Am vazut cerul deschis                                                                                                                    Apoc.  cap. 21:18-23

                                                                   - XIX -


      Christian Briem



     8.1.6     Structura cetatii - Apocalipsa 21:18

     Avem apoi descrierea naturii materialelor care alcatuiesc zidul si cetatea:

          "Si structura zidului ei era de iaspis; si cetatea, de aur curat, asemenea sticlei curate" (Apoc. 21:18)


     8.1.6.1     Zidul

     Am vazut deja ca iaspisul desemneaza probabil cea mai nobila dintre pietrele pretioase, diamantul, si ca el reprezinta gloria lui Dumnezeu in creatie. In mod asemanator, gloria lui Dumnezeu constituie, ca sa zicem asa, zidul de protectie al cetatii sfinte impotriva patrunderii raului de orice fel. Poate, pentru acest motiv, zidul cetatii nu are nevoie sa fie atat de mare.

     In orice caz, ce gand maret, ca intr-o zi Adunarea va fi inconjurata si ocrotita prin nimic altceva decat de insasi gloria lui Dumnezeu - in masura in care creatura poate pricepe si bucura. Ceea ce nu corespunde gloriei si naturii lui Dumnezeu nu va avea acces in cetate.

     Asa va fi. Dar astazi, sunt valabile alte principii? Putem ingadui noi raul in adunarea Dumnezeului celui viu? cu siguranta ca nu! "Inlaturati pe cel rau dintre voi insiva!" (1 Cor. 5:13), iata porunca lui Dumnezeu pentru casa Lui. Ar trebui sa plangem pentru ceea ce in zilele noastre, se masoara de multe ori cu alte masuri decat cele ale lui Dumnezeu. Ca si cum Dumnezeu Si-ar putea schimba natura si principiile Sale. De aceea trebuie sa tinem cu tarie la aceasta: Cand credinciosii se aduna pe pamant si nu sunt caracterizati prin separare de rau, ei nu pot sa fie o expresie a Adunarii lui Dumnezeu, asa cum o vede Dumnezeu si o recunoaste.

     8.1.6.2     Cetatea

     Cetatea insasi, in interiorul zidului, este construita din aur curat. Aurul curat este un simbol al dreptatii divine cand este vorba de accesul omului la Dumnezeu. Am gasit deja acest simbol la capitolul 1 al cartii noastre. La capitolul 3, Domnul sfatuieste adunarea din Laodiceea, cazuta atat de jos, sa cumpere de la El aur curatit prin foc pentru ca ea sa devina bogata (Apoc. 3:18). Dreptatea omeneasca nu este niciodata reprezentata in Scriptura prin aur, ci prin in subtire (19:8). Desi numai Dumnezeu poate lucra aceasta dreptate in cel credincios, ea nu ar putea niciodata sa reziste la incercarea focului judecatii Sale. Dimpotriva, aurul curat isi arata autenticitatea sa tocmai prin faptul ca el poate fi supus focului si sa reziste. Deci, invatam de aici, ca cetatea cereasca va fi expresia si desfasurarea dreptatii lui Dumnezeu, - nu numai a harului lui Dumnezeu, ci si a dreptatii lui Dumnezeu! Ce triumf minunat al harului fata de inmultirea nedreptatii, care a caracterizat totdeauna lumea stapanita de Satan!

     Pe baza lucrarii de rascumparare implinita de Fiul Sau, se vorbeste inca in timpul de acum de dreptatea Sa,  atunci cand "El indreptateste pe acela care este din credinta in Isus" (Rom. 3:26). In acest pasaj din Romani, este aratat ca Dumnezeu este drept atunci cand El indreptateste, si in mod similar in 1 Ioan 1 este spus ca El este credincios si drept atunci cand iarta (v. 9). Daca astazi cineva isi marturiseste cu credinta pacatele sale inaintea lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu este credincios si drept cand ii iarta acestui om pacatele sale si sa-l curateasca de toata nedreptatea, - si El o face datorita Cuvantului Sau si datorita lucrarii Fiului Sau.

     La sfarsitul cap. 5 din 2 Corinteni gasim afirmatia Cuvantului lui Dumnezeu care merge mai departe in aceasta directie. Deoarece Dumnezeu L-a facut pacat pentru noi, credinciosii, pe Cel care nu a cunoscut pacat, noi suntem acum dreptatea lui Dumnezeu in Hristos (v. 21). Altfel spus, cei credinciosi, referitor la pozitia lor in Hristos, ei sunt inca de astazi o expresie vie a dreptatii lui Dumnezeu. Chiar daca ajungem deseori sa falimentam in exercitarea dreptatii practice - si aceasta ar trebui sa ne umple de rusine si sa ne smerim inaintea Lui - Dumnezeu ne vede inca doar in Hristos. Noi am fost imbracati cu Hristos (Gal. 3:27), si El a fost facut dreptatea noastra (1 Cor. 1:30). In acest fel, noi am fost facuti inca de astazi in El monumente ale dreptatii lui Dumnezeu.

     Laudat fie Numele Sau pentru aceasta, laudat fie Domnul nostru Isus Hristos care S-a dat de bunavoie la cruce pentru ca, prin judecata Sa necrutatoare asupra pacatului, Dumnezeu sa-Si poata arata in El ceea ce El gandea despre pacat ! Si cat de mult ne bucuram, in ciuda numeroaselor noastre caderi, la gandul ca intr-o zi Adunarea lui Dumnezeu, vazuta ca un intreg, va arata dreptatea lui Dumnezeu in glorie. In cerul si pamantul cel nou, dreptatea va locui pentru eternitate. Cu toate acestea, Adunarea va fi atunci aceasta dreptate, ea va arata aceasta dreptate inaintea intregului univers, fara nici cea mai mica restrictie. Astazi, copiii lui Dumnezeu nu reflecta decat foarte putin aceasta trasatura fundamentala a naturii lui Dumnezeu, dreptatea. In glorie, aceasta va fi in mod perfect.

     Totusi, cetatea cereasca este constituita dintr-un aur ciudat, caci este adaugat "asemenea sticlei curate". Recunoastem din nou ca avem de-a face aici cu un simbol pur, pe care nu putem sa-l luam in mod literal. In natura nu exista aur transparent. Dar Dumnezeu foloseste acest limbaj simbolic pentru a ne arata clar ca pentru copiii Sai, odata ce au fost rapiti de pe pamant, nu mai exista nimic care sa intineze in gloria cerului.

     Aceasta perspectiva este, pe de alta parte, mare si incurajatoare, in special atunci cand luam seama la slabicinile actuale, care ne caracterizeaza pe toti destul de vizibil. Desigur, in harul Sau, Dumnezeu are grija de drumul nostru actual prin pustie, si El ne pune la dispozitie "ligheanul de arama". In acelasi fel in care preotii din vechiul legamant se foloseau de acest lighean pentru a-si spala mainile si picioarele inainte de a intra in cort, si noi experimentam permanent de-o maniera practica curatirea de intinaciunile noastre prin apa Cuvantului lui Dumnezeu in mana Domnului nostru (Ioan 13).

     Nu este nevoie sa insistam asupra acestui fapt pentru a intelege ca acesta este harul de nepatruns si expresia iubirii Domnului. Totusi, ne invioreaza sa gandim ca in cer nu vom avea nevoie de acest lighean de arama. Acolo totul este de o sfintenie neschimbatoare si de-o curatie transparenta. Autorul s-a bucurat adesea in perspectiva unei transparente sau a unei limpeziri perfecte. Cate incurcaturi si lipsa de transparenta au fost si sunt chiar printre sfinti pe pamant! Cat de multe lucruri neclare, amestecate si neloiale chiar si la scumpii copii ai lui Dumnezeu! Cat de des acest lucru a facut dificila viata lor in comun si a impiedicat revarsarea libera a dragostei! Atunci nu va mai fi nici un con de umbra, si totul va fi patruns de razele luminii gloriei lui Dumnezeu. Cetatea cereasca va raspandi prin aurul curat dreptatea lui Dumnezeu, si nu va mai fi nicio umbra. In lumea noastra se obisnuieste sa se zica: "Acolo unde este lumina este, de asememnea, si umbra". Dar lumea de atunci va fi guvernata de alte legi. Sticla transparenta si curata nu arunca nicio umbra! si asa va fi in cer. Totul va fi lumina.

     8.1.6.3     Temeliile zidului - 21:19, 20

            "Temeliile zidului cetatii erau impodobite cu tot felul de pietre pretioase: cea dintai temelie, iaspis; a doua, safir, a treia, calcedon; a patra, smarald; a cincea, sardonix; a sasea, sardiu; a saptea, crisolit; a opta, beril; a noua, topaz; a zecea, crisopraz; a unsprezecea, hiacint; a douasprezecea, ametist" (Apoc. 21:19, 20).

     Cand vazatorul a vazut noul Ierusalim coborand din cer de la Dumnezeu, el era impodobit astfel - "pregatita ca o mireasa impodobita pentru sotul ei" (v. 2). Este acelasi cuvant pe care il intalnim acum cand este vorba despre temeliile zidului cetatii. Ele erau impodobite cu tot felul de pietre pretioase.

     Pietrele pretioase, desi pretioase in sine, nu au nicio lumina in ele insele. Cand sunt slefuite, atunci ele sunt in masura sa reflecte, de-o maniera deodebita, lumina care le iradiaza. In plus, daca ne amintim ca, pe temelii, sunt inscrise numele celor doisprezece apostoli ai Mielului, atunci putem spune cu certitudine ca diferitele pietre pretioase ne arata chemarea inalta a sfintilor ceresti, care consta in a reflecta, inaintea creaturii, gloria lui Dumnezeu in diferitele Sale caractere sau diferite aspecte.

     Am avut deja acest gand inaintea noastra in versetele 10 si 11. Dar acolo era vorba de o chestiune comuna, corporativa. Intreaga cetate avea gloria lui Dumnezeu, si lumina sa era comparata cu iaspisul cristalin. Aici, totusi, se pare ca se refera mai mult la o parte individuala si personala, caci se vorbeste de diferite pietre pretioase. Fiecare rascumparat, in mod personal, are o valoare foarte mare in ochii lui Dumnezeu, si o va avea pentru totdeauna. Cu cat partea comuna, a Adunarii, este mai mare, cu atat partea personala, a credinciosului in mod individual, este binecuvantata. Apostolul care a vorbit de faptul ca Hristos a iubit Adunarea si S-a dat pe Sine Insusi pentru ea (Efes. 5:25), este acelasi care se bucura de partea personala si care da marturie ca "Fiul lui Dumnezeu m-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru mine" (Gal. 2:20).

     Cine nu se va bucura la gandul ca Dumnezeu se va folosi de sfinti in mod individual pentru manifestarea trasaturilor speciale ale gloriei Sale si de gloria Fiului Sau? Dar atunci cand sfintii ceresti isi vor ocupa locul din cer care le-a fost randuit, Dumnezeu ii va folosi in frumusetea care le-a fost data, pentru a face vizibile diferitele aspecte ale naturii Sale, intr-un asa fel incat creatura o va percepe si se va bucura. Astazi, ingerii doresc sa priveasca la lucrurile spirituale si divine care sunt partea noastra (1 Pet. 1:12). Prin Adunare, le este dat deja inca de acum sa cunoasca "intelepciunea atat de felurita a lui Dumnezeu" (Efes. 3:10). Dar atunci Dumnezeu Se va manifesta in glorie si va folosi in acest scop aceleasi instrumente ca si astazi. Adunarea lui Dumnezeu este si ramane cartea plina de lectii pentru multimea nenumarata de ingeri.

     Fara a vrea sa precizez semnificatia spirituala a fiecarei pietre pretioase, ramane totusi de remarcat ca se gasesc, de asemenea, douasprezece pietre pretioase pe pieptul marelui preot, si ca ele erau foarte asemanatoare (Ex. 28:15-21). Dar piatra care ocupa ultimul loc pe pieptul marelui preot, iaspisul, in Apocalipsa este numita prima. Aceasta poate ca o indicatie ca viitorul lui Israel va duce la gloria lui Dumnezeu, in timp ce al Adunarii a inceput in glorie? Bineinteles, Adunarea nu este inca glorificata astazi, dar Capul ei, Hristos, este (1 Tim. 3:16). Si nu putea fi nicio Adunare inainte ca Domnul Isus sa implineasca lucrarea de la cruce, si ca El sa Se aseze la dreapta lui Dumnezeu. Hristos inviat si glorificat este Capul trupului, al Adunarii, "El este Inceputul, Cel Intai-nascut dintre cei morti" (Col. 1:18).

     Daca in slujba marelui preot din vechiul legamant, noi vedem un tip al slujbei pe care Domnul Isus o exercita acum pentru noi in cer (apostolul in epistola catre Evrei ne indreptateste sa vedem lucrurile astfel), atunci paralela dintre cele douasprezece pietre pretioase de pe pieptul marelui preot si cele douasprezece pietre pretioase din temeliile cetatii castiga in frumusete si in importanta. Astazi Domnul Isus ne poarta in harul Sau pe pieptul Lui si ne tine in picioare in prezenta lui Dumnezeu. Ce siguranta ne da aceasta pretioasa cunoastere! Dar atunci, noi, obiectele harului Sau, vom face cunoscut inaintea intregii creatii gloriile Sale si multiplele Sale perfectiuni. Sa repetam: ce chemare glorioasa este pusa inaintea noastra, o chemare care in principiu ne este oferita inca de astazi.

     8.1.6.4     Portile si strada cetatii - 21:21

          "Si cele douasprezece porti erau douasprezece perle. Fiecare poarta era dintr-o singura perla. Si strada cetatii era de aur curat, ca sticla transparenta" (Apoc. 21:21).

     Materialele din care sunt alcatuite portile si strada cetatii sunt numite la urma. Cele douasprezece porti sunt constituite din perle: "fiecare poarta era dintr-o singura perla". In perla, se poate vedea simbolul frumusetii morale. In mod instinctiv ne gandim la un negustor care a cautat perle frumoase si care a gasit o perla foarte pretioasa; el s-a dus si a vandut tot ce avea pentru a o cumpara (Mt. 13:45-46). Domnul Isus a vazut in sfaturile lui Dumnezeu Adunarea in frumusetea ei, o frumusete pe care i-a dat-o El Insusi, si pentru a avea aceasta Adunare El a fost gata pentru a parasi totul pentru un timp - drepturile Sale de Mesia, si chiar propria Sa viata. Minunat gand, dragoste divina desavarsita! El a iubit Adunarea cand ea nu exista inca; si El a iubit-o nu doar pentru a rascumpara de pacate pe fiecare din cei care o alcatuiesc, in mod particular, ci pentru ca El a gasit in Adunare un obiect pentru inima Sa (Efes. 5:25). Pentru ea, S-a dat pe Sine Insusi.

     Si acum, in Apocalipsa, vedem rezultatul final al planurilor lui Dumnezeu in legatura cu Adunarea. Vedem Adunarea nu doar asa cum ea era mai inainte in sfaturile lui Dumnezeu, nu o vedem doar ca martor al adevarului pe pamant (1 Tim. 3:15), ci o vedem in gloria si frumusetea pe care i-a dat-o Dumnezeu pentru toata eternitate. Pe de alta parte, in universul lui Dumnezeu spre care dorim sa ne indreptam, ne este amintit mereu de unitatea Adunarii, de frumusetea si curatia morala pe care ea o are in ochii lui Hristos.

     Apoi ni se spune despre strada cetatii care era de aur curat ca sticla transparenta. Am vazut deja semnificatia acestui simbol in legatura cu cetatea la versetul 18. "Strada", ca imagine pe unde circula oamenii, va fi caracterizata, ca intreaga cetate, prin dreptatea divina si printr-o sfintenie care nu poate fi atinsa. Acolo totul corespunde naturii lui Dumnezeu, si curatia care domneste acolo nu poate fi intinata de nimic.

     Crestinatatea este caracterizata printr-o divizare si o confuzie iremediabila. Copiii lui Dumnezeu merg ei insisi pe multe cai diferite - spre rusinea noastra, trebuie s-o spunem! Unitatea credinciosilor care a stralucit de-o maniera impresionanta la inceput, nu mai este astazi vizibila. Nu este mangaietor ca, in Ierusalimul ceresc, nu exista decat o strada? Atunci Hristos va fi obiectul tuturor, si toti Il vor urma pe strada de aur. Perspectiva binecuvantata!

     8.1.7     Niciun templu - 21:22

     Dupa indicatiile cu privire la natura materialelor din care este construita cetatea, doua afirmatii alcatuiesc o completare a descrierii in cele doua versete care urmeaza. Cele doua afirmatii sunt in primul rand similare, aratand ce nu se gaseste in cetate. Dar de fiecare data fraza incepe printr-un "pentru ca", care da motivul absentei acelui lucru din cetatea cereasca. Aceste motive sunt extraordinar de profunde si pretioase. Ele sunt potrivite sa umple inimile noastre de recunostinta si adorare. Mai inai este spus:

          "Si nu am vazut templu in ea, pentru ca Domnul Dumnezeu Cel Atotputernic si Mielul sunt templul ei" (Apoc. 21:22).

     La prima vedere, este surprinzator faptul ca in aceasta cetate nu se gaseste niciun templu. Absenta templului in cetatea cereasca Ierusalim este o carenta? Bineinteles ca nu! In timpul domniei de o mie de ani, Ierusalimul pamantesc va avea din nou un templu. Slujba darurilor va incepe iarasi, vor fi din nou jertfe de animale care se vor aduce, in sens literal. Intelegem aceasta din cartea Ezechiel, la sfarsit. Aceste jertfe nu vor avea un caracter prefigurativ ca in Vechiul Testament, ci comemorativ al lucrarii lui Hristos de pe crucea Golgotei. Totusi, cat de mare va fi binecuvantarea de a se putea apropia de Dumnezeu prin jertfe si prin templu; cu toate acestea, prezenta unui templu vorbeste in sine de o anumita distanta de Dumnezeu. In vechiul legamant, unde Dumnezeu a locuit pentru un timp intre heruvimi deasupra capacului ispasirii in Locul prea sfant, adoratorul trebuia sa stea in afara. Aceasta situatie este evidenta la inceputul Evangheliei dupa Luca, unde preotului Zaharia i-a cazut la sort sa intre in templu si sa arda tamaie, si este adaugat: "Si toata multimea poporului se ruga afara" (Luca 1:8-10). Templul Il ascunde pe Dumnezeu mai mult decat sa-L reveleze. Dumnezeu locuia in intuneric (1 Imp. 8:12), ascuns in spatele perdelei, si era inaccesibil si invizibil pentru israelitul de rand.

     Daca tinem cont de acest lucru, intelegem mai bine de ce este o binecuvantare faptul ca vazatorul nu a vazut templu in cetatea cereasca. Sfintii ceresti care alcatuiesc cetatea vor trai de-o maniera directa prezenta si gloria lui Dumnezeu si a Mielului, fara ca niciun factor de separare sa le afecteze bucuria lor. Tot ceea ce ar fi posibil sa genereze o anumita distanta intre Dumnezeu si credinciosi va dispare pentru totdeauna; si Dumnezeu va umple in mod direct cetatea cu gloria Sa, cetatea constituind locul adorarii Sale. Ce binecuvantare perfecta va fi pentru sfinti atunci cand se vor bucura in desavarsire in prezenta descoperita a lui Dumnezeu si a Mielului!

     O expresie din Efeseni 1 ne face sa simtim putin maretia acestei binecuvantari, cand planul lui Dumnezeu cu privire la noi ne este descris astfel: "ca sa fim sfinti si fara pata inaintea Lui, in dragoste" (v. 4). Dupa cum ne arata pasajul, aceasta este deja adevarat pentru toti credinciosi din timpul harului, si ei au acces inca de acum la "acest har in care stam" (Rom. 5:2), si au libertate deplina pentru a intra in Locul prea sfant prin sangele lui Isus (Ev. 10:19). Niciun templu, nicio perdea, niciun preot nu se afla intre Dumnezeu si ei. Dar atunci bucuria acestei binecuvantari va fi perfecta. Sfintii se vor misca in prezenta Sa, si vor sta totdeauna inaintea Lui in dragostea Sa - pentru totdeauna si etern. Cat de incurajatoare sunt aceste cuvinte: "Si nu am vazut templu in ea, pentru ca Domnul Dumnezeu Cel Atotputernic si Mielul sunt templul ei". Totul va fi un singur templu.

     Cateva observatii supimentare pot contribui la aprofundarea intelegerii contextului. Mai intai, de ce credinciosii nu sunt vazuti aici ca preoti: nu mai sunt ei preoti in cer? De fapt, Dumnezeu a facut din cei credinciosi o preotie (1 Petru 2:5), Domnul Isus i-a facut preoti (Apoc. 1:6), si asa vor ramane pentru totdeauna. In capitolul 20:6 ii vedem sub acest caracter: "vor fi preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Hristos"; aceasta ei sunt in persoana lor. Dar, in pasajul de care ne ocupam, Dumnezeu vrea sa ne faca sa intelegem relatiile pe care Adunarea le va avea cu pamantul in timpul domniei lui Hristos. Si de aceea sfintii nu sunt infatisati ca preoti, ci in mod simplu ca cetatea sfanta.

     Aceasta clarifica, de asemenea, numele atribuite lui Dumnzeu aici: "Domnul Dumnezeu Cel Atotputernic". Dumnezeu S-a revelat sub aceste nume in Vechiul Testament (= Iehova sau Iahwe, Elohim, Sadai). Aceste nume sunt atribuite deoarece Adunarea este vazuta aici in legatura cu guvernarea pamantului. Aceasta ne face sa intelegem ca aici, nu sunt prezentate cele mai inalte relatii ale celor rascumparati. Daca vrem sa cunoastem mai bine relatiile noastre cu Dumnezeul si Tatal Domnului nostru Isus Hristos, daca vrem sa invatam ceva despre casa Tatalui, atunci trebuie sa ne indreptam spre alte pasaje din Cuvantul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, binecuvantarile aratate aici sunt nemarginit de mari, si mentionarea Mielului arata in mod clar in ce adancimi a trebuit Domnul Isus sa coboare pentru a ni le castiga. Ce bucurie pentru inimile noastre cand auzim de fiecare data cand se vorbeste de El ca Miel! Sub acest caracter S-a oferit El lui Dumnezeu, incat S-a dat pe El Insusi pentru noi, si sub acest caracter va lua si va exercita stapanirea peste pamant.

     Faptul ca vazatorul nu vede niciun templu in cetatea cereasca aduce in discutie o chestiune importanta, care i-a preocupat mult pe credinciosi: cine sunt sfintii despre care care se vorbeste de-o maniera atat de glorioasa si care sunt infatisati ca o mare multime in a doua parte a capitolului 7? Apartin ei Adunarii? Au ei vreun rol in aceste scene ceresti? La aceste doua intrebari trebuie sa raspundem cu voce tare si foarte clar: Nu! Dupa cum am remarcat deja, plecand de la capitolul 4 Adunarea este vazuta in cer. Acesti sfinti vin din necazul cel mare. Este vorba despre oameni din diferite natiuni de pe pamant. Dupa rapirea Bisericii, Evanghelia Imparatiei le-a fost predicata prin trimisii dintre iudei, si ei au primit-o. De aceea Dumnezeu le-a facut parte de binecuvantarile Imparatiei de o mie de ani. Aceste binecuvantari sunt descrise in versetele 15 la 17 din capitolul 7. Mentionarea templului lui Dumnezeu de la versetul 15 arata clar ca scena descrisa se desfasoara nu in cer, ci pe pamant. Indiscutabil, exista multe asemanari cu ceea ce a fost spus despre sfintii ceresti, dar scena este pe pamant.

     O ultima chestiune inca, inainte de a trece la versetele urmatoare. Cum trebuie sa intelegem promisiunea invingatorului din Filadelfia, potrivit careia el va fi facut un stalp in templul Dumnezeului lor (3:12), in timp ce Ierusalimul ceresc nu va contine niciun templu? De fapt, Domnul Se prezinta aici intr-un mod simbolic, asa cum arata expresia opusa "sinagoga lui Satan" pe care nu o putem intelege decat in sens figurativ. Prin expresia "templul Dumnezeului Meu", Domnul Isus arata gandul apropierii intime a lui Dumnezeu, asa cum l-am vazut in capitolul 21. Totusi in sens literal, in cer nu exista templu. Un templu nu este destinat decat pentru pamant.

     8.1.8     Lumina gloriei lui Dumnezeu - 21:23

     Exista inca altceva care nu se va gasi in Ierusalimul ceresc, si aceasta absenta se bazeaza din nou pe un adevar minunat:

          "Si cetatea nu are nevoie de soare, nici de luna, ca s-o lumineze; pentru ca a luminat-o gloria lui Dumnezeu si lumina (sau lampa) ei este Mielul" (Apoc. 21:23).

     Soarele si luna sunt sursele luminii naturale, de care omul, creatura, depinde in mod absolut. Dumnezeu le-a asezat pentru a stapani peste zi si peste noapte (Gen. 1:16). Atat timp cat va exista prima creatie, ele vestesc, in felul lor, gloria lui Dumnezeu Creatorul. Limbajul lor se face auzit pana la marginile pamantului (Ps. 19:1-6).

     Dar aceasta cetate cereasca nu are nevoie de acesti luminatori naturali. Totusi, ea nu va fi lipsita de lumina. Deja cortul pamantesc din Vechiul Testament nu avea ferestre. Un adevar deosebit de important a fost deja indicat, de asemenea, din vechime: Lucrurile sfinte ale lui Dumnezeu nu pot fi intelese prin lumina naturala, nici prin inteligenta simpla, nici prin logica omeneasca sau echivalentul ei - in ciuda a ceea ce gandesc de multe ori copiii lui Dumnezeu, comform careia afirmatiile Duhului Sfant trebuie sa fie sustinute de rezultatele stiintei sau ale cercetarii omenesti, pentru a le face mai credibile inaintea oamenilor. Dar chiar in cortul pamantesc, nu era nicidecum intuneric, in ciuda absentei ferestrelor. Sfesnicul cu cele sapte brate raspandea lumina sa peste obiectele cortului, care toate vorbeau de Hristos. Ce ganduri pretioase! Doar lumina care emana din Dumnezeu Insusi, il face in stare pe cel credincios sa-L recunoasca si sa-L inteleaga pe Hristos si lucrarea Sa, si toate lucrurile lui Dumnezeu de-o maniera corecta.

     Imediat ce Adunarea isi va ocupa locul sau din cer, ea va fi luminata in intregime de gloria lui Dumnezeu. Am vazut deja in legatura cu v. 11 ce semnifica gloria lui Dumnezeu: revelatia trasaturilor naturii lui Dumnezeu. Dumnezeu va da El Insusi lumina necesara pentru a recunoaste trasaturile absolut de inalte ale naturii Sale, si a ne bucura de ele. "In lumina Ta vom vedea lumina" spune psalmistul (Ps. 36:9), si aceasta va fi situatia perfecta. Ce fericire imensa va fi, prea iubitilor, atunci cand in lumina desavarsitei revelatii a lui Dumnezeu, vom uita totul, chiar pe noi insine, pentru a ne pierde in intregime in contemplarea a ceea ce El este! Aceasta va insemna cerul.

     Cand este adaugat aici "si lumina (lampa) ei este Mielul", ne este din nou aratat ca la sfarsit va fi asa cum a fost la inceput (crestinismului): Dumnezeu S-a revelat in Fiul Sau. "Nimeni nu L-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut" (Ioan 1:18). In acest sens, Mielul va fi atunci din nou lampa, Acela care raspandeste lumina peste intrega scena. Doar prin Domnul Isus lumina gloriei lui Dumnezeu devine accesibila. Lumina este lumina lui Dumnezeu, Dumnezeu, ca atare este lumina (1 Ioan 1:5), dar Cel care raspandeste lumina este Mielul. "Cine M-a vazut pe Mine L-a vazut pe Tatal" spunea deja Mantuitorul atunci cand era pe pamant (Ioan 14:9). Principiul ramane totdeauna acelasi.

     Cat de mult cuvantul "Miel" ne aminteste de suferintele ispasitoare ale Domnului si faptul ca ele vor ramane pentru eternitate inaintea ochilor si in inimile alor Sai!

     Cu aceste versete se incheie ceea ce este cu adevarat descrierea frumusetii si gloriei Ierusalimului ceresc. Ceea ce urmeaza este mai de graba o descriere despre ceea ce apartine cetatii, si de relatiile pe care le are cu ceilalti, si de ceea ce produce bucurie in interiorul cetatii. 

   

                               

                                   Am vazut cerul deschis                                                                                                                    Apoc.  cap. 21:12-17

                                                                   - XVIII -


      Christian Briem



     8.1.5     Zidul, portile si temeliile cetatii - Apoc. 21:12, 13

     Sunt descrise apoi zidul si portile cetatii sfinte:

          "Avand un zid mare si inalt; avand douasprezece porti si la porti doisprezece ingeri si nume scrise, care sunt cele douasprezece semintii ale fiilor lui Israel. Spre rasarit: trei porti; si spre nord trei porti; si spre sud trei porti; si spre apus trei porti" (Apoc. 21:12, 13).

     8.1.5.1     Zidul

     Zidul este un simbol de protectie si de siguranta care caracterizeaza cetatea. Atunci cand Adunarea va fi glorificata in cer, niciun dusman nu va mai patrunde in ea, si nimic din ceea ce nu corespunde in mod perfect lui Dumnezeu nu va fi permis in interiorul ei (21:27). Cu privire la v. 18 am amintit deja ca "structura zidului ei era din iaspis", ca insasi gloria lui Dumnezeu va asigura protectia cetatii. Tot ceea ce Dumnezeu este in Sine Insusi si care S-a revelat pe Sine Insusi va alcatui zidul de protectie al noului Ierusalim. Poate avea el un zid mai bun, un zid mai glorios? Acesta va fi "un zid mare si inalt", de netrecut de niciun agresor, desi stim ca nu va fi atunci nimeni in stare sa ameninte Adunarea in glorie. Dar este o imagine pe care ne-o da Sfanta Scriptura.

     Desigur, Adunarea trebuie, de asemenea, sa fie caracterizata prin separarea de orice rau, dar stim cum a falimentat in aceasta privinta. Lumea si principiile lumesti au gasit de mult o usa deschisa in biserica ca trup responsabil pe pamant, si noi trebuie sa reluam limbajul plangerii din cartea lui Neemia: "zidul Ierusalimului este daramat si portile lui sunt arse de foc" (Neemia 1:3). Si cand a auzit aceasta veste, Neemia s-a asezat si a plans si a jelit multe zile: iata locul care ni se cuvine si noua, in tarana inaintea lui Dumnezeu, datorita falimentului nostru si a dezonoarei pe care am adu-o asupra Domnului.

     Aceasta stare trista se repeta deci si in timpul adunarii pe pamant, asa cum am vazut in istoria lui Israel. Inainte de Neemia, Dumnezeu a vestit deja judecata asupra poporului razvratit prin profetul Ieremia. Nu este un lucru deosebit ca Dumnezeu vorbeste tocmai atunci despre portile Ierusalimului si despre zidurile sale (Ier. 1:15), si ca acolo, dusmanul isi va aseza tronul sau? Or acest lucru s-a intamplat dupa Ieremia 39. Atunci cetatea a fost luata de catre Nebucadnetar si capeteniile sale, acestia intrand prin poarta de la mijloc (Ier. 39:3) si au daramat zidurile Ierusalimului (Ier. 39:8).

     Acestea sunt punctele nevralgice asupra carora vrajmasul isi indreapta totdeauna atacurile sale, inca si astazi. El stie ca poate strica cu multa usurinta adevarul crestinatatii, atunci cand poate sa amestece poporul lui Dumnezeu cu lumea si sa introduca in sanul ei principiile lumesti. Pentru acest motiv, cat este de important pentru toti cei care doresc cu credinciosie sa se alipeasca de Domnul si de Cuvantul Sau pentru reconstruirea, cel putin pentru ei insisi, a zidurilor Ierusalimului si de a pune in practica o separare de orice forma a raului, dupa gandul lui Dumnezeu!

     Gandul ca in ziua gloriei Dumnezeu va ocroti cetatea cereasca va da elan acestei separari. Si Cuvantul Domnului se va dovedi drept si vrednic de incredere: "si portile Locuintei mortilor (hades) nu o vor invinge ( Adunarea Sa )" (Mt. 16:18). Despre Ierusalimul pamantesc din acel timp este deja profetit: "In ziua aceea, in tara lui Iuda se va canta cantarea aceasta: ... El a pus mantuirea drept ziduri si intarituri" (Is. 26:1). Mantuirea, eliberarea de catre Domnul de toti vrajmasii, va fi pentru poporul pamantesc zidul si intaritura sa. Si in Zaharia, El adauga: "Si Eu, zice Domnul, ii voi fi un zid de foc de jur-imprejur si voi fi gloria lui in mijlocul lui" (Zah. 2:5). Paralele dintre aceste pasaje si ceea ce este spus aici despre Ierusalimul ceresc sunt in mod efectiv imense.

     8.1.5.2     Douasprezece porti

     Cand se ajunge la "portile" cetatii, in primul rand suntem izbiti de numarul lor. Erau douasprezece, si doisprezece ingeri stateau la aceste porti. Numarul doisprezece si multiplii lui caracterizeaza cetatea in mai multe feluri, asa cum vom vedea in versetele urmatoare. Acest numar este simbolul unei administrari perfecte a lucrurilor lui Dumnezeu in legatura cu pamantul si cu oamenii, in special fata de Israel. Cand ne amintim de cuvintele Domnului Isus adresate celor doisprezece apostoli ai Sai, aceasta semnificatie devine vizibila imediat: "Si Isus le-a spus: Adevarat va spun ca voi, care M-ati urmat, cand Fiul Omului va sedea pe tronul Sau de glorie, la innoirea tuturor lucrurilor, veti sedea si voi pe douasprezece tronuri, judecand cele douasprezece semintii ale lui Israel" (Mt. 19:28). Prin termenul "innoire" Domnul desemneaza timpul Imparatiei de o mie de ani in care lucrurile vor imbraca un caracter nou. Noi ne-am ocupat deja de ceruri noi si de un pamant nou. Cei doisprezece apostoli ai Mielului, care sunt, de asemenea, mentionati putin mai departe in acest capitol (v. 14) ca temelie a zidului, vor domni impreuna cu Hristos in timpul Imparatiei. Sfera lor de autoritate va acoperi cele douasprezece semintii ale lui Israel, dar vom vedea ca ei isi exercita guvernarea in legatura cu cetatea cereasca.

     Portile cetatii au o semnificatie dubla. Pe de-o parte prin ele intelegem locul unde se administreaza si se face judecata (Gen. 19:1 ; Deut. 22:15 ; Rut 4:1 ; Iov 31:21). Si pe de alta parte ele sunt locul de intrare si de iesire pentru locuitorii cetatii. Ambele ganduri par sa fie puse inainte in ultimile versete din capitol, in timp ce aici predomina mai degraba prima semnificatie. Administrarea sau guvernarea Imparatiei pamantesti se va face plecand de la portile Ierusalimului. Datorita faptului ca se vorbeste simbolic de patru ori de trei porti, si de trei porti la fiecare din punctele cardinale, inseamna ca aceasta guvernare va cuprinde totul. Binecuvantarea care este legata de aceasta guvernare se va intinde, de asemenea, peste intregul pamant.

     Aici, de asemenea, exista o paralela cu cetatea pamanteasca Ierusalim. Atunci cand profetul Ezechiel, descrie la sfarsitul cartii sale granitile tarii si iesirile cetatii din timpul Imparatiei de o mie de ani, de asemenea, el mentioneaza douasprezece porti, cu trei porti pentru fiecare din cele patru puncte cardinale (Ez. 48:30 si urmat.). Acesta este intr-adevar un gand minunat ca intr-o zi pamantul intreg se va bucura de binecuvantarea lui Dumnezeu sub stapanirea lui Hristos, in timp ce astazi este atat de chinuit si tulburat prin pacatele oamenilor. Centrul pamantesc al acestei binecuvantari va fi Ierusalimul, in Palestina, si administrarea sa sub mana lui Hristos va fi perfecta.

     Care este rolul celor doisprezece ingeri care stau la porti? Astazi ei sunt "duhuri slujitoare (alocati slujirii)  trimise pentru a le sluji celor care vor mosteni mantuirea" (Ev. 1:14). Mai tarziu, Dumnezeu se va folosi de ei pentru executarea judecatilor Sale. Prin aceste judecati, El va curati pamantul in providenta Sa (Apoc. 6 si urmat.). Apoi Domnul Isus va veni impreuna cu ei din cer -"cu ingerii puterii Sale, intr-o flacara de foc" (2 Tes. 1:7, 8).

     Ingerii au fost dintotdeauna duhuri destinate slujirii, indiferent de misiunea pe care Dumnezeu le-a incredintat-o. In orice caz, nu lor le-a supus Dumnezeu lumea viitoare (Ev. 2:5). Desi ei sunt atat de puternici in tarie (Ps. 103:20), Dumnezeu nu i-a pus sa stapaneasca. Nu, chiar in timpul Imparatiei de o mie de ani ei raman in pozitia lor de slujire, si vor fi pazitori (supusi) ai portilor Ierusalimului ceresc, dupa cum toti vor remarca. Dupa gandul lui Dumnezeu, ei sunt subordonati credinciosilor glorificati, care alcatuiesc cetatea cereasca. Cuvintele de incurajare spuse de catre apostolul Pavel corintenilor arata acelasi adevar: "Nu stiti ca sfintii vor judeca lumea? ... Nu stiti ca noi ii vom judeca pe ingeri?" (1 Cor. 6:2, 3).

     Daca adaugam cuvantul Domnului catre Natanael, vom intelege mai bine slujba ingerilor din timpul Imparatiei de o mie de ani: "Adevarat, adevarat va spun, ca de acum veti vedea cerul deschis si pe ingerii lui Dumnezeu urcand si coborand peste Fiul Omului" (Ioan 1:51). Va fi un trafic si schimburi intense intre cele doua metropole, cereasca si pamanteasca. Ingerii vor fi purtatori de mesaje de la Ierusalimul ceresc catre pamant. Atunci se va implini, in final, visul lui Iacov unde Dumnezeu i-a artat o scara care ajungea pana la cer si ingerii lui Dumnezeu urcau si coborau (Gen. 28:12). Samanta sa va fi atunci ca tarana pamantului, si se va intinde catre vest, catre est, la nord si la sud, si prin ea vor fi binecuvantate toate familiile pamantului (v. 14). Vedem aici podul care se intinde si leaga impreuna prima carte a Bibliei pana la ultima sa pagina.

     8.1.5.3     Temeliile - 21:14

     Domnul nu uita casa lui Israel, astfel ca El scrie numele celor douasprezece semintii ale lui Israel pe portile cetatii; or daca nu uita pe acestia, El nu uita nici pe cei care au impartit impreuna cu El zilele lepadarii Sale pe pamant.

          "Si zidul cetatii avea douasprezece temelii, si pe ele erau douasprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului" (Apoc. 21:14).

     Cand vine vorba in aceste versete de temeliile cetatii si de numarul lor, ceea ce frapeaza este ca numele care figureaza pe ele nu sunt ale celor doisprezece patriarhi, ci cele ale celor doisprezece apostoli ai Mielului. Acest lucru subliniaza ceea ce am vazut deja: Israel nu face parte nicidecum din Ierusalimul ceresc. Israel va fi binecuvantat sub domnia lui Mesia, si el va fi o binecuvantare pentru popoarele de pe pamant, dupa promisiunile facute parintilor. Cu toate acestea, ei nu apartin nici cetatii ceresti, nici Adunarii lui Dumnezeu. Cand este vorba de guvernarea directa a lui Dumnezeu pe pamant, Israel figureaza in prin plan. De aceea numele celor douasprezece semintii figureaza pe portile cetatii. Si invers, cand este vorba despre descrierea structurii cetatii, apostolii Mielului sunt cei care apar. Pentru aceasta, numele lor figureaza pe cele douasprezece temelii ale cetatii.

     Desi crestinatatea face o diferenta atat de mica intre Israel si Adunare, Sfanta Scriptura pastreaza cu grija distinctia de la inceput pana la sfarsit. Distinctia exista astazi in timpul harului (1 Cor. 10:32), si ea va fi prezenta la fel in Imparatia de o mie de ani ca si in eternitate. Cand ne-am ocupat de starea eterna de la inceputul capitolului 21, am vazut acolo ca Dumnezeu se foloseste de doua imagini pentru a descrie binecuvantarea eterna a celor doua grupe de rascumparati, pe de-o parte imaginea poporului Sau, iar pe de alta imaginea cortului Sau.

     Stim ca Avraam astepta cetatea "care are temelii" (Ev. 11;10), si aici vedem ca zidul cetatii are douasprezece temelii. Intemeiat pe slujba si invatatura celor doisprezece apostoli pe pamant, rodul lucrarii lor va fi vizibil in acest mod minunat, in desavarsirea perfecta, solida si sigura a zidului Ierusalimului ceresc. Aceasta ne aminteste de descrierea arzatoare a Ierusalimului pamantesc din Ps. 122: "Ierusalime, care esti zidit ca o cetate strans unita impreuna!" (Ps. 122:3).

     Cu toate acestea, noi suntem inca de astazi "oameni ai casei lui Dumnezeu, fiind ziditi pe temelia apostolilor si a profetilor, piatra de unghi fiind Isus Hristos Insusi" (Efes, 2:19 si urmat.). Astfel, putem deduce ca, prin cele douasprezece temelii, Duhul Sfant vrea sa ne aminteasca acest adevar, chiar daca modul de a privi Adunarea in Apocalipsa nu este acelasi pe care Dumnezeu ni-l da prin Pavel. In epistolele Noului Testament nu gasim Adunarea ca cetate, nici mentiunea celor doisprezece apostoli ai Mielului. Totusi, aici atentia noastra  este indreptata asupra faptului ca apostolii au fost cei care, prin invatatura lor, au facut cunoscut revelatia deplina a lui Dumnezeu in Hristos, si prin aceasta au pus temelia pentru Adunarea lui Dumnezeu. Or, prin aceasta ei intemeiaza baza intregii puteri crestine pentru administrarea sau guvernarea care va avea loc in timpul domniei de pace a lui Hristos. Iata care este gandul principakl aici.

     8.1.5.4     Dimensiunile cetatii - 21:15-17

     Descrierea simbolica a cetatii continua cu prezentarea dimensiunilor sale:

          "Si cel care vorbea cu mine avea o trestie de aur ca masura, ca sa masoare cetatea si portile si zidul ei. Si cetatea este construita in forma de patrat si lungimea ei este cat latimea. Si a masurat cetatea cu trestia: douasprezece mii de stadii; lungimea si latimea si inaltimea ei sunt egale. Si i-a masurat si zidul, o suta patruzeci si cinci de coti, masura a unui om, care este a ingerului" (Apoc. 21:15-17).

     In legatura cu masurile cetatii si zidului, gasim numarul doisprezece care face sa se inteleaga o perfectiune administrativa fata de om. Or, dimensiunile nu sunt singurele importane, ci, de asemenea, si faptul ca ele sunt masurate. Cand Dumnezeu face sa se masoare ceva, El testeaza prin aceasta daca lucrurile Ii corespund. Faptul ca o trestie de aur este folosita aici subliniaza dreptatea lui Dumnezeu prin care totul este supus examinarii. Dar, fiindca totul este aici perfect, aceasta masura include, de asemenea, gandul ca Dumnezeu este de acord si se face una cu ceea ce este masurat. Inaintea intregii lumi va fi aratat faptul, ca sa zicem asa, ca proportiile cetatii Ii corespund in totul, si are aprobarea Sa. Lumea o va recunoaste ca pe cetatea Sa. Si, de fapt, acolo va fi totul asa cum El va dori sa fie. Din nefericire, cat de diferit stau lucrurile cu noi! Exista atat discordanta intre invatatura si practica. Da, se intampla de multe ori cand se pune mare accent pe o parte a adevarului crestin si se neglijeaza altul, si astfel se prezinta adevarul crestin de o maniera deformata. Echilibrul in proportii trebuie sa fie adevarata noastra preocupare in toate privintele.

     Forma patrata a cetatii ne vorbeste de perfectiunea sa, caci latimea este aceeasi cu lungimea. Cetatea in sine insasi este cubica, cu lungimea unei laturi imensa: 12000 stadii, pe care cineva a estimat-o la valoarea de 2400 Km. Dimensiunile zidului, dimpotriva, sunt destul de modeste, desi zidul este descris ca fiind mare si inalt (v. 12). Acest lucru ne reaminteste ca aici avem de-a face cu simboluri si ca ceea ce ne este prezentat nu poate fi luat in sens literal. Daca patratul vorbeste deja de perfectiune, cubul si mai mult. Locul prea sfant, in Vechiul Testament, avea, de asemenea, forma unui cub. El exprima o perfectiune finita, caci linia are un capat. Cercul si sfera prezinta, din contra, o perfectiune infinita. Din oricare parte a celor sase fete ale imensului cub s-ar privi, intotdeauna se vede aceeasi imagine, acelasi patrat, aceeasi perfectiune.

     Mai trebuie adaugat ca in Efeseni 3:18 unde este vorba de a intelege planurile lui Dumnezeu, este adaugata o a patra dimensiune: adancimea. Aici ea lipseste. Nu realizam ca, dincolo de lucrurile revelate cu privire la minunata cetate cereasca, exista adancimi de nepatruns pe care Dumnezeu nu poate inca sa ni le arate astazi?

     Zidul are, de asemenea, propria lui perfectiune: doisprezece ori doisprezece. Totusi, el nu este divin prin natura lui, ci omenesc. Caci, desi Dumnezeu face ca sa fie masurat de un inger, este adaugat ca este o masura omeneasca (v. 17). Nu este spus daca cei 144 de coti se refera la inaltimea sau latimea zidului. In orice caz, el nu este de-o maretie imensa ca cetatea insasi; este evident ca el nu are nevoie. Rezultatul masurarii portilor nu ne este comunicat deloc. 

                                 Am vazut cerul deschis                                                                                                                    Apoc.  cap. 21:11

                                                                 - XVII -


      Christian Briem


     8.1.3     Caracteristicile principale ale cetatii ceresti

     Ingerul i-a spus lui Ioan "vino aici: iti voi arata mireasa, sotia Mielului". Dar odata ce la condus in Duh pe un munte mare si inalt, el ii arata "cetatea cea sfanta, Ierusalimul, coborand din cer, de la Dumnezeu". El i-a vorbit despre o mireasa si acum ii arata o cetate. De ce aceasta schimbare brusca de simboluri? Le-am intalnit deja in v. 2 din capitolul nostru, si falsa biserica a fost, de asemenea, comparata odata cu o sotie (curva) si cu o cetate (Babilonul) (*). Aceasta ne ajuta sa intelegem ca mireasa nu locuieste undeva in cetate, ci ca mireasa este in acelasi timp cetatea. Imaginea miresei, sotia Mielului, exprima de-o maniera glorioasa ceea ce este Adunarea  pentru inima lui Hristos si ceea ce constituie relatiile intime intre Hristos si Adunare in eternitate. Cu toate acestea, pentru a arata relatiile dintre Adunare, care se afla in cer, si Israel si natiunile de pe pamant din timpul domniei de o mie de ani, Duhul Sfant foloseste imaginea unei cetati care este mult mai potrivita pentru acest scop.

     (*) Gasim un foarte pretios pasaj cu schimbari de simbol in legatura cu Persoana Domnului nostru in capitolul 5 din Apocalipsa. Dupa ce unul din batrani vorbeste cu Ioan despre un leu care a biruit, vazatorul vede un miel care statea in mijlocul tronului, ca injunghiat. Daca Domnul Isus nu ar fi luat caracterul de Miel al lui Dumnezeu (Ioan 1:29 ; 1 Petru 1:18-20) si nu Si-ar fi dat viata Sa ca rascumparare pentru multi (Marcu 10:45), ca Leul din semintia lui Iuda, El ar fi ramas pentru totdeauna singur (Ioan 12:24).

     Acest fel de relatii poate fi descris pe scurt intr-un cuvant: guvernare. Adunarea glorificata va fi adevarata metropola a Imparatiei lui Hristos pe pamant; puterea de guvernare va emana din acest Ierusalim ceresc, dupa cum vom vedea in curand. Mai intai, sa ne amintim totusi, ca planul lui Dumnezeu din toate timpurile era de a supune intreaga creatie Domnului Isus ca Om glorificat, si de a fi Cap peste toate lucrurile Adunarii, astfel, ca Trupul si plinatatea Sa, ea are parte de stapanirea care I-a fost incredintata (Efes. 1:10, 11, 22, 23). In Imparatia de o mie de ani a lui Hristos, acest plan isi va gasi implinirea sa deplina (*). Guvernarea de catre Adunare impreuna cu Hristos va fi raspunsul lui Dumnezeu fata de intregul dispret de care ea a avut parte pe pamant datorita Fiului Sau. "Vrednic de incredere este cuvantul ... daca rabdam, vom si imparati impreuna" (2 Tim. 2:11-12 ; comp. Rom:17 ; 2 Tes. 1:4-5).

     (*) Aici nu este vorba decat de o prima implinire, caci chiar la sfarsitul Imparatiei de o mie de ani va fi o Imparatie eterna: "si vor imparati in vecii vecilor" (22:5). Vom vedea mai mult cu privire la acest subiect cand vom ajunge la acest ultim verset al sectiunii noastre.

     Nu este nevoie sa ne ocupam mai mult de simbolul folosit la v. 10, caci limbajul versetului nostru se bazeaza foarte tare pe v. 2, si cu ocazia capitolului precedent pe starea eterna, despre care am vorbit deja in detaliu. In toate cazurile, dintre cele trei trasaturi de caracter ale cetatii sfinte din v. 10, doua sunt mentionate mai intai: este cereasca in natura sa si divina in originea ei. Dumnezeu ar fi putut sa-i confere Adunarii un caracter ceresc si s-o faca asemenea ingerilor. Si chiar daca El Insusi este originea ei, ar fi putut sa-i dea doar un statut pamantesc. Dar nici una nici alta nu corespundea planului lui Dumnezeu cu privire la Fiul Sau si la Adunare. Caci Domnul Isus a implinit intr-un mod desavarsit lucrarea de rascumparare de la cruce si L-a glorificat pe Dumnezeu, incat acum pentru Dumnezeu nu este nicio binecuvantare prea mare pentru a o da celor care au crezut in Fiul Sau in timpul lepadarii Sale.

     Cu siguranta, astazi Adunarea nu este inca in gloria cerului, dar - ganditi-va! - ea este deja de astazi de origine divina si de natura cereasca, asa cum va fi atunci si cum va fi totdeauna. Intelegerea acestui fapt este deosebit de importanta pentru umblarea noastra in timpul actual. Numai atunci cand pastram constienta adevaratului caracter al Bisericii, Duhul Sfant ne poate tine departe de eforturile pamantesti ale crestinatatii si de a fi martori adevarati pentru adevarul lui Dumnezeu.

     Acum noi vedem aici Adunarea glorificata ca o cetate sfanta care coboara din cer de la Dumnezeu. Ea este vasul prin care Dumnezeu Se va putea glorifica de-o maniera speciala in timpul Imparatiei de o mie de ani. Aceasta coborare din cer a cetatii sfinte din v.10 are loc cu o mie de ani mai inainte de coborarea asemanatoare din v. 2. Dar aceasta nu inseamna ca cetatea va ajunge direct pe pamant. Ea vine din cer spre pamant, si se opreste deasupra pamantului, asemenea unui corp ceresc pe bolta cereasca. Versetul urmator pare sa confirme acest gand. Desi sunt folosite aceleasi expresii la v. 2, contextul arata clar ca in starea eterna cetatea sfanta va veni efectiv pe pamantul cel nou, caci cortul lui Dumnezeu va fi cu oamenii. Cu toate acestea, in timpul Imparatiei de o mie de ani, cetatea va fi deasupra pamantului si va alcatui sfera cereasca a Imparatiei - pentru binecuvantarea de nedescris a celor care vor locui pe pamant.

     8.1.4     Gloria cetatii - 21:11

     Versetele urmatoare arata a treia trasatura de caracter a cetatii sfinte: gloria sa

         "Avand gloria lui Dumnezeu. Stralucirea (sau, "Luminatorul") ei era asemenea unei pietre foarte pretioase, ca o piatra de iaspis cristalin" (Apoc. 21:11).

     Adevar de nepatruns! "avand gloria lui Dumnezeu". Ceea ce astazi este obiectul sperantei noastre (Rom. 5:2 "ne laudam in speranta gloriei lui Dumnezeu") va fi atunci realitate. Asa cum ne arata epistola catre Romani, noi putem spera la gloria lui Dumnezeu deoarece suntem indreptatiti prin sangele lui Isus si prin credinta. Fara aceasta am fi inca in pacatele noastre si nu am ajunge la gloria lui Dumnezeu (Rom. 3:23). Aceasta speranta vie este deci un rezultat al indreptatirii, si pentru viata noastra practica de acum, ea este "motorul" care ne impinge inainte pentru atingerea acestui scop, in ciuda tuturor greutatilor. Daca pierdem din vedere aceasta speranta, pierdem toata puterea. Ca sa nu se intample aceasta, Duhul Sfant ne indreapta totdeauna privirile, inca de acum, spre implinirea acestei sperante, o speranta "care nu insala".

     In acea zi, ziua gloriei, Adunarea va fi vasul gloriei lui Dumnezeu. Aceasta glorie va locui in ea, si va fi reflectata inaintea lumii. Ne aducem aminte de cuvintele Domnului nostru catre Tatal Sau, care isi vor gasi atunci implinirea: "Eu le-am dat gloria pe care Mi-ai dat-o Tu, ... ca ei sa fie facuti desavarsiti spre a fi una, ca sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine" (Ioan 17:22, 23). Datorita gloriei copiilor lui Dumnezeu si datorita unitatii lor in glorie, lumea va cunoaste ca Domnul Isus a fost trimis de Tatal si ca Tatal i-a iubit pe ai Sai cum L-a iubit pe Fiul. Ce insemnatate imensa pentru lume sa beneficieze de consecintele acestei cunoasteri!

     Intr-un sens mai restrans, Israel va reflecta de asemenea, in timpul Imparatiei, gloria Domnului inaintea popoarelor de pe pamant, caci citim in Isaia 60: "Ridica-te, straluceste, pentru ca lumina ta a venit si gloria Domnului a rasarit peste tine!" (Is. 60:1). Dar ce scena de neimaginat cand Adunarea va raspandi gloria lui Dumnezeu peste pamant, si, in plus, aceasta va dura o mie de ani! In frumusetea ei data de Dumnezeu, ea va face cunoscut lumii, care sunt trasaturile glorioase ale naturii lui Dumnezeu.

     Descoperirea trasaturilor naturii lui Dumnezeu inseamna propriu zis "gloria". Asa cum Fiul lui Dumnezeu pe pamant, L-a glorificat in mod perfect pe Dumnezeu, dezvaluind cine si ce era Dumnezeu. El L-a facut cunoscut (Ioan 1:18). Aceasta glorificare a lui Dumnezeu de catre Fiul si-a atins punctul sau culminant la crucea de pe Golgota (Ioan 12:28) ; 13:31 ; 17:4). Acolo El a aratat in mod deplin ca Dumnezeu este lumina si ca El este dragoste. Acolo a fost pusa in lumina fiecare trasatura a lui Dumnezeu - intr-un Mantuitor care sufera si moare. Cand, totusi, va veni timpul stapanirii lui Hristos, Dumnezeu va folosi Adunarea ca instrument special pentru a-L glorifica pe Fiul Sau. Atunci si in toata eternitatea, ea va fi martorul luminos al gloriei Persoanei Sale. "Lumina cunostintei gloriei lui Dumnezeu" va fi vazuta totdeauna "pe fata lui Isus Hristos" (2 Cor. 4:6), pe care Dumnezeu, de asemenea, doreste s-o foloseseasca totdeauna ca instrument.

     Lumina care va emana din cetatea sfanta este comparata cu o piatra foarte pretioasa, o piatra de iaspis cristalin. In natura ei, pietra de iaspis nu este in totul limpede si ca nu este decat o piatra semipretioasa (*). Aceasta arata clar ca avem aici un limbaj pur simbolic, la fel cum aurul curat este asemenea sticlei curate (v. 18), care nu exista in natura si care trebuie inteles in sens simbolic.

     (*) Iaspisul este o varietate de cuart colorat in rosu, maro sau galben. 

     Piatra de iaspis (probabil ca trebuie sa te gandesti la cea mai scumpa dintre toate pietrele pretioase, diamantul) are un loc deosebit in Apocalipsa. La capitolul 4, impreuna cu sardiu, ea foloseste de simbol pentru gloria lui Dumnezeu Insusi, atat cat omul, creatura, poate sa vada sau cat ii este permis sa vada. Dar, pentru a fi completa, trebuie mentionat, de asemenea, ca Dumnezeu locuieste intr-o lumina de nepatruns, si ca in sens absolut, niciun om nu L-a vazut si nici nu-L poate vedea (1 Tim. 6:16). Piatra de iaspis vorbeste, de asemenea, de gloria pe care Dumnezeu poate si vrea s-o reveleze creaturii. Si dupa cum o prisma sau un vas de cristal slefuit disperseaza lumina alba care ajunge pe el, in diferitele sale componente colorate, la fel si Adunarea (ca si noi insine) poate primi lumina divina care cade pe ea si s-o imparta in diferitele sale componente. In acest fel, oamenii nascuti din nou care vor fi pe pamant vor avea posibilitatea sa profite prin puterea Duhului Sfant de trasaturile speciale ale gloriei lui Dumnezeu.

     Dupa capitolul 4, iaspisul este mentionat inca de trei ori in capitolul 21. Mai intai la v. 11 iaspisul este folosit la descrierea stralucirii luminii (*) cetatii, apoi la v. 18 a zidurilor sale si la v. 19 a temeliilor sale. Deci, putem stabili cu o profunda fericire ca lumina, siguranta si temelia Adunarii glorificate nu va fi cu nimic mai prejos ca gloria lui Dumnezeu Insusi.

     (*) Autorul traduce, in germana, ceea ce J.N. Darby traduce prin 'luminator" la v. 11, adaugand prin nota "sau : "lumina". A se vedea, de asemenea, v. 23: "lumina ei este Mielul" (fr. : "lampa ei este Mielul").

     Sa ne oprim putin asupra acestei expresii "stralucirea luminii" din v. 11. In Filip. 2:15 gasim acelasi cuvant la plural, si el este tradus prin "luminatori". Cuvantul grec "phoster" este folosit in general pentru a desemna stelele si alte corpuri luminoase de pe bolta cereasca. Aceasta confirma ceea ce am spus mai inainte: Misiunea pe care Dumnezeu ne-a incredintat-o inca de astazi, aceea de a fi luminatori in lume, cetatea cereasca o va implini in mod deplin in veacul viitor.

     In lumea de intuneric moral de astazi, noi putem sa raspandim lumina, marturisind adevarul lui Dumnezeu inaintea oamenilor. Aceasta este o lumina morala, o lumina care se adreseaza inimii si constiintei oamenilor si ii judeca. Cu siguranta, sursa acestei lumini nu se afla in noi, ci numai in Dumnezeu. La fel, si cetatea cereasca isi va primi in intregime lumina sa de la Dumnezeu, caci este scris: "avand gloria lui Dumnezeu" (v. 11).

     Dar, in timp ce astazi necredinciosia noastra intuneca puternic razele luminii divine, in timpul acela razele gloriei divine, transparente si clare ca cristalul, vor lumina pamantul fara nicio piedica. Chiar ochiul natural o poate percepe, asa cum oamenii care erau impreuna cu Saul au vazut lumina, dar nu au auzit glasul care i-a vorbit (Fapte 22:9). Pentru a putea primi lumina gloriei, va fi nevoie atunci ca Dumnezeu sa deschida ochii inimii (Efes. 1:17, 18), va fi nevoie de o nastere din nou (Ioan 3:3, 5) ; caracterul inalt al marturiei din acel veac final si binecuvantat nu va face nicio schimbare in aceasta privinta.

                                 

                                 Am vazut cerul deschis                                                                                                              Apoc.  cap. 21:9 la 22:5

                                                                    - XVI -


      Christian Briem


     8     Cetatea cereasca - 21:9 la 22:5

     8.1    Mireasa, sotia Mielului

     Ajungem acum la ultima mare parte a acestei carti atat de solemna si totusi atat de plina de bucurie. Ea merge de la cap. 21 v. 9 pana la cap. 22 v.5. Dupa cum am observat deja, ea prezinta un fel de retrospectiva, o descriere a Bisericii in glorie in relatie cu pamantul in timpul Imparatiei de o mie de ani. De ce este o retrospectiva si pentru ce ne este data, ne vom ocupa imediat de aceste intrebari. In primul rand trebuie sa aratam cele doua sectiuni principale care alcatuiesc aceasta sectiune. Avem doua scene de glorie, primite de Ioan din partea ingerului. Una se refera la "mireasa, sotia Mielului" (21:9-27), si cealalta la "raul de apa a vietii" care iese din tronul lui Dumnezeu (22:1-5).

     La inceputul acestor doua scene ceresti, gasim cuvintele: "si el (ingerul) mi-a zis". Intr-adevar, preaiubitilor, merita sa "privim" cand ingerul lui Dumnezeu arata vazatorului lucrurile glorioase - si prin el si noua - lucruri care apartin unei epoci viitoare si unei sfere ceresti! Nu ne obliga ele sa ne bucuram inca de acum, luminand si influentand drumul nostru greu?

     8.1.1     O retrospectiva remarcabila

     Vazatorul s-a vazut deja obligat mai inainte sa-si indrepte privirile inapoi. Astfel, la cap. 17 unul din cei sapre ingeri care au avut cele sapte potire a venit sa-i arate adevaratul caracter al "curvei cele mari", descoperindu-i taina "Babilonului cel mare, mama curvelor si a uraciunilor pamantului". Dupa informatiile istorice, si in mijlocul desfasurarii evenimentelor, el a vorbit deja de judecata Babilonului (14:8 ; 16;19). Evident, Duhul Sfant nu a vrut sa intrerupa cursul relatarii evenimentelor  profetice printr-o descriere lunga. Dar apoi, in retrospectiva, El a considerat ca necesar descrierea a ceea ce era, in esenta, Babilonul.

Este aproape acelasi lucru incepand de la cap. 21:9. Caci, dupa ce lantul evenimentelor din timpul de la urma pana in eternitate a fost descris intr-o ordine cronologica stricta pana la cap. 21:9 si ca totul a continuat pana la sfarsit, Duhul Sfant se opreste din nou si intoarce privirea in spate spre timpul domniei de o mie de ani, timp care, vazut istoric, este anterior fata de ce ne-am ocupat din a doua jumatate a cap. 20 pana la v. 8 din capitolul 21 (starea eterna). Astfel, se vorbeste din nou in sectiunea noastra despre cele douasprezece semintii ale lui Israel si despre natiuni, etc. Ne amintim ca aceste diferente dispensationale nu vor mai exista in starea eterna. Pe pamantul cel nou vor fi in continuare oameni. Va fi iarasi vorba in cele ce urmeaza despre Miel, deoarece vedem din nou in aceasta sectiune legaturile cu pamantul cel vechi.

     Revelatia evenimentelor din timpul de la urma se incheie cu introducerea starii eterne. Cu toate acestea, gloria miresei, sotia Mielului este desfasurata inaintea noastra, Ea (mireasa) este infatisata ca o "cetate sfanta", ca o metropola cereasca si centru de administare si guvernare in timpul Imparatiei de o mie de ani. Ceea ce nu a putut fi aratat decat pe scurt la cap. 20:4-6, din cauza formei concentrate a acestei profetii, ne este descoperit acum in detaliu. Cu siguranta, acesta este motivul principal al acestei retrospective pe care ne-o da Cuvantul lui Dumnezeu.

     Dar mai exista un alt motiv pentru aceasta: Cartea Apocalipsa nu trebuie sa se incheie prin scenele de judecata, nici prin tabloul judecatii etene. Dumnezeu este Dumnezeul oricarui har, si acesta este harul care depaseste tot ceea ce pare sa corespunda acestor scene in care triumful harului Sau lumineaza inca odata toate esecurile oamenilor - ceea ce ne este prezentat sub o forma de apendice, nu doar la cartea Apocalipsa, ci la intrega carte a lui Dumnezeu.

     In mod efectiv, ultimile doua capitole ale Bibliei sunt legate direct de primele doua. Pe primele pagini ale Genezei se afla creatia lumii vizibile, prima creatie. Administrarea creatiei este incredintata creaturii. Il vedem pe Adam fericit in gradina Eden, nu singur, ci unit cu sotia lui, femeia pe care Dumnezeu a intocmit-o El Insusi, in timpul somnului, si pe care a adus-o la el. Dar deja in paginile urmatoare ale Bibliei si pana la sfarsit, intalnim razvratirea omului impotriva lui Dumnezeu. Vedem cum sceptrul guvernarii incredintat de Dumnezeu omului i-a alunecat din mana, si vedem cum Dumnezeu a lucrat in har ca si in judecata. Ori, atunci cand ajungem la ultimile doua capitole din Sfanta Scriptura, recunoastem ca, in pofida intregului pacat al omului, Dumnezeu Isi atinge scopul Sau si ca toate planurile Sale cu privire la pamant sunt implinite: in Fiul Omului, Omul glorificat, nu doar pamantul va trai o guvernare desavarsita, dar si cerul.

     Atunci toate binecuvantarile din secolele precedente, pe care Dumnezeu le-a promis avandu-L in vedere pe Fiul Sau, isi vor gasi centru si implinirea lor deplina in El. Biruinta lui Dumnezeu asupra adversarilor Sai va fi completa. Harul Sau va triumfa, acolo unde a prisosit din plin fata de pacat. Si atunci cand scenele din Geneza in functie de natura lor vor reaparea, - fie ca este vorba despre mireasa, sotia Mielului sau de raul cu apa vietii, - acestea vor fi de-o maniera mult mai inalta. Vazatorul este atat de miscat de ceea ce a auzit si a vazut, incat el cade la picioarele ingerului pentru a i se inchina (22:8). In pofida multor asemanari cu scena pamanteasca si prima creatie, scena cereasca si noua creatie le depasesc cu mult in glorie.

     Ca o introducere la aceasta ultima parte din Apocalipsa, ramane de observat ca, in viziunea pusa inaintea noastra, nu sunt decat trasaturi ale domniei de o mie de ani si cu ele un caracter dispensational. Aceste trasaturi ale domniei de o mie de ani si acest caracter dispensational, se gasesc clar in pasajele din capitolele 21:24, 26 si 22:2). Dar in versetele 3 la 5 din capitolul 22 se vede clar o suprapunere temporala din eternitate. Acest gand l-a bucurat mult pe autor: din clipa in care mireasa, Adunarea este in glorie, pentru ea incepe direct eternitatea. O mie de ani nu conteaza prea mult. Ea este mireasa, sotia Mielului, si ea este pentru eternitate (21:2). Scena care o inconjoara poate sa se schimbe din temporal in etern, dar ea este vazuta in sine insasi intr-o relatie de nedespartit cu Acela care este in Sine Insusi de neschimbat.

     8.1.2     Vino aici: iti voi arata - 21:9-10

     La inceputul acestei ultime parti din Apocalipsa, slujba ingerului este reluata imediat. Cand s-a facut descrierea starii eterne (21:1-8), nu gasim ceva asemanator. Am vazut fericirea eterna a Adunarii,  cortul lui Dumnezeu si fericirea oamenilor, a poporului lui Dumnezeu de pe pamantul cel nou. Dar acum, datorita faptului  ca descrierea se intoarce spre relatiile Adunarii cu pamantul, vom intalni din nou slujba ingerului. Aceasta este o dovada in plus ca aceasta parte din Apocalipsa este un fel de apendice si este aranjata cronologic inainte de relatarea din primele opt versete.

                    "Si a venit unul din cei sapte ingeri, care avusesera cele sapte potire, pline cu cele din urma plagi, si a vorbit cu mine, spunand: Vino aici: iti voi arata mireasa, sotia Mielului! Si m-a dus, in Duh, pe un munte mare si inalt. Si mi-a aratat cetatea cea sfanta, Ierusalimul, coborand din cer, de la Dumnezeu, avand gloria lui Dumnezeu" (21:9-10).

     Ce har din partea lui Dumnezeu care doreste sa ne incurajeze inimile prin aceasta viziune minunata a gloriei viitoare! Noi vom avea parte de aceasta, intr-o zi - ce har de nepatruns! El ar dori ca razele glorie sa lumineze drumul nostru inca de astazi si sa ne influenteze sub aspect moral. Inaintea de a contempla aceste scene ceresti, nu ne vine in mod natural dorinta ca gloria lui Hristos, care va fi vizibila atat de perfect in sotia Sa in zilele Imparatiei, sa straluceasca inca de acum in noi din punct de vedere moral? Deci, haideti sa ne intoarcem acum la continutul textului nostru biblic!

     Unul din cei sapte ingeri care au avut cele sapte potire, vine la Ioan, spunand: "Vino aici: iti voi arata mireasa, sotia Mielului". Faptul ca era unul din ingerii care trebuia sa sfarseasca mania lui Dumnezeu asupra pamantului confirma, asa cum s-a remarcat deja, ca relatia miresei cu pamantul este pusa pe primul plan. Aceasta are loc in timpul domniei de o mie de ani, contextul o arata foarte clar. De asemenea, unul din ingeri, daca nu chiar acelasi, i-a aratat vazatorului Babilonul, falsa mireasa, si judecata sa. Asemanarea acestor doua scene, dar, de asemenea, si deosebirile, sunt evidente. "Vino aici; iti voi arata sentinta curvei celei mari, care sade pe apele cele multe" i-a spus atunci ingerul (17:1). Dar acum ingerul ii arata adevarata mireasa si gloria ei. Ea devine sotia Mielului si una cu Cel Sfant, Cel care a murit altadata pe crucea Golgotei ca Mielul fara cusur si fara pata, dar care a invins moartea si pe diavol si se afla acum ca Invingator in glorie. Si dupa cum Babilonul si curva cea mare erau expresia gandului omului, la fel si mireasa in frumusetea si in gloria ei este expresia gandului lui Dumnezeu.

     Acest "vino aici: iti voi arata" este deosebit de instructiv si incurajator in acelasi timp. In cele doua cazuri se spune ca ingerul l-a dus pe vazator in duh, o data in pustiu, si in alta data pe un munte mare si inalt. In primul caz ingerul a vrut sa-i arate judecata lui Dumnezeu asupra curvei cele mari, iar in al doilea caz gloria miresei, sotia Mielului. Dar in ambele cazuri el a fost dus in "duh". Si acesta este primul lucru pe care il invatam: Daca vrem sa intelegem adevaratul caracter al falsei biserici sau ceea ce caracterizeaza adevarata Biserica, trebuie sa fim condusi totdeauna de Duhul si sa ne lasam calauziti de El in gandurile noastre. Inteligenta omeneasca nu ne poate ajuta nici intr-un caz, nici in altul.

     Ar trebui sa ne preocupam noi cu falsa biserica? din cand in cand da! Caci este foarte important pentru noi si aceasta nu este o pierdere de timp, ci vedem judecata lui Dumnezeu peste falsa biserica - un sistem eclesiastic care are pretentia ca este mireasa lui Hristos. Ne dam seama foarte usor, cu privire la aceasta, de aceasta inselatorie, caci ceea ce se marturiseste in afara a fi a lui Hristos, in interior este exact opusul, oferind in ochii oamenilor ceva mare, inalt si atractiv. Omul iubeste etalarea bogatiilor, apreciere, putere si influenta intelepciunii si artei, in special ceea ce insoteste pretentiile religioase. Si sa nu ne gandim ca adevaratii credinciosi nu pot aluneca spre lucrurile atragatoare si a influentelor false! Atunci Dumnezeu, in harul Sau, ne vine in ajutor si ne trimite ingerul cu al sau "vino aici: iti voi arata", si ne ajuta sa intelegem tot ceea ce, potrivit judecatii lui Dumnezeu, sunt doar caracteristicile curvei cele mari: El va aduce judecata Sa peste acest sistem eclesiastic profan in timpul de la urma. Stiind aceasta ne va pazi sa ne amestecam in vreu fel cu ceea ce poarta trasaturile de caracter ale Babilonului. De asemenea, vom intelege mai bine semnificatia unui "alt glas venit din cer" (18:4), care, in principiu, ni se adreseaza si noua astazi: "Iesiti din ea, poporul Meu, ca sa nu fiti partasi pacatelor ei".

     Pe de alta parte, adevarata Biserica apare in ochii oamenilor ca ceva mizerabil si fara putere. Unitatea originala, in care primi crestini au dat o marturie puternica inaintea lumii a fost inlocuita cu o faramitare fara seaman, si chiar credinciosii pot intreba: in mijlocul intregii confuzii, se mai poate realiza inca astazi in vreun fel gandurile lui Dumnezeu in legatura cu adevarata Biserica? Ceea ce a iesit altadata atat de perfect din mana lui Dumnezeu, in ce priveste aspectul sau exterior, este rupt si faramitat, in slabiciune si in rusine.

     Credinciosul spiritual simte tristetea si suspina. El intelege cat de mult Domnul Isus, Capul Trupului, al Adunarii, este dezonorat prin aceasta ruina. El poate cadea atunci foarte usor in pericolul de a-si pierde orice curaj. Mai are vreun sens, vazand indepartarea generala de la adevarul lui Dumnezeu, de a merge inainte, de a lupta pentru credinta care a fost data sfintilor (Iuda 3) ? Atunci, acest credincios spiritual poate auzi inca cuvintele ingerului: "Vino aici:iti voi arata mireasa, sotia Mielului!". Da, scump prieten, Dumnezeu doreste sa ne arate sfarsitul desavarsit si glorios a ceea ce aici jos, pe pamnat, nu prezinta decat slabiciune.

     Asa cum Moise altadata, de pe varful muntelui Pisga, putea sa vada mostenirea promisa lui Israel in toata intinderea ei (Deut. 34), asa si Ioan, aici, este condus pe un munte mare si inalt pentru a vedea mireasa, sotia Mielului, in toata frumusetea si gloria sa. Pentru a avea punctul de vedere corect si divin, trebuie si noi, de asemenea, sa ne lasam condusi intr-un loc mare si inalt. Noi putem avea punctul de vedere al lui Dumnezeu asupra lucrurilor doar atunci cand stam departe de raul moral din lume si de ratacirea religioasa din crestinatate - numai atunci cand respingem principiile lipsite de evlavie care o conduc.

     Dar apoi ce este mai mangaietor decat a contempla frumusetea pe care mireasa o are in ochii Domnului, deja de astazi? Nu a abandonat El tot ce avea pentru a dobandi aceasta perla de mare pret, inclusiv viata Sa (Mt. 13:45-46)? Acest lucrul intareste in mod extraordinar credinta noastra la a gandi ca in planurile lui Dumnezeu, Adunarea este totdeauna ceva desavarsit. Chiar daca starea sa practica in timp este slaba, planurile esterne ale lui Dumnezeu cu privire la Hristos si la Adunarea Sa isi vor gasi implinirea lor. In acea zi Domnul Isus Isi va prezenta "Lui Insusi Adunarea glorioasa, neavand pata sau zbarcitura sau ceva de felul acestora, ci ca sa fie sfanta si fara cusur" (Efes. 5:27).

     Noi nu putem sa aratam lumii decat o imagine slaba si deplorabila fata de ceea ce este Adunarea in gandurile lui Dumnezeu. Dar, prin credinta, stim de asemenea ca suntem pe drumul gloriei, si ca va veni timpul cand Adunarea va fi descoperita in toata perfectiunea ei ca mireasa a Sa, sotia Mielului. Crestinii adevarati au parasit inca de la inceput dragostea lor dintai pentru Domnul Isus (2:4). Acesta a fost punctul de plecare al ruinei pe care o deplangem astazi in crestinatate. Dar apoi, Adunarea celor rascumparati din ziua Cincizecimii pana la rapirea Bisericii va fi "mireasa Sa" : ea se va bucura in mod desavarsit de afectiunile Sale divine si va rasunde la acestea - fericita speranta!

     Mai ramane de remarcat ca in epistolele Noului Testament, Adunarea nu este numita in mod direct mireasa, sotia Mielului. Desigur, apostolul Pavel a spus corintenilor "v-am logodit cu un singur barbat, ca sa va infatisez ca pe o fecioara curata lui Hristos" (2 Cor. 11:2), si aceasta se apropie de gandul de "mireasa". De asemenea, in Efes. 5 el compara de-o maniera remarcabila pe Hristos si Adunarea cu primul Adam si sotia lui. Dar, numai in ultima carte a Bibliei Adunarea este numita "sotia Mielului". Aceasta este in legatura cu acest mare eveniment din cer, nunta Mielului, unde ii este conferit titlu de "sotie" (19:7).

     In glorie Adunarea va fi "mireasa, sotia Mielului". Trebuie in mod categoric sa distingem aceasta binecuvantare de o alta care nu ne priveste pe noi, ci care priveste pe Israel. Domnul Isus ca Imparat al lui Israel va avea, de asemenea, o sotie pamanteasca. Ierusalimul, ramasita restaurata a lui Israel, va fi sotia Imparatului, imparateasa impodobita cu aur de Ofir, dupa cum ne arata Psalmul 45 (v. 9). Atunci se va implini cuvantul profetului Isaia: "Si cum se bucura mirele de mireasa, asa Se va bucura Dumnezeul tau de tine" (Is. 62:5). Israel va fi indatorat mult pentru toate binecuvantarile sale prin moartea Rascumparatorului sau, la fel cum relatiile noastre cu Domnul si Mantuitorul nostru se intemeiaza in intregime pe moartea Sa ca jertfa. Dar sotia pamanteasca nu va fi numita sotia Mielului, deoarece Domnul este pentru ea Imparatul, care Si-a dobandit tronul Sau pamantesc prin judecata si este pus in relatie cu ea in acest mod. Dar pentru Adunare, Domnul Isus nu este niciodata Imparat, nici astazi nici mai tarziu. El nu va guverna peste Adunare, ci impreuna cu ea. De aceea doar ea este numita mireasa, sotia Mielului. Domnul este legat de ea pentru eternitate, si va imparti impreuna cu ea eternitatea Sa. Cat de mult face ca inimile noastre sa bata inca de acum!

                        

                                  Am vazut cerul deschis                                                                                                                  Apoc.  cap. 21:4-8

                                                                    - XV -

 
      Christian Briem


     7.4     Cele dintai au trecut - 21:4

     Versetul 4 descrie acum cateva din binecuvantarile de care oamenii se vor bucura pe pamantul cel nou. Ele nu se refera, in sens strict. la cortul lui Dumnezeu, ci numai la oamenii de pe pamantul cel nou. Bineinteles, ele vor fi, de asemenea, si partea celor care alcatuiesc cortul lui Dumnezeu. Dar contrastul arata clar ca Duhul Sfant a avut in vedere doar aceasta grupa de rascumparati care nu apartin cortului.

     De asemenea, este remarcabil ca descrierea starii eterne din acest verset, este formulata negativ, adica se enumera lucrurile care nu vor mai fi. Evident, in starea noastra actuala, Dumnezeu nu poate sa ne descrie in detaliu ceea ce va fi.

     "Si El va sterge orice lacrima din ochii lor; si moarte nu va mai fi, nici intristare, nici strigat, nici chin nu va mai fi, pentru ca cele dintai au trecut" (21:4).

     Toate lucrurile mentionate aici, apartin de starea precedenta, si sunt situate in timp. Ele au aparut datorita pacatului omului. Dar, in creatia cea noua, pacatul nu va mai fi, dupa cum vom vedea in curand.

     El va sterge orice lacrima din ochii lor. Acesta este cel dintai lucru. Cu siguranta, in eternitate nu se va mai varsa nicio lacrima. Spun aceasta, deoarece multi credinciosi au o mica dificultate cu privire la modul in care sunt expuse lucrurile in aceasta fraza. "Cum se vorbeste despre stergerea lacrimilor, cand nu vor mai fi lacrimi?".

     De fapt, sensul potrivit este ca Dumnezeu va indeparta orice amintire de suferinta traita pe pamant. Si ce marturie miscatoare de bunatate si duiosie din partea lui Dumnezeu in aceste cuvinte! El are in vedere lacrimile alor Sai care au fost varsate in comuniune cu El aici pe pamant, si El le-a inregistrat (Ps. 56:8). Fiecare durere, fiecare necaz, fiecare intristare, fiecare ingrijorare, El le-a stiut. El stie sa aprecieze in special aceste lucruri si sa le rasplateasca atunci cand ai Sai au suferit si plans in aceasta lume de pacat si de moarte, din cauza intereselor Sale si ale Fiului Sau.

     Dar, in eternitate, El va indeparta de la ei orice amintire a suferintei. Aceasta este o mangaiere eterna cu care El ii va mangaia. Este ca atunci cand un copil a plans, si cand un zambet apare din nou pe fata lui datorita incurajarii plina de bunatate a tatalui sau. Desigur, plansul a trecut, dar tatal vede inca darele lacrimilor pe obrajii copilului. Cu duiosie el le sterge. Da, preaiubitilor, asa va face El. Dumnezeu Insusi va sterge lacrimile, si nimeni altul. Atunci se va implini cuvantul care a luminat de atatea ori noptile de lacrimi: "Seara ramane plansul (sa locuiasca cu noi, fr., n.t.) si dimineata este un cantec de bucurie" (Ps. 30:5).

     De asemenea, moartea, imparateasa spaimelor (Iov 18:14), nu va mai fi. Ea a fost aruncata in iazul de foc, dupa imaginea din cap. 20. Creatia cea noua n-o va cunoaste. Cat de important este aceasta! De asemenea, impreuna cu ea, orice suferinta, orice ispitire si orice durere legata de viata de pelerinaj si de trupul smereniei noastre, vor trece pentru totdeauna. Ele au apartinut  de "cele dintai lucruri", potrivit cu sensul lor literal, care atunci sunt trecute.

     Domnul Isus, Mielul lui Dumnezeu a murit altadata pentru a "ridica pacatul lumii" (Ioan 1:29), pentru "desfiintarea pacatului prin jertfa Sa" (Ev. 9:26). In starea eterna, va fi atins in intregime acest scop. Pacatul nu va mai fi in creatia noua. In consecinta, toate roadele amare ale pacatului nu vor mai fi. Doliu, strigat de bocet (comp. Is. 65:19), orice forma de durere,a trupului sau a sufletului, toate vor fi atunci trecute. Acestea au apartinut starii de lucruri anterioare. In fata singurei enumerari a unor astfel de lucruri care nu vor mai fi atunci, care inima credincioasa nu se bucura de aceasta perspectiva glorioasa? Sa privim putin mai in detaliu acest ultim termen: chin. Cuvantul grec care este tradus prin "chin" are sensul de : suferinta, oboseala, truda istovitoare, nefericire, pericol, durere, nenorocire, necaz. Singura enumerare a acestor lucruri continute in acest singur cuvant: "chin", ne fac sa simtim ce lume minunata va fi cand aceste lucruri nu vor mai exista.

     7.4.1     O noua ordine de lucruri - 21:5

     Schimbarea imensa care va caracteriza creatia cea noua fata de cea veche, isi are fundamentul in cuvintele Celui care este asezat pe tron:

              "Si Cel care sedea pe tron a spus: Iata, Eu fac toate noi. Si a spus: Scrie, pentru ca aceste cuvinte sunt sigure si adevarate" (21:5).

     Cel care este asezat pe tron este, fara nicio indoiala, Dumnezeu. Cu siguranta, Domnul Isus va sta si El pe un tron, pe tronul Sau de glorie (Mt. 25:31). Dar acela apartine Imparatiei, si prin urmare de ceea ce este in timp. Totusi, in descrierea starii eterne, dupa cum am vazut deja, "Mielul" nu va mai apare in prim plan, caci atunci Dumnezeu va fi totul in toti.

     Dumnezeu spune ca El face toate lucrurile noi. El va introduce o ordine de lucruri in intregime noua. Prin puterea si intelepciunea Sa divina, El va da o forma cu totul noua si un continut nou, pentru gloria marelui si sfantului Sau Nume. Ce mangaiere pentru inima crestinului incercat in mijlocul raului de orce fel, din timpul actual. Cat de mult doreste el aceasta stare, in care toate lucrurile vor fi noi si in mod perfect divine!

     Crestinul in sine este deja o creatie noua, dupa cum ne spune 2 Cor. 5:17: "Daca este cineva in Hristos este o creatie noua; cele vechi s-au dus; iata, toate s-au facut noi". Crestinul credincios face parte din aceasta ordine noua de lucruri divine, in care Hristos inviat este Cap si Centru. Dar nu numai aceasta. De asemenea, este privilegiul sau sa traiasca deja de acum, prin credinta, in aceasta lume noua, in aceasta noua creatie, si sa anticipeze binecuvantarile eternitatii.

     Dar tocmai aceasta diferenta este intre acum si eternitate. Astazi, intelegem si ne bucuram prin credinta de noua stare morala care va iesi din mana lui Dumnezeu. Noua ordine de lucruri nu poate fi recunoscuta decat prin credinta, ea nu este accesibila decat pentru credinta. Dar, in starea eterna, aceasta nu va mai fi o chestiune de credinta, caci atunci schimbarea se va face de-o maniera vizibila si completa in toate privintele. "Lucrurile dintai", nu mai sunt, vechea creatie a incetat sa existe, si singura care ramane este noua creatie, noua ordine de lucruri.

     "Iata, Eu fac toate noi" (21:5b). Cuvintele Celui care sade pe tron sunt atat de puternice, atat de vaste si atat de universale, incat Cel care vorbeste ii da indata vazatorului urmatoarea misiune: "Scrie, pentru ca aceste cuvinte sunt sigure (sau, "vrednice de crezut") si adevarate" (21:5c).

     Putem avea incredere absoluta in aceste cuvinte iesite din gura lui Dumnezeu, spre deosebire de cuvintele nesigure si de multe ori mincionoase ale oamenilor. Ele sunt sigure si demne de incredere, si, prin urmare, potrivite sa serveasca drept temelie neclintita pentru credinta. Ele sunt adevarate, chiar daca multi le pun la indoiala, sau le sucesc. Dumnezeu a vrut ca aceste cuvinte, ale Sale, sa fie transmise prin slujitorul Sau sub forma scrisa, bine stabilita. In timpul intregii vieti traite pe pamant, ai Sai trebuie sa gaseasca in aceste cuvinte, o garantie sigura a ceea ce au inainte lor.

     7.4.2     "S-a implinit" ("S-a facut", in fr. n.t.) - 21:6

     Ioan aude din nou cuvintele Celui care sade pe tron:

               "Si mi-a spus: S-a implinit! Eu sunt Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul" (21:6).

     Cuvintele "S-a facut" pot fi redate literal prin: "s-a intamplat" sau "ele s-au intamplat". In greaca, aceasta propozitie scurta nu este alcatuita decat dintr-un singur cuvant. Este la fel pentru o alta propozitie, la care ne gandim imediat, si care a iesit intr-o zi de pe buzele Mantuitorului, in timp ce murea: "S-a implinit" (Ioan 19:30). Lucrarea de rascumparare implinita de Hristos nu este ea baza a ceea ce, in harul Sau, Dumnezeu va face, si ca atunci El va aduce totul la implinire - odata ce eternitatea a inceput?

     "S-a implinit" - este tot ceea ce Dumnezeu, in veacurile trecute, a promis ca va face. Totul va deveni atunci o realitatea eterna. Aceste cuvinte marcheaza, intr-un mod evident, sfarsitul revelatiei in caile Sale cu oamenii. Ceea ce este spus apoi, dupa ce starea eterna a fost atinsa, nu poate fi decat o retrospectiva despre lucrurile cunoscute deja. Am remarcat deja ca aceasta intoarcere inapoi are loc exact de la versetul 9.

     Dar, cine a rostit aceste cuvinte sublime de concluzie: "S-a facut"? Acesta este Dumnezeul etern (*). El care tine in mana inceputul si sfarsitul tuturor lucrurilor, El care cunoaste sfarsitul inainte de inceput, El care este inainte de toate, si care va fi dupa toate, El prin care se tin toate si pentru care totul este un prezent etern - doar El a putut sa dea promisiuni si revelatii de-o astfel de intindere, si numai El poate sa le implineasca. Acum ca planul Sau este implinit perfect si deplin, poate sa-Si sfarseasca lucrarea cu satisfactie, pentru a Se bucura acum de odihna Lui sabatica, impreuna cu rascumparatii Sai, in timpul zilei eterne. La inceput, El a iesit din eternitate pentru a intra in timp, cu scopul de a castiga oameni pentru gloria Lui. Si acum, la sfarsit, El intra din nou in eternitatea fara sfarsit - nu singur, ci impreuna cu ei.

     (*) Este adevarat ca Domnul Isus, de asemenea, este Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul (comp. Apoc. 22:13). Caci El este Dumnezeu, si desigur, El este intr-un mod absolut, dupa cum Tatal este Dumnezeu si dupa cum Duhul Sfant este Dumnezeu. Dar aici, este vorba despre Dumnezeu ca atare. De aceea, folosirea pentru a doua oara a acestui Nume, subliniaza cel mai clar posibil divinitatea Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos.

     Poate o inima omeneasca sa cuprinda un astfel de har? Deja despre Iov, se poate spune: "Ati vazut sfarsitul dat lui de la Domnul" (Iac. 5:11). Dar ce se spune cand ne gandim la acest "sfarsit", ca Dumnezeu are in vedere pe ai Sai, si la care El va veni.

     7.4.3     Doua promisiuni pretioase - 21:6-7

     Pasajul se incheie prin doua promisiuni ale lui Dumnezeu, si un avertisment serios. Mai intai auzim cele doua promisiuni care fac parte din angajamentele pretioase ale lui Dumnezeu din Sfanta Scriptura:

               "Eu ii voi da celui care inseteaza din izvorul apei vietii, fara plata. Cel care invinge va mosteni acestea. Si Eu voi fi Dumnezeu si el Imi va fi fiu" (21:6-7).

     Prima din cele doua promisiuni se adreseaza celui care insesteaza, a doua invingatorului. Putem spune ca ele reflecta doua principii conform carora Dumnezeu Isi arata harul Sau si da binecuvantare in caile Sale fata de oameni. Cu toate acestea nu trebuie sa tragem concluzia din aceste cuvinte ca, in starea eterna, va exista inca sete si impotriviri de biruit. Nu, totul va fi atunci perfectiune si glorie. Dar, daca Dumnezeu da promisiuni in acest pasaj, El o face privind la eternitatea de care este vorba. Ele apartin in mod absolut eternitatii, dar ele se aplica oamenilor in timp.

     7.4.3.1     Cu privire la setea sufletului - 21:6

     Scriptura Sfanta vorbeste de mai multe ori despre setea sufletului. "Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea" (Ioan 7:37). "Si cine inseteaza sa vina; si cine vrea sa ia apa vietii fara plata" (Apoc. 22:17). "Cine insesteaza", descrie pe cineva in care Duhul Sfant a trezit o dorinta spre cele spirituale, in primul rand spre iertarea pacatelor, si apoi spre comuniunea cu Dumnezeu si bucuria in Dumnezeu. Iata modul minunat de a lucra al Duhului lui Dumnezeu, si Dumnezeu da intotdeauna satisfactie acestei lucrari a Duhului Sau. El va implini in mod perfect dorintele ivite intr-o astfel de inima; El le va potoli in Sine Insusi. De aceea, aici, Dumnezeu nu promite numai apa vietii, ci El zice: "Eu ii voi da celui care insesteaza din izvorul apei vietii". Cat de pretios este acest lucru! Inima va gasi satisfactie deplina in sursa binecuvantarii, dupa care suspina - in Dumnezeu Insusi. Dumnezeu aduce, ca sa zicem asa, sursa insasi la buzele celui insetat. Marele Daruitor este Dumnezeu, si El da gratis, fara bani si fara plata (Is. 55:1). Aceasta este demn de Acela care este "Dumnezeul oricatui har" (1 Pet. 5:10).

     Am putea intreba: cum, noi credinciosii, avem inca astazi "sete" spirituala? Intr-un anumit sens,da. Caci chiar daca setea sufletului nostru a fost, in principiu, potolita prin primirea vietii eterne si a Duhului Sfant (Ioan 4:4), cu toate acestea, ramane inca in noi o profunda dorinta de a gusta bucuria in Dumnezeu, o bucurie netulburata, o odihna eterna impreuna cu El, bucuria deplina pe care ne-a dobandit-o Domnul Isus la cruce. Deja, in predica de pe munte, Domnul ii numeste fericiti pe cei care sunt flamanzi si insetati dupa dreptate. Ei vor fi saturati (Mt. 5:6). Caci, la fel si noi, dorim fierbinte sa fim imbracati cu locuinta noastra, care este in cer (2 Cor. 5:2). Si dupa tot ceea ce este in parte (fragmentat), care caracterizeaza acest pamant si modul in care cunoastem astazi, dorim ca sa vina ceea ce este "desavarsit" (1 Cor. 13:10). Putem spune deci aceasta: Cu cat relatia noastra cu Dumnezeu este mai stransa, cu atat mai profunda va fi setea pe care sufletul nostru o va avea dupa El. Aceasta dorinta trezita in noi prin Duhul Sfant Insusi, Dumnezeu o va potoli in mod desavarsit. El Insusi va fi sursa binecuvantarii noastre eterne. Chiar daca credinciosii Vechiului Testament nu erau, de departe, la fel de binecuvantati cum suntem noi, cu toate acestea, au cunoscut si ei aceste sentimente de sete. Cine le-a exprimat intr-un mod atat de minunat ca fiii lui Core? "Cum doreste cerbul izvoarele de apa, asa Te doreste sufletul meu pe Tine Dumnezeule! Sufletul meu inseteaza dupa Dumnezeu, dupa Dumnezeul cel viu. Cand voi veni si ma voi arata inaintea lui Dumnezeu? (Ps. 42:1-2).

     7.4.3.2     A fi invingator - 21:7 

     Al doilea principiu dupa care lucreaza Dumnezeu il gasim in a doua promisiune:

   

               "Cel care invinge va mosteni acestea. Si Eu ii voi fi Dumnezeu si el Imi va fi fiu".

     Aici nu este vorba de satisfactia unei dorinte spirituale, ci de a invinge dificultatile. In aceasta lume ostila, credinciosii trebuie sa fie invingatori. Ei sunt inconjurati de puterile spirituale ale rautatii si ale intunericului, si ei sunt chemati sa lupte impotriva lor (Efes. 6:19 si urmat.). Inainte ca Dumnezeu sa termine ce are de zis, El ii incurajeaza pe sfintii Sai cu aceasta promisiune suplimentara: "Cel care invinge va mosteni acestea" - aceste lucruri care sunt obiectul acestei promisiuni. Se pare ca Dumnezeu pune accent pe aceste angajamente, deoarece El doreste sa le dea in plus fata de altele.

     Un invingator este cineva care castiga biruinte, si de fapt, termenul grec pentru "invingator" poate fi tradus prin "triumfator"; se refera la o situatie care dureaza, care continua. Necesitatea si importanta de a invinge este amintita de mai multe ori in Noul Testament. In Romani 8, este spus ca noi suntem mai mult decat invingatori prin Acela care ne-a iubit (Rom. 8:37). Acesta este un fapt adevarat pentru orice credincios, chiar daca nivelul de realizare este foarte diferit.

     Ioan scrie in prima sa epistola despre "victoria care a invins lumea"; si apoi, el arata mijlocul prin care biruinta a fost castigata: credinta noastra (1 Ioan 5:4). Nu putem invinge acest sistem al lumi  decat prin credinta vie in Persoana Fiului lui Dumnezeu (1 Ioan 5:5). Biruinta asupra lumii conduse de Satan ne este asigurata numai atunci cand El sta inaintea inimii noastre in caracterul Sau de Fiu al lui Dumnezeu. Si am subliniat deja ca termenul de "invingator" nu vizeaza o actiune unica. Adesea, dupa ce am castigat o biruinta, gandim ca totul s-a rezolvat. Dar acesta este un gand inselator. Avem de biruit permanent. Daca lasam pur si simplu sa prevaleze asupra noastra fortele care pot sa ne influenteze, lasandu-le sa actioneze pasiv si fara sa ne impotrivim, unde vom ajunge pana la urma?

     In Apocalipsa, se vorbeste mult de "invingatori" sau de cel care "invinge". Fiecare din cele sapte epistole foloseste aceste expresii (Apoc. 2-3). Este miscator ca faptul de a invinge este vazut ca o chestiune personala. "Si celui care invinge... ", "Invingatorului". Dimpotriva, in Scriptura Sfanta, atunci cand este aratata pozitia noastra sau relatiile noastre ca fii sau copii ai lui Dumnezeu, se vorbeste in general despre noi intr-un mod colectiv. La cap 12, ne este prezentata o ramasita credincioasa din poporul iudeu, la inceputul necazului cel mare. Ni se spune despre acesti martori credinciosi, ca ei l-au invins pe Satan, acuzatorul fratilor "datorita sangelui Mielului si datorita cuvantului marturiei lor si nu si-au iubit viata, pana la moarte" (Apoc. 12:11). In cazul lor, a fi invingator, insemna sa suporte moartea de martir.

     "Cel care invinge va mosteni acestea". Acesta este cel dintai lucru. Cel care, in acest timp de lupta si de suferinta, este un invingator prin credinta, acela va putea intr-o zi sa se bucure de toate binecuvantarile spirituale care sunt puse aici inaintea noastra.

     Dar apoi, Dumnezeu adauga inca ceva: "Si Eu ii voi fi Dumnezeu si el Imi va fi fiu". Aceasta inseamna ca invingatorul va fi adus intr-o relatie apropiata cu Dumnezeu, intr-o relatie pur personala. Aceasta relatie va fi atat de apropiata, atat de intima, ca nu va mai fi nevoie, pentru a se bucura, de slujba unui mijlocitor. Ce fericire de nespus va rezulta din faptul sa-L ai personal pe Dumnezeu, si de a-I fi ca fiu in toata eternitatea! Acest lucru este exprimat cateva cuvinte foarte scurte. Cu toate acestea, cine poate spune plinatatea binecuvantarii care se afla in ele? Ea va fi partea eterna a celui care astazi este invingator.

     7.4.4     Un avertisment solemn - 21:8

     Descrierea starii eterne se incheie prin doua ganduri care formeaza intre ele un contrast absolut, dar care merg in paralel: fericirea eterna a celor rascumparati si chinul etern al celor pierduti. Astfel ca, dupa cuvintele de promisiune urmeaza cuvintele de avertisment solemn. Si ele sunt rostite cu privire la eternitate:

          "Dar cat despre fricosi (in sensul de "lasi", n.t.) si necredinciosi si pacatosi si uraciosi si ucigasi si curvati si vrajitori si toti mincinosii, partea lor este in iazul care arde cu foc si pucioasa, care este a doua moarte"

     In ce priveste intinderea (sau, domeniul de aplicare, n.t.) acestor cuvinte, ceea ce a fost spus pentru promisiuni este, de asemenea, valabil si pentru ele: ele acopera partea care tine o eternitate. O data ce pamantul si cerul au trecut, si ca judecata dinaintea tronului mare si alb a avut loc, ne este data in aceste versete o privire asupra eternitatii. Si, in aceasta privinta, noi nu numai ca invatam ceva despre mostenirea eterna si glorioasa a celor care au dat urmare chemarii harului si au luat apa vietii, ci vedem, de asemenea, ingrozitoarea si eterna soarta a celor care au refuzat oferta de har a lui Dumnezeu in Hristos. Si numarul lor este ingrozitor de mare! Multi dintre ei nu au vrut pur si simplu sa vina la Mantuitorul pacatosilor. Au preferat sa ramana in pacatele lor. Poate s-au gandit ca "Bunul Dumnezeu", adica "Dumnezeu dragutul" va fi binevoitor fata de ei? Dar, pe langa faptul ca Biblia nu cunoaste expresia "Dumnezeu dragutul", ei uita ca Dumnezeu nu este doar dragoste, ci El este, de asemenea, lumina. Si astfel, alaturi de partea stralucitoare a eternitatii, avem aici partea sa intunecata, iazul care arde cu foc si pucioasa.

     7.4.4.1     O lista ingrozitoare

     Enumerarea celor care vor fi in acest loc de chin groaznic incepe prin cei care sunt fricosi (sau: lasi) de a marturisi ca sunt ai lui Hristos: "Dar cat despre fricosi... ". Ei au fost convinsi pana la un anumit punct, dar din cauza fricii de oameni, din cauza fricii de consecinte, ei nu s-au hotarat niciodata pentru Hristos.

     Necredinciosii alcatuiesc a doua grupa. Printre ei, vor fi, de asemenea, unii care s-au considerat ortodocsi (avand dreapta credinta). Dar ei nu au crezut decat cu capul, niciodata cu inima, nu s-au supus Evangheliei lui Dumnezeu, care a fost predicata pentru ascultarea credintei intre toate natiunile (Rom. 1:5).

     Uraciosii sunt oamenii care au devenit necurati prin lucruri care sunt uracioase in ochii lui Dumnezeu. Necuratia poate fi de ordin moral (Rom. 1:26-28 ; Tit 1:15), dar ea poate, de asemenea, sa fie aplicata la pretentii si practici religioase (Apoc. 17:4-5). De asemenea, In Vechiul Testament, se vorbeste de multe ori de greseli morale care sunt o uraciune pentru Dumnezeu (Lev. 18:22-23 ; Deut. 27:15 ; Prov. 11:1, 20 ; 15:26 ; 16:5 ; 24:9); si ceea ce, pentru El, era o uraciune atunci, este inca si astazi. Printre aceste uraciuni, divinatia ( activitatea de a ghici viitorul) este un pacat deosebit de grav (Deut. 18:11, 12 ; 1 Sam. 15:23). Cat de mult s-a raspandit aceasta in crestinatate! 

     Ucigasii atrage atentia la ceea ce, fundamental, nu apartine decat lui Dumnezeu, Creatorul: viata umana. Ei au ucis pe semenii lor care, la origine, au fost creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Sentinta lui Dumnezeu asupra acestui pacat grozav este clara si fara echivoc: "Celui care varsa sange de om, de catre om i se va varsa sangele lui: pentru ca El a facut pe om dupa chipul lui Dumnezeu" (Gen. 9:6). Dupa ce Dumnezeu l-a insarcinat pe Noe cu guvernarea pamantului, aceasta sentinta a ramas in vigoare si valabilitatea ei nu s-a schimbat pana astazi. Dumnezeu nu a incredintat in zadar sabia celui care guverneaza (Rom. 13:4). Dar sub influenta liberalismului din zilele noastre, legislatia cu privire la ucigasi a devenit tot mai blanda si mai indulgenta. Se cauta motivele lor, si se gasesc explicatii si scuze pentru a justifica comportamentul lor gresit. Dar isi vor primi pedeapsa lor dreapta - in iazul care arde cu foc si pucioasa.

     Cei care urmeaza in aceasta enumerare a celor care isi vor petrece eternitatea in acest loc de chin sunt curvarii. Pacatul curviei este tare vechi, dupa cum ne arata cartea Geneza. Cu toate acestea, in acele timpuri vechi curvia nu era practicata decat de un numar mic si in ascuns, in timp ce astazi ea reprezinta o situatie normala in telatiile dintre sexe. Oamenii fac public si fara rusine ceea ce contrazice nu doar ordinea randuita de Dumnezeu la creatie, ci si ceea ce ii priveaza de binecuvantarea prevazuta de Dumnezeu pentru ei in casatorie. Este ingrozitor de vazut cum, in zilele noastre in tarile crestine, valorile morale au cazut in ruina in mod vizibil, si casatoria dorita de Creator este subminata si ocolita. Ceea ce scandaliza altadata, astazi este ceva normal. Se vorbeste de parteneriat civil, de prietenii, de comunitate de viata. Dar toti cei care traiesc impreuna in relatii in afara casatoriei, Dumnezeu ii desemneaza pe toti prin ceea ce sunt: curvari. Nu exista nicio incertitudine asupra sfarsitului lor tragic: "Pe curvari si pe adulteri ii va judeca Dumnezeu" (Ev. 13:4).

     Vrajitorii sunt pusi pe acelasi plan cu ghicitorii. Ei au legaturi cu duhurile rele, desi, de regula, ei insisi sunt inselati de Satan. Pacatul vrajitoriei si al ghicitoriei exista in Israel deja din perioada legii. (Ier. 27:9 ; Mal. 3:5). Acest pacat trebuia pedepsit cu moartea (Deut. 18:10-12). Astazi, spiritismul a cuprins o mare parte din crestinatate, si nu se opreste nici macar la intrarea in scolile copiilor nostri.

     Idolatrii nu recunosc pe singurul si adevaratul Dumnezeu (1 Cor. 8:4) si se inchina in locul Lui falsilor dumnezei, care sunt de natura materiala sau spirituala (1 Cor. 6:9 ; 10:7). Faptul ca multi oameni care marturisesc crestinismul, se fac in mod special vinovati de pacatul care a caracterizat si caracterizeaza paganismul, arata cat de aproape suntem de sfarsitul timpului de har. In spatele idolilor imaginari sau cei facuti din lemn sau piatra, se afla demoni (1 Cor. 10:20). Satan foloseste ostirea sa pentru a-si atinge chiar si astazi vechiul sau plan: a indeparta de Dumnezeu inchinarea si glorificarea care I Se cuvine, si a le indrepta spre creatura. Vorbind de spiritism si de idolatria prin care Satan isi atinge cel mai bine scopul sau, mi-a venit in minte un cuvant al omului lui Dumnezeu Christian Furchtegott Gellert. El nu a pierdut nimic din adevarul si din actualitatea sa pana astazi:

                    "Pentru cel care refuza sa deschida usa credintei,

                    Superstitia va intra pe fereastra".

     Si in final vine grupa cea mare a mincinosilor. Despre ei este zis: "si toti mincinosii". Fara nicio indoiala, toti oamenii care nu sunt mantuiti nu s-au dedat la pacatele grosolane mentionate mai inainte, dar toti sunt mincinosi. Ei il au cu totii ca tata chiar pe acela care este "mincinos si tatal minciunii" : diavolul (Ioan 8:44). Ei nu au fost gata sa primeasca dragostea adevarului pentru a fi mantuiti (2 Tes. 2:10). In loc de aceasta, ei au ascultat glasul aceluia care este "mincinos" de la inceput; i-au urmat caile, si, in acelasi timp, au fost inselati. Ei vor avea aceeasi soarta eterna cu diavolul, impreuna cu toti ceilalati oameni care nu sunt impacati, (Apoc. 20:10) : "iazul care arde cu foc si pucioasa, care este a doua moarte".

     7.4.4.2     A doua moarte

Faptul ca exista o a doua moarte arata clar ca cea dintai moarte (moartea trupului, separarea sufletului si trupului) nu inseamna sfarsitul existentei unei persoane, cum multi au crezut sau au sperat. De asemenea, gandul ca dupa moarte, nu mai exista o experienta a constientei, este fals. Luca 16:19-31 si Apocalipsa 6:9-11, sunt exemple din Scriptura cu privire la faptul ca sufletul, adica personalitatea proprie omului, isi continua existenta si dupa moartea trupului, si este caracterizat prin capacitatea de a gandi constient si de a avea o activitate spirituala.

     Intr-adevar, a doua moarte nu va sterge aceste caractere distinctive. Aceasta vrea sa spuna ca cei pierduti vor trebui sa suporte in mod constient pedeapsa eterna a lui Dumnezeu. "Acolo va fi plansul si scrasnirea dintilor" (Mt. 22:13). Focul va fi etern (Mt. 25:41), nu se va stinge niciodata (Mc. 9:43-44). Sa nu ne lasam inselati de cei care pretind ca el va inceta oricum! Scriptura zice: "Unde viermele nu moare si focul nu se stinge". Ar fi necinstit de a-I imputa lui Dumnezeu ca a vrut sa spuna altceva decat ceea ce a spus. "Pedeapsa eterna" va fi eterna, fara sfarsit, asa cum este viata eterna (Mt. 25:46).

     Am vazut deja mai inainte ca expresia "a doua moarte" semnifica separarea eterna a omului de Dumnezeu. Asa cum oamenii nu pot scapa de judecata lui Dumnezeu in ce priveste cea dintai moarte (Ev. 9:27), la fel ei nu vor putea scapa de a doua moarte, daca astazi inca, ei nu se pocaiesc. Dumnezeu nu se lasa batjocorit: "pentru ca ce seamana omul, aceea va si secera" (Gal. 6:7).

     Totul va fi dat pe fata intr-o zi a eternitatii, binela ca si raul - unul in fericirea fara sfarsit, altul in chinul fara sfarsit. Iata cu adevarat un "cuvant ca de tunet" :ETERNITATE! Unde va fi cititorul atunci?

     Am ajuns astfel la sfarsitul acestei sectiuni extrem de semnificative din Apocalipsa, - o sectiune care ne-a dus pana in eternitate. Cu ea, se incheie partea propriu zis istorica a acestei carti. Ceea ce ne este spus apoi, este descrierea - nu istorica - a cetatii ceresti.