VIATA CEA NOUA A CREDINCIOSULUI IN HRISTOS
                                                     De la nasterea din nou la glorie
                                                                            - II -


          Georges Andre


          2          Familia lui Dumnezeu

          2.1          Copii

          Aceasta este noua relatie cu Dumnezeu, in care credinciosul este introdus, ceea ce El a facut din noi. Pentru Avraam , El era Dumnezeul  Cel Atotputernic (sau, "Cel Prea Inalt", Gen. 14: 22, n.t.). Lui Israel, Dumnezeu Se face cunoscut ca Domnul (Iehova), Acela care este  si ramane Acelasi (Ex. 6:2). In timpul harului, Dumnezeu S-a revelat ca Tata: "Tuturor celor care L-au primit (pe Hristos), le-a dat dreptul sa fie copii ai lui Dumnezeu" (Ioan 1:12-13). Remarcam ca ei sunt "nascuti", introdusi in atmosfera calda a familiei credintei. Aceasta este nasterea din nou din Ioan 3:3 si 5. Pentru a aduce la aceasta relatie de copil pe un om indepartat de Dumnezeu, trebuie sa se nasca la o noua viata, sa se regenereze (reinnoiasca, n.t).

          Israel avea o relatie de popor cu Dumnezeu, dar credinciosul de astazi are o relatie de copil cu Tatal sau. Nu este vorba de a reforma natura umana, natura cea veche, ci de un act creator al lui Dumnezeu prin Duhul Sfant care lucreaza prin Cuvantul Sau. Iacov ne spune: "El, potrivit voii Sale, ne-a nascut prin Cuvantul adevarului" (1:18). Petru precizeaza: "fiind nascuti din nou" (in fr. "regenerati", n.t.)..., prin Cuvantul viu, care ramane pentru totdeauna" (1 Pet. 1:23).

          Cuvantul lui Dumnezeu este atat apa, cat si samanta.

          Isus afirma: "Daca cineva nu este nascut din apa si din Duh, nu poate intra in Imparatia lui Dumnezeu" (Ioan 3:5). Efeseni 5:26 ne vorbeste de a fi curatiti "prin spalarea cu apa prin Cuvant". Tit subliniaza "spalarea nasterii din nou (lit. "regenerarii, renasterii") la care este adaugat "innoirea Duhului Sfant" (3:5), care il face pe credincios complet diferit de ceea ce era mai inainte (Rom. 12:2): "Daca cineva este in Hristos, este o creatie noua" (2 Cor. 5:17). Efeseni 2:10 precizeaza ca am fost "creati in Isus Hristos".

          Dar, Cuvantul este, de asemenea, o samanta. Isus Insusi a spus in interpretarea parabolei semanatorului: "Samanta este Cuvantul lui Dumnezeu" (Luca 8:11) : "samanta care nu se strica", am vazut in 1 Petru 1:23.

          Dar, in Ioan 3 este pusa o conditie dubla: "Trebuie sa fie inaltat Fiul Omului, pentru ca oricine crede in El... sa aiba viata eterna. Pentru ca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat L-a trimis pe singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata eterna" (Ioan 3:14-16). Remarcam cuvantul "oricine": nimeni nu este exclus; si "crede" : credinta in Cel care este Dumnezeu adevarat si Om adevarat inaltat pe cruce unde Si-a dat viata ca pret de rascumparare pentru multi.

          O asigurare launtrica este produsa de Duhul Sfant: "Insusi Duhul marturiseste cu Duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu" (Rom. 8:16).

          Parintii credinciosi se pot ruga pentru mantuirea copiilor lor, prietenii pentru prietenii lor. Dar nimeni nu poate sa produca nasterea din nou. Ea este lucrarea lui Dumnezeu care El Insusi actioneaza prin Cuvantul si prin Duhul Sau. Parintii i-au prezentat Cuvantul copilului, ei l-au crescut pentru Domnul, dar numai Dumnezeu poate da viata eterna celui care crede: "Vedeti ce dragoste ne-a daruit Tatal: sa fim numiti copii ai lui Dumnezeu... acum suntem copii ai lui Dumnezeu" (1 Ioan 3:1-2). "Dumnezeu ne-a dat viata eterna si aceasta viata este in Fiul Sau. Cine Il are pe Fiul are viata; cine nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viata" (1 Ioan 5:11-12). El ne-a facut "partasi naturii divine" (2 Pet. 1:4) care ne-a adus la comuniunea cu Dumnezeu, la legatura cu Tatal, ascultand glasul Sau care ne vorbeste despre Fiul Sau. Si pentru ca avem siguranta deplina, apostolul Ioan adauga: "V-am scris acestea voua, ca sa stiti ca aveti viata eterna, voua, care credeti in Numele Fiului lui Dumnezeu" (1 Ioan 5:13).

          2.2          Fii (infiere)

          Efeseni 1:4-5 ne spune ca "inainte de intemeierea lumii", Dumnezeu ne-a "randuit dinainte (lit. predestinat) pentru infiere, pentru Sine, prin Isus Hristos, dupa buna placere a voii Sale".

          Copiii sunt in relatie cu Tatal. A fi fii, inseamna a avea o astfel de pozitie. Gandul etern al lui Dumnezeu era sa aiba inaintea Lui multi fii. Era dorinta, buna placere a voii Sale. A fost ca o convorbire intre Tatal si Fiul. Fiul Sau este sfant inaintea Lui, si fiii vor fi sfinti; Fiul este fara pata, si fiii vor fi fara pata; Fiul este Preaiubit, si fiii vor fi preaiubiti; Fiul este placut, si fiii vor fi facuti placuti in Cel Preiubit (v. 6).

          Pentru aceasta, a trebuit ca Hristos sa vina din eternitate aici jos pe pamant, in timp, si sa implineasca lucrarea de rascumparare prin sangele Sau, iertarea pacatelor (v. 7). Astfel, fiintele cazute, intinate, vor fi fiii inaintea Tatalui.

          Galateni 4:1-7 ne arata ca infierea este lucrarea lui Dumnezeu care aseaza in pozitia unui fiu matur pe cel care este eliberat de lege, de principiu legal. La implinirea timpului, "Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau... ca sa-i rascumpere pe cei de sub lege, ca sa primim infierea" (Gal. 4:4-5). Si "pentru ca sunteti fii, Dumnezeu a trimis de la Sine in inimile noastre pe Duhul Fiului Sau, care striga: Ava, Tata! Astfel, nu mai esti rob,ci fiu".

          Aceasta este o schimbare completa de pozitie. In Galateni, ni se arata ca suntem rupti de robia principiului legal; in Romani 8, suntem eliberati de robia "eului" : "Pentru ca toti cei care sunt condusi de Duhul lui Dumnezeu, acestia sunt fii ai lui Dumnezeu. Pentru ca voi nu ati primit un duh de robie, din nou spre frica, ci ati primit un duh de infiere, prin care strigam: Ava, Tata!" (v. 14-15).

          Fiul risipitor avea intentia sa spuna tatalui sau: "Fa-ma ca pe unul din argatii tai" (Luca 15:19). Dar, cand tatal sau l-a vazut, plin de mila, a alergat spre el, a cazut pe gatul lui si l-a sarutat mult (lit. l-a acoperit cu sarutari); si fiul nu a mai putut sa-i ceara sa-l faca ca pe un rob; tatal a cerut sa i se aduca haina cea mai buna; s-au asezat la masa pentru "a se veseli", masa care nu va avea sfarsit, comuniunea incepe pe pamant si se va continua in cer.

          Acum noi avem primele roade ale Duhului, dar asteptam infierea, "rascumpararea trupurilor noastre". Pana atunci, "Duhul ne ajuta in slabiciunile noastre" (Rom. 8:23-26).

          2.3          Mostenitori

          "Nu mai esti rob, ci fiu", concluzioneaza apostolul in Galateni 4:7. Dar el adauga: "iar daca esti fiu, esti si mostenitor prin Dumnezeu". Pavel le va confirma si romanilor: "Si, daca suntem copii, suntem si mostenitori: mostenitori ai lui Dumnezeu si impreuna-mostenitori cu Hristos" (8:17). Dumnezeu ne-a facut "cunoscut taina voii Sale, dupa buna Sa placere... ca sa adune din nou, impreuna, toate in Hristos, cele din ceruri si cele de pe pamant; in El, in care am si primit o mostenite" (Efes. 1:9-11).

          Ne este dificil sa ne reprezentam la sensul acestei expresii. Cuvantul ne spune: "Ati fost pecetluiti cu Duhul Sfant al promisiunii, care este arvuna a mostenirii noastre" (Efes. 1:13-14). Duhul ne este dat ca arvuna a acestei mosteniri viitoare. Isus spunea ucenicilor Sai, in Ioan 16:13-15: Duhul va vesti lucrurile viitoare; Ma va glorifica; va lua din ce este al Meu si va va face cunoscut. Epistolele ne dezvolta acesta.

          In acele momente dureroase, la inceputul acelor ultime discutii avute cu ucenicii Sai, cand Iuda L-a tradat, cand Petru avea sa-L tagaduiasca, Domnul Isus a spus alor Sai: "Sa nu vi se tulbure inima" (Ioan 14:1). El le indreapta gandurile spre un alt orizont, pe care prezentul il intuneca, spre o locuinta cereasca spre care ei se vor indrepta, "casa Tatalui Meu". Calatorii sunt in drum spre cer. Ei au perspectiva mostenirii; ei au deja arvuna; aceasta este, va zice Petru (1 Pet. 1:4), "o mostenire nestricacioasa si neintinata si care nu se vestejeste, pastrata in ceruri pentru voi", in timp ce mostenirile pamantesti adesea dispar sau sunt folosite in mod nepotrivit. Dar pentru credinciosi, care asteapta mostenirea, "sunteti paziti prin puterea lui Dumnezeu, prin credinta" (1 Pet. 1:5).

          2.4          Tatal

          Acesta este esential, in Evanghelia lui Ioan, ca Domnul Isus Il descopera pe Tatal: "Singurul Fiu, care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut" (Ioan 1:18). In Matei 11:27, El a spus deja: "Nimeni nu cunoaste deplin pe Fiul, in afara de Tatal; nici pe Tatal nu-L cunoaste deplin cineva, in afara de Fiul si de acela caruia vrea Fiul sa i-L descopere". Da mai ales in ultimile Sale cuvinte, din Ioan 14 la 17, in care vorbeste despre Tatal, de Tatal Sau.

          Si in celelalte evanghelii Isus a vorbit despre Tatal Sau ceresc, de Tatal care este in ceruri, care are grija de ai Sai, dar cumva de la distanta. In Ioan 15:15, Isus zice: "Nu va mai numesc robi... ci v-am numit prieteni". Chiar mai mult: Ii poate asigura de o dragoste infinita: "Tatal Insusi va iubeste" (16:27).

          Trebuia sa vina dimineata invierii pentru ca Maria din Magdala sa primeasca mesajul: "Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru, si la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru" (20:17). Aceasta revelatie nu este rezervata doar crestinilor mai avansati, ci apostolul spune: "V-am scris copilasilor, pentru ca L-ati cunoscut pe Tatal" (1 Ioan 2:13). Adevaratii adoratori Il adora pe Tatal (Ioan 4:23); ei inalta, de asemenea, lauda "Aceluia care ne iubeste si ne-a spalat de pacatele noastre in sangele Sau" (Apoc. 1:5).

          La sfarsitul rugaciunii Sale, din Ioan 17, Isus a spus, adresandu-Se Tatalui Sau: "Le-am facut cunoscut Numele Tau si Il voi mai face cunoscut, ca dragostea cu care M-ai iubit Tu sa fie in ei si Eu in ei" (v. 26). Pe parcursul Evangheliei era vorba despre Tatal, Tatal Meu. Dupa lucrarea de la cruce si dupa inviere, vine mesajul: "Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru". El nu spune "Tatal nostru", caci relatia Sa cu Tatal este mai presus de toate din cele de care ar putea ai Sai sa se bucure; El ramane pentru totdeauna "Intaiul-nascut intre mai multi frati"; dar este stabilita, si comuniunea este oferita in 1 Ioan 1: "Comuniunea noastra este cu Tatal si cu Fiul Sau Isus Hristos" (v.3): comuniune cu Tatal cu privire la Fiul Sau; Comuniune cu Fiul cu privire la Tatal Sau; "si va scriem aceste lucruri, ca bucuria voastra sa fie deplina" (v. 4)

          In ce masura ne bucuram noi , zi de zi, de aceasta comuniune, care se poate realiza individual in linistea unui moment din zi? si mai ales in mod colectiv in inchinare, cand

                            ...imnul etern incepe de-aici de pe pamant.

                            Pe Tatal si pe Fiul slavind si inaltand.

                            A. Laddierre                 

                 

              VIATA CEA NOUA A CREDINCIOSULUI IN HRISTOS
                                                        De la nasterea din nou la glorie
                                                                                - I -


          Georges Andre


          1          Mantuit

          "Pentru ca Fiul Omului a venit sa mantuiasca ce era pierdut" (Mat. 18:11).

          Cu cata bucurie pastorul, care a cautat atat de mult oaia sa, poate, la intoarcerea acasa, sa zica: "Bucurati-va impreuna cu mine, pentru ca mi-am gasit oaia pierduta" (Luca 15:6).

          A fi pierdut, aceasta inseamna sa fugi de glasul pastorului, de chemarea Evangheliei, si sa dispretuieti harul lui Dumnezeu. Aceasta se va expune la aparitia inaintea "marelui tron alb" pentru a fi "aruncat in iazul de foc" (Apoc. 20:11, 15).

          "Ce trebuie sa fac ca sa fiu mantuit?", a intrebat temnicerul din Filipi pe Pavel si Sila. Raspunsul a venit imediat: "Crede in Domnul Isus, si vei fi mantuit" (Fapte 16:30-31).

          Dar acest raspuns nu este o formula care se repeta. Ea implica, asa cum Pavel insusi a vestit cu staruinta la Efes, "pocainta fata de Dumnezeu si credinta in Domnul nostru Isus Hristos" (Fapte 20:21).

          Observam ca mai intai vine pocainta fata de Dumnezeu (conf. Luca 24:47, in mod literal: pocainta duce la iertarea de pacate). A se pocai, inseamna schimbarea de gandire, fata de Dumnezeu, fata de sine, si fata de pacat. Ignorarea lui Dumnezeu, sau mai mult acuzandu-L: "Daca exista Dumnezeu... ", sau sa gandim ca "in cele din urma, Bunul Dumnezeu va tine cont de viata mea ordonata pentru a ma lua in cerul Sau". Dar Dumnezeu S-a revelat ca Dumnezeul cel sfant si drept; Dumnezeu, care este dragoste si, de asemenea, lumina.

          Daca lumina divina lumineaza constiinta mea, nu mai pot gandi ca "viata mea este in ordine" si pot placea lui Dumnezeu in mod suficient pentru a merge in cer. Imi voi schimba gandirea dupa lumina Cuvantului Sau: "Pentru ca toti au pacatuit si sunt lipsiti (sau "nu ajung la") de gloria lui Dumnezeu" (Rom. 3:22-23). "Erati morti in greselile si in pacatele voastre" (Efes. 2:1). "Plata pacatului este moartea" (Rom. 6:23), nu doar moartea fizica, ci despartirea eterna de Dumnezeu.

          Pocainta nu se opreste aici, ea duce la "credinta in Domnul nostru Isus Hristos" : "Pentru ca prin har (sau "datorita harului") sunteti mantuiti, prin credinta" (Efes. 2:8). Credinta in Cuvantul lui Dumnezeu accepta ca "pe cand noi eram pacatosi, Hristos a murit pentru noi" (Rom. 5:8), adica El a murit in locul nostru: "Isus... care a fost dat pentru greselile noastre si a fost inviat pentru indreptatirea noastra" (Rom. 4:25). "Daca vei marturisi cu gura ta pe Isus ca Domn (sau "pe Domnul Isus") si vei crede in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat dintre morti, vei fi mantuit" (Rom. 10:9).

          Nimeni nu poate fi mantuit prin faptele bune pe care le-ar face: "El ne-a mantuit, nu pentru fapte, implinite in dreptate, pe care le-am facut noi, ci dupa propria Sa indurare" (Tit. 3:5). De asemenea, ar fi o marea greseala sa gandim ca trebuie, in vreun fel, sa completam lucrarea lui Hristos pentru pacatele noastre, implinind fapte bune, care ne-ar aduce anumite merite (Efes. 2:9). Cuvantul lui Dumnezeu este foarte clar: am fost "creati in Hristos Isus pentru fapte bune, pe care Dumnezeu le-a pregatit dinainte, ca sa umblam in ele" (Efes. 2:10).

          Mai intai vine pocainta si credinta, care insotesc "nasterea din nou" (Ioan 3:3-6); apoi, aceste fapte bune pe care le-a pregatit Dumnezeu, implinite ca recunostinta fata de Dumnezeul dragostei: "In aceasta este dragostea, nu pentru ca noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci pentru ca El ne-a iubit si L-a trimis pe Fiul Sau ca ispasire ( propitiere, n.t.)(*) pentru pacatele noastre" (1 Ioan 4:9-10).

          (*) In Biblia franceza este "propitiere", adica apropiere, a aduce aproape. Este actul infaptuit de marele preot cand se prezenta cu sange (o data pe an) inaintea lui Dumnezeu in Locul prea sfant ce simboliza sangele Domnului Isus varsat inaintea lui Dumnezeu, pentru a-L face "propice, favorabil" pe Dumnezu ca sa-Si indrepte (in har) fata spre oameni. Daca Dumnezeu accepta sangele, atunci marele preot iesea afara la popor si urma al doilea act, si anume "substituirea", prin punerea mainilor pe capul tapului pentru Azazel, lucru ce simbolizeaza pocainta si marturiserea pacatelor, Levitic 16. Deci, ispasirea cuprinde doua aspecte: 1) Jertfa Domnului Isus pentru Dumnezeu, "propitiere", si 2) Jertfa Domnului Isus pentru oameni, "substituire", luand pacatele noastre, (ale celor care si-au pus "mainile pe capul animalului", marturisindu-si pacatele si crezand ca El a murit pentru ei) si fiind alungat intr-un loc pustiu si fara apa, adica in moarte. In 1 Ioan 2:2 ar trebui sa citim "propitiere" in loc de "ispasire". Propitierea este pentru toti oamenii, dar iertarea pacatelor si mantuirea le au doar cei care se identifica cu Domnul Isus in moartea Lui, adica "substituire", Aceasta inseamna de fapt ispasire, "propitiere" si "substituire". Acest lucru a mai fost explicat pe blog. (n.t.)

          Mantuirea este privita sub trei aspecte:

          - cu privire la trecut :"Sunteti mantuiti" (Efes. 2:5, 8); "Dumnezeu ne-a mantuit" (2 Tim. 1:9). Siguranta de a fi mantuit se bazeaza pe credinta in Cuvantul lui Dumnezeu.

          - cu privire la prezent, credinciosul este mantuit "prin viata Lui" (Rom. 5:10), prin mijlocirea lui Hristos (Ev. 7:25).

          - cu privire la viitor, Romani 13 ne spune: "Acum mantuirea este mai aproape de noi decat atunci cand am crezut" (13:11). Noi asteptam "rascumpararea trupului nostru" (Rom. 8:23). "Pentru ca cetatenia noastra este in ceruri, de unde Il si asteptam ca Mantuitor pe Domnul Isus Hristos, care va transforma trupul smereniei noastre in asemanare cu trupul gloriei Sale" (Filip. 3:20-21)

          Dar mantuirea in sine imbraca, de asemenea, diferite aspecte pe care le vom lua in considerare.

          1.1          Iertati

          Pentru a fi iertat trebuie sa recunosti ca esti vinovat (Rom. 3:19).

          In Levitic 4:27-35, daca cineva se facea vinovat (v. 27), trebuia sa aduca darul sau, un animal pe capul caruia sa-si fi pus mana sa, ca si cum ar spune: acesta va purta pedeapsa pacatului meu. El insusi trebuia sa injunghie jertfa, al carei sange era varsat la piciorul altarului, iar grasimea era arsa pe altar. Numai dupa aceea, se spune "si i se va ierta". Aceasta jertfa este cu siguranta o imagine, un tip, a jertfei lui Hristos de pe cruce: "care a purtat El Insusi pacatele noastre in trupul Sau pe lemn" (1 Pet. 2:24). Isaia 53 subliniaza: "Noi toti, ca niste oi, ne-am ratacit... Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor" (v. 6).

          Numai jertfa lui Hristos ar putea "indeparta" pacatele. Sangele jertfelor varsat in Vechiul Testament nu putea niciodata sa "indeparteze pacatele" (Ev. 10:4, 11), ele erau doar "acoperite" (Ps. 32:1). Dar Hristos a adus "o singura jerfa pentru pacate" (Ev. 10:12), astfel ca Duhul lui Dumnezeu a putut spune: "nicidecum nu-Mi voi mai aminti de pacatele si nelegiuirile lor" (v. 17).

          Atunci cand un om iarta o jignire, nu mai este nicio pedeapsa pentru cel vinovat. Dumnezeu, El, nu nesocoteste pacatul. Trebuie ca pedeapsa sa fie executata; dar ea este peste un altul, adica peste Hristos: "Hristos a suferit o singura data pentru pacate, Cel drept pentru cei nedrepti, ca sa ne aduca la Dumnezeu" (1 Pet. 3:18).

          Ce se intampla atunci cu pacatele credinciosilor dupa nasterea din nou? 1 Ioan 1:9 spune foarte clar: "Daca ne marturisim pacatele, El este credincios (Cuvantului Sau) si drept (fata de Hristos) ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nedreptate".

          Proverbe 28:13 a spus deja: "Cine le marturiseste si le paraseste va capata indurare". Dumnezeu nu cere o compensatie pentru pacatele noastre, nici o penitenta exterioara, ci o marturisire, lui Dumnezeu mai intai (Ps. 32:5) si, daca situatia o cere, celui pe care l-am lezat. Iacov 5:16 are chiar in vedere marturisirea reciproca "unii altora" (nu public), si de a ne ruga unul pentru altul. Aceasta poate fi un mare ajutor pentru umblarea crestina, cu conditia de a asigura o discretie totala (v. 20).

          Si noi suntem chemati sa ne iertam unii pe altii, potrivit cu Efeseni 4:32. Parabola din Matei 18:23-35 arata gravitatea de a nu ierta pe fratele sau, uitand datoria imensa pe care ne-a iertat-o Dumnezeu.

          1.2          Curatiti

          Exista pacatul - datorie, vinovatie (Rom. 3:19), pe care Domnul Isus il ilustreaza prin parabolele din Luca 7:41-42 si 47-48; exista, de asemenea, pacatul - intinare, de care avem nevoie sa fim "spalati".

          Profetul Mica spunea altadata: "acesta nu este locul de odihna, din cauza intinaciunilor care aduce nimicire, chiar o nimicire grozava" (2:10). Daca nu credem, este suficient sa privim in jurul nostru! Ori, despre cetatea sfanta cu privire la care Ioan a avut viziune in Apocalipsa 21, ne este spus: "nimic intinat nu va intra nicidecum in ea" (v. 27).

          Cel care este intinat prin pacat, printr-o stricaciune personala sau din jurul sau, este chemat sa se spele. Dar cum ar putea el? David, de asemenea, i-a cerut lui Dumnezeu: "Spala-ma cu desavarsire de nelegiuirea mea, si curateste-ma de pacatul meu... si voi fi mai alb decat zapada" (Ps. 51:2, 7). Doar sangele Domnului Isus "ne curateste de orice pacat" (1 Ioan 1:7). Despre cei care "Mielul... ii va duce la izvoarele apelor vietii" (Apoc. 7:17), ni se spune ca "ei si-au spalat hainele, si le-au albit in sangele Mielului" (7:14). Astfel intelegem sensul cantarii cantate pe pamant: "A Lui care ne iubeste, care ne-a spalat de pacatele noastre cu sangele Sau" (Apoc. 1:5-6).

          1 Corinteni 6:9-10 ne da o lista a celor " zece leprosi". Dar, apostolul adauga: "Si asa erati unii dintre voi. Dar ati fost spalati...  in Numele Domnului Isus si prin Duhul Dumnezeului nostru" (v. 11).

          In Zaharia 3, marele preot statea inaintea lui Dumnezeu. In lumina Sa, el pare imbracat in "haine murdare". In mod normal aceasta intinare nu se vedea, dar cand el "sta inaintea Ingerului", ea era vizibila; era nevoie de lucrarea divina pentru "ca nelegiuirea sa se duca de la tine".

          Tanarul Isaia, probabil in varsta de douazeci de ani, intra in templu si are viziunea Domnului asezat pe tronul Sau (6:1). Ingerii proclamau sfintenia Sa. Tanarul zice: "Vai de mine! pentru ca sunt pierdut; pentru ca sunt un om cu buze necurate". - Un carbune aprins este luat de pe altar, carbune care a fost folosit la arderea animalului de jertfa; el atinge buzele sale, simbol al credintei in lucrarea lui Hristos de la cruce; si atunci i se spune de catre mesagerul divin: "Iata, acesta s-a atins de buzele tale, si nelegiuirea ta este indepartata" (v. 7).

          1.3          Rascumparati

          A rascumpara, inseamana a elibera platind un pret. Un sclav este cumparat de la piata de sclavi; dezlegat de lanturile sale, el este eliberat. Este rascumparat. Aceasta este ceea ce Biblia numeste rascumparare.

          Galateni 3:13 ne spune ca "Hristos ne-a rascumparat din blestemul legii, facandu-Se blestem pentru noi". Mai departe citim ca "Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau... ca sa-i rascumpere pe cei de sub lege" (Gal. 4:4-5). Nimeni nu a putut sa tina legea, in special cele zece porunci: dorinta de a face raul chiar fara a-l realiza, era deja pacat! Hristos, incarcat cu pacatele noastre in ceasurile de intuneric de pe cruce, a fost blestemat in locul nostru, si astfel noi am fost adusi la binecuvantare (Gal. 3:14).

          Am fost rascumparati:

          - din orice faradelege (Tit 2:14)

          - din felul desert de vietuire (1 Pet. 1:18)

          - de robia pacatului (Ioan 8:34 ; Rom. 6:17, 20). De unde rezulta si declaratia minunata: "Astfel, nu mai esti rob, ci fiu" (Gal. 4:7).

          In Hristos "avem rascumpararea prin sangele Lui" (Efes. 1:7). Hristos "a intrat odata pentru totdeauna in locurile sfinte, dupa ce a obtinut o rascumparare eterna" (9:12).

          1.4          Indreptatiti

          "Dumnezeu indreptateste pe cel neevlavios... pe acela care este din credinta in Isus" (Rom. 4:5 ; 3:26).

          Atunci cand un pacatos este iertat, nu mai este nicio pedeapsa la care sa se supuna; daca este o iertare omeneasca, se trece peste vina si nu mai atrage nicio consecinta. Daca este iertarea divina, vina este ispasita, Hristos a purtat pedeapsa (Isaia 53:5).

          A ierta inseamna, intr-un sens negativ: pacatul este uitat, nu mai este nicio pedeapsa pentru cel vinovat. A fi indreptatit este partea pozitiva: acuzatul este declarat drept, el nu mai poarta nicio vina.

          Cum este posibil aceasta? Dumnezeu L-a randuit pe Hristos ca "ispasitor" ("propitiator" sau "scaun al indurarii") :

                    "prin  credinta in sange Lui                                                                                                                               spre aratarea dreptatii Sale in timpul de acum, astfel incat El sa fie drept                                       si sa-l indreptateasca pe acela care este din credinta in Isus"

                     (Rom. 3:25-26)

          Sa incercam sa intelegem aceste expresii.

          Propitierea nu are scopul de a potoli un dumnezeu razbunator, ci pentru a permite lui Dumnezeu sa fie drept si sa-l indreptateasca pe pacatos. (*)

          (*) Este ceea ce facea marele preot cand se prezenta cu sange in Locul prea sfant. (n.t.)

          "Insa celui care lucreaza, plata nu i se socoteste dupa har, ci dupa datorie; dar celui care nu lucreaza, ci crede in Cel care-l indreptateste (sau "declara drept") pe cel neevlavios, credinta lui i se socoteste ca dreptate" (Rom. 4:4-5).

          Intr-o noapte instelata, Avraam, la invitatia divina, iese afara din cortul sau pentru a numara stelele, "daca le poti numara!". Si Dumnezeu i-a zis: "Asa va fi samanta ta!" (Gen. 15:5-6). Avraam nu avea copii si, omeneste, nicio speranta de a avea. Dar el "L-a crezut pe Domnul; si El i-a socotit aceasta ca dreptate". Altfel spus, ca si in Romani 4, credinta este socotita ca dreptate (v. 19-22). Credinta accepta ca Dumnezeu este drept cand il indreptateste pe cel vinovat; ea nu i-a fost socotita doar lui Avraam, "ci si pentru noi, carora ni se va socoti, cei care credem in Cel care L-a inviat dintre morti pe Isus, Domnul nostru, care a fost dat pentru greselile noastre si a fost inviat pentru indreptatirea noastra" (v. 23-25).

          Aceasta ni se poate parea ciudat. Dar Cuvantul lui Dumnezeu este desavarsit de clar. Datorita lucrarii lui Hristos de la cruce, Dumnezeu este drept si poate sa indreptateasca pe acela care crede in Isus. Credinciosul care primeste prin credinta o astfel de afirmatie, chiar daca nu intelege in totalitate, el este declarat drept: "Credinta lui i se socoteste ca dreptate".

               "In Hristos... am fost facuti... dreptate" (1 Cor. 1:30)

               "Fiind indreptatiti, fara plata: prin harul Sau,                                                                                              prin rascumpararea care este in Hristos Isus                                                                                              prin credinta in sangele Lui" (Rom. 3:24; Tit 3:7; Rom. 5:9).

          Se poate imagina un tribunal unde acuzatul trebuie sa raspunda la un dosar voluminos. Dar judecatorul, Dumnezeu Insusi, il declara drept deoarece vinovatul invoca lucrarea lui Hristos; el iese din tribunal, nu doar iertat, ci declarat drept, indreptatit. Nu mai este acuzat de nimic.

          Atunci, de ce Iacov 2:17 zice: "credinta, daca nu va avea fapte, este moarta in sine"? Iacov priveste lucrurile din punct de vedere al omului, in timp ce in epistola catre Romani, este partea lui Dumnezeu: Dumnezeu este drept indreptatind. "Dar va spune cineva... Arata-mi credinta ta fara fapte". De fapt, "eu iti voi arata, din faptele mele, credinta mea" (Iac. 2:18). Acestea sunt faptele credinciosului (Efes. 2:10) care vor arata oamenilor realitatea credintei sale si a nasterii sale din nou. Inaintea lui Dumnezeu, care citeste in inima, credinta este socotita ca dreptate. Inaintea oamenilor, credinta este arata prin faptele unui om nascut din nou. Aceasta este roada Duhului (Gal. 5:22).

          Concluzionam prin afirmatia categorica, repetata de trei ori: "Cel drept va trai prin credinta" (Rom. 1:17 ; Gal. 3:11 ; Hab. 10:38).

          1.5          Impacati

          "Fiind vrajmasi, am fost impacati cu Dumnezeu prin moartea Fiului Sau" (Rom. 5:10). Hristos ne-a "impacat in trupul carnii Lui", "prin moarte" (Col. 1:22).

          Dumnezeu nu a fost vrajmasul nostru; Dumnezeu este dragoste: El L-a dat pe Fiul Sau pentru noi. Pacatosul care este vrajmas al lui Dumnezeu, departe de El, plin de nemultumire impotriva Lui, in afara cazului cand Il ignora, sau cand Il considera "mort", ceea ce este o blasfemie.

          Atunci cand doi oameni se impaca , ei restabilesc relatiile anterioare. Dar cand Dumnezeu lucreaza impacarea unui pacatos, il introduce intr-o relatie noua bazata pe moartea lui Hristos.

          Lucrarea lui Hristos, care lucreaza impacarea, nu tine de aprecierea noastra, ci de aprecierea lui Dumnezeu. Credinta accepta ceea ce a facut Dumnezeu prin a ne aduce in unitate si pace cu El.

          Nu este vorba de o schimbare a omului natural, ci de o pozitie noua, realizata prin impacare; ea ne permite sa ne apropiem de Dumnezeu, sa ne bucuram de dragostea Sa, sa-L cunoastem ca Tata, sa fim umpluti de harul Sau, sa fim in acelasi gand cu El. "Daca este cineva in Hristos, este o creatie noua; cele vechi s-au dus; iata, toate s-au facut noi. Si toate sunt de la Dumnezeu care ne-a impacat cu Sine prin Isus Hristos" (2 Cor. 5:17-18).

          Dintr-o astfel de relatie cu Dumnezeu rezulta un privilegiu: "Ne-a dat slujba impacarii... punand in noi cuvantul impacarii. Suntem deci ambasadori pentru Hristos; ca si cum Dumnezeu ar indemna prin noi, va rugam, pentru Hristos: Impacati-va cu Dumnezeu" (2 Cor. 5:19-20).

          Apostolul concluzioneaza, subliniind tot ceea ce a lucrat Dumnezeu pentru ca impacarea sa fie posibila: "Pe Cel care n-a cunoscut pacat, L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa devenim dreptate a lui Dumnezeu in El" (v. 21).

          Vrajmasia (faptul de a fi vrajmas) omului fata de Dumnezeu este recunoscuta; dar ea se manifesta uneori om fata de om, frate fata de frate, sot fata de sotie, o rasa fata de alta, sarac fata de bogat, si in multe alte sfere. Intr-un duh de har si de umilinta, impacarea poate avea loc cu fratii sai, in cuplu si in alte relatii sociale.

          1.6          Sfintiti

          Pus deoparte pentru Dumnezeu, in Hristos

          1.6.1          Sfintirea ca pozitie, in ochii lui Dumnezeu

          Cel care a primit prin credinta lucrarea lui Hristos este sfintit pentru Dumnezeu, pus deoparte pentru El. "Toti preaiubitii lui Dumnezeu" sunt "sfinti chemati", adica prin chemarea lui Dumnezeu (Rom. 1:7). Dumnezeu ii vede asa in Hristos. Prin voia lui Dumnezeu "am fost sfintiti, prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odata pentru totdeauna... Pentru ca, printr-o singura jertfa i-a desavarsit pentru totdeauna pe cei sfintiti" (Ev. 10:10, 14). Pe de-o parte este voia lui Dumnezeu, iar pe de alta parte este jertfa trupului lui Isus Hristos. Numai credinta poate intelege aceasta. Cei care se intorc"de la intuneric la lumina si de sub puterea lui Satan la Dumnezeu" primesc "iertarea pacatelor si mostenirea intre cei care sunt sfintiti", prin credinta in Hristos. (Fapte 26:18).

          1.6.2          Sfintirea practica

          Credinciosul nu trebuie sa devina sfant; el este. Dar el este chemat sa arate. Indemnul din Efeseni 5:3 se bazeaza pe faptul ca trebuie sa ne comportam "cum se cuvine unor sfinti". Aceasta sfintire practica este progresiva. Ea este lucrata prin Cuvantul lui Dumnezeu primit in fiecare zi, iubit si pus in practica. Aceasta este ultima rugaciune a Domnului pentru ai Sai: "Sfinteste-i in adevarul Tau; Cuvantul Tau este adevarul" (Ioan 17:17). Efeseni 5:26 precizeaza ca Hristos sfinteste Adunarea "dupa ce a curatit-o prin spalarea cu apa, prin Cuvant". Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu in noi, in timp ce mantuirea, sub diferitele sale aspecte, este lucrarea lui Dumnezeu pentru noi.

          Deoarece noi esuam de multe ori in aceasta sfintire practica, disciplina Tatalui se exercita fata de noi "pentru folosul nostru, ca sa luam parte la sfintenia Lui" (Ev. 12:10). Pentru acum, o astfel de disciplina "nu pare fi de bucurie, ci de intristare; dar dupa aceea le da (nu la toti, ci doar) celor deprinsi prin ea rodul datator de pace al dreptatii" (v. 11).

          De asemenea, este si o sfintenie personala: "Sa ne curatim pe noi insine de orice intinare a carnii si a duhului, desavarsind sfintenia in teama de Dumnezeu" (2 Cor. 7:1). Atmosfera din afara nu va inceta sa influenteze carnea si duhul. Romani 13:14 adauga: "Imbracati-va in Domnul Isus Hristos si nu purtati grija de carne, ca sa-i treziti poftele".

          1 Corinteni 9:24-27 ne indeamna sa alergam in asa fel incat sa castigam premiul. Aceasta cere, de asemenea, pentru lupta, "infranare in toate".

          "Urmariti sfintenia", spune Evrei 12:14, indemn la care se poate adauga foarte bine si cel al lui Barnaba la Antiohia: " ... cu hotarare de inima, sa ramana cu Domnul" (Fapte 11:23).     

       

 

              Istoria profetica a crestinatatii vazuta in cele sapte                 adunari din Asia in Apocalipsa 2 si 3
                                             - XII -


          Raymond Campbell


          8          Masajul catre Laodiceea - Apoc. 3:14-22  (continuare)


          8.4          3) Sfatul Domnului

          "Te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatit prin foc, ca sa fii bogat, si haine albe, ca sa fii imbracat si sa nu se arate rusinea goliciunii tale" (3:18).

          Desi starea Laodiceei era atat de dezgustatoare si dureroasa pentru Domnul, incat El are s-o verse din gura Sa, in harul Sau duios si indurarea Sa rabdatoare El da un sfat divin acestei adunari plina de sine si caldicica, si ar dori sa-i atraga atentia spre Sine ca singura sursa de vindecare si de adevarata bogatie. El nu a parasit-o inca, ci ii ofera in har ceea ce ar raspunde din plin nevoilor ei.

          8.4.1          Aur curatit prin foc

          In sfatul Domnului catre Laodiceea, vom observa trei nevoi principale ale acestei adunari: 1) saracia lor, 2) goliciunea lor, 3) orbirea lor. El ii raspunde cu blandete: "te sfatuiesc sa cumperi de la Mine". "Aur curatit prin foc" este un simbol al dreptatii divine. Isaia afirma in adevar ca toate faptele noastre drepte sunt "ca o haina manjita" (64:6). Pentru credinciosul in Hristos, Cuvantul spune:"Iar din El, voi sunteti in Hristos Isus, care a fost facut pentru noi intelepciune de la Dumnezeu si dreptate si sfintenie si rascumparare" (1 Cor. 1:30). De asemenea, apostolul Pavel dorea sa fie "gasit in El nu avand ca dreptate a mea pe cea din lege, ci pe aceea care este prin credinta in Hristos, dreptatea de la Dumnezeu, prin credinta (sau, pe temeiul credintei)" (Filip. 3:9). Toti cei care au aceasta credinta in Hristos sunt intr-adevar bogati, si toti cei care nu o au si se incred in propria dreptate sunt nefericiti, nenorociti, saraci si goi, dupa cum Domnul a spus Laodiceei. Cat de multi in biserica marturisitoare din zilele noastre laodiceene sunt fara acest aur al dreptatii divine si deci foarte saraci si goi inaintea lui Dumnezeu! Daca cineva din acestia citeste aceste randuri, va indemnam sa luati seama la sfatul Domnului si sa primiti de la El aceasta dreptate divina prin credinta - "aur curatit prin foc".

          Referitor la sfatul Domnului de a cumpara de la El aur curatit prin foc, etc., Isaia 55:1 ne ofera conditiile prin care El il vinde. "Voi, toti cei insetati, veniti la ape, si cei care n-aveti bani, veniti, cumparati si mancati. Da, veniti, cumparati vin si lapte, fara bani si fara plata!". Cel care isi recunoaste saracia ca un pacatos pierdut, care vine la Hristos in setea adevarata a sufletului si cu nevoia sa, va descoperi ca poate sa cumpere sau sa dobandeasca dreptatea divina fara bani si fara plata, deoarece pretul cel mare a fost platit in intregime de catre Domnul la crucea Calvarului.

          8.4.2          Haine albe

          "Hainele albe" reprezinta dreptatea practica a credinciosilor in Hristos. Apocalipsa 19:8 ne spune ca sotia Mielului, Biserica adevarata, va fi imbracata in in subtire, stralucitor si curat; "pentru ca inul subtire sunt faptele drepte ale sfintilor". Atunci cand o persoana este in posesia dreptatii divine prin credinta in Hristos, roada credintei in Mantuitorul, prin puterea Duhului care locuieste in el, va fi manifestata in viata sa. Se va vedea in viata lui sfintenia si trasaturile morale ale lui Hristos, si aceasta persoana va fi vazuta inaintea oamenilor imbracata in haine albe, pe care Duhul lui Dumnezeu le va produce in cel credincios ca urmare a posesiunii dreptatii divine.

          Dreptatea divina si dreptatea practica in viata merg impreuna. Fara dreptatea divina in Hristos, nu se poate avea dreptatea spirituala practica, nici faptele sfinte ale hainelor albe. Si daca cineva are aurul dreptatii divine prin credinta launtrica in Hristos, ar trebui sa se vada in afara ca este imbracat cu haina alba a dreptatii practice a vietii. Ambele sunt obtinute numai de la Hristos. Credinciosul nu este doar in Hristos in ce priveste pozitia sa inaintea lui Dumnezeu, ci Hristos este in credincios si trebuie aratat in viata sa practica. "Ca Hristos sa locuiasca prin credinta in inimile voastre, fiind inradacinati si intemeiati in dragoste" (Efes. 3:17).

           Desi se credea bogata si credea ca nu are nevoie de nimic, Laodiceea nu avea aceasta haina alba care doar ea putea sa-i acopere rusinea goliciunii sale. Cei din Laodiceea se imbracau cu fapte, cautand ca Adam si Eva sa-si acopere goliciunea lor cu sorturi din frunze de smochin, facute de ei insisi. Dar Domnul i-a vazut ca sunt goi si a cautat sa le trezeasca constiinta pentru ca ei sa poata primi de la El haina alba de care aveau nevoie. Ce cuvant pentru crestinatatea de astazi atat de ocupata cu o evanghelie sociala a faptelor pentru imbunatatirea omului in carne, si respingand Evanghelia mantuirii prin sangele lui Hristos si inoirea prin Duhul lui Dumnezeu! Astfel de persoane, Dumnezeu le vede in rusinea goliciunii omului pacatos fara imbracaminte in prezenta Lui sfanta, asa cum a fost cazul primilor nostri parinti dupa caderea in Eden. Dar ochii bisericii din Laodiceea, si ai omului religios de astazi, sunt inchisi datorita ingamfarii si nu pot vedea goliciunea si nevoia lor de haina divina.

          8.4.3          Alifie pentru ochi

          Domnul le vorbeste apoi de a treia nevoie, de a avea ochii unsi cu alifie pentru ca sa vada. Acesta este discernamantul spiritual care vine prin "ungerea de la Cel Sfant", "ungerea pe care ati primit-o de la El" (1 Ioan 2:20,27a). Este ungerea Duhului Sfant, singurul care poate indeparta orbirea naturala si sa dea o adevarata vedere spirituala. In aceasta perioada din Laodiceea, se laudau cu abilitatile mintii omenesti si cu competenta sa de a judeca lucrurile, dar necesitatea de a fi nascut din nou prin Duhul lui Dumnezeu si de a avea o vedere spirituala data de Duhul este ignorata; era deci o orbire totala in mijlocul tuturor pretentiilor religioase. Domnul da aceasta ungere prin Duhul celor care vin la El printr-o credinta adevarata ca pacatosi in nevoie, saracie, orbire si goliciune.

          8.5          4) Laodiceea astazi

          Credem ca urmatoarea descriere a unei miscari actuale din crestinatate ofera o imagine vie despre activitatea religioasa a acestei perioade din Laodiceea si ne arata spre ce se indreapta ea.

          "Miscarea pentru o biserica mondiala promovata de Consiliul National al Bisericilor (*) si Consiliul Mondial al Bisericilor (**).

          (*) CONSILIUL NATIONAL al BISERICILOR din SUA, identificat de obicei ca CONSILIUL NATIONAL al BISERICILOR (NCC), este cel mai mare corp ecumenic din Statele Unite. NCC este un partener ecumenic al 38 de grupuri de credinta crestina din Statele Unite. Comunitatile care sunt membre la aceasta miscare includ principalele biserici protestante, ortodoxe, afro-americane, evanghelice, etc. Impreuna cuprind mai mult de 100 000 de congregatii locale si 40 de milioane de adepti. A inceput ca Consiliul Federal al Bisericilor in 1908 si s-a extins prin fuziune cu alte organizatii ecumenice pentru a deveni CONSILIUL NATIONAL al BISERICILOR in 1950 (wikipedia, n.t.)

          (**) Consiliul Mondial al Bisericilor (WCC) a fost infiintat la 23 august 1948 si este de atunci organul central al miscarii ecumenice cu sediul in SUA (wikipedia, n.t.)

          Ei doresc:

          - reformularea vechilor adevaruri ale Bibliei, traditiile Bisericii, liberalismul modern si o neo-ortodoxie, intr-un limbaj nou, ecumenic.

          - a re-expune totul intr-o noua apologetica(*) eclectica (**), filozofica si teologica pentru marea biserica viitoare.

          - a regandi credinta crestina pana acolo incat toti sa avem un singur gand in Hristos, gandul ecumenic.

          (*) Ramura a teologiei care are ca scop apararea credintei crestine (n.t.)

          (**) Ecletismul este un sistem de gandire neunitar, care alege din diverse sisteme de gandire, stiluri artistice etc. ceea ce i se pare mai bun (wikipedia, n.t.).

          "Dublul discurs ecumenic de astazi este mult mai perfid decat dublul discurs al modernismului. El este conceput cu scopul de a da in final protestantismul in ghearele unei noi ierarhii romane si de a construi o Biserica care nu este Biserica Noului Testament" (John I. Paton).

          Un altul a scris: "Abandonarea 'fericitei sperante' (rapirea Bisericii, Adunarii, inaintea necazului cel mare) ajuta pentru a pregati calea pentru visul ecumenic al unei lumi, si al unei biserici, cu alte cuvinte 'Babilonul cel mare' " (PW). Iata dezvoltarea Laodiceei de astazi care va sfarsi in marele Babilon din Apoc. 17.

          Observatie : De la data de cand aceste articole despre Laodiceea au fost scrise si publicate pentru prima data in 1959, au intervenit multe lucruri in crestinatate pentru dezvoltarea apostaziei credintei crestine adevarate si, de asemenea, o mare miscare ecumenica. Aceste eforturi care inainteaza rapid pentru o Biserica mondiala unita au luat o forma bine definita. Rotile eclesiastice s-au pus in miscare si formarea "Babilonului cel mare" din Apocalipsa 17 si 18 se realizeaza astazi sub ochii nostri (1971).

          8.6          Domnul Se ocupa de ai Sai

          "Eu ii mustru si ii disciplinez pe toti cati ii iubesc; fii plin de ravna deci si pocaieste-te!" (3:19).

          Pana aici, Domnul a adresat mesajul Sau catre ingerul adunarii din Laodiceea. Acum, El anunta un principiu general in relatiile Sale guvernamentale cu poporul Sau, si anume ca El mustra si disciplineaza pe cei care-i iubeste, si ca El invita pe credinciosi in mod individual, care se afla in aceasta adunare corupta, sa fie plini de ravna si sa se pocaiasca. Adunarea, in ansamblu, nu este chemata aici sa se pocaiasca; El este gata de a o varsa din gura Sa ca pe un lucru gretos. Dar harul este intotdeauna disponibil pentru indivizi, in special pentru rascumparatii Sai, fata de care El ramane totdeauna credincios, in masura in care ei ar putea cadea in raceala sau indiferenta marturisirii religioase care-i inconjoara. El cauta mereu sa trezeasca constiintele celor pe care ii iubeste, prin disciplina si mustrare, pentru a-i face sa inteleaga cat de mult L-au intristat, si astfel sa-i elibereze de starea lor caldicica si de raul cu care s-au asociat.

          Vechiul si Noul Testament afirma ca "Domnul il mustra pe acela pe care-l iubeste" sau "disciplineaza", si ca nu trebuie sa dispretuim disciplinarea Lui sau sa ne descurajam cand suntem mustrati de El (Prov. 3:11-12 ; Evrei 12:5-6). El nu disciplineaza niciodata de buna voie, dar daca ai Sai continua sa ramana insensibili la rugamintile si indemnurile inimii Sale iubitoare, El nu le poate ingadui sa continue fara ca ei sa fie mustrati si disciplinati. Astfel, Domnul atentioneaza aici pe credinciosii adevarati cu privire la nuiaua de disciplina si cu privire la necesitatea de a fi plini de ravna si de a se pocai, daca nu, mana Sa va cadea peste ei in disciplina si mustrare.

          Scopul lui Dumnezeu in disciplinarea copiilor Sai este "ca sa luam parte la sfintenia Lui" (Ev. 12:10), si ca, prin imprejurarile grele si dificile si prin situatiile neplacute ale cailor Sale de disciplina fata de noi, sa fim eliberati de vointa noastra proprie si sa ne supunem vointei bune, placute si desavarsite a lui Dumnezeu (Rom. 12:2). Disciplina nu este doar o pedeapsa sau o mustrare; ea este intr-adevar formarea copiilor, instruirea si disciplina lor, ceea ce fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie sa experimenteze din partea unui Tata ne care trateaza ca pe niste fii (Ev. 12:7).

          In aceasta perioada laodiceeana actuala, vedem ca aceasta disciplina (corectie) si aceasta mustrare a Domnului fata de cei care sunt cu adevarat rascumparatii Sai sunt de o mare importanta. Acesta este modul Sau, in dragostea Lui credincioasa fata de ai Sai, de a-i elibera de trasaturile rele ale laodicianismului care-i inconjoara din toate partile. Multe greutati, incercari si necazuri sunt ingaduite peste poporul Domnului in aceste ultime zile ale Adunarii. Toate acestea fac parte din disciplina Domnului fata de noi prin faptul ca El cauta sa ne aduca sa sfarsim cu vointa noastra proprie si increderea noastra in carne, fie ca este vorba de noi insine sau de altii, astfel ca sa putem gasi odihna in voia lui Dumnezeu si placerea inimii in Hristos, "Martorul credincios si adevarat, Inceputul creatiei lui Dumnezeu". In caile Sale de guvernare fata de ai Sai, ar dori sa produca pocainta si ravna pentru Sine in inimile lor.

          Observam absenta oricarei note de aprobare a Domnului in mesajul Sau catre Laodiceea. Spre deosebire de celelalte adunari, unde era ceva pe care Domnul a putut sa-l laude, nu este nimic in aceasta adunare care sa-I fie placut si pe care ar fi putut sa-l laude. Starea ei era atat de rea incat El era afara, facand apel la persoane in mod individual pentru a-I auzi glasul si sa-I deschida usa. Aceasta actiune indica o dezaprobare morala a trupului marturisitor crestin  din perioada Laodiceei.

          8.7          Chemarea individuala

          "Iata, Eu stau la usa si bat; daca va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el, si el cu Mine" (3:20).

          Aceste cuvinte arata ca Domnul era afara din biserica din Laodiceea, ceea ce este destul de grav. Starea ei morala nenorocita L-a fortat sa ia aceasta pozitie. Pe de alta parte, este la fel de adevarat ca usa Laodiceei era inchisa pentru Hristos; El este alungat si lasat afara.

          Citatul urmator de E. Denett este foarte util pentru versetul dinaintea noastra: "Daca, totusi, Domnul sta in mod expres in afara Laodiceei, El nu a abandonat pe niciunul din ai Sai care sunt inca inauntru, care nu au inteles ca Domnul a plecat. De aceea El zice: "Iata, Eu stau la usa si bat". Plin de blandete si de har El asteapta pe toti cei care ar fi putut sa fie antrenati de inselatoria din jurul lor, miscati de atmosfera in care traiau si dormeau, cautand sa-i trezeasca din letargia lor prin indemnuri staruitoare.

          El sta deci la usa, la usa inchisa inaintea Lui, si bate, daca din intamplare vreun sfant sincer dar slab Ii va raspunde, ca mireasa din Cantarea Cantarilor (cap. 3 si 5). Daca mai este inca cineva care sa-I auda glasul, El ii spune: "voi intra la el si voi cina cu el, si el cu Mine". Trebuie de remarcat ordinea unui eventual raspuns. Se incepe prin auzirea glasului Sau, apoi se deschide usa. Mireasa, in ce o priveste, a auzit glasul Sau, dar ii lipsea energia de a deschide usa inainte de a fi prea tarziu. Deci, nu este suficient de a auzi glasul Sau; din nefericire, multi credinciosi, care se gasesc in asocieri rele, aud glasul Sau, dar raman acolo unde sunt; ar putea sa fie asa si cu sfintii din Laodiceea, daca Domnul in indurarea Sa nu i-ar lua de mana, asa cum au facut ingerii cu Lot in Sodoma, si sa-i forteze sa deschida usa.

          Usa fiind deschisa ("daca va auzi cineva... va deschide usa"), cat de bogata este binecuvantarea obtinuta. Mai intai, "voi intra la el" - nu in Laodiceea; soarta sa este pecetluita; ci la el, la acela care prin har a deschis usa. Si intrand, Isi va manifesta tot harul Sau. "voi cina cu el"; adica, voi cobori acolo unde este el. Ce condescendenta minunata! Dar, daca El incepe prin a cina cu cel care a deschis usa, aceasta este ca El sa-l duca la o binecuvantare mai inalta, de a cina cu El, adica de a avea comuniune cu El in ceea ce-L priveste, de a avea comuniune cu El Insusi, ceea ce este privilegiul cel mai inalt, chiar daca este destinat tuturor sfintilor, si care este cea mai fericita bucurie pe care cineva o poate avea acum, in timp, sau in eternitate; caci aceasta este realizarea legaturii si comuniunii noastre desavarsite cu Hristos" (E. Denett).

          Aceasta este pozitia actuala a Domnului astazi. El sta la usa si continua sa bata, facand apel la inima fiecaruia pentru a-L lasa sa intre. El va continua sa faca aceasta pana cand va veni pentru sotia Sa, adevarata Adunare a celor rascumparati. Atunci marturisirea Laodiceei va fi lepadata total si varsata din gura Sa.

          A cina in mod individual cu Domnul, va introduce cu siguranta persoana in comuniune cu ceea ce este in inima Domnului cu privire la Adunarea pe care El a iubit-o si pentru care S-a dat pe Sine. Apoi, aceasta persoana nu va ramane singura in ce priveste sfera gandurilor si afectiunilor sale, ci inima sa se va largi in intregime spre interesele si afectiunile lui Hristos. Domnul ar dori sa ne introduca in mod individual in binele ce apartine sfintilor in mod colectiv, ca trup, casa si familie a lui Dumnezeu, ca Trup al lui Hristos, ca templu al Sau. Credinciosia individuala si bucuria privilegiului individual de a cina cu Domnul, nu va putea niciodata sa conduca la izolare sau la independenta de alti credinciosi. Aceasta ar trebui sa ne conduca la o mai mare apreciere a altor credinciosi, si a tuturor legaturilor de comuniune pe care le putem avea cu fratii, in conformitate cu adevarul despre Adunarea lui Dumnezeu si cu sfintenia Domnului nostru.

          8.8          5) Promisiunea facuta invingatorului

          "Invingatorului ii voi da sa sada cu Mine pe tronul Meu, dupa cum si Eu am invins si M-am asezat cu Tatal Meu pe tronul Sau" (3:21)

          Ca in fiecare mesaj catre cele sase adunari precedente, aici, de asemenea, in Laodiceea Il vedem pe Domnul cautand invingatori si dandu-le o promisiune incurajatoare. Cei care aud glasul Sau de corectare si mustrare, si care se pocaiesc, cei care-L aud pe Domnul batand, si cei care-I deschid usa si cineaza cu El, acestia vor deveni invingatori in puterea Duhului lui Dumnezeu. Acestia vor invinge starea laodiceeana caldicica si indiferenta fata de Hristos, si toate celelalte caracteristici pe care le-am examinat. Invingatorul va judeca starea Laodiceei si se va desparti moral de ea.

          Promisiunea facuta invingatorului din Laodiceea este asocierea impreuna cu Hristos pe tronul Sau in manifestarea publica a gloriei Sale in timpul Imparatiei. Aceasta nu este o promisiune la fel de inalta si mare ca cea data invingatorului din Filadelfia sau Pergam, dar este o rasplata incurajatoare pentru a depasi ceea ce Domnul condamna si care Ii este atat de respingator.

          Domnul Insusi este pus inaintea noastra in aceasta promisiune ca Marele Invingator. El a invins sistemul iudaic marturisitor, al propriei dreptati, al falsitatii si al vrajmasiei carturarilor si fariseilor religiosi. A biruit intreaga impotrivire si lumea lui Satan, si I-a fost acordata rasplata binecuvantata de a sta impreuna cu Tatal Sau pe tronul Sau. La fel, cel care triumfa acum pentru Domnul va avea privilegiul de a sta impreuna cu El pe tronul Sau atunci cand El va domni pe pamant ca Imparat al imparatilor si Domn al domnilor.

          8.9          6) Indemnul de a auzi

          "Cine are urechi sa auda ceea ce Duhul spune adunarilor" (3:22)

          Ca si in scrisorile catre cele trei adunari precedente, indemnul de a auzi ceea ce Duhul spune adunarilor incheie aceasta comunicare a Domnului catre adunarea din Laodiceea. Dupa cum indemnul este de a auzi mesajul pe care Duhul il spune adunarilor, nu doar in mod special adunarii din Laodiceea din acel timp, este evident ca aceste mesaje au fost raportate si pastrate pentru beneficiul intregii Adunari din toate timpurile, inclusiv pentru noi astazi. Deci, vom face bine sa luam seama noi insine la mesajul Duhului din aceasta scrisoare, pentru a fi invingatori pentru Domnul in aceasta zi rea si caldicica, marcata de indiferenta fata de El.

          8.10          A sasea si a saptea parabola din Matei 13

          Am subliniat, in aceasta serie, similitudinea intre cele sapte adunari din Asia si parabolele despre Imparatia cerurilor din Matei 13. Deoarece nu am vorbit de compararea celei de-a sasea parabole, referitoare la perla de mare pret, cu adunarea din Filadelfia, atunci cand am cercetat mesajul catre aceasta adunare, vom atrage atentia asupra acestui punct in acest moment al studiului. Perla de mare pret, pe care negustorul a gasit-o si pentru care a vandut tot ce avea pentru ca s-o cumpere, este o imagine a Adunarii lui Hristos in unitatea si frumusetea ei, si, de asemenea, in pretul necesar pentru ca Domnul s-o poata avea. In perioada Filadelfiei, adevarul despre unicul trup al lui Hristos, unicitatea si unitatea adevaratei Adunari a fost realizat la cea mai inalta treapta. Biserica a fost vazuta ca "o perla de mare pret".

          A saptea parabola este cea a unui "navod aruncat in mare si care a adunat de toate; din care, cand s-a umplut, tragandu-l pe tarm si stand jos, au adunat in vase pe cele bune si au aruncat afara pe cele rele. Asa va fi la sfarsitul veacului: ingerii vor iesi si vor desparti pe cei rai din mijlocul celor drepti" (Mat. 13:47-49). Ultima faza a marei marturisiri a Imparatiei cerurilor este asemenea, spune Domnul, unui navod care aduna in mare pesti de toate felurile, buni si rai. Cat de mult se aseamana aceasta perioadei bisericii marturisitoare din Laodiceea unde se depun eforturi mari pentru a atrage oameni "de toate felurile" in diferitele denominatiuni sau "navoade", indiferent de convertirea la Hristos sau nu.

          In parabola, pestii buni sunt adunati in vase, iar pestii rai sunt aruncati afara. Cu toate ca aceasta se va implini la venirea Domnului pentru intemeierea Imparatiei Sale pe pamant si ca cei rai vor fi apoi aruncati de ingeri in focul etern, putem face totusi o comparatie cu ceea ce avem in Laodiceea. Atunci cand Domnul va veni sa rapeasca si sa stranga pe ai Sai la cer, El va varsa din gura Sa pe marturisitorii nemantuiti. Cei rai vor fi aruncati afara, ca in parabola, si mai tarziu vor fi luati de ingeri si aruncati in "cuptorul de foc".

          8.11          Concluzie

          Am ajuns acum la sfarsitul studiului nostru asupra istoriei profetice a crestinatatii vazuta in cele sapte adunari din Asia dupa scrisorile care le-au fost adresate de catre Domnul si care ne-au fost pastrate in Apocalipsa 2 si 3. Schita profetica condensata a istoriei Bisericii cuprinsa in aceste doua capitole este minunata si de-o valoare inestimabila. Dupa cum bine a zis cineva: "Avand lumina cerului aruncata asupra starii de lucruri pe parcursul acestei intregi perioade a Bisericii, de aproape doua mii de ani, este o indurare de neasemuit. Cate lectii se regasesc aici! Cat sunt de necesare atentionarile in aceste zile de usuratate morala! Cat de mult ne intaresc promisiunile in acest timp de slabiciune!" (Walter Scott).

          Scrisoarea catre Laodiceea ne-a adus la sfarsitul celei de-a doua diviziuni a cartii Apocalipsa, "cele ce sunt" (1:19). Aceasta ne-a adus la sfarsitul perioadei Adunarii (Bisericii). A treia diviziune este descrisa ca "ceea ce va fi dupa acestea" (1:19). Aceasta a treia parte a cartii incepe cu cap. 4 v. 1, care incepe prin cuvintele: "Dupa acestea". Dupa sfarsitul dispensatiei Adunarii (Bisericii) si venirea Domnului pentru adevarata Sa sotie (toti cei rascumparati), asa cum este simbolizat prin chemarea lui Ioan "Suie-te aici" prin usa dechisa in cer (4:1), judecatile de la tronul lui Dumnezeu vor cadea pe acest pamant, dupa cum ne sunt prezentate in cap. 6 la 19. Acestea sunt "ceea ce va fi dupa acestea", dupa sfarsitul perioadei de har, timpul Adunarii.

          Nu se mai spune nimic despre adunarea pe pamant dupa Apocalipsa 3. Sfintii rascumparati sunt vazuti in cer in cap. 4 si 5, si nunta Mielului cu sotia Sa, Biserica, au loc in cer in cap. 19 (v. 7-9). O femeie care reprezinta un mare sistem religios este vazuta pe pamant in Apocalipsa 17. Ea este numita "Babilonul cel mare, mama curvelor si a uraciunilor pamantului". Acesta este rezultatul final al crestinatatii cand Domnul va rapi din mijlocul ei pe toti copiii lui Dumnezeu, sus in casa Tatalui. Ea va sfarsi in aceasta stricaciune grozava a Babilonului cel mare, care devine "locuinta a demonilor si inchisoare a oricarui duh necurat si inchisoare a oricarei pasari necurate si urate" (Apoc. 18:2). Judecata lui Dumnezeu asupra ei ne este data in Apocalipsa 17:16 pana la 18:24.

          Fie ca cititorii si autorul sa se gaseasca in pozitia buna din cuvantul catre Filadelfia: "Eu vin curand: tine cu tarie ce ai, ca nimeni sa nu-ti ia cununa" (Apoc. 3:11).

                                     .........................................................................................

         Istoria profetica a crestinatatii vazuta in cele sapte                adunari din Asia in Apocalipsa 2 si 3
                                              - XI -


          Raymond K. Campbell


          8          Mesajul catre Laodiceea - Apoc. 3:14-22


          8.1          Introducere

          "Si ingerului adunarii din Laodiceea scrie-i: Acestea le spune Cel care este Amin, Martorul credincios si adevarat, Inceputul creatiei lui Dumnezeu" (3:14).

          Laodiceea semnifica "drepturile poporului" si descrie pe buna dreptate a saptea si ultima perioada din istoria crestinatatii marturisitoare, care este prezentata profetic prin caracteristicile acestei adunari asa cum este descoperit in mesajul Domnului, care ii este adresat. Este o epoca de democratie, atat in lume cat si in biserica marturisitoare. Este timpul cand masele populare se ridica si isi revendica drepturile si puterea ca niciodata mai inainte.

          Afirmarea propriei importante a omului, a "eului" si a vointei lui, sunt ceea ce caracterizeaza ultimele zile, dupa cum a fost inspirat apostolul Pavel sa scrie in 2 Tim. 3:1-8. Aceasta corespunde cu ceea ce gasim in semnificatia numelui "Laodiceea" si in cuvintele Domnului catre aceasta a saptea adunare.Nu exista niciun gand referitor la ce I Se datoreaza Domnului, nici vreo preocupare pentru drepturile si voia Sa. Vocea si vointa poporului sunt auzite si urmate in revendicarile lor ce contin "drepturile indivizilor si ale popoarelor". Toate acestea sunt intr-un contrast categoric cu ceea ce am gasit in adunarea din Filadelfia, unde Persoana Domnului, Numele Sau si cuvantul rabdarii Sale au fost luate in considerare in mod profund si pazite.

          In Laodiceea, intalnim cea mai mare indiferenta fata de Hristos si gloria Sa, precum si automultumirea in confortul sau, si laxitatea (*). Aceasta decurge din dispretul fata de marturia pentru Numele Sau si respingerea luminii adevarului regasit din perioada Filadelfiei. Starea si perioada Laodiceei sunt rodul respingerii marturiei Filadelfiei. Aceasta este ultima stare de lucruri din crestinatate, care aduce sfarsitul timpului de rabdare al lui Hristos, si respingerea tuturor acestor lucruri de catre Domnul. Perioada Laodiceei a inceput in a doua jumatate a sec. 19 si s-a dezvoltat in mod constant in sec. 20, atat de mult incat vedem astazi o manifestare completa a trasaturilor reale ale Laodiceei in crestinatatea intreaga din jurul nostru.

          (*) Laxitatea (lax in latina, larg, relaxat), in sensul sau mai general, este definita ca un sistem care tinde sa limiteze interdictiile societatii, provocand astfel o toleranta excesiva. In cadrul mai restrans al eticii sau al filozofiei morale, ea consta in a sustine ca, in caz de indoiala cu privire la moralitatea unei actiuni, este permis sa se urmeze o opinie a carei probabilitate este mai joasa, impotriva standardelor morale stabilite (wikipedia, n.t.).

          8.2          1) Cum se prezinta Hristos

          Adunarii din Laodiceea, care se afla in aceasta stare caldicica, de indiferenta si de automultumire, Domnul se prezinta ca "Cel care este Amin, Martorul credincios si adevarat, Inceputul creatiei lui Dumnezeu" (3:14). Aceasta este ceea ce adunarea ar fi trebuit sa fie pentru Dumnezeu in lume. Domnul le-a spus ucenicilor Sai: "Veti fi martorii Mei atat in Ierusalim, cat si in toata Iudeea si Samaria si pana la marginea pamantului" (Fapte 1:8b). Dar adunarea a esuat in a fi un martor adevarat pentru Dumnezeu; ea a fost un martor infidel si fals. Acest lucru este vizibil in special in aceasta ultima stare a bisericii marturisitoare, asa cum este descrisa in Laodiceea. Biserica ar fi trebuit sa fie "Amin-ul" Aceluia in care si prin care se implinesc toate promisiunile lui Dumnezeu, dar a uitat chemarea ei cereasca si s-a asezat intr-o scena unde Domnul este lepadat, si increzandu-se in propriile resurse, devenind in acest fel negarea promisiunilor lui Dumnezeu, in loc de a fi Amin-ul. Fiind unita cu Hristos inviat si glorificat, care este astfel "Inceputul creatiei lui Dumnezeu", noua creatie, biserica ar fi trebuit sa manifeste puterea noii creatii prin Duhul Sfant, caci "daca este cineva in Hristos, este o creatie noua" (2 Cor. 5:17a). In loc de aceasta, asa cum Laodiceea o manifesta din plin, biserica a devenit expresia propriei sale maretii si lacomii, gandurile sale indreptate spre lucrurile de pamant si a materialismului sau.

          Biserica falimentand atat de mult in tot ceea ce am vazut mai sus, Domnul Se infatiseaza adunarii din Laodiceea, care ne prezinta profetic ultima faza a crestinatatii marturisitoare, ca Cel care este adevaratul Amin, Martorul credincios si adevarat, si ca Inceputul unei noi creatii, atunci cand tot ceea ce tine de vechea creatie a falimentat. Totul este sigur si implinit pentru Dumnezeu in Hristos, Cel credincios in mijlocul necredinciosiei omului. Dumnezeu Isi va pastra gloria Sa; daca poporul Sau a esuat in a sustine aceata glorie printr-o adevarata marturie, El Isi va glorifica propriul Sau Nume in Fiul Sau Preiubit.

          Cum Dumnezeu nu poate ramane fara martori, Hristos se prezinta indata ca "Amin, Martorul credincios si adevarat", atunci cand biserica marturisitoare a esuat in a da o marturie cereasca. Aceasta este o mare mangaiere pentru credinta. Copilul lui Dumnezeu devotat si exersat, intristat de starea laodiceeana a crestinatatii din jurul lui, poate sa priveasca astfel la Hristos, pentru a gasi in El implinirea tuturor promisiunilor lui Dumnezeu, pentru a gasi adevarata marturie incredintata Lui, si pentru introducerea noii creatii care nu poate fi atinsa de falimentul omului.

          In 2 Cor. 1:20, apostolul Pavel ne spune: "Pentru ca, oricate promisiuni ale lui Dumnezeu ar fi, in El este da-ul si in El Amin-ul, pentru gloria lui Dumnezeu prin noi". Isus Hristos este afirmarea si confirmarea adevarului despre tot ce Dumnezeu a spus; El este Implinitorul si Garantul tuturor promisiunilor lui Dumnezeu. "Amin" vine dintr-un cuvant ebraic care semnifica "ceea ce s-a stabilit, adevarat si de neschimbat". Echivalentul sau in greaca este cuvantul "intr-adevar, in adevar", intalnit dublat de mai multe ori in Evanghelia lui Ioan. El implica certitudinea divina. In Hristos, avem garantia ca toate promisiunile si toate adevarurile lui Dumnezeu vor fi implinite, pe deplin realizate. Hristos este ultimul cuvant al lui Dumnezeu, Amin-ul Sau.

          Cartea Apocalipsa incepe printr-un mesaj al Dumnezeului etern, din partea celor sapte Duhuri care sunt inaintea tronului Sau, "si de la Isus Hristos, Martorul credincios, Intaiul-nascut din morti si Mai-Marele imparatilor pamantului" (Apoc. 1:4-5). Un Om inviat si glorificat este "Martorul credincios si adevarat". Viata si moartea Lui aici pe pamant au fost o marturie desavarsita a tot ceea ce este Dumnezeu, harul, dragostea si sfintenia inimii lui Dumnezeu. Moartea Sa da marturie despre ruina totala si de esecul primei creatii, tot ceea ce priveste pe "primul Adam", si punerea deoparte prin judecata a omului dupa carne. Hristos, Omul glorificat in cer, este Martor ca orice binecuvantare, bucurie si placere, se gasesc acum in "al doilea Om", Cel care "a venit din cer", "ultimul Adam" (1 Cor. 15:45-57).

          In Evanghelia lui Hristos, Hristos este predicat ca Martorul credincios si adevarat a ceea ce este in inima si gandurile lui Dumnezeu pentru om. Orice martor adevarat, fie ca este vorba de o persoana sau de-o adunare, prezinta in marturia sa ceea ce este Hristos. Adunarea ar fi trebuit sa fie continuatoarea lui Hristos aici pe pamant, dand o marturie credincoasa si adevarata. Cum ea a falimentat in totalitate in aceasta, Hristos ramane credincios, si slujba Lui Insusi ca Martor credincios si adevarat indreapta inimile spre El, ca Acela care ramane statornic. Aceasta este un sprijin pentru inima prin credinta si un teren tare pentru credinciosul aflat in mijlocul naufragiului si a ruinei din crestinatate. Aici, credinta este sustinuta in mijlocul valului tot mai mare al raului. Hristos este "Inceputul creatiei lui Dumnezeu". Dupa cum bine a zis cineva: "El este punctul de plecare a tot ceea ce Dumnezeu a facut sau va face". El a fost inceputul primei creatiei din Geneza 1, care a fost ruinata prin pacatul omului. In Coloseni 1:18, Il vedem pe Hristos inviat si glorificat ca Inceputul si Capul unei noi creatii: "Si El este Capul trupului, al Adunarii; El este Inceputul, Cel Intai-nascut dintre cei morti, ca El sa aiba intaietate in toate". Aici, El este Inceputul, Intaiul-nascut si Capul unei noi ordini de lucruri, o noua creatie, dupa puterea invierii dintre morti, in care omul este introdus intr-o pozitie noua, dobandita prin rascumpararea lui Hristos.

          Epistola catre Coloseni ar fi trebuit citita, de asemenea, in adunarea din Laodiceea (Col. 4:16). Daca ar fi luat-o in considerare si daca ar fi realizat ca Hristos este Cel care este prezentat, nu ar fi cazut in starea ingrozitoare in care am gasit aceasta adunare in timpul apostolului Ioan in Apocalipsa 3. Acesta este un cuvant practic pentru adevaratii credinciosii de astazi. Daca vom patrunde profunzimea lucrarii lui Hristos, prezentata in epistola catre Coloseni, vom fi feriti de starea laodiceeana a crestinatatii din jurul nostru.

          In prezentarea lui Hristos ca "Inceputul creatiei lui Dumnezeu", se afla un adevarat antidot al bolii materialiste, care este preocuparea cu lucrurile vechii creatii, care caracterizeaza astfel Laodiceea si crestinatatea de astazi. Bucurandu-ne, in puterea Duhului Sfant, de Hristos si de binecuvantarile care sunt ale noastre in El, Capul noii creatii, este singurul mod de a fi paziti de puterea materialismului care subjuga si caracterizeaza atat de mult Biserica astazi. Este singura putere care poate sa ne elibereze.

          Am vrea sa subliniem din nou ceea ce am observat de multe ori si aratat in aceste studii din mesajele Domnului catre cele sapte adunari din Asia, ca in modul de prezentare al Domnului catre fiecare adunare, in caracterul in care El Se prezinta, avem cheia situatiei si remediul la starea spirituala si a raului pe care ochii sfinti ai Domnului il vad. Astfel, este important pentru noi de a observa cu atentie caracterul in care Domnul Se prezinta Laodiceei, asa cum am facut in situatiile precedente. Pe de-o parte, vom gasi un remediu pentru starea rea, si pe de alta parte, caracterul slujirii adaptat la nevoile din aceasta perioada a Laodiceei.

          In acest mesaj catre Laodiceea, nu vom gasi promisiunea venirii lui Hristos de a lua Biserica la Sine, ca la Filadelfia, "ci Hristos Insusi luand locul unei marturii complete si desavarsite pentru Dumnezeu, si ca Acela care implineste toate promisiunile lui Dumnezeu ... In acest caracter, Hristos, intr-un anume fel, suplineste biserica in manifestarea planurilor si promisiunilor lui Dumnezeu care nu poate falimenta. Daca biserica dispare iremediabil, ramane Martorul, si Acesta este sprijinul celor credinciosi" (JND).

          8.3          2) Mustrarea Domnului

          "Stiu lucrarile tale, ca nu esti nici rece, nici in clocot; as vrea sa fi fost rece sau in clocot. Astfel, pentru ca esti caldicel - nici rece, nici in clocot - te voi varsa din gura Mea" (3:15-16).

          In fiecare scrisoare adresata celor sapte adunari, avem expresia "Stiu".

          "Stiu lucrarile tale" : gasim cuvintele "lucrarile tale" si in celelalte scrisori, in afara celor catre Smirna si Pergam. Proverbe 15:3 ne spune: "Ochii Domnului sunt in orice loc, privind la cei rai si la cei buni"; astfel, Cel care este divin si omniscient poate spune: "Stiu", "Stiu lucrarile tale". El vede si stie totul si evalueaza totul dupa masura sfinteniei din Sfantul locas al lui Dumnezeu.

          Dupa versetul 17, adunarea din Laodiceea avea o foarte buna parere despre sine; zicea ca este bogata, ca s-a imbogatit, si nu duce lipsa de nimic. Dar Domnul care cerceteaza inimile si vede realitatea zice: "Stiu lucrarile tale, - ca nu esti nici rece, nici in clocot... esti caldicel". Aceasta era starea reala a adunarii din Laodiceea, starea actuala a crestinatatii, pe care Laodiceea o infatiseaza. Aceasta este adevarata ei stare, asa cum este descrisa de Hristos, care vede si stie totul.

          "Nici rece, nici in clocot" - nu este raceala absentei marturisirii loialitatii fata de Hristos, nici clocotul inimii care-L iubeste cu adevarat. Era caldicel; era indiferenta si laxitate care vin din lipsa de preocupare a inimii cu Hristos. Nu mai este nicio ravna pentru El, nici o ura fata de pacat, ci mai degraba o ingaduinta pentru tot, lejeritate si multumire de sine, care considera ca toate credintele religioase sunt la fel de bune, cu conditia sa fim sinceri. Modernismul cu negarea divinitatii si a nasterii din fecioara a lui Hristos, etc., este trasatura caracteristica a bisericii astazi. Un astfel de om nu vrea adevarul, si nu-l vrea deoarece nu vrea sa faca sacrificiul pe care el (adevarul) il cere, sau pentru ca nu vrea sa se desparta de starea rea a lumii actuale.

          Aceasta stare caldicica laodiceeana de netrautalitate indiferenta fata de Hristos si adevarul lui Dumnezeu, care este atat de caracteristica bisericii marturisitoare din zilele noastre, este rezultatul respingerii adevarului si a marturiei pentru Hristos, care au aparut in perioada precedenta in Filadelfia. Nu este raceala starii de moarte din perioada Sardesului. Un efect stimulator s-a resimtit in Biserica marturisitoare datorita caldurii trezirilor din timpul Filadelfiei. Multe adevaruri au fost auzite si am fost martori ai unui devotament inflacarat pentru Hristos. Dar multimilor din crestinatate nu le-au fost atinse sufletele de marturia lui Dumnezeu pentru Hristos si pentru adevarul Sau redescoperit in perioada Filadelfiei. Rezultatul este aceasta indiferenta caldicica pentru Hristos impreuna cu o falsa pretentie de adevar; era lumina, dar nu ceea ce ar fi trebuit sa produca aceasta lumina. Era multa intelegere, dar nu dragostea adevarului, nici viata prin Duhul, nici umblare in adevar. Dupa cum a zis cineva: "Imaginea Laodiceei este, cu siguranta, foarte clara, dar se pare ca este in mare masura rezultatul aversiunii si dispretului fata de marturia ridicata anterior de catre Domnul" (W. Kelly).

          Aceasta stare caldicica si de indiferenta a inimii fata de Hristos, cuplata cu pretentiea mandra de a fi bogat, este atat de gretoasa si respingatoare pentru Domnul, incat El spune Bisericii din Laodiceea: "te voi varsa din gura Mea". Nu am auzit ca o expresie atat de dispretuitoare sa fi fost folosita altadata de Domnul. Ea arata ca starea caldicica fata de Hristos este cea mai rea dintre toate, si ca ea a produs toata indignarea si respingerea Sa absoluta. Aceasta stare a crestinatatii este ultima starea a declinului pe care Domnul nu-l va mai lasa sa continue mult. El a decis in mod categoric ca o va varsa pe Laodiceea, biserica marturisitoare, din gura Sa, aceasta insemnand ca o va lepada in intregime, atat ca marturia Lui publica, cat si ca lumina Sa responsabila in lume. Aceasta nu a avut loc inca, caci Domnul nu a venit inca pentru adevaratii credinciosi, pentru adunarea Sa, spalata prin sangele Sau, sotia Lui. El nu va varsa niciodata din gura Lui pe vreunul din ai Sai, caci El a promis: "cel care vine la Mine nicidecum nu-l voi scoate afara" (Ioan 6:37b)

          Comentariul urmator, al lui Walter Scott, este util aici: "S-a remarcat de mai multe ori ca ultimele patru faze ale bisericii merg impreuna pana la sfarsit. Multimile din Tiatira si Sardes sunt implicate in nenorocirea rostita catre Laodiceea, in timp ce ramasitele din aceste biserici impart impreuna binecuvantarea deosebita a Filadelfiei, cea de a fi "rapiti". Nu se face referire la venirea Domnului in scrisoarea catre Laodiceea. Dezaprobarea sa publica ca martor al lui Dumnezeu va fi facuta prin rapirea sfintilor ceresti. Cu alte cuvinte, rapirea Filadelfiei si respingerea Laodiceei vor fi concomitente, ultima depinde de prima".

          "Pentru ca spui: Sunt bogat si m-am imbogatit si n-am nevoie de nimic! si nu stii ca tu esti cel nenorocit si de plans si sarac si orb si gol" (3:17).

          Domnul continua astfel in mesajul Sau de mustrare fata de adunarea din Laodiceea. In cuvintele dinainte, El expune adevarata ei stare de ingamfare, de automultumire si subliniaza adevarata stare spirituala a Bisericii, o stare de nenorocire, de saracie, de orbire si de goliciune. In opinia lor, nu aveau nevoie de nimic; erau multumiti de realizarile lor materiale, de numarul lor, de darurile lor, de capacitatile lor intelectuale, de influenta si de bogatiile lor si de posesiunile pamantesti. Cu siguranta, se credeau, de asemenea, bogati in bogatii spirituale. Apreciau studiile si intelectualismul in materie de religie, si aveau mari pretentii in ce priveste bogatia spirituala. Sursa bogatiei lor era uitata si totul era atribuit lor insisi. Laodiceea vorbea despre sine si nu despre Hristos. Este "eul" primului om,  al lui Adam decazut, care L-a inlocuit pe Hristos. Se face mare caz de om, inaltandu-se in rationamentele si realizarile sale in domeniul stiintei, al filozofiei, al culturii si al progresului in civilizatiei.

          Cat de adevarate sunt toate acestea cu privire la biserica marturisitoare de astazi! Aceste trasaturi ale Laodiceei sunt atat de evidente in starea actuala a crestinatatii. Cat de mult se lauda cu intelectualismul, bogatiile materiale si posesiunile sale. Ce programe vaste de constructii si frumuseti arhitecturale! Biserica poate fi bogata prin cultura slujitorilor sai, cu diplomelele lor in teologie si educatie, atat de bine incat ei pot decide care parte din Scriptura este inspirata si care nu, sau daca nu este nicio parte. Pe langa slujirea in domeniul stiintei, exista slujirea educatiei crestine, slujirea in muzica, si slujirea serviciilor pastorale in biserica moderna de astazi. Dar, oh! cata saracie spirituala si cata indiferenta caldicica si cata lipsa de loialitate fata de Hristos se manifesta! In ciuda a tot ceea ce are, ea nu-L are pe Hristos; El este dincolo de usa, chiar daca in exterior se proclama ca El este inauntru.

          Laodiceea zice ca nu are nevoie de nimic. Acest lucru este evident in absenta unei strangeri de rugaciune, in programul incarcat al activitatilor saptamanale din mijlocul bisericii de astazi. Rugaciunea este expresia unei nevoi simtite si a dependentei de Dumnezeu. Aunci cand nu se resimte nevoia, ci este multumire de sine, aproape ca nu va exista nicio rugaciune reala. Chiar printre crestinii adevarati, nascuti din nou, de astazi, strangerile de rugaciune sunt frecventate destul de putin. Unii nu sunt niciodata sau destul de rar prezenti la strangerile pentru rugaciune din cursul saptamanii. Nu spun ei prin aceasta: "Sunt bogat si m-am imbogatit si n-am nevoie de nimic"? nimic de cerut in rugaciune! Cat de mult duhul Laodiceei a patruns atat de usor printre crestini in aceste zile de materialism si prosperitate! Daca neglijam rugaciune privata, personala, ne apropiem de asemenea de duhul Laodiceei.

          Cuvintele Domnului catre aceasta adunare multumita de ea insasi, arata lipsa ei de discernamant si orbirea ei spirituala: "nu stii ca tu esti cel nenorocit si de plans si sarac si orb si gol". Nu era nicio realizare, oricare ar fi fost adevara lor stare, in ochii Domnului. In timp ce Laodiceea se desfata de bogatiile sale imaginare si de pretentiile sale in domeniul cunoasterii si de studiile superioare, Domnul cerceteaza aceasta adunare cu ochii care erau ca o flacara de foc, care testau si patrundeau in caracterul real al tuturor lucrurilor. Evaluarea Sa infailibila a starii lor este ca ei erau in totalitate ignoranti si nu aveau nicio singura bogatie adevarata. Starea lor nenorocita, saracia lor, orbirea si goliciunea lor erau pe deplin evidente in ochii Sai sfinti.

          Iata deci evaluarea Domnului fata de ingamfarea si pretentia crestinatatii din zilele noastre care are trasaturile Laodiceei. Desi este plina de multumire de sine si se glorifica prin realizarile omului, neavand nevoie de ispasirea prin sange, nici de nasterea din nou, Domnul o vede in intregime nenorocita, saraca, oarba, stand inaintea Lui in toata rusinea goliciunii ei. Poate ca cea mai grava trasatura inaintea lui Dumnezeu este indiferenta si ignoranta totala fata de adevarata stare a omului religios si nenascut din nou, care se bazeaza pe bogatiile sale imaginare si pe realizarile sale spirituale. Neavand nevoie de Hristos si de lucrarea Sa rascumparatoare, nu exista nicio speranta, decat o lepadare finala din partea Domnului a marturisirii goale a crestinatatii lipsite de viata divina.