Translate

luni, 26 februarie 2018




                                     RAPIREA CREDINCIOSILOR
                                     Trec copiii lui Dumnezeu prin necazul cel mare? 
                                                                            - IX -

               Christian Briem   


      3.4.4     Marea mulţime dintre naţiuni  

     „După aceste lucruri m-am uitat şi iată o mare mulţime, pe care nimeni nu putea s-o numere, din orice neam, din orice seminţie, din orice popor şi de orice limbă, stând în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de palmier în mâini. Şi strigau cu glas tare, zicând: «Mântuirea este a Dumnezeului nostru care stă pe scaunul de domnie şi a Mielului.» Şi toţi îngerii stăteau în jurul scaunului de domnie, a bătrânilor şi a celor patru făpturi vii; şi s-au aruncat cu feţele în jos în faţa scaunului de domnie şi s-au închinat lui Dumnezeu, zicând: «Amin! A Dumnezeului nostru să fie binecuvântarea, slava, înţelepciunea, mulţumirea, cinstea, puterea şi tăria în vecii vecilor! Amin.» Şi unul dintre bătrâni, răspunzând, mi-a zis: «Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt şi de unde au venit?» Şi eu i-am spus: «Domnul meu, tu ştii.» Şi el mi-a zis: «Aceştia sunt cei care vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului. De aceea ei sunt înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în templul Său. Cel care stă pe scaunul de domnie Îşi va întinde cortul peste ei»" (capitolul 7. 9-15).

     Primul lucru care ne surprinde la această mulţime, din orice neam, din orice seminţie, din orice popor şi de orice limbă, este că această mare mulţime se separă cu claritate de cei douăzeci şi patru de bătrâni. Noi nu avem de văzut în ea, în nici un caz, un tablou al celor răscumpăraţi cereşti în slavă. Faptul că nu sunt nici israeliţi este la fel lămurit, căci ei vin din „orice neam" (*). Următorul lucru ce-l aflăm despre ei de la „unul din bătrâni" este că aceştia vin din necazul cel mare şi că ei şi-au spălat hainele în sângele Mielului.

     (*) In timpul harului in care traim astazi "... nu mai este nici grec, nici iudeu" (Col. 3:11). Chiar daca credinciosii provin dintre natiuni sau dintre iudei, ei au devenit cu totii una in Hristos, sunt madularele unui singur Trup. Toate deosebirile de rasa si de provenienta (origine) au incetat. Dupa rapirea Adunarii si dupa ce, conform hotararilor lui Dumnezeu, Israelul va veni iarasi in actualitate, se va face o deosebire stricta intre el si natiuni.

     Este vorba evident de credincioşii dintre naţiuni care, prin vestirea evangheliei împărăţiei de către iudeii credincioşi, au venit la credinţa în Mielul lui Dumnezeu şi aşa au ajuns în concordanţă morală cu Dumnezeu. Domnul vorbise cu mult înainte că această Evanghelie a împărăţiei va fi vestită ca mărturie pe tot globul pământesc, tuturor naţiunilor (Matei 24.14). Şi apoi va veni sfârşitul.
     În acest moment ne găsim aici: la sfârşit; căci această mulţime numeroasă vine din necazul cel mare şi stă înaintea scaunului de domnie al lui Dumnzeu. Este surprinzător faptul că cei pecetluiţi din Israel sunt prezentaţi înainte de a fi intrat în vremea „necazului lui Iacov". Sfinţii dintre naţiuni sunt arătaţi după ce au fost în „necazul cel mare".


     3.4.4.1     Necazul cel mare

     Cele două expresii „necazul lui Iacov" şi „necazul cel mare" nu sunt exact identice în însemnătatea lor. Dar ceea ce exprimă ele este strâns legat laolaltă. Domnul Isus vorbeşte în Matei 24, versetul 21 despre aspectul iudaic al acestui timp de necaz de neasemuit când spune: „... pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la întemeierea lumii până acum şi nici nu va mai fi". El caracterizează necazul lui Iacov ca „necaz mare".
     Dar dacă aici se vorbeşte de necazul cel mare, atunci se referă la perioada deosebită, profetică. Ea va ieşi fără îndoială din necazul pentru poporul iudeu, din necazul lui Iacov şi va sta, întrucâtva, în legătură cu acesta. Da, ea va coincide periodic cu acesta, dar nu va fi de aceeaşi încercare şi se va întinde pe un teritoriu mai mare, pe întreg pământul.
     Întrebuinţarea articolului în cuvântul necazul este importantă, deoarece ne clarifică faptul că nu este vorba de necaz numai în general, prin care şi noi în calitate de copii ai lui Dumnezeu avem de trecut într-o lume împotrivitoare lui Hristos. „În lume veţi avea necazuri," a spus Domnul Isus ucenicilor Săi înainte de plecarea Sa din această lume (Ioan 16.33). Este vorba de acel timp deosebit al necazului, care va avea loc vreme de trei ani şi jumătate sub domnia Anticristului şi care va introduce sfârşitul.


     3.4.4.2     Părtaşi ai cerului

     Este interesant să vedem că Ioan nu cunoaşte această grupă de sfinţi dintre naţiuni (*). La întrebarea unui bătrân: ,Aceştia, care sunt îmbrăcaţi cu haine albe, cine sunt şi de unde au venit?", Ioan răspunde numai cu cuvintele: „Domnul meu, tu ştii." El era convins că bătrânul ştie acest lucru cu siguranţă.

     (*) In toata cartea Apocalipsa, Ioan nu sta in caracterul unui apostol al lui Isus Hristos, caruia ii sunt incredintate ganduri si taine ale lui Dumnezeu. El este aratat ca profetul, caruia ii sunt aratate infatisari si ii sunt date explicatii. Din acest motiv a si plans cand nimeni nu a fost gasit vrednic pentru a deschide cartea si a privi in ea Apoc. 5:4).

     Într-adevăr, cei douăzeci şi patru de bătrâni ne sunt prezentaţi în repetate rânduri în Apocalipsa ca unii care sunt versaţi cu Dumnezeu şi cu căile Lui. Încă din capitolul 5, unul din bătrâni îl consolează pe profet cu cuvintele: „Nu plânge! Iată, Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei".
     Şi aici vedem pe unul din bătrâni arătându-i profetului mulţimea de răscumpăraţi care vine din necazul cel mare. Cerul arată un profund interes faţă de ceea ce se întâmplă pe pământ, şi anume cu privire la sfinţii lui Dumnezeu care sunt acolo. Nu este acest adevăr înviorător? Oricât de grave vor fi acele zile, răscumpăraţii cereşti împreună cu îngerii, a căror laudă o găsim în versetul 12, îşi îndreaptă privirile spre aceşti oameni atât de preţioşi pentru Dumnezeu.


     3.4.4.3     Înaintea tronului si a Mielului

     Profetul îi vede îmbrăcaţi în haine albe şi cu ramuri de palmier în mâini înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului. Aceasta nu înseamnă că ei îşi au locul în cer ca cei douăzeci şi patru de bătrâni şi ca îngerii. Profetul vede înfăţişarea aceea în cer, dar aceasta nu înseamnă neapărat că locul lor va fi acolo.
     Noi vom găsi ceva asemănător şi în Apocalipsa 12 unde Ioan vede o femeie în cer. Este pur şi simplu modul de vedere al cerului şi vor fi făcute vizibile relaţii, relaţii cu cerul. Femeia însăşi este pe pământ. Şi cei mântuiţi din Iuda, în capitolul 14, îşi cântă cântarea lor „înaintea scaunului de domnie", dar stau cu Mielul pe Muntele Sionului.
     Aşa este şi aici. Nimic din descriere nu se referă la faptul că aceşti credincioşi dintre naţiuni sunt proslăviţi în ceruri. Dimpotrivă, se vorbeşte mai mult că ei sunt cu trupurile naturale pe pământ. Să luăm ca exemplu ramurile de palmier care le ţin în mână. Acest simbol vorbeşte de biruinţă şi de pace, şi nu este compatibil cu caracterul mântuiţilor cereşti, căci ramurile de palmier caracterizează bucuria Israelului în Împărăţie. Când Israelul va sărbători în pace în ţara lor sărbătoarea Corturilor (Zaharia 14.16), atunci vor lua şi ramuri de palmier (Levitic 23.40); şi atunci şi credincioşii din naţiuni vor fi într-o legătură binecuvântată cu acest popor. Gândesc că despre aceste lucruri vorbesc ramurile de palmier.
     Faptul că ei nu stau pe scaune de domnie ca cei douăzeci şi patru de bătrâni din capitolul 4, ci stau în picioare înaintea scaunului de domnie; că nu cântă ca bătrânii din capitolul 5, ci strigă; că nu vorbesc ca aceştia de mântuirea prin sângele Mielului, ci despre scăparea din necazul cel mare; că ei sunt îmbrăcaţi în haine albe, dar nu sunt decoraţi cu slava cerească şi cu însemne împărăteşti toate acestea sunt semnificative, dar doresc să menţionez ceva mai mult pe lângă acestea.
     Dacă aceşti sfinţi sunt văzuţi în faţa scaunului de domnie şi a Mielului, acest lucru ne trimite la legătura preţioasă în care se află ei acum cu tronul şi cu Mielul: au intrare la tronul lui Dumnezeu şi la Miel. Putem asemăna întrucâtva această stare cu binecuvântarea de care noi ne bucurăm astăzi: noi avem intrare la Dumnezeu (Romani 5.2) şi la scaunul harului (Evrei 4.16). Eu cred că „a sta în picioare" înaintea scaunului de domnie şi al Mielului trebuie să o înţelegem în acest fel. Nu este nici o indicare a locului, ci descrierea unei legături, căci e cu neputinţă ca o realitate să stea în opoziţie cu alte observaţii care se referă la faptul că aceşti sfinţi se vor afla pe pământ.


     3.4.4.4     Binecuvântările lui Dumnezeu pe pământ

     Sfinţii dintre naţiuni vor savura minunate binecuvântări. Acestea în totalitatea lor se bazează pe sângele Mielului. Acel bătrân vorbeşte despre faptul că ei şi-au spălat hainele în sângele Mielului, şi apoi spune mai departe:

     "De aceea ei sunt înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în templul Său. Cel care stă pe scaunul de domnie Îşi va întinde cortul peste ei. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai bate nici soarele, nici vreo altă arşiţă, pentru că Mielul, care este în mijlocul scaunului de domnie, îi va păstori şi îi va duce la izvoarele apelor vieţii; şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor" (Apocalipsa 7.15-17).

     În realitate, acestea sunt binecuvântări mari, dintre care unele se aseamănă cu
binecuvântările din starea veşnică (compară Apocalipsa 21.4, 6). Totuşi, anumite expresii din aceste versete lămuresc că este vorba de binecuvântări pe pământ. Prioritatea acestor sfinţi (desigur în legătură cu israeliţii) va fi de a sluji lui Dumnezeu zi şi noapte în templul Său. Deci, această slujbă în templu va avea loc pe pământ. În teritoriul ceresc, în noul Ierusalim, nu va mai fi nici un templu (*), şi nici noapte (capitolul 21.22; 22.5).

     (*) Daca Domnul promite invingatorului din Filadelfia ca il va face un stal in templul Dumnezeului Sau, acesta este un simbol al stabilitatii in slava viitoare. "Templul Dumnezeului Meu" se refera la sfintenia cereasca a prezentei lui Dumnezeu. Dar in adevaratul inteles al cuvantului, in noul Ierusalim nu va mai fi templu.

     Şi cuvintele „Cel ce stă pe scaunul de domnie îşi va întinde cortul peste ei" (versetul 15) indică în aceeaşi direcţie: pe pământ. Ei vorbesc de adăpostul pe care Dumnezeu li-l va acorda în împărăţia Sa. Se pare că aceşti mântuiţi dintre naţiuni vor savura multele binecuvântări care sunt, de fapt, partea Israelului. Să ne amintim aici de un loc din Isaia care vorbeşte de acest adăpost al lui Dumnezeu: „DOMNUL va crea peste toată întinderea Muntelui Sionului şi peste locurile lui de adunare, un nor de fum ziua şi un nor de flăcări strălucitoare noaptea: peste toată slava va fi un acoperământ" (capitolul 4.5). Da, Dumnezeu îşi va întinde cortul Său asupra Ierusalimului şi asupra numeroasei cete din Apocalipsa 7, dar ei nu vor aparţine cortului lui Dumnezeu (Apocalipsa 21.3).
Ce mângâietor pentru aceşti sfinţi că ei nu vor mai flămânzi şi nu vor mai înseta, căci Mielul îi va duce la păşune şi la apa vieţii! Dar şi aici trebuie să remarcăm că ocrotirea de foame şi de sete este potrivită mai mult oamenilor de pe pământ decât mântuiţilor care locuiesc în slava cerului.


     3.4.4.5     Cortul lui Dumnezeu

     Dacă am vorbit că acei credincioşi veniţi din naţiuni (Apocalipsa 7) nu vor aparţine cortului lui Dumnezeu, totuşi mă gândesc că este potrivit să vedem ce vrea să ne spună această expresie.
     Sub expresia de cortul lui Dumnezeu trebuie să înţelegem Adunarea lui Dumnezeu în starea ei veşnică. Starea veşnică este descrisă în primele opt versete din capitolul 21. După ce cerul şi pământul de acum vor fi făcut loc unui cer nou şi unui pământ nou; după ce toate vor rămâne neschimbate şi veşnice aşa cum le-a făcut Dumnezeu în Hristos; după ce fiecare conducere, chiar şi cea a lui Isus Hristos, va fi luat sfârşit şi Dumnezeu va fi „totul în toţi" (1 Corinteni 15.28), atunci vor exista numai două grupe de mântuiţi. Ei vor fi definiţi cu amândouă expresiile: cortul lui Dumnezeu şi oamenii.
     Mântuiţii timpului de har vor forma cortul lui Dumnezeu, prin intermediul căruia
Dumnezeu va locui la oameni, de altfel la toţi răscumpăraţii. Atunci nu vor mai exista popoare şi naţiuni, ci numai oameni -  oameni mântuiţi, proslăviţi pe pământul cel nou. Toţi răscumpăraţii dinaintea timpului Bisericii şi toţi care au venit pe urmă la Domnul vor aparţine de această mare ceată de oameni fericiţi.
     Cortul lui Dumnezeu, dimpotrivă, reprezintă Adunarea proslăvită; ea este locul puterii Lui şi locul prezenţei Lui printre oameni. În versetul al doilea, profetul o vede ca cetatea sfântă, noul Ierusalim venind din cer de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă pentru mirele ei. Deja înainte de nunta Mielului, i-a fost dat „să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat" (Apocalipsa 19.8). Şi cu o mie de ani mai târziu, după ce împărăţia va fi trecută, după ce acel timp va fi trecut, relaţiile miresei faţă de Mire sunt neschimbate.
     Dumnezeu se va folosi în starea veşnică de Adunare pentru a locui la oameni pe pământul cel nou. Ea însăşi însă formează acest cort. Deja de astăzi, Adunarea este o locuinţă a lui Dumnezeu, în Duhul (Efeseni 2.22), dar atunci ea va fi în slavă şi Dumnezeu va locui în ea în chip desăvârşit. Ce prioritate imensă să aparţii de această grupă deosebită de răscumpăraţi! Adunarea va rămâne, chiar şi în veşnicie, deosebită de toţi ceilalţi răscumpăraţi. Ea nu-şi va pierde niciodată poziţia ei deosebită ca reşedinţă a lui Dumnezeu.


     3.4.4.6     Pot fecioarele nechibzuite să mai găsească totuşi mântuire?

     Să mai revenim încă o dată la întrebarea care se repetă de multe ori: fecioarele nechibzuite, de care ne-am ocupat în capitolul doi al acestei cărţi, care au rămas la răpire, în final nu vor aparţine totuşi de mulţimea aceea mare de popor?"
     Nu, niciodată! Pentru că ele au desconsiderat harul lui Dumnezeu, n-au primit dragostea pentru adevăr, nu au crezut adevărul când le-a fost dăruit. „Din această cauză, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei care nu au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie judecaţi" (2 Tesaloniceni 2.11-12).
     Acesta este un cuvânt zguduitor! El este valabil pentru toţi aceia care, într-un anumit fel, au avut cunoştinţă despre creştinism, dar au trăit o viaţă în nelegiuire şi n-au primit adevărul lui Dumnezeu. Toţi creştinii de nume care nu au adevărata viaţă vor cădea sub incidenţa acestui cuvânt.
Să cugetăm încă o dată cu toată seriozitatea: de ce nu au primit ocazia de a fi mântuiţi? Din singurul motiv pentru că n-au vrut.
     De aceea mă îngrijorez mai mult de oamenii din creştinătate decât de oamenii care poate trăiesc undeva în păduri tropicale şi n-au auzit niciodată despre Hristos şi despre Biblie. Pentru aceşti oameni, care n-au auzit de Hristos, va mai fi o speranţă după răpire, dar pentru cei care au avut cunoştinţă de Hristos şi nu L-au primit nu mai este nici o speranţă.


     3.4.5     Rezumat

     Încheind acest subcapitol, doresc să remarc: Cât de îmbucurător este să vedem că Dumnezeu vine permanent la ţinta Sa! Ce puternic putem să ne încredinţăm bunătăţii şi credincioşiei Sale! El va îngriji de toate, chiar dacă noi nu putem înţelege totul.
     El va trebui să aducă judecăţi groaznice peste acest pământ stricat. Cu toate acestea, El va avea diferitele Lui familii salvate în cer şi pe pământ şi El le va putea scăpa din mijlocul tuturor greutăţilor.
     Credincioşii din vremea harului vor fi răpiţi odată cu credincioşii vechi testamentali înainte de apariţia ultimei săptămâni a lui Daniel.
     El va pecetlui un număr exact de credincioşi israeliţi înainte de apariţia ultimilor trei ani şi jumătate cu toată grozăvia lor.
     Şi apoi această mare mulţime din toate naţiunile! El îi va trece prin necazul cel mare al ultimilor trei ani şi jumătate şi le va acorda, în legătură cu poporul Său Israel, preţioase binecuvântări pe pământ.
     Şi pe martirii din prima şi ultima jumătate a săptămânii nu-i va uita: ei vor avea parte de prima înviere şi vor intra de „sus" în jos în împărăţie.
     Ce roadă bogată va aduce Domnul Isus, adevăratul vlăstar al unui pom roditor, pentru Dumnezeu, ce rezultate minunate vor curge din lucrarea Lui de mântuire! Numele Domnului nostru, a Mielului lui Dumnezeu, şi Numele Dumnezeului Tată să fie proslăvite şi adorate pe vecie!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze