David a intrebat pe Domnul
2 Samuel 5:17- 25
Bremicker E.A.
Fiecare zi din viata noastra ne pune inainte decizii pa care trebuie sa le luam. Alegerile pe care trebuie sa le facem au uneori consecinte importante pentru restul vietii noastre - de exemplu alegerea unei meserii, cautarea unui loc de munca, casatoria, locul de locuit. Exista multe alte decizii pe care le socotim a fi de rutina, si care ni se par de mica importanta. Dar, fie ca este vorba de decizii mari sau mici, in fiecare situatie, ar trebui sa cautam voia Domnului nostru. Promisiunea Sa "Eu te voi sfatui, avand ochiul Meu asupra ta" este valabila pentru toate domeniile vietii noastre (Ps.32:8).
Biblia contine multe exemple de persoane care au cerut Domnului sfat si calauzire si care au foat binecuvantati pe drumul pe care Dumnezeu i-a condus. In 2 Samuel 5, gasim un exemplu incurajator si de urmat. David a ajuns imparat asa cum i-a promis Dumnezeu. Cetatea Ierusalim a fost luata de la iebusiti si David s-a asezat acolo. Abia s-a asezat in acest loc ca filistenii, dusmanii sai declarati, se arata. Versetele 17 la 25 prezinta doua situatii diferite unde filistenii s-au adunat in valea Refaim pentru a lupta impotriva lui.
Ce face David ?
Fara indoiala, daca cineva avea experienta cu filistenii, acesta era David. Nu a castigat prima sa biruinta luptand impotriva uriasului Goliat ? Nu a fost el biruitor in numeroasele lupte impotriva filistenilor ? Atunci, trebuia sa se ingrijoreze de acesti dusmani in aceasta imprejurare ? Dupa atatea biruinte, ce ar fi fost mai usor pentru David daca mai adauga inca una ? - cu atat mai mult cand acum era imparat recunoscut si asezat in Ierusalim si care avea la dispozitia sa o armata probata in lupta. Omeneste vorbind, David ar fi putut sa se increada in experienta si in abilitatea sa razboinica. Dar el nu face asa. "Si David a intrebat pe Domnul, zicand : Sa ma sui impotriva filistenilor ? Ii vei da in mana mea ?" (v.19).
Prin aceasta, el arata doua lucruri : dependenta si smerenie. Este dependent pentru ca nu vrea sa inceapa lupta fara sa-L caute mai intai pe Dumnezeu ; el asteapta raspunsul Sau si il primeste. Este smerit, pentru ca de la inceput, este clar pentru el ca trebuie sa fie o biruinta, dar nu pentru el ci pentru Dumnezeu. El nu cere sa castige batalia, ci daca Dumnezeu Ii va da in mana sa.
Aplicatia pentru noi nu este grea. In fata unei dificultati, nu ne incredem in puterile noastre, cunostinta noastra, abilitatea sau experienta noastra ? Cand esti tanar, pericolul mare consta in ati pune increderea in puterea proprie. Cand esti mai in varsta, este atat de usor sa fii ispitit sa te spijini pe experiente. Sa urmam exemplul lui David si sa ne incredem in Dumnezeu. Smerenia este o calitate pe care Dumnezeu o apreciaza totdeauna.
Nicio rutina
Prima biruinta a fost castigata cu ajutorul lui Dumnezeu. Dar curand o a doua incercare vine pentru David. Filistenii s-au adunat din nou pentru lupta si s-au raspandit iarasi in valea Refaim (v.22). A doua situatie este foarte asemantoare cu prima. Aceiasi atacatori, acelasi loc de lupta. Se pune intrebarea, de ce nu a folosit aceeasi tactica ca si prima data ? Ceea ce a fost potrivit pentru prima intalnire trebuia aplicat si pentru a doua. Dar David nu gandeste asa. El recunoaste dependenta de Dumnezeul sau si Il intreaba din nou. Si iata ca raspunsul este diferit de ce a fost prima data. Mai inainte Dumnezeu a zis : "Suie-te !" ; dar acum El zice : "Sa nu te sui" (v.19,23).
In viata crestina nu exista decizii care trebuie luate din rutina. Ceea ce este potrivit pentru astazi nu este in mod automat si pentru maine. Chiar in situatii asemanatoare trebuie sa cerem calauzirea Dumnezeului nostru. O viata de dependenta ne va tine in permanenta veghetori. David poate ca sa mirat ca a primit un raspuns atat de diferit din partea lui Dumnezeu. Si noi, in fiecare noua imprejurare, trebuie sa asteptam cu rabdare care este drumul pe care Dumnezeu ni-L va arata.
Asteptare si veghere
Al doilea eveniment ne arata inca un principiu important cu privire la modul de a recunoaste drumul lui Dumnezeu. David primeste porunca sa astepte pana va auzi un zgomot de oameni care umbla in varful duzilor. Doar atunci trebuia sa actioneze. Aceasta indicatie ar putea parea straina omului de razboi cum era David. El era acolo, cu intreaga sa ostire, si in loc sa se ocupe de dusmani si de batalie, trebuia sa astepte, sa stea linistit si sa fie atent la zgomotul care se va produce deasupra duzilor.
Aplicatia pe care o gasim pentru noi aici este ca, pentru a recunoaste calea lui Dumnezeu, trebuie sa fim atenti si sa asteptam. Si pe drept aceasta ne este foarte greu. In vremea de astazi se obisnuieste a se lua decizii rapide. Dar a astepta este de asemenea un exercitiu care trebuie invatat. Dumnezeu ne va invata, daca Ii cerem. Daca nu invatam sa ascultam, nu vom recunoaste niciodata cu adevarat voia lui Dumnezeu pentru viata noastra.
Biruinta divina - biruinta noastra
Inca o remarca. In prima lupta, biruinta lui David este biruinta lui Dumnezeu. In v. 20, este spus in mod expres ca David i-a batut pe filisteni. Dar el nu pune biruinta pe seama lui. In smerenia lui zice : "Domnul a rupt pe vrasmasii mei inaintea mea". El nu-si atribuie nimic, ci Il onoreaza pe Dumnezeu. Daca umblam pe calea Dumnezeului nostru, vom face la fel. Fiecare biruinta pe care o realizam este o biruinta a Domnului nostru, El care face totul.
In a doua lupta, este practic invers. Dumnezeu a mers inaintea lui David pentru a bate ostirea filistenilor. David si soldatii lui n-au avut, se pare, nicio parte directa in aceasta batalie. Si totusi, nu este fara importanta ca Duhul Sfant se exprima de o maniera diferita. Concluzia relatarii este : "Si David...a batut pe filisteni" (v.25). Biruinta lui Dumnezeu devine biruinta lui David. Aceasta este maretia Dumnezeului nostru. Daca, in smerenie si in dependenta, suntem atenti la calauzirea Sa, si daca facem ca biruinta nostra sa fie biruinta Lui, atunci El va face ca biruinta Lui sa devina biruinta noastra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu