Dumnezeu Tatăl nostru
- I -
Arend Remmers
"Vedeți ce dragoste ne-a dăruit Tatăl: să fim numiți copii ai lui Dumnezeu; și suntem. De aceea nu ne cunoaște lumea, pentru că nu L-a cunoscut pe El" (1 Ioan 3:1).
1 Relația noastră cu Dumnezeu
Dumnezeu, Creatorul lumii și Păstrătorul tuturor oamenilor, are o putere și o autoritate supremă și absolută. Biblia o menționează de nenumărate ori. Împăratul David a recunoscut de asemenea : "A Ta, Doamne, este mărimea și puterea și gloria și splendoarea și măreția; căci tot ce este în ceruri și pe pământ este al Tău; a Ta, Doamne, este împărăția, și Tu ești înălțat drept Cap peste toate lucrurile" (1 Cr. 29:11). În Noul Testament, Fiul lui Dumnezeu zice despre Dumnezeu, Tatăl Său : "Tatăl Meu... este mai mare decât toți" (Ioan 10:29). De asemenea, Dumnezeu este lumină și dragoste în esența Sa. Ca atare , El S-a revelat deplin în Fiul Său Isus Hristos. Ca lumină, El a rezolvat complet chestiunea păcatului prin sfințenia și dreptatea Sa la crucea lui Hristos; în dragostea Sa, El S-a aplecat asupra păcătoșilor pierduți, și în Hristos i-a făcut vrednici de gloria Lui.
A putea să-L numim pe Dumnezeu "Tată", este marele privilegiu specific creștin. El se bazează pe două premise minunate, nașterea din nou și poziția noastră "în Hristos" (Ioan 1:12, 13 ; Gal. 3:26). Datorită faptului de a fi născuți din Dumnezeu, noi am devenit copii ai Săi și, moral, părtași la natura divină, și starea de fii este "locul nostru de onoare" în Hristos înaintea Tatălui. Deși fiecare creștin are parte de ambele, faptul că Dumnezeu este Tatăl nostru, deși cunoscut de majoritatea, este puțin realizat.
Să ne punem întrebarea : Cui ne rugăm ? Numai Domnului Isus sau și lui Dumnezeu Tatăl nostru în Hristos ? Avem dreptul să folosim ambele variante, dar a-L cunoaște pe Dumnezeu ca Tatăl nostru și a ne ruga Lui este ceva extraordinar. El este marele Dăruitor, așa cum vedem în celebrul "verset al Evangheliei" din Ioan 3:16 : "Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața eternă". Faptul că Donatorul este efectiv Tatăl este confirmat, printre altele, în 1 Ioan 4:14 : "Și noi am văzut și mărturisim că Tatăl L-a trimis pe Fiul ca Mântuitor al lumii". Cel mai mare Donator ne-a făcut cel mai mare dar ! Îi mulțumim noi pentru aceasta ?
Ideea că Domnul Isus ne-a scăpat și ne-a mântuit de mânia unui Dumnezeu îndepărtat și sfânt nu este deci corectă. Dumnezeu are, cu siguranță, ochii prea curați ca să vadă răul, și trebuie deci să-l judece, dar în dragostea Sa, El Însuși a deschis calea pentru mântuirea păcătoșilor. Fiul, care a fost trimis de către Tatăl, și pe care L-a revelat, este, de asemenea, drumul spre Dumnezeu Tatăl, pentru toți cei care cred în El.
De aceea vrem să ne preocupăm cu caracterul Tatălui, al lui Dumnezeu. Căci dacă suntem copii și fii ai lui Dumnezeu, El este Tatăl nostru.
Dumnezeu a înscris deja această relație de-o manieră figurativă în creație pentru ca s-o putem înțelege mai bine. Și totuși, Satan a reuși să încurce, chiar să distrugă această imagine sau "comparație". Am auzit de multe ori creștini spunând că ei nu pot avea o relație cu Dumnezeu ca Tată, căci ei nu aveau decât amintiri neplăcute despre tatăl lor biologic. Dacă lucrul acesta ar fi adevărat, cineva care abia dacă și-a cunoscut, sau chiar deloc, tatăl decedat, nu ar putea să aibă o relație cu Dumnezeu ca Tată. De fapt, noi nu depindem de tații noștri pământești, ci putem fi instruiți prin Cuvântul desăvârșit al lui Dumnezeu.
Nu există decât o singură Persoană care L-a cunoscut pe Tatăl din toată eternitatea, acesta este Fiul etern al lui Dumnezeu, "Fiul Tatălui" (2 Ioan 3), care este numit de asemenea "Fiul dragostei Sale" ( Col. 1:13). El, singurul Fiu, S-a odihnit etern în sânul Tatălui. S-a bucurat etern de dragostea Lui perfectă (Ioan 17:24). Ca Om, Fiul era pe pământ reprezentantul Tatălui, și El ne-a revelat întreaga Ființă a Tatălui. De aceea a zis : "Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl" (Ioan 14:9). Dragostea și lumina, trăsăturile caracteristice lui Dumnezeu, nu sunt un adevăr abstract, ci le-am văzut realizate de-o manieră vie în toate cuvintele și faptele Fiului care L-a revelat pe Tatăl.
Din moment ce Tatăl a fost revelat și lucrarea de răscumpărare este împlinită, credincioșii au intrat în relație cu Dumnezeu ca Tată în două moduri : ca copii și ca fii. Ambele sunt strâns și inseparabil legate. Le vedem în Romani 8:15-16 : "(Voi) ați primit un duh de înfiere, prin care strigăm: Ava, Tată! Însuși Duhul mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu". Duhul Sfânt, care a făcut să ia naștere în noi viața cea nouă și eternă a lui Dumnezeu, și care a făcut din noi locuința Sa, produce în noi conștiența stării noastre de copil și de fiu, și dă mărturie despre aceasta.
Hristos (inclusiv ca Om pe pământ) nu este numit niciodată "Copil al lui Dumnezeu", ci totdeauna "Fiul lui Dumnezeu" sau "Fiul Tatălui". În Cuvântul lui Dumnezeu, starea de copil implică o origine, o naștere, pe care Fiul ca atare nu a cunoscut-o, căci, ca Dumnezeu, El nu are început. El este din eternitate "Fiul lui Dumnezeu" ca Obiect perfect și vrednic de dragostea Tatălui.
Apostolul Ioan îi numește întotdeauna pe credincioși copii, niciodată fii ; Pavel, în schimb, vorbește atât despre copii, cât și despre fii. Deși credincioșii din Vechiul Testament au avut o viață nouă, ei nu sunt numiți niciodată copiii lui Dumnezeu. După Ioan 1:12, copii ai lui Dumnezeu sunt cei care cred în Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Numai după ce Tatăl a fost revelat prin Hristos, credincioșii au putut, de asemenea, să-L cunoască ca atare.
Prin urmare, este deci greșit să se spună că toți oamenii sunt copiii lui Dumnezeu.
2 A fi născut din Dumnezeu și starea de copil
Ioan 1:12, 13 spune : "Dar tuturor celor care L-au primit, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu: celor care cred în Numele Lui, care au fost născuți nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voia omului, ci din Dumnezeu". Această naștere din Dumnezeu este în contrast total cu nașterea noastră naturală, căci ea a făcut să ia naștere în noi o viață nouă, spirituală, care vine de la Dumnezeu.
Oricine este născut, este un copil, iar cine este un copil, are un tată. Dumnezeu a devenit Tatăl nostru deoarece noi credem în Fiul Său Isus Hristos. Faptul că suntem numiți copiii Săi, rezultă din dragostea Sa pentru noi. "Vedeți ce dragoste ne-a dăruit Tatăl, să fim numiți copii ai lui Dumnezeu ! Și suntem" (1 Ioan 3:1). Este aproape ca un strigăt de bucurie ceea ce folosește Ioan pentru a descrie acest fapt. Cât de fericiți putem fi că suntem copiii Săi !
Cuvintele "născut din Dumnezeu" descriu noul început spiritual în viața unei ființe omenești. Domnul Isus explică acest lucru în Ioan 3:3, 5 prin cuvintele "născut din nou" sau "a fi născut din apă și din Duh". Prin nașterea din nou, cineva este deci născut :
1. "din nou" sau "de sus", adică într-un fel cu totul nou în comparație cu nașterea naturală,
2. "din apă", adică prin Cuvântul lui Dumnezeu ca mijloc divin (conf. Iacov 1:18 ; 1 Pet. 1:23),
3. "din Duhul Sfânt" : "Ce este născut din carne este carne, iar ce este născut din Duh este duh" (Ioan 3:6),
4. "din Dumnezeu" ; El este sursa, originea vieții (Ioan 1:13 ; 1 Ioan 5:1).
Modul exact în care se derulează nașterea din nou este o taină divină pentru noi - în orice caz pentru moment. Domnul Isus spune cu privire la acest subiect : "Vântul suflă încotro vrea și-i auzi vuietul, dar nu știi de unde vine și unde se duce: așa este oricine este născut din Duhul" (Ioan 3:8). Este clar totuși că nașterea din nou este cea dintâi acțiune a Duhului Sfânt asupra unei ființe umane, prin care aceasta este sfințită pentru Dumnezeu (1 Pet. 1:2 ; conf. 1 Cor. 6:11 ; 2 Tes. 2:13). De asemenea este clar că oricine a crezut și crede în Dumnezeu trebuie să fie născut din nou, fie în vremea Vechiului Testament, astăzi sau în vremea viitoare până la sfârșitul domniei milenare.
Fără nașterea din nou și a naturii noi care o însoțește, nicio ființă umană nu ar putea intra vreodată în prezența lui Dumnezeu. "Carnea și sângele nu pot moșteni Împărăția lui Dumnezeu" (1 Cor. 15:50). Dumnezeu are ochii prea curați pentru a vedea răul. El nu ar putea tolera niciodată pe păcătoși așa cum sunt în sfânta Sa prezență. Acest lucru era valabil și pentru credincioșii din timpurile Vechiului Testament, după cum arată răspunsul Domnului Isus la întrebarea lui Nicodim : "Cum pot fi acestea? Isus a răspuns și i-a zis: Tu ești învățătorul lui Israel și nu cunoști aceste lucruri?" (Ioan 3:9-10). Nicodim ar fi putut deci să știe aceste lucruri (conf. Ez. 36:25-26). Dar credincioșii din perioada Vechiului Testament nu-L cunoșteau încă pe Dumnezeu ca Tatăl lor. Lucrul acesta nu a fost posibil decât atunci când Fiul lui Dumnezeu L-a revelat pe Tatăl și a pregătit calea spre El.
Toți cei care, în timpul prezent, cred în Hristos înviat sunt "făcuți vii împreună cu Hristos" de Dumnezeu (Efes. 2:5 ; Col. 2:13). Lucrul acesta nu ar fi putut și nu se putea realiza decât după învierea lui Hristos. El a "desființat moartea și a adus la lumină viața și neputrezirea, prin Evanghelie (2 Tim. 1:10). Pentru toți cei care cred în El, "Hristos este viața noastră" (Col. 3:4). Aceasta înseamnă că nașterea din nou ne pune încă de acum în relație cu Hristos înviat. Și prin aceasta, noi suntem de acum copii ai lui Dumnezeu, care a devenit Tatăl nostru. În ziua învierii Sale, cel dintâi mesaj al Domnului către Maria din Magdala a fost : "Nu Mă atinge, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu; ci mergi la frații Mei și spune-le: Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, și la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru" (Ioan 20:17).
Prin nașterea din nou, Dumnezeu ne-a adus aproape de El atât cât era posibil pentru o creatură. A fost voia Sa ca noi " să fim părtași naturi Sale divine" (2 Pet. 1:4). Nu puteam fi mai aproape de El decât să fim copiii Lui și de a-L putea numi Tatăl nostru, pe El, Dumnezeul Atotputernic și Singurul fericit (Ioan 1:12,13) ! Noi vom rămâne pentru totdeauna creaturi, chiar dacă aceasta nu va fi etern în trupul "smereniei noastre", ci într-un trup "în asemănarea cu trupul gloriei Sale (al lui Hristos)" (Filip. 3:21).
Ca niște copii preaiubiți ai lui Dumnezeu, suntem chemați să fim imitatorii Săi pe pământ, și aceasta în dragoste (Efes. 5:1). Întrucât trăim într-o lume strâmbă și pervertită, trebuie și putem, de asemenea, să umblăm aici jos, pe pământ, ca niște "copii ai luminii", "fără cusur și curați copii ai lui Dumnezeu fără vină în mijlocul unei generații strâmbe și pervertite, în care străluciți ca niște luminători în lume" și "ținând sus Cuvântul vieții" (Efes. 5:8 ; Filip. 2:15,16). Dar în relațiile noastre unii cu alții, dragostea lui Dumnezeu este elementul determinant printre copiii Săi - o dragoste care se manifestă înainte de toate prin faptul că Îl iubim și că ținem poruncile Lui (Efes. 5:2 ; 1 Ioan 5:2).
3 Creșterea spirituală
3.1 Cele trei etape din 1 Ioan 2
La fel ca pentru copiii naturali, există, de asemenea, în viața copiilor lui Dumnezeu etape de creștere sau de dezvoltare spirituală. Învățăm mult despre aceasta de la apostolul Ioan, care ne face să înțelegem în mod deosebit condiția noastră de copii ai lui Dumnezeu. În prima sa epistolă, el scrie către copiii (gr. : teknon) lui Dumnezeu în ansamblul lor (de ex. 1 Ioan 3:1,2). Atunci când li se adresează în mod personal el folosește un termen asemănător, dar mai familiar și afectuos (gr. : teknion), care s-ar putea traduce prin "copilași" (de ex. 1 Ioan 2:1,12,28). El distinge în continuare trei etape de creștere spirituală. În v. 13, el se adresează către "părinți", către "tineri" și către "copilași" (gr. copilași), mai întâi la prezent ("vă scriu"), apoi din nou la trecut de la v. 14 la 29 ("v-am scris") ; v. 21 și 26 pentru "copilași"). (*)
(*) Această ordine nu a fost recunoscută în mod evident de unii dintre primii copiști, de aceea, în edițiile textului original la v. 13 și în numeroase traduceri, trecutul ("v-am scris") este folosit pentru "copilași", deși ei sunt menționați pentru prima dată. Cu toate acestea, marea majoritate a manuscriselor și a traducerilor păstrează aici (v. 13) timpul original, prezentul. Numai așa devine clară dubla enumerare a etapelor de dezvoltare.
3.1.1 Toți credincioșii
Apostolul Ioan se adresează mai întâi tuturor copiilor (gr. teknion, 1 Ioan 2:12). (*)
(*) 1 Ioan 2:12, 28 : termenul general "copii" evocă filiația ; la v. 13 și 18, apelativul "copilași" marchează vârsta fragedă ; "copilașii" de la v. 12 și 28 înglobează pe cele trei categorii : copilași (prunci), tineri și părinți. Notă în Biblia fr. la 1 Ioan 2:28.
Prin această formulă, el stabilește într-un fel cadrul învățăturilor și al îndemnurilor sale. De fapt, la v. 28, el încheie toată această secțiune prin aceeași formulă "copii". La început, menționează ca o caracteristică a lor faptul că "păcatele vă sunt iertate datorită Numelui Lui". Oricine nu are această caracteristică nu este un copil al lui Dumnezeu. Iertarea păcatelor este temelia credinței creștine, pe care își au fundamentul toate binecuvântările noastre (conf. Fapte 26:18 ; Efes. 1:7 ; Col. 1:14). La finalul acestei secțiuni, toți copiii sunt îndemnați să rămână în El, Fiul lui Dumnezeu (1 Ioan 2:28). Acest îndemn privește viața creștină practică în mod egal tuturor credincioșilor.
3.1.2 Părinții
În amândouă secțiuni, apostolul se adresează în mod special celor trei grupe menționate. Pentru mulți cititori ai Bibliei, poate fi izbitor, că Duhul Sfânt nu începe cu copilașii pentru a trece apoi la tineri și în final la părinți. Nu, El începe cu părinții. Motivul este următorul : În Cuvântul Său, Dumnezeu ne prezintă în general ceea ce, pentru El, este cel mai important sau cel mai aproape. Astfel, enumerarea obiectelor cortului întâlnirii în Exod nu începe cu curtea și altarul arderii de tot, ci cu locul prea sfânt și chivotul legământului cu capacul ispășirii, imaginea lui Hristos și a lucrării Sale de răscumpărare (Exod 25). Același lucru este valabil și pentru jertfele din Levitic. Nu jertfa pentru păcat este cea care este descrisă prima, ci jertfa arderii de tot, care ni-L arată pe Domnul Isus în darul Său desăvârșit de Sine Însuși pe cruce, unde S-a adus în întregime pentru Dumnezeu ca dar de parfum plăcut (Lev. 1).
La fel este și aici. Părinții sunt credincioșii care au cea mai mare înaintare în creșterea spirituală. Care este caracteristica lor ? Ei L-au cunoscut și Îl cunosc pe Cel care este de la început (1 Ioan 2:13). Este vorba aici despre Persoana lui Hristos. La început, prin venirea Sa în lume, El L-a revelat pe Tatăl, glorificându-L prin viața Lui și, în final, a împlinit lucrarea de răscumpărare. A-L cunoaște, înseamnă aici, a-L avea ca sursă, temelie și obiect al tuturor binecuvântărilor creștine, și a fi satisfăcut cu aceasta. Cel care L-a cunoscut și Îl cunoaște precum părinții nu mai are alte nevoi, nici alte cerințe. El este mulțumit cu Cel în care Tatăl Își găsește satisfacția eternă. Atunci când apostolul se adresează din nou părinților la v. 14, el nu o face decât pentru a repeta prima sa afirmație. Nu mai are nimic de adăugat. Aceasta confirmă ideea că cunoașterea Aceluia care "este de la început" este cea mai înaltă treaptă a vieții de credință. Suntem noi încă departe de aceasta ?
3.1.3 Tinerii
A doua grupă la care se face referire aici este cea a "tinerilor" (v. 13b și 14b-17). Apostolul subliniază de două ori că ei l-au "învins pe cel rău". A doua oară, el adaugă că ei erau destul de puternici din punct de vedere spiritual pentru a-l învinge pe diavol și atacurile sale anticreștine. Ei se aflau, ca să zicem așa, la o înălțime spirituală. Ei au putut fi tari doar pentru că Cuvântul lui Dumnezeu ocupa un loc permanent în viața lor. Dar apoi, trebuie să le reamintească să nu cedeze în fața atracțiilor lumii. Aceasta ne arată că vicleniile vrăjmașului sunt mai periculoase decât puterea și împotrivirea sa față de mărturia lui Dumnezeu pe pământ. La aceasta se adaugă, ca aliat al diavolului, carnea (natura veche, n.t.) care locuiește în noi și care vrea întotdeauna să ne atragă spre lume.
3.1.4 Copilașii (pruncii)
La a treia grupă, "copilașii", el poate mărturisi mai întâi că și ei L-au cunoscut pe Tatăl". Nu există astăzi numeroși copii adevărați ai lui Dumnezeu care nu cunosc încă acest adevăr fundamental al credinței creștine ? Nu arată aceasta cât de mică este adesea creșterea noastră spirituală ? Potrivit gândului lui Dumnezeu, chiar și cei mai tineri credincioși trebuie să se bucure de această conștiență minunată de a-L putea cunoaște ca Tată. Dar apoi, urmează o serie de îndemnuri solemne care se adresează în special lor. Le-am înțeles noi pe toate și le-am pus la inimă ? Prin urmare, ele înseamnă că dacă "copilașii" rămân în Fiul și în Tatăl, adică dacă stăruiesc în credința în El, vor primi putere de a-și împlini sarcina lor esențială. Aceasta constă în a ține cu tărie adevărul și a putea, prin acesta, să demasce orice minciună spirituală. Pentru aceasta, ei au primit ungerea Duhului Sfânt.
Este remarcabil că părinții nu au primit niciun îndemn, contrar tinerilor, în timp ce învățăturile cele mai detaliate se adresează "copilașilor". Aceasta înseamnă că, în calitate de creștini, avem multe de învățat pe plan spiritual încă de la început. Acesta este singurul mijloc de a crește spiritual. Dar lucrul acesta înseamnă, de asemenea, că nu trebuie să încetăm să învățăm pe pământ, după cum putem să deducem din cuvintele apostolului Pavel cu puțin înainte de moartea sa (Filip. 3:10).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu