Evanghelia dupa Ioan - Isus Fiul lui Dumnezeu
Comentarii detaliate asupra Evangheliei dupa Ioan
- XIII -
Hamilton Smith
15 Marturia despre Fiul lui David si despre Fiul Omului - Ioan 12
Invierea lui Lazar a revelat gloria lui Isus ca Fiu al lui Dumnezeu ; acum, avem privilegiul de a auzi o noua marturie, data despre gloria Sa ca Fiu al lui David (12:12-19) si ca Fiu al Omului (12:20-36). Rezultatul acestei triple marturii despre gloria lui Hristos, in ce priveste natiunea, este prezentat in ultima parte a capitolului (12:37-50).
Marturia despre gloria lui Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu este respinsa in mod clar de catre popor ; dar, inainte de a pune in fata noastra alte marturii despre gloria Sa, Duhul lui Dumnezeu a introdus aceasta scena miscatoare din Betania ca sa stim ca existau persoane - propriile Sale oi - care-L iubeau si-L apreciau pe Domnul.
15.1 Cina din Betania - 12:1-11
Cap. 12:1-3
Cu sase zile inainte de Pasti, Isus a venit la Betania. Nu putem spune noi ca acest loc era singurul de pe pamant care avea o valoare speciala pentru inima lui Hristos ? Acesta era "satul Mariei", o credincioasa care se bucura de toata aprobarea Domnului. Betania a fost scena revelatiei gloriei Sale in invierea lui Lazar. La Betania "I-au pregatit... o cina", si dupa cum vedem in Luca, acolo, la momentul inaltarii Sale, "ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat" (Luca 24:50).
Nu s-a intamplat de multe ori ca cineva sa fi facut o cina pentru Hristos cand El era in aceasta lume. Oamenii, uneori, erau gata sa primeasca o binecuvantare de la El ; dar rareori se gandeau sa ofere ceva Celui care daruia. Cu toate acestea, la inceputul lucrarii Domnului, Levi "I-a facut un ospat mare in casa lui" si a invitat "o multime mare" de pacatosi sa stea la masa cu El (Luca 5:29). Acum, la sfarsit, in ultimile zile ale drumului Sau pe pamant, au pregatit o cina pentru El si El S-a asezat in mijlocul sfintilor Sai.
Ce ospat imens venise Hristos sa ofere in aceasta lume plina de nevoi ! El a venit sa-L reveleze pe Tatal (1:18) ; sa aduca bucurie (2:10, 11) ; sa ne vorbeasca despre lucrurile ceresti (3:12) ; sa conduca inimile noastre in sferele de placere eterna (4:14) ; sa ne faca sa trecem din moarte la viata (5:21, 24) ; sa ne elibereze de nenorocire (6:35) ; sa ne dea Duhul Sfant (7:39) ; si sa ne introduca in binecuvantarile crestinismului (10). In toate aceste actiuni binecuvatate, El era Daruitorul ; dar acum, la sfarsit, in casa din Betania, El este cel care primeste. In cele din urma, venise timpul cand cateva inimi devotate pregatesc un ospat pentru Cel care a facut unul pentru intrega lume - "I-au pregatit deci o cina acolo".
In mijlocul urii tot mai crescande a lumii impotriva lui Hristos, un grup mic se aduna ca "sa-I faca o cina". Mai-marii lumii acesteia putea foarte bine sa tina sfat pentru a-L omori pe Hristos si sa dea porunci ca El sa fie dat in mainile lor ; dar fara sa se lase afectati de complotul lor si de poruncile lor zadarnice, si in fata tuturor impotrivirilor, acest grup mic "I-a pregatit o cina". Cu siguranta, Domnul a apreciat aceasta cina la adevarata ei valoare, si dragostea cu care a fost pregatita a fost foarte scumpa in ochii Sai.
La fel ca in ultimile zile ale iudaismului corupt, cand unii din ai Sai, care au auzit glasul Sau si au fost miscati de dragostea Lui, au avut posibilitatea sa-I pregateasca o cina, si astazi, in ultimile zile ale crestinismului corupt, in mijlocul valului crescand al apostaziei, in timp ce Numele Sau este tagaduit si lucrarea Sa dispretuita, pot exista inca persoane care sa-I pregateasca o cina ; intr-adevar, Domnul a zis : "Daca va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el, si el cu Mine" (Apocalipsa 3:20).
In aceasta fericita companie din Betania, putem vedea ca slujirea, comuniunea si adorarea isi au fiecare reprezentantii lor, dar cu totii s-au unit pentru "a-I pregati o cina". Marta inca slujeste, dar nu mai este deranjata de slujirea ei. Altadata, slujirea era cea care ocupa un loc mai important decat Hristos in gandurile ei ; acum Hristos are un loc mai important decat slujirea. Ea slujeste pentru "a-I pregati o cina".
In cel priveste pe Lazar, care a trecut prin boala si moarte, si care a fost inviat dintre morti in mod miraculos, citim ca el era "unul dintre cei care statea la masa cu El". El se odihneste in bucuria comuniunii cu Hristos.
Maria, care a stat mai inaite la picioarele Lui pentru a asculta (Luca 10:39), si care a plans putin mai inainte la picioarele Lui in durerea ei (11:32), este acum la picioarele Sale pentru a adora. Ea unge picioarele Sale cu parfumul de mare pret si apoi Ii sterge picioarele cu parul ei. Prin fapta sa, ea proclama ca, dupa aprecierea ei, nimic din ceea ce are nu este suficient de bun pentru Hristos. Ea varsa pe El parfumul de pret, si pune la dispozitia Lui ceea ce constituie gloria unei femei : parul ei. In acel moment, ea nu se gandea la saraci sau la binecuvantarea altora ; ea era in intregime ocupata cu Hristos. De fapt, aceasta este adorarea ; dar chiar si asa, cel care este absorbit de Hristos va aduce binecuvantare la altii ; caci citim : "S-a umplut casa de mirosul mirului".
Cap. 12:4-6
Din nefericire, la parfumul dragostei vine sa se amestece viclenia tradatorului. Isus este lumina si, in prezenta Lui, toate sunt manifestate in adevaratele lor culori. Ceea ce a fost expresia iubirii unei sfinte devotate ofera prilejul de a descoperi pofta unui pacatos fara inima. In timp ce Maria se bucura sa dedice nardul "de mare pret" Celui a carui valoare este nemarginita, Iuda calcula cu raceala pretul parfumului - trei sute de dinari constituia plata anuala a unui lucrator, o suma care ar fi permis asigurarea nevoilor unei familii nevoiase timp de un an. Chiar daca spune ca banii ar fi putut sa fie dati saracilor, singurul regret al lui Iuda este ca nu a putut aduga aceasta suma la castigurile lui necinstite. Nu avea grija nici de Isus, nici de saraci, ci el era stapanit de iubirea de bani ; pentru a-i obtine, este gata sa fure din punga si sa-L tradeze pe Hristos.
Cap. 12:7, 8
Domnul protejeaza oile Sale impotriva hotului care vine sa fure, sa ucida si sa nimiceasca. Daca, din dragoste, Pastorul Si-a dat viata pentru oi, El nu va ingadui ca ele sa fie atinse. Isus a spus : "Las-o". Maria nu avea probabil o intelegere clara cu privire la moartea si invierea lui Hristos, dar instinctele ei spirituale, miscate de afectiune, au condus-o sa faca un gest bun intr-un moment bun ; si Domnul, asa cum s-a spus "da un glas de inteligenta faptei ei".
Cu siguranta, ar fi avut multe ocazii ca sa vanda parfumul in folosul saracilor, sau sa-l toarne mai inainte pe Hristos. Dar, zice Domnul, ea L-a "pastrat" pentru acest moment deosebit. Domnul a ingaduit ca toti sa stie ca parfumul a fost pastrat pentru ziua pregatirii Sale de inmormantare. Aceasta era o expresie de dragoste pentru Hristos, care devine o marturie a faptului ca Cel care a venit sa invieze un om dintre morti urma ca El Insusi sa moara. Desigur, Domnul nu era indiferent fata de saraci, caci spune ca pe saraci ii avem totdeauna cu noi ; dar, cu o tandrete miscatoare, El adauga : "pe Mine nu Ma aveti totdeauna". Era constient de plecarea Sa iminenta ; in ce o priveste pe Maria, instinctele sale spirituale ii spun ca umbra mortii avea sa se inchida in jurul Domnului ei. Lazar era un martor al puterii lui Hristos in inviere, dar fapta Mariei arata ca Cel care avea puterea vietii de inviere urma sa intre in moarte. Ca de atatea ori, dragostea devotata da inteligenta divina. Maria pare sa fie singura care a intrat in gandul Domnului si a realizat ca moartea era inaintea Lui.
Cap. 12:9
Iuda era caracterizat de un duh de minciuna, de tradare si fatarnicie. Cu toate acestea, erau prezente si alte persoane - o mare multime dintre iudei - care nu erau impinsi de motive atat de josnice ; ele venisera , atrasi nu de credinta in Hristos, ci mai degraba din curiozitate : ca sa vada un om care a fost inviat dintre morti.
Cap. 12:10-11
Daca la Betania o casa care a pregatit o cina Domnului a fost umpluta cu parfumul dragostei, in afara, vedem pe cei care, animati de ura si rautate, se sfatuiau sa-l omoare pe Lazar precum si pe Cel care l-a inviat dintre morti. Le-ar fi placut sa scape nu doar de Isus, dar si de orice martor viu al harului si al puterii Sale. De fapt, lumea ramane la fel ; ea nu vrea nici pe Hristos, nici pe martorii Sai credinciosi. Cei care traiesc cu evlavie vor suferi persecutie. Si in spatele ostilitatii conducatorilor iudei se ascundea totdeauna invidia care nu poate suporta sa vada pe ucenicii lor parasindu-i pentru a-L urma pe Isus.
15:2 Marturia data despre gloria Domnului ca Fiu al lui David - 12:12-19
Cap. 12:12-19
Totusi, Dumnezeu hotaraste sa fie data o marturie potrivita despre gloria Aceluia pe care omul L-a respins. Gloria Lui ca Fiu al lui Dumnezeu a fost deja aratata ; acum, gloria Sa ca Fiu al lui David va face obiectul unei noi marturii. Auzind ca Acela care l-a inviat pe Lazar dintre morti vine la Ierusalim, o mare multime a iesit cu ramuri de palmier pentru a-L aclama ca Fiu al lui David, Imparatul promis al lui Israel, Cel care vine in Numele Domnului, dupa cum le-a vestit propriul lor Psalm (118:26), si calare pe manzul unei magarite, dupa cum era scris in Profeti (Zaharia 9:9).
Ucenicii au inteles greu semnificatia profunda a acestor lucruri : ei nu le-au inteles decat dupa glorificarea lui Isus. Cu toate acestea, impresionata de invierea lui Lazar, multimea a tras concluzia corecta ca aceasta Persoana glorioasa era Fiul lui David promis de mult timp. In prezenta acestei marturii despre gloria lui Hristos, fariseii au trebuit sa accepte "intre ei" ca impotrivirea lor nu foloseste la nimic. Si credinciosul este invitat sa nu uite niciodata ca, in ciuda oricaror aparente contrare, nicio impotrivire fata de Hristos sau fata de adevar nu poate triumfa in cele din urma.
15:3 Marturia data despre gloria Domnului ca Fiu al Omului - 12:20-36
Cap. 12:20-23
Venirea grecilor (nu este vorba despre elenisti, adica iudei care vorbeau greceste, ci de eleni : oameni dintre natiuni) - in realitatea natiuni - si dorinta lor de a-L vedea pe Isus foloseste de introducere la a treia mare marturie despre gloria lui Hristos ca Fiu al Omului. Natiunile neavand niciun drept la Hristos ca Mesia, de aceea acesti greci s-au apropiat de Domnul intr-un mod potrivit, prin intermediul ucenicilor, la fel cum mai inainte centurionul dintre natiuni a trimis la Domnul pe batranii iudeilor sa-I
ceara sa vina la el. Domnul vorbeste indata despre Sine ca Fiul Omului, un titlu prin care El devine calea de binecuvantare pentru "toti oamenii" (12:32). Astfel, dorinta natiunilor de a-L vedea pe Isus Il face pe Domnul sa ofere ucenicilor Sai viziunea unei noi ordini de binecuvantare in intregime noua, intinzandu-se dincolo de granitele lui Israel. El poate sa spuna : "A venit ceasul ca Fiul Omului sa fie glorificat".
Stim ca dupa ce a fost respins ca Fiu al lui Dumnezeu si ca Imparat al lui Israel, dupa Psalmul 2, Hristos va primi stapanirea intregului pamant ca Fiu al Omului, dupa Psalmul 8. Prin profetul Daniel, aflam in continuare ca I Se va da, ca Fiu al Omului, "stapanire si glorie si o Imparatie, pentru ca toate popoarele, natiunile si limbile sa-I slujeasca" Daniel 7:13, 14). Astfel, Vechiul Testament prezinta din belsug stapanirea universala prin care Hristos va fi glorificat. Timpul acestei glorii nu a venit inca ; asa ca, atunci cand Domnul a spus : "A venit ceasul ca Fiul Omului sa fie glorificat", cu siguranta, El nu are in vedere Imparatia, ci Se gandeste la cruce, unde Fiul Omului avea sa fie glorificat glorificandu-L pe Tatal, dupa invatatura pe care El o va da mai tarziu in camera de sus (13:31).
Cap. 12:24
De asemenea, Domnul vorbeste imediat de moartea Sa care va deschide calea de binecuvantare pentru "toti oamenii". Trebuia ca Hristos sa moara, un adevar de-o importanta imensa incat Domnul l-a introdus printr-un "Adevarat, adevarat". Daca Hristos, pretiosul bob de grau, nu cadea in pamant si nu murea, trebuiea sa ramana singur pentru eternitate. Daca nu este semanat, bobul de grau ramane singur ; dar daca este semanat, nu doar ca el aduce multa roada, dar roada de aceeasi specie. La fel si Domnul, intra in moarte pentru a-Si asigura o samanta de acelasi fel cu El. Cu secole mai inainte, privind la cruce, Isaia a putut sa spuna : "Dupa ce Isi va aduce sufletul Sau o jertfa pentru vina (sau "pentru pacat", n.t.), El va vedea o samanta" (Isaia 53:10).
Cap. 12:25
Calea de binecuvantare pentru om trece deci prin moarte. Dar binecuvantarea in care moartea lui Hristos il introduce pe credincios este de-o randuiala cu totul noua, dincolo de puterea mortii. Astfel, Domnul pune in contrast cele doua sfere ale vietii, "viata in aceasta lume", si viata de bucurie si binecuvantare care este numita "viata eterna". Viata in aceasta lume este in cel mai bun caz o existenta trecatoare ; cea pe care Domnul o da este "eterna". A iubi viata aici jos inseamna a ne agata de o viata pe care va trebui s-o pierdem, si o pierdem chiar cautand-o. A uri viata in aceasta lume, in vederea vietii eterne, inseamna a intra chiar de acum in bucuria vietii eterne. Sa ne gandim bine la semnificatia profunda a cuvintelor Domnului. Intorcandu-ne spre lume, cautand placerea in tot ceea ce lumea crede ca inseamna viata, se va dovedi ca nu este decat amaraciune si durere pentru credincios, cand va descoperi ca el cauta ceea ce, nu doar ca nu poate oferi satisfactie de durata, dar chiar si in cele mai bune aspecte ale ei ii scapa tot mai mult din brate, caci este o viata care sfarseste in moarte.
Cap. 12:26
In plus, nu doar ca avem viata cea noua cu bucuriile ei de durata in contrast cu vechea viata trecatoare, dar avem privilegiul de a trai o viata de slujire pentru Domnul. Pentru a umbla pe aceasta cale a slujirii, trebuie sa-L urmam pe Domnul. Astfel, putin mai departe, porunca data de Domnul lui Petru de a paste oile Sale este urmata de un indemn : "Urmeaza-Ma" (Ioan 21:17, 19). Gasim aici un motiv suplimentar pentru a accepta moartea in viata prezenta ; caci, in principiu, a-L "urma" pe Hristos trece prin moartea fata de pacat si fata de lume. Un astfel de drum isi va avea rasplata in glorie. A-L urma pe Hristos va duce acolo unde a plecat Hristos, pentru a fi impreuna cu El in locuinta eterna a vietii. Aceasta poate aduce impotrivire si persecutie din partea oamenilor ; dar, cu siguranta va merita, ca sa fii onorat de Tatal.
Cap. 12:27, 28
Domnul ne-a indemnat sa luam calea mortii in aceasta lume, care duce la viata si onoare. Dar inainte ca cel credincios sa poata urma aceasta cale, trebuia ca Hristos sa treaca prin moarte, ca judecata a lui Dumnezeu impotriva pacatului. Realizand solemnitatea parasirii de catre Dumnezeu la cruce, Domnul a trebuit sa spuna : "Acum sufletul Meu este tulburat". Chiar si atunci Se intreaba : "Tata, scapa-Ma din ceasul acesta" ? Nu tocmai pentru acest motiv - sa fie parasit pentru ca ai Sai sa nu fie niciodata parasiti - a venit El la ceasul acesta ? De aceea, oricare ar fi fost pretul pe care trebuia sa-l plateasca, El adauga : "Tata, glorica Numele Tau".
Imediat, a venit din cer raspunsul Tatalui, spunand : "L-am si glorificat si Il voi glorifica din nou". Tatal a glorificat deja Numele Sau inviindu-l pe Lazar ; acum avea sa-l glorifice inviindu-L pe Hristos pentru o inviere mai buna dincolo de puterea mortii.
Cap. 12:29, 30
Tatal a marturist public ca Fiul era Cel prin care Numele Sau a fost glorificat. Neobisnuita cu glasurile care vin din cer, multimea a motivat aceasta marturie publica. Pentru unii, era vorba despre un tunet ; pentru altii, glasul unui inger. Domnul le spune clar ca glasul a venit pentru ei : umbland permanent in comuniunea cu Tatal, El nu avea nevoie de un astfel de glas.
Cap. 12:31-33
In plus, glasul era un avertisment ca moartea si invierea lui Hristos, prin care Tatal este glorificat, a adus, ca atare, judecata lumii. Daca venise ceasul ca Fiul sa fie glorificat, precum si Numele Tatalui, de asemenea, venise si ceasul judecatii lumii, cand stapanitorul lumii acesteia va fi aruncat afara. Lumea care L-a respins pe Hristos este condamnata prin cruce, in timp ce puterea stapanitorului ei este zdrobita. Pe de alta parte, crucea Il arata pe Mantuitorul care devine centrul de atractie "pentru toti oamenii". Pe pamant, El era in legatura cu Israel, ca Mesia, si a putut spune : "Eu nu sunt trimis decat la oile pierdute ale casei lui Israel". Dar, odata ce Domnul a fost "inaltat de pe pamant", eficacitatea Persoanei si a lucrarii Sale se intinde atat la iudei cat si la natiuni. "S-a dat pe Sine Insusi ca pret de rascumparare pentru toti". Nu suntem lasati la dispozitia noastra cu privire la ce inseamna crucea, caci este spus in mod clar ca, prin aceste cuvinte, Domnul a aratat "cu ce moarte avea sa moara". Astfel, crucea a insemnat suferinta pentru Domnul (12:27), glorie pentru Tatal (12:28), judecata pentru lume (12:31), nimicirea puterii diavolului (12:31) si mantuire pentru toti (12:32).
Cap. 12:34
In versetele care urmeaza, vedem intunericul in care se afla multimea in contrast cu lumina care era Persoana lui Hristos, scotand in evidenta conflictul dintre necredinta si adevar. Multimea a interpretat corect inaltarea ca o referire la cruce, dar, in necredinta ei, se foloseste de Scriptura care vorbeste despre Imparatia eterna a lui Hristos ca sa contrazica cuvintele Domnului. Omitand alte pasaje cu privire la suferintele lui Hristos care duc la glorie, multimea intreaba : "Cum zici Tu ca Fiul Omului trebuie sa fie inaltat ? Cine este acest Fiu al Omului ?"
Cap. 12:35, 36
Prin intrebarile lor, ei tradeaza intunericul din sufletele lor. Fara a da un raspuns oficial, Domnul raspunde potrivit cu starea sufletului care le-a inspirat. El era lumina lumii ; inca putin timp si lumina va fi retrasa. Intelept ar fi fost sa profite de lumina, de teama ca, atunci cand va fi prea tarziu, intunericul sa nu-i cuprinda (sau "sa nu puna stapanire pe ei"). Lumina era acolo in Persoana lui Hristos, dar numai cei care au crezut in lumina ar avea inteligenta pe care o da lumina si astfel ar fi caracterizati de lumina, ca fii ai luminii. Cel care a respins lumina lui Hristos va cadea in intunericul propriei sale minti si se va rataci, nestiind unde merge. Acesta a fost cazul natiunii iudaice care L-a respins pe Hristos ; si asa va fi pentru crestinatatea apostata care respinge din nou lumina si se pierde in intunericul modernismului si al necredintei. Inca odata, astazi, din locul Sau care este afara, Domnul cheama pe cei care, in marturisirea crestina, sunt orbi spiritual ; El ii sfatuieste sa ia alifie pentru a-si unge ochii, ca sa vada (Apoc. 3:18).
Dupa ce a dat aceste avertismente solemne, Domnul a plecat si S-a ascuns dinaintea celor care au respins orice marturie cu privire la Persoana Sa si au dispretuit toate avertismentele Sale.
15.4 Rezultatul triplei marturii cu privire la gloria lui Hristos - 12:37-50
Cap. 12:37, 38
Ultimile versete ale capitolului prezinta pozitia solemna a natiunii care a refuzat sa creada in Hristos in ciuda numeroaselor semne care au fost facute inaintea ei.
In primul rand, potrivit profetului Isaia, ei au respins, de asemenea, ceea ce au "auzit" de la Domnul ca "bratul Domnului". Ceea ce au auzit au fost cuvintele minunate ale Domnului ; si numeroasele minuni au aratat bratul Domnului. Ei au refuzat total sa recunoasca ceea ce au auzit ca venind de la Dumnezeu, punand cuvintele Domnului pe seama diavolului (8:49, 52). De asemenea, au respins bratul Domnului, atribuind lucrarile Sale puterii diavolului (10:20, 21).
Cap. 12:39, 41
In al doilea rand, datorita faptului ca nu au vrut sa creada, venise timpul cand "nu puteau crede". Au fost impietriti din punct de vedere juridic. Isaia, care a profetit refuzul lor benevol, a vestit, de asemenea, judecata din punct de vedere juridic, ca rezultat al respingerii lui Hristos. Ei si-au impietrit inimile fata de cuvintele Sale si si-au inchis ochii inaintea lucrarilor Sale de putere. In consecinta, Dumnezeu i-a lasat in orbirea si impietrirea pe care ei insisi le-au ales.
Isaia a spus acestea cand a vazut gloria Domnului. Daca nu ar fi avut loc aceasta viziune ar fi putut fi o oarecare speranta pentru popor. In prezenta gloriei, el a vazut starea lor solemna si disperata.
Cap. 12:42, 43
Totusi, multi au fost convinsi ca Domnul era adevaratul Hristos prin dovada de netagaduit a lucrarilor Sale. Se pare ca doar ratiunea a fost convinsa ; inimile lor au ramas neatinse si neschimbate. Tinand cont de oameni mai mult decat de Dumnezeu, si dorind sa fie vazuti bine de lumea religioasa, ei nu erau dispusi sa ia ocara lui Hristos, si nu-L marturiseau, de teama sa nu fie respinsi de oameni.
Cap. 12:44-50
Versetele care urmeaza ofera marturia publica finala a Domnului.
a) In primul rand, vedem binecuvantarea pozitiva care rezulta din faptul de a crede in El. Credinta in El da credinciosului revelatia deplina a inimii lui Dumnezeu. A-L vedea pe Fiul, inseamna a-L vedea pe Tatal revelat in Fiul. Tatal si Fiul una sunt.
b) In al doilea rand, invatam ca aceasta "lumina" - adevarul cu privire la Dumnezeu - este pentru toti. El, lumina, a venit in lume, pentru ca oricine, iudei sau natiuni, sa creada in El, ca sa nu ramana in intuneric sau in necunoasterea lui Dumnezeu.
c) In al treilea, suntem avertizati despre judecata care va lovi pe cel care aude si nu crede. Este adevarat ca Domnul a venit nu pentru a judeca lumea, ci pentru a o mantui. Totusi, daca sunt respinse cuvintele Sale, ele vor fi un martor in ziua de la urma impotriva celui care L-a respins pe Hristos, si aceasta cu atat mai mult intrucat ele erau cuvintele pe care Tatal I le-a dat sa le spuna - cuvinte date, cu siguranta, pentru viata si binecuvantare, dar care, daca erau respinse, deveneau cuvinte de condamnare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu