decat ofera.
3.2 Declinul poporului
Chiar daca nu este vorba despre venirea lui Hristos, ea este pusa in evidenta prin faptul ca datorita absentei Sale, starea poporului decade tot mai mult. La fel este si cu Biserica, unde lucrurile merg din rau in mai rau. Dupa exercitii profunde din partea poporului sunt ridicati eliberatori, si ei au adus o restaurare partiala. Astazi, nivelul nostru nu este mai inalt decat cel al parintilor nostrii, desi noi avem privilegii mai mari. Noi ne aflam in ceasul cel mai sumbru al istoriei Bisericii, cel in care apelul la eliberare este mai acut ca niciodata - eliberare nu printr-un ajutor omenesc, ci prin venirea Eliberatorului care va lua la Sine Biserica Sa, si care, prin puterea Sa divina, ne va face sa realizam masura deplina a mostenirii noastre de care noi ne bucuram, din nefericire, atat de putin.
Prima parte se caracterizeaza prin independenta poporului fata de Dumnezeu, sau razvratirea poporului ales, desi aceasta expresie este putin cam tare. Ea este alcatuita din doua subdiviziuni mari :
- Judecatori 1 la 2:5, unde vedem poporul identificat cu dusmanii sai, in loc de a fi separat - unire care, din nefericire, nu este un semn de putere.
- Judecatori 2:6 la 3:4, unde este vorba despre istoria indepartarii de Dumnezeu, datorira starii sale morale.
In prima subdiviziune, care este intr-adevar un rezumat al cartii Judecatori, se gasesc diferite etape ale acestei identificari ale poporului cu dusmanii sai. La momentul cand ea era legata de cartea Iosua, istoria a inceput bine : "Si a fost asa: dupa moartea lui Iosua, fiii lui Israel au intrebat pe Domnul, zicand: Cine dintre noi sa se suie intai impotriva canaanitilor ca sa lupte cu ei? Si Domnul a zis: Iuda sa se suie; iata, am dat tara in mana lui" (1:1-2). Prima parte incepe cu o biruinta datorata puterii lui Dumnezeu care a lucrat in mijlocul poporului Sau, care se suie sa ia in stapanire mostenirea sa. Desigur, semne care nu sunt incurajatoare exista, ca pierderea simplitatii in cuvantul lui Dumnezeu, dar partea care este cea mai luminoasa este pusa pe primul plan. Sa remarcam ca o parte din relatare se gaseste deja in cartea Iosua.
Primele douazeci de versete relateaza biruintele semintiei lui Iuda. Versetul 21 reda istoria semintiei lui Beniamin, versetele 22 la 26, cea a semintiei lui Iosif, apoi de la versetul 27 pana la sfarsitul capitolului, sunt mentionate succesiv sase semintii - acolo totul nu este numai faliment.
Sa privim putin aceste pasaje, vom gasi in ele invataturi importante.
3.3 Semintia lui Iuda
Dumnezeu Insusi a spus ca Iuda trebuie sa fie primul care sa se suie sa ia in stapanire posesiune sa. Aceasta parte ar putea fi numita : "Puterea lui Dumnezeu prin adevar". Cu cat studiem mai mult semnificatia numelui diferitelor semintii, cu atat mai mult suntem surprinsi de insemnatatea lor spirituala. Iuda inseamna "lauda". Dar ce este lauda, si pe ce se bazeaza ea ? Aceasta nu este o izbucnire de sentimente, asa cum gandesc multi, si este gresit sa incerci sa ajungi la o stare de emotie, numind-o in mod fals lauda si inchinare ; lauda este bazata pe adevar.
Astfel, Iuda este pe primul loc, fie in timpul traversarii pustiei, fie in tara, si, asa cum stim, din semintia lui Iuda S-a ridicat Hristos (Ev. 7:14).
Mostenirea lui Iuda era toata partea de sud a tarii, pamantul orientat spre soare. La fel, Cuvantul lui Dumnezeu, care este adevarul, lumineaza pretioasa noastra mostenire. La fel ca lauda adevarata bazata pe adevar, Iuda - "lauda" - reprezinta, de asemenea, ansamblul adevarurilor doctrinare care sunt singura baza a unei inchinari dupa gandul lui Dumnezeu. Oriunde este sacrificat adevarul, unde Cuvantul lui Dumnezeu este pus deoparte, unde aceste adevaruri isi pierd autoritatea lor, lauda are de suferit - Iuda nu va mai fi biruitor. Aceasta este ideea esentiala a acestui pasaj. Este ca si cum Dumnezeu ar fi spus poporului Sau : Hristos a castigat o biruinta mare, pastrand adevarul veti continua sa biruiti si sa va bucurati in mod practic de mostenirea pretioasa despre care au vorbit apostolii in scrierile lor inspirate.
Iuda trebuia sa se suie primul. Ori, slabiciunea l-a caracterizat de la inceput : el nu a vrut sa mearga singur ca sa ia in stapanire ceea ce ii apartinea. El ii cere lui Simeon, care imparte acelasi teritoriu, sa vina sa-l ajute in cucerirea lui, promitandu-i ca-l va ajuta si el in schimb. Ce putem invata de aici ? Daca Dumnezeu imi porunceste ceva, trebuie sa caut ajutor omenesc ? Cand Dumnezeu i-a zis lui Moise sa mearga sa elibereze poporul Sau, a fost ascultare si onorarea Lui sa ceara si sa insiste pana cand i l-a dat ca ajutor pe Aaron ? Nu arata aceasta o lipsa de incredere la acest slujitor ? De fiecare data cand Cuvantul lui Dumnezeu cere ascultarea noastra iar noi cautam ajutor omenesc, putem fi siguri ca aceasta slabiciune se va manifesta mai devreme sau mai tarziu printr-un esec. Este ceea ce invatam cu Iuda care solicita ajutorul lui Simeon.
Desigur, a avut loc o biruinta, dar continuarea pasajului arata ca nu a existat angajamentul total al inimii care ar fi facut posibila finalizarea cuceriri si sa asigure astfel un triumf spre gloria lui Dumnezeu. Nu pare sa existe onoarea unei biruinte totale asupra fortelor lui Adoni-Bezec. Un vrajmas mutilat nu este un vrajmas biruit in intregime si, desi mai tarziu el moare si Ierusalimul este luat si ars pentru un timp, cucerirea nu este definitiva.
Aceasta frumoasa relatare a biruintelor de la Hebron si de la Debir - Chiriat-Sefer, cum se numea altadata - se gaseste si in Iosua, si daca se repeta aici este pentru ca este caracteristic acestui pasaj, si ca trebuie sa luam seama la el.
3.4 Caleb, Otniel si Acsa
Primele opt versete au relatat biruinta lui Iuda si Simeon ; acum, de la versetele 9 la 15, exercitarea credintei lui Caleb, Otniel si Acsa, pun accent pe suprematia cuvantului lui Dumnezeu, suprematia adevarului.
Iuda nu poate castiga biruinte si sa le pastreze decat pastrand adevarul ; astfel poporul lui Dumnezeu nu poate triumfa decat crescand in cunostinta Cuvantului lui Dumnezeu. Tocmai aceasta este Hebronul : Hebron inseamna "comuniune", iar Chiriat-Sefer, cetatea care este strans legata de acesta, inseamna "cetatea cartii". Gandurile nostre se indreapta imediat spre aceasta Carte pretioasa, Biblia, pe care o avem in mainile noastre, si aceasta Biblie, dragi prieteni, trebuie s-o cucerim. Vei zice, "Sa cucerim Biblia ?" Da, s-o luam in stapanire, s-o smulgem din mainile dusmanilor sai, sa facem din ea pentru noi insine o Carte a desfatarii, o Carte care ne vorbeste despre Dumnezeu. Atunci cand cetatea Chiriat-Sefer a fost luata, numele sau a fost schimbat in Debir, care inseamna : "Cuvantul lui Dumnezeu" ; "Cartea" a devenit "Cuvantul lui Dumnezeu". Iata in ce a constat biruinta lui Iuda : Biblia nu mai este doar o carte, ea devine Cuvantul lui Dumnezeu. Daca Iuda ar fi continuat pe aceasta cale, daca ar fi luat in stapanire deplina Cuvantul lui Dumnezeu, facand doctrinele sale o realitate vie si considerand-o ca glasul lui Dumnezeu vorbind poporului Sau, atunci lauda, inchinarea si bucuria ar fi fost nestingherite, iar puterea s-ar fi manifestat din ce in ce mai mult.
Din nefericire ! Biserica nu a facut asa ceva, ea a parasit foarte devreme doctrinele. In loc de a schimba Chiriat-Sefer in Debir, un Cuvant viu, Biserica a luat Cartea din mainile poporului si a pus-o in manastiri, interzicandu-i folosirea. In loc de a da poporului oracolele vii ale lui Dumnezeu, ea le-a indepartat de el ; de aceea nu ar fi putut sa rezulte decat intuneric si faliment.
La fel este si pentru noi personal. Daca aceasta Carte ne este inchisa, nefiind decat o insiruire de litere si nu Cuvantul viu si lucrator, nu se vor vedea in viata noastra nici inaintare, nici crestere. Odinioara se striga in lume : "Nu vrem doctrina, vrem practica", ceea ce pretinsii crestini au reluat zicand : noi vrem o predicare practica, nu una doctrinara. Si ei au avut castig de cauza : doctrina - predicarea adevarului lui Dumnezeu - nu mai este invatata, iar in loc de practica dorita, ei suporta consecintele inevitabile ale parasirii Cuvantului lui Dumnezeu : cautarea a ceea ce ii place omului natural.
Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, exista exceptii de la aceasta, dar Biserica care s-a indepartat de la Cuvantul lui Dumnezeu a cazut in aceasta stare trista. Nu este de mirare deci ca exista atat de putina bucurie printre poporul lui Dumnezeu, ca exista atat de putina placere in lucrurile lui Hristos. Cum ar putea fi cand adevarul lui Hristos este atat de putin cunoscut si apreciat ; cand Cuvantul lui Dumnezeu a fost pus pe rafturile cartilor impreuna cu alta literatura, care poate fi de mare valoare si importanta, dar nu este Cuvantul viu al Dumnezeului cel viu. Daca el este asezat la nivel de literatura omeneasca, atunci am pierdut glasul lui Dumnezeu si toata puterea ; Biserica si-a rupt ancorele (sau paramele de acostare, n.t.) sale si merge in deriva. Aceasta explica intunericul care ne inconjoara si declinul crestinatatii.
Restul relatarii cu privire la Otniel si la Acsa este foarte frumoasa. Acsa inseamna "lantisor (sau colier) la glezna". Numele sau sugereaza ornamentul doctrinei, in umblare si in viata, care completeaza credinta minunata a lui Otniel, "leul lui Dumnezeu" sau "puterea lui Dumnezeu". Acsa doreste un teren fertil, si pentru aceasta, ea stie ca are nevoie de izvoare de apa. Ori, una din caracteristicile tarii, este belsugul de apa (Deut. 8:7). Numai Duhul poate face Cuvantul lui Dumnezeu proaspat si roditor. Debirul nu ar fi putut sa corespunda cu numele sau fara apele invioratoare ale Duhului. Ii sunt date izvoarele de sus si de jos, si astfel totul este inviorat prin adevar, fie ca este vorba despre adevarul inalt sau adevarul practic. Cel care vrea sa aduca roade pentru Dumnezeu va dori precum Acsa un teren udat de izvoare. Nu ne-am putea plange ca Cuvantul lui Dumnezeu este neinteresant si neroditor daca ar exista mai multi de Acsa care sa-l revendice ca parte a lor.
La inceput, Biserica s-a tinut de Cuvant intr-o oarecare masura si, in masura in care a facut-o a obtinut biruinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu