Rugaciunea "Tatal Nostru" - Matei 6:9-13

                                                                     - I -


          Bremicker E.A.


          1        Ce este rugaciunea "Tatal nostru" - Care este importanta ei?

          Gasim de doua ori in evangelii rugaciunea care se numeste "Tatal nostru", sau "Rugaciunea Domneasca". In Matei 6:9-13 ea constituie o parte din "predica de pe munte". In Luca 11:2-4 ea constituie raspunsul Domnului la cererea ucenicilor Sai: "Doamne, invata-ne sa ne rugam". Matei da textul integral cu cele sapte cereri, in timp ce in Luca nu figureaza decat cinci cereri.

          Singurul fapt ca aceasta rugaciune este mentionata in cele doua locuri diferite subliniaza importanta pe care i-o atribuie Duhul Sfant. Rugaciunea este expresia dependentei noastre de Dumnezeu. Domnul Isus Insusi, ca Om pe pamant, S-a rugat mult, si in aceasta ne este un model desavarsit. De aceea este bine pentru noi sa luam aminte la ceea ce spune Dumnezeu in Cuvantul Sau despre rugaciune.

          Nu exista rugaciune care, in multe cercuri crestine sau biserici, sa fie atat de multe ori rostita ca "Tatal nostru". Nu exista ocazii unde sa nu fie recitata aceasta rugaciune - ca este vorba de inchinare, botezuri, inmormantari, anumite mese, sau alte imprejurari. Aceasta a fost intentia Domnului atunci cand a dat aceasta rugaciune ucenicilor Sai? Sau avea altceva El in vedere? Acestea sunt intrebari la care vrem sa reflectam putin. Vom lua textul din Matei deoarece este cel mai complet [textul din Luca nu cuprinde a treia si a saptea cerere]:

          "Voi deci rugati-va astfel: Tatal nostru care esti in ceruri, sfinteasca-se Numele Tau; vie Imparatia Ta; faca-se voia Ta, precum in cer, asa si pe pamant; painea noastra zilnica da-ne-o noua astazi; si ne iarta noua greselile noastre, dupa cum si noi iertam celor care ne-au gresit; si nu ne duce in ispita, ci scapa-ne de rau" (Mat. 6:9-13).

          Inca o scurta remarca. In cele ce urmeaza, vom utiliza denumirea de rugaciunea "Tatal nostru", caci mi se pare mai potrivita. Denumirea de "Rugaciunea Domneasca" mi se pare nepotrivita, caci este vorba de o rugaciune a Domnului pentru a le da ucenicilor. Nu ne este spus ca Domnul S-a rugat in acest mod. Daca ar fi cu adevarat o rugaciune pe care s-o desemnam ca "Rugaciunea Domneasca" in sens absolut, aceasta ar fi cu siguranta cea din Ioan 17.

          2        "Tatal nostru" ca parte a discursului Domnului din Matei 5 la 7 (sau predica de pe munte)

          Atunci cand vrem sa studiem mai de aproape un pasaj din Cuvantul lui Dumnezeu, este indispensabil sa incepem prin a examina contextul. Un pasaj scos din contextul sau va duce deseori la concluzii gresite, si acesta este cazul si cu rugaciunea "Tatal nostru". Nu vom putea intelege sensul acestei rugaciuni, si a-l expune, decat ca facand parte din predica de pe munte. De aceea este potrvit mai intai de a oferi cateva principii care le gasim in acest discurs al Domnului din Matei 5 la 7.

          Predica de pe munte ne este data in intregime decat in Evanghelia dupa Matei. Aceasta este de inteles, deoarece aceasta Evanghelie este cea care ni-L prezinta pe Domnul Isus ca Mesia, Imparatul, promis de Dumnezeu. El a venit pe pamant pentru a-Si intemeia Imparatia Sa, avand de transmis poporului urmatorul mesaj: "Pocaiti-va, pentru ca s-a apropiat Imparatia cerurilor" (Mat. 4:17).

          In Matei 5 la 7, Domnul Isus prezinta ucenicilor Sai principiile acestei Imparatii (celor care vor sa urmeze exemplul Sau). Este vorba de o imparatie pe pamant, dar condusa din cer (de unde si denumirea de "Imparatia cerurilor"). Aceasta este situatia si astazi. Aceste principii implica faptul ca Imparatul este lepadat.  Este exact ce s-a intamplat. Domnul Isus S-a intors in cer ca Cel lepadat, dand nastere la o perioada de tranzitie in timpul careia Imparatia Sa este acum sub o forma ascunsa (a se vedea "tainele Imparatiei cerurilor" din cap. 13). In predica de pe munte Domnul Isus le arata ucenicilor Sai ce trebuie sa caracterizeze pe cei care fac parte din aceasta Imparatie, si care vor sa faca voia Imparatului si recunosc drepturile Sale.

          Va veni ziua cand aceasta Imparatie va fi asezata in putere si in glorie pe pamant, dar acum Imparatia este sub o forma ascunsa: nu este vizibila ochilor oamenilor. Cu ochii luminati de Dumnezeu, noi putem vedea totusi aceasta Imparatie oriunde oamenii respecta autoritatea Domnului in viata lor. Aceste persoane sunt ucenici ai Imparatiei sau slujitori ai Domnului. Principiile care se aplica in aceasta Imparatie sunt subiectul predicii de pe munte.

          Atunci se pune imediat intrebarea: pentru cine sunt valabile aceste principii? Pentru cine este valabila rugaciunea "Tatal nostru"? Punctele urmatoare trebuie sa dea raspuns la aceste intrebari:

          1. Predica de pe munte (inclusiv rugaciunea "Tatal nostru") se adreseaza ucenicilor Domnului. Este spus in mod deosebit la inceputul capitolului 5 ca ucenicii Sai s-au apropiat de El si ca El ii invata. In plus, este deseori vorba de "Tatal vostru care este in ceruri". Predica de pe munte nu este deci destinata necredinciosilor, si nu este de asemenea o vestirea a Evangheliei, nici un program politic. In Matei 5 la 7, nu este vorba sa stim cum am putea intra in Imparatie (Ioan 3), nici cum se poate deveni crestin. Subiectele despre pocainta, convertire, iertarea de pacate, indreptatire, etc., nu sunt tratate aici. Este de presupus ca cei care ascultau erau ucenici, adica cei care mergeau dupa Domnul Isus, urmand exemplul Sau. In predica de pe munte sunt invataturi date ucenicilor pentru a sti cum trebuie sa se poarte. Atunci cand astazi se interpreteaza predica de pe munte mai ales ca un program de imbunatatire a vietii colective a oamenilor, se pierde complet sensul dat de Dumnezeu acestui pasaj.

          2. In predica de pe munte este vorba de principiile Imparatiei si nu de principiile Adunarii. Amestecul celor doua domenii a facut mult rau. Este vorba de Imparatie in legatura cu un exemplu de urmat pe pamant, si nu in legatura cu chemarea noastra cereasca. Vom vedea ca predica de pe munte are o semnificatie deosebita pentru crestin, dar nu mai mult.

          Predica de pe munte nu este "constitutia" crestinismului, dupa cum a fost numita uneori. Ea are a face in mod exclusiv cu Imparatia. Este vorba de un exemplu de urmat. Nu se gasesc subiecte despre Adunare, Duhul Sfant, viata eterna, etc. Adunarea nu este mentionata decat mai tarziu in aceasta Evanghelie, si invatatura despre ea este dezvoltata in epistole. Se va cauta in zadar in Matei 5 la 7. Daca gandim ca astazi avem in predica de pe munte reguli cu privire la viata noastra, atunci nu am inteles nimic despre pozitia noastra.

          3. Caracterul principal al predicii de pe munte este iudaic. Domnul adreseaza aceste cuvinte credinciosilor dintre iudei. Se poate recunoaste din multe particularitati ale textului. Aceasta reiese in special din expresia care se repeta de mai multe ori "Tatal vostru care este in ceruri". Vom cauta in zadar o astfel de expresie in epistole care dezvolta pozitia noastra crestina. In aceste epistole se vorbeste de "Dumnezeu si Tata", sau simplu de "Tata", dar niciodata de "Tatal din ceruri".

          Chiar daca era un mare privilegiu pentru ucenici de a-L cunoaste pe "Tatal din ceruri", totusi aceasta expresie presupune o anumita distanta, o anumita departare. Tatal este in cer, iar ucenicii pe pamant. Desigur, literalmente este la fel si pentru noi. Dar, in ce priveste pozitia noastra, noi suntem deja asezati "in locurile ceresti", si avem intrare libera la Tatal (Efes. 2:18).

          4. Totusi, a trage concluzia ca predica de pe munte are un caracter exclusiv iudaic ar fi o greseala. Unii crestini sunt ignoranti fata de predica de pe munte, fiind convinsi ca nu are nimic sa ne spuna.  Desigur, ii priveste in primul rand pe ucenicii din poporul Israel, dar nu putem pur si simplu sa limitam domeniul de aplicare al invataturilor Domnului. Fara indoiala, adevarul despre Adunare este infinit de pretios si important, dar aceasta nu vrea sa spuna ca nu mai este nimic altceva care sa fie important. Nu suntem noi ucenici? Nu suntem noi in Imparatia lui Dumnezeu? Nu vrem noi, in viata noastra, sa ne supunem autoritatii Domnului? Predica de pe munte are pentru noi o insemnatate practica. Este important sa cunoastem adevarul cuprins in epistole, dar vrem noi, prin urmare, sa neglijam lectiile practice pe care Domnul Insusi ni le da?

          In concluzie:

          Matei 5 la 7 (ceea ce numim predica de pe munte) trateaza principiile care trebuie respectate pentru a urma exemplul Domnului in Imparatie. Aceste principii sunt valabile:

          -     pentru ucenicii din timpul cand Domnul era pe pamant, si era lepadat de poporul Sau (aplicatie directa).

          -     pentru ramasita iudaica inainte de asezarea Imparatiei in putere si glorie, cand ea va intra in aceasta Imparatie prin necazul cel mare si prin mari suferinte (aplicatie profetica).

          -     pentru noi, in umblarea pe pamant dupa exemplul Domnului. Pozitia noastra este cu siguranta cereasca, dar avem, cu toate acestea, a face cu Imparatia. De aceea putem scoate principii folositoare din Imparatie si aplicatii practice pentru noi (aplicatie practica).    

       

                                                      Meditatii de J. N. Darby

                                                                  - IV -


          4          1 Imparati 19:1-18 - Profetul descurajat

          Vedem cat este de greu pentru om sa ramana la inaltimea bunatatii lui Dumnezeu. Ilie era efectiv singur in fata urii Izabelei, si pierde din vedere harul Domnului. S-ar putea, la un moment dat al alergarii noastre, sa privim inapoi, si vom vedea credinciosia lui Dumnezeu. Dar, pentru viitor trebuie sa alergam zi de zi, si ziua de azi o ascunde pe cea de maine. De departe se poate vedea ca Dumnezeu este acolo. Dar a continua drumul, si a vedea ca Dumnezeu este acolo, este un alt lucru. Pentru Ilie, Dumnezeu in aparenta abandonase poporul. Raul triumfase, si lipsa de credinta a profetului, care vede fara efect slujba sa, il face sa se gandeasca numai la el, si fuge.

          Drumul credintei este intotdeauna dificil, si este cu atat mai mult cu cat este la vedere, pentru ca trebuie sa suportam, pe langa impotrivirea lumii, lipsa de credinta la copiii lui Dumnezeu, si aceasta este mult mai dificil. Slabirea credintei la altii descurajeaza pe cel care este in fata. In timp ce Ionatan se afla in fruntea poporului, el nu a simtit consecintele necredintei lui Saul. Pe acest drum al credintei nu se intalneste numai neincrederea in sine, si aceasta este o suferinta in plus. Pavel zice: "toti m-au parasit"; ei nu mai aveau credinta pentru a ramane la inaltimea unde il asezase credinta pe Pavel; in fata lui Nero, el nu putea sa se sprijine pe credinta altora.

          Ilie este unul din cei doi barbati care erau cu Isus pe muntele transfigurarii. Ori, se vede ca cei doi au esuat in acelasi mod; si unul si altul nu au putut (omul nu poate niciodata!) sa se ridice la inaltimea acestui har care sprijina pe cei care sunt incercati si care se indura de cei care cad. Numai harul ii poate face in stare sa nu se manie. Moise s-a maniat pe popor. "Razvratitilor!" zice el (Num. 20:10). El a vorbit cu usuratate. In fata acestor exemple, am putea spune ca este inutil ca Dumnezeu sa ne binecuvanteze daca inima noastra nu ramane aproape de El; harul Sau ii era strain. Intr-un cuvant, Moise a facut sa se deschida pamantul, si putin dupa aceea, in fata lipsei de apa, credinta sa a esuat.

          La fel este si cu Ilie in acest moment al istoriei sale. El a vazut de o maniera remarcabila raspunsul lui Dumnezeu la credinta sa. Pentru ca s-a rugat, timp de trei ani si jumatate, nu a fost ploaie. Apoi i-a biruit prin credinta pe preotii lui Baal. O marturie miscatoare a fost data, prin aceasta biruinta stralucita, despre puterea lui Dumnezeu, si faptul ca aceasta putere era cu Ilie. Am fi putut spune: Iata ce puternic este Ilie, Domnul a spus ca este de partea lui.

          Nu. Efectul unei biruinte castigate prin credinta, este de a ne aseza in prezenta maniei si a tuturor eforturilor lui Satan. Daca ne sprijinim pe Dumnezeu, si nu pe biruinta precedenta, vom inainta spre o noua biruinta. Dar ceea ce ne priveaza de multe ori de biruinta, este tocmai castigarea unei biruinte: cine se inalta este infrant.

          Este ceea ce s-a intamplat cu Ilie. " Ia-mi sufletul, pentru ca nu sunt mai bun decat parintii mei". Este aici o lectie profunda pentru noi, astfel ca invatam sa ramanem pe drumul credintei aproape de Dumnezeu, cu sentimentul slabiciunii noastre.

          Satan este totdeauna gata sa ne ispiteasca, si cu cat imprejurarile sunt mai importante, cu atat ne gasim, ca si Iosua, in prezenta dusmanilor. Daca pot sa ma sprijin pe Dumnezeu, atunci raman in liniste. Dar daca imprejurarile sunt peste puterile noastre si nu ne aflam in apropierea lui Dumnezeu, atunci ne vom mania impotriva celor care ne fac rau. Este ceea ce a facut Moise fata de Israel, poporul lui Dumnezeu. Intr-un anumit sens, el avea dreptate; dar el nu era destul de aproape de Dumnezeu pentru a intelege intinderea si puterea harului Sau. Ilie se credea singur, si totusi Dumnezeu Isi pastrase sapte mii de barbati. Ar fi putut sa fie in timpul lui Isus sapte mii de barbati pe care El sa nu-i gaseasca? Nu. Harul Sau s-a coborat la nivelul oricarui suflet, chiar celor mai ascunse, dragostea Sa le-a intalnit, si a gasit pe toti cei care aveau urechi de auzit. Atunci cand credinta este la lucru, exista intotdeauna suflete care se fac descoperite, dar ele raman ascunse, atunci cand lipseste credinta pentru a le intalni.

          In loc sa fie constient de puterea si harul lui Dumnezeu, Ilie este constient de propria credinciosie, inaintea necredintei poporului si inaintea lui Dumnezeu. El nu are de zis decat acest trist cuvant: Eu am facut totul, si ei vor sa ma omoare! Ilie nu era destul de ferm pentru a-si pastra credinta in sentimentul harului lui Dumnezeu.

          Cu cat se lasa coplesit de acest duh, cu atat mai mult spune: Vreau sa mor! Este dorinta de a evita lupta credintei. Ori, pentru a spune "a muri este un castig", trebuie sa poti spune mai intai "pentru mine a trai este Hristos". Viata de care se bucura Hristos in cer, este cea care se sprijina pe Hristos pe pamant.

          Pe de alta parte, Ilie pierde sentimentul pozitiei in care Dumnezeu ar putea sa-l binecuvanteze. Esista o astfel de pozitie in care Dumnezeu ne-a asezat si unde trebuie sa ramanem. Daca Pavel ar fi incetat sa fie un apostol, el ar fi fost un om a carui chemare era pierduta, - poate doar un om intelept. Ceea ce s-a intamplat cu Barnaba. In afara pozitiei noastre, noi nu suntem nimic, decat o sursa de ruina: pentru noi, si de asemenea pentru altii.

          Cu toate acestea era o marturie mai mare decat cea a lui Ilie, in mijlocul Israelului vinovat. In toata aceasta istorie se vorbeste putin de imparatii din Iuda: Dumnezeu in bunatataea Sa a pastrat o lumina lui David; dar istoria lui Israel este istoria apostaziei poporului lui Dumnezeu. Prin Ilie, Dumnezeu a dat o marturie remarcabila in mijlocul raului, o marturie unica, dar care depindea in intregime de Dumnezeu, si pe care Dumnezeu a confirmat-o prin minunile care o insoteau. Acum, Dumnezeu il aduce pe Ilie in locul unde a fost data legea; lipsindu-i credinta, trebuia sa se intoarca la Horeb, trebuia ca aceasta marturie a lui Dumnezeu in mijlocul raului sa fie retrasa. Se incheiase. Astfel, marturia lui Isus nu inceteaza datorita rautatii lumii, ci datorita necredintei ucenicilor: "O, generatie necredincioasa si stricata, pana cand voi fi cu voi? pana cand va voi ingadui?".

          Ilie, uitandu-si total pozitia si misiunea sa, se intoarce impotriva lui Israel. "Au daramat altarele Tale si au ucis cu sabia pe profetii Tai...". Ingrozitoare marturie! Intrebarea Domnului: "Ce faci aici, Ilie?", pune in lumina inima profetului. Si cand este vorba sa se deschida inima omului (in loc sa se deschida inima lui Dumnezeu, asa cum Ilie ar fi trebuit sa faca), acolo se gaseste totdeauna necredinta si pacat.

          Ilie se gandea la el insusi (v. 10). Acest nefericit "eu". Ilie intervine, impotriva lui Israel, nu pentru Israel. Il prezinta pe acest popor lui Dumnezeu cu o inima manioasa, din care reiese intreaga sa nemultumire impotriva lui. Aceasta nu era puterea credintei. Aceasta (puterea credintei) ii prezenta poporului resursele care sunt in Dumnezeu, si nu lui Dumnezeu rautatea poporului.

          Versetele 11-13. - Dar iata marturia prezentei lui Dumnezeu. Ilie ar fi fost multumit sa vada puterea lui Dumnezeu intervenind si indreptatind necredinta sa, pedepsind poporul. I-ar fi placut ca Domnul sa fie in cutremurul de pamant, daca acest cutremur l-ar fi lovit pe Israel; in foc, daca focul l-ar fi ars; in vant, daca l-ar fi dus departe. Dar Dumnezeu era in glasul bland si soptit. El este pentru cei care au urechi sa asculte glasul Sau. Fara indoiala, Dumnezeu poate sa lucreze prin lucruri grozave care vin pe pamant si care atrag atentia oamenilor, dar El nu este in aceste lucruri, nu prin acestea se face El cunoscut. El vorbeste cu blandete celor care stiu sa-L asculte. Ilie este miscat, dar fara sa-si faca o judecata de sine. El repeta ce a zis despre sine si despre popor. Atunci Domnul pune in mod categoric slujba sa deoparte. Domnul are lucruri mari de facut, si vrea efectiv sa pedepseasca raul. Dar nu prin Ilie. Marturia acestuia in mujlocul raului a luat sfarsit. El va avea de acum trista datorie de a desemna instrumentele razbunarii. Acesta este Hazael care trebuia sa-l pedepseasca pe Israel, apoi Iehu, si in final un alt profet. Dumnezeu introduce prin Elisei o marturie mai mare decat cea a lui Ilie, pus deoparte.

          Cu toate acestea, Ilie s-a inselat cu privire la Israel. Dumnezeu poate sa exercite judecata atunci cand crede de cuviinta, si profetul invata aici ca El va aduce judecatile Sale peste Israel deoarece credinta nu mai da marturie in mijlocul raului (dureroasa revelatie pentru Ilie!), si ii spune de asemenea: Atunci cand tu nu ai reusit sa gasesti in Israel decat pe tine insuti si sarmana ta inima, cand ochiul credintei tale era inchis, Eu aveam inca sapte mii! Dumnezeu ii stie pe ai Sai. Cat de umilitor trebuie sa fi fost pentru Ilie, care afirma: Am ramas eu singur! Si deoarece Ilie era un slujitor deosebit al lui Dumnezeu, aceasta era mult mai umilitor.

          Astfel, vedem cu claritatea cum viata lui Ilie arata aici, efectul lipsei de credinta in sufletele noastre. Atunci cand cineva zice: Nu mai pot! inseamna ca a pierdut din vedere plinatatea harului si a bunatatii lui Dumnezeu? Din fericire, Dumnezeu ramane ceea ce El este. Atunci cand ucenicii isi arata neputinta lor, Isus ii spune tatalui care il ruga: "Aduceti-l aici la Mine!". Si daca Moise, nu ar fi luat toiagul lui Aaron, ca sa scoata apa, asa cum i-a poruncit, Domnul ar fi dat totusi apa. Harul Sau nu inceteaza niciodata. Trebuie sa fim destul de aproape de El pentru a trece prin toate imprejurarile cu aceasta pretioasa siguranta: "Harul Meu iti este de ajuns". Biruintele trecute nu sunt suficiente, ci doar sentimentul de slabiciune care se sprijina pe Dumnezeu si pe harul Sau deplin. Daca nu, Satan ne poate face sa cadem, daca nu ramanem in dependenta de Domnul.

          Fie ca Dumnezeu sa ne pastreze in constienta pacii care vine de la El, care depaseste orice intelepciune, si care ne " ascunde in adapostul Sau, departe de limbile puse pe cearta" (Ps. 31:20). Nu la Horeb vom gasi aceasta. Preocuparea noastra este de a-L vedea pe Dumnezeu prin credinta in dificultati. Daca Dumnezeu este de partea mea, si daca eu Il vad cu ochii mei, ce ar putea sa-mi faca lumea? Nu voi avea pentru ea decat mila si voi da o marturie mai firbinte, aratand acestor sarmane suflete bunatatea si puterea Celui care le ingaduie si le atrage la El. Fie ca El sa ne pastreze in sentimentul puterii si bunatatii Sale, si la inaltimea harului Sau!

                                                                      -------------------------------

                                                        Meditatii de J. N. Darby

                                                                 - III -


          3          1 Imparati 17

          Remarcati in ce mod introduce Cuvantul lui Dumnezeu persoana lui Ilie in mijlocul ruinei lui Israel. Capitolul anterior nu contine decat lucruri ingrozitoare. Judecata lui Dumnezeu este peste tara, caci ultimul imparat a facut mai mult rau decat toti ceilalti; s-a casatorit cu fiica imparatului din Sidon, si a introdus in Israel idolatria canaanita, idolatrie mult mai ingrozitoare decat cea a vitelului de aur. In acel timp cand, poporul se afla in aceasta stare, Ilie Tisbitul apare deodata pe scena. Astfel, Dumnezeu a ridicat intotdeauna o marturie in mijlocul poporului Sau, marturie cu atat mai puternica, cu cat nelegiurea era mai mare.

          Ilie statea inaintea Domnului, si El era puterea lui. Vreau sa va arat cum l-a intarit Dumnezeu si l-a facut in stare sa mearga inainte. Ilie nu a fost ocupat intotdeauna de a da marturie si de a face lucrari de putere inaintea poporului. Pozitia sa obisnuita era de a sta inaintea Domnului, astfel ca, atunci cand au intervenit imprejurari dificile, el era pregatit pentru orice. O alta remarca: in timpul celor trei ani si jumatate, Ilie a dispus de providenta lui Dumnezeu dupa alegerea sa. Ne-am astepta sa vedem o putere extraordinara la profet, dar Iacov ne spune ca: "Ilie era un om cu aceeasi fire ca noi si s-a rugat cu staruinta sa nu ploua si n-a plouat pe pamant trei ani si sase luni" (Iac. 5:17). Aceasta provenea din faptul ca el statea inaintea lui Dumnezeu, gasind puterea divina in comuniunea cu El. El se ruga si avea totul. Ilie era intristat de starea rea a poporului, si devine instrumentul de pedeapsa, dar participand el insusi la aceasta pedeapsa. Dumnezeu i-a zis sa se ascunda la paraul Cherit, deoarece Ahab il cauta sa-l omoare (18:10). Dumnezeu a avut grija de el acolo, punandu-i in totul credinta la incercare in timpul foametei care era in tara; dar paraul a secat. Dumnezeu vine in ajutorul nevoilor noastre. Credinta ne este astfel incercata pentru ca sa nu ne sprijinim mai mult pe resurse decat pe Dumnezeu care le da.

          Misiunea lui Ilie la Sarepta ne prezinta mai multe puncte importante. Acesta era ultimul loc unde s-ar fi putut presupune ca Dumnezeu l-ar fi trimis pe profetul Sau. Sarepta era in Sidon, tara Izabelei care cauta sa-l omoare pe Ilie. Dar acolo avea sa se manifeste harul suveran al lui Dumnezeu. El zice: "Ridica-te si du-te la Sarepta Sidonului". Isus a spus: "Multe vaduve erau in Israel, in zilele lui Ilie, cand a fost inchis cerul pentru trei ani si sase luni, astfel incat a fost foamete mare peste toata tara; si la niciuna din ele n-a fost trimis Ilie" (Luca 4:25). Dumnezeu a lasat deoparte vaduvele din Israel, si harul Sau suveran la trimis pe profet la o vaduva sidoniana care murea de foame. Cu siguranta, oamenii nu l-ar fi trimis sa hraneasca o vaduva straina care nu avea nimic; era opusul oricarei prudente omenesti, ca si oricarei idei iudaice. In cele mai penibile imprejurari, noi nu suntem mai departe de Dumnezeu decat in imprejurarile cele mai favorabile; mai mult, primele ofera lui Dumnezeu ocazia de a Se manifesta.

          Femeia este plina de bunavointa (v. 11) si Ilie ii expune nevoile sale. Aici, Dumnezeu stie ceva ca profetul nu stia. Aceasta femeie Il cunostea pe Domnul, Dumnezeul lui Israel (v. 12), si Dumnezeu o cunostea bine; El a trimis acest vizitator la sarmana vaduva. Ca si Rahav, ea recunoaste puterea lui Dumnezeu fata de poporul Sau; legatura este astfel facuta. Ilie ii spune ca Dumnezeu va avea grija de tot; ea are o credinta deplina in cuvantul sau si recunoaste cuvantul lui Dumnezeu in gura profetului Sau.

          Gasim aici o miscatoare lectie a harului lui Dumnezeu. Aceasta femeie nu se astepta la venirea lui Ilie si nu stia ca Dumnezeu se gandea la ea. Credinta ei a fost pusa la incercare, dar Dumnezeu a vizitat-o la momentul oportun. Ea nu mai avea decat un pumn de faina, dar Dumnezeu era acolo  pentru a avea grija de aceasta vaduva, straina de legamantul lui Israel. Cand harul lui Dumnezeu lucreaza fata de cineva, el se bazeaza pe Cuvantul lui Dumnezeu; si Dumnezeu raspunde la aceasta credinta. Aceasta femeie invata sa se obisnuiasca cu voia lui Dumnezeu.

          Dar prezenta lui Dumnezeu prin Cuvant conduce intotdeauna sa "aduca aminte de nelegiuirea noastra" (v. 18). Ea face sa vina asupra noastra pedeapsa, astfel ca invatam sa-L cunoastem si sa-L ascultam. Atunci cand Dumnezeu lucreaza cu putere prin Duhul Sau, El curata mladitele, pentru a le face sa aduca mai multa. Fiul vaduvei se imbolnaveste si moare. Atunci cand pedeapsa lui Dumnezeu se manifesta printre ai Sai, acesta este semnul ca El vrea sa-i binecuvanteze. Vedem, in Evrei 4, cum Cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator, judecand gandurile si intentiile inimii, si ca toate lucrurile sunt goale si descoperite inaintea ochilor Aceluia cu care avem a face. Cuvantul cerceteaza totul si, totul fiind judecat, preotia lui Hristos este acolo, care da viata, restaureaza si binecuvanteaza. Dumnezeu ne binecuvanteaza cercetandu-ne. Prezenta Sa intalneste raul pe care il indeparteaza, dar aceasta lucrare este insotita de indrazneala pentru a ne apropia de tronul harului. Prezenta lui Satan distruge increderea; Cuvantul ne apropie de Dumnezeu si produce incredere. Aceasta femeie nu avea o incredere deplina, recunoscand in acelasi timp cine era ea. Ilie intervine si devine ca instrument, sursa de viata pentru copilul sau. Femeia cunoaste acum ca Dumnezeu, i-a raspuns in har, cuvantul sau este Cuvantul lui Dumnezeu, si ea are certitudinea practica a puterii si a adevarului acestui Cuvant pentru fericire, viata si reabilitare (v. 24).

          Sa nu evitam efectul Cuvantului, care actioneaza asupra constiintei noastre amintindu-ne totul, caci daca Dumnezeu o face, daca El ne cerceteaza, este pentru a ne binecuvanta. Harul deplin introduce Cuvantul care judeca, dar care este nedespartit de har.

          Sa avem incredere. Daca ne lipsete paraul, vom gasi o vaduva la Sarepta. Cine deci, la curtea lui Ahab, s-ar fi putut gandi sa-l caute pe Ilie la Sarepta, in tara Izabelei? Harul suveran ne ocroteste si desfasoara toate resursele sale pentru binecuvantarea noastra. Fie ca Dumnezeu sa ne invete sa ne sprijinim prin credinta pe harul Sau suveran!  

       

                                                         Meditatii de J. N. Darby

                                                                     - II -


          2          1 Imparati 13

          Acest capitol ne invata, de o maniera miscatoare, simplitatea ascultarii de voia lui Dumnezeu, din moment ce aceasta voie ne este cunoscuta. Ascultarea nu trebuie sa ne lipseasca, deoarece judecata a venit peste profetul necredincios. Astazi, Dumnezeu nu mai actioneaza public, cum facea altadata printre israeliti. Guvernarea lui Dumnezeu in Israel era o guvernare publica, si era nevoie ca Domnul sa pedepseasca public pe poporul Sau, de fiecare data cand pacatuia, caci el era, in exterior, un popor in mijlocul lumii. Prin el, Dumnezeu oferea lumii un esantion de guvernare. Trebuie sa ne amintim mereu de aceasta, pentru a intelege istoria lui Israel.

          Din momentul in care idolatria a patruns in lume, Dumnezeu l-a chemat pe Avraam. Inainte de potop, Enoh a dat marturie, dar nu exista inca un popor ales. Atunci cand Satan a reusit sa se faca adorat prin introducerea idolatriei, Dumnezeu l-a chemat pe Avraam si Si-a ales un popor. Vedem in Iosua 24:23, ca familia lui Avraam slujea altor dumnezei. Aceasta nu era doar nelegiure, cum era inainte de potop, ci era slujirea la demoni, in locul lui Dumnezeu (1 Cor. 10:20).

          Dar Dumnezeu nu a adus judecata inainte ca nelegiura sa ajunga la culme, deoarece El este plin de ingaduinta si rabdare; El a rostit judecatile Sale cu mult timp inainte de executarea lor, pentru a-i avertiza pe pacatosi. Numai atunci cand nelegiuirea amoritilor a ajuns la culme, pentru ca Israel sa fie introdus in tara Canaan, ii nimiceste pe locuitorii sai ca vrajmasi ai lui Dumnezeu. Este aceeasi situatie in capitolul nostru (v.2).

          Dumnezeu a randuit granite popoarelor dupa numarul fiilor lui Israel (Deut. 32:8), dar acest popor este de asemenea, inainte celorlalte popoare, un esantion al modului in care Dumnezeu lucreaza pentru a pune la proba inima omului. Incercarea ne face sa vedem ca omul, sub legea lui Dumnezeu, incercat de El, nu este in stare de nimic. Aceasta guvernare arata caracterul lui Dumnezeu nu doar adevarata stare a inimii omului. Caracterul Sau este glorificat, in timp ce omul, arborele si seva, este dovedit in intregime rau.

          Atunci cand totul este pierdut, atunci incepe sa lucreze suveranitatea lui Dumnezeu in har. In loc sa-i nimiceasca pe oameni pentru ca L-au lepadat pe singurul Sau Fiu, Dumnezeu le ofera harul. Este important sa stim ca noi suntem sub har, nu sub lege. Asezandu-ne sub lege, vom intra intr-o stare care ne arata ca suntem pierduti.

          Domnul este Dumnezeul lui Israel (Ex. 6:3), dar, pentru noi, Dumnezeu este Tata. El nu ingaduie raul in copiii Sai; El ii pedepseste, dar nu inceteaza prin aceasta sa fie copiii Sai. De aceea, a pus in inimile noastre Duhul Sau, prin care strigam: "Ava, Tata!" Acest Duh ne mustra atunci cand cadem. Dumnezeu i-a zis lui Israel, in Amos: "Numai pe voi v-am cunoscut dintre toate familiile pamantului, de aceea voi cerceta asupra voastra toate nelegiuirile voastre" (Amos 3:2).

          In Biserica, disciplina este mult mai ascunsa, mai interioara, deoarece noi nu suntem un popor exterior, ci un popor randuit sa vesteasca intelepciunea nespus de felurita a lui Dumnezeu, stapanirilor si autoritatilor din locurile ceresti. In Israel, Solomon cazand in idolatrie, Dumnezeu i-a luat o parte din imparatia sa. Ieroboam, actionand dupa intelepciunea omeneasca, face un vitel de aur, sub pretextul de a-L gasi pe Domnul in Dan si la Betel, dar in realitate vrea sa impiedice poporul sa mearga la Ierusalim. El si-a modelat religia dupa planurile si convingerile sale; si de asemenea, in zilele noastre, intelepciunea omeneasca aranjeaza la fel crestinismul in exterior.

          Ieroboam jertfea el insusi, in timp ce doar preotii aveau dreptul s-o faca. Porunca data profetului din Iuda era foarte clara: "Sa nu mananci paine si sa nu bei apa si sa nu te intorci pe cale pe care ai venit" (v. 9). El trebuia sa arate prin aceasta ca Domnul nu voia sa aiba nicio comuniune cu raul. Profetul si-a indeplinit cu credinciosie mesajul sau; imparatul a vrut sa-l prinda, dar Dumnezeu era cu el si l-a scapat. Apoi el mijloceste pentru dusmanul lui, o noua dovada ca Dumnezeu era cu el. Atunci imparatul il invita: "Vino cu mine acasa si racoreste-te si-ti voi da un dar" (v. 7). Este ceea ce face lumea, atunci cand recunoaste prezenta si puterea lui Dumnezeu cu poporul Sau; ar vrea ca poporul lui Dumnezeu sa vina in mijlocul ei, astfel de a-i condamna starea prin prezenta sa; dar inima ei nu se schimba prin aceasta (v. 33). Profetul ramane credincios, refuzand invitatia, si pare ca se indeparteaza de pericol.

          Dar pericolul vine de la un alt profet care locuia la Betel, si care nu simtea starea nelegiuita a lui Ieroboam, deoarece a ramas in mijlocul raului. Acum, el era cel care dorea prezenta profetului credincios, astfel incat ea (prezenta) sa condamne starea lui. Ar fi vrut ca adevaratul profet sa-l recunoasca acolo unde el se afla. La fel este si cu crestinii necredinciosi (*), aliati cu lumea; ei cauta sa-i condamne pe cei credinciosi, atunci cand ii vad binecuvantati de Dumnezeu.

          (*) Nu se refera la faptul ca sunt necredinciosi (nemantuiti), ci la faptul ca sunt necredinciosi (infideli) in marturia lor (n.t.).

          Fara indoiala, nu-l vedem pe batranul profet jertfind pe altar sau condamnand activ nelegiuirea. Dar el locuia in mijlocul acestei nelegiuiri, si voia acolo sa aiba comuniune cu profetul credincios. Acesta din urma se intoarce si condamna prin fapta sa pozitia de necredinciosie a batranului profet. Mai mult, el nu asculta de cuvantul Domnului. El accepta minciuna batranului profet, datorita calitatii sale de profet, datorita binelui care era in el. Oricat de multe lucruri bune ar fi intr-un om, oricat ar fi de deosebit ca slujitor al lui Dumnezeu, cu atat mai mult necredinciosia sa, la fel de usor, ar putea sa faca rau. La fel a fost cu Petru, in Galateni 2, atunci cand a refuzat sa manance cu crestinii dintre natiuni. Starea lumeasca dintr-un crestin este mai rea decat cea de la unul din lume. Aceasta autorizeaza starea lumeasca la sfinti, dar condamna aceeasi stare la lume. La masa, batranul profet este insarcinat sa-i vesteasca el insusi omului lui Dumnezeu, judecata Domnului pentru neascultarea sa!

          Atunci cand Dumnezeu ne arata voia Sa, trebuie sa ramanem in simplitate si in ascultare; altfel, vom fi pedepsiti, si vom avea trista convingere ca am fost necredinciosi. Cel mai rau ar fi ca Dumnezeu sa ne lase in starea noastra rea. Urmand voia lui Dumnezeu, vom gasi intotdeauna binecuvantarea. Pentru a discerne aceasta voie, trebuie sa fim in comuniune cu El. Fie ca Domnul sa ne faca sa fim credinciosi!  

                                                           Meditatii de J. N. Darby

                                                                      - I -


          1          1 Imparati 13 ; Efeseni 3
                                       

          Scopul pentru care am citit acest intai pasaj este ca sa intelegem importanta care o are pentru noi ascultarea simpla, ascultarea care nu se abate nici la dreapta, nici la stanga, chiar la glasul unui profet, atunci cand cunoastem deja voia lui Dumnezeu.

          Al doilea pasaj (Efes.3) ne arata imensa importanta pe care Cuvantul lui Dumnezeu o acorda Bisericii. Hristos Insusi este centrul tuturor planurilor lui Dumnezeu, dar nimic nu-I este mai pretios decat Biserica. Prin ea a facut cunoscut intelepciunea Sa fata de stapanirile din locurile ceresti. Pavel a fost facut in mod special slujitorul acestei descoperiri, caci daca Duhul Sfant a invatat aceleasi adevaruri pe toti apostolii si profetii, El a dat fiecaruia dintre ei revelatia unei parti din bogatiile lui Hristos. Petru, de exemplu, insista mai mult asupra gloriei personale a Domnului; Pavel asupra unirii Bisericii impreuna cu El. Ioan scoate in evidenta principiul ca Dumnezeu este dragoste. Petru Il prezinta pe Isus ca piatra cea vie, in virtutea invierii si gloriei Sale; el ne arata ca noi vom lua parte la aceasta glorie. Pavel, dupa cum am spus, vorbeste de unirea actuala a Bisericii impreuna cu Hristos. Toti apostolii L-au insotit pe Isus ca Om aici jos. Doar Pavel, oprit de El pe drumul Damascului, L-a cunoscut in glorie, si acesta este de acum punctul de plecare pentru toate gandurile sale, in timp ce aceeasi glorie este dimpotriva tinta gandurilor celorlalti apostoli.

          Unire absoluta, unitatea ucenicilor prigoniti impreuna cu Isus, devine mijlocul de convertire al lui Pavel. Aceasta o gasim in mod special in Efeseni unde ne este prezentata aceasta unitate. Cand vorbeste despre pozitia noastra, el o prezinta in Hristos: noi suntem alesi in El inainte de intemeierea lumii, si binecuvantarile noastre sunt actuale in locurile ceresti in El. Lumea este scena pe care sunt manifestate aceste lucruri, dar ea nu are nimic. Chiar minunile care s-au facut sunt "puteri ale veacului viitor". Aceasta unire este o taina care nu a fost descoperita mai inainte, caci in Vechiul Testament Il gasim pe Hristos, nu si Biserica. Asa este, de exemplu, pasajul din Isaia 50:7-9, care se refera la Hristos, si care, in Romani 8:33,34, este aplicat prin Duhul Sfant la Biserica. In Vechiul Testament, poporul a vazut manifestarea gloriei lui Hristos, dar taina unirii lui Hristos si a Bisericii, nu i-a fost descoperita. Isus Hristos a fost slujitorul circumciziei, este zis in Rom. 15:8.

          Inainte de moartea lui Hristos, Biserica nu a fost prezentata ca asezata in locurile ceresti, ci atunci cand, dupa inaltarea Sa, a trimis Duhul Sfant, Acela care, prin puterea care lucreaza in noi cu eficacitate, a despartit de lume un popor ales. Uniti de El cu Hristos, noi suntem un singur Duh cu El. Prezenta Duhului Sfant este cea care distinge Biserica lui Dumnezeu: aceasta manifesta pe de-o parte, in mijlocul lumii actuale, prezenta Duhului Sfant prin roadele pe care egoismul lumi este in stare sa le inteleaga. De alta parte, ea manifesta inaintea stapanirilor si autoritatilor din locurile ceresti, intelepciunea nespus de felurita a lui Dumnezeu. Ingerii erau administratori ai guvernarii lui Dumnezeu fata de Israel, si aceasta este ceea ce semnifica scara lui Iacov. Dar in Biserica, Il vedem pe Dumnezeu, unind cu El, in Persoana Fiului Sau, fiinte care altadata nu erau decat sarmani pacatosi, si asezandu-i mai presus de orice stapanire si de orice autoritate in locurile ceresti.

          De indata ce micsoram in inimile noastre semnificatia Bisericii, pierdem atunci scopul pe care Dumnezeu si L-a propus, si Dumnezeu nu ne va da puterea decat pentru a implini ceea ce este potrivit cu gandul Sau. Cum am putea sa ne bucuram de bunatatea si indurarea lui Dumnezeu, daca nu cunoastem ceea ce El si-a propus? Vom ajunge sa ne sprijinim pe intelepciunea si puterea noastra pentru a face lucruri care nu sunt dupa gandul lui Dumnezeu aratat in Cuvantul Sau?

          Sa cautam deci cu umilinta, cu sentimentul responsabilitatii noastre, pentru a raspunde in toata umblarea noastra, la scopul si la gandurile lui Dumnezeu, cu certitudinea fericita ca Dumnezeu este cu noi pe acest drum.

       

                                        Poate un crestin sa ia parte la viata politica ?

                                                                         - II -


          H.P. Barker


          5          Viata lui Hristos pe pamant

          Am aratat fara indoiala o buna parte din raspunsul la intrebarea pusa in titlul acestor randuri. Faptele si principiile pe care le-am vazut, arata in mod clar ca nu exista decat un raspuns posibil: nu.

          Cu toate acestea, exista inca alte lucruri care trebuie sa retina atentia noastra. Sa vedem mai intai ce putem invata din viata Domnului pe pamant.

          Era in acea vreme o mare agitatie politica. Iudeea a fost anexata de imperiul roman si un guvernator reprezenta la Ierusalim puterea pagana care era urata. Sentimentul national era foarte viu. Fariseii erau in cautarea unei ocazii pentru a schimba puterea si a se elibera de jugul care-i exaspera. In astfel de circumstante, nu era de asteptat din partea Domnului ca El sa-Si exprime un punct de vedere despre situatia politica? El ar fi putut sa-Si ofere sprijinul Sau partidei nationale, cu tendintele patriotice si religioase, sau partidei romane reprezentata de Irod. Intr-un caz mult mai clar, reprezentantii celor doua partide opuse, L-au ispitit sa obtina o opinie politica din partea Domnului, printr-o intrebare pusa cu abilitate: "Este ingaduit sa platim tribut Cezarului, sau nu?". Le recomanda El sa suporte cu rabdare jugul roman, sau sa se razvrateasca?

          Pentru un om politica, ce ocazie ar fi fost aceasta de a se face auzit! Reprezentantii celor doua partide importante din tara asteptau cu nerabdare un raspuns! Prin urmare, ce ii sfatuia marele Invatator? Aveau sa se supuna guvernului, sau preconizau sa urmeze miscarea de rezistenta?

          Indata a fost clar ca Domnul Isus nu avea niciun comentariu de facut despre politica din acea vreme. Misiunea Sa consta in a le aminti drepturile lui Dumnezeu in inima si constiinta celor din jurul Sau. De aceea, aratandu-I o moneda prin care se platea tributul imperial, El i-a intrebat: "Ale cui sunt chipul acesta si inscriptia? Ei I-au spus: Ale Cezarului. Atunci El le-a zis: Dati deci Cezarului cele ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu!" (Mat. 22:20-21).

          Acest raspuns a suscitat cu siguranta murmure in partida fariseilor. "Ce lipsa de patriotism!" au putut gandi ei. "De ce nu ii cheama pe oameni sa lupte pentru libertate si sa se impotriveasca tiraniei?". Nu este posibil sa amintim acest incident fara a vedea ca Domnul Isus in mod deliberat a refuzat sa ia pozitie cu privire la o chestiune politica.

          Cu putin timp in urma, Domnul ar fi avut ocazia sa ia comanda unei multimi entuziaste gata sa apere independenta Galileii, provincie din nordul Palestinei. Oamenii au fost atat de impresionati de puterea Domnului, atunci cand a hranit o mare multime cu cateva paini si cativa pestisori, incat au hotarat sa faca din El imparatul lor (Ioan 6:15). Dar nu acesta era scopul pentru care El venise pe pamant. El nu dorea deloc sa fie implicat in astfel de miscari si S-a retras intr-un loc pustiu. El nu era un om politic. Planul Sau era de a-I sluji lui Dumnezeu si de a-i mantui pe oameni.

          Intr-o alta situatie, I-au cerut Domnului sa joace rolul de arbitru, in urma unei dispute. Ce am face noi in situatii asemanatoare? Am gandi ca este o ocazie excelenta de a face dreptate si de a face o lucrare buna pentru oameni? Am accepta sa jucam acest rol? Sa retinem bine ca Invatatorul nostru nu a facut-o. "Omule - zice El - cine M-a pus judecator sau impartitor peste voi?" (Luca 12:14). Preocuparea Sa era cu totul alta si mult mai importanta.

          Cineva poate sa intrebe: "Un arbitraj este ceva rau?". Evident ca nu. Arbitrajul este mai bun decat o cearta. Este de preferat ca lumea sa-si regleze conflictele sale mai degraba prin dialog decat prin razboi. Dar ce uimeste, este ca Domnul Isus a lasat rezolvarea acestor probleme in grija altora. El nu a condamnat arbitrajul, dar nu a luat parte la el. Acestea faceau parte dintr-o categorie de lucruri care nu intrau in ceea ce El numea "cele ale Tatalui Meu". Si calea divinului Invatator este fara indoiala cea pe care orice ucenic trebuie sa o urmeze.

          6          Timpurile de inceput ale crestinismului

          La inceputul crestinismului, sclavagismul era o institutie bine inradacinata si de o cruzime fara seaman. S-ar putea crede ca slujitorii lui Hristos se simteau chemati sa inceapa o campanie pentru a incerca abolirea acestuia. Cu toate acestea, epistola catre Filimon ne arata ca crestinii de la inceput nu au intreprins nimic pentru a schimba aceasta stare de lucruri. Onisim, un rob fugar, a fost convertit prin predicarea apostolului Pavel la Roma. In loc de a folosi aceasta ocazie pentru a denunta rautatile sclaviei, apostolul il trimite in mod expres pe acest rob la stapanul sau crestin, cu un mesaj plin de dragoste si delicatete. El ii cere sa-l primeasca pe robul sau ca pe un frate in Hristos.

          Niciun crestin nu poate sa ramana indiferent la relele tratamente aduse robilor, fie din acea vreme sau din timpul de astazi. Fara a mai vorbi de ororile legate de comertul cu sclavi, care mai exista ici si colo pe pamant. Dar resursa crestinului este Dumnezeu Insusi. Nu agitatia, nici propaganda politica, nici petitiile adresate Parlamentului, nici mobilizarea multimii! Nu, resursa, este de a intra in prezenta lui Dumnezeu pentru a-I aduce povara pe care lumea o face sa apese pe inima noastra si de a iesi pentru a vesti oamenilor vestea buna a lui Hristos.

          In acest mod, crestinul poate sa-I slujeasca Invatatorului sau intr-un fel corect. Este ceea ce ne invata Noul Testament.

          7          Timpurile prezente

          Intr-un timp in care duhul democratiei a patruns peste tot, trebuie sa nu uitam ca crestinii sunt indemnati sa "onoreze pe imparat" (1 Pet. 2:17). Cine era pe tron atunci cand apostolul Petru scria aceste indemnuri? Cu siguranta nu un suveram bun! Era Nero, unul din cei mai rai tirani pe care lumea i-a cunoscut vreodata. Un om care a ucis-o pe mama si pe sotia sa, care era intrupararea viciului si a cruzimii, era cel care purta coroana imperiala. Dar crestinii nu erau chemati sa colaboreze la vreo miscare, oricare ar fi fost, pentru a incerca sa-l rastoarne pe imparat, sau pentru a cauta sa instituie un guvern mai bun. Ei trebuiau sa staruie intr-o ascultare linistita, si sa indure necazurile chiar suferind pe nedrept, daca erau chemati la aceasta. Si in plus, trebuia sa-l onoreze pe imparat datorita pozitiei sale (1 Pet. 2:13-17). Orice autoritate este randuita de Dumnezeu (Rom. 13:1); crestinul trebuie sa se supuna, nu sa se impotriveasca.

          Unii crestini vad lucrurile altfel. Ei gandesc ca trebuie sa faca tot ce le sta in putinta pentru a da o dimensiune morala vietii publice, o dimensiune onesta.

          Cei care vorbesc astfel ar trebui sa vada cazul lui Lot. Era un om drept (2 Pet. 2:7). Dar el a comis o grava eroare. Dupa ce s-a asezat in cetatea Sodoma, el a acceptat o pozitie de autoritate. Il vedem sezand la poarta cetatii, locul unde sedeau magistratii (Gen. 19:1). El aspira dupa dreptate, in aceasta atmosfera nesanatoasa din Sodoma. dar eforturile sale s-au soldat cu un esec total. Marturia sa a fost in zadar, atentionarile sale au fost ignorate si nimicirea cetatii a facut din el un fugar ruinat care si-a sfarsit in mod mizerabil zilele sale, intr-o pestera. Ce lectie!

          Unii chiar ar putea intreba: Nu este normal sa incercam sa-i alegem pe cei mai buni candidati in Parlament? Nu ar face astfel sa treaca cele mai bune legi, si ca tara sa fie condusa cel mai bine?

          S-ar putea crede ca asa este, dar de multe ori se intampla invers. Este remarcabil de vazut ca atunci cand a venit timpul ca Dumnezeu sa randuiasca un om pentru a guverna intreaga lume, El a ales un om violent si tiranic ca Nebucadnetar. Acest om a fost capetenia primului imperiu al natiunilor, atunci cand Israel a cazut din gratiile lui Dumnezeu datorita neascultarii sale. In loc de a-l lasa sub domnia imparatilor din linia lui David, Dumnezeu l-a dat pe poporul Sau in mainile natiunilor, sub autoritatea lui Nebucadnetar, "capul de aur" din Daniel 2. Dumnezeu este mai presus de toate si El poate sa-Si implineasca voia Sa la fel de bine prin oameni rai ca si prin oameni buni. Fie ca crestinii sa se ocupe deci de lucrurile care privesc pe Stapanul lor si ca ei sa lase lumea sa se ocupe de lucrurile care priveste pe stapanul ei!

          8          Timpurile viitoare

          Pentru cititorul atent al Cuvantului este clar ca Satan are mana ridicata asupra intregului mare sistem al acestei lumi. Acest sistem nu este inca la apogeul sau, dar desfasurarea sa ne este descrisa in profetii.

          Tarile Europei au un rol esential de jucat in acest vast sistem organizat de diavol. Ele vor constitui o confederatie de zece imparatii, guvernate de un conducator pe care Scriptura il numeste "Fiara" (Apoc. 13). Iudeii, intorsi in Palestina si inca necredinciosi, vor accepta ca imparat un om a carui rautate va fi fara limita, "Anticristul". Fiara si Anticristul vor alcatui o alianta din care va rezulta o revarsare a raului pe pamant. S-ar putea spune multe despre lucrurile ingrozitoare care vor avea loc atunci. Judecatile asupra "celor care locuiesc pe pamant" vor fi de nedescris si suferintele lor cumplite. Se gasesc multe detalii referitoare la acest subiect in cartile Daniel si Apocalipsa. Sa fim bine constienti ca spre acest deznodamant tinde sa se indrepte politica de astazi.

          Dar daca Satan este preocupat sa construiasca acest mare sistem pe care sa-l domine, Dumnezeu are de asemenea in vedere un plan, un plan de anvergura in care Hristos este centrul. Nu vorbesc aici de cer, nici de starea eterna, ci de Imparatia lui Hristos cunoscuta sub numele de Mileniu, o mie de ani de binecuvantari si glorie pe pamant.

          In Daniel 2, vedem marele sistem mondial nimicit de "o piatra" care s-a desprins "fara maini", care a devenit un munte mare si a umplut tot pamantul. Acest pasaj ne arata cu ce va fi inlocuit marele sistem al acestei lumi dupa nimicirea sa. "Dumnezeul cerurilor va ridica o imparatie". Numeroase profetii atesta ca Ierusalimul va fi capitala acestei minunate Imparatii si ca o domnie de pace si dreptate va fi intemeiata pana la marginile pamantului. Atunci, oamenii vor introduce sabiile lor in teaca si nu vor mai face razboi.

          Dar crestinul va avea partea sa intr-o sfera mai inalta si mai glorioasa decat aceasta. Daca lumea viitoare va avea o parte pamanteasca, el va avea de asemenea o parte cereasca, Imparatia Tatalui. In aceasta, in calitate de copii, vom fi pentru totdeauna acasa. Vom putea contempla, in adorare, toate gloriile lui Hristos in relatie cu binecuvantarea oamenilor pe pamant, dar noi vom fi impreuna cu El, locuind in dragostea Tatalui, si cunoscand asa cum si noi am fost cunoscuti.

          Lucruri minunate de spus, noi putem inca de acum sa ne bucuram de aceasta scena de dragoste si de viata. Noi nu suntem inca acolo de fapt, dar putem intra acolo prin puterea Duhului Sfant si sa gustam bucuriile acestei fericite Imparatii. Duhul desfasoara gloriile Sale in inimile noastre si ne face sa-L vedem pe Cel care este centrul, Fiul Preaiubit al Tatalui.

          Daca noi cunoastem mai mult bucuria acestei locuinte, vom trai, prin Duhul Sfant, intr-o sfera unde ambitiile acestei lumi nu au niciun loc. Si vom cauta sa petrecem timpul calatoriei noastre aici jos, nu preocupandu-ne cu acest sistem al lumii, ci implininind voia lui Dumnezeu si aparand interesele Celui care a fost lepadat aici jos, dar inaltat sus!

                                                                   ------------------------------------

                                       Poate un crestin sa ia parte la viata politica ?

                                                                     - I -


           H. P. Barker

          La acesta intrebare, multi raspund: "Bineinteles ca da! Crestinii vor fi cei mai buni oameni politici".

          Este de necontestat ca numerosi crestini fac politica. Ei o fac in numele dreptatii si pentru binele semenilor lor. Totusi, pentru slujitorul Domnului, intrebarea primordiala trebuie sa fie: Ce Ii place Stapanului meu? Trebuie sa cautam ce ii place Lui. Domnul nu a spus nimic in Cuvantul Sau referitor la subiectul de care vrem sa ne ocupam? Sa vedem deci ce zice El.

          1          Ce este un crestin ?

          Personajele Vechiului Testament ca Avraam, Moise, sau David erau ei crestini? Ca ei au avut o credinta adevarata, ca au fost adevarati sfinti ai lui Dumnezeu, nu este nicio indoiala, dar acestia nu erau crestini.

          Un crestin Il cunoaste personal pe Isus Hristos ca Mantuitor al sau, mort pentru el pe cruce. Prin credinta in Isus, a fost indreptatit si a fost facut copil al lui Dumnezeu. El apartine de sfera binecuvantarilor deosebite in care a fost introdus prin venirea Duhului Sfant pe pamant, in urma mortii, invierii si inaltarii lui Hristos in glorie. Duhul Sfant locuieste in el si la unit cu Hristos in locurile ceresti. Impreuna cu fratii si surorile sale in credinta, el este chemat cu o chemare cereasca, si este binecuvantat cu orice binecuvantare spirituala. El este vazut ca fiind mort impreuna cu Hristos, si inviat impreuna cu El. Pozitia sa este cea de identificare cu Hristos. Si pana cand toate vor fi descoperite, el este chemat sa umble in lumina acestor adevaruri, ca strain si calator pe pamant.

          Toate acestea sunt prezentate clar in Sfanta Scriptura. Trebuie numai sa le privim de aproape pentru a ne convinge.

          Sunteti siguri, iubiti cititori, ca sunteti un crestin? Sunteti indreptatiti de orice pacat si Duhul Sfant locuieste in voi? Sunteti un madular al trupului lui Hristos in care El Insusi este Capul glorificat in cer? Poate Dumnezeu sa vorbeasca despre voi ca despre un copil al Sau?

          2          Israel si Biserica

          Pentru a avea o vedere de ansamblu referitor la subiectul de care ne ocupam, sa ne amintim ca I-a placut lui Dumnezeu, in planurile Sale fata de oameni, sa aleaga doua popoare dupa buna Sa placere.

          Primul a fost Israel. Iubit cu o dragoste eterna si ales de la intemeierea lumii, acest popor a fost chemat de Dumnezeu sa ocupe un loc unic pe pamant, pentru binecuvantarea tuturor celorlalte popoare. Cu toate acestea, el a falimentat in chemarea sa. Dupa multe secole de pacat si razvratire, rautatea sa a culminat prin rastignirea lui Mesia promis. Datorita acestui act ingrozitor, Dumnezeu a suspendat relatiile Sale cu acest popor vinovat, chiar daca aceasta pedeapsa nu este definitiva. Multe profetii ne vorbesc clar de o zi in care Dumnezeu va intoarce inimile fiilor lui Israel spre Hristos. El va restabili atunci relatiile Sale directe cu ei, si ei vor deveni canalul prin care Dumnezeu va putea sa binecuvanteze toate natiunile pamantului.

          Pana la restaurarea lui Israel, Dumnezeu a facut cunoscut planul pe care l-a alcatuit inainte de intemeierea lumii cu privire la Biserica. Oameni,scosi dintre natiuni si dintre iudei de asemenea, trebuiau sa fie adunati intr-un singur trup pentru a-I apartine in mod special lui Hristos, pentru a fi impreuna-mostenitori cu El si de a fi uniti cu El prin cele mai stranse legaturi. Acest fapt era o taina ascunsa in secolele trecute. Descoperirea acestei taine constituie una din trasaturile caracteristice crestinismului, deosebindu-l de tot ceea ce a fost mai inainte, ca si de tot ce va urma (Efes. 3).

          Israel, ca sa zicem asa, a fost pus deoparte, astfel ca Biserica ( alcatuita din adevaratii crestini, incepand de la Cinzecime) sa poata ocupa primul plan. Atunci cand ea isi va incheia alergarea sa pe pamant si va atinge destinatia glorioasa in cer, atunci Israel va fi reabilitat si va redeveni centrul binecuvantarii lui Dumnezeu pentru pamant.

          Se vorbeste deseori despre Israel si Biserica ca fiind "poporul pamantesc" si "poporul ceresc" al lui Dumnezeu. Aceste expresii sunt foarte adevarate. Israel a fost chemat cu o chemare pamanteasca, cu promisiuni legate de pamant, in timp ce chemarea Bisericii este cereasca. Chemarea sa este cereasca si binecuvantarile sale sunt in locurile ceresti. Aceasta diferenta este evidenta atunci cand se refera la pasajele din Scriptura care ne vorbesc de aceste doua mari categorii de binecuvantari, una pentru iudei, alta pentru crestini.

          3          Doua mari categorii de binecuvantari

          Sa ne uitam mai intai la Deutoronom 28 si sa vedem de ce natura sunt binecuvantarile promise. "Toate aceste binecuvantari vor veni peste tine... Vei fi binecuvantat in cetate si vei fi binecuvantat in camp. Rodul pantecelui tau va fi binecuvantat, si rodul ogorului tau, si rodul animalelor tale, fatul vacilor tale si inmultire turmei tale. Cosnita ta va fi binecuvantata, si albia ta de framantat". Si asa mai departe.

          Se vede imediat ca binecuvantarile promise israelitilor in urma ascultarii lor erau legate de prosperitatea pamanteasca.

          Sa trecem acum la Efeseni 1. Cat de diferite sunt binecuvantarile pe care le gasim aici! "Binecuvantat fie Dumnezeul si Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvantat cu orice binecuvantare spirituala in cele ceresti, in Hristos" (v. 3).

          La cine se refera expresia "ne-a binecuvantat", din acest verset? La crestini! Binecuvantarile noastre sunt spirituale, sunt ceresti, in contrast cu binecuvantarile temporare si pamantesti promise israelitilor evlaviosi si ascultatori.

          Crestinii nu au primit nicio promisiune care sa faca referire la prosperitatea pe pamant. Dimpotriva, crestinii cei mai evlaviosi au fost deseori cei mai saraci. Uitati-va, de exemplu, la apostolul Pavel. El spune despre sine: "Pana in ceasul acesta flamanzim si insetam; si suntem fara imbracaminte si loviti cu pumnii si pribegim fara casa" (1 Cor. 4:11). Exista diferenta mare intre a fi binecuvantat in cosnita si albia sa de framantat si ceea ce zice acest pasaj.

          Este nevoie sa insistam mai mult asupra faptului ca cetatenia crestinului este in ceruri (Filip. 3:20). Cuvantul cetatenie are aici aceeasi semnificatie cu dreptul de a locui intr-o tara (patrie); aceasta este deci in conexiune directa cu subiectul de care ne ocupam, politica. "Dreptul nostru de a locui (sau patria noatra) este in ceruri", am putea citi aici.

          Un crestin ar putea spune: "As dori sa am un caracter cat mai ceresc". Aceasta dorinta este buna, daca se refera la umblare si la purtare. Lui Dumnezeu ii place sa fim cu totii cat mai ceresti! Dar multele noastre slabiciuni nu trebuie sa ne faca sa micsoram adevarul fundamental, ca noi, crestinii, suntem un popor ceresc dupa planul si chemarea lui Dumnezeu. Fata de Israel, noi apartinem cerului; acolo este cetatenia noastra.

          4          Respingerea lui Hristos

          Atunci cand Domnul Isus era pe pamant, existau deja oameni care se ocupau cu intemeierea unui mare sistem mondial. Religia isi gasea locul in aceasta structura, dar pentru El nu era niciun loc. El era ca un corp strain. Era "Piatra pe care au lepadat-o ziditorii" (Mat. 21:42).

          Oamenii sunt totdeauna gata sa intemeieze ceva, si vedem in jurul nostru marea constructie a sistemului mondial. Ce sistem fabulos este acesta! Exista loc pentru toti cei care vor. Dar remarcam destul de bine, acest sistem ramane inchis pentru Hristos. Capeteniile acestei lumi I-au refuzat un loc si L-au rastignit.

          Pentru o inima sincera, acest fapt capital va pune toate lucrurile in adevarata ei lumina. Nu trebuie sa uitam niciodata ca noi suntem calatori printr-o lume care nu L-a vrut pe Domnul nostru, dispretuindu-L si acoperindu-L de rusine. Suntem noi constienti de aceasta? Acest singur fapt nu ne duce la gandul de a privi aceata lume ca "valea umbrei mortii"? Cum am putea sa luam parte la sperantele si ambitiile acestei lumi in timp ce Acela pe care Il iubim a fost si inca este exclus de ea?

          Mai mult, aceasta lume a devenit marele vrajmas al lui Hristos, avand pe Satan capetenie si dumnezeu. Din punct de vedere politic, Satan este capetenia acestei lumi (Ioan 14:30), iar din punnct de vedere religios, el este dumnezeu (2 Cor. 4:4).

          Ne este dificil atunci sa intelegem ca veacul de acum este rau? Asa este infatisat in Galateni 1:4. Acest pasaj ne invata ca Hristos "S-a dat pe Sine Insusi pentru pacatele noastre, ca sa ne scoata din veacul rau de acum". Noi apartinem unei alte sfere. Astazi este timpul in care Satan stapaneste. Vorbind despre rascumparatii Sai, Domnul Isus spune in mod explicit: "Ei nu sunt din lume, dupa cum Eu nu sunt din lume" (Ioan 17:16). Niciun pasaj nu ne spune ca crestinul este chemat sa imbunatateasca lumea. Nu, datoria sa este de a da marturie despre Acela care a fost lepadat, de care noi suntem legati de acum si pentru eternitate.

          Sa ne lasam patrunsi de marele fapt ca Hristos a fost lepadat si sa ne intrebam sincer daca este potrivit sa ne ocupam cu altceva decat de a fi straini in aceasta lume.