Două avertismente și un exemplu - Matei 26
John N. Darby
1 Cele trei cazuri din Matei 26
În acest capitol Îl avem pe Isus ca exemplu, iar cazurile lui Petru și Iuda ca avertismente.
- în Petru învățăm să cunoaștem slăbiciunea cărnii,
- în Iuda îngrozitoarea perversitate a cărnii ;
- în Isus găsim exemplul pe care trebuie să-l imităm.
Iuda ne oferă tabloul unui simplu mărturisitor (care nu are și realitatea mărturiei sale, n.t.) ; Petru, cel al unui suflet chinuit. Acești doi oameni și Isus sunt puși înaintea noastră ca trecând prin încercare și în fiecare din ei vedem rezultatul.
Este bine să ne amintim că Petru nu avea, precum noi, Duhul Sfânt, atunci când L-a tăgăduit pe Domnul : cu toate acestea, chiar având Duhul Sfânt, noi putem primi instrucțiuni din manifestarea cărnii la Petru. Într-adevăr, nu este carnea și lipsa ei absolută de valoare printre ultimele lucruri pe care învățăm să le cunoaștem ?
Speranța gloriei este o adevărată bucurie numai în măsura în care carnea este mortificată (Col. 3:5) și ne este supusă.
2 Apostazia lui Iuda
2.1 Aparență frumoasă, dar conștiința nu este atinsă
Să ne oprim mai întâi asupra apostaziei lui Iuda. În ochii oamenilor, el avea toată aparența de a fi asemenea celorlalți ucenici ; a fost un tovarăș al Domnului - era dintre cei care au fost trimiși ca să predice Evanghelia și să facă minuni - dar conștiința lui nu a fost niciodată în prezența lui Dumnezeu. El ar fi putut să primească adevărul prin inteligență (și în realitate atunci când conștiința este atinsă, inteligența nu este atât de rapidă să primească adevărul). În plus, Iuda nu ar fi putut să umble trei ani cu Isus și să vadă harul Său și dragostea Sa, fără ca afecțiunile lui să fi fost în joc. Dar, dimpotrivă, conștiința lui nu a fost niciodată exersată.
Acest caz este frecvent. Un sfânt care primește adevărul este adesea lent să-l înțeleagă ; căci trebuie mai întâi să judece înaintea lui Dumnezeu ceva care îl condamnă și care cere o jertfă. De exemplu, vedem foarte clar că sângele prețios al lui Hristos ne curățește de orice păcat, dar, în caz că păcătuim, cât de lent înțelegem acest adevăr prețios în modul de a-i realiza toată puterea ! În acest ultim caz, conștiința a lucrat.
În același mod afecțiunile celor neconvertiți pot fi în joc : un număr mare de femei Îl urmau pe Hristos în timpul răstignirii Sale, plângând și jelindu-se pentru El ! Astfel, în Matei 13:20, este vorba de "cel care aude Cuvântul și îndată îl primește cu bucurie", dar când vine necazul, "îndată se poticnește".
Omul natural are nevoie de ceva care să-i mulțumească eul înaintea lui Dumnezeu, și până când o va sfârși cu el însuși, va căuta să obțină o anumită măsură de dreptate înaintea Lui. În legătură cu această nevoie, este posibil să fi fost învățat prin Evanghelie, inteligența lui să fie luminată, afecțiunile lui să fie în joc ; dar, dacă conștiința lui nu este dezgolită înaintea lui Dumnezeu, el nu are încă Viața.
2.2 Dacă conștiința este insensibilă în apropierea lui Hristos, împietrirea este progresivă și merge până la disperare.
De aceea Iuda L-a trădat pe Învățătorul său ! Până la urmă, ce-a fost aceasta ? Nimic mai mult, în fond, decât ceea ce este în fiecare din inimile noastre.
Iuda iubea banii : aceasta nu este o poftă rară. Și la un sfânt din zilele noastre, iubirea de bani este de asemenea rea, dacă nu chiar mai rea, pentru că noi avem mai multă lumină.
Păcatul făcea parte din natura lui Iuda : iar acest păcat a luat ca formă iubirea de bani. Apoi vine Satan și-i propune mijlocul de a satisface pofta sa ; Iuda a preferat banii în locul lui Isus. Și acum vom vedea rezultatul apropierii exterioare cu Domnul, când conștiința nu este atinsă : fără îndoială, probabil că s-a gândit că Domnul Se va elibera El Însuși, așa cum făcuse de multe ori ; dar atunci când a văzut că nu a fost așa, a aruncat banii și a zis : "Am vândut sânge nevinovat".
El a continuat să trăiască aproape de Hristos până când, după ce a luat bucățica, Satan a intrat în el. În această stare de ipocrizie, inima lui s-a împietrit ; și atunci Satan s-a așezat între conștiința lui și orice speranță de iertare. Mulți oameni naturali (firești, n.t.) nu ar trăda un prieten cu un sărut, așa cum a făcut Iuda după aceea. Apropierea lui de Hristos servește la împietrirea lui și îl face să ia bucățica din mâna Domnului ! Chiar și sentimentele naturale sunt înăbușite în el. Așa se întâmplă atunci când omul neconvertit ajunge într-o poziție similară. El devine mai josnic decât a fost vreodată. Rezultatul final este deznădejdea.
2.3 O formă exterioară de creștinism fără viață duce la robie față de Satan
Aceasta este carnea, acesta este sfârșitul ei. Ori, carnea nu poate fi îmbunătățită prin porunci, chiar și acolo unde Îl întâlnește pe Hristos. Așa este carnea, abia îndrăznesc să spun : atunci când este lăsată la dispoziția ei, căci omul nu este, de fapt, niciodată lăsat la dispoziția lui, nefiind niciodată cu adevărat independent (*). El vrea să fie, de aceea este în mod absolut un păcătos, dar, neascultând, el este robit poftei sale, după cum este spus : "neascultători, rătăciți, robiți diferitelor pofte și plăceri" (Tit 3:3), și robi ai lui Satan. Un om natural are conștiință și rușine. El nu va face în lumină ceea ce ar face în întuneric. Dar, atunci când inima sa nu este atinsă, forma exterioară a creștinismului are ca rezultat doar cauterizarea conștiinței sale și apoi rămâne, dar cu mai multă subtilitate, robul lui Satan.
(*) Adică omul nu are "liberul arbitru", nu poate să aleagă între bine și rău. Când a ascultat de glasul șarpelui a devenit robul lui Satan și, prin urmare, a ales să meargă pe calea păcatului ,a răului, n.t.
3 Petru în contrast cu Domnul
Am ajuns acum la ceea ce am văzut la Petru în contrast cu Binecuvântatul nostru Domn
3.1 Isus : Omul perfect ascultător și dependent
În Ghetsimani, vedem Omul ascultător, dependent, și a cărui rugăciune exprimă totala Sa dependență. "Și I s-a arătat un înger din cer, întărindu-L" (Luca 22:43). El a simțit slăbiciunea pe care a luat-o asupra Sa. De fapt, El a fost "răstignit în slăbiciune" (2 Cor. 13:4). "Toate oasele Mele", spune El, "se desfac, inima Îmi este ca ceara, se topește înăuntrul Meu" (Ps. 22:14). "Sufletul Meu este foarte întristat, până la moarte; rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine" (Matei 26:38). Astfel, în cea dintâi ispitire a Sa din pustie, L-am auzit răspunzând diavolului citând Cuvântul lui Dumnezeu. Isus l-ar fi putut alunga pe Satan prin puterea Sa divină, dar aceasta nu ar fi fost un exemplu pentru noi. În același fel, în acest capitol, Îl vedem pe Domnul exprimându-Și dependența prin rugăciune.
3.2 Punerea la încercare a cărnii face să intrăm în ispită dacă nu veghem și nu ne rugăm
Comparând faptele lui Petru cu cele ale Domnului, vom înțelege secretul slăbiciunii celui dintâi și forța Celui de-al doilea. Ce efect a avut încercarea, asupra slăbiciunii cărnii sale, la Petru ?
- El a zis : "Doamne, cu Tine sunt gata să merg și la închisoare și la moarte" ; dar Domnul îi spune : "Așa, n-ați fost în stare un singur ceas să vegheați împreună cu Mine ? "
- Adormiseră toți de întristare. Nu era aici nici închisoare, nici moarte !
- "Vegheați și rugați-vă, ca să nu intrați în ispită" ( nu doar să fie păziți de cădere). Petru va intra în ispită ; Isus niciodată.
Cu toate acestea, pentru Isus, încercarea era mult mai mare. Iudeii și națiunile erau împotriva Lui ; iar în spatele lor puterea lui Satan. "Acesta este ceasul vostru", spune El, "și puterea întunericului", și din nou : "Sufletul Meu este foarte întristat, până la moarte". Unde va duce El toată această povară ? Domnul nu doarme și nu caută să-Și uite tristețea în somn. El merge și Se roagă Tatălui. El nu Și-a oprit ochii și gândurile Sale asupra împrejurărilor, ci a privit la Tatăl Său.
3.3 Dependență totală de Tatăl face ca ispita să nu ne atingă, chiar într-o mare încercare
Aceasta nu înseamnă că El era insensibil ; căci a zis : "Tatăl Meu, dacă este posibil, să treacă de la Mine paharul acesta". Aici, ca Om, El a experimentat slăbiciunea, și aici se află adevărata putere. Să ne amintim că dacă suntem într-o dependență totală, ispita nu ne poate atinge. Isus nu a zis : "Aș putea să nu trec prin toate aceste încercări ?", ci a zis : "Să nu beau paharul pe care Mi L-a dat Tatăl ? El nu atribuia acest pahar lui Pilat sau lui Iuda ; nici lui Satan, ci Tatăl Său era Cel care I L-a dat. La fel este și cu noi - dacă ne aflăm în starea unei dependențe totale, ispita nu ne va atinge niciodată ! Încercarea vine;
dar, precum Isus, putem spune despre ea : "Să nu beau paharul pe care mi L-a dat Tatăl ?" Dacă suntem aproape de Dumnezeu, fiecare încercare devine o ocazie prețioasă de a manifesta o ascultare perfectă ; dacă nu, ea rămâne o ispită !
3.4 A ne simți slăbiciunea, dar să veghem și să ne rugăm. Apoi liniște și pace perfectă, înainte și în timpul încercării.
Isus a umblat cu Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă că El nu a simțit slăbiciune. "Rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine", spune El ; aceasta arată că El a simțit pe deplin slăbiciunea naturii omenești. La fel și Ps. 22, făcând aluzie la cruce, El zice : "Sunt vărsat ca apa și toate oasele mi se desfac. Inima îmi este ca ceara, se topește înăuntrul meu". Și totuși, El nu a dat înapoi dinaintea suferinței solitare, atunci când dragostea Sa pentru ucenicii Săi o cerea : "Dacă Mă căutați pe Mine, lăsați-i pe aceștia să se ducă" (Ioan 18:8). Dar, fiind în luptă grea, Se ruga mai stăruitor ; Se adresa Tatălui Său, și aceasta înainte să vină încercarea. Ce se întâmplă în continuare ? Atunci când încercarea vine, El a trecut deja prin ea cu Dumnezeu ! El Se înfățișează înaintea vrăjmașilor Săi și zice : "Pe cine căutați ?", atât de liniștit ca și cum ar face o minune. Înaintea lui Caiafa, ca și înaintea lui Ponțiu Pilat, El dă o frumoasă mărturisire : El recunoaște că este Fiul lui Dumnezeu înaintea iudeilor, iar înaintea lui Pilat că El este Împărat !
3.5 De unde vine diferența dintre Domnul și Petru ?
3.5.1 Carnea face totul invers, contrar umblării în comuniune cu Tatăl
În cazul lui Petru, carnea doarme ; doarme pentru a scăpa de presiunea împrejurărilor. El nu a trecut prin încercare cu Tatăl. În momentul când Isus va fi prins, energia cărnii se trezește la Petru și face să scoată sabia. Carnea are suficientă energie pentru a ne trage în pericol, dar ea nu poate sta aici - această energie ne părăsește atunci. Cât de puțină comuniune reală găsim în acest caz ! În timp ce Hristos Se ruga, Petru dormea ; în timp ce Hristos se supune ca un miel dus la măcelărie, Petru se lupta ; în timp ce Hristos dădea "frumoasa mărturisire" în mijlocul suferințelor, Petru Îl tăgăduia cu blestem. Aceasta este exact imagine cărnii - ea doarme în loc să vegheze - ea acționează în loc să stea liniștită - apoi Îl tăgăduiește pe Domnul când vine timpul încercării.
În cazul lui Hristos : în luptă grea, dar trăind cu Tatăl, și pace perfectă la momentul încercării. Ah ! dacă am ști să umblăm în toate împrejurările în comuniune cu Tatăl, nu ar fi ispită care să nu fie un motiv de a-L glorifica !
3.5.2 Căderea lui Petru, nu prin înclinație față de păcat, ci prin necunoașterea slăbiciunii cărnii, și neglijarea rugăciunii, și lipsa dependenței
Punctul capital era că Petru nu a învățat ce este carnea ; nu-și amintea că ea nu este decât slăbiciune ; și astfel dependența lui era împiedicată. El părea fi sincer dorind să dea mărturie despre Domnul și nu să-L tăgăduiască. Exista la Petru o mai mare energie adevărată a afecțiunii naturale decât la ceilalți ucenici care L-au părăsit pe Domnul și au fugit, căci el Îl iubea cu adevărat.
Petru a eșuat, nu în virtutea propriei sale voințe, nici prin înclinare față de păcat, ci din cauza slăbiciunii cărnii. În Hristos, nu exista posibilitatea slăbiciunii morale, pentru că El a umblat întotdeauna pe calea slăbiciunii cu Tatăl Său. Chiar prin lupta grea, a trecut în comuniune cu El. Petru cade, deși numai umbra ispitei a venit la el. Toată căderea lui începe prin lipsa dependenței și neglijarea rugăciunii.
Trebuie să veghem în ce privește rugăciunea și să nu ne mulțumim să ne rugăm atunci când vine ispita ; trebuie să umblăm cu Dumnezeu și astfel vom întâlni ispita în puterea comuniunii și a rugăciunii care au precedat-o. Fără rugăciune continuă și sentimentul constant al slăbiciunii absolute a cărnii, cu cât un sfânt va avea afecțiune pentru Hristos și dispoziție pentru a-L sluji, cu atât va fi, ca urmare chiar a acestei voințe bune, condus să-L dezonoreze ! Ceilalți ucenici, fugind, nu au dezonorat Numele Învățătorului lor atât de mult cum a făcut-o Petru. Aceasta a fost pentru ca Petru să învețe răul care se află în carne.
3.5.3 Rugăciunea de anticipare, rugăciunea pentru alții
Isus, dimpotrivă, a umblat întotdeauna în mărturisirea dependenței Sale - rugându-Se întotdeauna. La ce a folosit că Domnul a știut că Satan avea scopul de a-l cerne pe Petru ? S-a rugat pentru el ! Cu cât există mai multă cunoștință, dragi frați, cu atât mai multă rugăciune ! "Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu slăbească credința ta". Ca rezultat al acestei mijlociri, Petru a învățat mai profund decât ceilalți despre răul care se află în carne, și a putut "să-i întărească pe frații săi".
4 Lecții pentru astăzi
4.1 A fi conștienți de slăbiciunea cărnii noastre. Să nu facem un pas fără să fim conduși de Domnul
Noi suntem incapabili de a învăța adevărul pe frații noștri dacă nu suntem conștienți de propria noastră slăbiciune. Ce ar fi devenit Petru fără rugăciunea lui Isus ? Într-un mod asemănător lui Iuda ! Ce lucru binecuvântat să fim păstrați în deplină conștiență a slăbiciunii noastre, în loc să alergăm ca Petru într-un loc unde nu putem rezista ! Ce bine este să ne fie teamă să facem un singur pas fără călăuzirea Domnului ! Carnea ne trădează întotdeauna - nu este bună de nimic ! Efectul păstrării ei în prezența Domnului este de a sfârși cu ea - de-a fi încredințată Tatălui. Nu există înțelepciune care să ne păstreze, în afară de înțelepciunea de sus. Domnul știa ce este carnea, și de ce avea nevoie Pavel, atunci când a fost răpit în al treilea cer. Să fie ridicat până în al patrulea ? Nu ; ci de un mesager al lui Satan pentru a-l pălmui : adică de a fi doborât, umilit. I-a fost dat țepușul în carne ; trebuia să aibă conștiența că carnea nu valorează nimic.
4.2 Cum învățăm să cunoaștem carnea
Putem observa că există trei moduri de a învăța neputința și perversitatea cărnii :
- Înainte de pacea cu Dumnezeu, adesea în lupte disperate (căci cunoașterea și conștiința sunt lucruri distincte) ;
- Atunci când avem pace, înaintea Domnului, în rugăciune și în comuniune, neîndrăznind să facem un pas fără călăuzirea Lui, și atunci El este glorificat în noi în har și ascultare, indiferent de încercare.
- Sau prin experiență amară, pe care a învățat-o Petru, când carnea nu este judecată în comuniune cu Dumnezeu.
Aceasta din urmă va fi calea noastră, atât timp cât vom judeca lucrurile în loc să ne judecăm pe noi înșine. Când ne judecăm pe noi înșine cu credincioșie și umblăm cu Dumnezeu, nu vom intra în ispită.
4.3 Pregătirea de a trece prin încercare veghind și rugându-ne
Încercarea poate veni, dar va întâlni o pregătire completă pentru a-i face față ; nu ca să putem spune : "Acum sunt pregătit pentru cutare sau cutare ispită". Nu suntem siguri de la un moment la altul de încercarea care poate veni ; dar vom avea puterea lui Dumnezeu cu noi în ea. Prin urmare, singurul nostru loc sigur este vegherea și rugăciunea - da, rugăciunea înainte de asaltul vrăjmașului - rugăciunea care poate merge până la luptă grea ; căci așa s-a rugat Isus !
4.4 Exercițiile sufletului inevitabile cu privire la motivul încercărilor
Trebuie să ne așteptăm să avem sufletele mult mai exersate ; de multe ori, atunci când vine încercare, ne putem întreba despre motivul pentru care aceasta este trimisă. Poate fi pentru o vină ; poate fi pentru o stare sufletească neglijentă sau o duritate a inimii ; poate fi, ca la Pavel, pentru a supune mândria cărnii ; poate chiar de a ne pregăti pentru un atac viitor. Dar în aceste exerciții ale sufletului, trebuie să rămânem permanent înaintea Domnului : apoi, când va veni încercarea pentru care Tatăl ne-a pregătit, vom fi în pace perfectă. Când suntem exersați, Domnul ne va face să purtăm, în duh, împreună cu El, povara pe care ne va ajuta s-o purtăm cu putere în luptă. Să nu ne temem de exercițiul din interior ; să-l rezolvăm împreună cu El. Nu există nicio limită a puterii noastre pentru ascultare când puterea noastră este cea a Domnului.
4.5 Acceptarea încercării, chiar foarte puternică, ca o ocazie de ascultare. Rezultă bucurie
"Dacă este posibil, să treacă de la Mine paharul acesta".
Niciunul dintre noi nu poate pricepe ce a însemnat acel pahar pentru Cel care a locuit dintotdeauna în dragostea Tatălui ; dar cei mai spirituali o vor recunoaște cel mai mult. Atunci Cel sfânt a fost făcut păcat ; nicio rază de lumină nu a pătruns asupra sufletului lui Isus. La gândul acesta, când este apăsat de Satan în sufletul Său, Îl vedem transpirând ca niște picături mari de sânge. El nu a tratat cu ușurință păcatul ! Prințul vieții a fost adus în țărâna morții - "toate talazurile Tale au trecut peste Mine". La cruce, Isus a purtat ceea ce noi nu vom fi chemați să purtăm niciodată. Să ne ferim să-L tăgăduim. Mulți o fac în detaliu, chiar dacă în principal Îl recunosc.
Fericitul nostru privilegiu este să nu fim preocupați cu încercarea ca încercare, ci de a vedea în fiecare încercare o oportunitate de a asculta de Dumnezeu și de a spune despre fiecare, cum a spus Isus : "Să nu beau paharul pe care Mi L-a dat Tatăl Meu ?"
"Iar Aceluia care poate să vă păzească fără poticnire și să vă așeze înaintea gloriei Sale fără vină, cu mare bucurie, - singurului Dumnezeu, Mântuitor al nostru... fie glorie".
