Evanghelia dupa Ioan - Isus Fiul lui Dumnezeu
Comentarii detaliate asupra Evangheliei dupa Ioan
- XII -
Hamilton Smith
14 Marturia Fiului lui Dumnezeu - Ioan 11
Cele trei capitole de dinainte au aratat respingerea completa a lui Hristos de catre natiunea iudaica. Aceasta respingere devine ocazia de a arata ca lucrarea prezenta a lui Hristos in mijlocul lui Israel a fost de a implini sfatul Tatalui, chemand proprile Sale oi afara din staulul iudaic, pentru a le introduce in noua grupare crestina care avea sa fie formata pe pamant.
Capitolele 11 si 12 prezinta maniera plina de har in care cei care alcatuiesc noua grupare sunt folositi pentru a revela gloriile lui Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, Fiu al lui David si Fiu al Omului. Aceasta tripla marturie finala despre gloriile lui Hristos lasa fara scuza lumea care L-a respins.
La capitolul 11, Duhul lui Dumnezeu a consemnat istoria miscatoare a lui Lazar si a celor doua surori pentru a da marturie despre gloria lui Isus ca Fiul lui Dumnezeu. In caile desavarsite ale lui Dumnezeu, suferintele celor ai Sai vor servi pentru a spori maretia Persoanei Fiului si a-i umple pe ei de binecuvantare.
Cap. 11:1-5
Scena incepe la Betania, in caminul unui anume om numit Lazar care este bolnav. Locul este mentionat ca fiind "satul Mariei si al Martei, sora ei". In ochii lui Dumnezeu, o localitate se raporteaza la sfintii care locuiesc acolo. Apoi, sunt recunoscute dragostea si inteligenta Mariei ; intr-adevar, ne este amintit ca este vorba de Maria "care L-a uns pe Domnul cu mir si I-a sters picioarele cu parul ei". Boala a patruns in aceasta casa unde Hristos este apreciat : Lazar, fratele Mariei este atins. Familia din Betania a experimentat deseori dragostea lui Isus, astfel ca in ziua incercarii apeleaza la aceasta dragoste, cu incredere ca aceasta se va manifesta. Mesajul trimis este foarte frumos : "Doamne, iata, acela pe care-l iubesti este bolnav". Surorile nu I-au cerut Domnului sa vina ; nici nu I-au sugerat sa-l vindece pe fratele lor. Se incredeau pur si simplu in dragostea Domnului, punand necazul lor inaintea Lui. Ele nu fac caz de dragostea lor, nici de cea a lui Lazar pentru Domnul, ci scot in evidenta dragostea Domnului pentru Lazar. Increderea lor in Domnul si dragostea Lui sunt de asa natura incat dupa ce si-au facut cunoscuta incercarea lor si au facut apel la dragostea Sa, stiu ca pot sa se incredinteze cu toata siguranta in mainile Sale.
Domnului Ii face placere sa onoreze o astfel de incredere. Imediat, aceasta Ii da ocazia sa spuna ca boala aceasta este pentru gloria lui Dumnezeu, ca Fiul lui Dumnezeu sa fie glorificat prin ea. Diavolul cauta foarte bine sa se foloseasca de incercarile noastre pentru a produce murmure si ganduri care-L dezonoreaza pe Dumnezeu ; Domnul le foloseste pentru a ne face sa ne incredem in El, si ca un prilej de a manifesta dragostea Sa cu o asa tandrete incat El este glorificat in timp ce noi suntem binecuvantati.
Increderea surorilor era bine plasata, caci indata citim : "Si Isus iubea pe Marta si pe sora ei si pe Lazar". Mai mult, aceasta afirmatie cuprinde o bogata incurajare pentru inimle noastre. A fost un moment cand Domnul a aprobat-o pe Maria in alegerea ei si a mustrat-o pe Marta pentru ingrijorarile ei. Din nou in aceasta scena, Duhul atrage atentia in mod special asupra Mariei si asupra dragostei ei plina de daruire. Trebuie cumva sa tragem concluzia ca Domnul iubea pe Maria mai mult decat pe Marta ? Un astfel de gand este corectat prin acest pasaj care, in legatura cu dragostea Domnului, o aseaza mai intai pe Marta si o mentioneaza in mod special pe numele ei. Astfel, ne este dat sa vedem ca daca exista o diferenta in aprobarea Domnului cu privire la cele doua surori, nu exista niciuna in dragostea Lui fata de ele. Aprobarea Lui decurge din atitudinea noastra ; dragostea Sa izvoraste din Sine Insusi. Stim foarte bine ca El nu este indiferent la dragostea noastra ; dar niciun esec in dragostea noastra sau in modul nostru de a actiona nu va slabi dragostea Lui.
14.1 Calea perfecta a dragostei divine - 11:6-16
Cap. 11:6, 7
Dragostea ii place sa fie solicitata si nu va dezamagi chemarea increzatoare a credintei. In acelasi timp, dragostea divina actioneza dupa intelepciunea divina. Ea lucreaza uneori intr-un mod care pare in totul strain si contrar cailor de dragoste si precautie ale oamenilor. Asadar citim : "Deci, cand a auzit ca este bolnav, a mai ramas doua zile in locul in care era". Dragostea omeneasca ar fi mers imediat ; precautia omeneasca nu ar fi mers niciodata. Fie intarziind sau mergand, Isus actiona nu dupa gandirea naturala, ci in dependenta de voia Tatalui si in conformitatea cu aceasta. Inima Lui tandra nu putea sa ramana indiferenta de necazurile alor Sai ; ci in timp ce ii binecuvanteaza si raspunde la chemarile lor, El are intotdeauna inainte gloria Tatalui si umbla in lumina voii Sale. Il vedem astfel pe Domnul actionand cu aceasta intelepciune desavarsita care ii binecuvanteaza pe ai Sai, si tinand totusi la gloria Tatalui.
Astazi nu este altfel ; caci daca Domnul L-a glorificat pe Tatal in umblarea Sa si la cruce, acum, in locul Sau in glorie, Il glorifica inca pe Tatal ca raspuns la propria Lui rugaciune : "Glorifica-L pe Fiul Tau, ca Fiul Tau sa Te glorifice pe Tine". El ii binecuvanteaza inca pe ai Sai ; raspunde inca atunci cand ei apeleaza la dragostea Lui ; dar El o face in asa fel incat, in timp ce suntem binecuvantati, Tatal este glorificat. Putem vedea aici solutia la multe episoade ciudate din viata noastra. Gandindu-ne doar la izbavirea noastra actuala, vom fi poate surprinsi de anumite concursuri de imprejurari ciudate, intrebandu-ne de ce a venit aceasta boala sau de ce aceasta incercare se prelungeste. Daca am avea mai clar in vedere gloria Tatalui, vom intelege mai bine aceste evenimente aparent ciudate.
Cap. 11:8-10
Nestiind sa aprecieze motivele care Il conduceau pe Domnul, ucenicii s-au mirat, nu atat pentru faptul ca El intarzia, ci pentru decizia Lui de a Se intoarce acolo unde, cu putin mai inainte, iudeii cautau sa-L ucida cu pietre. Ei priveau la imprejurari si vorbeau dupa lumina precautiei naturale. Domnul umbla dupa lumina voii Tatalui ; asa ca El nu S-a poticnit pe calea Lui. Cat despre noi, privind numai la imprejurari, se intampla sa ne impiedicam si sa ne ratacim ; calea noastra este nesigura si intunecata. Vom umbla in lumina doar daca aducem toate problemele nostre inaintea Domnului, privind numai la El si cautand sa umblam dupa voia Sa.
Cap. 11:11-15
Umbland in lumina voii Tatalui, Domnul nu avea nicio teama de iudei si de raul pe care puteau sa i-L faca. El nu Se gandea la Sine Insusi, ci avea inainte Lui doar ca sa slujeasca altora in dragoste dupa voia Tatalui. Astfel, putea sa spuna ucenicilor : "Ma duc sa-l trezesc".
Domnul raspunde la confuzia care era in mintea ucenicilor afirmand clar : "Lazar a murit". Apoi invatam ca daca Domnul a asteptat doua zile, a fost pentru binecuvantarea ucenicilor Sai ; El spune intr-adevar : "Ma bucur pentru voi ca n-am fost acolo, ca sa credeti". Durerea zdrobitoare care a lovit pe cele doua surori nu ar deveni doar un prilej de glorie pentru Tatal si o binecuvantare pentru surorile indurerate, ci ar conduce la binecuvantarea altora.
Cap. 11:16
Ca si noi deseori, Toma nu reuseste sa se ridice deasupra imprejurarilor. El zice : "Sa mergem si noi sa murim cu El". Domnul are inaintea Lui viata ; Toma nu poate intrezari decat moartea. Umbland in lumina Tatalui, Domnul vede viata dincolo de moarte ; umbland sub puterea imprejurarilor, Toma nu poate sa vada nimic altceva decat moartea ca sfarsit al vietii. Cu toate acestea, in intunecimea drumului sau, cuvintele sale arata ca dragostea lui se agata de Hristos, caci zice : "Sa mergem si noi sa murim cu El". In dragostea lui, Toma prefera sa moara cu El decat sa traiasca fara El. Se poate sa fim mai inteligenti decat Toma, dar cu o afectiune mai mica.
Dupa ce am vazut calea dragostei divine, vom descoperi acum :
14.2 Calea perfecta a compasiunii divine - 11:17-37
Cap. 11:17-20
Cand in final Isus ajunge la Betania, va vedea ca moartea si-a implinit lucrarea sa ; Lazar era de patru zile in mormant. Casa Martei si a Mariei se afla in doliu ; si multi iudei venisera la surori sa le mangaie pentru pierderea lor. Plina de activitate si preocupata ca in timpul vizitei anterioare a Domnului, Marta este agitata si distrasa in fata acestei mari dureri. Maria, care se asezase la picioarele Domnului pentru a asculta cuvantul Sau, poate sa astepte acum venirea Sa, stand linistita in casa.
Cap. 11:21-22
Plecand in intimpinarea Domnului, Marta recunoaste inaintea Lui ca daca ar fi fost acolo, fratele sau nu ar fi murit. Credinta ei stia ca El ar fi putut sa-l vindece pe Lazar, dar nu merge pana acolo incat sa creada ca Domnul ar putea sa-l aduca la viata pe fratele ei. Totusi, constienta de favoarea pe care Domnul o avea inaintea lui Dumnezeu, ea poate sa zica : "dar si acum stiu ca orice-I vei cere lui Dumnezeu, Dumnezeu Iti va da".
Cap. 11:23, 24
Domnul i-a spus foarte clar, pentru a incuraja credinta ei, ca va folosi resursele care erau in El ; El zice : "Fratele tau va invia". Credinta Martei stia ca va fi o inviere finala, si ca fratele ei va invia in ziua de la urma. Ca si noi, ii este mai usor sa aiba credinta in ceea ce va face Dumnezeu la o data indepartata decat sa creada in ceea ce poate sa faca Dumnezeu la momentul prezent.
Cap. 11:25-27
In harul Sau, Domnul face o noua afirmatie Martei, pentru a indrepta credinta ei spre El, ca o resursa actuala. El zice : "Eu sunt invierea si viata". Cel care are puterea invierii si care este "viata" statea inaintea ei. Nu doar ca El va invia mortii, dar El va da viata celui care crede - viata eterna. Toti vor invia, dar numai credinciosul va invia spre invierea vietii. Necredinciosii vor iesi din morminte spre invierea judecatii (Ioan 5:29). Viata de inviere este o viata dincolo de puterea mortii, a pacatului si a judecatii. Aici, Domnul vorbeste numai de credinciosi. Puterea de inviere era prezenta in Persoana Fiului. Atunci cand El va exercita aceasta putere, credinciosul in Isus, chiar daca este mort, va trai ; iar credinciosul care va fi viu la acel moment nu va muri. Domnul avea sa dea o dovada despre acesta putere inviindu-l pe Lazar dintre morti. Domnul o provoaca pe Marta intreband-o : "Crezi aceasta ?"
Marta raspunde printr-o marturisire de credinta generala, corecta in sine si confirmata de Scriptura (Psalmul 2), dar ea ramane destul de departe de noua revelatie a Domnului, potrivit careia, in Persoana Sa ca Fiul, invierea si viata erau acolo.
Cap. 11:28
La acest punct al discutiei, Marta pare sa realizeze ca Domnul vorbeste despre lucruri care depasesc inteligenta ei spirituala - lucruri care ar fi intelese mai bine de Maria care a stat asezata la picioarele Domnului si a ascultat cuvantul Sau. Astfel, ea a plecat si a chemat-o in ascuns pe Maria, spunandu-i ca a venit Invatatorul si o chema.
Cap. 11:29-32
Cand a auzit ca Invatatorul a chemat-o, Maria a venit repede inaintea Lui. Ea stia sa stea asezata si sa asculte pe Domnul, si, de asemenea, stia cum sa actioneze la cuvantul Sau. Nedumeriti de comportamentul ei, iudeii au zis : "Se duce la mormant, sa planga acolo". Ea facea ceea ce era infinit mai bine, ceea ce doar credinta poate sa faca : ea s-a dus sa planga la picioarele lui Isus. A plange la mormantul unui preaiubit , chiar si lumea poate s-o faca, dar nu primeste nicio usurare ; lacrimile nu vor aduce inapoi pe mortii nostri. A plange la picioarele lui Isus, inseamna a gasi acolo alinarea dragostei Sale, caci plangem la picioarele Celui care, la timpul potrivit, va invia pe mortii nostri si care, pana atunci, mangaie inimile noastre. Deci, cand Maria "a venit unde era Isus, vazandu-L, a cazut la picioarele Lui". Mai inainte, ea a stat asezata la picioarele Lui pentru a invata de la El, si astfel, in zile de necaz, ea poate fi la picioarele Sale pentru a plange acolo, si rezultatul va fi ca, putin mai tarziu, o vom gasi la picioarele Lui ca o adoratoare (12:3). Asezata la picioarele Lui pentru a asculta cuvintele Sale, Maria a invatat sa cunoasca dragostea si harul Sau, si acum cand ea este in necaz, se va adapa cu aceasta dragoste si cu acest har. Incurajata prin ceea ce a invatat de la El, ea isi revarsa durerea la picioarele Lui.
Maria, ca si Marta, nu stia mare lucru despre puterea vietii de inviere, dar ea cunostea inima lui Isus. Ea este constienta de durerea din inima ei, si isi revarsa aceasta durere inaintea Domnului. Marta putea sa vorbeasca cu Domnul, dar Maria plangea cu Domnul.
Cap. 11:33-35
Conversatia Martei cu Domnul duce la revelatia gandirii Domnului cu privire la ai Sai, adormiti sau in viata. Lacrimile Mariei fac sa se vada inima Domnului ; vedem ca "Isus, cand i-a vazut plangand, pe ea si pe iudeii care venisera cu ea, S-a infiorat in duh si S-a tulburat". Mai mul chiar, Si-a amestecat lacrimile Sale cu ale lor ; citim intr-adevar : "Isus plangea". Pentru Lazar plangea El ? Cu siguranta nu, caci nu avea sa-l invieze dintre morti ? Lacrimile Sale curgeau pentru durerea celor vii, nu pentru cel mort.
Creatorul Se afla in mijlocul sarmanelor Sale creaturi cazute, care s-au stricat prin pacat ; iar moartea - plata pacatului - a intrat in casa, a rupt legaturile cele mai scumpe si a zdrobit inimile. Greutatea mortii apasa greu asupra duhurilor lor si Creatorul S-a apropiat de ai Sai in dragoste si in perfecta simpatie ca sa planga impreuna cu ei.
Cap. 11:36, 37
Cu toate acestea, cat de putini din cei aflati acolo au inteles motivul lacrimilor Sale ! Iudeii ziceau : "Iata cat il iubea (sau : "ce afectiune avea pentru el", n.t.)". Cu siguranta, Domnul il iubea pe Lazar ; totusi, nu dragostea pentru cel mort era cauza lacrimilor Sale : dragostea pentru cei vii L-a facut sa planga. Tulburarea profunda a duhului Sau, lacrimile Sale exprimau durerea Sa pentru rasa umana zdrobita sub povara mortii, care nu avea putere sa-si usureze durerea, si fara credinta pentru a beneficia de puterea prezenta acolo in Persoana Fiului lui Dumnezeu. Cu totii erau sub povara mortii. Lazar zacea in mormant, moartea isi implinise deja lucrarea ei de stricaciune ; Marta si Maria au spus amandoua : "Daca ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu" ; iar iudeii au zis : "Nu putea oare El... sa faca in asa fel ca acesta sa nu moara ?" Niciunul nu realiza ca Cel care este invierea si viata era in mijlocul lor.
Dupa ce Si-a aratat mila divina, Domnul actioneaza acum potrivit cu puterea divina (v. 38-44).
14.3 Domnul actioneaza acum potrivit cu puterea divina - 11:38-44
Cap. 11:38-44
Porunca Domnului de a da la o parte piatra mormantului nu constituie decat o noua ocazie de a arata necredinta Martei. Ea reliza ca stricaciunea si-a facut lucrarea ei, accentuand astfel starea disperata a situatiei in ochii naturii si a ratiunii. Dar toata aceasta povara a mortii asupra omului si a necredintei naturale a inimii nu fac decat sa se manifeste gloria lui Dumnezeu. Cand orice speranta este pierduta din partea omului, Dumnezeu actioneaza pentru propria Lui glorie.
Cap. 11:41, 42
Inainte de a-l invia pe Lazar, Domnul Il recuoaste public pe Tatal. El nu vrea sa exercite aceasta mare putere de inviere pentru a Se glorifica pe Sine Insusi. El are grija sa arate lumii ca tot ceea ce a facut, a implinit in supunere si in dependenta fata de Tatal, ca Trimisul Tatalui, si pentru gloria Tatalui.
Cap.11:43, 44
Apoi, strigand cu glas tare, El a poruncit lui Lazar sa iasa afara, si mortul a iesit, avand picioarele si mainile legate cu fasii de panza. "Isus le-a zis : Dezlegati-l si lasati-l sa mearga. Numai Domnul putea sa invieze pe cineva dintre morti, desi au fost folositi si altii pentru a-l elibera de fasiile de panza in care iudaismul i-a infasurat pe oameni.
Trei adevaruri principale reies clar, pentru incurajarea noastra, din durerea care s-a abatut asupra caminului din Betania.
1- In primul rand, incercarile care ii ating pe copiii lui Dumnezeu devin un prilej de a revela gloria lui Dumnezeu. Intr-un sens special, datorita mortii lui Lazar, maretia lui Dumnezeu a putut sa straluceasca in puterea unei vieti de inviere. De-a lungul veacurilor, puterea umana s-a exprimat adesea prin inventia de instrumente uimitoare destinate uciderii oamenilor ; nimeni nu a fost adus vreodata inapoi din moarte. Gloria lui Dumnezeu se manifesta prin invierea dintre morti. Domnul inviase deja pe fiica lui Iair, imediat dupa moartea ei. Apoi, El a dat dovada de o putere deosebita inviind pe fiul vaduvei din Nain pe care-l duceau in sicriul sau ca sa-l ingroape. Dar invierea lui Lazar, iesind din mormant in timp ce stricaciunea isi facuse deja lucrarea sa asupra trupului sau, este manifestarea cea mai inalta a puterii divine.
2- In al doilea rand, durerea este un prilej nu doar pentru a glorifica pe Dumnezeu, ci si de a binecuvanta pe sfinti. Cele doua surori au dobandit o cunostinta mult mai intima a Domnului. Cu siguranta, ele ar fi putut spune : "Stiam ca Domnul ne iubeste, dar inainte de aceasta durere, nu stiam ca dragostea cu care El ne iubea era atat de personala si atat profunda incat ea L-a facut sa vina la noi, sa vorbeasca, sa umble si sa planga impreuna cu noi in ziua marelui nostru necaz".
3- In al treilea, dupa ce gloria lui Dumnezeu a fost manifestata si binecuvantarea sfintilor asigurata, vedem puterea si indurarea intervenind pentru a satisface nevoia si a indeparta suferinta. Si chiar daca astazi durerea speciala a doliului nu este indepartata prin invierea mortilor nostri, harul este prezent pentru a sprijini pe cei necajiti pana in ziua gloriei.
Ultimile versete ale capitolului (v. 45-57) prezinta efectul produs asupra lumii de aceasta minunata revelatie a gloriei Fiului lui Dumnezeu.
14.4 Efectul produs asupra lumii de aceasta minunata revelatie a gloriei Fiului lui Dumnezeu - 11:45-47
Cap. 11:45
In primul rand, "multi dintre iudeii care venisera la Maria si vazusera ce facuse Isus au crezut in El". Nu este la intamplare ca doar numele Mariei este mentionat in legatura cu iudeii care au crezut, in timp ce, atunci cand se vorbeste despre iudeii care au venit sa le mangaie pe surori, citim ca ei "venisera la Marta si la Maria" (11:19). Putem sa deducem, fara indoiala, ca marturia vietii si a umblarii Mariei a fost ce i-a impresionat pe acesti iudei si i-a condus sa vada "ce facuse Isus", si astfel sa creada in El.
Cap. 11:46
Daca multi au crezut, ura altora a luat o asemenea amploare incat ei au informat "ce facuse Isus" pe cei care cautau sa-L omoare.
Cap. 11:47, 48
Aceasta informare i-a facut pe preotii de seama si pe farisei sa adune sinedriul ca sa vada cum ar putea anula marturia despre aceste minuni care nu puteau fi tagaduite. Constiinta nefiind miscata datorita pacatelor lor si inima nesimtitoare la dragostea lui Hristos, a lasat fara efect aceste minuni mari asupra altora. Fara sa-si dea seama, ei dadeau marturie despre puterea lui Isus afirmand : "Daca-L lasam asa, toti vor crede in El". Nu se gandeau decat la propria lor pozitie si la importanta lor nationala, temandu-se ca ostilitatea romanilor se va manifesta daca sufletele sunt atrase la Hristos si Il urmeaza.
Cap. 11:49-52
In ceea ce urmeaza, ne este dat sa vedem ca in ciuda tuturor eforturilor oamenilor rai, Dumnezeu Isi implineste planurile Sale ; si pentru implinirea acestora, Isus trebuia sa moara. Dumnezeu Se foloseste de acest mare preot rau pentru a vesti in mod profetic moartea lui Hristos. Lasand deoparte orice pretentie cu privire la justitie si actionand doar din oportunism, Caiafa afirma ca este mai bine ca Isus sa moara decat sa piara intreaga natiune, si aceasta in ciuda a ceea ce El a putut sa faca sau a ceea ce poporul gandea despre El. Pentru Caiafa, ca de multe ori pentru politicienii acestei lumi, nu este vorba despre ceea ce este corect, ci de ceea ce este oportun (sau "avantajos"). Acest om este gata sa rastigneasca un Drept pentru a pastra, pe cat posibil, pozitia unei natiuni vinovate.
Acesta este sfatul unui om rau : Isus trebuia sa moara pentru natiune. Dar, indiferent de motivele total egoiste ridicate de catre om, Isus trebuia sa moara, de asemenea, dupa sfatul hotarat si prestiinta lui Dumnezeu. Daca Isus trebuia sa moara, aceasta nu este pentru a impiedica imprastierea unei natiuni rele, ci pentru ca "sa-i adune intr-unul singur pe copiii lui Dumnezeu cei risipiti".
Era deci adevarat ca Isus avea sa moara ; totusi nu pentru natiune, ci pentru orice copil din familia lui Dumnezeu. Dupa cum oile lui Hristos nu erau doar cele care au iesit afara din staulul iudaic, la fel si copiii lui Dumnezeu nu proveneau doar din familia lui Israel. Prin moartea lui Hristos, o multime mare de pacatosi dintre iudei si natiuni ar fi convertita si ar deveni copii ai lui Dumnezeu prin credinta in Isus Hristos ; iar ei nu sunt lasati ca elemente izolate, ci sunt adunati intr-unul pentru a alcatui singura familie a lui Dumnezeu. Dupa obiceiul sau, Ioan vede pe crestini ca pe o turma dependenta de Pastor, si ca pe o familie avand un singur Tata. Pavel ii vede ca alcatuind un trup al carui Cap este Hristos, si ca pe o unitate a carei legatura este Domnul.
Cap. 11:53
Planul odios al lui Caiafa primeste aprobarea mai-marilor poporului care, "din ziua aceea", complotau sa-L omoare pe Isus. Ei devin intrumente rele folosite pentru a implini planul lui Dumnezeu.
Cap. 11:54-57
Asteptand sa vina ceasul Sau, Isus a plecat intr-un tinut de langa pustie, si a ramas acolo cu ucenicii Sai. De mai multe ori pe parcursul acestei Evanghelii L-am vazut pe Domnul iesind afara. Cu siguranta, El a mers ca sa dea marturie, dar intotdeauna ca Om separat care statea deoparte de stricaciunea iudaismului (vezi Ioan 1:28 ; 6:15 ; 7:1 ; 10:39-42 ; 11:54). Desi Hristos este afara, lumea tine cu strictete sarbatorile ei religioase, facand speculatii referitoare la Isus, in timp ce mai-marii ei, in ostilitatea lor, au dat porunci inutile in privinta lui Isus. Lumea de astazi nu s-a schimbat. Hristos este inca afara in locul de ocara ; crestinatatea corupta isi inchide din ce in ce mai mult usa catre Hristos, in timp ce se agata de sarbatorile si ceremoniile ei religioase, si discutand despre Persoana lui Hristos. In acest timp, lumea politica ramane fie total indiferenta fata de Hristos, fie deschisa in mod ostil, in timp ce se straduie ca Numele lui Isus sa dispara prin legi zadarnice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu