temelia si adevarul

 

                                      Meditații Asupra Cărții Judecători

                                                                                 - I -

     Samuel Ridout

     1     Prefață

     Cartea Judecători este o verigă importantă în istoria lui Israel. Ea prezintă schimbarea regimului teocratic de la început, la împărăția care sfârșește în captivitate. Această perioadă de tranziție este marcată de necredință și de declinul care alcătuiesc cadrul acestei relatări ; vedem aici răbdarea neobosită a lui Dumnezeu care, în ciuda incompetenței totale a poporului și a necredinței sale, vine în ajutorul lor de multe ori. În același timp, Dumnezeu Își descoperă planurile Sale care își vor găsi împlinirea doar în Hristos, și pe care El le va  finaliza în "ziua aceea" care este acum atât de aproape.

     În punerea sa la probă, Israel reprezintă umanitatea, de aceea principiile morale întâlnite aici se extind la toți oamenii, căci fiecare va da socoteală înaintea lui Dumnezeu. Cartea Iosua abundă în relatări tipice din care se pot trage învățături pentru creștinism, și vom vedea că această carte aprofundează aceste învățături tipice. Ele se ocupă în principal cu declinul și restaurarea ; asemănarea lor cu istoria profetică a Bisericii mărturisitoare, prezentată în capitolele 2 și 3 din Apocalipsa este remarcabilă.

     Vom vedea încă de la început că această carte are o importanță practică considerabilă pentru Biserică. Din nefericire, cunoaștem prea bine, din experiențele noastre dureroase, ce este declinul. În zilele de ruină generalizată, fie ca noi să pătrundem tot mai mult în taina restaurării și a puterii divine care lucrează prin instrumente slabe, ale căror exemple le găsim din belșug în această carte.

     Această carte are deci o însemnătate foarte practică. Dacă ea va produce efectul dorit, ne va face să ne aruncăm, individual și colectiv, cu fața la pământ la "Bochim-ul" nostru, pentru a găsi aici îndurarea tandră a Celui a cărui inimă manifestă, încă și astăzi, față de Biserica Sa iubită, aceeași iubire care L-a făcut să dea pe Fiul Său pentru răscumpărarea ei. Ceea ce este ruinat nu va fi niciodată reconstruit ; cu toții trebuie să așteptăm venirea Domnului. Dar dacă vom reține învățătura prezentată în această carte, ne va fi posibil întotdeauna să dăm mărturie pentru Dumnezeu, de a păstori în pace turma lui Hristos, și de a-i scăpa pe ai Săi din mâna Vrăjmașului.

     Meditațiile următoare au ca scop expunerea acestor învățături, nădăjduind ca din citirea lor vor rezulta adevărate roade pentru Dumnezeu. Vom întâlni aici simplitatea și imperfecțiunea limbajului vorbit - un stil ușor de înțeles, dar și o tendință la digresiuni atrăgând atenția asupra unei învățături particulare, pe care cititorul o poate studia el însuși.

     Rugăciunea autorului este ca Dumnezeu să folosească această modestă lucrare pentru a prezenta adevărul Său, la fel ca țepușa pentru boi a lui Șamgar și ca făcliile lui Ghedeon.

     2     Introducere

     Prima parte a Vechiului Testament este Pentateuhul (*) ; în el, sfaturile lui Dumnezeu, voia și autoritatea Sa sunt principalele caracteristici. Deși voința omului se arată adesea aici, este totuși clar că Dumnezeu are totul sub control, căci voia Lui este suverană. Ea este evidentă în mod particular în Pentateuh ; de aceea numim pe bună dreptate aceste 5 cărți "Cărțile Legii".

     (*) Această denumire vine din limba greacă. În limba ebraică se numește "Tora", care vine de la verbul "yara", care înseamnă "a preda", "a instrui" (n.t.).

     A doua parte din Vechiul Testament, cărțile istorice din care cartea Judecători este a doua, alcătuiesc grupul de cărți cel mai mare din Vechiul Testament. Aici este văzut mai degrabă omul decât Dumnezeu. Este de la sine înțeles că Dumnezeu nu este dat deoparte, dar El a pus responsabilitatea guvernării în mâinile omului pentru a împlini voia Sa. Prin urmare, ele sunt numite în mod corect "Cărțile legământului", unde este dezvoltarea voinței exprese a lui Dumnezeu dată în Pentateuh.

     În plus, aceste cărți istorice au fiecare particularitatea lor. Ne vom opri în mod special asupra cărții Judecători care imprimă caracterul ei asupra tuturor cărților istorice. Este cartea istoriei omului, arătând evoluția sa. Va fi istoria declinului, a îndepărtării de Dumnezeu, a diviziunilor mai degrabă decât a unității, a slăbiciunii mai degrabă decât a puterii, și în consecință, necesitatea intervenției lui Dumnezeu pentru a fi eliberat. Deși această caracteristică se regăsește în toate cărțile istorice, de la Iosua la Estera, ea este marcată în mod deosebit în cartea Judecători.

     2.1     Legătura cărții Judecători cu cea a lui Iosua

     Cartea Iosua se leagă de sfârșitul Pentateuhului când Moise, pe punctul de a muri, îl numește pe Iosua ca succesor, cedându-i autoritatea sa din partea lui Dumnezeu ; astfel, de la începutul cărții, Iosua, ales de Dumnezeu, continuă lucrarea pe care a început-o Moise ; el nu este decât un alt conducător.

     Sfârșitul cărții Iosua este legat de cartea Judecători : Iosua cheamă tot poporul, și pune înaintea lor istoria căilor lui Dumnezeu și îndurarea Lui din trecut, apoi îi avertizează împotriva pericolului apostaziei și a îndepărtării de Dumnezeu.

     În calitate de profet, Iosua,  având în vedere istoria Judecătorilor, a avertizat poporul cu privire la pericolul care îi amenința, și de consecințele care vor urma dacă nu iau seama la avertisment. Cartea Iosua ne arată puterea lui Dumnezeu, omul credinței și, în imagine, Conducătorul divin. Ca tip, Iosua, succesorul lui Moise, corespunde Duhului Sfânt care Îl reprezintă pe Hristos ca și conducător al nostru în moștenirea noastră.

     2.2     Moștenirea lui Israel în Canaan, o imagine a "moștenirii" noastre în Hristos în locurile cerești

     La fel cum ne este spus în epistola către Efeseni că Dumnezeu "ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în locurile cerești în Hristos" (Efes. 1:3), așa ne este spus și în Iosua că totul aparține poporului. Ei trebuiau să ia în stăpânire cu energia credinței moștenirea pe care le-a dat-o Dumnezeu.

     Dar trebuia ca Dumnezeu să le desemneze un conducător pentru a le dobândi moștenirea ; pentru aceasta este mandatat Iosua. El este desemnat conducător al întregului popor, și nu există decât unul în această carte. Iosua este un tip al lui Hristos văzut ca și conducător pe terenul învierii, la fel cum Moise a fost un tip al lui Hristos văzut ca și conducător al poporului Său când El era pe pământ. De aceea, ca tip, era necesar ca Moise, conducătorul pământesc, să dispară, pentru ca poporul să poată intra în moștenirea sa cerească. Astfel, a trebuit ca Hristos să moară pentru ca să poată, ca înviat dintre morți, să conducă poporul Său în bucuria moștenirii sale cerești.

     Dar chiar mai mult, Iosua este un tip al lui Hristos înviat care continua să-Și conducă poporul în luptă pentru a lua stăpânire ceea ce le aparține. Prin urmare, Hristos care locuiește în inimile noastre prin Duhul Sfânt, este Cel care ne conduce cu o energie divină ca să apucăm tot ceea ce ne este dat. Moștenirea ne aparține, dar totuși trebuie să mergem să intrăm în ea : "Orice loc pe care-l va calcă talpa piciorului vostru vi l-am dat" (Ios. 1:3). Trebuie s-o stăpânim practic. Numai prin Duhul Sfânt intrăm în bucuria a ceea ce avem : toți avem aceeași sursă de bucurie, toți suntem ai lui Hristos, și tot ce este al lui Hristos este al nostru. Cu toții avem aceeași parte, și totuși, cât de diferită poate fi măsura de care ne bucurăm ! Moștenirea noastră este în Hristos, dar ne putem bucura de ea doar prin puterea Duhului Sfânt care locuiește în noi și care ne conduce ca s-o luam în stăpânire. Acesta este Iosua.

     2.3     Biruințele poporului Israel și luarea în stăpânire a țării de către diferitele seminții

     Poporul intra în țara Canaan și câștigă biruințe de la Ierihon până la Hațor, până când ultimul împărat va fi supus și toată țara va fi în mâinile lor ; totul este al lor.

     Apoi, în a doua parte a cărții Iosua, țara este repartizată între diferitele seminții, fiecare din ele obținând partea pe care i-a atribuit-o Dumnezeu. Este foarte instructiv și înviorător să vedem că atunci Dumnezeu este suveran, și că Duhul lui Dumnezeu lucrează și conduce poporul, totul depinde de El și de credința care Îl urmează.

     Dar există un alt gând. Duhul Sfânt a venit peste apostoli ca peste întreaga Biserică. În capitolul 4 din epistola către Efeseni, citim că atunci când Hristos S-a suit la cer, El a dat daruri oamenilor, și mai întâi pe apostoli care au pus temelia Bisericii (v. 8, 11). Astfel, deși fiind un tip al Duhului Sfânt care Îl reprezintă practic pe Hristos, Iosua este, de asemenea, un tip al Duhului care locuiește cu autoritate în oamenii inspirați. Altfel spus, această carte prezintă istoria Bisericii apostolice care intră în stăpânirea moștenirii sale, condusă de oameni inspirați divin, prin energia Duhului Sfânt.

     În cartea Judecători, dimpotrivă, nimeni nu corespunde lui Iosua ca și conducător ales în mod divin pentru a-i succeda. Conducătorii care s-au ridicat, au fost investiți pentru o lucrare punctuala, necesară, apoi au dispărut. Este important să înțelegem că apostolii au fost o clasă aparte, doar scrierile lor au rămas. Cel care crede în succesiunea apostolică nu are decât să compare semnificația spirituală a cărților Iosua și Judecători, și va vedea că, dacă apostolii i-au introdus pe sfinți în adevărul Bisericii și în moștenirea lor cerească, ei nu mai sunt ca să-i țină în această poziție. Aceasta este istoria cărții Judecători.

     La sfârșitul cărții Iosua, se poate crede că bătrânul conducător privește moștenirea lui cereasca cu deplină siguranță la ceea ce se afla înaintea lui. Unii au spus că nu există nicio revelație cu privire nemurire în Vechiul Testament, și într-un anumit sens este adevărat. Dar, considerând atitudinea lui Moise și a lui Iosua față de moarte, îi vedem renunțând la tot ceea ce aveau mai scump în această lume, fără a arata cea mai mică nesiguranță. Fără nicio teamă, fără nicio umbră de îndoială, ei dau instrucțiuni celor pe care îi lasă în urma lor când ei vor pleca. Unde ? Cine se poate îndoi, cu o revelație precum cea referitoare la Avraam : "(El) aștepta cetatea care are temelii, al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu" (Ev. 11:10) ? Cine se poate îndoi că Moise și Iosua știau unde merg părăsind această lume, și că ei erau conștienți că merg acasă, la fericitul Dumnezeu pe care L-au văzut și slujit prin credință și în prezența Căruia aveau să intre acum ? Lucrul acesta este foarte important. Preocuparea cu aspectele nemuriri în tot Vechiul Testament ar fi un subiect de studiu foarte interesant, pentru cel mai mare folos al nostru.

     2.4     Avertismentul dat de Iosua la sfârșitul cărții sale

     Bătrânul conducător adună poporul în jurul lui, și îi avertizează despre ceea ce îi așteaptă (Ios. 23-24). El le spune ce era în inimile lor, căci Duhul lui Dumnezeu i-a descoperit. El îi anunță că sunt în pericol de apostazie, și merge până acolo încât să le spună : "Îndepărtați dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru" (Ios. 24:23). Acești dumnezei aveau deja un loc printre ei și semințele ruinei și ale îndepărtării de Dumnezeu erau deja prezente chiar în mijlocul poporului. 

     Un pasaj din Noul Testament corespunde cu această stare, când Pavel, reprezentând pe apostoli și apostolatul în general, adună pe bătrânii din Efes și le spune ceea ce se va întâmpla : "Știu că, după plecarea mea, vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruța turma; și dintre voi se vor ridica oameni vorbind lucruri stricate, ca să-i atragă pe ucenici după ei" (Fapte 20:29-30). Apostolatul pe care Iosua îl reprezintă ca tip ia sfârșit odată cu el. Avertismentul dat atenționează că atunci când conducătorii inspirați sunt retrași, apare riscul de îndepărtare.

     Aceasta ne duce la cartea Judecători. A fost important să insistăm asupra celor de mai sus pentru a înțelege mai bine cadrul cărții și de a înțelege gândurile Duhului din ea.

     2.5     Falimentul poporului responsabil de a intra în stăpânirea moștenirii sale

     Cartea Iosua prezintă moștenirea care aparține poporului ; cea a Judecătorilor prezintă poporul responsabil de a intra în stăpânirea acestei moșteniri, iar istoria lui ar fi trebuit să arate acest lucru. Pe parcursul cărții Iosua ni se reamintește "că rămăsese o mare parte din țară care trebuia luată în stăpânire". Era vorba pur și simplu despre cucerirea țării în ansamblul ei și nu în detalii. Între seminții au fost trasate diferite hotare, și totuși, de fapt, un număr mare de dușmani se aflau încă în stăpânirea cetăților și fortărețelor din mijlocul semințiilor.

     Unul din gândurile importante din cartea Judecători este incapacitatea de a progresa. Dacă ar fi fost după Dumnezeu, această istorie ar fi trebuit să arate progrese, dar în realitate este foarte diferită. De ce este atât de grav ? Pentru că a nu crește spiritual este cauza falimentului total al poporului  și a îndepărtării sale de Dumnezeu.

     2.6     Declinul poporului Israel, o imagine a istoriei Adunării pe pamant

     Cartea Judecători este plină de eșecuri rușinoase și amare. Pe măsura ce istoria se derulează, până la ultima pagină, ea face să iasă în evidență întunericul mai degrabă decât lumina. Nu putem noi recunoaște că dacă aceasta este istoria omului, daca aceasta este istoria Bisericii mărturisitoare, da, dacă aceasta este istoria noastră, doar rușine și întristarea ni se potrivesc ?

     Unde ne aflăm noi ? Suntem noi incapabili de a face progrese ? A ști că suntem binecuvântați cu toate binecuvântările spirituale în Hristos, și de a vorbi numai despre poziția noastră în El, în locurile cerești, fără a intra acolo, este aceasta suficient ? Ne bazăm noi în mod simplu pe ce a făcut Hristos ? În ce privește mântuirea, nu putem face nimic altceva decât să ne bazam în mod simplu pe lucrarea lui Hristos. Dar pentru a ne însuși în mod practic ceea ce ne aparține, și de a ne bucura, nu ne putem baza pe ceea ce El a făcut ; nu, noi trebuie să continuăm lucrarea în energia și puterea Duhului Sfânt.

     Să privim acest gând sub aspectul individual și colectiv raportat la Adunare. Dacă, individual, nu mai înaintăm, atunci noi suntem îndepărtați de Dumnezeu. Dacă avem sentimentul de a fi îndepărtați de Dumnezeu, că părtășia noastră cu El este întreruptă, este că după ce am fost salvați și aduși la Hristos ne-am oprit. După ce am realizat plinătatea binecuvântării noastre în El, în loc de a stărui pentru a ne bucura din ce în ce mai mult de această poziție binecuvântată, am lăsat brațele jos. Când Satan vede că i se lasă câmp liber, el profită ; el găsește intrarea în inimă, pentru a semăna acolo sămânța a ceea ce ne îndepărtează tot mai mult. Cine poate să spună ce se va întâmpla cu un creștin al cărui suflet s-a îndepărtat de Dumnezeu ?

     "Stagnare în loc de progres ! " este ceea ce am putea scrie la începutul cărții Judecători. Toate eșecurile ulterioare, fie ele individuale sau colective, sunt rezultatul.

     La fel este și cu Adunarea ieșită din mâinile apostolilor. Chiar înainte ca aceștia să părăsească pământul, înainte ca Pavel să fie luat în glorie, el a anunțat nu doar ce se va întâmpla dacă creștinii nu vor stărui și nu vor ține cu tărie, dar că, de fapt, acest declin începuse deja. El a scris în a doua epistolă către Tesaloniceni : "taina fărădelegii lucrează deja" (2:7), și în a doua epistolă către Timotei : "toți cei din Asia m-au părăsit" (1:15). Apostolul Ioan a scris în prima sa epistolă : "acum s-au ridicat mulți antihriști" (2:18). Și aceasta în sânul Bisericii ! Aceasta ne arată cât de mult Biserica, de la început, a eșuat în datoria ei, neglijând să ia deplin în stăpânire moștenirea sa și, în consecință, a fost expusă puterii lui Satan.

     Să reținem că nu doar lumea a pătruns pentru a lua în stăpânire ceva, ci Satan însuși. În toate doctrinele false și atacurile împotriva Bisericii, care au marcat paginile de început ale istoriei sale, Satan este cel care lucrează folosind ceea ce Biserica nu a luat în stăpânire. Aceasta este istoria declinului și a îndepărtării de Dumnezeu.

     În această carte a Judecătorilor, glasul lui Dumnezeu se adresează și nouă pentru timpul actual. Dacă privim în jurul nostru și în noi înșine, nu putem vedea decât eșecuri. Atunci să auzim ce vrea Duhul lui Dumnezeu să ne spună, nouă care am falimentat deseori atât de lamentabil și care, din nefericire, suntem gata să ne poticnim din nou dacă nu învățăm lecția pe care Dumnezeu ar vrea s-o scrie pe tablele inimilor noastre.