A păstra unitatea Duhului - Efes. 4:3
- II -
Christian Briem
4 O unitate vizibilă
În zilele apostolilor, credincioșii alcătuiau o unitate vizibilă aici jos pe pământ. Nu apăruseră încă diviziuni, ci toți creștinii din același loc se adunau după același principiu și erau într-o fericită unitate și comuniune (conf. Fapte 2:42) cu toți creștinii și adunările creștine din alte părți ale țării sau din alte țări, după cum mărturisesc Faptele Apostolilor și epistolele Noului Testament. Era deci clar că toți acești creștini alcătuiau împreună un trup în Hristos, un organism viu care își îndeplinea funcția sub călăuzirea și puterea Duhului Sfânt. Nu exista nicio îndoială că aceasta era tocmai ceea ce Dumnezeu a vrut și a hotărât, și că aceasta ar fi trebuit să rămână așa.
Dar, din nefericire ! această expresie vizibilă a unității a fost curând distrusă : mărturisitori neconvertiți și oameni neevlavioși s-au strecurat (Iuda 4), tăgăduindu-L pe Isus Hristos ca singurul Stăpân (Despotes) și Domn (Kyrios). S-au ridicat oameni care au susținut doctrine stricate, ca să-i atragă pe ucenici după ei (Fapte 20:30). Apariția falselor doctrine și a diviziunilor nu era decât dovada tristă că deja se abandonase în mare parte Cuvântul lui Dumnezeu ca autoritate. Ruina și confuzia care caracterizează astăzi creștinătatea arată în ce măsură ne-am îndepărtat de gândul lui Dumnezeu cu privire la un singur trup.
Dar ce mângâiere pentru cei care, chiar în aceste zile sumbre, gândul lui Dumnezeu este de toată importanța : Această unitate va fi din nou vizibilă când Domnul Isus va reveni în putere și în glorie și va apare înaintea întregii lumi împreună cu ai Săi, pentru a domni aici jos. Este ca un lanț întins deasupra unui râu, al cărui început și sfârșit sunt clar vizibile pe maluri, dar care pare rupt la mijlocul râului. Astfel, chiar și astăzi, ochii lui Dumnezeu și ochii credinței văd Adunarea ca una, dar pentru ochii naturali, unitatea copiilor lui Dumnezeu nu mai este vizibilă.
Atunci ce este de făcut, văzând această situație tristă, atât de rușinoasă pentru noi ? Răspunsul lui Dumnezeu, de care ne vom ocupa mai îndeaproape, este clar și simplu : "Păstrați unitatea Duhului în legătura păcii". Prima întrebare care se pune aici este următoarea :
5 Ce înseamnă "unitatea Duhului" ?
Există ceva pe care această expresie cu siguranță nu-l semnifică : unitatea duhurilor noastre. Calea lui Dumnezeu pentru noi nu este de a ne asocia pe baza punctelor de vedere, opinii sau mărturisire de credință comune. El plasează mai degrabă înaintea ochilor noștri această unitate prețioasă care este lucrată de către Duhul Sfânt și care înglobează, ca principiu, toate mădularele trupului lui Hristos. Cuvântul lui Dumnezeu nu cunoaște nici nu recunoaște nicio altă unitate. Care este valoarea oricărei alte unități ? Ea nu se va ridica niciodată mai sus de originea sa omenească.
A păstra unitatea Duhului, nu înseamnă de a o face, ci de a o recunoaște sau de a o menține. Înseamnă de a pune în practică adevărul potrivit cărui există "un singur trup și un singur Duh" și de a nu recunoaște, în practica vieții noastre, nicio altă apartenență a mădularului decât cea care este prin Duhul lui Dumnezeu ; aceasta înseamnă să păstrăm unitatea Duhului.
"Unitatea Duhului" este deci forța și principiul prin care adevărații copii ai lui Dumnezeu sunt aduși în poziția de a umbla împreună potrivit legăturilor care le sunt proprii în unitatea trupului lui Hristos. A păstra, înseamnă a realiza moral această unitate, altfel spus, a menține relațiile noastre cu toți sfinții în conformitate cu Duhul lui Dumnezeu.
5.1 Aceasta nu este "unitatea trupului"
Este semnificativ că nu suntem îndemnați să păstrăm unitatea trupului. Aceasta ar însemna că ar trebui să umblăm împreună cu fiecare mădular al trupului lui Hristos, indiferent de legăturile în care ei se găsesc sau de căile pe care merg în viața practică. Chiar și cel mai mare rău la un frate nu ar trebui să ne facă să ne separăm de el. Vom vedea mai departe că aceasta nu este învățătura Scripturii, căci a păstra unitatea Duhului implică în mod necesar comuniune și o relație efectivă cu o Persoană divină. Totuși, dacă Adunarea lui Dumnezeu ar fi încă într-o stare sănătoasă și după gândul lui Dumnezeu, nu ar exista, în practică, nicio diferență între cele două expresii : "unitatea trupului" "și "unitatea Duhului".
Cu toate aceste, când vine vorba de a păstra unitatea, noi nu putem nici păstra nici rupe unitatea trupului ; ea este menținută prin Însuși Duhul Sfânt, care locuiește în adunare și care leagă toate mădularele trupului lui Hristos între ele și cu Capul în cer. În ciuda eșecului dureros al oamenilor, această unitate rămâne pentru că Duhul Sfânt rămâne.
5.2 Mai este practicabilă unitatea Duhului ?
Indiferent de amploarea ruinei, de starea de corupție a bisericii responsabile, Sfânta Scriptură nu lasă niciodată loc ideii că adevărul lui Dumnezeu nu ar mai putea fi realizat, și că comuniunea Duhului Sfânt nu ar mai putea fi menținută. Îndemnurile lui Dumnezeu, gândurile și cuvintele lui Dumnezeu sunt întotdeauna aplicabile și trebuie aplicate. Dumnezeu, după cum am amintit deja, a prevăzut decadența și zilele rele ; totuși, El îndeamnă să ne străduim să păstrăm unitatea Duhului în legătura păcii. Dumnezeu nu ne-ar îndemna la ceva care nu ar fi practicabil.
Epistolele din vremurile din urmă, epistola lui Iuda și epistolele târzii ale lui Pavel, Petru și Ioan, care descriu timpurile grele ale "zilelor din urmă" (2 Tim. 3:1) și prezența numeroșilor antihriști în "ceasul din urmă" (1 Ioan 2:18), nu arată tocmai, chiar și pentru o clipă, că adevărul nu mai poate fi realizat ? Dimpotrivă ! Apostolul Ioan, de exemplu, are multe de spus în a doua și a treia epistolă a sa despre umblarea credincioșilor. El vorbește despre o umblare în adevăr, despre o umblare după poruncile Sale și de a ține cu tărie adevărul.
În ciuda confuziei și a fărâmițării mărturisiri creștine, Dumnezeu ne face responsabili de a da o expresie practică adevărului binecuvântat despre singurul trup al lui Hristos. Făcând aceasta, nu trebuie să ne limităm la a ține cu tărie adevărul ca o teorie, ci, prin căile și legăturile noastre, trebuie să fim o mărturie practică a unicității trupului, o mărturie împotriva a tot ceea ce îl tăgăduiește.
6 Primul pas - separarea
Primul pas în păstrarea unității Duhului este separarea de orice formă de rău, care poate lua tot felul de aparențe, și care se poate manifesta ca rău moral, practic sau doctrinar. Prima noastră răspundere și prima noastră datorie, potrivit cu 2 Timotei 2:19, este de a ne separa de tot ceea ce este contrar lui Hristos :
"Oricine rostește Numele Domnului să se depărteze de nedreptate".
Astfel, pusă deoparte, comuniunea Duhului Sfânt este partea noastră, căci Duhul Sfânt Îl glorifică pe Hristos (Ioan 16:14). Dar, fiindcă glorificarea lui Hristos este scopul Său, El trebuie, în mod necesar, să ne dezlipească de tot ceea ce se opune lui Hristos și care Îl dezonorează, și să ne alipească de ceea ce Îi corespunde Lui. Fie ca toți cititorii noștri să ia în serios acest principiu ! El face calea clară, și în final ușoară.
Deci nu mai este vorba despre mădularele trupului, căci acestea sunt practic amestecate și asociate cu tot felul de rele, spunem aceasta cu o profundă rușine și umilință ; lucrul acesta devine în întregime o chestiune a lui Hristos, a Duhului lui Dumnezeu care Îl glorifică și ne păstrează în comuniune cu Hristos, Capul. Nu este vorba de a avea sentimente bune pentru fratele meu creștin. Acest lucru s-ar putea găsi în final într-o mie de comunități. Ar vrea deci Dumnezeu să aibă o mie de comunități ? Nu este oare mai degrabă adevărat că există un singur trup ? Fără nicio îndoială ! Aceasta este ceea ce a zis Dumnezeu : Există un singur trup. Ei bine, atunci toate fracțiunile și sectele sunt clar împotriva voii Sale. Ce este de făcut atunci ? Părăsiți-le !
Lucrul acesta pare dur, dar aceasta este voia lui Dumnezeu - singura cale pe care El o indică. Nimeni în afară de Dumnezeul omniscient, care a făcut însăși inima omului, nu înțelege mai bine cât de amar și dureros este să se renunțe, pentru dragostea Domnului, la legături prețioase și mature. Uneori, ruptura apare chiar în sânul propriei familii. Totuși, dacă legăturile ecleziastice nu sunt în acord cu gândul Său, dacă în ele nu se poate realiza unitatea Duhului : părăsește-le ! Părăsește-le, chiar dacă crezi că trebuie să rămâi într-un loc recunoscut ca fals, pentru a opune ce este drept la fals, pentru a putea exercita acolo influența ta bună pentru a îmbunătăți lucrurile ! Dumnezeu nu reformează ceea ce s-a îndepărtat de El. "Îndepărtează-te de nedreptate!" este răspunsul Domnului. Nedreptatea este tot ceea ce nu este în acord cu voia revelată a lui Dumnezeu ; este tot ceea ce are ca origine voia omului. Câtă nedreptate este astfel în creștinătate !
Nu consider că este datoria mea actuală de a numi și a denunța multiplele forme ale răului din creștinătatea mărturisitoare. Pasajele din Scriptură citate ici și colo în acest context pot vorbi de la sine. Într-o lucrare anterioară (cap.4 din "Scrisoare către Laodiceea, sau creștinătatea în ultima ei fază") (*), am subliniat, de asemenea, modul în care Domnul judecă starea creștinătății de astăzi. Dar un lucru este sigur și deja clar : este datoria, aș vrea să spun privilegiul, oricărui copil credincios al lui Dumnezeu de a se separa de toate principiile și sistemele contrare Scripturii în domeniul creștin. Creștinătatea ca atare a luat calea ecumenismului, dar aceasta este calea spre "Babilon" (Apoc. 17 și 18). Unitatea Duhului nu se obține prin regrupări neevlavioase, ci - primul pas - prin separare de ceea ce este fals și contrar voii Domnului. "Ieșiți din ea, poporul Meu, ca să nu fiți părtași păcatelor ei și să nu primiți din plăgile ei, pentru că păcatele ei au ajuns până la cer și Dumnezeu Și-a adus aminte de nedreptățile ei" (Apoc. 18:4-5).
(*) Lucrarea se găsește postată pe acest blog la data de 28. 03. 2014
Este imposibil să fii un martor credibil al unității copiilor lui Dumnezeu și să rămâi legat la ceea ce tăgăduiește practic această unitate.
Uneori, credincioșii persistă în asocieri eclesiastice în care știu că nu pot să-și exprime principiile importante ale Scripturii. Ei caută să justifice neascultarea lor - căci aceasta nu este altceva - spunând că găsesc acolo oportunități mai mari de slujire și un câmp mai larg pentru activitățile lor. Ei afirmă că dacă s-ar separa de ceea ce știu a fi fals, atunci slujba lor pentru Domnul ar fi foarte limitată.
Dar acestea sunt argumente eronate, contrare Scripturii. Primul lucru pe care ar trebui să-l facem este de a ne asigura că starea noastră personală și legăturile noastre personale sunt de așa natură încât Domnul le poate aproba. Abia atunci, după cum vom vedea mai departe, vom fi vase curate pe care Domnul va putea să le folosească după cum dorește în slujba Sa. Dacă înaintăm în ascultare față de Cuvântul Său, față de voia Sa revelată, Domnul ne va deschide uși și ne va da mai multe posibilități de slujire decât ceea ce suntem în stare să facem. Rămășița credincioasă aude cuvintele mângâietoare ale Domnului : "Iată, am pus înaintea ta o ușă deschisă, pe care nimeni nu poate s-o închidă" (Apoc. 3:8). Prin urmare, prima noastră grijă nu ar trebui să fie aceea de a avea uși deschise pentru mărturie și posibilități de slujire, ci de a ne separa de tot ceea ce nu place Domnului. Nu vom putea să deschidem noi înșine ușile ; oamenii și instituțiile lor nu pot s-o facă. Dar dacă El deschide uși, nimeni nu poate să le închidă. Vom putea să le folosim atunci cu toată încrederea.
De asemenea, găsim principiul separării în 2 Corinteni 6:17 :
"Ieșiți din mijlocul lor și fiți despărțiți", spune Domnul; și "nu atingeți ce este necurat, și Eu vă voi primi".
Orice asociere care Îl necinstește pe Domnul trebuie să fie părăsită. Pe de altă parte, ideea că cineva poate fi asociat cu bună știință la un principiu contrar Scripturii, la o doctrină sau o practică rea, în timp ce personal este fără vină, este totuși nelegiuit : personal pot fi scutit de acest lucru rău, dar prin asocierea mea practică cu el, am părăsit deja comuniunea Duhului Sfânt. De aceea, iată cuvântul pe care ni-l adresează Dumnezeu : "Oricine rostește Numele Domnului să se depărteze de nedreptate".
Este uimitor de câte ori este dată invitația de separare de rău în a doua epistolă către Timotei, care efectiv ne descrie decăderea creștinătății în zilele de la urmă. Este vorba de șase ori, și de fiecare dată într-un context diferit și cu cuvinte diferite :
* "Iar de vorbirile deșarte, lumești, ferește-te" (2:16).
* "Oricine rostește Numele Domnului să se depărteze de nedreptate!" (2:19).
* "Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur și de argint, ci și de lemn și de lut; și unele sunt spre onoare iar altele spre dezonoare. Deci, dacă cineva se va curăți pe sine însuși de acestea, va fi un vas spre onoare" (2:20-21).
* "Dar fugi de poftele tinereții" (2:22).
* "Dar ferește-te de întrebările nechibzuite" (2:23).
* "Având o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea : depărtează-te și de aceștia" (3:5).
Când apostolul compară creștinătatea din zilele din urmă cu o casă mare în care se găsesc tot felul de ustensile, vase din materiale nobile și materiale josnice, vase pentru onoarea și dezonoarea stăpânului casei, el adaugă imediat invitația de a se curăți de vasele de dezonoare, adică a se separa de ele, pentru a deveni astfel el însuși un vas de onoare. A se pune astfel deoparte este, cu siguranță, un proces dureros, după cum am remarcat deja, dar care este primul pas spre unitatea Duhului.
Se pretinde că se poate separa de lucrurile rele, dar nu de adevărații copii ai lui Dumnezeu. Ei bine, aceasta nu este în totul adevărat. Este sigur că un vas realizat dintr-un metal prețios reprezintă un credincios, dar pentru că este realizat din aur sau argint nu înseamnă neapărat că este un vas spre onoarea stăpânului casei. Dacă, de exemplu, un vas de aur acoperit cu pânze de păianjeni se află în pivnița de cărbuni, cu siguranță nu ar face onoare stăpânului casei dacă ar fi așezat pe masa festivă decorată cu fețe de masă de un alb strălucitor. Chiar și un copil credincios al lui Dumnezeu poate fi întinat prin legăturile sale, și prin aceasta să fie un vas spre dezonoare. În ce privește comuniunea practică, trebuie să ne separăm de aceștia, oricât de dureros și umilitor ar fi pentru noi. Dar tocmai prin această separare cineva devine el însuși un vas de onoare : "Deci, dacă cineva se va curăți (literal : se îndepărtează de aceste persoane) pe sine însuși de acestea, va fi un vas spre onoare, sfințit, folositor Stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bună" (2 Tim. 2:21). Totuși ce mângâiere : legăturile mădularelor cu trupul nu sunt afectate de toate acestea - Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu!
Remarcăm, de asemenea, expresiile "oricine rostește" și "dacă cineva" din v. 19 și 21 ! Ele arată că separarea care este așteptată de la noi este o chestiune pur personală. "Oricine rostește Numele Domnului", adică se consideră al Lui ca Domn, este responsabil în mod personal să se îndepărteze de orice fel de nedreptate. Nu vom putea niciodată să justificăm necredința noastră personală înaintea Domnului prin faptul că și alții au fost necredincioși. De aceea acest "dar tu" din a doua epistolă către Timotei este atât de important, dar și atât de prețios.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu