Care este regula de viață pentru creștin, Hristos sau legea ?
Baines T. B.
1 Învățătura obișnuită : îndreptățirea prin credință, umblarea credinciosului guvernat de legea morală
Se învață de obicei printre creștini că umblarea credinciosului este reglată de legea morală sau de cele zece porunci. Bineînțeles, cu toții admitem că cel credincios nu este îndreptățit prin faptele legii. Și dacă legea ar fi folosită în acest fel, aceasta nu ar face decât să îngreuneze condamnarea omului. Se acceptă deci că îndreptățirea sa este prin har și pe principiul credinței ; dar odată îndreptățit, care este regula care trebuie să guverneze viața sa ? Potrivit opiniei generale, este vorba despre legea morală, fără nicio îndoială regula dată lui Israel, și care în finalitatea sa proprie este deci la fel de perfectă ca toate celelalte lucrări ale mâinilor lui Dumnezeu. Este corect să spunem că cei credincioși sunt sub har și nu sub lege ; dar se susține că aceasta se aplică îndreptățirii și nu umblării. Li se cere, de asemenea, să nu se întoarcă la lege, dar li se explică că este vorba de legea ceremonială și nu legea morală. Aceste distincții sunt de înțeles, dar sunt ele scripturale ? Unde se menționează că dacă legea ceremonială este abrogată, legea morală rămâne totdeauna în vigoare ca regulă pentru umblarea creștină ? Există, fără nicio îndoială, o distincție între lege morală și legea ceremonială, precum și între lege ca bază a îndreptățirii și legea ca regulă a vieții. Dar când se face uz de această distincție pentru a reconcilia Scriptura cu teologia, atunci este responsabilitatea noastră să întrebăm dacă această interpretare a Scripturii este fidelă.
2 Are legea autoritate asupra credinciosului ? (Credinciosul a murit împreună cu Hristos)
Este spus că "legea are stăpânire asupra omului atât timp cât trăiește el", dar este adăugat că cel credincios nu mai trăiește, "ați fost făcuți morți față de lege, prin trupul lui Hristos, ca să fiți ai Altuia, care a fost înviat dintre morți, ca să aducem rod lui Dumnezeu" (Rom. 7:1, 4). Apoi, citim că "acum am fost dezlegați de lege, fiind morți față de ceea ce ne ținea, ca să slujim în înnoirea duhului, și nu în învechirea literei" (Rom. 7:6). Ca și în alte locuri din această epistolă, omul este văzut aici ca fiind viu în carne. Aceasta este poziția inițială înaintea lui Dumnezeu, și în această poziție legea "are stăpânire" asupra lui. Dar credincioșii au "murit împreună cu Hristos" (Rom. 6:8), și au "murit față de lege", "dezlegați de lege, fiind morți față de ceea ce ne ține". Lucrul acesta nu poate fi spus mai clar : credinciosul, datorită faptului că a murit împreună cu Hristos, este liber față de lege.
3 Legea ceremonială sau legea morală ?
3.1 Din Romani 7 rezultă că putem aduce rod (pentru Dumnezeu) numai dacă "am murit față de lege"
Este vorba despre legea ceremonială ? Cu siguranță nu, căci pasajul continuă astfel : "căci n-aș fi avut nici conștiința poftei, dacă legea nu ar fi spus: Nu pofti" (Rom. 7:7). Astfel, tocmai despre cele zece porunci (decalogul) vorbește Duhul Sfânt aici, și tocmai pentru acest decalog credinciosul este declarat mort. Deci el este mort doar în ce privește îndreptățirea, dar încă viu cu privire la regula de conduită ? În pasajul de mai sus, nici măcar nu se face aluzie la chestiunea îndreptățirii ; motivul pentru care suntem declarați "morți față de lege" pentru a aparține "ai Altuia, care a fost înviat dintre morți", și aceasta "ca să aducem rod lui Dumnezeu". Atunci "când eram în carne, pasiunile păcatelor care erau prin lege lucrau în mădularele noastre spre a aduce rod pentru moarte" (Rom. 7:5). Contrastul nu este deci între îndreptățire și condamnare, ci între roadele produse sub lege și cele produse datorită faptului că suntem "ai Altuia". Dacă suntem ai lui Hristos, suntem morți față de lege iar rezultatul este "rod pentru Dumnezeu". Prin urmare, credinciosul este mort față de lege, nu doar în ce privește fundamentul îndreptățiirii sale, dar și cu privire la regula sa de conduită.
3.2 Fiind "mort față de lege", credinciosul poate să se dea lui Dumnezeu pentru a-I sluji și pentru a-I aduce rod, păcatul nu mai stăpânește asupra lui.
Legea nu poate produce roade pentru Dumnezeu după convertirea sa, căci ea nu ar fi putut să-l salveze de păcatele sale înainte de convertirea sa. Este ceea ce găsim în capitolul precedent : "Nici să nu dați păcatului mădularele voastre, ca unelte ale nedreptății, ci dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu, ca vii, dintre morți; și dați mădularele voastre lui Dumnezeu, ca unelete ale dreptății. Pentru că păcatul nu va avea stăpânire asupra voastră, pentru că nu sunteți sub lege, ci sub har" (Rom. 6:13-14). O spunem din nou, subiectul aici nu este îndreptățirea ci umblarea. Îndreptățirea noastră este subînțeleasă și întrebarea este următoarea : odată îndreptățiți slujim noi păcatului sau lui Dumnezeu ? Ce ne eliberează de puterea păcatului ? "În carne, pasiunile păcatelor care erau prin lege lucrau în mădularele noastre spre a aduce rod pentru moarte" (Rom. 7:5). Dar acum noi nu mai suntem "în carne", ci "am murit împreună cu Hristos" ; suntem noi aduși din nou sub lege pentru a fi păziți de păcat și pentru a aduce rod pentru Dumnezeu ? Dimpotrivă, "păcatul nu va avea stăpânire asupra voastră, pentru că nu sunteți sub lege, ci sub har". Într-un cuvânt, puterea pentru umblare nu decurge din supunerea față de lege, ci din faptul că noi am murit față de lege.
4 Care este resursa noastră pentru a nu păcătui ?
4.1 Fundamentul umblării creștine nu este legea parțial reînviată, ci poziția cea noua a credinciosului ca mort și înviat împreună cu Hristos.
Apoi apostolul întreabă : "Să păcătuim, pentru că nu suntem sub lege, ci sub har? Nicidecum! (Rom. 6:15). Deci care este fundamentul acestei afirmații negative ? Spune el : "Nu mai trebuie să păcătuiți pentru că, deși nu mai sunteți sub lege în ce privește îndreptățirea, sunteți sub ea în ce privește umblarea" ? Dacă lucrul acesta ar fi fost adevărat, acesta ar fi fost răspunsul evident, dar datorită faptului că apostolul nu răspunde în acest fel dovedește că această doctrină nu este adevărată. În loc să facă această distincție pe care o fac teologii, el arată că noul fundament al umblării creștine nu este legea parțial reînviată ca regulă de conduită, ci poziția cea nouă în care credinciosul este adus ca mort și înviat împreună cu Hristos.
4.2 Introducerea legii după ce am crezut, este o întoarcere la carne și la blestem
Legea, departe de a fi regula de viață a unui credincios, nu induce nimic altceva decât nefericire atunci când credinciosul face uz de ea ; căci se spune chiar despre un suflet adus la viață că "păcatul, găsind prilej prin poruncă, a lucrat în mine tot felul de pofte" (Rom. 7:8), în timp ce în altă parte este spus că "puterea păcatului este legea" (1 Cor. 15:56). Astfel că apostolul le reproșează galatenilor că au introdus legea după ce au experimentat harul. "Din faptele legii ați primit Duhul, sau din auzirea credinței? Așa de fără minte sunteți? După ce ați început în Duh, acum sfârșiți în carne?" (Gal. 3:2-3). Acesta este un fapt foarte uimitor că Duhul Sfânt identifică introducerea legii, după ce au crezut, ca o întoarcere la carne. El artă apoi că legea este mortală, indiferent de modul în care ar fi introdusă ; "căci toți cei care sunt din faptele legii sunt sub blestem, căci este scris : Blestemat este oricine nu stăruie în toate cele scrise în cartea legii, ca să le facă" (Gal. 3:10). S-ar putea spune că aceasta se referă la îndreptățire și nu la conduită. Cu toate acestea, se adresează persoanelor care sunt deja îndreptățite. În plus, acesta este un principiu general care se aplică oricărei utilizări a legii și care arată că nu este posibil să fii pe jumătate mort față de lege și pe jumătate viu față de ea ; dar dacă suntem sub lege, suntem sub blestem. Găsim această învățătură și în alt loc : "Și mărturisesc din nou oricărui om circumcis că este dator să împlinească toată legea" (Gal. 5:3). Cum ar putea Scriptura și teologia să se contrazică într-un mod atât de flagrant ? Teologia spune că suntem într-o anumită măsură sub lege și într-o altă măsură liberi de aceasta. Scriptura spune că fie trebuie să fim în întregime sub lege, fie complet eliberați de ea.
5 Ce stă deci în calea anarhiei ?
5.1 Harul nu dă curs liber anarhiei
Deci, dacă urmăm Scriptura, se descoperă că credinciosul este mort față de lege, nu doar în ce privește îndreptățirea, dar și ca regulă de viață. Introducerea unor lucruri din lege, sub o formă sau alta, este o deviere de la principiul harului. Dar lasă aceasta curs liber anarhiei ? Apostolul tratează această întrebare în epistola către Romani. Dacă legea ar fi fost menținută ca regulă de viață, atunci această întrebare nu ar fi fost pusă niciodată, iar faptul că se pune această întrebare demonstrează că legea nu a fost respectată.
5.2 Anarhia este împiedicată dacă cineva trăiește în mod practic ca "mort împreună cu Hristos" și ca "aparținând Altuia".
Dar atunci ce împiedică anarhia ? Un dublu obstacol : primul, fiind "morți față de păcat", nu mai putem să trăim "din nou în păcat" (Rom. 6:2) ; al doilea, "fiind ai Altuia", noi putem "să aducem rod pentru Dumnezeu". Fiind morți împreună cu Hristos, suntem morți față de păcat, și învățătura practică bazată pe acest verset este : "Deci păcatul să nu domnească în trupul vostru muritor, ca să ascultați de poftele lui" (Rom. 6:12). Având viața noastră în Hristos, noi trăim "față de Dumnezeu" (Rom. 6:10), iar din aceasta ar trebui să decurgă acest rezultat practic : "pentru ca, după cum Hristos a fost înviat dintre morți prin gloria Tatălui, tot așa și noi să umblăm în înnoirea vieții" (Rom. 6:4).
6 Cum să răspundem la cerințele drepte ale legii ? Umblând prin Duhul, puterea vieții celei noi.
Evident, legea era perfectă în ce privește scopul ei, dar, lucrând prin carne, ea nu avea nicio putere împotriva poftei, ci dimpotrivă, ea o stârnea. "Întrucât era slabă prin carne", ea nu putea să "condamne păcatul în carne" (Rom. 8:3). Dar acum, noi care suntem "ai Altuia, ai Celui care a a inviat dintre morți", nu mai umblăm "potrivit cărnii, ci potrivit Duhului", și astfel "cerința dreaptă a legii" este "împlinită în noi" (Rom. 8:4). Atât timp cât eram sub lege, nu puteam împlini cerințele sale drepte prin carne. Dar acum cerințele drepte ale legii sunt împlinite în noi, care suntem liberi față de lege și care umblăm ca cei care sunt morți și înviați împreună cu Hristos. Așadar, intenția de a pune credinciosul sub lege ca regulă de viață nu atinge niciodată acest scop. Numai atunci când suntem eliberați complet de ea, cerințele ei drepte pot fi împlinite în viețile noastre. Căci legea, deși dă indicații, ea nu oferă nicio putere. Puterea vine de la viața cea nouă în care suntem aduși împreună cu Hristos. Cu viața lui Hristos înviat, noi suntem în stare să manifestăm această viață în umblarea și în vorbirea noastră.
7 Hristos și legea (Suntem uniți cu Hristos înviat)
S-ar putea pune întrebarea : Hristos nu a împlinit legea ? Nu a fost El "născut sub lege ?" (Gal. 4:4) și, dacă vrem să manifestăm viața Lui în a noastră, nu trebuie să fim și noi sub lege ? Fără nicio îndoială, Hristos a fost "născut sub lege" ca Om născut în această lume. Dar noi nu aparținem lui Hristos, în condiția Sa de Om născut în această lume, ci "ai Altuia", în cea de Om care "a fost înviat dintre morți". Este unirea cu un Hristos înviat în care suntem capabili să umblăm "în înnoirea vieții". Ca Om, Hristos a împlinit fiecare cerință a legii, până la moartea pe care a suferit-o în locul nostru. Hristos, a fost El înviat și glorificat sub lege ? Dacă nu a fost așa pentru El, atunci nici pentru noi; căci noi am murit împreună cu El și, astfel, eliberați de tot ceea ce El a cunoscut, dar fiind înviați cu El, viața noastră este aceeași cu a Sa.
8 Pavel și legea
8.1 O folosire "legitimă a legii" 1 Tim. 1:8
Dar oare Pavel însuși nu invocă legea ? Nu spune el că : "întreaga lege este împlinită într-un singur cuvânt, în acesta : Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți" (Gal. 5:14). Nu citează el a cincea poruncă când se adresează copiilor : "Onorează pe tatăl tău și pe mama ta - este cea dintâi poruncă însoțită de promisiune - ca să-ți fie bine și să trăiești mulți ani pe pământ" (Efes. 6:2-3). Pasaje ca acesta demonstrează că cel credincios se află încă sub lege ? Nu există nicio îndoială că astfel de pasaje demonstrează că "legea este sfântă și porunca este sfântă și dreaptă și bună" (Rom. 7:12). Această referire la lege a fost mai relevantă pentru galateni, căci ei doreau să se pună sub lege, deci putea fi ceva mai elocvent decât a le arăta că însăși legea îi condamna ?
8.2 În general, Pavel insistă asupra altor motivații decât legea
Putem și noi, de asemenea, să cităm legea fără a ne plasa sub ea, pentru a indica gândul lui Dumnezeu. Unii dintre judecătorii noștri citează legea romană în pronunțarea hotărârilor lor, dar nimeni nu-și imaginează că acești judecători consideră că legea romană (dreptul roman) este obligatorie în țările noastre. Când Dumnezeu a stabilit principii în lege, ele nu pot fi decât perfecte, și tocmai din acest motiv le citează Pavel. Dar lucrul acesta nu demonstrează că suntem sub legea celor zece porunci. De altă parte, dacă credincioșii sunt sub lege ca regulă de viață, atunci de ce această regulă este atât de rar menționată ? De ce apostolul insistă în mod constant asupra altor motivații și abia face aluzie la acest cod care, după unii, ar fi adevăratul ghid al creștinului ? Acest lucru este suficient pentru a demonstra cum dogma teologică conform căreia credinciosul este totdeauna sub lege ca regulă de viață este departe de învățătura adevărată a Cuvântului lui Dumnezeu.
9 Concluzie (Regula de viață depinde de poziția noastră : după ce am primit Duhul de înfiere, regula noastră de viață este Hristos).
Deci, regula de conduită a credinciosului este Hristos și nu legea. El poate ține legea cât mai strâns posibil, rezultatul va fi că "porunca care era pentru viață, s-a dovedit... pentru moarte" (Rom. 7:10). Numai în măsura în care comportamentul său răspunde adevărului că el este "al Altuia, al Celui care a înviat dintre morți" va putea "aduce rod pentru Dumnezeu". În orice caz, regula noastră de viață depinde de poziția pe care o ocupăm. Un copil și un slujitor trebuie împreună să asculte de capul casei, dar ascultarea copilului decurge din relația lui cu tatăl său, în timp ce ascultarea slujitorului decurge din poziția sa față de stăpânul său. Relația unui israelit cu Domnul era stabilită prin legământul încheiat la Sinai și, prin urmare, regula sa de viață era legea. Relația noastră cu Dumnezeu este stabilită prin faptul că noi am primit Duhul de înfiere și, deci, regula noastră de viață este Hristos, "Cel întâi-născut (Cel care are întâietate) între mai mulți frați" (Rom. 8:29), Fiul căruia Îi aparținem. "Dumnezeu a trimis de la Sine în inimile noastre pe Duhul Fiului Său, care strigă: Ava, Tată" (Gal. 4:6). Morți cu Hristos, noi suntem morți față de lege ; înviați cu Hristos, noi putem să umblăm în înnoirea vieții. Contemplând gloria lui Hristos "suntem transformați în același chip, din glorie în glorie, întocmai ca de la Duhul Domnului (lit. Domnul Duh)" (2 Cor. 3:18).
..................................................................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu