Am vazut cerul deschis                                                                                                                Apoc.  cap. 19 :17-19

                                                                     - III -


          Christian Briem


     3     Marea cina a lui Dumnezeu

     3.1     O invitatie socanta - 19:17-18

     Dupa ce Ioan a vazut pe Domnul glorificat, iesind din cerul deschis impreuna cu ostirile Sale ceresti, gata sa exercite cu propria Sa mana judecata finala peste puterea militara a fiarei, el vede o noua viziune care este introdusa prin aceste cuvinte: "si am vazut":

          "Si am vazut un inger care statea in soare; si a strigat cu glas tare, spunand tuturor pasarilor care zboara in mijlocul cerului: "Veniti, adunati-va la marea cina a lui Dumnezeu, ca sa mancati carnea imparatilor si carnea comandantilor si carnea oamenilor puternici si carnea cailor si a celor care stau pe ei si carnea tuturor, si liberi si robi, si mici si mari" (Apoc. 19:17-18).

     Inainte ca sa vina prima lovitura a judecatii, aceasta este anuntata de un inger cu un glas care este imposibil ca sa nu fie auzit. Ingerul, ascultand glasul cuvantului Sau, sta "in soare". Soarele este simbolul cel mai inalt, deseori o autoritate absoluta, cea a lui Dumnezeu Insusi. Pozitia ingerului este astfel incat toti il pot vedea si ca el insusi poate sa aiba o vedere de ansamblu a intregii scene de lupta. El invita cu glas tare pasarile cerului la "marea cina a lui Dumnezeu" care este iminenta. Cina la care pasarile rapitoare sunt invitate are loc dupa batalie, dar invitatia are loc inainte.

     Aceasta este o invitatie socanta. Ea este in contrast total  cu invitatia lui Dumnezeu din timpul prezent care se adreseaza celor pierduti. De asemenea, cina insasi este aici in contrast complet cu sarbatoarea nuntii Mielului pe care am gasit-o descrisa la inceputul capitolului nostru. Astazi, Dumnezeu doreste "sa faca nunta Fiului Sau" (Mt. 22), si El nu poate fi impiedicat de nimic pentru implinirea acestui plan, si invita astazi, in bunatatea si in harul Sau, pe oameni sa vina la El pentru cina de har. Cei care dau curs invitatiei Sale, nu doar ca vor lua parte la timpul respectiv la nunta Mielului, dar ei insisi vor face parte din "mireasa". Dar majoritatea nu dau atentie invitatiei; nu sunt interesati de harul Sau, si nici de Hristosul Sau. Intr-o zi vor primi raspuns la refuzul lor: vor fi aruncati in intunericul de afara, "unde va fi plansul si scrasnirea dintilor".

     Rezultatul marii batalii este anticipat. Vrajmasii lui Hristos sunt ucisi prin cuvantul Sau, si trupurile lor moarte sunt date ca hrana pasarilor. Nici pozitia sociala a persoanelor, nici rangul pe care l-au avut in societate, nu vor juca nici un rol. Aceeasi judecata va lovi pe toti, mari si mici. Sunt numite sapte clase care vor fi atinse de judecata: imparati, comandanti, oameni puternici, cai, calareti, oameni liberi, robi, mici, mari. Nimeni nu scapa.

     Dar atentie: in aceasta sectiune Duhul Sfant foloseste vorbirea directa, adica descrie mai intai scena fara simboluri (desi aspectul simbolic nu este complet absent), dar arata cum aceasta scena se va desfasura in mod efectiv si literalmente. In acelasi fel, nu este folosit niciun simbol pentru a identifica pe cei care vor fi ucisi prin cuvantul Domnului. Stim precis ca vor fi atinsi in mod special: imparatii si comandantii, pana la cei mici si cei mari de pe acest pamant.

     Profetul Ezechiel descrie deja o invitatie asemanatoare a lui Dumnezeu, de a veni la "masa Lui", si este interesant de remarcat ca, ca si alti profeti, el arata ca judecata precede binecuvantarea lui Israel pe pamant.

          "Si tu, fiu al omului, asa zice Domnul Dumnezeu: Vorbeste pasarilor de orice fel si tuturor fiarelor campului: Adunati-va si veniti, strangeti-va din toate partile la jertfa Mea pe care o jertfesc pentru voi, o jertfa mare pe muntii lui Israel, ca sa mancati carne si sa beti sange! Sa mancati carnea celor viteji si sa beti sangele capeteniilor pamantului - a berbecilor, a mieilor si a tapilor, a taurilor, toate, vite ingrasate ale Basanului. Si veti manca grasime pana va veti satura si veti bea sange pana va veti imbata, din jertfa Mea pe care o jertfesc pentru voi. Si va veti satura la masa Mea cu cai si conducatori de care, cu viteji si cu tot felul de oameni de razboi, zice Domnul Dumnezeu. Si voi aseza gloria Mea printre natiuni, si toate natiunile vor vedea judecata Mea pe care am facut-o si mana Mea pe care am pus-o asupra lor. Si casa lui Israel va cunoaste ca Eu sunt Domnul Dumnezeul lor, din ziua aceea inainte. Si natiunile vor cunoaste ca ea, casa lui Israel, a mers in captivitate pentru nelegiuirea ei, pentru ca Mi-au fost necredinciosi; si Mi-am ascuns fata de la ei si i-am dat in mana vrajmasilor lor astfel ca au cazut toti prin sabie. Le-am facut dupa necuratia lor si dupa faradelegile lor si Mi-am ascuns fata de la ei. De aceea, asa zice Domnul Dumnezeu: Acum voi intoarce captivitatea lui Iacov si Ma voi indura de toata casa lui Israel, si voi fi gelos pentru Numele Meu cel sfant. Si isi vor purta rusinea si toate necredinciosiile lor prin care au fost necredinciosi fata de Mine, cand vor locui in siguranta pe pamantul lor si nimeni nu-i va infricosa, cand ii voi intoarce dintre popoare si-i voi aduna din tarile vrajmasilor lor. Si voi fi sfintit in ei inaintea ochilor multor natiuni. Si vor cunoaste ca Eu sunt Domnul Dumnezeul lor, pentru ca i-am dus in captivitate printre natiuni, si i-am adunat pe pamantul lor. Si nu voi mai lasa acolo pe niciunul dintre ei. Si nu-Mi voi mai ascunde fata de ei, pentru ca voi turna Duhul Meu peste casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu" Ezec. 39:17-29).

     Ezechiel vorbeste despre un timp mai indepartat, dar al carui caracter este acelasi. Nu este totusi marea batalie de la Amaghedon despre care a fost vorba deja in cap 16:14-16. Elita Europei se va aduna si va cadea acolo (ce gand serios!). Vom vedea in curand acest lucru mai indeaproape. Carnea lor este literalmente data de mancare pasarilor. In acest fel se va implini Cuvantul Domnului rostit pentru a descrie aparitia Sa: "Pentru ca oriunde este cadavrul, acolo se aduna vulturii" (Mt. 24:28). Capitolul nostru se incheie, de asemenea, prin aceste cuvinte: "si toate pasarile s-au saturat de carnea lor".

     Acesta va fi sfarsitul omului mandru, cu toata intelepciunea sa, arta sa, stiinta sa, tehnica sa foarte dezvoltata si civilizatia sa, - si cu toate religiile sale. De cinci ori citim aici despre "carnea"data de mancare pasarilor. Ce sfarsit umilitor pentru "puternica Europa unita" si puternica sa armata: o prada pentru pasarile rapitoare! Din nou caut sa arat ca este vorba despre Europa. Nu va fi vorba doar de unii. Nu: "si multi vor fi ucisi de Domnul" spune profetul Isaia (66:16).

     Inca odata: ce "cina", ca marea cina a lui Dumnezeu! si ce contrast abisal cu sarbatoarea nuntii Mielului! Marea cina a lui Dumnezeu este dominata in intregime de moarte, in timp ce nunta Mielului este dominata de viata si fericire eterna. La una, Dumnezeu invita pasarile cerului sa se sature de trupurile moarte ale celor care s-au ridicat impotriva Lui si impotriva Hristosului Sau. La alta, vor lua parte toti cei care, la timpul potrivit, au venit la Mantuitorul lumii cu pacatele lor si care au gasit iertare de greselile lor prin credinta in sangele Sau.

     3.2    Batalia de la Armaghedon - 19:19

     Dupa a doua viziune in care Ioan a vazut ingerul in soare, auzim a treia oara expresia "si am vazut". Privirea se indreapta acum spre pamant, spre cea mai mare concentrare de armate pe care lumea le-a vazut vreodata.

          "Si am vazut fiara si pe imparatii pamantului si ostirile lor adunate sa lupte impotriva Celui care sedea pe cal si impotriva ostirii Lui" (Apoc. 19:19).

     3.2.1     Fiara

     Nu s-a vazut niciodada mai inainte o astfel de concentrare de imparati impreuna cu armatele lor. Vom fi martori la puternice deplasari militare. Printre ei, "fiara" (*) este numita in primul rand. In mod clar, ea se afla in centrul miscarii.

     (*) O "fiara" simbolizeaza o putere care nu are nicio relatie interioara cu Dumnezeu. Vezi Daniel 4:32-34 ; 2 Petru 2:12 ; 1 Corinteni 2:14.

     Fiara vazuta de Ioan in cap. 13 ca iesind din "mare" - marea popoarelor in agitatia lor - este o imagine a imperiului roman restabilit (la acel moment), care se vede de mai multe ori personificat  in acest cap: conducatorul roman. Asemanarea foarte apropiata a descrierii "fiarei" din cap. 13:1 cu cea a balaurului din cap. 12:3 arata clar cine este calauzitorul real al conducatorului roman: Satan.

     Atunci cand Domnul Isus a venit prima data pe pamant, El se gasea in prezenta imperiului roman, al patrulea imperiu mondial din cartea Daniel 2; acest imperiu s-a aflat in stralucirea sa sub imparatul Augustus (*). De-a lungul secoleler, acest imperiu a decazut din ce in ce mai mult, pana la scindarea sa in doua in cursul sec. 4. In timp ce imperiul roman de apus si-a incetat deja existenta la mijlocul sec. 5 (476 d.H) datorita popoarelor germanice, imperiul roman de rasarit (bizantin) nu a cazut decat in anul 1453, prin turci. De atunci imperiul roman nu mai exista.

     (*) Atunci cand Domnul Isus va veni pentru a doua oara pe acest pamant, El va avea de-a face cu aceasta lume de-o maniera cu totul diferita. Prima data, cel mai mare guvernator al acestui imperiu, de la Ierusalim, L-a condamnat la moarte, in timp ce era nevinovat, asa cum el s-a asigurat de mai multe ori. Dar a doua oara, Domnul va fi Judecatorul acestei "fiare", si judecata Sa va fi dreapta.

     Restabilirea acestui imperiu este clar anuntata in Scriptura. Totusi, nu va fi vorba de o simpla restabilire, pentru ca va avea o origine satanica. In Apocalipsa 17 este spus ca el se ridica din "Adanc" (v. 8) si la cap. 13 (v. 2) "si balaurul i-a dat puterea lui si tronul lui si autoritate mare".

     Imperiul roman restabilit va fi, in forma sa finala, lucrarea directa a lui Satan si va avea toata puterea. Prin urmare, nu este surprinzator ca aflam pe parcursul Apocalipsei ca "fiara" (*), adica conducatorul imperiului roman, va fi adorat in acelasi timp cu balaurul (13:4), si ca el se va inalta cu aroganta si va rosti lucruri mari (13:5), ca va huli impotriva lui Dumnezeu Insusi (13:6), si ca va face razboi impotriva sfintilor deoarece refuza sa-i aduca adorare (13:7 ; 11:7). Aici, la sfarsitul istoriei sale, vedem fiara in vrajmasie deschisa si directa fata de Hristos. Punctul culminant va fi ca impreuna cu toti "imparatii pamantului", va aduna o armata puternica la Armaghedon in Palestina, pentru a-L ataca pe Hristos atunci cand El va reveni din cer. Aceasta mandrie, aceasta aroganta, aceasta orbire si aceasta indrazneala sunt de neimaginat; totusi asa se va intampla.

     (*) Este de folos sa enumeram diferitele nume care desemneaza acest personaj in profetie: "cornul cel mic" (Dan. 7:8, 24, 25), "printul care va veni" (Dan. 9:26), "(prima) fiara" (Apoc. 13:1-8 ; 19:19), "al optulea (cap)" (Apoc. 17:11), "666" numarul numelui sau (Apoc. 13:18).

     3.2.2     Imparatii pamantului in razboi impotriva Mielului

     Cine sunt "imparatii pamantului" ? Raspunsul la aceasta intrebare nu este simplu. Totusi, plecand de la faptul ca cei zece imparati care se unesc (17:11-18) sub conducerea conducatorului roman, fac parte dintre acestia. Avem aici inaintea noastra, fara nicio indoiala, cea mai gigantica adunare de armate din Europa de vest si de sud, cea mai mare concentrare a puteri militare din Europa care a avut loc, si aceasta in Palestina.

Din alte pasaje ale Scripturii reiese ca vor exista inca alte armate in acel timp in Palestina - armate care se opun cu inversunare puterilor aliate din Europa de vest. Astfel, prin exemplu pe care ni-l prezinta Zaharia 14:2, ca Domnul "va aduna la Ierusalim toate natiunile pentru razboi - si este vorba in mod evident de armatele imparatului din nord, Asirianul (*) - si cetatea va fi luata". Ideea destul de raspandita ca nu va fi decat o singura batalie finala la Armaghedon nu poate fi adevarata, dupa cum vom vedea imediat.

     (*) Acest imparat este infatisat in diferite feluri in profetie: Asirianul (Is. 10:5, 24 ; 14:25 ; 31:8 ; Mica 5:4), urgia care navaleste (Is. 28:2, 15, 18), cornul cel mic (Dan. 8:9-14), un imparat neinduplecat la infatisare si priceput in uneltiri (Dan. 8:23-25), imparatul nordului (Dan. 11:40-45). - Daca acest imparat este numit Asirianul de mai multe ori in profeti, pe de-o parte este bine deoarece, dupa toate probabilitatile, el isi va exercita controlul peste teritoriul asirian de altadata, astazi Irak. Pe de alta parte, aceasta denumire evidentiaza, mai presus de toate, ca vrajmasia sa impotriva iudeilor in timpul de la urma va fi la fel cu aceea pe care a avut-o Asirianul de altadata fata de Israel. Asirianul va fi instrumentul special in mana lui Dumnezeu pentru a disciplina poporul iudeu apostat. De aceea si numele de "urgia care navaleste" se aplica puterii asiriene.

     In timpul de la urma, in afara confederatiei din vest sub conducerea Romei, va fi o alta alianta de tari situate in nordul Palesteinei (Ps. 83:1-8). Adevarata putere a acestei aliante va fi totusi legata de Rusia (Dan. 8:23-24) ; Ezec. 38:39). Conducatorul acestei confederatii este numit "imparatul nordului" in Dan. 11:40-45. Versetul 40 arata ca imparatul sudului este Egiptul, care in timpul de la sfarsit pare sa aiba o anumita independenta, desi el este mai mult sau mai putin dependent de Roma. Imparatul nordului este echivalentul cornului mic din Dan. 8:9-14, 23-26.

     Contextul si derularea evenimentelor profetice, rezumat pe scurt, pare sa fie urmatorul: Sub conducerea lui Antihrist, iudeii se vor inchina imaginii imparatului roman asezata in templu, - acest imparat care este prima "fiara" din Apocalipsa 13:14-15. Acesta va fi punctul culminant al apostaziei lor fata de Dumnezeu. Ca raspuns la aceasta, Dumnezeu va aduce judecata peste natiune apostata si va ingadui Asirianului, vechiul vrajmas al lui Israel din nord, sa invadeze Palestina. Il va folosi ca "nuiaua maniei Sale" impotriva natiunii nelegiuite (Is. 10:5-6). Ca un vartej de foc, acest Asirian va matura tara printr-o distrugere devastatoare. Ioel 2:1-11 ne vorbeste de aceasta invazie: "... un popor numeros si puternic, cum n-a mai fost niciodata si nici nu va mai fi dupa el, generatii si generatii. Focul mistuie inaintea lui si flacara arde inapoia lui; tara este ca gradina Edenului inaintea lui si un pustiu parasit inapoia lui; da, si nimic nu scapa de el .. Pamantul se cutremura inaintea lor, cerurile se zguduie" (Ioel 2:2, 3, 10).

      El va inunda Palestina, dar se va indrepta de asemenea spre Egipt, si il va lua. Apoi niste vesti care vin din est si din nord il vor tulbura si se va intoarce cu o mare furie, pentru a nimici si a distruge cu totul pe multi (Dan. 11:44). In mod clar aceasta va fi o noua strangere a puterilor din vest la Armaghedon, in Palestina, care va provoca intoarcerea imparatului din nord. Exact in acest moment Domnul Isus va apare impreuna cu sfintii Sai si cu ingerii sfinti (Mt. 16:27 ; 24:30 ; Apoc. 19:11-21) (*) si va judeca pe fiara si pe profetul mincinos si va nimici armatele occidentale. Intre timp, imparatul din nord intors din Egipt va ajunge in Palestina, si acolo Il va intalni pe Hristos, si se va ridica impotriva Lui, Printul printilor. Dar el, de asemenea, impreuna cu armatele sale, va fi zdrobit dintr-o data, fara mana omeneasca (Dan. 8:25 ; 11:44-45). Dupa putin timp, Gog, conducatorul confederatiei ruse din fundul nordului, pe care primul imparat din nord se sprijinea, va purta razboi in Palestina si va patrunde in tara frumusetii cu puternicele sale armate (**). Dar, inainte ca sa ajunga la Ierusalim, el va fi nimicit in totalitate.

     (*) Intrebarea daca Zah. 14:4 se va implini tocmai in acel moment nu este transata cu certitudine

     (**) De aceea, in unele pasaje din Cuvantul profetic, el este numit Asirianul (Is. 10:20-34 ; 14:24-25). Deci, vor fi doi imparati din nord, strans legati unul de altul.

     Ezechiel ne arata ca aceasta invazie va avea loc la inceputul domniei de o mie de ani, dupa restabilirea si intoarcerea celor douasprezece semintii in tara lor. Ele vor fi in acel moment in siguranta; vor locui in locuinte fara ziduri, fara zavoare si fara porti, adica fara fortificatii, pentru ca se vor increde in intregime in paza Domnului, care va veni la ele in putere si in glorie si care le va salva de puterea vrajmasului lor.

     Va fi deci doua mari invazii ale imparatului din nordul Israelului, prin armatele venind din nord. Una va avea loc in timpul sau la sfarsitul necazului cel mare. Dumnezeu o va ingadui ca o judecata directa impotriva iudeilor apostati. Cu ea se va incheia aceasta perioada speciala a necazului cel mare. A doua si ultima invazie in Israel va avea loc prin Gog, al doilea si ultimul imparat din nord. Domnul o va ingadui de asemenea, dar nu ca o judecata impotriva poporului iudeu, ci pentru a Se glorifica prin judecata asupra vrajmasilor poporului Sau, si pentru a aduce intregul pamant sub stapanirea Sa.

          "Si Ma voi preamari si Ma voi sfinti (adica nimeni nu va mai indrazni sa rosteasca Numele Sau fara sa-I dea cinstea care I Se cuvine) si Ma voi face cunoscut in ochii multor natiuni. Si vor cunoaste ca Eu sunt Domnul ... Si voi face cunoscut Numele Meu cel sfant in mijlocul poporului Meu Israel si nu voi mai lasa sa fie profanat Numele Meu cel sfant. ...Si voi aseza gloria Mea intre natiuni, si toate natiunile vor vedea judecata Mea pe care am facut-o si mana Mea pe care am pus-o asupra lor" (Ezec. 38:23 ; 39:7, 21).

     Pentru a avea o intelegere mai buna, am mers destul de departe in prezentarea evenimentelor de la sfarsit ; si iata-ne ajunsi pe terenul iudaic fara sa ne dam seama. De fapt, Apocalipsa nu se ocupa decat putin de aspectul iudaic al evenimentelor din scena finala, ci mai de graba de rolul pe care il au puterile occidentale "crestine". De aceea, vrem acum sa revenim la punctul de plecare al meditatiei noastre cu Apocalipsa 19:19.

     Dupa cum am vazut, prima invazie a Asirianului, va fi motivul exterior pentru strangerea si stationarea puterilor militare din Europa de vest in Palestina. Si din pasajul nostru din Apocalipsa 19 intelegem adevaratele intentii ale lui Satan: de a face razboi impotriva Mielului prin fiara si prin falsul profet. In spatele la toate acestea Se afla in mod natural Dumnezeu in suveranitatea Sa, si nimic nu se intampla fara ca El sa pastreze controlul. Totul serveste la implinirea planurilor Sale, inclusiv activitatea lui Satan. Si pentru ca El cunoaste pe deplin intentiile lui, este spus aici ca fiara si imparatii pamantului s-au adunat pentru a lupta impotriva Celui care sedea pe cal si impotriva ostirii Lui.

     3.2.3     Armaghedon

     Inainte de a aborda chestiunea personalitatii "falsului profet", trebuie sa mai spun ceva in legatura cu "imparatii pamantului".

     Pana aici am vazut ceva despre puterile aliate din Europa de vest si despre Asirian, care vor veni in Palestina pentru a se lupta. In Apocalipsa 16 invatam altceva despre o "trinitate", daca o putem numi asa, profana si satanica. Trei duhuri necurate, iesind din gura balaurului, a fiarei si a falsului profet, merg la imparatii intregului pamant locuit, ca sa-i adune pentru razboiul zilei celei mari a lui Dumnezeu (v. 13, 14), si la v. 16 este spus ca i-a adunat ( este evident acum ca Dumnezeu Insusi este in vedere) in locul numit in evreieste "Armaghedon".

     Dupa cel de-al saselea potir, fluviul Eufrat (*) va seca, ceea ce va pregati "calea imparatilor de la rasaritul soarelui" (16:12). Este vorba probabil de o putere asiatica, probabil legata de Asirian, care isi va revarsa armatele si hoardele sale in tara Canaan. Dar, Dumnezeu Insusi este Cel care ii va aduce acolo. De ce-o face? Pentru ca ei sa-si gaseasca acolo judecata finala prin Hristosul Sau. Ceea ce arata clar versetul 16, dar si citatul urmator din Tefania: "De aceea, asteptati-Ma, zice Domnul, pana in ziua in care Ma voi ridica pentru prada. Pentru ca hotararea Mea este sa adun natiunile, sa strang imparatiile, sa-Mi vars furia asupra lor, toata mania Mea aprinsa; pentru ca tot pamantul va fi mistuit de focul geloziei Mele" (Tef. 3:8). Sa ne amintim ca toate natiunile pamantului vor umple masura pacatului lor, indiferent de unde vin ele, din vest, din nord sau din est. Astfel, nu le ramane in final decat judecata.

     (*) Fluviul Eufrat reprezinta limita cuceririlor orientale de catre Roma si va fi in viitor granita Palestinei (gen. 15:18).

     Si de ce locul unde Dumnezeu va aduna pe imparatii pamantului se numeste Armaghedon? Cuvantul ebraic inseamna "muntele Meghido", "munte de adunare a trupelor". Acolo canaanitii au luptat altadata impotriva lui Israel si unde Dumnezeu a luptat pentru poporul Sau si i-a dat biruinta asupta vrajmasilor sai (Jud. 5:19-20).

     In acelasi fel, in timpul de la urma, natiunile pamantului se vor aduna pentru a-l nimici pe Israel. Sa citim numai despre planurile lor, despre "comploturile viclene" ale lor, in Psalmul 83 care vorbeste profetic: "Ei au zis: Veniti, si sa-i nimicim ca natiune si sa nu mai fie amintit numele lui Israel" (Ps. 83:4). Apoi este enumerata o serie de natiuni, la care "Asiria" s-a alaturat de asemenea (v. 8). Dar, Dumnezeu va interveni, in Persoana Fiului Sau, Domnul nostru Isus, si va salva pe poporul Sau, ca in zilele judecatorilor.

     Nu cred ca ar trebui sa interpretam cuvantul "Armaghedon" ca desemnand in mod literal muntele sau campia  "Meghido". Ca si valea lui Iosafat (Ioel 3:2, 12), Armaghedon reprezinta evenimente sau o insiruire de evenimente fundamentale ale timpurilor de la sfarsit. In cazul Armaghedonului, ne este aratat cum Dumnezeu, folosindu-Se de actiunile lui Satan, va aduna natiuni diferite in Palestina (probabil in vecinatatea Ierusalimului), si acolo, printr-o serie de lovituri de judecata (*), acolo va decide definitiv cine trebuie sa exercite autoritate si stapanire peste pamant. Nimicirea completa a tuturor vrajmasilor Fiului Sau prin Hristos Insusi, va clarifica o data pentru totdeauna a cui va fi "Imparatia lumii" (11:15): "Imparatia lumii a ajuns a Domnului nostru si a Hristosului Sau si El va imparati in vecii vecilor". Da, "la urma El Se va ridica pe pamant" (Iov 19:25)! Cat de mult ne bucura aceasta!

     (*) Judecata celor vii din Matei 25:41-46 face parte din acestea; ea se va exercita peste natiunile in viata din acel moment pe pamant.

     Toate popoarele de pe pamant vor suferi judecata in tara lui Israel. Cu siguranta, aceasta este foarte semnificativ. Dar, in pasajul nostru din Apocalipsa 19, pe primul plan nu este Israel, nici judecatile in legatura cu Israel, ci judecata lui Antihrist si a imperiului roman care va apare din crestinatatea de nume, apostata. Aceasta este socant: Europa occidentala unita, moderna, civilizata, care se lauda inca astazi cu marturisirea sa crestina, isi va arata necredinciosia si vrajmasia impotriva lui Dumnezeu si impotriva Hristosului Sau prin faptul ca va lupta impotriva Mielului - si cat de scurt este comentariul pe care Duhul Sfant il adauga: "Mielul ii va invinge" (17:14).

   

   

                

                                   Am vazut cerul deschis                                                                                                                Apoc.  cap. 19 :11-16

                                                                     - II -


          Christian Briem


     2.5     Ostirile din cer

     Vizionarul intrerupe acum pentru un moment descrierea aspectului judiciar al lui Hristos, pentru a se indrepta spre cei care-L urmeaza.

               "Si ostirile din cer Il urmau pe cai albi, imbracate in in subtire, alb si curat" (19:14).

     Ostirile sunt vazute in cer, si ele urmeaza acum ca un cortegiu imens, pe cavalerul asezat pe calul alb. Putem trage concluzia ca ele vor participa la victoria triumfala a Imparatului imparatilor. Cand L-am vazut pe Domnul Isus avand Numele de "Credincios si Adevarat" asezat pe calul alb (19:11), nu am vazut pe nimeni impreuna cu El. Dar acum, avand Numele de "Cuvantul lui Dumneze", putem vedea si pe altii care Ii sunt asociati. Cine sunt ei? Cine sunt aceste trupe carora Domnul le permite sa participe la triumful Lui? Este vorba despre multimi mari de ingeri care sunt in cer?

     2.5.1     Ingerii

     Cuvantul lui Dumnezeu arata foarte clar ca ingerii Il vor insoti pe Domnul Isus, atunci cand El va apare ca sa faca judecata.

               "Pentru ca Fiul Omului va veni in gloria Tatalui Sau, cu ingerii Sai, si atunci va da fiecaruia dupa faptele lui"  (Mt. 16:27)

     La fel este spus in descrierea judecatii celor vii in Matei 25:

               "Dar, cand va veni Fiul Omului in gloria Sa, si toti ingerii cu El, atunci va sedea pe tronul glorie Sale" (Mt. 25:31).

     Putem observa in cele doua citate, ca Domnul Isus este de fiecare data numit "Fiul Omului, si impreuna cu El, dupa cum vedem, isi fac aparitia si ingerii. La fel este si in Matei 13:41. Ingerii au deci o relatie speciala cu El, care este Cap peste toate lucrurile. Si atunci cand este vorba de exercitarea judecatii, ingerii apar intotdeauna in prim plan. Dar in versetul nostru din Apoc. 19, El este "Cuvantul lui Dumnezeu", ceea ce indica faptul ca El este gata sa-L faca cunoscut pe Dumnezeu, in gloria Sa, pe calea judecatii. Si pentru aceasta El Se asociaza, in harul Sau, cu altii.

     Chiar daca ingerii i-au parte la acest eveniment, nu ei sunt cei care se vad in aceasta relatie speciala cu El, ci acestia sunt sfintii - deci oameni, care au parte de prima inviere, si care acum raman in cer cu trupuri glorificate. Al patrulea Nume al Domnului - "Imparat al imparatilor si Domn al domnilor" - care apare in acest paragraf, permite sa tragem concluzia ca, atunci cand este vorba de ostiri, nu este vorba aici de ingeri, ci de sfinti glorificati.

     2.5.2     Chemati

     Aceasta interpretare este bazata pe alte doua considerente. In cap. 17 vedem ca fiara si imparatii care ii sunt aliati lupta impotriva Mielului (v. 14). Mielul ii va invinge. De asemenea, vedem acolo alte persoane care stau alaturi de "Domnul domnilor si de Imparatul imparatlor". Ei sunt descrisi ca fiind "chemati" si "alesi" si "credinciosi". Este adevarat ca Scriptura face mentiune de "ingeri alesi" (1 Tim. 5:21), dar titlurile de "chemati" si "credinciosi" nu pot fi atribuite decat oamenilor.

     " Chemati" inseamna ca Dumnezeu a chemat pe cineva, in harul Sau, afara dintr-o anumita stare, in general de jos, pentru a-l aseza intr-o stare mult mai inalta. Aceasta este ceea ce El a facut in mod efectiv pentru credinciosi, si ei sunt numiti de mai multe ori "chemati" sau "sfinti chemati". Referitor la ingeri, fie ca si-au pastrat starea initiala sau au cazut, ei nu sunt obiectele chemarii lui Dumnezeu.

     Sub acest aspect, este interesant de subliniat ca, chiar si primul om in gradina Edenului, in starea de inocenta, nu era obiectul unei chemari a lui Dumnezeu. In plus, la ce ar fi putut sa-l cheme? L-a asezat in gradina Eden in mod special pentru ca s-o lucreze si s-o pazeasca (Gen. 2:15). El ar fi trebuit sa ramana asa. Dar omul a falimentat si a cazut in pacat. Deci, acesta este un act de har, pur si de neimaginat, ca Dumnezeu S-a folosit de ocazia pacatului omului pentru a-l scoate din starea sa nenorocita si a-l aduce in prezenta Sa.

     2.5.3     Haina de in subtire, alb si curat

     Al doilea gand se refera la imbracamintea de in subtire, alb si curat, cu care sunt imbracati cei care fac parte din aceste ostiri. Ne este spus, in legatura cu sotia Mielului, ca hainele de in subtire sunt faptele drepte (lit. "dreptatile") ale sfintilor (Apoc 19:8). Devine deci foarte clar ca aici este vorba de sfintii ceresti, si nu doar de sotia Mielului, ci, de asemenea, putem presupune, de cei care sunt invitati la nunta - deci de toti sfintii inviati si glorificati in cer din acea perioada (*).

     (*) Aceasta va fi implinirea profetiei lui Enoh: "Iata, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinti ai Sai, ca sa faca judecata impotriva tuturor" (Iuda 14). Putem deduce din acest pasaj, ca toti credinciosii, din Vechiul si din Noul Testament, care erau, mai inainte, reprezentati prin simbolul celor "douazeci si patru de batrani", vor face parte din alaiul Domnului.

     Ne gandim noi uneori in inimile noastre, ca intr-un anumit sens ne confectionam noi insine, deja aici jos pe pamant, "haina" pe care o vom purta intr-o zi in gloria cerului? Acestea sunt "faptele drepte" ale sfintilor, care vor fi facute prin puterea Duhului lui Dumnezeu in timpul vietii lor pe pamant, si cu care ei vor fi imbracati atunci, acolo. Aici nu este vorba despre dreptatea lui Dumnezeu, ci de dreptatile sfintilor. Ne gandim, fara sa vrem, la pasajul din Evrei 6:10: "Pentru ca Dumnezeu nu este nedrept, ca sa uite lucrarea voastra si dragostea pe care ati aratat-o pentru Numele Sau, intrucat ati slujit sfintilor". Nu, Dumnezeu nu va uita sa rasplateasca. Noi am putea sa uitam, si chiar este bine sa uitam uneori. Dar El nu va uita niciodata!

     Inima noastra bate mai repede, atunci cand ne gandim, ca si noi, rascumparatii din timpul harului, Il vom urma pe Domnul Isus iesind din cerul deschis, pe cai albi? Vom fi atunci, nu doar martori, ci participanti la biruinta Sa glorioasa. El Se va arata atunci, impreuna cu noi, inaintea lumii. El va fi in fruntea alaiului - El, "cel mai glorios dintre toti". Noi Il vom urma pe cai albi, si vom purta haina de in subtire, alb si curat, vazuta de toti. Atunci Domnul va fi glorificat in sfintii Sai si admirat in toti cei care au crezut (2 Tes. 1:10). Iata scopul Sau cu noi, preaiubitilor! El ar dori ca cei care L-au insotit in lepadarea Sa, sa-L insoteasca, de asemenea, in gloria Sa si in executarea judecatii Sale. Viata noastra este ascunsa inca impreuna cu Hristos in Dumnezeu. "Cand Se va arata Hristos, care este viata noastra, atunci veti fi aratati si voi, impreuna cu El, in glorie" (Col. 3:4). Este ceea ce gasim aici.

     Mai mult, se pare ca avem si in 2 Tes.1 cele doua grupe de sfinti, pe de-o parte credinciosii din Vechiul Testament ("sfintii") si pe de alta parte rascumparatii din timpul harului ("cei care au crezut") (*). Ostirile din Apocalipsa 19 sunt alcatuite din aceleasi doua grupe. Ei au fost reprezentati impreuna, mai inainte, in imaginea celor "douazeci si patru de batrani"; totusi, aceasta a trebuit sa fie apoi abandonat, deoarece trebuia sa se faca distinctie intre "sotia" si "invitati" (19:7,9). Pentru acest motiv simbolul celor douazeci si patru de batrani nu mai este folosit dupa nunta Mielului, care este mentionata in cap. 19:7-10).

     (*) Sfintii Vechiului Testament au crezut si ei de asemenea, este clar, dar este adaugat : "pentru ca marturia noastra fata de voi a fost crezuta", ceea ce se raporteaza la credinciosi din timpul harului, la tesaloniceni.

     2.5.4     Judecata va fi facuta de catre sfinti?

     L-am vazut pe Domnul Isus imbracat cu o haina inmuiata in sange (19:13). Se poate observa ca ostirile ceresti , imbracate in in subtire, alb si curat, nu au sange pe imbracamintea lor. Aceasta vrea sa spuna ca sfintii ceresti nu vor participa direct la executarea judecatii. Aceasta este doar lucrarea Domnului. Tatal a dat toata judecata Fiului, "pentru ca toti sa-L onoreze pe Fiul, dupa cum Il onoreaza pe Tatal" (Ioan 5:22, 23).

     Totusi, Domnul va incredinta executarea judecatii ingerilor, cei puternici in tarie, care implinesc cuvantul Sau (Ps. 103:20, 21). Atunci cand Domnul Isus vorbeste, in Matei 13, despre sfarsitul veacului, El adauga: "Fiul Omului va trimite pe ingerii Sai si ei vor aduna din Imparatia Sa toate prilejurile de poticnire si pe cei care practica nelegiuirea si ii vor arunca in cuptorul de foc; acolo va fi plansul si scrasnirea dintilor" (v. 41, 42). Domnul va trimite deci pe ingeri, si ei vor executa judecata.

     Dar se obiecteaza, de multe ori, ca este scris: "Nu stiti ca sfintii vor judeca lumea?" (1 Cor. 6:2). Cu siguranta, si noi ii vom judeca chiar si pe ingeri. Dar aceasta are mai mult caracterul "sesiunii juduciare" a Domnului. Noi vom fi, intr-un fel, insotitorii Sai; El ne va face sa luam parte la guvernarea Sa, la inceput si in timpul Imparatiei pe pamant. Nu stim in detaliu cum va avea loc acest lucru. Dar cele douasprezece porti - fiecare dintr-o singura perla - ale cetatii ceresti, Ierusalimul (cap. 21), ne ofera cateva clarificari: Sentinta va fi pronuntata in cer prin Adunarea glorificata, si ingerii vor transmite mesajul pe pamant. Credinciosii au experimentat harul fara margini al lui Dumnezeu (in special cei din timpul harului) pana acolo incat nu par a fi calificati pentru a exercita judecata. Nu ei vor fi instrumentele de care Se va folosi Dumnezeu pentru implinirea judecatii. Acestia sunt mai degraba ingerii. Dar judecata, ca atare, va veni de la Domnul Isus Insusi. Aceasta ne conduce direct la versetul care urmeaza, in care descrierea Domnului Isus, ca Judecator al pamantului, este reluata.

     2.6     Judecatorul pamantului

          "Si din gura Lui iesea o sabie ascutita cu doua taisuri, ca sa loveasca natiunile cu ea; si El le va pastori cu un toiag de fier; si El va calca teascul vinului furiei maniei lui Dumnezeu Cel Atotputernic. Si are un nume scris pe haina si pe coapsa Lui: Imparat al imparatilor si Domn al domnilor" (Apoc. 19:15, 16).

     Evenimentele violente sunt rezumate aici in cateva propozitii - convulsiile pe care pamantul nu le-a vazut niciodata inainte: venirea Domnului pentru judecata, revarsarea maniei lui Dumnezeu peste orice rau, stabilirea tronului lui Hristos si a guvernarii Sale, supunerea tuturor imparatilor si a tuturor natiunilor de pe pamant sub stapanirea Acelui care ocupa locul suveranitatii absolute pe pamant. Aceasta este implinirea completa a Ps. 2.

     2.6.1     Distrugerea (sau zdrobirea) prin suflarea gurii Sale

     Mai intai ne este spus ca o sabie ascutita cu doua taisuri iesea din gura Acelui care sedea pe calul alb. Sa subliniem ca in acord cu ceea ce deja a fost spus, aceasta sabie nu iese decat din gura Sa, nu din gura celor care Il urmeaza pe cai albi, iesind din cer. Aceasta sabie ascutita cu doua taisuri este un simbol al sfantului Sau Cuvant, dupa Evrei 4:12, 13: "patrunzand pana la despartirea sufletului si a duhului, a incheieturilor si a maduvei, si in stare sa judece gandurile si intentiile inimii. Si nicio faptura nu este ascunsa inaintea Lui, ci toate sunt goale si descoperite inaintea ochilor Aceluia cu care avem a face".

     Avand acest verset inaintea noastra, intelegem ca judecata Domnului, din acea zi, nu va fi exercitata orbeste. Este suficient numai un singur cuvant din gura Lui, pentru a-i dobori la pamant pe vrajmasii Sai, si de a-i nimici (conf. Ioan 18:6). Cand ceva sau cineva nu corespunde gandurilor Sale, este suficient ca Domnul Isus sa rosteasca un cuvant pentru a elimina definitiv ceea ce este impotriva Lui. Dar judecata Sa va fi in intregime in conformitate cu Cuvantul Sau si va corespunde conditiei in care se gaseste omul. Intr-un cuvant : va fi o judecata dreapta.

     Nimeni nu se poate impotrivi puterii Cuvantului Sau in judecata. Prin el va lovi natiunile. Isaia a spus: "va lovi pamantul cu nuiaua gurii Lui, si-l va ucide pe cel rau cu suflarea buzelor Sale" (Is. 11:4). Profetul Tefania spune: "Pentru ca hotararea Mea este sa adun natiunile, sa strang imparatiile, sa-Mi vars furia asupra lor, toata mania Mea aprinsa; pentru ca tot pamantul va fi mistuit de focul geloziei Mele" (Tef. 3:8). Se poate remarca deja aici ca Domnul Isus il va nimici, de asemenea, pe "cel faradelege", Antihristul, "prin suflarea gurii Sale" (2 Tes. 2:8). Totusi, nu vom gasi descrierea decat in paragraful urmator (Apoc. 19:20), sub imaginea "falsului profet".

     Exista printre cititori cineva care inca nu se apleaca in fata puterii Cuvantului Sau? Desi Cuvantul Sau detine si pretinde totdeauna autoritatea absoluta, El vorbeste totusi, astazi inca, intr-un duh de har, si te cheama sa vii la El cu pacatele tale. El este cel care te va scapa de mania care vine (1 Tes. 1:10). Dar, odata ce ziua de manie a sosit, nu va mai fi mantuire pentru cei care au auzit Cuvantul Sau si care nu au primit dragostea adevarului (2 Tes. 2:10-12). Cuvantul Sau ii va ajunge fara mila - pentru judecata. "Pe cine Ma respinge pe Mine si nu primeste cuvintele Mele, are cine sa-l judece: Cuvantul pe care l-am spus, acela il va judeca in ziua de apoi" (Ioan 12"48).

     2.6.2     El le va pastori cu un toiag de fier

     Ne este spus apoi ca Hristos va pastori natiunile cu un toiag de fier. "Toiagul de fier" vorbeste de caracterul absolut si inflexibil al guvernarii Sale. Aceasta este evident o referire la Psalmul 2, versetele 8 si 9: "Cere-Mi si-Ti voi da natiunile de mostenire si marginile pamantului in stapanire: Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier, le vei sfarama ca pe vasul unui olar". Mi se pare totusi, ca actul de a "pastori" cu un toiag de fier nu caracterizeaza numai supunerea initiala a natiunilor razvratite, ci, de asemenea, intreaga Sa guvernare peste ele. In acest sens El va fi, de asemenea, "Pastorul" lor. Dupa ce a executat judecata peste vrajmasii Sai, Se va aseza pe tronul Sau, si va "pastori" natiunile care vor fi crutate de judecata, - le va guverna. Dreptatea si judecata vor fi temelia tronului Sau (Ps. 89:14), si orice rau va fi pedepsit.

     Autoritatea si puterea Sa vor fi universale, si se vor extinde peste toate natiunile. Guvernarea va fi atunci, in mod efectiv, pe umarul Lui (Is. 9:6). Si atunci cand judecatile Sale vor lovi pamantul, locuitorii lumii "vor invata dreptatea" (Is. 26:9). Acesta este in mod expres scopul tuturor judecatilor Sale. Cat de mult ne invioreaza acest gand, cand luam in considerare severitatea acestor judecati care ne sunt prezentate aici! Descrierea acestui timp al guvernarii Sale nu ni se da decat in cap. 20 din Apocalipsa. Credinciosii vor lua parte la aceasta guvernare, caci Domnul promite invingatorului din Tiatira - nu sabia, ci - toiagul de fier: "Si celui care invinge si celui care pazeste pana la sfarsit lucrarile Mele, lui ii voi da autoritate peste natiuni; si le va pastori cu un toiag de fie, cum sunt zdrobite vasele de lut, dupa cum am primit si Eu de la Tatal Meu" (Apoc. 2:26, 27). Si despre "fiul de parte barbateasca" (Hristos), pe care femeia (Israel) il va naste, este spus: "... El va pastori toate natiunile cu un toiag de fier" (Apoc. 12:5).

     Nu este aceasta o incurajare pentru noi toti, de a gandi la ziua puterii Sale, si sa stim ca vom putea sa-L insotim pe Domnul nostru in acea zi, atunci cand Isi va pune in valoare, cu putere, drepturile Sale asupra acestui pamant? Noi cunoastem, in mod evident, binecuvantari mult mai inalte. Dar gandul ca intr-o zi orice genunchi se va pleca inaintea Lui, ne umple de bucurie, acum cand El este inca lepadat.

     2.6.3     El va calca teascul

     Avem trei simboluri ale judecatii in versetul nostru:

          - o "sabie ascutita", pentru o condamnare imediata;

          - un "toiag de fier" pentru o guvernare dreapta si inflexibila;

          - "teascul vinului" furiei maniei lui Dumnezeu, pentru judecata celor vinovati.

     Actul de a calca strugurii in teascul furiei maniei Dumnezeului Atotputernic, este lucrarea exclusiva a Domnului (*). Aceasta este executarea judecatii lui Dumnezeu peste orice rau, peste cei nelegiuiti - judecata Celui care a zis: "A Mea este razbunarea". "Pentru ca ziua razbunarii era in inima Mea si venise anul celor rascumparati ai Mei. Si Ma uitam si nu era nimeni care sa ajute; si Ma miram ca nu era nimeni care sa sprijine: de aceea, bratul Meu Mi-a adus salvare si furia Mea M-a sprijinit. Si am calcat popoarele in mania Mea si le-am imbatat in furia Mea si le-am varsat sangele pe pamant" (Rom. 12:19 ; Is. 63:4-6). Acestea sunt cuvintele profetice ale Domnului, raspunsul Sau, intr-un fel, la intrebarea din versetul 2: "De ce Iti este haina rosie si vesmintele Tale ca ele celui care calca in teasc?".

     (*) Acest gand este subliniat in continuare de insistenta pronumelui personal "El": "... si El va calca teascul ... "

Am mentionat deja caracterul "judecatii teascului" (sau: razbunarii) care difera de "judecata secerisului", atunci cand ne-am ocupat de haina inmuiata in sange. "Secerisul" este o judecata discriminatorie, graul este adunat in granar. Dar "teascul' vorbeste despre furia lui Dumnezeu la nivel global impotriva raului si de executarea unei judecati drepte impotriva lui. Gasim deja aceasta judecata in cap. 14, unde se pare ca se refera in special la raul religios.

     Faptul ca va fi o zi de razbunare trebuie, astazi, sa ne retina de a ne razbuna singuri, si de a ne cauta singuri drepturile noastre. "Nu va razbunati singuri, preaiubitilor, ci dati loc maniei (maniei Lui), pentru ca este scris: "A Mea este razbunarea, Eu voi rasplati", spune Domnul" (Rom. 12:19). Sa ne amintim intotdeauna ca exista Unul care, intr-o zi, va pune toate lucrurile la adevaratul lor loc si va razbuna orice nedreptate! Razbunare nu se afla in mana noastra. Dumnezeu singur are autoritatea si puterea absoluta de a o face. Dumnezeu a adresat acest mesaj celor credinciosi din Tesalonic : "... de vreme ce este drep inaintea lui Dumnezeu sa dea in schimb necaz celor care va necajesc; si voua, care sunteti necajiti, odihna cu noi, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu ingerii puterii Sale, intr-o flacare de foc, aducand razbunare peste cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu si peste cei care nu asculta de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos" (2 Tes. 1:6-8). Sa asteptam aceasta zi cu credinta!

     2.6.4     Imparat al imparatilor si Domn al domnilor

     Acest al patrulea Nume care se gaseste in paragraful pe care il cercetam, Domnul Isus Il poarta pe haina si pe coapsa Lui. "Haina" Lui - ceea ce fiecare poate vedea despre El - vorbeste despre caracterul Sau oficial in aceasta lume; si titlurile, pe care El le adopta acum pe scena pamanteasca, exprima stapanirea Sa universala: "Imparat al imparatilor si Domn al domnilor". Coapsa este de obicei locul unde se poarta sabia (Ps. 45:3). Dar in cazul Domnului, sabia iese din gura Lui, in timp ce pe coapsa Isi poarta titlurile Sale. Acest ultim punct ar putea face referire la caracterul pacifist al guvernarii Sale.

     Aceleasi titluri sunt mentionate in Apoc. 17:14, dar intr-o ordine inversa: "Domn al domnilor si Imparat al imparatilor". Se pare ca titlul de "Imparat al imparatilor" se raporteaza la demnitatea lui Hristos ca monarh, ca suveran suprem, care este mai presus de toti ceilalti guvernanti. Titlul de "Domn al domnilor" exprima fara indoiala ca Domnul Isus este El Insusi in mod absolut autoritatea suprema. Si este cu siguranta semnificativ ca in 1 Tim. 6:15, Dumnezeu sa fie descris ca atare cu aceste titluri. Aici, Domnul Isus este Cel care le poarta. Dar cine ar putea sa descrie aceasta Persoana unica, pe Domnul nostru Isus Hristos!

     Nu bucuram la gandul ca Acela, a carui stapanire este, astazi inca, larg respinsa, se va manifesta intr-o zi ca potentatul suprem. Toate puterile, stapanirile si autoritatile Ii vor fi supuse, si orice limba va trebui sa recunoasca  "spre gloria lui Dumnezeu Tatal, ca Isus Hristos este Domn" (Filip. 2:11). Lumea proclama inca astazi : "Nu avem alt imparat decat pe Cezar!". Dar momentul este aproape, cand Ii va fi data toata puterea. Stapanirea Sa suprema va fi atunci nelimitata si eterna. In judecatile care vor instaura stapanirea Lui si in timpul domniei Sale de o mie de ani, El va arata ca credinciosia si adevarul, precum si suveranitatea Sa absoluta Ii apartin de drept. Fie ca Numele Sau sa fie foarte inaltat si glorificat de noi, care suntem ai Sai!

   
   
     

                                                     Am vazut cerul deschis                                                                                                                Apoc.  cap. 19 :11-16

                                                                     - I -


          Christian Briem


     1     Introducere

     Cartea Apocalipsa este nu doar o parte deosebit de interesanta si remarcabila a Cuvantului lui Dumnezeu, ci este, de asemenea, o carte in care Dumnezeu declara in mod expres ca :

     "cine citeste si cei care aud cuvintele profetiei si pazesc cele scrise in ea, pentru ca timpul este aproape" sunt fericiti (1:3 ; 22:7).

     De aceea astazi, mai mult ca oricand, este bine de a deschide aceasta carte pentru a invata din ea "ceea ce va fi dupa acestea". Nu trebuie sa fie curiozitatea cea care ne impinge la aceasta, ci de a cunoaste gandul lui Dumnezeu despre ce se va intampla. Este cu totul potrivit de a ne elibera de influenta lucrurilor vizibile si pamantesti, si de a ne preocupa cu partea profetica a Cuvantului lui Dumnezeu. Si cu cat vom intelege marele scop al lui Dumnezeu - de a pregati Fiului Sau un loc de care El este vrednic in cer si pe pamant, - cu atat mai mult studiul profetiei ne va bucura si ne va fi folositor.

     In cartea mea "Rapirea credinciosilor" (se gaseste postata pe blog intre 13.02 si 28. 02. 2018) am prezentat o privire de ansamblu asupra structurii si continutului Apocalipsei, care poate servi ca pregatire si baza pentru aceasta carte. Aceasta prima carte ofera un ajutor semnificativ cititorului pentru intelegerea profetiei, daca cunoaste cel putin cap. 3. El va invata de acolo multe lucruri referitoare la desfasurarea cronologica a evenimentelor, modul in care faptele sunt prezentate in Apocalipsa, diferitele grupuri de credinciosi mantuiti care vor fi in cer si pe pamant. Acolo se gasesc clarificari detaliate cu privire la intrebarea daca cei credinciosi din dispensatia harului vor trebui sa treaca prin necazul cel mare.

     In lucrarea de fata doresc sa ne indreptam atentia asupra ultimelor doua parti din Apocalipsa. Ele au un caracter deosebit de inalt, si ne conduce departe in viitor si in cer. Cu toate acestea, va trebui, cel putin la inceput, sa privim de mai multe ori inapoi si in jos, pentru a include evolutia evenimentelor de pe pamant in meditatiile noastre. Aceste meditatii incep de la cap. 19 si se intind pana la primul paragraf din cap. 22. Vor fi prezentate retrospective ici si colo, pentru a face legatura cu evenimentele descrise anterior.

     Dupa prezentarea "nuntii Mielului" de la inceputul cap. 19, se ajunge cu v. 11 la un punct de cotitura evidenta a cartii, care este, de asemenea, in acelasi timp, punctul sau culminant. El este introdus prin cuvintele semnificative ale vizionarului: "Si am vazut cerul deschis". Apoi urmeaza, imediat, viziunea aparitiei Domnului Isus Hristos in putere si glorie - un eveniment care duce la sfarsitul a tot ceea ce a avut loc in istoria acestei lumi, indiferent daca omul vrea sa recunoasca sau nu.

     In acel moment vor lua sfarsit toate interventiile indirecte ale lui Dumnezeu in aceasta lume, actiunile Sale in providenta. Sa aratam aceasta in alt fel: Toate evenimentele din cer si de pe pamant, relatate in cap. 4:1 pana la cap. 19:11, nu arata inca interventia directa a Domnului. Dumnezeu a lucrat mai degraba in providenta Sa, actionand numai in mod indirect prin diverse instrumente, dar El Insusi nu apare. Asa cum cineva a spus in mod corect: "El a stat in spatele scenei, dar actiona asupra scenei in spatele careia El statea". Referitor la partea cronologica, tot ceea ce este relatat intre aceste doua limite temorare va avea loc inainte de ceea ce este comunicat de la cap. 19:11.

     Rapirea Adunarii lui Dumnezeu, asa cum ne este prezentata in 1 Tesaloniceni 4, nu ne este aratata - si aceasta dintr-un motiv cu totul logic - in aceasta carte "formala" a gandurilor lui Dumnezeu cu privire la pamant. Dar trebuie s-o incadram intre sfarsitul cap. 3 si inceputul cap. 4. Incepand cu cap. 4, scena paraseste pamantul pentru a trece in cer: "Suie-te aici!". Plecand de aici nu mai intalnim termenul "adunare" in Apocalipsa (cu exceptia cap. 22:16). In locul sau se vad cei "douazeci si patru de batrani" in cer, adica sfintii din Vechiul si Noul Testament glorificati in cer. La sfarsitul acestei sectiuni din Apocalipsa, aceasta expresie "douazeci si patru de batrani" la fel este data la o parte pentru a distinge pe "sotia", "sotia Mielului" de ceilalti credinciosi din cer, "invitatii".

     Ajunsi la acest v. 11 din cap. 19, tot ceea ce s-a derulat intre rapirea Adunarii si aparitia lui Hristos, atat pe pamant cat si in cer, este deja de domeniul trecutului, inclusiv nunta Mielului, fapt care este mentionat in prima parte a cap. 19. Plecand de la acest verset 19:11, Dumnezeu deschide, intr-un fel, o pagina noua, ultima din aceasta carte, si ne comunica informatii care se intind pana in eternitatea cea mai indepartata. Merita, intr-adevar, sa ne ridicam ochii spre El si sa privim in cerurile deschise! Fie ca Domnul sa ne dea, pentru aceasta, ajutorul si binecuvantarea Sa!

     2     Aparitia Domnului

     2.1     Vedere de ansamblu si de structura

     Sectiunea de la cap. 19 v. 11 la cap. 21 v. 8 formeaza un tot care prezinta o unitate. Particularitatea acestei parti din Apocalipsa este de a retrasa evenimentele intr-o ordine strict cronologica, si de a arata succesiunea lor in timp fara nicio intrerupere. Ea incepe prin aparitia Domnului venind din cer, si se incheie cu starea eterna. Evenimentele intermediare - ultimile si cele mai grave din aceasta istorie dureroasa a umanitatii - sunt descrise fara omitere, si in ordinea in care ele se vor succede in timp. La inceputul acestei sectiuni se gaseste judecata celor vii, si la sfarsitul ei judecata celor morti.

     Aceasta parte cronologica este urmata, de la cap. 21 v. 9 pana la cap. 22 v. 5, de o retrospectiva asupra "cetatii sfinte, Ierusalimul", care este Adunarea glorioasa a lui Dumnezeu, in legatura cu Imparatia milenara. Scopul si motivul care a condus pe Duhul Sfant - dupa ce a descris starea eterna - sa faca o revenire asupra Adunarii in timpul Imparatiei, vor fi expuse mai tarziu, atunci cand vom ajunge la pasajul in cauza. Dar putem spune deja de aici aceasta: Descrierea amanuntita a Adunarii in glorie, prezentata in relatiile sale cu pamantul in timpul domniei de pace a lui Hristos, ar fi perturbat in mod semnificativ relatarea concisa si cronologica a evenimentelor de la sfarsit.

     Intalnim de opt ori, in sectiunea de care ne ocupam acum (19:11 la 21:8), expresia "si am vazut" (gr. kai eidon) (*). Ea semnaleaza de fiecare data un inceput nou si ne da in mod inevitabil structura acestei parti a Apocalipsei; caci de fiecare data, dupa aceasta expresie, urmeaza viziuni noi care sunt comunicate vizionarului.

     (*) Al doilea verset din cap. 21 nu incepe, in greaca, prin expresia "kaï eïdon" = "si am vazut". Acolo, "eidon" urmeaza obiectul.

     - "Si am vazut cerul deschis" - urmat de aparitia adevaratului Imparat al imparatilor (19:11-16).

     - "Si am vazut un inger care statea in soare" - urmat de invitatia la marea cina a lui Dumnezeu (19:17,18).

     - "Si am vazut fiara si pe imparatii pamantului si ostirile lor adunate" - urmat de judecata fiarei si a falsului profet (19:19-21).

     - "Si am vazut un inger coborand din cer" - urmat de legarea lui Satan (20:1-3).

     - "Si am vazut tronuri" - urmat de domnia impreuna cu Hristos in timpul mileniului (20:4-6) si de ultima batalie si biruinta asupra lui Satan (20:7-10).

     - "Si am vazut un mare tron alb" - urmat de descrierea Domnului ca Judecator (20:11).

     - "Si am vazut mortii" - urmat de judecata mortilor (20:12-15).

     - "Si am vazut un cer nou si un pamant nou" - urmat de starea eterna (21:1-8).

     O privire rapida asupra cap. 19 ne arata o serie intreaga de contraste puternice. Intalnim doua femei, doua sarbatori, doua ostiri si doi imparati. "Curva cea mare" (19:2) este in contrast cu "sotia Mielului" (19:7), "nunta Mielului" (19:9) cu "marea cina a lui Dumnezeu" (19:17), "ostirile din cer" (19:14) cu "ostirile fiarei" (19:19) si "imparatii pamantului" (19:19) cu "Imparatul imparatilor si Domnul domnilor" (19:16). Ce incompatibilitate! Acesta este contrastul dintre adevarat si fals, dintre lumina si intuneric, dintre cer si iad!

     2.2     Cerurile deschise

     Aceasta este a cincea si ultima oara cand se face mentiunea unui cer deschis in Noul Testament. Cu o singura exceptie, Domnul Isus este intotdeauna persoana centrala, atunci cand se deschide cerul.

     1. Atunci cand Mantuitorul a fost botezat in Iordan, cerurile s-au deschis, si a venit un glas din cer, spunand: "Acesta este Fiul Meu Preaiubit in care Imi gasesc placerea" (Mt. 3:16,17). Eveniment unic! Cerul nu se mai deschisese vreodata deasupra unei persoane in viata din aceasta lume. Dar acum Fiul lui Dumnezeu este pe pamant, Dumnezeu, Fiul, deplina revelatie a lui Dumnezeu. Cerul privea spre El, jos, si Tatal exprima toata placerea Sa despre aceasta Persoana unica.

     2. In Ioan 1 Domnul Insusi vorbeste de un cer deschis si zice: "Adevarat, adevarat va spun, ca de acum veti vedea cerul deschis si pe ingerii lui Dumnezeu urcand si coborand peste Fiul Omului" (v. 51). Aceasta se va implini in mileniu. Hristos va fi atunci centrul, Obiectul cerului pe pamant.

     3. In Fapte 7 Stefan vede cerurile deschise. El vede gloria lui Dumnezeu si pe "Isus stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu" (v. 55,56). Aceasta, de asemenea, este minunat! Acela care a fost Obiectul lui Dumnezeu pe pamant, este acum Obiectul credinciosului in cer. Sa ridicam ochii, si noi de asemenea, in dureri si in necazuri, da, sa ridicam permanent ochii spre El! Fiul Omului glorificat este sursa de putere pentru noi, in drumul nostru prin aceasta lume, si El este, de asemenea, tinta spre care mergem .

     4. Petru, de asemenea, in Fapte 10, a vazut cerul deschis; el a vazut un vas, ca o panza mare, lasata pe pamant, in care erau toate patrupedele si reptilele de pe pamant. Si a auzit un glas zicandu-i: "Ridica-te, Petru, injunghie si mananca!" (v. 11-13).

     Aceasta panza mare in care se aflau animale necurate este o imagine a Evangheliei harului, care trebuie de acum inainte sa fie vestita si natiunilor, oriunde in lume ("legata in patru colturi"). Acesta este singurul exemplu unde Domnul Isus nu sta in mod direct in centru cerului deschis.

     5. Acum, in Apocalipsa 19, Ioan vede cerul deschis. La inceputul istorie profetice, o usa i-a fost deschisa in cer (4:1). Dar acum, cerul insusi se deschide, pentru a permite cuiva sa iasa, o Persoana foarte inaltata, care poarta patru nume.

     Aceasta Persoana a parasit odata gloria cerului pentru a cobori pe acest pamant blestemat, pentru a trai aici ca Om desavarsit, glorificandu-L astfel pe Dumnezeu, pentru a muri, si pentru a implini lucrarea de rascumparare. Dupa ce a implinit-o El s-a intors in cer - "Acest Isus", asa cum L-au numit ingerii (Fapte 1:11). Dar El va veni in acelasi fel cum ei L-au vazut mergand in cer: Iata mesajul ingerilor adresat ucenicilor care priveau tinta spre cer.

     Acum a sosit acest moment. El a inaintat pentru a iesi din cerul deschis, dar de aceasta data pentru a exercita judecata.

     2.3     Aparitia Domnului ca Judecator

     "Si am vazut cerul deschis: si iata un cal alb si Cel care sedea pe el este numit Credincios si Adevarat; si El judeca si se lupta cu dreptate" (19:11).

     Am ajuns acum la evenimentul care domina totul, care este mentionat atat de des in Vechiul si in Noul Testament si spre care se indreapta lumea: interventia personala si directa a Domnului asupra acestui pamant.

     Dumnezeu va introduce " din nou pe Cel intai-nascut in lumea locuita". Acest mod de exprimare al Duhului Sfant in Evrei 1:6 implica o desfasurare a puterii divine, care va fi necesara pentru atingerea acestui scop. Caci, daca ar veni din nou in smerenie si-n umilinta, oamenii I-ar face de fapt aceeasi primire pe care I-au facut-o deja atunci cand El a intrat pentru prima data in aceasta lume. Atunci cand ceva este un pic deranjant  pentru oameni si este impotriva a ceea ce ei cauta, atunci le vine in minte gandul unei eventuale intoarceri a lui Hristos. Dar, El este cel care va veni spre ei, si aceasta va fi in putere si in glorie. Aceasta va fi atunci ziua Sa, "ziua Domnului", despre care s-a vorbit atat de mult in Vechiul si in Noul Testament (vezi de ex. Ioel 1:15 ; 2:31 ; 2 Tes. 2:2).

     El asteapta de mult acest moment, El asteapta pana ce Dumnezeu, Tatal, va pune pe vrajmasii Lui ca asternut al picioarelor Sale (Ev. 10:12,13 ; Ps. 110:1). Acest moment a sosit acum. El Insusi a vorbit despre acesta: "Iar indata dupa necazul acelor zile, soarele se va intuneca si luna nu-si va da lumina si stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor vor fi clatinate. Si atunci se va arata semnul Fiului Omului in cer si atunci toate semintiile pamantului se vor jeli si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere si cu glorie mare" (Mt. 24:29-30).

     2.3.1     Calul alb

     Vizionarul vede un cal alb. Acesta este simbolul unei puteri victorioase, careia nimic nu-i poate rezista. Ca multe alte simboluri din Apocalipsa, si acesta, de asemenea, este imprumutat din Vechiul Testament. Gasim astfel in Zaharia 1:8, de exemplu, ca, pe langa caii rosii si murgi, erau si cai albi; in acest pasaj caii vorbesc in totul, fara exceptie, de interventiile lui Dumnezeu in providenta Sa. In capitolul 6 din cartea noastra, am intalnit deja un cal alb. Este spus despre cel care sedea deasupra, ca a iesit "invingator ca sa invinga" (6:2). Aceasta este deci semnificatia "calului alb": putere victorioasa pentru a supune orice putere adversa.

     Dar persoana asezata pe calul alb din capitolul 6 nu este cea din capitolul 19. Faptul ca ambele sunt vazute pe un cal alb, nu indica in mod categoric ca este vorba de aceeasi persoana in ambele cazuri. In cap. 6 este vorba, in mod clar, de un mare cuceritor, care nu este caracterizat mai mult. Aici, totusi, este vorba in mod incontestabil de Hristos, dupa cum ne arata cu claritate restul descrierii personalitatii asezata pe calul alb.

     Altadata, Domnul a venit in slabiciune, atunci cand, fiind un Copilas, a fost culcat intr-o iesle. El apare acum cu o putere victorioasa, pentru a-Si supune pe toti vrajmasii. Altadata, a fost scuipat in fata, infatisarea Lui era desfigurata mai mult decat a fiilor oamenilor (Is. 52:14). Dar acum, El Isi desfasoara puterea si gloria Sa si Isi revendica drepturile Sale. Si vom vedea mai departe, ca acum El este impodobit, ca sa spune asa, cu toate gloriile Sale pe care le-a dobandit, si toate onorurile care sunt potrivite pentru acest eveniment solemn.

     2.3.2     Credincios si Adevarat

     Dintre cele patru nume care sunt atasate de Domnul Isus in versetele 11 la 16, si care vorbesc despre caracterul Persoanei Sale, primul este: "Credincios si Adevarat". Doar El a fost, in Persoana si in caile Sale, personificarea acestor trasaturi de caracter. Deja in cap. 1 se vorbeste despre El ca "Martorul credincios". El Se prezinta adunarii din Filadelfia ca "Cel Sfant, Cel Adevarat" (3:7), si adunarii din Laodiceea ca "Martorul credincios si adevarat" (3:14). Domnul Isus a fost totdeauna credincios, in tot drumul Sau pe pamant. Credinciosia fata de Dumnezeu si fata de oameni L-a caracterizat intotdeauna, si aceasta pe o scena plina de necredinciosia omului. Chiar daca L-a costat, El a slujit cu credinciosie pe Dumnezeu, L-a glorificat pana la moartea Sa pe cruce si L-a facut cunoscut. Chiar si inaintea lui Pilat din Pont, El inca, fiind prizonier, face o frumoasa marturisire (1 Tim. 6:13) ; Ioan 18:37). Dar acum El este Judecatorul. Ce schimbare monumentala! Totusi, El ramane Cel credincios, desi credinciosia Sa nu se mai face cunoscuta prin diverse manifestari de har, ci printr-o judecata dreapta. "Si dreptatea va fi braul rarunchilor Sai, iar credinciosia, braul coapselor Sale" (Is. 11:5).

     Dar, Numele Sau este, de asemenea, "Adevarat". Ca Om pe pamant, El a fost permanent "adevarul" (Ioan 14:6), expresie desavarsita a tot ceea ce este Dumnezeu. Da, El a aratat in totul si in toate care sunt gandurile lui Dumnezeu in aceasta privinta. Si atunci cand iudeii L-au intrebat cine era, El nu a putut sa spuna decat ceea ce doar El putea sa spuna: "Intocmai ceea ce va si spun" (Ioan 8:25). In purtarea Sa, atat fata de Dumnezeu cat si fata de oameni, in tot ceea ce El spunea sau facea, El era "Adevarat", El era si este "adevarul". El este "lumina adevarata" (Ioan 1:9), "painea cea adevarata" (Ioan 6:32), "vita cea adevarata" (Ioan 15:1), "adevaratul Dumnezeu" (1 Ioan 5:20) si "Martorul adevarat" (Apoc. 3:14). Si in exercitarea judecatii, El va fi perfect adevarat, exprimand, fara a o micsora, esenta lui Dumnezeu, sfintenia si dreptatea Sa fata de rau.

     2.4     El judeca si lupta

     Credincios si Adevarat in El Insusi, El judeca si Se lupta cu dreptate. El iubeste dreptatea si uraste nelegiuirea (Ev. 1:9), si dreptatea va caracteriza toate caile Sale, fie ca este vorba de stabilirea Imparatiei Sale, sau de exercitarea puterii Sale, sau cu privire la judecata vrajmasilor Sai, sau de lupta impotriva puterilor militare vrajmase.

     Pavel a vorbit deja la sfarsitul discursului sau din Areopag, spunand ca Dumnezeu "a randuit o zi in care va judeca pamantul locuit, cu dreptate, prin Omul pe care L-a randuit, dand tuturor dovada prin aceea ca L-a inviat dintre morti" (Fapte 17:31). Acest "Om" deci, pe care Dumnezeu L-a randuit pentru aceasta, este aici inaintea noastra, si ziua randuita de Dumnezeu pentru judecata a venit in Apocalipsa 19. Judecata exercitata de Domnul se va exercita nu doar asupra celor vii, ci, de asemenea, si asupra celor morti: El este "Judecator al celor vii si al celor mort" randuit de Dumnezeu, Judecatorul universal (Fapte 10:42) ; 2 Tim. 4:1 ; 1 Pet. 4:5). El are in mana Sa soarta tuturor oamenilor. Ce constare surprinzatoare in acel moment! Ea va umple de groaza pe toti vrajmasii.

     Atunci cand iudeii se gandeau la judecata, le vinea in minte doar judecata celor vii. Cei mai multi crestini, dimpotriva, ignora aceasta parte a judecatii. Ei se preocupa mai mult, presupunand ca o fac, de judecata mortilor. Domnul va judeca ambele grupe de persoane, si aceasta in momente cu totul diferite. In capitolul nostru este vorba de judecata celor vii. Ea are loc chiar inaintea Mileniului. Judecata celor morti este prezentata in ultimele doua paragrafe din cap. 20. Acest moment deosebit de solemn va veni doar atunci cand "se vor implini cei o mie de ani" si Satan va fi dezlegat din inchisoarea lui (20:7 si urmtoarele).

     Judecata celor vii va avea un carater dublu. Aceasta va fi, pe de-o parte, o "judecata razboinica", dupa cum vom vedea de la versetul 19 din capitolul nostru. Aceasta este "ziua de razbunare", despre care este vorba atat de des in Cuvant. Sabia va iesi din gura Aceluia care sade pe cal si va ucide pe toti adversarii.

     Aceasta judecata va avea, pe de alta parte, un al doilea aspect, caracterizat mai bine prin expresia "sesiune judiciara". Caci Domnul Isus "va sedea pe tronul gloriei Sale, si toate natiunile vor fi adunate inaintea Lui" (Mt. 25:31,32). Apocalipsa 20:4 face aluzie la aceasta sesiune judiciara: "Si am vazut tronuri, si ei sedeau pe ele si li s-a dat sa faca judecata". Fara a vrea sa intram acum in mai multe detalii, vom remarca doar doua puncte:

     - Aceasta judecata va fi facuta, nu doar la inceputul Imparatiei, ci, de asemenea, pe parcursul intrergii perioade de domnie a lui Hristos pe pamant: "In fiecare dimineata ii voi nimici pe toti cei rai din tara (sau, "de pe pamant"), ca sa starpesc din cetatea Domnului pe toti lucratorii nelegiuirii" (Ps. 101:8).

     - Tronul lui Hristos va fi in acele zile in Ierusalimul pamantesc: "In timpul acela vor numi Ierusalimul: tronul Domnului; si toate natiunile se vor aduna la el, la Ierusalim, pentru Numele Domnului" (Ier. 3:17). Cand vom aborda cap. 21 din Apocalipsa, vom examina din nou faptul ca Hristos va avea, de asemenea, un tron in cer, si ca va fi, de asemenea, un alt Ierusalim, unul ceresc.

     2.4.1     Ochii ca o flacara de foc

     Autorul inspirat continua cu descrierea Persoanei asezata pe calul alb:

     " Si ochii Lui sunt (ca) o flacara de foc si pe capul Lui sunt multe coroane, avand un nume scris, pe care nu-l stie nimeni, decat El" (19:12)

     A fost deja mentionat in cap. 1 v. 14, si in cap. 2 v. 18, ca ochii Domnului sunt ca o flacara de foc. Aceasta este repetat aici, cu o mica diferenta, ca expresia "ca" lipseste - cel putin in unele manuscrise vechi. Ideea pare sa intareasca acest fapt: Ei sunt o flacara de foc.

     "Focul" este simbolul judecatii lui Dumnezeu care cerceteaza. Aceasta este facuta cu omniscienta si integritatea divina, incat Domnul vede si judeca totul, si ca ochiul Sau patrunde orice rau ascuns. In principiu, acesta este si cazul Biserici in timpul ei pe pamant, dupa cum arata foarte clar pasajele din capitolele 1 si 2 mentionate deja. Ar trebui, cu siguranta, sa ne gandim mai mult la aceasta. Domnul "in mijlocul celor sapte sfesnice de aur" judeca starea adunarilor locale cu o privire care patrunde totul. Totusi, ochii Sai "cutreiera tot pamantul, ca sa Se arate tare pentru cei cu inima in totul pentru El" (2 Cr. 16:9) ; aceasta ramane, de asemenea, adevarat, si aduce o mangaiere profunda credinciosilor din orice timp. Dar in aceasta zi viitoare, El va executa o judecata necrutatoare in conformitate cu ceea ce ochii Lui au vazut. Nimeni nu se poate ascunde dinaintea ochilor Sai, niciunul nu poate scapa de judecata pe care o merita.

     2.4.2     Multe coroane

     O coroana vorbeste despre stapanire si maretie imperiala. Aici, se spune despre Imparatul imparatilor si despre Domnul domnilor: "pe capul Lui sunt multe coroane", ceea ce probabil este o aluzie la "balaurul" care are sapte coroane (12:3) si la "fiara" (printul roman) cu zece coroane (13:1). Aceste numeroase coroane reprezinta caracterul universal si diversitatea stapanirii Sale, care va acoperi intreaga lume si orice stapanire. "Si Domnul va fi Imparat peste tot pamantul. In ziua aceea va fi un singur Domn si Numele Lui, unul singur" (Zah, 14:9).

     Diavolul a oferit altadata Domnului Isus toate imparatiile lumii si gloria lor: daca se prosterna inaintea lui pentru a i se inchina, i le-ar fi dat pe toate (Mt. 4:8-10). Dar cum ar putea Domnul sa primeasca ceva din mana diavolului! Imposibil! El, mostenitorul legitim, a vrut sa astepte pana vine timpul potrivit cand va primi totul din mana Tatalui Sau. Pana atunci, El a martusit deschis inaintea lui Pilat: "Imparatia Mea nu este din lumea aceasta" (Ioan 18:36). O coroana de spini trebuia sa fie atunci "podoaba" Sa, lucrarea de rascumparare trebuia sa fie implinita.

     Domnul a respins oferta diavolului, dar alte doua personalitati o vor accepta, instrumentele si robii lui Satan: "fiara" si "antihrist". Domnul, dimpotriva, a fost intotdeauna adevaratul "Slujitor al Domnului", si placerea Domnului a prosperat in mana Lui (Is. 53:10). Dupa ce a stat mult timp la dreapta lui Dumnezeu si a asteptat acest moment al inceputului domniei Sale, El iese acum din cerul deschis, si "pe capul Lui sunt multe coroane". Cat de mult ne bucura aceasta! Capul Sau era altadata "plin de roua", si "buclele Sale pline de picurii noptii" (Cant. 5:2), dar acum, simbolurile gloriei imperiale stralucesc pe capul Sau. Inima fiecarui credincios ar trebui sa se bucure la acest gand.

     Aceasta este prima data cand Domnul Isus este vazut cu aceste semne ale puterii si demnitatii imperiale. Imaginea aparitiei Sale, in cap. 1, ca Fiu al Omului, era deja caracterizata prin putere si demnitate, dar este ceva pe care nu-l gasim acolo, si pe care nu-l vom intalni, pana aici, in toata cartea Apocalipsa, acestea sunt coroanele de pe capul Sau. Putem vedea, in aceasta, doua lucruri: Noi, crestinii, nu avem de-a face astazi cu Domnul Isus ca Imparat. El nu este Imparatul nostru, ci Domnul si Mantuitorul nostru. Si al doilea, stapnirea Lui ca Imparat peste intregul pamant nu va incepe decat atunci cand va veni timpul de care vorbeste Apocalipsa 19.

     2.4.3     Un Nume pe care nu-l stie nimeni

     Nu poate fi nicio indoiala cu privire la acest subiet: Gloriile cu care Il vedem pe Domnul Isus imbracat, sunt gloriile care I-au fost atribuite, glorii pe care le poseda ca Om, si pe care oamenii pot sa le vada. Aceasta corespunde in totul caracterului cartii Apocalipsa. Dar in plus, El poseda trasaturi esentiale si glorii care Ii apartin strict ca Persoana a Divinitatii, si pe care nimeni nu poate sa le patrunda.

     O trasatura de caracter, specifica in scrierile lui Ioan, este de a-L prezenta pe Domnul Isus ca Om permanent dependent, care nu face nimic de la Sine Insusi, ci totul asa cum Tatal Ii spune sa faca, si totul pentru Tatal Sau. Dar Ioan, inspirat de Duhul Sfant, pune alaturi imediat si totdeauna un alt adevar la acesta: Aceasta Persoana este infinit mai mare decat un om perfect - El este Dumnezeu. Gasim aceasta particularitate chiar in Apocalipsa, chiar in aceasta carte, care are mai degraba un caracter formal si strict, si care se ocupa mai mult de judecati. Tocmai ce a fost vorba de mai multe coroane pe capul Domnului, si deodata auzim ca El are un Nume pe care nu-l stie nimeni, decat El singur. Ce vrea sa ne invete Duhul Sfant prin aceasta?

     Dupa cum am remarcat adesea, in Cuvantul lui Dumnezeu numele unei persoane este in legatura cu gandul revelatiei acestei persoane. Atunci cand Dumnezeu Isi atribuie un nume, prin aceasta face cunoscut ceea ce El este in Sine Insusi, in timp ce pune, in general, relatia Sa cu ceilalti in primul plan. Atunci cand, de exemplu, El spune lui Avraam: "Eu sunt Dumnezeul Atotputernic" (Gen. 17:1), El Se reveleaza atunci ca Cel Atotputernic. El ii spune, intr-un fel: "La Mine este toata puterea, tu poti conta pe Mine, in orice imprejurare. Sa te increzi doar in Mine!". Noi Il putem cunoste, de asemenea, pe Dumnezeu sub acest caracter si sa ne urmam drumul nostru in liniste increzandu-ne in Dumnezeul Atotputernic, in ciuda haosului si al pericolelor. Dar El S-a revelat fata de noi intr-un mod mult mai intim - ca Tata. Aceasta este adevarata pozitie crestina, faptul de a fi adus in relatie cu El ca Tata: noi L-am cunoscut pe Tatal (1 Ioan 2:13). Ce privilegiu imens! Totusi, nu acesta este obiectul cartii noastre.

     Atunci cand se spune aici despre Domnul Isus, ca are un nume pe care nu-l stie nimeni decat El singur, aceasta este pentru a atrage atentia asupra relatiei Sale de nepatruns in sanul Divinitatii. Desi El este Fiul Omului glorificat, si ca atare urmeaza sa ocupe o noua pozitie, cea de a exercita judecata, El este si va ramane o Persoana divina. El se afla in relatii cu Dumnezeu, pe care niciun om nu le poate intelege sau patrunde. Limbajul folosit aici este asemeni celui din Matei 11:27: "Nimeni nu cunoaste deplin pe Fiul, in afara de Tatal". In Hristos se afla ceva, si va fi totdeauna ceva, care va ramane ascuns oamenilor creati, chiar si in gloria cerului. Taina Persoanei Sale, Fiul lui Dumnezeu devenit Om, nu poate fi cunoscuta decat de Tatal. Aceasta este ceea ce Domnul ne spune in Matei 11. Si aici intelegem ca are permanent in El constienta despre cine este El si de ceea ce El este in Sine Insusi. Adorabila Persoana! Adorabil Domn Isus!

     Poate ca cititorii vor fi intristati putin de faptul ca exista ceva in Domnul lor pe care ei nu-l pot patrunde niciodata. Nu trebuie sa se intristeze, ci mai degraba sa se bucure si sa adore. Caci acest "nume pe care nu-l stie nimeni, decat El" nu vrea nicidecum sa spuna ca nu vom cunoaste nimic din El. Dimpotriva! Vom reveni la aceasta, atunci cand vom medita la urmatorul Sau Nume. Dar taina Persoanei Sale - Dumnezeu si Om in El, unit intr-o singura Persoana - nicio minte omeneasca nu o poate patrunde, si nu poate fi inteleasa de nicio inima omeneasca. Fie ca aceasta sa nu ne tulbure! Ar trebui sa fii Dumnezeu pentru a putea intelege pe Dumnezeu.

     El care S-a smerit atat de mult, care ne-a iubit si care S-a dat pe Sine Insusi pentru noi, - El este, in Persoana Lui, inaltat infinit mai presus de noi incat, in toata eternitatea, vom avea de ce sa-L admiram si sa-L adoram. Cu cat ne vom apropia mai mult de El, preaiubitilor, cu atat mai mult vom cunoaste ceva din maretia si din infinita Sa Persoana. Noi nu putem intelege fiinta Lui nemarginita, dar stim ca este nemarginit, si Il vom adora pentru aceasta.

     Atat timp cat suntem pe pamant, ne este necesar acest avertisment: sa avem grija ca in ceea ce priveste Persoana Domnului nostru, sa nu ne amestecam in ceva pe care Dumnezeu nu ni l-a descoperit. Care om muritor ar putea cunoaste vreodata Numele, in sensul indicat, al Celui care este Dumnezeu "aratat in carne" (1 Tim. 3:16)? Ne este spus aici, in mod explicit, ca nimeni nu-L cunoaste!

     In timpul calatoriei lor prin pustiu, copiii lui Israel trebuiau sa duca obiectele cortului intalnirii, dar aceste obiecte trebuia sa fe "acoperite" de covoare si de perdele. Nimeni nu trebuia sa se aventureze in a le descoperi in timpul acestei calatorii prin pustie. Si noi, nu trebuie sa ne amestecam in lucrurile care privesc Persoana lui Hristos, care nu ne-au fost descoperite. Nerespectarea acestui avertisment a dus de multe ori la moarte (*). In rest, sa ne preocupam, cu toata taria de care suntem in stare, de ceea ce El dezvaluie despre Sine Insusi. Vom gasi in El sufiecient de mult pentru a fi pe deplin fericiti!

     (*) Exemplul locuitorilor din Bet Semes (1 Sam. 6:19) este foarte graitor, n.t. 

     Pentru a incheia aceasta sectiune, se poate sublinia inca o expresie similara in scrisoarea catre Pergam, la cap. 2. Acolo era promisa o piatra alba invingatorului, pe care era scris "un nume nou, pe care nimeni nu-l stie, decat cel care-l primeste" (v. 17). In glorie, Domnul va da invingatorului, nu doar aprobarea Sa pentru credinciosia pe care el a manifestat-o ("o piatra alba"), dar ii va oferi de asemenea, pe langa bucuria de care vor avea parte toti in comun, o parte cu totul personala, o relatie speciala cu El ( "un nume nou"). Minunat har!

     Nu s-ar merita, in zilele noastre de slabire spirituala si de decadere morala, sa fim invingatori sau sa devenim? Rasplata va fi foarte mare.

     2.4.4     O haina inmuiata  in sange

     O trasatura de caracter foarte grava ne este prezentata despre Persoana care sta pe calul alb, inainte ca sa fie indicat un al treilea nume al Domnului:

          "si este imbracat cu o haina inmuiata (sau, "stropita") in sange; si numele Lui este : Cuvantul lui Dumnezeu" (19:13).

     Cat de ciudat este faptul ca unii au putut sa interpreteze gresit "haina inmuiata in sange", imaginandu-si ca poate sa fie vorba de sangele scump al Mielului fara pata si fara vina, sangele Domnului Isus! Nu, acesta este simbolul sangelui vrajmasilor Sai! Atunci cand a fost rastignit Mantuitorul, I-au luat hainele Sale, si le-au impartit aruncand sort pentru ele (Mt. 27:35). Apoi I-au varsat sangele Sau pe cruce. Dar aici, El este imbracat cu o haina inmuiata in sange.

     Un pasaj din profetul Isaia ne da explicatia: "Cine este acesta care vine din Edom, cu vesminte rosii din Botra, acesta care este glorios in haina Sa, mergand in maretia puterii Sale? - Eu, Cel care vorbesc in dreptate, puternic ca sa salvez. De ce Iti este haina rosie si vesmintele Tale ca ale celui care calca in teasc? Am calcat singur in tesc si nimeni dintre popoare nu era cu Mine; da, le-am calcat in mania Mea si le-am zdrobit in furia Mea; si sangele lor este stropit pe hainele Mele si Mi-am patat toata imbracamintea" (Is. 63:1-3). Fara nicio indoiala : Acesta este sangele vrajmasilor Sai, care a vopsit in rosu imbracamintea Lui. Ce gand solemn!

     In legatura cu versetul 11 "El judeca si Se lupta cu dreptate" am facut deja, referitor la judecata celor vii, distinctia intre o "judecata razboinica" si o "sesiune judiciara". Acum este necesar sa facem alta distinctie referitor la judecata razboinica. Ne vom ocupa acum de ceea ce constituie "judecata teascului" (culesul viei), care are ca scop nimicirea generala a vrajmasilor lui Hristos. Este bine sa o deosebim de "judecata secerisului" pe care o gasim in Matei 13:39-43 si in Apoc. 14:14-16. Aceasta din urma este caracterizata prin deosebirea dintre bine si rau: graul va fi strans in granar, iar neghina va fi stransa si arsa in foc.

     In Apoc. 19 avem cazul "judecatii teascului'. Domnul Insusi va calca in picioare "teascul vinului furiei maniei lui Dumnezeu" (19:15 ; conf. 14:17-20, culesul viei). Aceasta va fi implinirea Cuvantului din Isaia 63 si din Psalmul 68:23 : "ca sa-ti inmoi piciorul in sange...". Dar, inainte ca sa faca deja aceasta, El va fi vazut in vesminte inmuiate in sange - o indicatie ca nimicirea armatelor aliate, avand in fruntea lor, fiara si profetul mincinos, este un lucru hotarat care va fi executat in curand.

     2.4.5     Numele Lui: "Cuvantul lui Dumnezeu"

     Dintre toti autorii Noului Testament, Ioan este singurul care vorbeste despre Domnul Isus ca fiind "Cuvantul", "Cuvantul lui Dumnezeu". Cu acest "Cuvant" etern  incepe el Evanghelia sa ("La inceput era Cuvantul"), si acum cand Il vede iesind din cerul deschis sub o forma umana, ne anunta numele cu care este numit: "Cuvantul lui Dumnezeu".

     Un gand inalt se leaga de desemnarea Domnului Isus ca fiind "Cuvantul" : Domnul Isus constituie expresia desavarsita a tot ceea ce este Dumnezeu. Aceasta este, in sine, de neimaginat, si este cu atat mai semnificativ, intrucat nimeni nu L-a vazut vreodata pe Dumnezeu. Numai El, singurul Fiu, care este in sanul Tatalui, L-a facut cunoscut in zilele noastre (Ioan 1:18). "Cuvantul" - ceea ce inseamna "a exprima", si El este "Cuvantul".

     Exista uneori, dupa expresia "Cuvantul", o adaugare. Astfel, El este, de asemenea, numit "Cuvantul vietii" (1 Ioan 1:1). Atunci cand El era pe pamant si umbla din loc in loc facand bine, si vindeca pe toti cei pe care diavolul i-a asuprit puterii sale (Fapte 10:38), El era personificarea vietii eterne. El a dat o expresie perfecta vietii eterne, care era in Sine Insusi, si pe care o putem avea si noi astazi in El, astfel sa putem sti cu adevarat ce este viata eterna.

     Aici, Numele Sau este deci numit "Cuvantul lui Dumnezeu". In Evanghelie El a revelat tainele harului si ale dragostei divine, si cuvintele Sale L-au prezentat ca Cel care a fost dintotdeauna si care este  - Cuvantul lui Dumnezeu, Adevarul (Ioan 8:25). El era personificarea Cuvantului scris. El putea sa spuna : "Legea Ta este inauntru inimii mele". El nu putea sa taca in adunarea cea mare; a vestit dreptatea, precum si credinciosia si mantuirea lui Dumnezeu (Ps. 40:8-10). Dar oameni nu au vrut sa tina cont de El. Ei si-au aratat starea lor rea, negasind decat un singur raspuns in fata revelatiei absolute a harului si bunatatii lui Dumnezeu: cel de ura.

     Dar acum pagina este intoarsa : Hristos este pe punctul de a-L face cunoscut pe Dumnezeu, in dreptatea si sfintenia Sa, prin judecata. Si acesta este un gand care nu trebuie neglijat. Dumnezeu are drepturi asupra oamenilor si asupra acestui pamant. El doreste sa-L introduca pe Fiul Sau pe pamantul locuit, El doreste sa puna in mainile Sale guvernarea lumii. Daca omul se impotriveste la aceasta, dupa ce a respins, de asemenea, harul, Dumnezeu nu poate sa-Si pastreze gloria decat prin judecata. Si aceasta este ceea ce vedem aici, pe Domnul Isus ca fiind "Cuvantul lui Dumnezeu". Si judecata, pe care El o va aduce peste cei razvratiti, va fi o expresie perfecta a ceea ce este Dumnezeu.

     Este necesar, pentru a incheia, de a mentiona o mica particularitate gramaticala, din textul original din limba greaca al acestui pasaj. Traducerea literala a versetului 13 ar trebui citita de fapt in felul urmator: "si numele Lui se cheama : Cuvantul lui Dumnezeu". Cele mai bune manuscrise au aceasta formulare. Forma verbala folosita semnifica ceva de genul: "El a fost numit asa si va fi numit inca asa". Aceasta subliniaza ceea ce a fost spus mai inainte. Domnul Isus era Cuvantul, inainte de intemeierea lumii. El era Cuvantul atunci cand umbla pe acest pamant. El va fi Cuvantul lui Dumnezeu atunci cand va iesi din gloria cerului. El va fi totdeauna Cuvantul lui Dumnezeu - expresia desavarsita a lui Dumnezeu. Cat de mult ne bucura acest gand! Numele Sau minunat sa fie laudat, acum si in toata eternitatea!