Evanghelia dupa Ioan - Isus Fiul lui Dumnezeu

                                        Comentarii detaliate asupra Evangheliei dupa Ioan

                                                                                 - XIII -

     Hamilton Smith

     15     Marturia despre Fiul lui David si despre Fiul Omului - Ioan 12

     Invierea lui Lazar a revelat gloria lui Isus ca Fiu al lui Dumnezeu ; acum, avem privilegiul de a auzi o noua marturie, data despre gloria Sa ca Fiu al lui David (12:12-19) si ca Fiu al Omului (12:20-36). Rezultatul acestei triple marturii despre gloria lui Hristos, in ce priveste natiunea, este prezentat in ultima parte a capitolului (12:37-50).

     Marturia despre gloria lui Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu este respinsa in mod clar de catre popor ; dar, inainte de a pune in fata noastra alte marturii despre gloria Sa, Duhul lui Dumnezeu a introdus aceasta scena miscatoare din Betania ca sa stim ca existau persoane - propriile Sale oi - care-L iubeau si-L apreciau pe Domnul.

     15.1     Cina din Betania - 12:1-11

     Cap. 12:1-3

     Cu sase zile inainte de Pasti, Isus a venit la Betania. Nu putem spune noi ca acest loc era singurul de pe pamant care avea o valoare speciala pentru inima lui Hristos ? Acesta era "satul Mariei", o credincioasa care se bucura de toata aprobarea Domnului. Betania a fost scena revelatiei gloriei Sale in invierea lui Lazar. La Betania "I-au pregatit... o cina", si dupa cum vedem in Luca, acolo, la momentul inaltarii Sale, "ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat" (Luca 24:50).

     Nu s-a intamplat de multe ori ca cineva sa fi facut o cina pentru Hristos cand El era in aceasta lume. Oamenii, uneori, erau gata sa primeasca o binecuvantare de la El ; dar rareori se gandeau sa ofere ceva Celui care daruia. Cu toate acestea, la inceputul lucrarii Domnului, Levi "I-a facut un ospat mare in casa lui" si a invitat "o multime mare" de pacatosi sa stea la masa cu El (Luca 5:29). Acum, la sfarsit, in ultimile zile ale drumului Sau pe pamant, au pregatit o cina pentru El si El S-a asezat in mijlocul sfintilor Sai.

     Ce ospat imens venise Hristos sa ofere in aceasta lume plina de nevoi ! El a venit sa-L reveleze pe Tatal (1:18) ; sa aduca bucurie (2:10, 11) ; sa ne vorbeasca despre lucrurile ceresti (3:12) ; sa conduca inimile noastre in sferele de placere eterna (4:14) ; sa ne faca sa trecem din moarte la viata (5:21, 24) ; sa ne elibereze de nenorocire (6:35) ; sa ne dea Duhul Sfant (7:39) ; si sa ne introduca in binecuvantarile crestinismului (10). In toate aceste actiuni binecuvatate, El era Daruitorul ; dar acum, la sfarsit, in casa din Betania, El este cel care primeste. In cele din urma, venise timpul cand cateva inimi devotate pregatesc un ospat pentru Cel care a facut unul pentru intrega lume - "I-au pregatit deci o cina acolo".

     In mijlocul urii tot mai crescande a lumii impotriva lui Hristos, un grup mic se aduna ca "sa-I faca o cina". Mai-marii lumii acesteia putea foarte bine sa tina sfat pentru a-L omori pe Hristos si sa dea porunci ca El sa fie dat in mainile lor ; dar fara sa se lase afectati de complotul lor  si de poruncile lor zadarnice, si in fata tuturor impotrivirilor, acest grup mic "I-a pregatit o cina". Cu siguranta, Domnul a apreciat aceasta cina la adevarata ei valoare, si dragostea cu care a fost pregatita a fost foarte scumpa in ochii Sai.

     La fel ca in ultimile zile ale iudaismului corupt, cand unii din ai Sai, care au auzit glasul Sau si au fost miscati de dragostea Lui, au avut posibilitatea sa-I pregateasca o cina, si astazi, in ultimile zile ale crestinismului corupt, in mijlocul valului crescand al apostaziei, in timp ce Numele Sau este tagaduit si lucrarea Sa dispretuita, pot exista inca persoane care sa-I pregateasca o cina ; intr-adevar, Domnul a zis : "Daca va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el, si el cu Mine" (Apocalipsa 3:20). 

     In aceasta fericita companie din Betania, putem vedea ca slujirea, comuniunea si adorarea isi au fiecare reprezentantii lor, dar cu totii s-au unit pentru "a-I pregati o cina". Marta inca slujeste, dar nu mai este deranjata de slujirea ei. Altadata, slujirea era cea care ocupa un loc mai important decat Hristos in gandurile ei ; acum Hristos are un loc mai important decat slujirea. Ea slujeste pentru "a-I pregati o cina".

     In cel priveste pe Lazar, care a trecut prin boala si moarte, si care a fost inviat dintre morti in mod miraculos, citim ca el era "unul dintre cei care statea la masa cu El". El se odihneste in bucuria comuniunii cu Hristos.

     Maria, care a stat mai inaite la picioarele Lui pentru a asculta (Luca 10:39), si care a plans putin mai inainte la picioarele Lui in durerea ei (11:32), este acum la picioarele Sale pentru a adora. Ea unge picioarele Sale cu parfumul de mare pret si apoi Ii sterge picioarele cu parul ei. Prin fapta sa, ea proclama ca, dupa aprecierea ei, nimic din ceea ce are nu este suficient de bun pentru Hristos. Ea varsa pe El parfumul de pret, si pune la dispozitia Lui ceea ce constituie gloria unei femei : parul ei. In acel moment, ea nu se gandea la saraci sau la binecuvantarea altora ; ea era in intregime ocupata cu Hristos. De fapt, aceasta este adorarea ; dar chiar si asa, cel care este absorbit de Hristos va aduce binecuvantare la altii ; caci citim : "S-a umplut casa de mirosul mirului".

     Cap. 12:4-6

     Din nefericire, la parfumul dragostei vine sa se amestece viclenia tradatorului. Isus este lumina si, in prezenta Lui, toate sunt manifestate in adevaratele lor culori. Ceea ce a fost expresia iubirii unei sfinte devotate ofera prilejul de a descoperi pofta unui pacatos fara inima. In timp ce Maria se bucura sa dedice nardul "de mare pret" Celui a carui valoare este nemarginita, Iuda calcula cu raceala pretul parfumului - trei sute de dinari constituia plata anuala a unui lucrator, o suma care ar fi permis asigurarea nevoilor unei familii nevoiase timp de un an. Chiar daca spune ca banii ar fi putut sa fie dati saracilor, singurul regret al lui Iuda este ca nu a putut aduga aceasta suma la castigurile lui necinstite. Nu avea grija nici de Isus, nici de saraci, ci el era stapanit de iubirea de bani ; pentru a-i obtine, este gata sa fure din punga si sa-L tradeze pe Hristos.

     Cap. 12:7, 8

     Domnul protejeaza oile Sale impotriva hotului care vine sa fure, sa ucida si sa nimiceasca. Daca, din dragoste, Pastorul Si-a dat viata pentru oi, El nu va ingadui ca ele sa fie atinse. Isus a spus : "Las-o". Maria nu avea probabil o intelegere clara cu privire la moartea si invierea lui Hristos, dar instinctele ei spirituale, miscate de afectiune, au condus-o sa faca un gest bun intr-un moment bun ; si Domnul, asa cum s-a spus "da un glas de inteligenta faptei ei".

     Cu siguranta, ar fi avut multe ocazii ca sa vanda parfumul in folosul saracilor, sau sa-l toarne mai inainte pe Hristos. Dar, zice Domnul, ea L-a "pastrat" pentru acest moment deosebit. Domnul a ingaduit ca toti sa stie ca parfumul a fost pastrat pentru ziua pregatirii Sale de inmormantare. Aceasta era o expresie de dragoste pentru Hristos, care devine o marturie a faptului ca Cel care a venit sa invieze un om dintre morti urma ca El Insusi sa moara. Desigur, Domnul nu era indiferent fata de  saraci, caci spune ca pe saraci ii avem totdeauna cu noi ; dar, cu o tandrete miscatoare, El adauga : "pe Mine nu Ma aveti totdeauna". Era constient de plecarea Sa iminenta ; in ce o priveste pe Maria, instinctele sale spirituale ii spun ca umbra mortii avea sa se inchida in jurul Domnului ei. Lazar era un martor al puterii lui Hristos in inviere, dar fapta Mariei arata ca Cel care avea puterea vietii de inviere urma sa intre in moarte. Ca de atatea ori, dragostea devotata da inteligenta divina. Maria pare sa fie singura care a intrat in gandul Domnului si a realizat ca moartea era inaintea Lui.

     Cap. 12:9

     Iuda era caracterizat de un duh de minciuna, de tradare si fatarnicie. Cu toate acestea, erau prezente si alte persoane - o mare multime dintre iudei - care nu erau impinsi de motive atat de josnice ; ele venisera , atrasi nu de credinta in Hristos, ci mai degraba din curiozitate : ca sa vada un om care a fost inviat dintre morti.

     Cap. 12:10-11

     Daca la Betania o casa care a pregatit o cina Domnului a fost umpluta cu parfumul dragostei, in afara, vedem pe cei care, animati de ura si rautate, se sfatuiau sa-l omoare pe Lazar precum si pe Cel care l-a inviat dintre morti. Le-ar fi placut sa scape nu doar de Isus, dar si de orice martor viu al harului si al puterii Sale. De fapt, lumea ramane la fel ; ea nu vrea nici pe Hristos, nici pe martorii Sai credinciosi. Cei care traiesc cu evlavie vor suferi persecutie. Si in spatele ostilitatii conducatorilor iudei  se ascundea totdeauna invidia care nu poate suporta sa vada pe ucenicii lor parasindu-i pentru a-L urma pe Isus.

     15:2     Marturia data despre gloria Domnului ca Fiu al lui David - 12:12-19

     Cap. 12:12-19

     Totusi, Dumnezeu hotaraste sa fie data o marturie potrivita despre gloria Aceluia pe care omul L-a respins. Gloria Lui ca Fiu al lui Dumnezeu a fost deja aratata ; acum, gloria Sa ca Fiu al lui David va face obiectul unei noi marturii. Auzind ca Acela care l-a inviat pe Lazar dintre morti vine la Ierusalim, o mare multime a iesit cu ramuri de palmier pentru a-L aclama ca Fiu al lui David, Imparatul promis al lui Israel, Cel care vine in Numele Domnului, dupa cum le-a vestit propriul lor Psalm (118:26), si calare pe manzul unei magarite, dupa cum era scris in Profeti (Zaharia 9:9).

     Ucenicii au inteles greu semnificatia profunda a acestor lucruri : ei nu le-au inteles decat dupa glorificarea lui Isus. Cu toate acestea, impresionata de invierea lui Lazar, multimea a tras concluzia corecta ca aceasta Persoana glorioasa era Fiul lui David promis de mult timp. In prezenta acestei marturii despre gloria lui Hristos, fariseii au trebuit sa accepte "intre ei" ca impotrivirea lor nu foloseste la nimic. Si credinciosul este invitat sa nu uite niciodata ca, in ciuda oricaror aparente contrare, nicio impotrivire fata de Hristos sau fata de adevar nu poate triumfa in cele din urma.

     15:3     Marturia data despre gloria Domnului ca Fiu al Omului - 12:20-36

     Cap. 12:20-23

     Venirea grecilor (nu este vorba despre elenisti, adica iudei care vorbeau greceste, ci de eleni : oameni dintre natiuni) - in realitatea natiuni - si dorinta lor de a-L vedea pe Isus foloseste de introducere la a treia mare marturie despre gloria lui Hristos ca Fiu al Omului. Natiunile neavand niciun drept la Hristos ca Mesia, de aceea acesti greci s-au apropiat de Domnul intr-un mod potrivit, prin intermediul ucenicilor, la fel cum mai inainte centurionul dintre natiuni a trimis la Domnul pe batranii iudeilor sa-I

ceara sa vina la el. Domnul vorbeste indata despre Sine ca Fiul Omului, un titlu prin care El devine calea de binecuvantare pentru "toti oamenii" (12:32). Astfel, dorinta natiunilor de a-L vedea pe Isus Il face pe Domnul sa ofere ucenicilor Sai viziunea unei noi ordini de binecuvantare in intregime noua, intinzandu-se dincolo de granitele lui Israel. El poate sa spuna : "A venit ceasul ca Fiul Omului sa fie glorificat".

     Stim ca dupa ce a fost respins ca Fiu al lui Dumnezeu si ca Imparat al lui Israel, dupa Psalmul 2, Hristos va primi stapanirea intregului pamant ca Fiu al Omului, dupa Psalmul 8. Prin profetul Daniel, aflam in continuare ca I Se va da, ca Fiu al Omului, "stapanire si glorie si o Imparatie, pentru ca toate popoarele, natiunile si limbile sa-I slujeasca" Daniel 7:13, 14). Astfel, Vechiul Testament prezinta din belsug stapanirea universala prin care Hristos va fi glorificat. Timpul acestei glorii nu a venit inca ; asa ca, atunci cand Domnul a spus : "A venit ceasul ca Fiul Omului sa fie glorificat", cu siguranta, El nu are in vedere Imparatia, ci Se gandeste la cruce, unde Fiul Omului avea sa fie glorificat glorificandu-L pe Tatal, dupa invatatura pe care El o va da mai tarziu in camera de sus (13:31). 

     Cap. 12:24

     De asemenea, Domnul vorbeste imediat de moartea Sa care va deschide calea de binecuvantare pentru "toti oamenii". Trebuia ca Hristos  sa moara, un adevar de-o importanta imensa incat Domnul l-a introdus printr-un "Adevarat, adevarat". Daca Hristos, pretiosul bob de grau, nu cadea in pamant si nu murea, trebuiea sa ramana singur pentru eternitate. Daca nu este semanat, bobul de grau ramane singur ; dar daca este semanat, nu doar ca el aduce multa roada, dar roada de aceeasi specie. La fel si Domnul, intra in moarte pentru a-Si asigura o samanta de acelasi fel cu El. Cu secole mai inainte, privind la cruce, Isaia a putut sa spuna : "Dupa ce Isi va aduce sufletul Sau o jertfa pentru vina (sau "pentru pacat", n.t.), El va vedea o samanta" (Isaia 53:10).

     Cap. 12:25

     Calea de binecuvantare pentru om trece deci prin moarte. Dar binecuvantarea in care moartea lui Hristos il introduce pe credincios este de-o randuiala cu totul noua, dincolo de puterea mortii. Astfel, Domnul pune in contrast cele doua sfere ale vietii, "viata in aceasta lume", si viata de bucurie si binecuvantare care este numita "viata eterna". Viata in aceasta lume este in cel mai bun caz o existenta trecatoare ; cea pe care Domnul o da este "eterna". A iubi viata aici jos inseamna a ne agata de o viata pe care va trebui s-o pierdem, si o pierdem chiar cautand-o. A uri viata in aceasta lume, in vederea vietii eterne, inseamna a intra chiar de acum in bucuria vietii eterne. Sa ne gandim bine la semnificatia profunda a cuvintelor Domnului. Intorcandu-ne spre lume, cautand placerea in tot ceea ce lumea crede ca inseamna viata, se va dovedi ca nu este decat amaraciune si durere pentru credincios, cand va descoperi ca el cauta ceea ce, nu doar ca nu poate oferi satisfactie de durata, dar chiar si in  cele mai bune aspecte ale ei ii scapa tot mai mult  din brate, caci este o viata care sfarseste in moarte.

     Cap. 12:26

     In plus, nu doar ca avem viata cea noua cu bucuriile ei de durata in contrast cu vechea viata trecatoare, dar avem privilegiul de a trai o viata de slujire pentru Domnul. Pentru a umbla pe aceasta cale a slujirii, trebuie sa-L urmam pe Domnul. Astfel, putin mai departe, porunca data de Domnul lui Petru de a paste oile Sale este urmata de un indemn : "Urmeaza-Ma" (Ioan 21:17, 19). Gasim aici un motiv suplimentar pentru a accepta moartea in viata prezenta ; caci, in principiu, a-L "urma" pe Hristos trece prin moartea fata de pacat si fata de lume. Un astfel de drum isi va avea rasplata in glorie. A-L urma pe Hristos va duce acolo unde a plecat Hristos, pentru a fi impreuna cu El in locuinta eterna a vietii. Aceasta poate aduce impotrivire si persecutie din partea oamenilor ; dar, cu siguranta va merita, ca sa fii onorat de Tatal.

     Cap. 12:27, 28

     Domnul ne-a indemnat sa luam calea mortii in aceasta lume, care duce la viata si onoare. Dar inainte ca cel credincios sa poata urma aceasta cale, trebuia ca Hristos sa treaca prin moarte, ca judecata a lui Dumnezeu impotriva pacatului. Realizand solemnitatea parasirii de catre Dumnezeu la cruce, Domnul a trebuit sa spuna : "Acum sufletul Meu este tulburat". Chiar si atunci Se intreaba : "Tata, scapa-Ma din ceasul acesta" ? Nu tocmai pentru acest motiv - sa fie parasit pentru ca ai Sai sa nu fie niciodata parasiti - a venit El la ceasul acesta ? De aceea, oricare ar fi fost pretul pe care trebuia sa-l plateasca, El adauga : "Tata, glorica Numele Tau".

     Imediat, a venit din cer raspunsul Tatalui, spunand : "L-am si glorificat si Il voi glorifica din nou". Tatal a glorificat deja Numele Sau inviindu-l pe Lazar ; acum avea sa-l glorifice inviindu-L pe Hristos pentru o inviere mai buna dincolo de puterea mortii.

     Cap. 12:29, 30

     Tatal a marturist public ca Fiul era Cel prin care Numele Sau a fost glorificat. Neobisnuita cu glasurile care vin din cer, multimea a motivat aceasta marturie publica. Pentru unii, era vorba despre un tunet ; pentru altii, glasul unui inger. Domnul le spune clar ca glasul a venit pentru ei : umbland permanent in comuniunea cu Tatal, El nu avea nevoie de un astfel de glas.

     Cap. 12:31-33

     In plus, glasul era un avertisment ca moartea si invierea lui Hristos, prin care Tatal este glorificat, a adus, ca atare, judecata lumii. Daca venise ceasul ca Fiul sa fie glorificat, precum si Numele Tatalui, de asemenea, venise si ceasul judecatii lumii, cand stapanitorul lumii acesteia va fi aruncat afara. Lumea care L-a respins pe Hristos este condamnata prin cruce, in timp ce puterea stapanitorului ei este zdrobita. Pe de alta parte, crucea Il arata pe Mantuitorul care devine centrul de atractie "pentru toti oamenii". Pe pamant, El era in legatura cu Israel, ca Mesia, si a putut spune : "Eu nu sunt trimis decat la oile pierdute ale casei lui Israel". Dar, odata ce Domnul a fost "inaltat de pe pamant", eficacitatea Persoanei si a lucrarii Sale se intinde atat la iudei cat si la natiuni. "S-a dat pe Sine Insusi ca pret de rascumparare pentru toti". Nu suntem lasati la dispozitia noastra cu privire la ce inseamna crucea, caci este spus in mod clar ca, prin aceste cuvinte, Domnul a aratat "cu ce moarte avea sa moara". Astfel, crucea a insemnat suferinta pentru Domnul (12:27), glorie pentru Tatal (12:28), judecata pentru lume (12:31), nimicirea puterii diavolului (12:31) si mantuire pentru toti (12:32).

     Cap. 12:34

     In versetele care urmeaza, vedem intunericul in care se afla multimea in contrast cu lumina care era Persoana lui Hristos, scotand in evidenta conflictul dintre necredinta si adevar. Multimea a interpretat corect inaltarea ca o referire la cruce, dar, in necredinta ei, se foloseste de Scriptura care vorbeste despre Imparatia eterna a lui Hristos ca sa contrazica cuvintele Domnului. Omitand alte pasaje cu privire la suferintele lui Hristos care duc la glorie, multimea intreaba : "Cum zici Tu ca Fiul Omului trebuie sa fie inaltat ? Cine este acest Fiu al Omului ?"

     Cap. 12:35, 36

     Prin intrebarile lor, ei tradeaza intunericul din sufletele lor. Fara a da un raspuns oficial, Domnul raspunde potrivit cu starea sufletului care le-a inspirat. El era lumina lumii ; inca putin timp si lumina va fi retrasa. Intelept ar fi fost sa profite de lumina, de teama ca, atunci cand va fi prea tarziu, intunericul sa nu-i cuprinda (sau "sa nu puna stapanire pe ei"). Lumina era acolo in Persoana lui Hristos, dar numai cei care au crezut in lumina ar avea inteligenta pe care o da lumina si astfel ar fi caracterizati de lumina, ca fii ai luminii. Cel care a respins lumina lui Hristos va cadea in intunericul propriei sale minti si se va rataci, nestiind unde merge. Acesta a fost cazul natiunii iudaice care L-a respins pe Hristos ; si asa va fi pentru crestinatatea apostata care respinge din nou lumina si se pierde in intunericul modernismului si al necredintei. Inca odata, astazi, din locul Sau care este afara, Domnul cheama pe cei care, in marturisirea crestina, sunt orbi spiritual ; El ii sfatuieste sa ia alifie pentru a-si unge ochii, ca sa vada (Apoc. 3:18).

Dupa ce a dat aceste avertismente solemne, Domnul a plecat si S-a ascuns dinaintea celor care au respins orice marturie cu privire la Persoana Sa si au dispretuit toate avertismentele Sale.

     15.4     Rezultatul triplei marturii cu privire la gloria lui Hristos - 12:37-50

     Cap. 12:37, 38

     Ultimile versete ale capitolului prezinta pozitia solemna a natiunii care a refuzat sa creada in Hristos in ciuda numeroaselor semne care au fost facute inaintea ei.

     In primul rand, potrivit profetului Isaia, ei au respins, de asemenea, ceea ce au "auzit" de la Domnul ca "bratul Domnului". Ceea ce au auzit au fost cuvintele minunate ale Domnului ; si numeroasele minuni au aratat bratul Domnului. Ei au refuzat total sa recunoasca ceea ce au auzit ca venind de la Dumnezeu, punand cuvintele Domnului pe seama diavolului (8:49, 52). De asemenea, au respins bratul Domnului, atribuind lucrarile Sale puterii diavolului (10:20, 21).

     Cap. 12:39, 41

     In al doilea rand, datorita faptului ca nu au vrut sa creada, venise timpul cand "nu puteau crede". Au fost impietriti din punct de vedere juridic. Isaia, care a profetit refuzul lor benevol, a vestit, de asemenea, judecata din punct de vedere juridic, ca rezultat al respingerii lui Hristos. Ei si-au impietrit inimile fata de cuvintele Sale si si-au inchis ochii inaintea lucrarilor Sale de putere. In consecinta, Dumnezeu i-a lasat in orbirea si impietrirea pe care ei insisi le-au ales.

     Isaia a spus acestea cand a vazut gloria Domnului. Daca nu ar fi avut loc aceasta viziune ar fi putut fi o oarecare speranta pentru popor. In prezenta gloriei, el a vazut starea lor solemna si disperata.

     Cap. 12:42, 43

     Totusi, multi au fost convinsi ca Domnul era adevaratul Hristos prin dovada de netagaduit a lucrarilor Sale. Se pare ca doar ratiunea a fost convinsa ; inimile lor au ramas neatinse si neschimbate. Tinand cont de oameni mai mult decat de Dumnezeu, si dorind sa fie vazuti bine de lumea religioasa, ei nu erau dispusi sa ia ocara lui Hristos, si nu-L marturiseau, de teama sa nu fie respinsi de oameni.

     Cap. 12:44-50

     Versetele care urmeaza ofera marturia publica finala a Domnului.

     a) In primul rand, vedem binecuvantarea pozitiva care rezulta din faptul de a crede in El. Credinta in El da credinciosului revelatia deplina a inimii lui Dumnezeu. A-L vedea pe Fiul, inseamna a-L vedea pe Tatal revelat in Fiul. Tatal si Fiul una sunt.

     b) In al doilea rand, invatam ca aceasta "lumina" - adevarul cu privire la Dumnezeu - este pentru toti. El, lumina, a venit in lume, pentru ca oricine, iudei sau natiuni, sa creada in El, ca sa nu ramana in intuneric sau in necunoasterea lui Dumnezeu.

     c) In al treilea, suntem avertizati despre judecata care va lovi pe cel care aude si nu crede. Este adevarat ca Domnul a venit nu pentru a judeca lumea, ci pentru a o mantui. Totusi, daca sunt respinse cuvintele Sale, ele vor fi un martor in ziua de la urma impotriva celui care L-a respins pe Hristos, si aceasta cu atat mai mult intrucat ele erau cuvintele pe care Tatal I le-a dat sa le spuna - cuvinte date, cu siguranta, pentru viata si binecuvantare, dar care, daca erau respinse, deveneau cuvinte de condamnare.

             

           

 

                     Evanghelia dupa Ioan - Isus Fiul lui Dumnezeu

                                        Comentarii detaliate asupra Evangheliei dupa Ioan

                                                                                 - XII -

     Hamilton Smith

     14     Marturia Fiului lui Dumnezeu - Ioan 11

     Cele trei capitole de dinainte au aratat respingerea completa a lui Hristos de catre natiunea iudaica. Aceasta respingere devine ocazia de a arata ca lucrarea prezenta a lui Hristos in mijlocul lui Israel a fost de a implini sfatul Tatalui, chemand proprile Sale oi afara din staulul iudaic, pentru a le introduce in noua grupare crestina care avea sa fie formata pe pamant.

     Capitolele 11 si 12 prezinta maniera plina de har in care cei care alcatuiesc noua grupare sunt folositi pentru a revela gloriile lui Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, Fiu al lui David si Fiu al Omului. Aceasta tripla marturie finala despre gloriile lui Hristos lasa fara scuza lumea care L-a respins.

     La capitolul 11, Duhul lui Dumnezeu a consemnat istoria miscatoare a lui Lazar si a celor doua surori pentru a da marturie despre gloria lui Isus ca Fiul lui Dumnezeu. In caile desavarsite ale lui Dumnezeu, suferintele celor ai Sai vor servi pentru a spori maretia Persoanei Fiului si a-i umple pe ei de binecuvantare.

     Cap. 11:1-5

     Scena incepe la Betania, in caminul unui anume om numit Lazar care este bolnav. Locul este mentionat ca fiind "satul Mariei si al Martei, sora ei". In ochii lui Dumnezeu, o localitate se raporteaza la sfintii care locuiesc acolo. Apoi, sunt recunoscute dragostea si inteligenta Mariei ; intr-adevar, ne este amintit ca este vorba de Maria "care L-a uns pe Domnul cu mir si I-a sters picioarele cu parul ei". Boala a patruns in aceasta casa unde Hristos este apreciat : Lazar, fratele Mariei este atins. Familia din Betania a experimentat deseori dragostea lui Isus, astfel ca in ziua incercarii apeleaza la aceasta dragoste, cu incredere ca aceasta se va manifesta. Mesajul trimis este foarte frumos : "Doamne, iata, acela pe care-l iubesti este bolnav". Surorile nu I-au cerut Domnului sa vina ; nici nu I-au sugerat sa-l vindece pe fratele lor. Se incredeau pur si simplu in dragostea Domnului, punand necazul lor inaintea Lui. Ele nu fac caz de dragostea lor, nici de cea a lui Lazar pentru Domnul, ci scot in evidenta dragostea Domnului pentru Lazar. Increderea lor in Domnul si dragostea Lui sunt de asa natura incat dupa ce si-au facut cunoscuta incercarea lor si au facut apel la dragostea Sa, stiu ca pot sa se incredinteze cu toata siguranta in mainile Sale.

     Domnului Ii face placere sa onoreze o astfel de incredere. Imediat, aceasta Ii da ocazia sa spuna ca boala aceasta este pentru gloria lui Dumnezeu, ca Fiul lui Dumnezeu sa fie glorificat prin ea. Diavolul cauta foarte bine sa se foloseasca de incercarile noastre pentru a produce murmure si ganduri care-L dezonoreaza pe Dumnezeu ; Domnul le foloseste pentru a ne face sa ne incredem in El, si ca un prilej de a manifesta dragostea Sa cu o asa tandrete incat El este glorificat in timp ce noi suntem binecuvantati.

     Increderea surorilor era bine plasata, caci indata citim : "Si Isus iubea pe Marta si pe sora ei si pe Lazar". Mai mult, aceasta afirmatie cuprinde o bogata incurajare pentru inimle noastre. A fost un moment cand Domnul a aprobat-o pe Maria in alegerea ei si a mustrat-o pe Marta pentru ingrijorarile ei. Din nou in aceasta scena, Duhul atrage atentia in mod special asupra Mariei si asupra dragostei ei plina de daruire. Trebuie cumva sa tragem concluzia ca Domnul iubea pe Maria mai mult decat pe Marta ? Un astfel de gand este corectat prin acest pasaj care, in legatura cu dragostea Domnului, o aseaza mai intai pe Marta si o mentioneaza in mod special pe numele ei. Astfel, ne este dat sa vedem ca daca exista o diferenta in aprobarea Domnului cu privire la cele doua surori, nu exista niciuna in dragostea Lui fata de ele. Aprobarea Lui decurge din atitudinea noastra ; dragostea Sa izvoraste din Sine Insusi. Stim foarte bine ca El nu este indiferent la dragostea noastra ; dar niciun esec in dragostea noastra sau in modul nostru de a actiona nu va slabi dragostea Lui.

     14.1     Calea perfecta a dragostei divine - 11:6-16

     Cap. 11:6, 7

     Dragostea ii place sa fie solicitata si nu va dezamagi chemarea increzatoare a credintei. In acelasi timp, dragostea divina actioneza dupa intelepciunea divina. Ea lucreaza uneori intr-un mod care pare in totul strain si contrar cailor de dragoste si precautie ale oamenilor. Asadar citim : "Deci, cand a auzit ca este bolnav, a mai ramas doua zile in locul in care era". Dragostea omeneasca ar fi mers imediat ; precautia omeneasca nu ar fi mers niciodata. Fie intarziind sau mergand, Isus actiona nu dupa gandirea naturala, ci in dependenta de voia Tatalui si in conformitatea cu aceasta. Inima Lui tandra nu putea sa ramana indiferenta de necazurile alor Sai ; ci in timp ce ii binecuvanteaza si raspunde la chemarile lor, El are intotdeauna inainte gloria Tatalui si umbla in lumina voii Sale. Il vedem astfel pe Domnul actionand cu aceasta intelepciune desavarsita care ii binecuvanteaza pe ai Sai, si tinand totusi la gloria Tatalui.

     Astazi nu este altfel ; caci daca Domnul L-a glorificat pe Tatal in umblarea Sa si la cruce, acum, in locul Sau in glorie, Il glorifica inca pe Tatal ca raspuns la propria Lui rugaciune : "Glorifica-L pe Fiul Tau, ca Fiul Tau sa Te glorifice pe Tine". El ii binecuvanteaza inca pe ai Sai ; raspunde inca atunci cand ei apeleaza la dragostea Lui ; dar El o face in asa fel incat, in timp ce suntem binecuvantati, Tatal este glorificat. Putem vedea aici solutia la multe episoade ciudate din viata noastra. Gandindu-ne doar la izbavirea noastra actuala, vom fi poate surprinsi de anumite concursuri de imprejurari ciudate, intrebandu-ne de ce a venit aceasta boala sau de ce aceasta incercare se prelungeste. Daca am avea mai clar in vedere gloria Tatalui, vom intelege mai bine aceste evenimente aparent ciudate.

     Cap. 11:8-10

     Nestiind sa aprecieze motivele care Il conduceau pe Domnul, ucenicii s-au mirat, nu atat pentru faptul ca El intarzia, ci pentru decizia Lui de a Se intoarce acolo unde, cu putin mai inainte, iudeii cautau sa-L ucida cu pietre. Ei priveau la imprejurari si vorbeau dupa lumina precautiei naturale. Domnul umbla dupa lumina voii Tatalui ; asa ca El nu S-a poticnit pe calea Lui. Cat despre noi, privind numai la imprejurari, se intampla sa ne impiedicam si sa ne ratacim ; calea noastra este nesigura si intunecata. Vom umbla in lumina doar daca aducem toate problemele nostre inaintea Domnului, privind numai la El si cautand sa umblam dupa voia Sa.

     Cap. 11:11-15

     Umbland in lumina voii Tatalui, Domnul nu avea nicio teama de iudei si de raul pe care puteau sa i-L faca. El nu Se gandea la Sine Insusi, ci avea inainte Lui doar ca sa slujeasca altora in dragoste dupa voia Tatalui. Astfel, putea sa spuna ucenicilor : "Ma duc sa-l trezesc".

     Domnul raspunde la confuzia care era in mintea ucenicilor afirmand clar : "Lazar a murit". Apoi invatam ca daca Domnul a asteptat doua zile, a fost pentru binecuvantarea ucenicilor Sai ; El spune intr-adevar : "Ma bucur pentru voi ca n-am fost acolo, ca sa credeti". Durerea zdrobitoare care a lovit pe cele doua surori nu ar deveni doar un prilej de glorie pentru Tatal si o binecuvantare pentru surorile indurerate, ci ar conduce la binecuvantarea altora.

     Cap. 11:16

     Ca si noi deseori, Toma nu reuseste sa se ridice deasupra imprejurarilor. El zice : "Sa mergem si noi sa murim cu El". Domnul are inaintea Lui viata ; Toma nu poate intrezari decat moartea. Umbland in lumina Tatalui, Domnul vede viata dincolo de moarte ; umbland sub puterea imprejurarilor, Toma nu poate sa vada nimic altceva decat moartea ca sfarsit al vietii. Cu toate acestea, in intunecimea drumului sau, cuvintele sale arata ca dragostea lui se agata de Hristos, caci zice : "Sa mergem si noi sa murim cu El". In dragostea lui, Toma prefera sa moara cu El decat sa traiasca fara El. Se poate sa fim mai inteligenti decat Toma, dar cu o afectiune mai mica.

     Dupa ce am vazut calea dragostei divine, vom descoperi acum :

     14.2     Calea perfecta a compasiunii divine - 11:17-37

     Cap. 11:17-20

     Cand in final Isus ajunge la Betania, va vedea ca moartea si-a implinit lucrarea sa ; Lazar era de patru zile in mormant. Casa Martei si a Mariei se afla in doliu ; si multi iudei venisera la surori sa le mangaie pentru pierderea lor. Plina de activitate si preocupata ca in timpul vizitei anterioare a Domnului, Marta este agitata si distrasa in fata acestei mari dureri. Maria, care se asezase la picioarele Domnului pentru a asculta cuvantul Sau, poate sa astepte acum venirea Sa, stand linistita in casa.

     Cap. 11:21-22

     Plecand in intimpinarea Domnului, Marta recunoaste inaintea Lui ca daca ar fi fost acolo, fratele sau nu ar fi murit. Credinta ei stia ca El ar fi putut sa-l vindece pe Lazar, dar nu merge pana acolo incat sa creada ca Domnul ar putea sa-l aduca la viata pe fratele ei. Totusi, constienta de favoarea pe care Domnul o avea inaintea lui Dumnezeu, ea poate sa zica : "dar si acum stiu ca orice-I vei cere lui Dumnezeu, Dumnezeu Iti va da".

     Cap. 11:23, 24

     Domnul i-a spus foarte clar, pentru a incuraja credinta ei, ca va folosi resursele care erau in El ; El zice : "Fratele tau va invia". Credinta Martei stia ca va fi o inviere finala, si ca fratele ei va invia in ziua de la urma. Ca si noi, ii este mai usor sa aiba credinta in ceea ce va face Dumnezeu la o data indepartata decat sa creada in ceea ce poate sa faca Dumnezeu la momentul prezent.

     Cap. 11:25-27

     In harul Sau, Domnul face o noua afirmatie Martei, pentru a indrepta credinta ei spre El, ca o resursa actuala. El zice : "Eu sunt invierea si viata". Cel care are puterea invierii si care este "viata" statea inaintea ei. Nu doar ca El va invia mortii, dar El va da viata celui care crede - viata eterna. Toti vor invia, dar numai credinciosul va invia spre invierea vietii. Necredinciosii vor iesi din morminte spre invierea judecatii (Ioan 5:29). Viata de inviere este o viata dincolo de puterea mortii, a pacatului si a judecatii. Aici, Domnul vorbeste numai de credinciosi. Puterea de inviere era prezenta in Persoana Fiului. Atunci cand El va exercita aceasta putere, credinciosul in Isus, chiar daca este mort, va trai ; iar credinciosul care va fi viu la acel moment nu va muri. Domnul avea sa dea o dovada despre acesta putere inviindu-l pe Lazar dintre morti. Domnul o provoaca pe Marta intreband-o : "Crezi aceasta ?"

     Marta raspunde printr-o marturisire de credinta generala, corecta in sine si confirmata de Scriptura (Psalmul 2), dar ea ramane destul de departe de noua revelatie a Domnului, potrivit careia, in Persoana Sa ca Fiul, invierea si viata erau acolo.

     Cap. 11:28

     La acest punct al discutiei, Marta pare sa realizeze ca Domnul vorbeste despre lucruri care depasesc inteligenta ei spirituala - lucruri care ar fi intelese mai bine de Maria care a stat asezata la picioarele Domnului si a ascultat cuvantul Sau. Astfel, ea a plecat si a chemat-o in ascuns pe Maria, spunandu-i ca a venit Invatatorul si o chema.

     Cap. 11:29-32

     Cand a auzit ca Invatatorul a chemat-o, Maria a venit repede inaintea Lui. Ea stia sa stea asezata si sa asculte pe Domnul, si, de asemenea, stia cum sa actioneze la cuvantul Sau. Nedumeriti de comportamentul ei, iudeii au zis : "Se duce la mormant, sa planga acolo". Ea facea ceea ce era infinit mai bine, ceea ce doar credinta poate sa faca : ea s-a dus sa planga la picioarele lui Isus. A plange la mormantul unui preaiubit , chiar si lumea poate s-o faca, dar nu primeste nicio usurare ; lacrimile nu vor aduce inapoi pe mortii nostri. A plange la picioarele lui Isus, inseamna a gasi acolo alinarea dragostei Sale, caci plangem la picioarele Celui care, la timpul potrivit, va invia pe mortii nostri si care, pana atunci, mangaie inimile noastre. Deci, cand Maria "a venit unde era Isus, vazandu-L, a cazut la picioarele Lui". Mai inainte, ea a stat asezata la picioarele Lui pentru a invata de la El, si astfel, in zile de necaz, ea poate fi la picioarele Sale pentru a plange acolo, si rezultatul va fi ca, putin mai tarziu, o vom gasi la picioarele Lui ca o adoratoare (12:3). Asezata la picioarele Lui pentru a asculta cuvintele Sale, Maria a invatat sa cunoasca dragostea si harul Sau, si acum cand ea este in necaz, se va adapa cu aceasta dragoste si cu acest har. Incurajata prin ceea ce a invatat de la El, ea isi revarsa durerea la picioarele Lui.

     Maria, ca si Marta, nu stia mare lucru despre puterea vietii de inviere, dar ea cunostea inima lui Isus. Ea este constienta de durerea din inima ei, si isi revarsa aceasta durere inaintea Domnului. Marta putea sa vorbeasca cu Domnul, dar Maria plangea cu Domnul.

     Cap. 11:33-35

     Conversatia Martei cu Domnul duce la revelatia gandirii Domnului cu privire la ai Sai, adormiti sau in viata. Lacrimile Mariei fac sa se vada inima Domnului ; vedem ca "Isus, cand i-a vazut plangand, pe ea si pe iudeii care venisera cu ea, S-a infiorat in duh si S-a tulburat". Mai mul chiar, Si-a amestecat lacrimile Sale cu ale lor ; citim intr-adevar : "Isus plangea". Pentru Lazar plangea El ? Cu siguranta nu, caci nu avea sa-l invieze dintre morti ? Lacrimile Sale curgeau pentru durerea celor vii, nu pentru cel mort.

     Creatorul Se afla in mijlocul sarmanelor Sale creaturi cazute, care s-au stricat prin pacat ; iar moartea - plata pacatului - a intrat in casa, a rupt legaturile cele mai scumpe si a zdrobit inimile. Greutatea mortii apasa greu asupra duhurilor lor si Creatorul S-a apropiat de ai Sai in dragoste si in perfecta simpatie ca sa planga impreuna cu ei.

     Cap. 11:36, 37

     Cu toate acestea, cat de putini din cei aflati acolo au inteles motivul lacrimilor Sale ! Iudeii ziceau : "Iata cat il iubea (sau : "ce afectiune avea pentru el", n.t.)". Cu siguranta, Domnul il iubea pe Lazar ; totusi, nu dragostea pentru cel mort era cauza lacrimilor Sale : dragostea pentru cei vii L-a facut sa planga. Tulburarea profunda a duhului Sau, lacrimile Sale exprimau durerea Sa pentru rasa umana zdrobita sub povara mortii, care nu avea putere sa-si usureze durerea, si fara credinta pentru a beneficia de puterea prezenta acolo in Persoana Fiului lui Dumnezeu. Cu totii erau sub povara mortii. Lazar zacea in mormant, moartea isi implinise deja lucrarea ei de stricaciune ; Marta si Maria au spus amandoua : "Daca ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu" ; iar iudeii au zis : "Nu putea oare El... sa faca in asa fel ca acesta sa nu moara ?" Niciunul nu realiza ca Cel care este invierea si viata era in mijlocul lor.

     Dupa ce Si-a aratat mila divina, Domnul actioneaza acum potrivit cu puterea divina (v. 38-44).

     14.3     Domnul actioneaza acum potrivit cu puterea divina - 11:38-44

     Cap. 11:38-44

     Porunca Domnului de a da la o parte piatra mormantului nu constituie decat o noua ocazie de a arata necredinta Martei. Ea reliza ca stricaciunea si-a facut lucrarea ei, accentuand astfel starea disperata a situatiei in ochii naturii si a ratiunii. Dar toata aceasta povara a mortii asupra omului si a necredintei naturale a inimii nu fac decat sa se manifeste gloria lui Dumnezeu. Cand orice speranta este pierduta din partea omului, Dumnezeu actioneaza pentru propria Lui glorie.

     Cap. 11:41, 42

 

     Inainte de a-l invia pe Lazar, Domnul Il recuoaste public pe Tatal. El nu vrea sa exercite aceasta mare putere de inviere pentru a Se glorifica pe Sine Insusi. El are grija sa arate lumii ca tot ceea ce a facut, a implinit in supunere si in dependenta fata de Tatal, ca Trimisul Tatalui, si pentru gloria Tatalui.

     Cap.11:43, 44

     Apoi, strigand cu glas tare, El a poruncit lui Lazar sa iasa afara, si mortul a iesit, avand picioarele si mainile legate cu fasii de panza. "Isus le-a zis : Dezlegati-l si lasati-l sa mearga. Numai Domnul putea sa invieze pe cineva dintre morti, desi au fost folositi si altii pentru a-l elibera de fasiile de panza in care iudaismul i-a infasurat pe oameni.

     Trei adevaruri principale reies clar, pentru incurajarea noastra, din durerea care s-a abatut asupra caminului din Betania.

     1- In primul rand, incercarile care ii ating pe copiii lui Dumnezeu devin un prilej de a revela gloria lui Dumnezeu. Intr-un sens special, datorita mortii lui Lazar, maretia lui Dumnezeu a putut sa straluceasca in puterea unei vieti de inviere. De-a lungul veacurilor, puterea umana s-a exprimat adesea prin inventia de instrumente uimitoare destinate uciderii oamenilor ; nimeni nu a fost adus vreodata inapoi din moarte. Gloria lui Dumnezeu se manifesta prin invierea dintre morti. Domnul inviase deja pe fiica lui Iair, imediat dupa moartea ei. Apoi, El a dat dovada de o putere deosebita inviind pe fiul vaduvei din Nain pe care-l duceau in sicriul sau ca sa-l ingroape. Dar invierea lui Lazar, iesind din mormant in timp ce stricaciunea isi facuse deja lucrarea sa asupra trupului sau, este manifestarea cea mai inalta a puterii divine.

     2- In al doilea rand, durerea este un prilej nu doar pentru a glorifica pe Dumnezeu, ci si de a binecuvanta pe sfinti. Cele doua surori au dobandit o cunostinta mult mai intima a Domnului. Cu siguranta, ele ar fi putut spune : "Stiam ca Domnul ne iubeste, dar inainte de aceasta durere, nu stiam ca dragostea cu care El ne iubea era atat de personala si atat profunda incat ea L-a facut sa vina la noi, sa vorbeasca, sa umble si sa planga impreuna cu noi in ziua marelui nostru necaz".

     3- In al treilea, dupa ce gloria lui Dumnezeu a fost manifestata si binecuvantarea sfintilor asigurata, vedem puterea si indurarea intervenind pentru a satisface nevoia si a indeparta suferinta. Si chiar daca astazi durerea speciala a doliului nu este indepartata prin invierea mortilor nostri, harul este prezent pentru a sprijini pe cei necajiti pana in ziua gloriei.

     Ultimile versete ale capitolului (v. 45-57) prezinta efectul produs asupra lumii de aceasta minunata revelatie a gloriei Fiului lui Dumnezeu.

     14.4      Efectul produs asupra lumii de aceasta minunata revelatie a gloriei Fiului lui                                  Dumnezeu - 11:45-47

     Cap. 11:45

     In primul rand, "multi dintre iudeii care venisera la Maria si vazusera ce facuse Isus au crezut in El". Nu este la intamplare ca doar numele Mariei este mentionat in legatura cu iudeii care au crezut, in timp ce, atunci cand se vorbeste despre iudeii care au venit sa le mangaie pe surori, citim ca ei "venisera la Marta si la Maria" (11:19). Putem sa deducem, fara indoiala, ca marturia vietii si a umblarii Mariei a fost ce i-a impresionat pe acesti iudei si i-a condus sa vada "ce facuse Isus", si astfel sa creada in El.

     Cap. 11:46

     Daca multi au crezut, ura altora a luat o asemenea amploare incat ei au informat  "ce facuse Isus" pe cei care cautau sa-L omoare.

     Cap. 11:47, 48

     Aceasta informare i-a facut pe preotii de seama si pe farisei sa adune sinedriul ca sa vada cum ar putea anula marturia despre aceste minuni care nu puteau fi tagaduite. Constiinta nefiind miscata datorita pacatelor lor si inima nesimtitoare la dragostea lui Hristos, a lasat fara efect aceste minuni mari asupra altora. Fara sa-si dea seama, ei dadeau marturie despre puterea lui Isus afirmand : "Daca-L lasam asa, toti vor crede in El". Nu se gandeau decat la propria lor pozitie si la importanta lor nationala, temandu-se ca ostilitatea romanilor se va manifesta daca sufletele sunt atrase la Hristos si Il urmeaza.

     Cap. 11:49-52

     In ceea ce urmeaza, ne este dat sa vedem ca in ciuda tuturor eforturilor oamenilor rai, Dumnezeu Isi implineste planurile Sale ; si pentru implinirea acestora, Isus trebuia sa moara. Dumnezeu Se foloseste de acest mare preot rau pentru a vesti in mod profetic moartea lui Hristos. Lasand deoparte orice pretentie cu privire la justitie si actionand doar din oportunism, Caiafa afirma ca este mai bine ca Isus sa moara decat sa piara intreaga natiune, si aceasta in ciuda a ceea ce El a putut sa faca sau a ceea ce poporul gandea despre El. Pentru Caiafa, ca de multe ori pentru politicienii acestei lumi, nu este vorba despre ceea ce este corect, ci de ceea ce este oportun (sau "avantajos"). Acest om este gata sa rastigneasca un Drept pentru a pastra, pe cat posibil, pozitia unei natiuni vinovate.

     Acesta este sfatul unui om rau : Isus trebuia sa moara pentru natiune. Dar, indiferent de motivele total egoiste ridicate de catre om, Isus trebuia sa moara, de asemenea, dupa sfatul hotarat si prestiinta lui Dumnezeu. Daca Isus trebuia sa moara, aceasta nu este pentru a impiedica imprastierea unei natiuni rele, ci pentru ca "sa-i adune intr-unul singur pe copiii lui Dumnezeu cei risipiti". 

     Era deci adevarat ca Isus avea sa moara ; totusi nu pentru natiune, ci pentru orice copil din familia lui Dumnezeu. Dupa cum oile lui Hristos nu erau doar cele care au iesit afara din staulul iudaic, la fel si copiii lui Dumnezeu nu proveneau doar din familia lui Israel. Prin moartea lui Hristos, o multime mare de pacatosi dintre iudei si natiuni ar fi convertita si ar deveni copii ai lui Dumnezeu prin credinta in Isus Hristos ; iar ei nu sunt lasati ca elemente izolate, ci sunt adunati intr-unul pentru a alcatui singura familie a lui Dumnezeu. Dupa obiceiul sau, Ioan vede pe crestini ca pe o turma dependenta de Pastor, si ca pe o familie avand un singur Tata. Pavel ii vede ca alcatuind un trup al carui Cap este Hristos, si ca pe o unitate a carei legatura este Domnul.

     Cap. 11:53

     Planul odios al lui Caiafa primeste aprobarea mai-marilor poporului care, "din ziua aceea", complotau sa-L omoare pe Isus. Ei devin intrumente rele folosite pentru a implini planul lui Dumnezeu.

     Cap. 11:54-57

     Asteptand sa vina ceasul Sau, Isus a plecat intr-un tinut de langa pustie, si a ramas acolo cu ucenicii Sai. De mai multe ori pe parcursul acestei Evanghelii L-am vazut pe Domnul iesind afara. Cu siguranta, El a mers ca sa dea marturie, dar intotdeauna ca Om separat care statea deoparte de stricaciunea iudaismului (vezi Ioan 1:28 ; 6:15 ; 7:1 ; 10:39-42 ; 11:54). Desi Hristos este afara, lumea tine cu strictete sarbatorile ei religioase, facand speculatii referitoare la Isus, in timp ce mai-marii ei, in ostilitatea lor, au dat porunci inutile in privinta lui Isus. Lumea de astazi nu s-a schimbat. Hristos este inca afara in locul de ocara ; crestinatatea corupta isi inchide din ce in ce mai mult usa catre Hristos, in timp ce se agata de sarbatorile si ceremoniile ei religioase, si discutand despre Persoana lui Hristos. In acest timp, lumea politica ramane fie total indiferenta fata de Hristos, fie deschisa in mod ostil, in timp ce se straduie ca Numele lui Isus sa dispara prin legi zadarnice.    

     

  

   

        

 

                    Evanghelia dupa Ioan - Isus Fiul lui Dumnezeu

                                        Comentarii detaliate asupra Evangheliei dupa Ioan

                                                                                 - XI -

     Hamilton Smith

     13     Pastorul si oile - Ioan 10

     Slujba Domnului in mijlocul lui Israel a avut un dublu efect. In primul rand, El a pus poporul la proba, dovedind ca starea lui morala era caracterizata de vrajmasie fata de Dumnezeu si orbire spirituala. In al doilea rand, slujba Domnului a aratat o ramasita evlavioasa printre iudei - "propriile Sale oi" - care s-a alipit de El si s-a separat public de natiunea vinovata.

     Primul efect al slujbei Domnului este prezentat in capitolele precedente. La capitolul 5, gloria Sa personala ca Fiu este facuta cunoscut iudeilor ; la capitolul 6, intruparea si moartea Lui sunt prezentate ca fiind singurul care poate raspunde la nevoile lumii ; capitolul 7 anticipeaza slujba Domnului in pozitia noua ca Om in glorie, si Duhul care urma sa vina. In capitolele 8 si 9, invatam cum natiunea isi pecetluieste pierderea sa prin respingerea acestor adevaruri. Iudeii au refuzat atat marturia cuvintelor Sale (cap. 8), cat si cea a lucrarilor Sale (cap. 9). Dupa ce a falimentat in totul cu privire la responsabilitatea sa, natiunea ramane in orbire si va merge inaintea judecatii.

     Falimentul omului responsabil Ii da ocazia lui Dumnezeu sa-Si reveleze suveranitatea Sa care, in ciuda intregului pacat si a esecurilor omenesti, lucreaza pentru binecuvantarea creaturii Sale si implineste propriile Sale planuri de dragoste. Astfel, in acest capitol atat de important al Evangheliei noastre, ne este dat sa vedem adevarata pozitie si lucrare a Domnului in mijlocul natiunii iudaice in vederea noilor binecuvantari pe care Si le-a propus Dumnezeu pentru oile Sale. El nu era acolo pentru a restabili Imparatia ; timpul binecuvantarilor milenare nu sosise inca. El a venit pentru a chema la Sine propriile Sale oi si a le scoate afara din staulul iudaic, pentru a le introduce in noile binecuvantari ale turmei crestine.

     Cap. 10.1

     In primele cinci versete, marile adevaruri ale capitolului sunt expuse sub forma unei alegorii ; schimbarile istorice care erau pe punctul de a se produce sunt prezentate cu ajutorul imaginii unui pastor si a oilor sale. Inainte de venirea lui Hristos, se ridicasera oameni, care au pretins ca ei conduc poporul lui Dumnezeu, dar numai pentru a se inalta pe ei insisi, precum Teuda, care isi zicea ca este cineva, sau Iuda Galileeanul, care "a atras mult popor dupa el" (Fapte 5:36, 37). Astfel de oameni nu aveau nicio autoritate din partea lui Dumnezeu, si nu au intrat prin usa randuita de Dumnezeu. Asemenea hotilor, ei au patruns pe furis, si precum talharii, s-au imbogatit pe seama turmei.

     Cap. 10:2

     In contrast, Hristos, "Pastorul oilor", a venit in mijlocul lui Israel pe calea pe care a trasat-o Dumnezeu. Promisiunile si profetia au vestit ca Hristos va fi samanta femeii, Fiul fecioarei, care Se va naste la Betleem si va fi Cel "ale carui origini sunt din vechime, din zilele eternitatii" (Mica 5:2), Dumnezeu puternic. Aceste profetii si multe altele care se refera la prima venire a Domnului si-au gasit deplina lor implinire in Hristos, aratand ca El era Pastorul aprobat divin al lui Israel. Cel care a intrat prin usa randuita de Dumnezeu.

     Cap. 10:3

     "Acestuia portarul ii deschide". Providenta lui Dumnezeu a dominat intreaga imprejurare si Duhul a lucrat in inimi, astfel incat, in ciuda opozitiei si a prejudecatilor, Pastorul avea access la oi.

     Apoi gasim patru aspecte ale lucrarii Pastorului in mijlocul lui Israel ; in primul rand, El da marturie care atinge urechile si misca inimile oilor ; in al doilea rand, El Se ataseaza de oi, le vorbeste pe nume ; in al treilea, le scoate afara din staulul iudaic ; si in final, dupa ce a scos afara "propriile Sale oi", El merge inaintea lor, ca un pastor urmat de turma lui.

     In ce fel binecuvantat Il vedem pe Domnul implinind aceasta misiune, cand vedem umblarea Sa in aceasta Evanghelie ! Scena dupa scena, la Betania, in Galileea, in Samaria, in Iudeea, la fantana din Sihar si la scaldatoarea Betezda, Il auzim pe Domnul dand o marturie care a ajuns la urechile oilor. Si apoi, vedem oameni chemati, unul dupa altul, pe numele lor : Andrei si Simon, Filip, Natanael si Nicodim defiland inaintea noastra. Pescari simpli, farisei invatati, femei degradate, slujbasi imparatesti si cersetori sunt atrasi la Pastor pentru a primi un raspuns la nevoile lor si de a fi scosi afara din sistemul corupt al iudaismului.

     Cap. 10:4, 5

     Dupa ce a scos afara propriile Sale oi, "El merge inaintea lor; si oile Il urmeaza", pentru a gasi de acum inainte totul in Pastor. Intr-un staul, oile sunt tinute impreuna prin ziduri ; intr-o turma, ele sunt adunate prin grija pastorului. Binecuvantarea, umblarea si protectia turmei  depind in intregime de pastor. Au nevoie oile de hrana ? pastorul este acolo pentru a le duce la pasuni verzi. Le ameninta dusmanul ? pastorul este in fruntea turmei pentru a o proteja. Se intampla sa treaca pe un drum accidentat si periculos ? pastorul merge inaintea lor pentru a a-i ghida.

     In plus, intr-o turma, oile  urmeaza pastorul pentru ca ele cunosc glasul lui. Daca un strain incearca sa imprastie oile pastorului, ele scapa, nu luptand impotriva intrusului, ci fugind de el. Ele fug departe de strain, nu pentru ca ii cunosc glasul, ci pentru ca ele nu cunosc glasul strainilor.

     Cat de perfect ne prezinta aceasta pilda adevarata pozitie crestina dupa gandul lui Dumnezeu ! Ea pune inaintea noastra o categorie de credinciosi - propriile oi ale lui Hristos - care Ii apartin in intregime si El, Pastorul, preocupat in mod special de oile Sale, scotandu-le afara dintr-un sistem religios lumesc. In acest loc de afara, ele sunt vazute ca fiind in totalitate sub calauzirea Sa, astfel ca El le conduce prin pustiul acestei lumi, ingrijind de toate nevoile lor si ocrotindu-le de orice rau. In ce le priveste, oile cunosc glasul lui Hristos si realizeaza ca ele depind de El. Constiente de slabiciunea lor, ele fug departe de un strain : faptul ca ele nu cunosc glasul sau le este suficient.

     Din nefericire, unde putem sa vedem in crestinatate un raspuns adevarat la aceasta imagine perfecta ? A fi in intregime dependent de un Hristos invizibil necesita un exercitiu de credinta constant si o incredere a dragostei. Prin urmare, cum ar putea marea masa de simpli marturisitori , care alcatuiesc majoritatea crestinatatii, sa accepte locul de ocara si dispret de afara, in tovarasia unui Hristos respins si invizibil ? Necunoscand glasul Pastorului, ei au devenit prada usoara pentru glasul strainilor. Si astfel crestinatatea a mai construit inca odata tot felul de staule dupa modelul iudaic, prin care oamenii sunt tinuti impreuna prin marturisiri de credinta si conducatori numiti de oameni care, intr-o anumita masura, Il pun deoparte pe Hristos, singurul Pastor al oilor.

     Cu toate acestea, imaginea isi pastreaza toata frumusetea, si pune inaintea noastra modelul lui Dumnezeu pentru ai Sai. In ciuda stricaciunii din crestinatate, privilegiul crestinului care Il iubeste pe Hristos si asculta de Cuvantul Sau ramane sa iasa afara din tabara, purtand ocara Lui (Evrei 13:13).

     Cap. 10:6

     Cei carora le-a fost adresata aceasta pilda n-au inteles nimic din ceea ce Isus le-a spus. Daca a fost asa pentru multimea din iudaismul corupt, la fel este cazul inca in ceea ce priveste marea majoritate a oamenilor din crestinatatea corupta. A-L urma pe Hristos in locul de ocara afara din tabara ramane de inteles si imposibil pentru omul natural, si este un pret prea mare pentru multi crestini adevarati.

     Cap. 10:7

     Este posibil ca oamenii sa nu fi inteles cuvintele lui Isus ; dar ei raman fara scuza, caci Domnul continua dand aplicare asemanarii si extinzand binecuvantarile asupra celor care Il urmeaza. Hristos Insusi devine acum usa oilor. Desi corupt de catre om, staulul iudaic a fost stabilit si aprobat de Dumnezeu. Ce drept aveau deci oile sa paraseasca natiunea condamnata la judecata, daca Dumnezeu Insusi nu le-a dat o cale de iesire ? Hristos era usa lui Dumnezeu si, urmand-L pe Pastor, oile puteau, fara teama, sa ocupe un loc afara din natiune. La fel si astazi, credinciosii pot sa-L urmeze pe Pastor in deplina siguranta afara din orice imitatie a taberei iudaice inventate de om.

     Cap. 10:8

     Alte persoane s-au prezentat ca vindecatori si conducatori in Israel, la fel cum si astazi multi impostori si profeti falsi se ridica cu pretentia de a conduce pe poporul lui Dumnezeu prin confuziile crestinatatii. Astfel de oameni nu au nicio autoritate din partea lui Dumnezeu ; ei nu fac decat sa-si urmareasca propriile interese spre paguba celor inselati de ei. Simplii marturisitori (care doar marturisesc crestinismul dar neavand realitatea marturiei lor, n.t.) si credinciosii indiferenti se vor lasa prinsi de acestia, dar cei care asculta de glasul Pastorului nu vor da atentie la glasul acestor inselatori. 

     Cap. 10:9, 10

     In plus, Hristos nu este doar o usa de iesire pentru a scapa de ceea ce este corupt ; El este, de asemenea, usa care introduce in binecuvantarile pe care Dumnezeu le-a rezervat pentru oi. Aici Domnul merge dincolo de invatatura pildei (sau asemanarii, n.t.) pentru a face referire la binecuvantarile pozitive in care va conduce oile Sale. Aceste binecuvantari nu pot fi limitate la oile Sale din staulul iudaic ; asa ca citim : "Daca va intra cineva", oricine este binevenit.

Prima binecuvantare mare pe care Hristos o asigura pentru oile Sale este mantuirea. Faptul ca este deschis pentru oricine ("daca va intra cineva") pare sa insemne ca este vorba in primul rand de mantuirea sufletului, de eliberarea de pacate si de judecata, necesare oricarui pacatos. Dar, intr-un sens mai larg, turma condusa de Hristos trebuie sa fie eliberata de orice putere vrajmasa in timpul calatoriei prin pustie.

     O a doua binecuvantare consta in faptul ca, sub conducerea Pastorului, oile sunt puse in libertate. "Va intra si va iesi". Staulul iudaic impiedica oile sa aiba acces direct la Dumnezeu, si le oprea sa iasa spre natiuni. Sub conducerea lui Hristos, turma crestina are libertatea si privilegiul de a intra inaintea lui Dumnezeu in adorare, si poate iesi spre lume cu vestea buna a harului lui Dumnezeu.

     O a treia binecuvantare, in legatura cu turma aflata sub conducerea lui Hristos, este pasunea. In cel mai bun caz, staulul iudaic nu oferea mai mult decat un loc de protectie impotriva pericolelor ; turma crestina este pusa in mod efectiv la adapost de impotrivire si pericol, dar, mai mult decat aceasta, ea este plasata intr-un loc cu hrana spirituala.

     In final, toate aceste binecuvantari au introdus oile in bucuria vietii, aceasta viata de comuniune cu persoanele divine care duce la plinatatea bucuriei (1 Ioan 1:4). Aceasta este adevarata viata din belsug in contrast cu viata naturala care, chiar in ce are ea cel mai bun, este o viata imperfecta, o viata unde lipseste bucuria (Ioan 2:3).

     Toate aceste binecuvantari sunt garantate de catre Pastorul care a venit, nu precum hotul de a face din oi prada sa, ci pentru a le oferi binecuvantari. Totusi, oile nu vor putea sa se bucure cu adevarat de binecuvantarile oferite de catre Pastor decat daca se supun grijii Sale si Il urmeaza. Orice binecuvantare pe care o da Hristos este prezentat de-o maniera vie in El si nu poate fi gustata decat impreuna cu El.

     Pe parcursul Evangheliei, vedem cum Pastorul aduce mantuire oilor (3:17 si 4:42), le conduce la libertate (8:33-36) si le ofera o bogata hrana spirituala (13 la 17). Mai tarziu, in epistolele lui Ioan, vom gasi o dezvoltare minunata a vietii din belsug.

     Astfel, in prima parte a capitolului nostru, avem o prezentare clara a Pastorului oilor, conducand oile Sale la o separare completa de un sistem religios lumesc, pentru a veni sub grija si calauzirea exclusiva a Pastorului, si astfel sa fie introduse in toate binecuvantarile pe care El le asigura oilor Sale.

     Cap. 10:11-13

     In versetele care urmeaza, invatam ca Hristos nu este doar "Pastorul", dar si "Pastorul cel Bun" care, in perfectiunea infinita a dragostei si consacrarii Sale Isi da viata pentru oi. Omul platit poate intr-o anumita masura sa slujeasca oilor, dar chiar si atunci el o face pentru plata ; astfel scopul sau principal este propria lui persoana si nu oile. De aici rezulta faptul ca in prezenta lupului, in loc sa-si dea viata sa pentru a salva oile, omul platit nu se gandeste decat la propria lui siguranta si fuge, si oile sunt imprastiate. Omul care este platit "nu-i pasa de oi". Din nefericire, crestinatatea L-a abandonat foarte mult pe Pastorul cel Bun si a stabilit conducatori platiti dupa randuielile oamenilor, care negociaza (sau fac comert, n.t.) serviciul divin. Nu este de mirare ca lupul a facut astfel de ravagii imprastiind oile.

     Sa observam cu grija cele trei imagini pe care le foloseste Domnul pentru a prezenta cele trei caractere diferite ale raului pe care turma le are de infruntat : hotul, omul platit si lupul. 

     Hotul reprezinta orice persoana sau orice sistem fals care priveaza turma de adevar introducand ceea ce este fatal crestinismului si, prin urmare, distrugator pentru suflet. Unitarismul, stiinta crestina, spiritismul, martorii lui Iehova si alte miscari de aceeasi natura imbraca astfel caracterul de hot.

     Omul platit nu reprezinta neaparat ceea ce ruineaza crestinismul, ci indica mai degraba principiul fals constand in a sluji pentru plata si a face din oi o marfa. Usa se afla astfel deschisa unei vaste categorii de persoane al caror motiv principal este "eul" si nu oile. Prin urmare, atunci cand apare o dificultate, ei se gandesc doar la propria lor siguranta si confort si fug, abandonand oile chiar in momentul cand acestea au cea mai mare nevoie de grija. Atunci cand apar dificultati printre copiii lui Dumnezeu, sa fim atenti sa nu actionam dupa principiul oamenilor platiti, neavand in vedere decat siguranta si confortul nostru propriu pe o cale care este a noastra si abandonad oile la momentul pericolului si al necazului.

     Lupul reprezinta pe cei care, sub pretexte false, intra in turma si imprastie oile.

     Cap. 10:14, 15

     In contrast cu omul platit, Pastorul cel Bun are grija de oile Sale. El le cunoaste dupa o cunostinta perfecta. Slabiciunea lor, ignoranta lor, inclinatia lor spre ratacire si numeroasele lor nevoi Ii sunt toate cunoscute si, datorita acestui fapt,  le iubeste cu o dragoste care L-a facut sa-Si dea viata pentru oi. In masura lor, oile Il cunosc pe Pastor - perfectiunea Sa, intelepciunea Sa, puterea Sa si dragostea Sa.

     Cineva a spus : "Isus a fost obiectul inimii Tatalui ; in acelasi fel oile Sale erau obiectele inimii Sale. Invatate de Dumnezeu, oile Sale Il cunosc, si se incred in El, asa cum El S-a increzut in Tatal" (J.N.D.).

     Cap. 10:16

     Pastorul oilor Si-a scos oile Sale afara din staulul iudaic si a deschis pentru toti oamenii ("daca intra cineva") usa ca sa intre in noile binecuvantari ale turmei. Practic, acestia din urma nu pot fi limitati deci la oile dintre iudei. Exista si ale oi pe care Pastorul trebuie sa le aduca dintre natiuni. Ele vor auzi, de asemenea, glasul Sau (conf. Ioan 17:20 ; Fapte 13:46-48 ; 15:7). Separati de staulul iudaic si de natiunile pagane, oile Sale alcatuiesc astfel o singura turma sub un singur Pastor.

     Cap. 10:17, 18

     Acesta este scopul inimii Tatalui. Pentru a asigura realizarea lui si de a strange intr-unul pe copiii lui Dumnezeu cei risipiti, singurul Pastor trebuia sa moara. El S-a oferit pe Sine Insusi de bunavoie ca jertfa si, dandu-Si viata, nu doar ca asigura binecuvantarea oilor Sale, dar Ii ofera Tatalui un motiv in plus pentru dragostea cu care L-a iubit pe singurul Sau Fiu. Numai o Persoana divina putea sa-I dea Tatalui un motiv sa-L iubeasca ; pentru toti ceilalti, sursa dragostei se afla in inima Tatalui.

     Murind, El a asigurat binecuvantarea oilor si a implinit voia Tatalui si, in acelasi timp, a fost propriul Sau act benevol de consacrare. Iata in final pe Cineva care a venit in domeniul mortii cu puterea de a-Si da viata si de a o lua inapoi ; si prin daruire, a exercitat aceasta putere in slujirea Sa fata de Dumnezeu si fata de om. Daca Si-a dat viata, a fost ca s-o ia iarasi inapoi intr-o alta conditie pentru a putea sluji in continuare oilor Sale. Cineva a spus : "Moartea Lui nu este nici epuizarea dragostei Sale, nici limita lucrarii Sale fata de oameni. El a slujit in cea mai profunda suferinta pe pamant ; El slujeste inca pe tronul gloriei" (F.W.G.).

     In aceasta parte a capitolului nostru am vazut pe "Pastorul oilor" separand oile Sale de un sistem religios pamantesc (10:1-10), pe "Pastorul cel Bun" dand in dragostea si devotamentul Sau viata pentru oi pentru a le feri de vrajmas (10:11-15), si in final pe "singurul Pastor" dandu-Si viata pentru a strange oile intr-o singura turma (10:16-18).

     Cap. 10:19-21

     Aceste versete descriu efectul produs de discursul Domnului asupra celor care, nefiind oile Sale, "n-au inteles lucrurile despre care le vorbea" (10:6). Pe de-o parte, cuvintele Sale au provocat o ura violenta la acesti oameni care nu vedeau in afirmatiile Sale decat halucinatiile unui demonizat. Pe de alta parte, unii dintre ei erau nedumeriti, bunul simt facandu-i sa inteleaga ca nici cuvintele, nici lucrarile lui Isus nu puteau fi cele ale unui demon. Mai departe in Scriptura, un verset ne va avertiza ca, daca vom urma invataturile Domnului si vom iesi afara din tabara la El, vom purta, fara indoiala, ocara Lui. A merge pe o astfel de cale va fi socotit ca o nebunie sau chiar mai rau de catre lumea religioasa.

     Cap. 10:22-24

     Probabil doua luni mai tarziu, iudeii care L-au inconjurat pe Domnul in timp ce umbla prin pridvorul templului sunt la originea celui de-al doilea discurs. Ei Il acuzau pe Isus ca ii tine in incordare nespunandu-le deschis daca El era Hristosul.

     Cap. 10:25, 26

     Raspunsul Domnului arata ca propria lor necredinta, care a refuzat marturia cuvintelor si a lucrarilor Sale, era radacina nedumeriri lor. Mai mult, ea dovedea ca ei nu erau din oile Lui.

     Cap. 10:27

     Aceasta Il conduce pe Domnul sa arate trasaturile distinctive ale oilor Sale. Primul mare caracter este ca oile asculta de glasul Pastorului (conf. 10:3, 4, 5, 16). Toti au auzit cuvintele pe care El le-a rostit, dar a asculta glasul Sau insemna ca oile au primit prin credinta mesajul continut in cuvinte, un mesaj care arata oilor starea lor de pacat si ruina, dar reveland dragostea si harul de care aveau nevoie. Femeia de la fantana din Sihar este un exemplu miscator al unuia care a ascultat glasul Pastorului (comp. Fapte 13:27, pentru distinctia dintre cuvintele Scripturii si glasurile profetilor).

     Al doilea caracter este ca oile sunt cunoscute de Pastor. Dupa cum am vazut, Domnul le cheama personal, pe numele lor, o indicatie a cunoasterii pertfecte a oilor si a faptului ca Pastorul Se ocupa de ele in mod individual (conf. 10:3, 14).

     Al treilea caracter este ca oile Il urmeaza pe Pastor. Nu doar ca ele sunt chemate la El in mod individual, dar apoi ele Il urmeaza ; uneori poate intr-un mod ezitant, si nu fara multe greseli, dar ele Il urmeaza.

     Cap. 10:28-30

     Domnul nu enumera doar caracterele oilor, ci El vorbeste si despre grija Lui plina de dragoste pentru ele. El le da viata eterna, o siguranta eterna, si le asigura de grija divina. Domnul a spus deja ca El a venit pentru a da viata oilor, o viata din belsug ; acum invatam ca viata pe care El o da este "viata eterna", viata care era la Tatal si care a fost revelata in Persoana Fiului pe pamant ; o viata pe care oile o au in Hristos, care trebuie sa fie manifestata in ele si gustata acum, chiar daca ea va fi traita in plinatatea ei doar cand vom fi impreuna cu Hristos in locuinta eterna a vietii (conf. 1 Ioan 1:1, 2 ; 5:11, 12 ; Gal. 2:20 ; 2 Cor. 4:10-18 ; Rom. 6:22).

     In plus, viata eterna implica siguranta eterna. Domnul adauga, de asemenea, pentru mangaierea oilor Sale : "Ele nu vor pieri niciodata".

     In final, invatam ca oile sunt obiectele grijii comune a Tatalui si a Fiului. Ele sunt tinute de Fiul, si nimeni nu le poate smulge din mana Lui ; tinute si de Tatal, care a dat oile lui Hristos si este in mod evident mai mare decat toti ceilalti. Daca Tatal si Fiul sunt una in dragostea lor pentru oi, Ei sunt la fel in natura lor sau in esenta divina. De asemenea, Domnul poate spune : "Eu si Tatal una suntem". Gloria Persoanei Sale straluceste din nou aici, si descoperim ca smeritul Pastor al oilor, venit sa slujeasca oilor si sa implineasca voia Tatalui, nu este nimeni altul decat Fiul etern, o Persoana divina, una cu Tatal.

     Cap. 10:31

     Pe buna dreptate, iudeii au interpretat cuvintele Domnului ca fiind o afirmatie a divinitatii Sale ; dar furiosi sa auda pe cineva care era cu adevarat si in mod evident un Om care pretindea a fi Dumnezeu, "au luat din nou pietre, ca sa-L ucida".

     Cap. 10:32

     Cu un calm perfect, Domnul le pune inainte numeroasele lucrari bune pe care le-a aratat din partea Tatalui. El leaga astfel lucrarile Lui de Tatal ca dovada ca El a venit de la Tatal. Au gasit ei ceva in neregula la lucrarile care manifestau bunatatea Tatalui si gloria lui Hristos ca Fiu ?

     Cap. 10:33

     Prin raspunsul lor, iudeii au aratat ca, pana aici, au interpretat corect cuvintele Domnului, avand in vedere ca ele exprimau divinitatea Sa. Cu toate acestea, afirmatia iudeilor nu a raspuns la adevarul exact, caci ei au zis : "Tu, om fiind, Te faci pe Tine Insuti Dumnezeu". Ori, adevarul era acesta, ca fiind Dumnezeu, El a devenit om.

     Cap. 10:34-36

     Daca interpretarea lor ar fi fost falsa, cu siguranta ca Domnul ar fi corectat imediat o eroare atat de grozava si ar fi respins pretentia de divinitate. Dar El nu a facut nimic ; dimpotriva, Domnul confirma revendicarea Sa facand apel la propriile lor Scripturi, condamandu-i astfel prin cuvintele gurii lor pentru respingerea divinitatii Sale. Citand Psalmul 82:6, Domnul intreaba : "Nu este scris in legea voastra : Eu am spus : Sunteti dumnezei ?" Daca deci oameni, pusi deoparte pentru a fi judecatori in Israel, ca reprezentanti ai lui Dumnezeu, si la care a venit Cuvantul lui Dumnezeu, sunt numiti dumnezei, puteau ei sa-L acuze de blasfemie pe Fiul, pe care Tatal L-a sfintit (sau : "L-a pus deoparte") si pe care L-a trimis in lume, atunci cand El pretinde ca este o Persoana divina ?

     Cap. 37, 38

     La capitolul 8, Domnul a spus ca daca ei erau cu adevarat copiii lui Avraam, trebuiau sa dovedeasca facand faptele lui Avraam (8:39). Acum El aplica la Sine Insusi acest argument convingator. Daca El nu facea lucrarile Tatalui Sau, ei puteau refuza pe buna dreptate sa creada ca El era Fiul. Daca El facea lucrarile Tatalui Sau, ei aveau garantia nu doar ca El era Fiul, dar si ca Tatal era in El si El in Tatal. Lucrarile pe care El le facea erau dovada sigura ca o Persoana divina era prezenta, actionand in putere si in dragoste. Tatal era manifestat ca fiind in El, la fel cum El era in mod evident in natura Tatalui si in taina gandurilor si planurilor de dragoste ale Tatalui.

     Cap. 10:39-42

     Ultimile versete rezuma efectul acestui al doilea discurs. Respingand cuvintele si lucrarile Domnului, iudeii necredinciosi cautau sa-L prinda. Necredinta lor era totala, dar timpul Sau nu venise inca. Astfel, El a plecat dincolo de Iordan. Ei l-au alungat deja pe omul care L-a marturisit pe Hristos ; acum, complet respins de natiune, Pastorul Isi ia locul de ocara afara din tabara. Acolo, in afara, "multi au venit la El" si "multi au crezut in El". Pastorul devine astfel conducatorul turmei Sale afara din staulul iudaic.