Meditații Asupra Cărții Judecători

                                                                           

                                                                            - XI -

     Samuel Ridout

     8     Biruința și dificultățile care urmează (Jud. 7:15 la 8:21)

     8.1  Pregătirile care îl vor conduce pe Ghedeon la biruință

     Am ajuns acum în locul în care găsim toată această pregătire având ca rezultat o biruință deplină și minunată din partea lui Ghedeon. Totul până în acest moment a fost o lucrare lentă și treptată a lui Dumnezeu în sufletul omului în mod individual și apoi a poporului, pe care El îl adunase în jurul lui, pentru ca ei să poată fi pregătiți să facă o lucrare reală pentru Dumnezeu. Întotdeauna vom vedea acest lucru. Dacă Dumnezeu trebuie să fie glorificat prin noi, trebuie să fie prin vase sfințite și potrivite pentru folosul Stăpânului. Vasul trebuie să fie pregătit dacă El dorește să-l folosească pentru a-Și arăta propria Sa putere. Fiecare pas din istorie este marcat și subliniat de acest lucru. Nu poate exista o slujire adevărată și, cu siguranță, nici o biruință adevărată acolo unde Dumnezeu nu a pregătit vasul pentru folosul Sau. Am văzut deja cum poporul a fost triat până când nu a mai rămas decât câțiva. De asemenea, am văzut cum Dumnezeu a încurajat credința lui Ghedeon, dându-i semnul final care era o garanție sigură a biruinței. Este mesajul de la Dumnezeu Însuși, dat prin buzele vrăjmașului, un mesaj care arată că aceeași lecție de slăbiciune pe care o învățase în sufletul său a fost cea care a lovit cu groază inimile dușmanilor săi. Până la urmă, nu exista nimic care să provoace o asemenea groază în inima dușmanului, ca prezența unui sentiment de slăbiciune printre poporul lui Dumnezeu. Există un vers vechi care, cu anumite modificări, este adevărat : "Satan tremură când vede / Cel mai slab sfânt în

genunchi". 

     A fi în genunchi ar indica un sentiment de slăbiciune, și numai prin slăbiciune ar putea exista ceva asemănător cu puterea lui Dumnezeu. Și astfel, această turtă de pâine de orz, o comparație neplăcută, așa cum pare a fi, este cea care mărturisește că Dumnezeu este la lucru și că neputința omului este totală. Orzul vorbește despre cea mai mare sărăcie, despre cea mai mare slăbiciune. Și aici este o pâine de orz, rostogolindu-se în tabără, care va distruge întreaga putere a vrăjmașului. Nu este de mirare că Ghedeon a putut să prindă curaj atunci când chiar și din gura dușmanilor săi a auzit despre slăbiciunea poporului lui Dumnezeu; această slăbiciune care i-a aruncat în mâna Lui este o garanție a biruinței Sale. Daca eu sunt puternic, atunci Satan trebuie să se întâlnească cu mine însumi. Dacă sunt slab și aruncat în mâna lui Dumnezeu, atunci este o altă problemă. El știe pe cine are de întâlnit, pe Domnul oștirilor; și acesta este un lucru foarte diferit de întâlnirea cu oameni încrezători în sine, a căror putere este rușinea lor. Nu este de mirare că Ghedeon s-a închinat când a înțeles acest lucru.

     Acum ajungem la biruința, care este ușoară, după ce s-au făcut acești pași pregătitori. Este un lucru ușor de făcut după ce inimile noastre lașe au fost smerite. Nu este greu să înfruntăm lumea, când ne-am înfruntat pe noi înșine. Nu-mi este greu să ies în evidență în mod public împotriva vrăjmașilor spirituali, când am trecut deja prin conflictul din sufletul meu și sunt înaintea lui Dumnezeu ca și cum m-aș fi judecat pe mine însumi. Atunci sunt gata sa-i judec pe alții.

     Dar lecția care ne este familiară este subliniată din nou, dar ea nu trebuie neglijată din această cauză. Mă refer la caracterul real al luptei. Acești trei sute de oameni au fost împărțiți, - de parcă și acest număr ar fi prea mare pentru a fi de încredere împreună - în trei grupuri. Toți sunt înarmați la fel și într-un mod ciudat. Nu aveau în mână sabie, nici arc, nici suliță; nimic altceva decât ulcioare, vase de pământ, în care era ascunsă o lumină, iar în cealaltă mână o trâmbiță care trebuia să sune biruința.

     8.2     Învățătura morală a luptei lui Ghedeon în lumina  2 Corinteni 4

     În ulcioare erau lumini. "Dumnezeul care a spus : Lumină să strălucească în întuneric, El a strălucit în inimile noastre, pentru a da lumina cunoștinței lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos" (2 Cor. 4:6). Dumnezeu a strălucit în vasul de pământ; aceasta este lumina. Dumnezeu este lumină, iar harul lui Dumnezeu care ne-a fost făcut cunoscut este lumina care a strălucit în inimile noastre. Dar dacă ulciorul este întreg, flacăra care este înăuntru este ascunsă. Singura modalitate de a lasă lumina să strălucească este de a sparge ulciorul. Și realizam că, cu cât ulciorul este mai valoros, cu atât este mai puțin probabil să fie spart. Și cu cât realizam că este un vas de pământ, în care ținem comoara, cu atât vom fi mai dispuși de a-l sparge, pentru ca comoara să poată fi expusă. 

     Iubiți frați, cu toții cunoaștem bine această lecție, dar cât de puțin o punem în practică. Lecția de a sparge cel mai bun lucru pe care îl ai. Luarea vasului nostru, spargerea sinelui în toate formele și excelențele sale, sinele cu toată grija care i-a fost purtată, sinele care este iubit atât de mult. Acest sine a devenit acum destinatarul harului luminii divine. Dumnezeu a strălucit în inimă, acum ce trebuie să facem ? Este o chestiune între lumina care a strălucit înăuntru și vasul care conține lumina și care o poate împiedica să strălucească afară. Vasul a primit lumina. Aceasta este ceea ce a făcut harul, și harul se manifestă printr-un vas spart.

     Atât timp cât nu există lumină, nu ne mirăm că păcătosul își ține vasul de pământ ca fiind foarte drag. Omul nu vrea să irosească ceea ce are. El se află într-o scena (lumea) unde se poate lauda de propria lui excelență, de tot ceea ce are, de ce să n-o facă ? Acum iată că altceva a strălucit în inima. Excelența cunoașterii lui Dumnezeu a strălucit, în puterea Duhului Sfânt. Acest lucru ridică imediat întrebarea : care urmează să fie expus ? Vasul va fi cel care trebuie expus sau gloria lui Dumnezeu ? Și astfel suntem puși în fața dilemei dacă vasul nostru trebuie să fie sfărâmat și gloria divină să strălucească prin noi. Ce putem face noi ? Gloria lui Dumnezeu umple sufletul nostru, cu tot sentimentul iubirii și harului Său, cu tot ceea ce El ne-a dat în Hristos. Ce credem acum despre noi înșine ? Daca suntem pe deplin conștienți de har, nu putem cruța vasul punându-l cu grijă deoparte pentru a-l refolosi, ci trebuie să sfârșim cu el și să-l spargem astfel încât lumina să strălucească în afară. Acest lucru îl va face credința. Va sparge vasul de pământ, pentru ca excelența puterii să poată fi văzută ca fiind a lui Dumnezeu și nu a noastră.

     Oh, acest "eu"; de ce poporul lui Dumnezeu nu are putere asupra lumii ? Acest nenorocit "eu". Am fost surprins, cu ceva timp în urmă, citind capitolul șapte din Romani, să văd de câte ori se vorbește despre prima persoană, "eu", "mie", "meu" - de patruzeci de ori ! Cu siguranță că era un vas deosebit pentru a împiedica lumina să strălucească. Nu vedem nicio lumină strălucind în capitolul șapte din Romani. "Eul" întunecă totul. Nu este nimic de făcut, așa cum ne arata apostolul, decât să ne socotim morți. Practic, acesta este finalul, spargerea vasului. Acum se va vedea că excelența puterii este a lui Dumnezeu.

     Ce eliberare aduce aceasta. Cine ar gândi că ar putea înfrunta un astfel de vrăjmaș cu propriile sale puteri ? Nu este de mirare că scumpi copii ai lui Dumnezeu sunt apăsați, chiar speriați de aceasta idee. Dar, având încredere în Dumnezeu, vom înțelege că tot ceea ce El așteaptă de la noi este să fim vase sparte fără nicio putere. Ce înviorare atunci, ce mângâiere ! Iar când vasul este spart, vom fi gata să sunăm din trâmbiță.

     Apostolul, în capitolul 4 din 2 Corinteni, se folosește în mod evident de această istorie a lui Ghedeon. Am citat deja partea referitoare la lumină ; restul capitolului este o ilustrare a modului în care ulciorul este spart, de circumstanțe exterioare. Mai întâi vine estimarea credinței prin care eul este pus deoparte, și apoi toate evenimentele neprevăzute, - necaz, persecuție, strâmtorări, chiar moarte, - care nu sunt decât spargerea practică a ceea ce credința a pus deja deoparte : puterea naturii vechi. În consecință, credinciosul este condus în triumf, în Hristos. Pietrele, temnițele, anii lungi de captivitate servesc doar pentru a face să strălucească excelența puterii lui Dumnezeu, o lumină pe care nicio încercare nu o poate întuneca.

     8.3     Sunetul trâmbiței și strigătul biruinței

     Cred ca sunetul trâmbiței este legat în mod necesar de spargerea vasului. Poporul va suna din trâmbița mărturiei, care este semnul categoric al biruinței lui Dumnezeu. Dar, prima necesitate, însoțirea absoluta a unei mărturii din trâmbiță este un vas spart. Mărturia și spargerea vasului merg împreună. Dumnezeu nu vrea ca mărturia trâmbiței să fie însoțita de întuneric. El vrea ca mărturia să fie însoțita de lumină. El nu vrea doar vorbe, indiferent cât de puternice ar fi acestea, oricât de adevărate și clare ar fi acestea, indiferent de sunetul de biruință al trâmbiței care poate fi în cuvinte. El vrea mai mult decât cuvintele. El vrea vasul spart, pentru ca lumina să iasă în evidență. Trâmbiță și lumină, mărturie și viață, ca la filipeni. "Ca să fiți fără cusur și curați copii ai lui Dumnezeu fără vină în mijlocul unei generații strâmbe și pervertite, în care străluciți ca niște luminători în lume, ținând sus Cuvântul vieții" (Filip. 2:15, 16); aceasta este mărturia trâmbiței, care însoțește lumina. Lumea nu poate suporta aceasta. Ea nu poate suporta cea mai slaba asociere cu poporul lui Dumnezeu care ține sus Cuvântul vieții, și care strălucesc ca niște lumini în lume.

     De aceea, vom vedea că tot ce trebuia să facă Ghedeon și tovarășii lui a fost pur și simplu să iasă în evidență cu îndrăzneală cu lumina lor și cu trâmbița răsunătoare. Ei au strigat : "Sabia Domnului și a lui Ghedeon!" și Madian s-a întors fiecare împotriva tovarășului său și oștirea s-a risipit. Această oștire puternică a fugit ca o turmă de oi înspăimântate în fața puterii irezistibile a lui Dumnezeu. Și noi putem pune pe fugă oștirile străine (Evrei 11:34). Și noi putem fi întăriți în slăbiciune și viteji în luptă, dacă învățăm această lecție în adâncul sufletelor noastre. Fie ca aceasta să fie o realitate practică pentru noi.

     Ajungem acum la ceea ce, din păcate, este prea comun, pe măsură ce înaintăm cu cartea noastră, și aceasta este cearta legată de biruință, și într-un anumit sens luând naștere din ea. Poporul se adună pentru biruință, așa cum vor face, ori de câte ori credința individuală a deschis calea, și este o mângâiere să credem că acesta este motivul. La fel am văzut și în cazul lui Ehud ; când a sunat din trâmbiță Israel s-a adunat la el. Dar mai întâi trebuia să-l omoare, de unul singur, pe împăratul Moabului. Deci aici, când bătălia a fost câștigată, și dușmanul a fugit, restul lui Israel se adună și se alătură în urmărire. De fapt, pentru a le arata că nu dorește să-și atribuie biruința, Ghedeon trimite soli la Efraim, să coboare și să ia vadurile Iordanului, astfel încât să poată nimici în întregime pe inamic.

     Acum intervine gelozia. Nu la cei care erau cu Ghedeon, ci la Efraim, care își arată invidia față de omul credinței. Ne amintim, încă din cartea Iosua, că Efraim a început să-și arate această gelozie ca seminție. Iosua era din seminția lui Efraim. Deși, în calitate de conducător al întregului Israel, legătura lui cu seminția din care făcea parte nu era una deosebită, totuși, fără îndoială, mândria lui Efraim a fost încurajată de această situație. Când seminția și-a primit partea lor, ei au obiectat față de aceasta. Motivul nemulțumirii, spuneau ei, era că ei erau un popor mare și partea primită nu era suficient de mare pentru ei. Aceasta este lecția pe care Efraim o oferă de-a lungul istoriei sale. El este un popor mare. Dar Ghedeon nu era un om mare, și vom descoperi că un om care nu își dă seama, care nu simte că este mare, nu va fi atras în conflict cu un popor mare.

     Răspunsul lui Iosua pentru Efraim la momentul la care ne-am referit a fost unul semnificativ : "Dacă ești popor mare, suie-te la pădure și taie-o pentru tine... Tu ești popor mare și ai putere mare... vei alunga pe canaaniți, deși au care de fier și deși sunt puternici" (Ios. 17:15-18), altfel spus : măreția ta să se arate în muncă, nu în laudă. Acesta a fost răspunsul pentru Efraim atunci; dar din acel moment, seminția lui Efraim a fost mereu geloasă cu privire la poziția sa în cadrul națiunii lui Israel. Întotdeauna i-a invidiat pe cei care făceau ceva pentru Dumnezeu. Îi vedem în acest mod pe tot parcursul cărții Judecători și în timpul lui David, până când gelozia ți-a dat roadele potrivite în divizarea împărăției.

     Cu siguranță, seminția primise, ca o parte valoroasă, promisiunea că Efraim, cel mai tânăr, va avea întâietate față de Manase, care era mai în vârstă. Așa că părea destul de supărător să vadă inițiativa luată de seminția mai slabă (Ghedeon era din seminția lui Manase, n.t.). Dar căile lui Dumnezeu sunt diferite de ale noastre și toată excelența și mândria omului trebuie să fie smerită. Întâietatea lui Efraim era o ilustrare a acestui lucru, în aceea că el, cel mai tânăr, a fost pus mai presus de fratele său mai mare, la fel cum Ruben, întâiul născut, scoțând în evidență suveranitatea lui Dumnezeu, care înalță pe cei smeriți și coboară pe cei care se înalță.

     Dar acum acest fapt fiind recunoscut, Efraim socotește poziția sa de întâietate ca pe un drept. Manase, pe de altă parte, răspunzând numelui său, este imaginea celui care "uitând" trecutul, înaintează prin energia unei credințe prezente.

     Dacă ne uităm și mai profund, vom vedea lecția spirituală deosebită care trebuie învățată din invidia lui Efraim. El reprezintă pe copilul lui Dumnezeu care aduce roade. Am putea spune, în general, în ce privesc lucrările. Dar lucrările (sau faptele, n.t.) nu pot conduce niciodată, (adică nu au întâietate, n.t.), ele urmează. Iuda, care înseamnă laudă, trebuie să aibă întotdeauna conducerea - lauda bazată pe adevărul lui Dumnezeu și al Cuvântului Sau.

     Dar cât de ușor este ca lucrările să pară mai importante. Vedem disputa dintre Marta și Maria, atât de frecventă în Biserică astăzi. Mai ales acolo unde credința a slăbit, lucrările vor fi considerate primordiale și, astfel, înălțate din locul de slujire la cel de autoritate, pe care nu-l pot ocupa niciodată.

     Oriunde eul este pus înainte, exista gelozie, nemulțumire și inutilitate. La Ghedeon vedem eul pus deoparte, în schimb la Efraim îl vedem pus înainte, astfel încât ei s-au certat cu Ghedeon și l-au întrebat de ce nu au fost chemați să lupte și să doboare dușmanul de la început. Ghedeon ar fi putut foarte bine să răspundă : "dușmanul este un dușman comun și a asuprit întreaga țară. De ce nu l-ați doborât ? De ce nu l-ați alungat ? Dumnezeu m-a chemat să fac aceasta, iar eu am făcut-o prin puterea Lui. Dar voi de ce nu ați făcut-o în loc să găsiți vină la cel care a făcut-o ?"

     Cunoașteți ceva despre duhul nemulțumirii, al invidiei și al geloziei, dragi prieteni ? Acest duh nu poate suporta să vadă că Dumnezeu îi folosește pe alții. Pavel nu a avut nicio părticică din acesta. Când Evanghelia era predicată, indiferent de cine, Pavel se putea bucura de acest lucru. Iar când Hristos era predicat, chiar și din ceartă, nu din sinceritate, el a putut totuși să-I mulțumească lui Dumnezeu că Hristos era cel care era predicat, pentru că într-un fel său altul Dumnezeu avea să fie glorificat (Filip. 1:12-20). Dar iată-l pe Efraim aici, care este gelos pentru că Dumnezeu a folosit un instrument mai spiritual decât el. Gelozia este o dovada ca Dumnezeu nu ne poate folosi. Daca suntem geloși pe altul, dacă suntem invidioși pe starea spirituală, pe puterea spirituală a altuia, este pur și simplu dovada că Dumnezeu nu ne poate folosi. Nu am fi geloși pe altul dacă Dumnezeu ne-ar putea folosi ; iar lucrul pe care gelozia ne învață în primul rând  este ca să mergem cu fața la pământ înaintea lui Dumnezeu și să-I spunem că nu suntem un instrument credincios. Omul care își invidiază frații ar trebui mai degrabă să se critice pe sine însuși. Aceasta ar fi trebuit să învețe Efraim, dar nu a făcut-o.

     Cu toate acestea, îl vedem pe Ghedeon vorbind cu ei în har, într-un mod care arată că și-a învățat lecția din partea lui Dumnezeu. Cât de bine este să luam lecția pe care am învățat-o de la Dumnezeu și s-o aplicăm în relațiile noastre cu frații noștri. Ce lucru binecuvântat a fost că Ghedeon s-a îndreptat spre ei și le-a spus : "Ce am făcut eu în comparație cu voi? Nu este mai bună strângerea boabelor ramase din Efraim decât culesul viei din Abiezer? Dumnezeu a dat în mâinile voastre pe căpeteniile Madianului, pe Oreb și pe Zeeb, și ce am putut face eu în comparație cu voi?" (Jud. 8:2-3a). "Atunci duhul lor s-a potolit față de el, când a zis cuvântul acesta" (v. 3b). Acesta pare un mod destul de trist de a le calma mânia - de a-i lauda; și totuși arată duhul lipsit de gelozie pe care l-a avut Ghedeon. El nu a luptat împotriva vrăjmașului, ci doar, în slăbiciunea lui, a proclamat puterea lui Dumnezeu; el însuși nu a făcut nimic deosebit. El s-a dat deoparte. Efraim a luat vadurile Iordanului și i-a capturat pe  prinți. Cu siguranță, în ochii lui Dumnezeu lucrarea lui Ghedeon a fost mult mai valoroasă decât cea a lui Efraim, dar în proprii lui ochi, lucrarea sa era mai  mică. Învățam o lecție frumoasă de la acest om deosebit pe care Dumnezeu l-a ridicat pentru poporul Sau - un om golit de sine.

     Lucrul acesta se pare că nu a fost o lingușire din partea lui Ghedeon, el a crezut sincer. El a crezut cu sinceritate și a apreciat lucrarea lui Efraim la adevărata ei valoare. Nu spune nimic despre faptul că el a luat inițiativa. Putem presupune că era atât de aproape de Dumnezeu că a uitat atât de mult de sine încât nu L-a mai văzut decât pe Dumnezeu. Ce bine este când eul este eclipsat!

     Nici nu este înțelept sau corect să depreciem lucrarea lui Efraim, Oreb și Zeeb - "Corbul" și Lupul" - prinții lui Madian căzuseră în mâinile lui la vadurile Iordanului. Aceste nume sugerează caracterul distructiv al acestei lumi al cărei "prinț" nu cruță nimic. Dar roadele Duhului biruiesc oștirile acestei lumi precum și "stăpânirile și puterile" care le conduc. Când "faptele" se află în adevăratul lor loc - la Iordan, râul morții - atunci ele își fac lucrarea în cel mai eficient mod.

     8.4     O altă încercare : disprețul și respingerea locuitorilor din Sucot și Penuiel

     Dar Manasitul nu poate zăbovi, ci el înaintează pentru a obține o biruință completă. El trece peste Iordan și urmărește oștirea care fuge, "obosiți, totuși urmărind". Care este legătura dintre aceste două cuvinte "a urmări" și "obosiți" ? - "au fost întăriți în slăbiciune" (Ev. 11:34). Tocmai slăbiciunea și neputința omului îl determină să continue, căci Dumnezeu este cel care lucrează în el. Ca unul dintre vechii viteji de pe vremea lui David (2 Sam. 23:10), a cărui mână s-a lipit de sabie, Ghedeon a pierdut din vedere totul, în afară de Dumnezeu, și nu se va odihni deloc până nu va nimici întreaga putere a vrăjmașului.

     În slăbiciune trupească, el cere hrană locuitorilor din Sucot și din Peniel. Ei erau israeliți și, prin urmare, cei care aveau parte de biruința, dar oh! ce răspuns rușinos au dat oamenii din Sucot și Peniel. Ce contradicție cu numele lor. Madian, ne amintim, înseamnă lumea și puterea ei, iar Sucot înseamnă "corturi"; cuvânt care face referire la pelerini; și, cu siguranță, oamenii care locuiau în corturi ar fi trebuit să fie perfect dispuși să ajute la nimicirea puterii lumii. Iar "Peniel" înseamnă "fața lui Dumnezeu". Oamenii, care privesc fața lui Dumnezeu, vor fi cu siguranță gata să dea tot ajutorul pentru a-i lua captivi pe împărații Madianului, Zebah și Țalmuna. Din nefericire, purtarea lor face de rușine numele lor ! Împreună au răspuns : "Sunt acești oameni în mâinile tale, că să te ajutăm".

     Ei își bat joc de Ghedeon, și astfel vedem că el nu a avut cuvinte blânde pentru ei, așa cum a avut pentru bărbații din Efraim. Este un lucru foarte diferit. Efraim luase atitudine împotriva vrăjmașului, în timp ce oamenii din Sucot au rămas în spate și erau într-adevăr de partea lui Madian. Nimeni nu poate fi neutru într-o vreme când sunt trasate granițe între Hristos și lume. "Cine nu este cu Mine este împotriva Mea", zice Domnul (Mt. 12:30). Prin urmare, acești oamenii erau într-adevăr la fel de mult dușmanii lui Dumnezeu ca și Madian; chiar mai vrăjmași, pentru că ei pretindeau că sunt poporul lui Dumnezeu.

     Dar el merge mai departe fără ajutorul lor și Dumnezeu a dat în mâinile lui toată oștirea lui Madian, și, de asemenea, pe Zebah și Țalmuna, împărații, și îi judeca.

     Lui Ghedeon îi revine onoarea de a nimici nu doar prinții, ci și pe împărații Madianului. Faptul că erau doi împărați, sugerează duplicitatea, varietatea care există în lume și formele variate în care se prezintă Satan.

     Zebah, "jertfă", nu sugerează nicidecum aici calea de apropiere de Dumnezeu, ci mai degrabă acel "măcel" fără milă pe care lumea se bucura să-l facă poporului lui Dumnezeu, așa cum sugerează și Țalmuna, "umbră" sau "adăpost refuzat". Acesta este și motivul pentru care ei, la rândul lor, au fost pedepsiți fără milă : "pentru că judecata va fi fără milă pentru cel care nu a arătat milă" (Iac. 2:13). Această biruința asupra lui Madian este luată ca exemplu pentru nimicirea finală a vrăjmașilor lui Israel, atât în rugăciunea rămășiței care suferă (Ps. 83:9-12), cât și în împlinirea profeției lui Isaia (9:4).

     După aceasta, Ghedeon se întoarce la aceia care pretindeau a fi poporul lui Dumnezeu, care mărturiseau că aparțin lui Dumnezeu și totuși erau neutri într-o zi ca aceea. El a luat spinii și mărăcinii pustiului și i-a pedepsit pe oamenii din Sucot. Mărăcinii și spinii vorbesc despre blestemul care a fost adus asupra acestei lumi din cauza păcatului omului.

     Câți din poporul lui Dumnezeu sunt bătuți cu mărăcinii și spinii acestei vieți pentru că sunt neutri în chestiunea dintre Hristos și lume. Ocupăm noi un loc neutru între Dumnezeu și lume ? În acest caz vom fi bătuți cu spini pe spate. În această situație vom fi învățați de spini dacă nu vrem să fim învățați de Cuvântul lui Dumnezeu. Câte vieți nenorocite, câți pelerini care ar trebui să locuiască în corturile lor, în realitate trebuie să fie învățați de spinii și mărăcinii vieții pe care i-au adus asupra lor. Ce mod amar de a învăța în loc de a  bate grâul și să fii pregătit ca instrument al Domnului, să înveți printr-o experiență trista și străină de Dumnezeu. Și astfel, acești oameni, culeg rezultatul propriei lor nebunii în acest timp de neutralitate.

     Vrăjmașul este astfel pe deplin nimicit, iar Ghedeon, cel care se coboară, a doborât lucrurile înalte care s-au înălțat împotriva cunoștinței lui Hristos. El este un mare biruitor.  

 

                                      Meditatii Asupra Cartii Judecatori

                                                                            - X -

     Samuel Ridout

     7     Ghedeon - Pregatirea instrumentelor (Jud. 6:1 la 7:14)

     7.2     Chemarea lui Ghedeon

     Dupa ce a dat o marturie corecta despre pacatul poporului, Dumnezeul nostru milostiv incepe acum sa intervina in favoarea lor. El ii va elibera din robia lui Madian, dar unde va gasi un instrument potrivit, unul care sa intruchipeze in sine insusi lectiile eliberarii si care va arata astfel cauzele robiei ?

     7.2.1     Activitatea lui Ghedeon

     El si-a trimis solul la Ofra, din semintia lui Manase, la Ghedeon, fiul lui Ioas. Il gaseste batand graul in teasc, pentru a-l ascunde de madianiti.

     Amintindu-ne ca Madian reprezinta lumea, vedem imediat cat de potrivit este ca eliberatorul de aceasta sa aiba caracterul a ceea ce invinge lumea. Credinta noastra este cea care invinge lumea, dupa cum ni se spune (1 Ioan 5:4), si aceasta credinta se manifesta in caracterul sugerat de semintia lui Manase. Manase inseamna "uitare" (Gen. 41:51), este cel care alearga spre cer, "uitand cele care sunt in urma si intinzandu-se spre cele care sunt inainte", indepartand elementele incurcate ale lumii si avand inainte premiul chemarii de sus (Filip. 3:13-14). Principiul care va birui lumea, atunci, este acest duh nelumesc (de separare de lume, n.t.) care isi are sperantele si asteptarile in alta parte.

     Ofra inseamna "tarana", iar cel care realizeaza cu adevarat rusinea ca poporul lui Dumnezeu este supus lumii, va ramane in tarana. Asemenea lui Daniel, rusinat de dezonoarea adusa Numelui lui Dumnezeu, el isi va revarsa inima si se va smeri pentru o asemenea stare de lucruri. Semnul unui duh cu adevarat spiritual nu este critica fata de pacatele Bisericii marturisitoare, ci durerea si rusinea pentru o asemenea stare. Omul care judeca nu realizeaza pacatul comun si rusinea care au adus o asemenea ocara asupra marturiei adevarului lui Dumnezeu. Acestea nu pot fi niciodata folosite pentru a-i elibera pe sfinti din robia lor. Roma era plina de critici (sau "satiristi", n.t.), care luau in deradere viciile si nebuniile luxoasei capitale; dar tot dispretul lor a fost ineficient pentru a rupe o singura legatura, sau pentru a intoarce un singur suflet catre Dumnezeu. Motivul este evident : critica nu Il aduce pe Dumnezeu (sa-L faca sa intervina, n.t.) si nici nu plange. Daca vrem ca noi insine sa fim eliberati in mod individual de lume, trebuie sa locuim la Ofra, si aici, cel putin, putem primi mesajul care ii va ridica si pe altii. 

     Tatal sau era Ioas, "disperat", "fara speranta", fiul lui Abiezer, "tatal meu este un ajutor". Cel care nu mai are nicio speranta de ajutor, dandu-si seama de propria slabiciune, si care se intoarce catre Tatal, in care singur se afla ajutorul nostru. Nu putem refuza ajutorul si sugestiile pe care le dau astfel de nume, iubiti frati, pentru ca Scriptura este plina, dupa cum stim, de exemple care arata exact o asemenea utilizare a lor. Adesea ele sunt cheia care deschide un pasaj al Scripturii, care altfel ar fi fara sens pentru noi. 

     Activitatea lui Ghedeon este foarte sugestiva : el bate graul si il ascunde in teasc, fiind un loc sigur si putin probabil sa fie gasit de catre madianiti. Ceea ce ei distrug era hrana lui. Graul Il infatiseaza pe Hristos, hrana sufletului, asa cum ne este revelat in Scriptura, iar batutul vorbeste despre acel efort rabdator de a-L gasi ca hrana a noastra , in Cuvant. Teascul aminteste de "sangele strugurilor", si de sangele Sau care curata orice pacat. Acesta ar putea infatisa si crucea, care a fost ca un teasc pentru El, iar aceasta este un adapost eficient si o ascunzatoare pentru credinta de toata puterea lumii. Luandu-ne locul langa cruce, atunci niciun madianit nu va indrazni sa ne ia aceasta pozitie.

     Dar sa observam perseverenta credintei. Vrajmasul este pretutindeni prezent, dar el (Ghedeon, n.t.) trebuie sa aiba hrana lui. Aceasta este o necesitate absoluta, si fara permisiunea vreunui prieten sau a vrajmasului, el o primeste si o ascunde de cei care ar distruge-o cu bucurie. Israel a esuat, tara este asuprita de vrajmas, dar el trebuie sa aiba hrana pentru sufletul sau. Va fi oare dezamagit ? Toti sufereau de foame, dar Ghedeon nu, caci exista un impuls al credintei care nu o impiedica sa obtina ceea ce are nevoie.

     Sa ne oprim putin aici, fratilor, si sa ne gandim la acest om singuratic. El este foarte serios, nu se gandeste sa renunte, pentru ca ceea ce cauta este o necesitate absoluta pentru el. Cum este cu noi ? Este Hristos o necesitate pentru noi ? Trebuie sa-L avem ca hrana, indiferent cat de mari sunt obstacolele. Si stim noi ce inseamna sa folosim adapostul crucii, nu doar ca cea care ne-a asigurat mantuirea eterna, dar si ca cea care ne-a eliberat din aceasta lume rea actuala ? Aici nu vom fi deranjati in a ne obtine hrana noastra.

     7.2.2     Cuvintele ingerului catre Ghedeon

     Ingerul i se adreseaza intr-un mod izbitor : "Domnul este cu tine razboinic viteaz" (v. 12). La prima vedere, el ar putea parea orice, in afara de om viteaz. El se ascunde. Un om viteaz ar fi infruntat vrajmasul, conducand poporul impotriva lui, si alungandu-l din tara. Dar Dumnezeu nu vede asa cum vede omul. El vede curajul in acea hotarare de a obtine graul cu orice pret. El stie ca aceasta lucrare umila este o reflectare a dispozitiei inimii lui Ghedeon, poate fara sa-si dea seama.

     Cine sunt oamenii viteji ai lui Dumnezeu ? Unde ii putem gasi ? Nu neaparat in locurile publice, luptandu-se cu necredinciosii sau denuntand nebuniile zilei, cu siguranta nu in primul rand acolo. Daca vrem sa-i vedem pe oamenii puternici ai lui Dumnezeu, trebuie sa ne uitam in spate, in ascuns. Poate fi o mama, cu copii, si o munca care nu se termina niciodata. Ea poate fi tentata sa tina pasul cu restul lumii si in toata ademenirea aceea subtila care face roabe atatea mame. Exista munca necesara care trebuie facuta in fiecare zi si care apasa asupra ei in fiecare moment. Cat de puternica este ispita de a face o rugaciune grabita, si sa treaca ziua cu inima departe de Dumnezeu. Este de mirare ca apare "cearta" lui Madian ? Ca exista putina putere in a-i controla pe copii si nici una pentru a-i calauzi in caile lui Dumnezeu ?

     Dar vedem ca ea isi lasa treaba, isi ia Biblia si se retrage  pentru a petrece un timp linistit pentru citit si rugaciune. Ea sustine ca crucea lui Hristos i-a asigurat cel putin acest privilegiu si il pretinde ca fiind al ei. Dar am auzit pe o gospodina ocupata spunand : "nu stii cate am de facut". Ah, sora mea, daca nu ai un scop bine stabilit in inima de a primi hrana pentru sufletul tau, nu vei fi niciodata biruitoare.

     Iata omul de afaceri, care se va trezi cu o jumatate de ora mai devreme decat este necesar pentru afacerile sale, pentru a primi un cuvant de la Dumnezeu, inainte de a pleca sa aiba de-a face  cu lumea. El are nevoie de acest moment, chiar daca este in detrimentul unei mese sau al unei afaceri in derulare. El cauta mai intai, ca un lucru important, Imparatia lui Dumnezeu. Trebuie sa fie mai intai, mai intai, mai intai - nu doar sau neaparat ca timp, ci ca importanta.

     Poate zambim si spunem ca lucrul acesta este prea tare. Va spun sincer, fratilor, nu puteti fi Ghedeoni daca sufletul vostru nu raspunde la aceasta. Nu veti fi oameni puternici si viteji, nici nu veti elibera vreodata  un singur copil al lui Dumnezeu din lume, daca scopul inimii voastre nu este asa cum l-am descris. Este de mirare ca mama trebuie sa deplanga patrunderi constante ale lumii in familia ei, ca copiii ei se indreapta in mod natural spre lume si nu spre Hristos ? Nu, sa scriem cu litere de foc in inimile si in constiintele noastre - Hristos si Cuvantul Sau mai intai; orice altceva, chiar si viata, pe plan secundar. Cand va fi asa, il vom vede cat de curand pe Madian fugind.

     Lucrul acesta necesita curaj, mult mai mult decat entuziasmul discursului public. Daca ne indoim de aceasta, sa facem un test corect, si vom vedea cate obstacole vom intampina pentru pastrarea unui astfel de obicei. Daca suntem invingatori in ascuns, vom fi pregatiti pentru conflicte mai deschise si vom descoperi ca batalia a fost deja practic castigata. Dumnezeu ne poate saluta ca pe niste oameni puternici si viteji si ne poate folosi pentru a-i ajuta si pe altii. Intreb din nou, iubiti frati, cum este cu noi ?

     Ghedeon inseamna "a dobora", si il vom vedea in curand in actiune, dar aici vedem de unde isi trage numele. Il vedem pe el insusi doborat in ochii lui Dumnezeu. Cel care poate face lucrul acesta , poate face mai mult.

     Dar cat este de simplu. Nu suntem chemati sa facem lucruri marete, ci doar pentru a fi credinciosi in ceea ce priveste sanatatea sufletului nostru, de a-L dori pe Hristos mai presus decat orice altceva. Este posibil sa nu facem aceasta ? Si totusi cat de putini au curajul pentru acest lucru simplu. Sa revenim acum la Ghedeon.

     7.2.3     Incurajarea din partea Domnului

     Vom veda, asa cum se intampla intotdeauna, ca omul care cauta hrana pentru sine este cel mai profund preocupat de bunastarea intregului popor al lui Dumnezeu si de cinstirea Lui. "Ah, Domnul meu! Daca este Domnul cu noi, pentru ce au venit toate acestea asupra noastra? Si unde sunt minunile Sale, pe care ni le-au istorisit parintii nostri, zicand: Nu ne-a scos Domnul din Egipt?" (v. 13). El se intoarce, dupa cum vedem, asa cum au facut multi dintre sfintii Vechiului Testament, la rascumpararea din Egipt.

     Aceasta va fi cererea ramasitei in zilele asupririi natiunilor, chiar inainte de intemeierea Imparatiei Domnului nostru : "Ai adus o vita din Egipt; ai alungat natiunile si ai sadit-o" (Ps. 80:8). "Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre, parintii nostri ne-au istorisit lucrarea pe care ai facut-o in zilele lor, in zilele de demult. Tu, cu mana Ta, ai alungat natiunile si i-ai sadit pe ei, ai lovit popoare si i-ai intins pe ei" (Ps. 44:1-2). Avand in vedere acele lucrari trecute, credinta pledeaza pentru starea ingrozitoare din prezent : "Dar Tu ne-ai respins si ne-ai facut de rusine si nu mai iesi cu ostirile noastre; ne-ai facut sa dam inapoi dinaintea vrajmasului si cei care ne urasc au jefuit pentru ei insisi" (Ps. 44:9-10). Cat de mult se aseamana aceasta cerere, exprimata dintr-o inima zdrobita a ramasitei viitoare, cu asuprirea lui Madian si cu credinta lui Ghedeon. Dumnezeul nostru nu va refuza niciodata sa raspunda la astfel de cereri, desi El trebuie sa lucreze foarte adanc in inima poporului, pentru a-i aduce la constienta propriului lor pacat.

     La fel este si cu cei care deplang starea de lucruri din Biserica astazi. Ei nu plang doar decaderea din ultimii ani. Ei nu vor plange ca lucrurile nu mai sunt asa cum erau acum douazeci sau cincizeci de ani. Ei vor compara starea actuala cu Cincizecimea. Cand Domnul i-a spus adunarii din Efes : "Aminteste-ti deci de unde ai cazut" (Apoc. 2:5), El ii aminteste de prima ei dragoste. Cat de miscator indeamna Dumnezeu Ierusalimul in acelasi mod : "Mi-aduc aminte de tine, de prietenia tineretii tale, de dragostea ta cand erai logodita" (Ier. 2:2). Adevarata plangere se intoarce pana la punctul in care Dumnezeu a intalnit sufletul, si luand acest punct ca standard, masoara starea actuala. Ah, fratilor, nu ne putem lauda niciodata, oricat de minunate au fost trezirile, cand ne amintim ce a fost Biserica in acele timpuri de inceput ale dragostei dintai. Cu siguranta, tristetea si rusinea sunt partea noastra.

     Este deci un astfel de om pe care Dumnezeu il poate folosi ca instrument al Sau pentru a-l elibera pe Israel. "Mergi cu aceasta putere a ta si vei salva pe Israel din mana lui Madian. Nu te-am trimis Eu?" (v. 14). Observati ca El nu-i da o putere noua, ci considera ca puterea pe care a aratat-o deja este suficienta pentru a salva pe Israel. Am vazut deja importanta acestui lucru, dar vreau sa atrag din nou atentia doar pentru a arata cum subliniaza Dumnezeu curajul unei credinte care isi obtine propria hrana cu orice risc. "Mergi cu aceasta putere a ta". 

     Dar Ghedeon, ca si Moise, si ca multi alti slujitori ai lui Dumnezeu, trebuie s-o sfarseasca cu sine insusi. El trebuia s-o sfarseasca cu smerenia lui, precum si cu mandria lui. Ghedeon fusese asigurat ca Domnul este cu el, si el intreaba : "Prin ce voi salva pe Israel?" (v. 15). Se are pe sine insusi in vedere, in tot acest timp. El vorbeste despre saracia familiei sale, de propria lui micime in casa tatalui sau. Dar ce legatura au acestea cu Dumnezeul cel viu ? Oare credea ca propria lui putere era cea care avea sa-l invinga pe Madian ? Ah, in tot acel timp el a uitat de lectiile propriei sale credinte.

     Dar Ghedeon nu este singurul in aceasta  situatie. Deseori intalnim oameni care, dupa ce se lauda cu maretia lor, sunt preocupati apoi cu micimea lor. Dar micul "eu" este o piedica la fel de mare ca si marele "eu". Pare foarte umil sa te depreciezi pe tine insuti, a ramane in plan secundar, dar exista adesea o mandrie foarte subtila care poarta aceasta haina a smereniei. Inaintea noastra nu trebuie sa fie nici "eul" bun, nici "eul" rau; atat "eul" slab, cat si cel puternic, trebuie respins in acelasi fel, pentru ca numai Dumnezeu sa aiba gloria.

     Cu ce har este mustrata aceasta putina mandrie umila din Ghedeon, care evident nu era atat de adanc inradacinata incat sa fie nevoie de mai mult decat un cuvant pentru a o indeparta. "Eu voi fi negresit cu tine si vei bate pe Madian ca pe un singur om" (v. 16). Pana la urma, vrajmasul este, prin credinta, doar unul singur. El este o multime care asupreste si inspaimanata, dar in momentul cand credinta lucreaza, nu exista decat un singur om, ca atunci cand David l-a intalnit pe urias (1 Sam. 17).

     7.3     Semnele date lui Ghedeon si pregatirea lui inaintea luptei

     7.3.1     Domnul Se prezinta lui Ghedeon

     Avem acum raspunsul lui Ghedeon si cererea credintei sale pentru un semn de confirmare. El cere si primeste aceste semne de mai multe ori, si, fara indoiala, ele nu sunt doar o confirmare a raspunsului la cererea lui, ci in sine, ele poarta o lectie sugestiva potrivita nevoilor. Mai mult decat atat, Ghedeon vrea sa aduca un dar; el era un adorator. Prin urmare, el aduce jerfa familiara - un ied, o efa de faina si azime. Toate acestea vorbesc despre Hristos. Iedul, desi aici se pare ca este o jertfa de pace, (sau de multumire), ne duce cu gandul la pacat, pentru care a fost folosit cel mai des in slujba levitica. Astfel, el ne aminteste de Hristos, facut pacat pentru noi, dar si de Cel care este astfel acceptat in mod perfect inaintea lui Dumnezeu. Azimile si faina fina sunt asociate in mod adecvat cu iedul si ne amintesc de Persoana fara pata a lui Hristos,  asa cum a fost si lucrarea Lui. Totul este pus pe stanca, o alta imagine a lui Hristos, iar focul duce totul inaintea lui Dumnezeu. Astfel, am putea spune ca nu a adus nimic in afara de Hristos, pe care Dumnezeu Il accepta intotdeauna. Ce dar mai bun ar putea el, sau noi, sa dorim decat acesta ? Daca nu avem altceva decat pe Hristos, lucrarea Lui si Persoana Lui, putem fi siguri ca acceptarea Lui de catre Dumnezeu este cea mai mare asigurare si garantie ca vom fi "mai mult decat biruitori prin Acela care ne-a iubit" (Rom. 8:37). Lumea nu a avut si nu va avea niciodata de-a face cu aceste lucruri pretioase. Ea nu poate sta niciodata in fata celui mai simplu suflet  care le are in realitatea lor divina ca baza si expresie a relatiei cu Dumnezeu. Aceste lucruri sunt, in acelasi timp, martorii separarii de lume, dar si a biruintei asupra lumii.

     Ghedeon nu pare sa-si dea seama ca a fost fata in fata cu Ingerul Domnului pana cand El a plecat. Apoi, el este coplesit de faptul solemn si se teme de consecinte. Dar harul il linisteste imediat, si a zidit acolo un altar Domnului, Iehova-Shalom, "Domnul pacii". In mijlocul tumultului care navalea in jurul lui, in ciuda luptelor teribile care urmau sa aiba loc in curand, era un loc unde totul era pace perfecta, o singura Persoana in care nu a exista niciun conflict, Domnul Insusi. Ne amintim de cuvintele Domnului nostru catre ucenici Sai : "In lume veti aveti necaz, dar indrazniti: Eu am invins lumea" (Ioan 16:33).

     Cat de frumos si linistitor sunt toate acestea in mijlocul ruinei si confuziei totale. "Cand da El liniste, cine o va tulbura?" (Iov 34:29). Ghedeon l-a gasit pe Dumnezeul pacii, si il vedem ca inchinatorul acceptat de El. El este astfel ascuns in taina prezentei lui Dumnezeu de mandria omului  si de cearta limbilor (Ps. 31:20). Adorarea este adevaratul remediu impotriva mondenitatii. Cele doua nu pot exista impreuna.

     7.3.2     Misiunea lui Ghedeon : sa darame altarul lui Baal 

     Dar aceasta nu este totul. Am vazut pregatirea instrumentului in privat, in ascuns. Acum scena se schimba si el are nevoie de toata credinta pe care o avea pentru pasul urmator. El va trebui sa darame altarul lui Baal, care era al tatalui sau, sa taie stalpul inchinat asherei, si sa aduca un taur pe altar Domnului. Pana la urma, lucrul acesta nu era decat extinderea naturala a inchinarii de care tocmai se bucurase. Dumnezeu nu Isi va imparti gloria cu Baal. Un altar sau altul trebuia daramat, Ghedeon trebuia sa-si justifice bine numele sau "cel care darama", si sa arate vigoarea credintei sale si realitatea ascultarii sale.

     Dar ce test de cercetare de inima trebuie sa treaca. El trebuie sa-L inalte pe Domnul in propria lui casa. Dupa ce propria sa relatie personala cu Dumnezeu a fost stabilita, am putea spune, dupa ce si-a castigat biruinta in privat, el trebuie sa stabileasca aceste relatii si in cercul casei sale. Se inchina si asculta de Dumnezeu in mod personal ? Atunci aceeasi ascultare trebuie revendicata pentru intregul cerc al responsabilitatilor sale. Putea sa fie el un eliberator pentru tot Israelul, in timp ce propria lui familie era in robie ? Avea sa ridice el un altar Domnului pentru tot Israelul iar cei mai apropiati si cei mai dragi ai sai sa se inchine inaintea lui Baal ? Cercul influentei divine se extinde din centru. Cat de multi sunt tentati sa inverseze aceasta ordine. S-ar putea sa fie gelosi pentru altarul lui Dumnezeu pentru tot Israelul, dar totusi nu l-au instalat niciodata in propriile lor case. Sa aplicam acest lucru foarte simplu pe altarul familiei, asa cum s-ar potrivi cel mai bine. Cum poate cineva sa se bucure de privilegiile altarului public, in deplinatatea lui, in timp ce ignora acest altar acasa ? Daca este timid sa citeasca Cuvantul lui Dumnezeu si sa se roage impreuna cu familia sa, cum se poate astepta la libertate si binecuvantare in rugaciunea publica ? Nu vreau sa ma limitez la acest lucru, dar aici, ca in multe alte lucruri, o singura chestiune arata starea generala.

     Dar nu este o chestiune usoara sa ridici altarul lui Dumnezeu pe ruinele altarului lui Baal. Multi dintre cei care L-au marturisit cu indrazneala pe Hristos in public, s-au ferit de a face acest lucru in casele lor. Dar acesta este testul. Acest lucru trebuie facut, altfel nu vor mai fi progrese.

     In mod natural, Ghedeon nu face aceasta in mod public. Nu pot sa spun ca a dat dovada de ceea ce am numi un curaj remarcabil. Asemenea lui Nicodim, care s-a ferit sa mearga la Domnul nostru in timpul zilei, si Ghedeon isi implineste sarcina grea sub acoperirea noptii. Vreau totusi sa observam un lucru. Indiferent daca este curajos sau nu, lucrarea este facuta si aceasta este punctul principal. Nu vreau sa ma opresc aici asupra detaliilor pe care, fara indoiala, Duhul lui Dumnezeu le-a pus inaintea constiintei de multe ori. Nu va intreb ce trebuie sa faceti, ci lasati aceasta chestiune in seama fiecarei constiinte in prezenta lui Dumnezeu.

     Ne putem imagina cu ce tremur a asteptat Ghedeon ziua urmatoare, sau cu ce calm, daca L-ar fi avut pe Dumnezeu pur si simplu inaintea lui. Oamenii cetatii s-au adunat si cer ca dezonoarea adusa lui Baal sa fie razbunata si, in mod firesc, apeleaza la tatal lui Ghedeon sa-l dea pe mana lor pe raufacator. Dar ei L-au scos pe Dumnezeu din socoteala lor, iar cel care tocmai fusese un adorator al falsului dumnezeu, este plin de dispret pentru un dumnezeu care nu-si poate pastra propria demnitate. "Apere-se Baal", a spus el, iar Ghedeon a castigat a doua biruinta. Dumnezeu este acum onorat in casa sa. A tremurat cineva si a ezitat sa faca vreun pas clar de credinta ? Sa invatam de la Ghedeon si sa prindem curaj. Atunci vom vedea cum toate consecintele de care ne temem nu se vor materializa. Tocmai cei de a caror pozitie ne temem vor aproba. Sau daca nu, ce se poate intampla ? Nu ne asteptam cu adevarat sa fim condamnati la moarte, dar sa presupunem ca ar fi chiar asa, ne este teama de ceea ce ne va duce in prezenta Domnului ?

     7.3.3     Duhul Domnului peste Ghedeon

     Relatarea trece acum de la scena privata la cea publica. O astfel de chestiune precum daramarea altarului lui Baal pare suficienta pentru a-i trezi pe madianiti. In orice caz, ei aduna o ostire imensa si iau pozitie. Ghedeon, de asemenea, vine inaintea lor si, dupa ce a fost credincios in cercul sau privat, poate acum sa trimita sa se sune din trambita in tot Israelul. Duhul lui Dumnezeu il imbraca pentru o lucrare speciala, si au raspuns oamenii din Abiezer, care nu cu mult timp in urma ii ceruse moartea, iar Manase, Aser si Zabulon se alatura steagului sau. Intr-adevar, atunci cand vrajmasul vine ca un potop, Duhul lui Dumnezeu ridica un steag impotriva lui. Cand o lucrare a lui Dumnezeu se produce intr-un suflet, altii il vor urma si vor dori ca si ei sa fie eliberati din robie. Daca Hristos este inaintea noastra, si numai Hristos, daca L-am urma cu credinciosie, vom descoperi ca El ne va folosi pe fiecare dupa masura noastra, pentru a fi de ajutor in marele conflict.

     Ghedeon cere si primeste acum doua semne de confirmare ca Dumnezeu il va salva pe Israel prin mainile lui. El pune lana in arie, si la cererea lui se umple de roua, in timp ce pamantul din jur este uscat. In noaptea urmatoare, se intampla invers, lana ramane uscata in timp ce ogorul din jur este umed. Astfel, Ghedeon intelege ca are de-a face cu Dumnezeu, si ca toata puterea este cu El. Ce incurajare trebuie sa fi fost pentru el, sa aiba, inca, o dovada clara si tangibila ca Dumnezeu era cu el. Indrazneala credintei, chiar si atunci cand pare ca are nevoie de semne de confirmare, nu Il ofenseaza niciodata pe Dumnezeul nostru plin de har. Cand i-a promis lui Avraam binecuvantare deplina, si ca va mosteni tara Canaanului, Avraam intreaba, "Cum voi cunoaste ca o voi stapani?" (Gen. 15:8). Este deranjat Dumnezeu ca cuvantul Sau nu este suficient ? Nu, dar El ofera minunata viziune de noapte a cuptorului si a tortei aprinse. "Puneti-Ma la incercare", zice El lui Israel (Mal. 3:10). "Cere pentru tine un semn de la Domnul Dumnezeul tau" i-a zis El imparatului Ahaz (Isaia 7:11).

     Dar, dupa cum am spus deja, aceste semne nu sunt simple minuni arbitrare. Ele sunt menite sa transmita o lectie, precum si sa confirme credinta, o lectie adecvata ocaziei si care merge mult mai adanc decat rezolvarea nevoii exterioare. Atunci ce trebuie sa invatam din acest semn dublu ?

     Roua era semnul familiar al favorii lui Dumnezeu, ea fiind principala sursa a fertilitatii pamantului, care ar fi devenit uscat si sterp fara ea. Isaac, rostind binecuvantarea pentru Iacov, foloseste aceasta imagine (Gen. 27:28). Moise a repetat aceasta in binecuvantarea sa finala adresata semintiilor lui Israel (Deut. 33:28). Ilie, vestind judecata lui Dumnezeu asupra pamantului, spune ca nu va cadea nici roua (1 Imp. 17:1). Profetul Hagai foloseste, de asemenea, aceasta imagine : "De aceea, deasupra (sau "din cauza") voastra, cerurile isi opresc roua si pamantul isi opreste rodul" (Hagai 1:10). Iar Oseea, descriind restaurarea natiunii cand Dumnezeu ii va binecuvanta din nou, zice "Voi fi ca roua pentru Israel; va inflori ca un crin si isi va intari radacinile ca Libanul" (Oseea 14:5). Acestea sunt cateva pasaje care arata cum a fost folosita aceasta asemanare.

     Stim ca orice inviorare, fie pentru Israel, fie pentru Biserica, este prin Duhul Sfant, si ca roua divina este influenta Sa binecuvantata care aduce inviorare si ajutor. Asa cum fara roua, pamantul ar inceta sa mai fie roditor, tot asa fara lucrarea nestingherita a Duhului nu pot exista roade. Rezultatul va fi sterilitatea.

     Valul de lana este luat de pe oaie, si pare sa sugereze indepartarea de la posesor a ceea ce ii apartine de drept. Este semnificativ ca in trei pasaje, unde se mentioneaza tunderea oilor, este asociat si raul. Pacatul lui Iuda cu Tamar are loc cand isi tundea oile (Gen. 28), batjocura lui Nabal la adresa lui David s-a intamplat in acelasi timp (1 Sam. 25), iar Absalom si-a ucis fratele intr-o situatie asemanatoare (2 Sam. 13). Profetul Ezechiel, vorbind despre pastorii falsi, spune : "Voi mancati grasimea si va imbracati cu lana; injunghiati pe cele ingrasate, dar turma n-o pasteti" (Ez. 34:3). Scriptura abunda cu ilustratii despre grija unui pastor pentru turma lui, dar este izbitor ca aceste cazuri de pacat si violenta sunt singurele ocazii in care se face referire la tunderea oilor.

     Si cum poporul a fost tuns de catre madianiti, am putea spune, pana ce n-a ramas decat un val de lana, adica o ramasita. Lucrul acesta trebuia sa-i faca sa priveasca la starea lor istorica. Dar cand ne gandim la istoria ulterioara a poporului, robia lor in Babilon, si imprastierea lor actuala, putem, intr-adevar, sa spunem ca sunt "o natiune imprastiata si pustiita" (Isaia 18:2).

     Aria este locul unde bobul este separat de pleava, sub copitele boului sau dintii instrumentului de treierat. Putem vedea aici curatirea poporului. De fapt, despre natiuni se vorbeste asa cel putin intr-un pasaj (Amos 1:3), cand ele insele vor fi curatite prin judecati asemanatoare. Cred ca avem dreptate cand spunem ca gandul sugerat aici este instrumentul lui Dumnezeu pentru pedeapsa.

     Cand Ghedeon cere ca sa fie roua pe valul de lana, lucrul acesta vorbeste despre binecuvantarea lui Dumnezeu pe care o da poporului Sau persecutat, nu doar in timpul acela, dar si in zilele de la urma, cand El va fi ca roua pentru Israel. Cand este roua pe pamant si nu pe lana, sugereaza binecuvantarea care a venit peste natiuni in timpul respingerii lui Israel. Am putea spune timpul actual.

     Dar daca El ofera sau refuza binecuvantarea, Dumnezeu Se manifesta pentru poporul Sau. Chiar pedepsele Sale sunt o garantie a indurarii viitoare. Insasi uscaciunea de acum a iudeilor, cand binecuvantarea a venit peste natiuni, este o dovada sigura ca Dumnezeu va interveni intr-o zi pentru iubitul Sau popor pamantesc. "In ce priveste Evanghelia, ei sunt vrajmasi, din cauza voastra; dar, in ce priveste alegerea, sunt preaiubiti, datorita parintilor" (Rom. 11:28).

     Nu putem sa vedem astfel toate caile lui Dumnezeu cu poporul Sau ? Credinta vede, atat in pedeapsa, cat si in binecuvantare, semnul eliberarii. De ce ar pedepsi El, daca nu pentru folosul nostru, ca sa fim partasi sfinteniei Lui ? Daca exista credinta care sa se apuce de El, oare nu ar putea ea sa primeasca ca semn chiar si uscaciunea poporului Domnului - un semn al unei ploi care se apropie ? Caci cine ne arata uscaciunea ? si daca El o arata, nu este aceasta o garantie a ajutorului de care avem atata nevoie ?

     7 .4     Selectia luptatorilor

 

     Acum trebuie sa-l vedem pe Ghedeon in legatura cu poporul. Aici este vorba  mai degraba despre pregatirea lor pentru slujba decat a sa. Intreaga ostire, de aproximativ treizeci si doua de mii, si-a asezat tabara langa un izvor cu nume potrivit, izvorul Harod, sau "Tremur". Fara indoiala, numele aceasta descria in mod adecvat starea celor mai multi, caci, cand Domnul l-a pus sa vesteasca prin tabara ca toti cei ce se temeau sa se intoarca acasa, douazeci si doua de mii s-au folosit de aceasta permisiune.

     Dumnezeu a prevazut intotdeauna acest lucru. In lege, El poruncise ca sa se faca acest anunt, pentru a evita ca teama celor fricosi sa semene panica printre ceilalti. Dar aici El are un alt motiv. Poporul era prea mult pentru a scoate clar in evidenta, ca nu puterea omeneasca, ci puterea divina era cea care a adus biruinta. Poporul era predispus sa se laude, si orice ocazie pentru a face acest lucru trebuia indepartata, altfel se lauda cu siguranta.

     Exista o dorinta subtila pentru numere la noi toti. De ce dorinta pentru statistici, numarul de convertiri, numarul de "membri", daca gandim ca puterea nu este in numere ? Dimpotriva, nu abunda Scriptura cu ilustratii contrare ? Numerele au fost de prea multe prilejul mandriei care merge inaintea caderii. Cand numarul ucenilor a crescut, a inceput murmurul. Departe de noi gandul sa refuzam numerele in sine. Trebuie sa ne bucuram pentru cei multi care primesc binecuvantarea, dar ochiul nostru nu trebuie sa fie asupra celor multi, ci asupra Domnului.

     Acest lucru este valabil intr-o zi de declin, cand Dumnezeu a ridicat o ramasita ca marturie despre adevarul Sau. Numerele, daca nu sunt cu adevarat clare - si as putea spune ca au fost testate asa cum au fost acestea - nu vor face decat sa faca marturia greoaie. Mai bine un grup mic, incercat si testat de Dumnezeu Insusi, decat unul mare si respectabil care impune respect in ochii lumii prin numarul sau. Dar lucrul acesta va fi mai clar pe masura ce mergem mai departe.

     Cei fricosi au plecat. Cat de umilitor sa ne gandim ca doua treimi dintre cei care s-au adunat la Ghedeon sunt prea fricosi pentru a continua. Ah, nu sunt multi in zilele noastre care cunosc calea marturiei si a luptei si nu au curajul sa mearga pe ea ? Ne temem de persecutie, ne temem de dispret, ne temem de ce va spune lumea. Apoi, din nefericire, nu suntem pregatiti ca sa fim folositi de Dumnezeu si va trebui sa stam deoparte.

     Dar oare ne dam seama de acest lucru si suntem gata sa-l recunoastem cu rusine inaintea lui Dumnezeu ? Nu este aceasta suficient pentru a ne incuraja sa ne bazam pe El pentru curaj ? Sa ne amintim ca Ghedeon se temea sa-si faca prima lui lucrare in timpul zilei. De ce sa nu mergem pe calea credintei chiar si cu tremur ? Este cu mult mai bine decat sa ne laudam. Dumnezeul nostru sa ne dea curajul ascultarii si, desi tremurand, sa mergem pe calea Lui.

     Dar mai trebuie aplicat un test mai dur. Dumnezeu zice : "Poporul este inca prea mult" (cap. 7:4). Ei vor fi dusi la apa si acolo vor fi incercati intr-un mod pe care nu-l inteleg. Este vorba de a vedea cum beau apa. Daca o iau in maini, lipaind-o precum cainii, sunt alesi. Doar trei sute o fac; restul celor zece mii ingenuncheaza ca sa bea.

     Testul pare unul simplu. Este necesar sa potolesti setea, dar nu trebuie sa fie o necesitate atat de absorbanta incat sa ocupe locul principal. Nevoile acestei vieti sunt evidente, dar sunt ele principale pentru noi ? Oare ne vom ridica din loc in loc sa trecem peste lucrurile acestei vieti, sau suntem absorbiti de ele ? Ah, fratilor, cati dintre noi putem rezista la aceasta incercare divina ? Cat de solemn este, de asemenea, sa ne amintim ca suntem testati fara sa ne dam seama. Daca am sti cand este aplicat testul, vom cauta sa ne comportam bine, dar Dumnezeu ne priveste cand ne gandim cel mai putin la aceasta, si ne alege sau ne respinge pentru misiunile de pericol si onoare.

     Aici nu este vorba de o chestiune de mantuire. Este o chestiune de slujire, de marturie. Poate Dumnezeu sa ne foloseasca ca instrumente pentru a elibera pe poporul Sau din robia lumii ? Cu siguranta El nu poate daca noi insine suntem legati partial de lume. Dar cat de ingrozitor este gandul ca nu suntem intr-o stare de slujire si ca Dumnezeu trebuie sa ne lase deoparte. Fie ca aceasta sa ne aduca la o cercetare de inima, pentru a vedea daca exista in noi o robie subtila a lumii sau un esec de a pune pe primul loc interesele lui Dumnezeu. Ca si aici, ceva nesemnificativ ne poate arata starea, un fel foarte simplu de a bea apa. Un singur lucru ne poate face sa raspundem la testul lui Dumnezeu, si anume o inima care este dispusa sa primeasca voia Lui. "Dar una fac", zice apostolul Pavel (Filip. 3:13).

     Iubiti frati, cum este cu noi ? Suntem dati deoparte ca nepotriviti pentru slujire, sau suntem vase sfintite si pregatite pentru folosul Stapanului ?

     Astfel ca micul grup de trei sute de oameni sunt cei onorati pentru a merge si a invinge puterea lui Madian. Fara indoiala, putini si dispretuiti, poate chiar si de catre multi dintre fratii lor, dar totusi ei sunt cei alesi. Nu ne-ar placea sa fim impreuna cu ei ? Ce am da pentru un loc impreuna cu cei trei sute ? Banii, cunostinta, influenta, nu pot cumpara un loc impreuna cu ei. Costa mai mult decat aurul, pretul este "eul" (sinele). A respinge "eul", a nu avea incredere in noi insine - acesta este singurul mod de a fi potriviti pentru folosul lui Hristos. Suntem noi oare dispusi sa fim folositi de El ? Este El mai important pentru noi decat toate celelalte lucruri din aceasta lume, mai important decat "eul" ? Sa invatam din calea lui Dumnezeu cu Ghedeon si a oamenilor sai  felul cum pregateste El vasele pentru slujire. Este aceeasi lectie pe care am avut-o si mai inainte, evidentiata de noi criterii - lectia fara putere si fara bunatate in noi insine. Hristos este totul, numai Hristos.

     7.5     Visul madianitului

     Dar mai ramane un  lucru de vazut chiar acum. Restul poate sa mai astepte. Vedem inca odata grija plina de rabdare a lui Dumnezeu care ii da odata in plus lui Ghedeon siguranta absoluta a biruintei inainte de a merge la lupta. Vom observa ca Ghedeon nu cere acest semn, dar se foloseste de el atunci cand ii este oferit de Dumnezeu. Este mai mult decat un semn, incepand cu limbajul figurativ, vrajmasul insusi da interpretarea, cu asigurarea biruintei complete. 

     Unul din ostirea lui Madian a avut un vis, iar lui Ghedeon i se permite sa-l auda relatandu-l semenului sau. Este de o simplitate aproape banala : o turta de paine de orz cade in tabara lui Madian si darama un cort. Tovarasul sau il interpreteaza intr-un limbaj simplu : "Aceasta nu este decat sabia lui Ghedeon, fiul lui Ioas, barbatul lui Israel : Dumnezeu a dat in mana lui pe Madian si toata tabara" (v. 14). Astfel, de pe buzele vrajmasului, el primeste asigurarea lui Dumnezeu cu privire la succesul luptei.

     Painea de orz este cea mai saraca dintre toate alimentele - ea este hrana saracilor. Ea sugera astfel saracia si slabiciunea - tocmai lectiile accentuate de-a lungul timpului. De asemenea, faptul ca o mancare si nu o sabie urma sa-l rastoarne pe Madian este semnificativ. Cand poporul lui Dumnezeu se hraneste cu Hristos, primeste o sabie impotriva vrajmasului. Dumnezeu poate folosi chiar si cunostintele noastre slabe despre Hristos ca pe cea mai eficienta arma. Baiatul avea doar cinci paini de orz, dar acestea erau suficiente in mana Domnului pentru a hrani multimea. Asa este intotdeauna. Vom invata noi aceasta lectie simpla ? Slabiciunea, neputinta, nimicnicia - in mainile lui Hristos va castiga biruinta impotriva intregii puteri a lumii. Domnul sa ne dea sa realizam mai mult despre aceasta in mod practic, pentru dragostea lui Hristos, Domnul nostru, si pentru binele Bisericii Sale.