Dumnezeu Tatăl nostru

                                                                         - II -

     Arend Remmers

     "Vedeți ce dragoste ne-a dăruit Tatăl: să fim numiți copii ai lui Dumnezeu; și suntem. De aceea nu ne cunoaște lumea, pentru că nu L-a cunoscut pe El."

     3.2     Creșterea spirituală în scrierile lui Pavel

     Apostolul Ioan nu este deci singurul care vorbește despre creșterea spirituală. Găsim, de asemenea, acest gând la Pavel și la Petru. Pavel i-a îndemnat pe credincioșii din Efes, ca "ținând (sau "spunând") adevărul în dragoste, să creștem în toate până la Cel care este Capul, Hristos" (Efes. 4:15).

     El a trebuit că le scrie credincioșilor din Corint cu o mustrare deplină : "Și eu, fraților, n-am putut să vă vorbesc ca unora spirituali, ci ca unora carnali, ca unor prunci în Hristos. V-am dat lapte să beți, nu hrană tare, căci încă n-o puteați primi, și încă nici acum nu puteți primi" (1 Cor. 3:1-2). Prin urmare, ei erau încă imaturi spiritual ca niște copilași, și nu putea deci să fie inițiați mai adânc în adevăr. În Evrei 5:11-14, autorul îi mustră pe destinatarii scrisorii că au regresat spiritual și că au redevenit ca niște copilași și că nu poate să le dea decât "lapte", în timp ce "hrana tare" este destinată celor "adulți", maturi spiritual. 

     3.3     Creșterea spirituală în scrierile lui Petru

     În schimb, când Petru le scrie credincioșilor : "Ca niște prunci nou-născuți, să doriți mult laptele spiritual (intelectual) curat al Cuvântului, ca prin el să creșteți spre mântuire" (1 Pet. 2:2), aceste cuvinte nu conțin niciun reproș. 

     El stabilește, mai degrabă, o comparație între toți credincioșii, tineri și maturi, și prunci (copilași). Precum aceștia din urmă (pruncii) au nevoie în mod natural de lapte, tot așa și noi trebuie să dorim cu ardoare și constant laptele Cuvântului lui Dumnezeu. Acest îndemn este la fel de necesar pentru toți credincioșii de astăzi !

     3.4     Cunoașterea parțială și cunoașterea perfectă

     Aici, pe pământ, cunoașterea noastră este totuși imperfectă. Abia la venirea Domnului nostru pentru a-i aduce acasă pe credincioși, ceea ce este calificat încă, astăzi, ca "parțial" (în parte), va fi definitiv trecut. Atunci, se va va instala o stare perfectă pentru eternitate, unde nici slăbiciunea, nici păcatul nu ne vor mai împiedica (1 Cor. 13:10-12). Atunci vom cunoaște după cum am fost cunoscuți.

     Atunci viața noastră de străini într-o lume care ne este străină va lua sfârșit. Aici trebuie să îndurăm tot felul de suferințe, dar când Domnul nostru va veni, toți răscumpărații vor fi glorificați împreună cu El, și vor fi într-o zi moștenitori împreună cu El (Rom. 8:21). Copiii lui Dumnezeu, care trebuie să sufere din dragoste pentru Hristos în lumea prezentă, într-o zi vor fi arătați împreuna cu El în glorie la arătarea Sa în aceeași lume (vezi 2 Tes. 1:6-10).

     4     Casa Tatălui

     În dragostea Sa, Dumnezeu, Tatăl nostru, ne-a dat o mângâiere eternă și o bună speranță (2 Tes. 2:16). Speranța vie și fericită care este legată de aceasta ar trebui să ne încurajeze deja și să ne mângâie în situațiile grele. Noi nu știm mare lucru despre casa Tatălui. Dar știm că Fiul lui Dumnezeu a fost și este întotdeauna acolo, în sânul Tatălui ; "unde sunt Eu", acolo este casa Tatălui (Ioan 7:34,36 ; 12:26 ; 14:3 ; 17:24). Domnul Isus le-a spus, de asemenea, ucenicilor Săi că acolo sunt multe locuințe și că El le pregătește unul (Ioan 14:2). Știm, de asemenea, că vom fi acolo împreună cu El și că Îl vom vedea așa cum este (Ioan 14:3 ; 17:24 ; 1 Tes. 4:17).

     Templul din Ierusalim, pe care Domnul Isus l-a numit în mod expres "casa Tatălui Meu", era în Vechiul Testament "casa lui Dumnezeu" (1 Cr. 22:1 ; Ioan 2:16). Existau acolo diferite locuințe pentru preoți  și leviți (1 Cr. 9:33 ; Ezra 10:6). Fără nicio îndoială, aceste "camere" fac referire la locuințele unde Domnul Isus a plecat să pregătească "loc" pentru ai Săi în casa Tatălui Său. Pentru a-l pregăti El nu are nevoie să împlinească o lucrare specială. Prin faptul de-a fi intrat după înălțarea Sa acolo unde nimeni nu a intrat vreodată mai înainte, și de a fi primul Om care o face, El a pregătit locul, și ne-a deschis calea pentru a intra acolo. El este "Înainte-mergătorul" nostru" (Evrei 6:20). Noi vom fi în curând împreună cu El pentru a contempla gloria pe care Tatăl I-a dat-o (Ioan 17:24). Acesta este sensul cuvintelor "Îl vom vedea așa cum este" ( 1 Ioan3:2). Nu putem să-L vedem astfel (așa cum este) decât atunci când vom fi asemenea Lui, adică vom fi asemenea chipului Fiului și a trupului gloriei Sale (Rom. 8:29 ; Filip. 3:21). 

     Casa Tatălui este locuința eternă a Dumnezeului etern și, prin urmare, se află în afara creației vizibile și invizibile. Dumnezeu este Duh care nu doar că este invizibil, dar care nu are nevoie de un loc creat pentru a locui (Ioan 4:24 ; Col. 1:15 ; 1 Tim. 1:17 ; 6:16). Casa Tatălui este deci domeniul etern unde strălucește gloria lui Dumnezeu în lumină și dragoste. Acolo s-a desfășurat legătura eternă dintre Tatăl și Fiul. 

     "Casa Tatălui Meu" nu este numită așa doar pentru că Tatăl este acolo, ci pentru că Fiul Tatălui este acolo. Când Îl vom vedea, vom vedea pe Tatăl. Numai El a putut spune : "Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut" (Ioan 1:18).  "Nu că L-a văzut cineva pe Tatăl, în afară de Cel care este de la Dumnezeu: Acesta L-a văzut pe Tatăl" (Ioan 4:46). "Cel care M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl" (Ioan 14:9). Fiul este chipul Dumnezeului invizibil, și în El, locuiește trupește întreaga plinătate a Dumnezeirii (Col. 1:15, 19 ; 2:9).

     În casa Tatălui, El a pregătit un loc pentru toți copiii lui Dumnezeu, și Se va întoarce ca să-i ia cu Sine ca să fie acolo unde este El, - acolo unde domnește etern lumina și dragostea ! Și noi, care am fost răscumpărați de Hristos, vom fi în curând acolo, și vom cunoaște și ne vom bucura de imensele bogății ale harului lui Dumnezeu, Tatăl, în Fiul Său Isus Hristos (conf. Efes. 2:7). Îl vom vedea așa cum este, și ne vom bucura cu o bucurie eternă, fără tulburare și fără nori, - împreună cu El, Răscumpărătorul nostru !  Aceasta este cea mai mare fericire a noastră : de a fi cu El și de a-L vedea așa cum este (Ioan 14:3 ; 17:24 ; 1 Tes. 4:17 ; 1 Ioan 3:3) !

     5     Adorarea Tatălui în duh și în adevăr

     "Dar vine un ceas, și acum a și venit, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, căci astfel de închinători Își dorește și Tatăl" (Ioan 4:23)

     Dumnezeu singur este vrednic de adorare (Apoc. 22:9). Adorarea lui Dumnezeu ca Tată este activitatea cea mai frumoasă și cea mai înaltă a copiilor lui Dumnezeu. "Dar vine un ceas, și acum a și venit, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, căci astfel de închinători Își dorește și Tatăl" (Ioan 4:23). Prin aceste cuvinte, Domnul Isus descrie adorarea creștină, care era atunci încă viitoare, și pe care copiii lui Dumnezeu I-o aduce ca Tatăl lor. Aceasta este mai mult decât recunoștința pentru ceva primit, sau lauda pentru faptele unei persoane. Cu siguranță, suntem chemați să-I mulțumim lui Dumnezeu și Tatăl nostru în Hristos, precum și de a-L lăuda pe Dumnezeu prin Hristos (Col. 1:12 ; Evrei 13:15). Dar adorarea Tatălui merge mai departe. Ea este venerarea lui Dumnezeu și onoarea adusă lui Dumnezeu pentru ceea ce El a făcut pentru noi în Fiul Său Isus Hristos, și pentru ceea ce este Acesta pentru El.

     Caracteristicile adevăratei adorări a lui Dumnezeu sunt "în duh și în adevăr". Fiindcă Dumnezeu este Duh, trebuie, de asemenea, ca El să fie adorat în duh. Adorarea în duh corespunde adevăratei naturi a lui Dumnezeu, dar ea se realizează în același timp prin puterea Duhului Sfânt. Prin urmare, ea se opune la formele și la ceremoniile legii, dar și la întreaga religiozitate care atrage carnea : muzică, locuri somptuoase, etc. 

     Adorarea în adevăr înseamnă  : în conformitate cu revelația pe care Dumnezeu a dat-o despre Sine Însuși. În Noul Testament, această revelație a lui Dumnezeu în timpul prezent, Petru o numește "adevărul pe care îl aveți (sau : prezent, actual, n.t.)" (2 Pet. 1:12). În timpul Vechiului Testament, Dumnezeu S-a revelat în mod esențial poporului Israel prin lege. De aceea Domnul Isus putea să spună pe drept că iudeii știau pe cine adorau. Samaritenii, cu amestecul lor de religii, nici măcar nu-L cunoșteau.

     Poporul samaritean a ales muntele Garizim ca loc de închinare. Cu privire la închinarea lor, Domnul Isus a spus : "Voi vă închinați la ce nu cunoașteți". Era vorba despre un amestec de păgânism și lege (conf. 2 Cr. 17). Această închinare nu era nici în duh, nici în adevăr. Iudeii, în schimb, se închinau lui Dumnezeu în adevăr, pe cât posibil. Legea a fost dată de El, și deci era adevăr (Ps. 119:142,151,160), chiar dacă era adesea încălcată. Dar închinarea față de Dumnezeu potrivit legii nu era de natură spirituală, ci materială. Totul era în exterior, chiar dacă putem vedea aici umbre și imagini ale lucrurilor cerești și bunuri care erau încă viitoare (conf. Evrei 8:5 ; 10:1).

     Dar acum, a venit un "ceas", adică o perioadă de timp, când au încetat amândouă, falsa închinare și închinarea care până atunci era corectă. Pe de-o parte, acest timp era încă viitor, căci condițiile prealabile, lucrarea răscumpărătoare a lui Hristos și venirea Duhului Sfânt, nu se împlinise încă. Pe de altă parte, el începuse deja, căci Cel care trebuia să fie obiectul închinării venise deja și L-a revelat pe Dumnezeu ca Tată.

     Ca multe alte adevăruri creștine, adevărata închinare a căzut astăzi în uitare și a decăzut pe un plan secund în creștinătate. Închinarea în duh și adevăr nu poate fi adusă decât de persoane care Îl cunosc pe Dumnezeu ca Tată. Pentru aceasta, ele trebuie să fi experimentat nașterea din nou, și să fi primit Duhul Sfânt. Duhul Fiului lui Dumnezeu ne face capabili să-L cunoaștem pe Dumnezeu ca Tatăl nostru, și să ne adresăm Lui : "ați primit un duh de înfiere, prin care strigăm: Ava, Tată! Însuși Duhul mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu" (Rom. 8:15-16), și : "Dar, pentru că sunteți fii, Dumnezeu a trimis de la Sine în inimile noastre pe Duhul Fiului Său, care strigă: Ava, Tată!" (Gal. 4:6). Chiar dacă noi nu folosim cuvântul "Ava" decât în cântările noastre, semnificația și marea sa valoare rămân intacte pentru noi. El exprimă pur și simplu relația cea mai intimă a celor răscumpărați cu Dumnezeul lor, în același fel în care Fiul a cunoscut-o pe pământ (Marcu 14:36). 

     Să nu credem că este vorba despre ceva înalt pe care doar credincioșii maturi și poate mai în vârstă îl pot experimenta și realiza. Dimpotrivă, în pasajul deja menționat și comentat din 1 Ioan 2 este spus : "V-am scris, copilașilor, pentru că L-ați cunoscut ("și Îl cunoașteți", notă Biblia fr.) pe Tatăl" (v. 13). După cum am văzut, cuvântul "copil" (gr. paidion) folosit aici desemnează un copilaș care, în raport cu "tinerii" și cu "părinții", se află la nivelul cel mai de jos al creșterii spirituale. Ce spune acum apostolul despre acești copilași în credință ? "Pentru că L-ați cunoscut și Îl cunoașteți pe Tatăl". Așa vorbește Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu despre cei care L-au primit pe Domnul Isus prin credință. Dacă credincioșii nu au atins acest stadiu, vestirea (Evangheliei) și învățătura pe care ei au primit-o i-au lăsat într-o stare de imaturitate spirituală și nu le-au adus întregul adevăr al Evangheliei (Efes, 4:14 ; Evrei 5:13). 

     Dar voia lui Dumnezeu este ca ai Săi, prin Duhul Sfânt care locuiește în ei, să fie conștienți de faptul că sunt copii și fii ai lui Dumnezeu, și astfel în stare să-L adore ca Tată în duh și în adevăr.

     Nu citim des în Scriptură că Dumnezeu "caută" ceva. Dar acesta este cazul în Ioan 4:23 : "Căci Tatăl caută astfel de adoratori". Fiecare creștin adevărat poate, cu siguranță, să fie un adorator, chiar dacă este încă tânăr în credință și fără experiență în Cuvântul lui Dumnezeu. Dar noi nu am fost creați pentru a fi adoratori. Desigur, Dumnezeu ne-a făcut copii ai Săi, mădulare în trupul lui Hristos, chiar împărați și preoți, dar nu adoratori ! Dumnezeu nu constrânge pe niciunul din ai Săi s-o facă. El nu cere nicidecum adorare așa cum un dictator cere supunere din partea supușilor săi. Adevărata adorare nu poate fi decât de bunăvoie, venind din inimă. De aceea Domnul Isus a spus : "Căci Tatăl caută astfel de adoratori". Adoratorii sunt credincioși care, deplin conștienți de mântuirea lor, Îl contemplă pe Domnul Isus așa cum Îl vede Tatăl. Adorarea este răspunsul nostru la dragostea de nepătruns pe care Tatăl ne-a arătat-o în Fiul Său.

     Deși vom rămâne pentru totdeauna creaturi, vom avea totuși, ca și copii ai lui Dumnezeu, marele privilegiu de a putea contempla pe Fiul împreună cu El, Tatăl. Tatăl o face cu o satisfacție eternă și divină. Ca ființe umane, noi vom putea s-o facem în adorare. Aceasta este, fără nicio îndoială, forma cea mai înaltă a comuniunii noastre cu Tatăl și cu Fiul Său Isus Hristos (1 Ioan 1:3). Aceasta este dorința Tatălui nostru care caută astfel de adoratori în duh și în adevăr. Adorarea nu se limitează numai la ceea ce Hristos a făcut pentru noi, ci și la ceea ce este El pentru Tatăl. În aceasta putem să împărtășim puțin din gândurile Tatălui cu privire la Fiul Său.

     Adorarea în duh și în adevăr poate fi considerată ca cea mai înaltă misiune a răscumpăraților lui Dumnezeu, căci aceasta este singura lor preocupare, care începe deja pe pământ și va continua în eternitate. Obiectul ei nu este pământesc, ci ceresc, este Dumnezeu Însuși, - revelat în Fiul Său Isus Hristos ! Doar cei răscumpărați, conștienți de relația lor intimă cu Dumnezeu ca Tată, datorită lucrării ispășitoare împlinită de Fiul Său, pot să adore "în duh și în adevăr". O astfel de adorare este rezultatul bucuriei lor în Mântuitorul lor. Este preocuparea de onoare cu Fiul în prezența Tatălui.

     "Dar, pentru că sunteți fii, Dumnezeu a trimis de la Sine în inimile noastre pe Duhul Fiului Său, care strigă: Ava, Tată!" (Galateni 4:6).

      

                                                               

 

                                               Dumnezeu Tatăl nostru

                                                                           - I -

     Arend Remmers

     "Vedeți ce dragoste ne-a dăruit Tatăl: să fim numiți copii ai lui Dumnezeu; și suntem. De aceea nu ne cunoaște lumea, pentru că nu L-a cunoscut pe El" (1 Ioan 3:1).

     1     Relația noastră cu Dumnezeu

     Dumnezeu, Creatorul lumii și Păstrătorul tuturor oamenilor, are o putere și o autoritate supremă și absolută. Biblia o menționează de nenumărate ori. Împăratul David a recunoscut de asemenea : "A Ta, Doamne, este mărimea și puterea și gloria și splendoarea și măreția; căci tot ce este în ceruri și pe pământ este al Tău; a Ta, Doamne, este împărăția, și Tu ești înălțat drept Cap peste toate lucrurile" (1 Cr. 29:11). În Noul Testament, Fiul lui Dumnezeu zice despre Dumnezeu, Tatăl Său : "Tatăl Meu... este mai mare decât toți" (Ioan 10:29). De asemenea, Dumnezeu este lumină și dragoste în esența Sa. Ca atare , El S-a revelat deplin în Fiul Său Isus Hristos. Ca lumină, El a rezolvat complet chestiunea păcatului prin sfințenia și dreptatea Sa la crucea lui Hristos; în dragostea Sa, El S-a aplecat asupra păcătoșilor pierduți, și în Hristos i-a făcut vrednici de gloria Lui.

     A putea să-L numim pe Dumnezeu "Tată", este marele privilegiu specific creștin. El se bazează pe două premise minunate, nașterea din nou și poziția noastră "în Hristos" (Ioan 1:12, 13 ; Gal. 3:26). Datorită faptului de a fi născuți din Dumnezeu, noi am devenit copii ai Săi și, moral, părtași la natura divină, și starea de fii este "locul nostru de onoare" în Hristos înaintea Tatălui. Deși fiecare creștin are parte de ambele, faptul că Dumnezeu este Tatăl nostru, deși cunoscut de majoritatea, este puțin realizat.

     Să ne punem întrebarea : Cui ne rugăm ? Numai Domnului Isus sau și lui Dumnezeu Tatăl nostru în Hristos ? Avem dreptul să folosim ambele variante, dar a-L cunoaște pe Dumnezeu ca Tatăl nostru și a ne ruga Lui este ceva extraordinar. El este marele Dăruitor, așa cum vedem în celebrul "verset al Evangheliei" din Ioan 3:16 : "Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața eternă". Faptul că Donatorul este efectiv Tatăl este confirmat, printre altele, în 1 Ioan 4:14 : "Și noi am văzut și mărturisim că Tatăl L-a trimis pe Fiul ca Mântuitor al lumii". Cel mai mare Donator ne-a făcut cel mai mare dar ! Îi mulțumim noi pentru aceasta ?

     Ideea că Domnul Isus ne-a scăpat și ne-a mântuit de mânia unui Dumnezeu îndepărtat și sfânt nu este deci corectă. Dumnezeu are, cu siguranță, ochii prea curați ca să vadă răul, și trebuie deci să-l judece, dar în dragostea Sa, El Însuși a deschis calea pentru mântuirea păcătoșilor. Fiul, care a fost trimis de către Tatăl, și pe care L-a revelat, este, de asemenea, drumul spre Dumnezeu Tatăl, pentru toți cei care cred în El.

     De aceea vrem să ne preocupăm cu caracterul Tatălui, al lui Dumnezeu. Căci dacă suntem copii și fii ai lui Dumnezeu, El este Tatăl nostru.

     Dumnezeu a înscris deja această relație de-o manieră figurativă în creație pentru ca s-o putem înțelege mai bine. Și totuși, Satan a reuși să încurce, chiar să distrugă această imagine sau "comparație". Am auzit de multe ori creștini spunând că ei nu pot avea o relație cu Dumnezeu ca Tată, căci ei nu aveau decât amintiri neplăcute despre tatăl lor biologic. Dacă lucrul acesta ar fi adevărat, cineva care abia dacă și-a cunoscut, sau chiar deloc, tatăl decedat, nu ar putea să aibă o relație cu Dumnezeu ca Tată. De fapt, noi nu depindem de tații noștri pământești, ci putem fi instruiți prin Cuvântul desăvârșit al lui Dumnezeu. 

     Nu există decât o singură Persoană care L-a cunoscut pe Tatăl din toată eternitatea, acesta este Fiul etern al lui Dumnezeu, "Fiul Tatălui" (2 Ioan 3), care este numit de asemenea "Fiul dragostei Sale" ( Col. 1:13). El, singurul Fiu, S-a odihnit etern în sânul Tatălui. S-a bucurat etern de dragostea Lui perfectă (Ioan 17:24). Ca Om, Fiul era pe pământ reprezentantul Tatălui, și El ne-a revelat întreaga Ființă a Tatălui. De aceea a zis : "Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl" (Ioan 14:9). Dragostea și lumina, trăsăturile caracteristice lui Dumnezeu, nu sunt un adevăr abstract, ci le-am văzut realizate de-o manieră vie în toate cuvintele și faptele Fiului care L-a revelat pe Tatăl.

     Din moment ce Tatăl a fost revelat și lucrarea de răscumpărare este împlinită, credincioșii au intrat în relație cu Dumnezeu ca Tată în două moduri : ca copii și ca fii. Ambele sunt strâns și inseparabil legate. Le vedem în Romani 8:15-16 : "(Voi) ați primit un duh de înfiere, prin care strigăm: Ava, Tată! Însuși Duhul mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu". Duhul Sfânt, care a făcut să ia naștere în noi viața cea nouă și eternă a lui Dumnezeu, și care a făcut din noi locuința Sa, produce în noi conștiența stării noastre de copil și de fiu, și dă mărturie despre aceasta.

     Hristos (inclusiv ca Om pe pământ) nu este numit niciodată "Copil al lui Dumnezeu", ci totdeauna "Fiul lui Dumnezeu" sau "Fiul Tatălui". În Cuvântul lui Dumnezeu, starea de copil implică o origine, o naștere, pe care Fiul ca atare nu a cunoscut-o, căci, ca Dumnezeu, El nu are început. El este din eternitate "Fiul lui Dumnezeu" ca Obiect perfect și vrednic de dragostea Tatălui.

     Apostolul Ioan îi numește întotdeauna pe credincioși copii, niciodată fii ; Pavel, în schimb, vorbește atât despre copii, cât și despre fii. Deși credincioșii din Vechiul Testament au avut o viață nouă, ei nu sunt numiți niciodată copiii lui Dumnezeu. După Ioan 1:12, copii ai lui Dumnezeu sunt cei care cred în Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Numai după ce Tatăl a fost revelat prin Hristos, credincioșii au putut, de asemenea, să-L cunoască ca atare.

     Prin urmare, este deci greșit să se spună că toți oamenii sunt copiii lui Dumnezeu. 

     2     A fi născut din Dumnezeu și starea de copil 

     Ioan 1:12, 13 spune : "Dar tuturor celor care L-au primit, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu: celor care cred în Numele Lui, care au fost născuți nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voia omului, ci din Dumnezeu". Această naștere din Dumnezeu este în contrast total cu nașterea noastră naturală, căci ea a făcut să ia naștere în noi o viață nouă, spirituală, care vine de la Dumnezeu.

     Oricine este născut, este un copil, iar cine este un copil, are un tată. Dumnezeu a devenit Tatăl nostru deoarece noi credem în Fiul Său Isus Hristos. Faptul că suntem numiți copiii Săi, rezultă din dragostea Sa pentru noi. "Vedeți ce dragoste ne-a dăruit Tatăl, să fim numiți copii ai lui Dumnezeu ! Și suntem" (1 Ioan 3:1).  Este aproape ca un strigăt de bucurie ceea ce folosește Ioan pentru a descrie acest fapt. Cât de fericiți putem fi că suntem copiii Săi !

     Cuvintele "născut din Dumnezeu" descriu noul început spiritual în viața unei ființe omenești. Domnul Isus explică acest lucru în Ioan 3:3, 5 prin cuvintele "născut din nou" sau "a fi născut din apă și din Duh". Prin nașterea din nou, cineva este deci născut :

   

     1.     "din nou" sau "de sus", adică într-un fel cu totul nou în comparație cu nașterea naturală,

     2.     "din apă", adică prin Cuvântul lui Dumnezeu ca mijloc divin (conf. Iacov 1:18 ; 1 Pet. 1:23),

    3.     "din Duhul Sfânt" : "Ce este născut din carne este carne, iar ce este născut din Duh este duh" (Ioan 3:6),

     4.     "din Dumnezeu" ; El este sursa, originea vieții (Ioan 1:13 ; 1 Ioan 5:1).

     Modul exact în care se derulează nașterea din nou este o taină divină pentru noi - în orice caz pentru moment.  Domnul Isus spune cu privire la acest subiect : "Vântul suflă încotro vrea și-i auzi vuietul, dar nu știi de unde vine și unde se duce: așa este oricine este născut din Duhul" (Ioan 3:8). Este clar totuși că nașterea din nou este cea dintâi acțiune a Duhului Sfânt asupra unei ființe umane, prin care aceasta este sfințită pentru Dumnezeu (1 Pet. 1:2 ; conf. 1 Cor. 6:11 ; 2 Tes. 2:13). De asemenea este clar că oricine a crezut și crede în Dumnezeu trebuie să fie născut din nou, fie în vremea Vechiului Testament, astăzi sau în vremea viitoare până la sfârșitul domniei milenare.

     Fără nașterea din nou și a naturii noi care o însoțește, nicio ființă umană nu ar putea intra vreodată în prezența lui Dumnezeu. "Carnea și sângele nu pot moșteni Împărăția lui Dumnezeu" (1 Cor. 15:50). Dumnezeu are ochii prea curați pentru a vedea răul. El nu ar putea tolera niciodată pe păcătoși așa cum sunt în sfânta Sa prezență. Acest lucru era valabil și pentru credincioșii din timpurile Vechiului Testament, după cum arată răspunsul Domnului Isus la întrebarea lui Nicodim : "Cum pot fi acestea? Isus a răspuns și i-a zis: Tu ești învățătorul lui Israel și nu cunoști aceste lucruri?" (Ioan 3:9-10). Nicodim ar fi putut deci să știe aceste lucruri (conf. Ez. 36:25-26). Dar credincioșii din perioada Vechiului Testament nu-L cunoșteau încă pe Dumnezeu ca Tatăl lor. Lucrul acesta nu a fost posibil decât atunci când Fiul lui Dumnezeu L-a revelat pe Tatăl și a pregătit calea spre El.

     Toți cei care, în timpul prezent, cred în Hristos înviat sunt "făcuți vii împreună cu Hristos" de Dumnezeu (Efes. 2:5 ; Col. 2:13). Lucrul acesta nu ar fi putut și nu se putea realiza decât după învierea lui Hristos. El a "desființat moartea și a adus la lumină viața și neputrezirea, prin Evanghelie (2 Tim. 1:10). Pentru toți cei care cred în El, "Hristos este viața noastră" (Col. 3:4). Aceasta înseamnă că nașterea din nou ne pune încă de acum în relație cu Hristos înviat. Și prin aceasta, noi suntem de acum copii ai lui Dumnezeu, care a devenit Tatăl nostru. În ziua învierii Sale, cel dintâi mesaj al Domnului către Maria din Magdala a fost : "Nu Mă atinge, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu; ci mergi la frații Mei și spune-le: Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, și la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru" (Ioan 20:17). 

     Prin nașterea din nou, Dumnezeu ne-a adus aproape de El  atât cât era posibil pentru o creatură. A fost voia Sa ca noi " să fim părtași naturi Sale divine" (2 Pet. 1:4). Nu puteam fi mai aproape de El decât să fim copiii Lui și de a-L putea numi Tatăl nostru, pe El, Dumnezeul Atotputernic și Singurul fericit (Ioan 1:12,13) ! Noi vom rămâne pentru totdeauna creaturi, chiar dacă aceasta nu va fi etern în trupul "smereniei noastre", ci într-un trup "în asemănarea cu trupul gloriei Sale (al lui Hristos)" (Filip. 3:21).

     Ca niște copii preaiubiți ai lui Dumnezeu, suntem chemați să fim imitatorii Săi pe pământ, și aceasta în dragoste (Efes. 5:1). Întrucât trăim într-o lume strâmbă și pervertită, trebuie și putem, de asemenea, să umblăm aici jos, pe pământ, ca niște "copii ai luminii", "fără cusur și curați copii ai lui Dumnezeu fără vină în mijlocul unei generații strâmbe și pervertite, în care străluciți ca niște luminători în lume" și "ținând sus Cuvântul vieții" (Efes. 5:8 ; Filip. 2:15,16). Dar în relațiile noastre unii cu alții, dragostea lui Dumnezeu este elementul determinant printre copiii Săi - o dragoste care se manifestă înainte de toate prin faptul că Îl iubim și că ținem poruncile Lui (Efes. 5:2 ; 1 Ioan 5:2). 

     3     Creșterea spirituală

     3.1     Cele trei etape din 1 Ioan 2

     La fel ca pentru copiii naturali, există, de asemenea, în viața copiilor lui Dumnezeu etape de creștere sau de dezvoltare spirituală. Învățăm mult despre aceasta de la apostolul Ioan, care ne face să înțelegem în mod deosebit condiția noastră de copii ai lui Dumnezeu. În prima sa epistolă, el scrie către copiii (gr. : teknon) lui Dumnezeu în ansamblul lor (de ex. 1 Ioan 3:1,2). Atunci când li se adresează în mod personal el folosește un termen asemănător, dar mai familiar și afectuos (gr. : teknion), care s-ar putea traduce  prin "copilași" (de ex. 1 Ioan 2:1,12,28). El distinge în continuare trei etape de creștere spirituală. În v. 13, el se adresează către "părinți", către "tineri" și către "copilași" (gr. copilași), mai întâi la prezent ("vă scriu"), apoi din nou la trecut de la v. 14 la 29 ("v-am scris") ; v. 21 și 26 pentru "copilași"). (*)

     (*) Această ordine nu a fost recunoscută în mod evident de unii dintre primii copiști, de aceea, în edițiile textului original la v. 13 și în numeroase traduceri, trecutul ("v-am scris") este folosit pentru "copilași", deși ei sunt menționați pentru prima dată. Cu toate acestea, marea majoritate a manuscriselor și a traducerilor păstrează aici (v. 13) timpul original, prezentul. Numai așa devine clară dubla enumerare a etapelor de dezvoltare.

     3.1.1     Toți credincioșii

     Apostolul Ioan se adresează mai întâi tuturor copiilor (gr. teknion, 1 Ioan 2:12). (*)

     (*) 1 Ioan 2:12, 28 : termenul general "copii" evocă filiația ; la v. 13 și 18, apelativul "copilași" marchează vârsta fragedă ; "copilașii" de la v. 12 și 28 înglobează pe cele trei categorii : copilași (prunci), tineri și părinți. Notă în Biblia fr. la 1 Ioan 2:28.

     Prin această formulă, el stabilește într-un fel cadrul învățăturilor și al îndemnurilor sale. De fapt, la v. 28, el încheie toată această secțiune prin aceeași formulă "copii". La început, menționează ca o caracteristică a lor faptul că "păcatele vă sunt iertate datorită Numelui Lui". Oricine nu are această caracteristică nu este un copil al lui Dumnezeu. Iertarea păcatelor este temelia credinței creștine, pe care își au fundamentul toate binecuvântările noastre (conf. Fapte 26:18 ; Efes. 1:7 ; Col. 1:14). La finalul acestei secțiuni, toți copiii sunt îndemnați să rămână în El, Fiul lui Dumnezeu (1 Ioan 2:28). Acest îndemn privește viața creștină practică în mod egal tuturor credincioșilor.

     3.1.2     Părinții

     În amândouă secțiuni, apostolul se adresează în mod special celor trei grupe menționate. Pentru mulți cititori ai Bibliei, poate fi izbitor, că Duhul Sfânt nu începe cu copilașii pentru a trece apoi la tineri și în final la părinți. Nu, El începe cu părinții. Motivul este următorul : În Cuvântul Său, Dumnezeu ne prezintă în general ceea ce, pentru El, este cel mai important sau cel mai aproape. Astfel, enumerarea obiectelor cortului întâlnirii în Exod nu începe cu curtea și altarul arderii de tot, ci cu locul prea sfânt și chivotul legământului cu capacul ispășirii, imaginea lui Hristos și a lucrării Sale de răscumpărare (Exod 25). Același lucru este valabil și pentru jertfele din Levitic. Nu jertfa pentru păcat este cea care este descrisă prima, ci jertfa arderii de tot, care ni-L arată pe Domnul Isus în darul Său desăvârșit de Sine Însuși pe cruce, unde S-a adus în întregime pentru Dumnezeu ca dar de parfum plăcut (Lev. 1).

     La fel este și aici. Părinții sunt credincioșii care au cea mai mare înaintare în creșterea spirituală. Care este caracteristica lor ? Ei L-au cunoscut și Îl cunosc pe Cel care este de la început (1 Ioan 2:13). Este vorba aici despre Persoana lui Hristos. La început, prin venirea Sa în lume, El L-a revelat pe Tatăl, glorificându-L prin viața Lui și, în final, a împlinit lucrarea de răscumpărare. A-L cunoaște, înseamnă aici, a-L avea ca sursă, temelie și obiect al tuturor binecuvântărilor creștine, și a fi satisfăcut cu aceasta. Cel care L-a cunoscut și Îl cunoaște precum părinții nu mai are alte nevoi, nici alte cerințe. El este mulțumit cu Cel în care Tatăl Își găsește satisfacția eternă. Atunci când apostolul se adresează din nou părinților la v. 14, el nu o face decât pentru a repeta prima sa afirmație. Nu mai are nimic de adăugat. Aceasta confirmă ideea că cunoașterea Aceluia care "este de la început" este cea mai înaltă treaptă a vieții de credință. Suntem noi încă departe de aceasta ?

     3.1.3     Tinerii

     A doua grupă la care se face referire aici este cea a "tinerilor" (v. 13b și 14b-17). Apostolul subliniază de două ori că ei l-au "învins pe cel rău". A doua oară, el adaugă că ei erau destul de puternici din punct de vedere spiritual pentru a-l învinge pe diavol și atacurile sale anticreștine. Ei se aflau, ca să zicem așa, la o înălțime spirituală. Ei au putut fi tari doar pentru că Cuvântul lui Dumnezeu ocupa un loc permanent în viața lor. Dar apoi, trebuie să le reamintească să nu cedeze în fața atracțiilor lumii. Aceasta ne arată că vicleniile vrăjmașului sunt mai periculoase decât puterea și împotrivirea sa față de mărturia lui Dumnezeu pe pământ. La aceasta se adaugă, ca aliat al diavolului, carnea (natura veche, n.t.) care locuiește în noi și care vrea întotdeauna să ne atragă spre lume.

     3.1.4     Copilașii (pruncii)

     La a treia grupă, "copilașii", el poate mărturisi mai întâi că și ei L-au cunoscut pe Tatăl". Nu există astăzi numeroși copii adevărați ai lui Dumnezeu care nu cunosc încă acest adevăr fundamental al credinței creștine ? Nu arată aceasta cât de mică este adesea creșterea noastră spirituală ? Potrivit gândului lui Dumnezeu, chiar și cei mai tineri credincioși trebuie să se bucure de această conștiență minunată de a-L putea cunoaște ca Tată. Dar apoi, urmează o serie de îndemnuri solemne care se adresează în special lor. Le-am înțeles noi pe toate și le-am pus la inimă ? Prin urmare, ele înseamnă că dacă "copilașii" rămân în Fiul și în Tatăl, adică dacă stăruiesc în credința în El, vor primi putere de a-și împlini sarcina lor esențială. Aceasta constă în a ține cu tărie adevărul și a putea, prin acesta, să demasce orice minciună spirituală. Pentru aceasta, ei au primit ungerea Duhului Sfânt.

     Este remarcabil că părinții nu au primit niciun îndemn, contrar tinerilor, în timp ce învățăturile cele mai detaliate se adresează "copilașilor". Aceasta înseamnă că, în calitate de creștini, avem multe de învățat pe plan spiritual încă de la început. Acesta este singurul mijloc de a crește spiritual. Dar lucrul acesta înseamnă, de asemenea, că nu trebuie să încetăm să învățăm pe pământ, după cum putem să deducem din cuvintele apostolului Pavel cu puțin înainte de moartea sa (Filip. 3:10).