Am vazut cerul deschis                                                                                                                    Apoc.  cap. 20:6-8

                                                                     - IX -

           
      Christian Briem


     5.7     A doua moarte

     Este spus inca ceva despre acesti sfinti:

          "asupra lor, a doua moarte nu are putere" (20:6).

     Ce afirmatie extraordinata este aceasta! Ca participanti la cea dintai inviere, ei au iesit dintre morti sau au fost schimbati (1 Cor. 15:51-52). In ce priveste trupul lor, ei au dezbracat haina muritoare si supusa putrezirii, si au imbracat-o pe cea nemuritoare si nesupusa putrezirii. Pentru ei moartea este inghitita de biruinta, si pot sa strige triumfatori: "Unde iti este boldul, moarte? Unde iti este victoria, moarte?". Ei sunt pentru totdeauna de cealalta parte a pacatului, a mortii si a judecatii. Moartea, sub nicio forma, nu poate sa-i mai atinga, si mai ales sub forma celei de-a "doua morti". Expresia "a doua moarte" nu este ea remarcabila? Ceea ce ne izbeste mai intai, este ca contrastul la "intaia inviere" nu este acela al unei a doua invieri, ci al unei a "doua morti". Cu siguranta, va fi o a doua inviere, dupa cum am vazut deja in Ioan 5, o inviere a celor nelegiuiti, o inviere pentru judecata; dar aici "cea dintai inviere" este pusa in contrast cu "a doua moarte". De ce Duhul Sfant face asa? Cred ca El vrea sa intelegem departarea eterna a celor nedrepti de Dumnezeu, si pentru ca El vrea sa arate ca toti cei care nu au parte de una (intaia inviere) vor cadea cu siguranta sub puterea celeilalte (a doua moarte).

     Ajungem la cel de-al doilea punct pe care trebuie sa-l invatam cu certitudine: Exista mai multe feluri de moarte. Atunci cand omul a cazut in pacat, ca pedeapsa din partea lui Dumnezeu, el a fost supus mortii trupului : in ziua aceea a devenit muritor. De atunci, urmatorul cuvant a fost aplicat ca o consecinta necrutatoare: "si dupa cum oamenilor le este randuit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata... " (Ev. 9:27). Cuvantul lui Dumnezeu confirma acest gand si in alta parte : "plata pacatului este moartea" (Rom. 6:23).

     Dar, in acelasi timp, omul a devenit "strain" fata de Dumnezeu (Col. 1:21), despartit de Dumnezeu. Aceasta este un al doilea fel de moarte, moarte spirituala. Aceasta este despartirea morala a omului de Dumnezeu: desi trupul traieste, din punct de vedere moral el este mort fata de Dumnezeu. Desigur, acest adevar inspaimantator nu a fost descoperit decat in Noul Testament (Efes. 2:1), dar el era o realitate de la inceput, de cand omul a ascultat de sarpe, in loc de Creatorul sau. De atunci, omul este "mort in pacate si in faradelegi". Aceasta este o stare exterioara nenorocita si rea. Dar aceasta stare va fi depasita in groaza de o alta stare care va urma intr-un mod inevitabil : a doua moarte, daca nu ne adapostim in timpul vietii sub sangele Mielului.

     De asemenea, daca ascultam Evrei 9, unde ni se spune ca este randuit omului sa moara o singura data, si dupa aceea vine judecata, atunci putem spune: a doua moarte este rezultatul acestei judecati, sentinta judecatii divine. Pentru toti oamenii care au murit in pacatele lor, moartea trupului este urmata la timpul sau de invierea judecatii. Judecata in sine are loc inaintea marelui tron alb, si iata masura dupa care Cel care sade pe tron va judeca: "Si daca cineva nu a fost gasit scris in cartea vietii, a fost aruncat in iazul de foc" (20:15). Versetul anterior clarifica ce trebuie sa se inteleaga prin a doua moarte: "aceasta este a doua moarte: iazul de foc".

     Aceasta forma grozava de moarte semnifica despartirea eterna a sufletului de Dumnezeu, o moarte permanenta, fara ca moartea fizica sa aduca vreodata eliberarea. Putem noi sa-I multumim suficient Domnului si Mantuitorului nostru pentru faptul ca ne-a salvat de consecintele pacatelor noastre? ca, prin lucrarea Sa implinita la crucea de pe Golgota, El a avut grija ca "a doua moarte" sa nu mai aiba nicio putere si autoritate peste "fiii invierii"?

     5.8     Preoti imparatesti

     Dupa mentionarea de ce rascumparatii nu mai trebuie sa se ingrijoreze, urmeaza o binecuvantare pozitiva care va apartine in aceeasi masura tuturor acelora care au parte de cea dintai inviere. Acum este vorba de "preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Hristos". Ce vrea sa zica aceasta?

    " ... ci vor fi preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Hristos si vor imparati cu El o mie de ani" (20:6).

     Caracteristica principala a unui preot este de a putea intra in prezenta lui Dumnezeu. Aceasta era prefigurat clar in preotia din Israel.

     Ori, noi suntem deja de acum preoti; nu este nevoie sa asteptam pentru aceasta invierea. Toti adevarati crestini sunt. Aceasta este in contrast clar cu Israel unde o singura clasa speciala din popor avea acest privilegiu. Credinciosii din timpul harului alcatuiesc, dupa 1 Petru 2, o "preotie sfanta pentru a aduce jertfe spirituale lui Dumnezeu" (v. 5). Lui Dumnezeu Ii face placere cand copiii Sai, prin lucrarea Duhului Sfant, aduc ca jertfe ce se inalta din inima lor in lauda si adorare prin contemplarea Fiului Sau. "Prin El (Domnul Isus) deci sa-I aducem neincetat jertfa de lauda lui Dumnezeu, adica rodul buzelor care marturisesc Numele Lui" (Ev. 13:15). Esenta preotiei sfinte este de a avea acces la Dumnezeu, de a intra in sanctuarul prezentei Sale, si de a-I aduce jertfe de lauda. Ele sunt placute prin Isus Hristos.

     In acelasi capitol din 2 Petru, cateva versete mai departe, este vorba de o alta preotie, preotia imparateasca (v. 9). Preotia sfanta corespunde preotiei lui Aaron, in timp ce preotia imparateasca corespunde la ceea ce este prefigurat prin Melchisedec (Ev.7). In timp ce Aaron intra in sanctuar pentru a aduce sange de animale (Lev. 16:11-17), Melchisedec a iesit pentru a aduce paine si vin pentru a-l binecuvanta pe Avraam (Gen. 14:18 ; Ev. 7:1). Nu exista nicio indoiala ca atat Aaron cat si Melchisedec sunt imagini ale adevaratului Mare Preot, Hristos. Aceste imagini sunt implinite in El.

     Ori, preotia aaronica era indreptata dinspre oameni spre Dumnezeu, in timp ce preotia dupa randuiala lui Melchisedec era indreptata dinspre Dumnezeu spre oameni. Acest lucru este adevarat si in legatura cu Insusi Marele nostru Preot, cat si cu noi insine, familia Sa preoteasca. Cu siguranta, Domnul Isus este astazi in cer preot dupa randuiala lui Melchisedec (Ev. 5:6), dar El exercita preotia Sa in favoarea noastra dupa felul lui Aaron: dinspre oameni spre Dumnezeu. Asa este spus in Ev. 7:25 ca El este pururea viu ca sa mijloceasca pentru noi. Noi, crestinii, apartinem cu totii de casa Marelui Preot, si preotia noastra este, asa cum am vazut, indreptata spre Dumnezeu: venim inaintea Lui si Ii aducem adorare in puterea Duhului. Aceasta este partea preotiei sfinte.

     Dar noi suntem, de asemenea, o preotie imparateasca, ca Marele nostru Preot, dupa randuiala lui Melchisedec, dupa tipul acestui personaj misterios, imparat al Salemului si in acelasi timp preot al Dumnezeului Preainalt (Ev. 7:1). Preotia imparateasca se ocupa cu revelarea lui Dumnezeu fata de oameni, si de a-i binecuvanta. Aceasta este un gand foarte mare si inalt in inima lui Dumnezeu: vrea sa arate oamenilor cine este El cu adevarat, si ca El este bun. El vrea sa-i binecuvanteze din belsug, si nu cauta decat binele lor. Satan a inteles aceasta si incurca lucrurile ca sa le para oamenilor o nebunie: "Dumnezeu nu este atat de bun cum a zis, sau cum ar trebui sa fie", si in general oamenii l-au crezut mai mult decat pe Dumnezeu. Dar va veni timpul cand, dupa planul creatiei Sale, se va  vedea unde este adevarul.

     Acesta este momentul despre care citim ceva aici in Apocalipsa 20. Desigur, ca preotie imparateasca, noi avem inca de astazi datoria mareata de a vesti virtutile Celui care ne-a chemat din intuneric la lumina Sa minunata (1 Pet. 2:9). Prin viata noastra evlavioasa, putem deja sa aratam oamenilor in acest timp maretia si bunatatea lui Dumnezeu, si putem anticipa intr-o anumita masura ceea ce va constitui intr-o zi binecuvantarea Imparatiei.

     Totusi, Marele nostru Preot, Hristos, nu a iesit inca din Locul prea sfant, El este inca "ascuns in Dumnezeu" (Col. 3:3). El nu a parasit inca locul de la dreapta lui Dumnezeu. El trebuie sa-Si ia, de asemenea, pe rascumparatii Sai in gloria lui Dumnezeu prin rapire, inainte de a iesi impreuna cu ei din cerul deschis (19:14) si de a le incredinta tronurile si stapanirea (20:4,6). Dar, cand ultima etapa a primei invieri se va incheia, cand nu va mai fi niciun rascumparat care sa doarma in tarana pamantului, atunci va veni timpul cand, ca Melchisedec, El va aduce binecuvantarea oamenilor de pe pamant intr-o masura fara seaman.

     Bineinteles, pentru aceasta va folosi pe cei care i-a facut o imparatie, preoti pentru Dumnezeul si Tatal Sau (1:6). Ei sunt numiti aici "preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Hristos". Ei vor imparati impreuna cu El si vor exercita sub autoritatea Sa, adevaratul Melchisedec, preotia lor imparateasca pentru binele oamenilor care vor trai atunci pe pamant. Sa ne amintim in treacat ca la inceputul Imparatiei nu vor fi decat oameni nascuti din nou (Ioan 3:3-5).

     Atunci se va vedea in cele din urma, intr-un mod perfect, ceea ce diavolul a cautat dintotdeauna sa conteste si ceea ce oamenii inselati de el nu voiau niciodata sa creada : ca Dumnezeu este bun. Noi o stim deja de astazi, si o spunem oamenilor pentru ca ei sa se pocaiasca. Dar, in acea zi de domnie a pacii lui Hristos, aceasta va fi aratata in mod public inaintea tuturor oamenilor. Atunci vor avea parte de binecuvantari pamantesti pe care le vor obtine fara merite. Si atunci cand Hristos, Domnul nostru, Se va aseza pe tronul Sau ca Imparat si Preot (Zah. 6:1), atunci noi vom avea infinitul privilegiu de a exercita preotia imparateasca pe parcursul celor o mie de ani - spre onoarea Sa si spre gloria lui Dumnezeu si pentru binecuvantarea oamenilor.

     6     In pragul eternitatii

     Ultimile doua paragrafe din cap. 20 din Apocalipsa (v. 7- 10 si 11-15) ne conduc direct pana la portile eternitatii. Cand ne gandim la aceasta ne copleseste un sentiment de o gravitate sfanta. Versetul 7 incepe astfel: "Si, cand se vor implini cei o mie de ani". Noi ne aflam aici intr-o perioada de timp, care incepe la sfarsitul mileniului, si care se intinde pana la inceputul eternitatii. Durata sa nu este revelata. Cu toate acestea, putem presupune, ca lucrurile prezentate aici se vor desfasura rapid, cel putin in masura in care ele privesc pamantul.

     6.1     Ultima punere la proba

     "Ziua Domnului", dupa cum am mentionat deja, va avea nu doar "dimineata" si "amiaza" sa, ci, de asemenea, "seara" sa: domnia de pace a lui Hristos, care va dura o mie de ani, va lua sfarsit, de asemenea, intr-o zi.

     Deschiderea acestei domnii, care poate fi numita intr-un fel "dimineata" sa, va fi marcata de judecati grozave. Nu vor mai fi, atunci, judecati ale providentei lui Dumnezeu, caracteristice celor care vor avea loc in timpul celor sapte ani inainte de aparitia Domnului, - care ne sunt reprezentate simbolic in cap. 6 la 18 din Apocalipsa prin sapte "peceti", sapte "trambite", si sapte "potire ale maniei lui Dumnezeu". Spre deosebire de acestea, in "dimineata" zilei Domnului, Domnul Isus va iesi, in Persoana, din cer si El Insusi va judeca direct pe vrajmasii Sai (19:11).

     "Soarele dreptatii", avand videcarea in aripile Lui (Mal. 4:2) va sta apoi pe bolta cerului - timp de o mie de ani. Israel va inflori si va inmuguri, si va umple cu rod fata lumii (Is. 27:6). Creatia va fi eliberata din robia stricaciunii (Rom. 8:21), si o inchinare universala va fi adusa Domnului Isus. "Tot pamantul Ti se va inchina si-Ti va canta psalmi; va canta psalmi Numelui Tau" (Ps. 66:4). "Si pe orice faptura care este in cer si pe pamant si sub pamant si pe mare si pe toate cele din ele le-am auzit spunand: A Celui care sade pe tron si a Mielului fie binecuvantarea si onoarea si gloria si puterea, in vecii vecilor!" (Apoc. 5:13).

     Acesta va fi un timp minunat pentru pamant. Cu greu putem descrie rezultatele glorioase care vor fi produse atunci prin faptul ca Satan va fi legat si ca prezenta lui Hristos va fi aratata in putere si in exercitarea dreptatii Sale. Cartea Apocalipsa nu ofera, dupa gandul lui Dumnezeu, cadrul potrivit pentru descrierea acestui timp glorios si binecuvantat. Pentru a sti mai mult, trebuie sa cercetam ce ne este prezentat in Psalmi si in scrierile profetice ale Vechiului Testament. Acestea contin numeroase descrieri entuziaste despre aceasta perioada extraordinara care va avea loc pe pamant.

     6.1.1     "Seara" zilei Domnului

     Dar ziua Domnului se va incheia prin declinul si sfarsitul ei. "Seara" sa va fi anuntata prin semne vestitoare de anumite nenorociri, pe care as vrea sa le abordez. Mai intai de toate va exista faptul ca, multi vrajmasi de-ai Sai I se vor supune "lingusindu-L" datorita maretiei puterii Sale (Ps. 18:44 ; 66:3). Ei se supun, cu siguranta, dar ei nu au credinta, nici adevarata smerenie, si ei nu o fac decat din obligatie.

     Mai presus de toate, atunci va exista inca starea rea a inimi omului, pe care noi insine o cunoastem bine. In capitolul anterior ne-am ocupat de faptul ca pacatul va exista inca in timpul mileniului. In acele zile, ca si in ziua de astazi, copiii se vor naste cu o inima rea, dar ei vor fi deprinsi, de la cea mai frageda varsta, cu gloria si cu puterea publica a lui Hristos. Cu siguranta, multi dintre ei se vor converti la Domnul Isus. Dar este, de asemenea, sigur ca multi se vor obisnui cu minunile stapanirii ceresti, se vor impietri si vor deveni astfel instrumente potrivite pentru diavol, atunci cand el va fi dezlegat pentru putin timp. Suntem noi uimiti de atata duritate de inima in fata intregii puteri si glorii a Domnului? In principiu, din nefericire, lucrurile nu sunt diferite astrazi. Harul lui Dumnezeu, s-a raspandit vreodata cu atat claritate ca in acest timp prezent de har? Oamenii s-au obisnuit la fel cu acesta si - resping harul.

     Un pasaj remarcabil din cartea profetului Isaia vizeaza aceasta grupa mare de oameni rai din timpul Imparatiei, cu consecintele la care se pot astepta: "Daca se va face indurare celui rau, el nu va invata dreptatea; in tara dreptatii el va nedreptati si nu se va uita la maretia Domnului. Mana Ta, Doamne, este inaltata, dar ei n-o vad; dar vor vedea ravna Ta pentru poporul Tau si vor fi rusinati; da, focul ii va mistui pe vrajmasii Tai" (Is. 26:10,11). Focul ii va mistui - acesta va fi raspunsul lui Dumnezeu. Vom intalni aceasta in continuarea paragrafului nostru din Apocalipsa.

     Atunci cand se compara intre ele diferite parti din Cuvantul profetic, se pare ca dupa distanta unei tari fata de Palestina, teama de Domnul va fi mai mare sau mai mica de la o tara la alta. In Israel insusi, unde soarele nu va apune, "ei toti vor fi drepti" (Is. 60:19-21). Descendentii lor si descendentii descendentilor lor se vor bucura in mod constant de binecuvantari "de acum si pentru totdeauna" (Is. 59:21). Domnul va avea ochii peste credinciosii tarii, pentru a-i face sa locuiasca cu El. Dar, "cel care practica inselaciunea nu va locui inauntul casei mele; cel care spune minciuni nu va sta inaintea ochilor mei" (Ps. 101:6-8). Egiptul si Asiria vor fi natiuni privilegiate, ele "vor sluji Domnului" (Is. 19:23-25).

     Dimpotriva, cei a caror inima rea va ramane neschimbata, vor fi indepartati dintr-o tara in care chiar fiecare cazan (oala) va fi un lucru sfant, consacrat Domnului (Zah. 14:21). Aceasta sfintire absoluta pentru Domnul va fi de nesuportat pentru o minte neinnoita. Atunci cand Satan va fi eliberat din Adanc, pentru putin timp, el va sti exact unde sa se indrepte pentru a-i gasi pe cei care-l vor asculta cu supunere - spre natiunile din cele "patru colturi ale pamantului" :

     "Si, cand se vor implini cei o mie de ani, Satan va fi dezlegat din inchisoarea lui si va iesi ca sa amageasca natiunile care sunt in cele patru colturi ale pamantului, pe Gog si pe Magog, ca sa-i adune pentru razboi pe cei al caror numar este ca nisipul marii" (Apoc. 20:7,8).

     6.1.2     Ultima punere la proba, o necesitate ("trebuie")

     S-ar putea pune intrebare: Este necesar ca Satan sa fie eliberat din nou, dupa incheierea acestui timp binecuvantat, si fara precedent, pentru a-i permite sa amageasca inca odata pe oameni ? Ori, versetul 3 din capitolul nostru spune in mod expres: "dupa acestea trebuie sa fie dezlegat pentru putin timp". Cred ca necesitatea pentru aceasta poate fi infatisata sub doua aspecte. In primul rand, Dumnezeu vrea sa arate ca Satan nu s-a schimbat absolut deloc, in ciuda sederii sale timp de o mie de ani in Adanc. El i-a amagit pe oameni in trecut si-i va amagi la fel in viitor. Mia de ani in Adanc nu l-au schimbat cu nimic.

     Pe de alta parte, inainte de a executa judecata Sa definitiva, Dumnezeu vrea sa exprime foarte clar si de o maniera de netagaduit, ca omul, de asemenea, a ramas acelasi, asa cum este, rau si stricat, in ciuda celor o mie de ani de binecuvantari imbelsugate. Oamenii se pot scuza astazi ca ei ar putea crede mai usor in Dumnezeu si in Hristosul Sau, daca lucrurile le-ar fi mai favorabile; dar cu toata aceasta nenorocire, aceasta nedreptate nu pot! Dumnezeu, prin aceasta ultima mare punere la proba impusa oamenilor, va demonstra pentru totdeauna cat de mult acest rationament este gresit. Aceasta trebuie sa se intample. Un angajat poate nu si-a furat niciodata seful. Dar ce inseamna acest lucru, daca el nu a avut inca ocazia? Pentru aceasta Dumnezeu i-a permis diavolului sa aiba acces in gradina Eden, si pentru aceasta ii permite astazi sa-i amageasca pe copiii Sai.

     Pentru acest lucru, de asemenea, toate natiunile care au gustat din stapanirea binecuvantata a lui Hristos, vor fi puse inca odata la proba. Daca oamenii, in timpul dispensatiilor trecute, au respins ficare desfasurare a bunatatii lui Dumnezeu, cum vor raspunde ei la stapanirea dreapta si desavarsita a Fiului Omului? Daca nu L-au primit pe Hristos in timpul smereniei Sale, Il vor primi ei in timpul inaltarii Sale? Aceste versete ne ofera raspunsul.

     Atunci cand Adversarul va avea o noua ocazie de a-i insela pe oameni, el va castiga atunci un nou succes, la un nivel infricosator. El va aduna o armata numeroasa ca nisipul marii. "Sfintii" vor fi si ei acolo, ca "cetatea cea iubita", dupa cum vom vedea in continuare. Dar marea masa a natiunilor il vor urma pe Satan.

     Aceasta va fi expusa din nou intr-o zi speciala, si pentru ultima oara: cand omul va fi pus la proba in cele mai favorabile circumstante, el manifestand totdeauna o rautate si o stricaciune neschimbatoare. Numai lucrarea interioara a harului poate sa duca la o adevarata schimbare. Doar nasterea din nou poate sa-l faca in stare sa se bucure in Dumnezeu si in binecuvantarile Sale. Inima naturala nu este in stare. Este ceea ce se va dovedi prin aceasta ultima punere la proba a omului. "Trebuie sa fiti nascuti din nou" a spus altadata Domnul Isus (Ioan 3:7). Aceasta ultima perioada din istoria umanitatii va confirma definitiv adevarul cuvintelor Sale.

     Dar ce dar al harului lui Dumnezeu ca noi, copiii lui Dumnezeu, putem deja de astazi, prin credinta, sa intelegem ce vrea sa zica a fi "nascuti din apa si din Duh"! Noi nu avem nevoie sa asteptam timpul gloriei de sus, nici zilele Imparatiei de pe pamant, pentru a ne bucura de binecuvantarile lui Dumnezeu. Primind viata cea noua, viata eterna, Dumnezeu ne-a facut deja in stare sa ne bucuram de binecuvantarile spirituale, care depasesc cu mult binecuvantarile Imparatiei, si care sunt potrivite locurilor ceresti (Efes. 1:3). Noi ne bucuram deja, inainte de a intra prin inviere in aceasta scena unde ele isi au adevaratul lor loc. Minunat har al lui Dumnezeu !

                                   Am vazut cerul deschis                                                                                                                    Apoc.  cap. 20:4-6

                                                                   - VIII -

             
      Christian Briem

     5.4     Rasplata pentru credinciosia de pe pamant

          "si ei au inviat si au imparatit  cu Hristos o mie de ani" (20:4).

     Expresia "si ei au inviat" vizeaza tocmai ultimele doua grupe de sfinti - in contrast cu starea lor anterioara ca "dezbracati", care este starea celor care sunt morti (2 Cor. 5:3-4). De asemenea, ei au parte de cea dintai inviere, ca cei din prima grupa, dar nu in acelasi timp, dupa cum am vazut. Caci sfintii din prima grupa sunt deja vazuti vii la inceputul versetului nostru, si asezati pe tronuri, si "li s-a dat sa faca judecata". Cele doua grupe de martiri intra si ei acum, si doar prin harul lui Dumnezeu, in lumea invierii Domnului lor, si vor imparati cu El o mie de ani.

     Aici, eu cred ca gandul principal este urmatorul: cu adevarat nimeni nu va pierde, daca el a renuntat la ceva pentru Hristos. Nu este, de asemenea, si pentru noi un gand in totul mangaietor, ca pierderea unor anumite lucruri pentru Domnul Isus ne va aduce un castig nemasurat? Cu siguranta, lucram, ne luptam, dar nu avand in vedere rasplatirea; totusi, este o incurajare foarte puternica pentru cei care sunt angajati pe calea slujirii si a impotrivirilor.

     Sa privim putin aceste grupe in mod individual in aceasta directie - si mai intai prima grupa de sfinti, din care putem face parte si noi prin harul lui Dumnezeu. Domnul Isus le-a spus mai inainte ucenicilor Sai ca in lume vor avea necazuri (Ioan 16:33) - Nu ca ei vor trece prin necazul cel mare, ci in mod simplu ei vor avea necazuri. Cu toate acestea, ei trebuiau sa fie incurajati: lumea este deja un vrajmas invins, El a invins-o. Si noi, ca crestini, prin multe necazuri trebuie sa intram in Imparatia lui Dumnezeu (Fapte 14:22). Dar noi suntem incurajati de gandul ca, daca suferim impreuna cu Hristos aici pe pamant, de asemenea, vom imparati impreuna cu El (Rom. 8:17). "Daca rabdam (sau "daca trecem cu rabdare prin suferinta"), vom imparati impreuna (cu El)" (2 Tim. 2:12).

     Si aceasta este ceea ce vedem implinindu-se aici, in Apocalipsa. Si este izbitor ca nu se vorbeste atat de stapanirea lui Hristos, ci mai de graba de faptul ca cei credinciosi vor imparati impreuna cu El. Hristos va imparati, , cu siguranta, dar El nu va imparati singur. Cine sunt insotitorii Sai, alesi pentru o astfel de pozitie? Oameni care altadata erau necunoscuti, dispretuiti, nebagati in seama pe pamant, care au purtat ocara Lui! cei carora li se va da sa faca judecata, si ei vor imparati cu Hristos o mie de ani. Preaiubitilor, sa pastram aceasta inaintea ochilor si in inima! nu, nu vom fi niciodata perdanti!

     Martirii cuprinsi dintre rapirea Adunarii si aparitia lui Hristos in putere si glorie nu vor fi mai putin importanti. Ei au dat marturie pentru Hristosul lui Dumnezeu in greutati si necazuri de nedescris, si in final ei au fost omorati (*) ; dar acum ei au inviat si imparatesc cu Hristos timp de o mie de ani. E ca si cum nu erau potriviti pentru pamant, ci doar pentru cer, si astfel vor fi pusi in aceeasi pozitie cu sfintii ceresti. Nu am spus in aceeasi pozitie cu biserica, adunarea; aceasta are, fara nicio indoliala, o pozitie privilegiata care nu va fi impartita cu niciun sfant ceresc, si chiar cu nicio alta creatura (**). Dar, in Apocalipsa, trebuie sa avem in vedere permanent ca sfintii ceresti sunt infatisati in general impreuna, si ca in ei sunt inclusi si sfintii din Vechiul Testament ca Enoh, Avraam, Isaac, Iacov, Ilie si toti ceilalti. Si ei, de asemenea, au fost chemati cu o chemare cereasca - bineinteles, nu cu aceeasi chemare ca a bisericii, dar totusi fiind o chemare cereasca (Ev. 11:13-16). Ca si noi, ei vor imparatii de sus peste Imparatie, in contrast cu cei care vor intra vii in Imparatie. Vom vedea o confirmare a acestor ganduri atunci cand vom ajunge la v. 6.

     (*) Acesta este tabloul pe care ei il ofera oamenilor: pentru ei, sunt morti. Dar pentru Dumnezeu, ei sunt vii, caci vazatorul vede "sufletele". Pentru Dumnezeu toti sunt vii (Luca 20:38). In plus, moartea fizica nu are de-a face cu sufletul, doar cu trupul. Acelasi lucru este si pentru inviere.

     (**) Chiar in cartea Apocalipsa, care are alte scopuri de cat prezentarea privilegiilor adunarii, aceasta pozitie privilegiata a adunarii este aratata foarte clar. Doar ea este "sotia Mielului" (19:7), si numai ea alcatuieste locuinta (cortul) lui Dumnezeu cu oamenii in starea eterna (21:3).

     Vedem deci ca acesti martiri, in ciuda pierderii vieti lor, nu sunt decat castigatori. Chiar inainte de inceputul domniei Domnului Isus, ei vor experimenta puterea invierii Lui, pentru a fi partasi partii ceresti a binecuvantarii Imparatiei. Ei au fost impiedicati sa intre de vii in Imparatie; vor avea in schimb ceva mai bun, insusi cerul.

     In plus, durata domniei lui Hristos este data pentru prima oara: o mie de ani. Acestia sunt cele "multe zile" din Isaia 24:22. Nu sunt date alte detalii despre stapanirea lui Hristos in Imparatia Lui. Pentru a afla mai mult, trebuie mers in cartile profetice din Vechiul Testament, printre care Psalmii au un loc proeminent.

     5.5     Ceilalti morti

     Prima fraza din versetul urmator trebuie sa fie inteleasa ca o paranteza, dupa care adevarul primei invieri este reluat si dezvoltat mai mult.

          "Ceilalti morti n-au inviat pana cand nu s-au implinit cei o mie de ani. Aceasta este cea dintai inviere" (20:5).

     Martirii vor avea parte de cea dintai  inviere, dar nu si ceilalti morti. Pentru moment, nu as vrea sa intru in mai multe detalii despre intaia inviere, ci doar sa remarcam ca ideea actuala a unei invieri generale este deja de neconceput in aceasta fraza din Cuvantul lui Dumnezeu.

     Este in totul gresit a spune ca toti oamenii vor invia in acelasi timp. Inventatorul acestei minciuni nu este altul decat Satan insusi. Atunci cand nu tagaduieste pur si simplu invierea, el are interesul sa vada intreaga lume pusa pe acelasi plan, cei drepti impreuna cu cei nedrepti. Cu toate acestea, Dumnezeu va lucra o despartire absoluta si definitiva intre bine si rau, prin intermediul celei dintai invieri.

     Inca o data, sa tinem cu tarie la punctul urmator: martirii din necazul cel mare "traiesc" ( care este in mod evident echivalent cu "au inviat" dupa cum v. 5 lasa de inteles), in timp ce ceilalti morti "nu au inviat" - in orice caz pana la acest moment. Vor invia si ei, de asemenea, dupa cum reiese in mod clar la sfarsitul frazei: "pana cand nu s-au implinit cei o mie de ani". Toti oamenii vor invia, dar invierea "celorlalti morti" va avea loc dupa o mie de ani de la invierea acestor credinciosi fideli, martirii.

     Cine sunt deci "ceilalti morti"? Din nefericire! din acest grup fac parte toti oamenii care au murit fara a fi impacati, toti oamenii de la inceput, de la Cain, care au ramas in starea lor naturala de neconvertiti, pana la moartea trupurilor lor - acesti oameni care au parasit si vor parasi aceasta viata in necredinta. Acestia sunt aceeasi oameni pe care Domnul Isus i-a caracterizat altadata ca "cei care au facut cele rele" (Ioan 5:29). "Ceilalti morti" - ce expresie serioasa si tulburatoare! Ea cuprinde o masa mare nenumarata, intreaga familie a necredinciosilor. Niciun om drept nu se va gasi printrei ei.

     5.6     Cea dintai  inviere

     5.6.1     Nicio inviere generala

     Am vazut deja ca nu va fi o inviere generala. Dar cum acest subiect este foarte important, vrem sa ne ocupam de el in detaliu.

     Prin inviere "generala", se intelege gandul ca toti oamenii, buni sau rai, vor invia in acelasi timp. Aceasta idee este larg raspandita in crestinatate, dar ea este falsa. Deja simpla expresie "cea dintai  inviere", folosita de doua ori in versetele urmatoare, subliniaza in modul cel mai clar posibil ca aceasta idee nu poate fi sustinuta. Caci daca este o prima inviere, in mod necesar trebuie sa existe o alta care vine dupa. De fapt, vom vedea deja ca "ceilalti morti" vor participa la invierea celor morti mult mai tarziu. Nu va fi mai putin de o mie de ani intre aceste doua invieri atat de fundamental diferite. Sa ne intoarcem acum spre intaia inviere! Vom remarca mai intai ca, in tot Noul Testament, aceasta expresie nu se gaseste decat in pasajul nostru.

          "Aceasta este cea dintai inviere. Fericit si sfant este cel care are parte de cea dintai inviere: asupra lor, a doua moarte nu are putere; ci vor fi preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Hristos si vor imparati cu El o mie de ani" (20:5-6).

     Ideea unei invieri generale este periculoasa, deoarece ea este in mare parte legata de ideea unei judecati generale. Si aceasta, la randul sau, ar vrea sa spuna ca copiii lui Dumnezeu vor veni, de asemenea, la judecata. Siguranta mantuirii lor ar fi astfel complet clatinata. Totusi, Scriptura vorbeste cu totul diferit. Ea distinge lucrurile foarte precis, si ea a stabilit in mod expres ca cei credinciosi nu vin la judecata: ei au trecut din moarte la viata (Ioan 5:24). Exista tot felul de motive pentru care chiar sinceri copii ai lui Dumnezeu au alunecat spre ideea eronata a unei invieri generale. Pentru moment am sa amintesc doua motive (de altele voi vorbi mai tarziu) :

          - Domnul Isus vorbeste de un "ceas in care toti cei din morminte vor auzi glasul Lui si vor iesi: cei care au facut cele bune, spre invierea vietii, si cei care au facut cele rele, spre invierea judecatii" (Ioan 5:28-29). Interpretarea obisnuita este ca termenul "ceas" arata ca invierea unora si a altora va avea loc intr-un singur si acelasi moment.

          - Scriptura vorbeste de invierea din ziua de apoi (Ioan 11:24), ceea ce sustine ideea unei invieri comune pentru toti.

     Vom vedea mai de-aproape aceste doua argumente, si vom incepe prin a pune intrebarea:

     5.6.1.1     Ce se intelege in Cuvant prin cuvantul "ceas" ?

     Atunci cand Domnul Isus a zis "vine ceasul...", prin cuvantul "ceas" El nu S-a referit la un timp precis (o anumita ora, orologic vorbind, n.t.), ci El marcheaza un timp caracterizat prin anumite particularitati. Acesta este sensul exact al semnificatiei cuvantului "ceas" in scrierile lui Ioan. Deja la capitolul 5 v. 25 Domnul a vorbit despre un ceas, si a zis: "Adevarat, adevarat va spun ca vine un ceas si acum este, cand cei morti vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu si cei care-l vor auzi vor trai". Acest ceas in care mortii spirituali aud prin credinta glasul Fiului lui Dumnezeu si prin aceasta primesc viata divina, este perioada harului, care tine deja de aproape doua mii de ani. Dimpotriva, ceasul despre care vorbeste Domnul la v. 28, defineste timpul invierii in care "toti cei din morminte" (este vorba deci de cei care sunt efectiv morti si trupeste) vor auzi glasul Sau si vor iesi. Acest timp va insemna, de asemenea, o perioada lunga, deoarece el cuprinde cel putin o mie de ani si va fi caracterizat prin doua invieri diferite. Cu aceasta ocazie, Domnul nu a avut in vedere sa spuna cand va avea loc una si cand cealalta. Pentru a afla, trebuie cautat explicatii in alte pasaje ale Scripturii. El a vorbit mai de graba de caracterul uneia ca si de al celeilalte invieri. Una din aceste invieri este o inviere a vietii, si cealalta inviere este o inviere a judecatii; una este caracterizata prin viata si cealalta prin judecata.

     Daca Domnul le-a numit pe cele doua invieri in acelasi timp, nu trebuie sa alunecam spre falsa concluzia ca ar fi vorba de un singur si acelasi act al invierii. O prezentare condensata de acest fel nu este deloc neobisnuita in Sfanta Scriptura. Amintesc doar de maniera in care Ioan Botezatorul vorbeste despre botezul cu Duhul Sfant si cu foc (Mt. 3:11). Departe de a insemna acelasi lucru, botezul cu Duhul Sfant vizeaza ziua Cincizecimii cand duhul Sfant a venit pe pamant, in timp ce botezul cu foc vizeaza exercitarea judecatii in timpurile de la urma. Nu, exista o prima inviere, si o alta inviere, a celor morti. Ele se deosebesc atat in ce priveste caracterul cat si din punct de vedere cronologic.

     5.6.1.2     Ziua de apoi (sau ziua de la urma, n.t.)

     Ceasul din v. 28 este, si el de asemenea, un timp, al invierii. El este echivalentul zilei de apoi din Ioan 11:24 si 12:48. Aceasta zi incepe cu invierea si rapirea credinciosilor, si se incheie prin invierea si judecata celor care nu L-au primit pe Hristos. El include domnia de o mie de ani care se situeaza intre cele doua invieri.

     "Ziua de apoi" nu desemneaza ceva ca sfrsitul lumii, dupa cum se zice adesea, ci ultima perioada (sau: epoca) care are de-a face cu responsabilitatea omului fata de Dumnezeu.

     In plus, ca "ceasul" si "ziua" au acest sens figurativ si sunt folosite unul pentru altul, ne arata foarte clar Ioan 16:25-26: "vine ceasul... in ziua aceea...". Bineinteles, Domnul vorbeste aici de un alt "ceas", tocmai de timpul nou al harului.

     Exista inca un aspect izbitor in pasajele mentionate mai sus: intervalul dintre actele sau evenimentele specificate nu este mentionat in niciun caz. Asa este adesea in profetiile Scripturii sfinte. Desi lucrurile prezise sunt cuprinse in aceeasi fraza, implinirea efectiva a lor poate sa fie separata printr-un lung spatiu de timp.

     5.6.1.3     Invierea in Daniel

     Nu exista deci un singur pasaj in Scriptura care sa vorbeasca despre o inviere generala. Se foloseste uneori comparatia oilor si a caprelor din Matei 25 pentru a intari aceasta teorie. Dar in realitate, Domnul nu vorbeste absolut deloc despre inviere in aceasta sectiune (25:31-46); nimeni nu este inviat aici), ci El vorbeste despre judecata celor vii, si despre judecata natiunilor in viata la acel moment. Aceasta va avea loc la inceputul domniei de o mie de ani.

     Cele doua parabole, despre neghina din ogor si cea despre pestii buni si rai, din Matei 13, nu prezinta nicidecum invierea credinciosilor si a necredinciosilor. Domnul arata mai degraba ce se va intampla la sfarsitul timpului: La venirea Lui in putere si glorie, va trimite ingerii Sai pentru a indeparta pe cei nedrepti din Imparatia Sa si pentru a instaura Imparatia Sa de pace pe pamant.

     Despre acest timp vorbeste profetul Maleahi cand zice: "Pentru ca, iata, vine ziua care va arde ca un cuptor; si toti cei mandri si toti cei care lucreaza rautate vor fi miriste; si ziua care vine ii va arde... si voua, care va temeti de Numele Meu, va va rasari Soarele dreptatii cu vindecarea in aripule Lui" (Mal. 4:1-2).

     Singurul pasaj de unde ar putea sa reiasa gandul unei invieri generale, este Daniel 12:2: "Si multi dintre cei care dorm in tarana pamantului se vor trezi: unii pentru viata eterna si altii pentru rusine, pentru dispret etern" (Dan. 12:2). Dar, pentru a putea intelege corect aceste cuvinte, trebuie sa avem in vedere, cu multa grija, anumite aspecte:

          - In aceasta profetie, este vorba in mod exclusiv despre poporul lui Daniel, iudeii (Dan. 12:1)

          - Ceea ce este spus se leaga cu timpul fara seaman al necazului cel mare (v. 1). El va fi inaintea domniei de o mie de ani, asa cum stim din alte pasaje (2 Tes. 2 ; Apoc. 19, si altele), Dimpotriva, pasajul nostru din Apocalipsa 20 stabileste fara ambiguitate ca invierea celorlalti morti nu va avea loc decat dupa domnia de pace a lui Hristos.

          - Credinciosii din timpul harului sunt deja salvati de mania care vine prin moartea si invierea Domnului Isus (1 Tes. 1:10 ; 5:9-10), dar poporul lui Daniel asteapta inca salvarea sa. Afirmatia din Romani 11:26 "si astfel, tot Israelul va fi mantuit" vizeaza un timp viitor.

     Astfel, nu ne inselam deloc atunci cand spunem ca acest paragraf din Daniel prezinta invierea nationala a poporului Israel. Astazi inca, cele zece semintii si jumatate "dorm in tarana pamantului", ele fiind imprastiate printre popoarele pamantului. Dar atunci cand Domnul va trimite pe ingerii Sai cu un sunet puternic de trambita pentru "a strange pe alesii Sai din cele patru vanturi" (Mt. 24:31), atunci ei "se vor trezi" toti. Ramasita credincioasa va intra in viata eterna, adica in Imparatia de pe pamant, in timp ce partea necredincioasa a poporului va fi, dimpotriva, judecata si va fi un dispret etern.

     Dar chiar daca am vrea sa acceptam ca paragraful din Daniel se refera la invierea trupurilor, atunci ea are de-a face cu un timp anterior domniei de o mie de ani si nu cu judecata dinaintea marelui tron alb, care va avea loc dupa Imparatia de o mie de ani. In niciun caz nu putem scoate din Daniel 12 o dovada in favoarea unei invieri generale.

     5.6.2     Mai multe faze ale primei invieri

     Contrar invierii celor morti, prima inviere se deruleaza in mai multe etape. De fapt, ea chiar a inceput cu invierea lui Hristos: El este "parga (cel dintai rod) al celor care au adormit" (1 Cor. 15:20). Dar recolta propriu zisa nu va fi recoltata decat la venirea Domnului. Toti cei care sunt ai lui Hristos, vor face parte din aceasta recolta la venirea Sa, dar numai ei.

     Prima inviere se refera doar la credinciosi. Ultima ei faza, pe care o avem inaintea noastra in paragraful din Apocalipsa 20 cu invierea martirilor din necazul cel mare, o arata, de asemenea, destul de clar. Cu putin inaintea inceperii domniei de pace de o mie de ani a lui Hristos pe pamant, acesti martiri vor avea parte de intaia inviere, pentru a imparati apoi cu Hristos.

     Exista deci oameni "care sunt ai lui Hristos". Ei vor lua parte la prima inviere:

          " ... si intai vor invia cei morti in Hristos" (1 Tes. 4:16).

     Exista oameni care fac parte din grupul, din nefericire, destul de mare al "celorlalti morti". Ei vor invia o mie de ani mai tarziu, pentru judecata.

          "Si i-am vazut pe cei morti, mari si mici, stand in picioare inaintea tronului; si au fost deschise niste carti ... Si mortii au fost judecati dupa cele scrise in carti, potrivit faptelor lor" (20:12).

     Suntem foarte departe de a avea o inviere generala! Aceasta este o inventie a vrajmasului lui Dumnezeu si al oamenilor, care cauta permanent sa stearga granita dintre bine si rau, dintre adevarat si fals, dintre credinciosi si necredinciosi.

     Si totusi, ce diferente exista in realitate! In exterior ei sunt cu totii morti. Dar unii sunt numiti de Scriptura "morti in Hristos". Si pentru ca sunt "in Hristos", ei au inaintea lor un viitor binecuvantat si minunat, glorie la Hristos si impreuna cu Hristos. Ceilalti, dimpotriva, sunt numiti simplu "morti". Si este remarcabil ca, chiar si dupa ce au trecut prin invierea judecatii, ei sunt inca si pentru totdeauna numiti in acelasi fel: morti! Ei sunt si raman "morti". Soarta groznica! Ei nu au altceva de asteptat decat iazul de foc, a doua moarte. Dar vom reveni mai departe asupra acestui subiect mai in detaliu.

     5.6.3     O inviere dintre

     Am vorbit deja de mai multe diferente dintre "intaia inviere" si "invierea mortilor". Dar exista inca ceva findamental care diferentiaza cele doua invieri una de cealalta. Cea dintai inviere este o inviere dintre morti, in timp ce invierea celor morti include pe toti cei care se afla inca in morminte. O inviere "dintre" inseamna ca unii morti vor invia, in timp ce multi altii raman in chin. Cel mai bun exemplu este invierea Domnului Isus Insusi (1 Cor. 15:20). La "invierea celor morti", dimpotriva, nu va fi nicio selectie. Atunci va fi vorba, fara nicio exceptie, de oameni care sunt morti in pacatele lor, nelegiuiti.

     Iudeii aveau multa incredere la gandul unei invieri din morti (Fapte 23:6-7). Deja patriarhii au trait si au murit in speranta unei invieri (Iov 19:25-27). Iudeii credinciosi din timpul Domnului asteptau, de asemenea, o inviere in ziua de apoi, dupa cum arata cuvintele rostite de Marta (Ioan 11:24). Dar, ceea ce ei toti nu stiau si nu puteau sa stie, ca va fi o inviere dintre morti, o inviere a celor drepti. Acest adevar nu a fost revelat in Vechiul Testament. Apoi Hristos, Fiul lui Dumnezeu a coborat din cer pe pamant, si a putut sa spuna: "Noi vorbim ce stim si marturisim ce am vazut" (Ioan 3:11). El vorbeste pentru prima data de invierea celor drepti (Luca 14:14). Si chiar mai mult; El a aratat ca va fi o "inviere dintre morti", si aceasta nu doar in legatura cu propria Lui inviere (Mc. 9:9), ci in legatura cu cea a credinciosilor in general (Luca 20:35). Aceasta nu ne surprinde: atunci cand ucenicii au auzit ca Fiul Omului va invia dintre morti, ei s-au intrebat , uimiti: "ce este aceasta inviere dintre morti?". Era ceva cu totul nou pentru ei.

     Intalnim din nou expresia "inviere dintre morti" in Filipeni 3:11. Pentru a fi cat mai asemenea posibil cu scumpul sau Domn, apostolul Pavel avea dorinta arzatoare de a ajunge el insusi la invierea dintre morti.

     Doua ganduri sunt legate de "invierea dintre morti":

          - Ea este un semn al favorii lui Dumnezeu fata de cei care o experimenteaza

          - Ea conduce la o separare definitiva dintre bine si rau

     Invierea Domnului Isus dintre morti prin gloria Tatalui a fost marturia extraordinara a faptului ca Dumnezeu Si-a gasit toata placerea Sa in Fiul Sau. Fiul L-a glorificat pe Dumnezeu intr-o maniera perfecta in viata si in moartea Sa. Cum ar fi putut Dumnezeu sa-Si gaseasca altfel sau mai bine placerea Sa in Persoana Fiului Sau, decat ridicandu-L dintre morti? (Ev. 13:20). El a fost omorat prin mana oamenilor nelegiuiti. Cum putea Tatal sa-L onoreze mai bine, decat inviindu-L dintre morti prin gloria Sa? (Rom. 6:4). Si atunci cand sfintii vor invia dintre morti, aceasta va fi, de asemenea, semnul favorii speciale a lui Dumnezeu fata de ei. Ceilalti morti vor ramane in starea de morti in trupurile lor, dar El ii va scoate pe ai Sai dintre ei. El ii va imbraca cu un trup potrivit pentru a-i aseza in lumea gloarioasa de inviere a Fiului Sau. Ce adevar binecuvantat!

     De asemenea, cat de mult ne mangaie aceste ganduri vazand toate amestecurile triste de adevar si minciuna din timpul prezent: Atunci cand Dumnezeu va invia pe sfinti dintre morti, atunci se va realiza o separare absoluta, irevocabila si completa a celor drepti de cei nedrepti. El a suportat mult timp amestecul principiilor divine cu principiile lumii in crestinatate, El a privit mult timp cum fiii Imparatiei au fost amestecati cu fiii celui rau (Mt. 13:36-43). Era rabdarea Lui care Il facea sa astepte, asa cum stim (2 Pet. 3:15). Dar atunci El va separa ceea ce nu va mai fi impreuna. La venirea Domnului, separarea sfintilor de cei necredinciosi va fi realizata odata pentru totdeauna, si va fi vizibila de toti prin aratarea Sa publica.

     Nu putem decat sa admiram planurile lui Dumnezeu, si sa ne plecam in adorare inaintea Aceluia care a avut in inima Sa astfel de ganduri cu privire la Fiul Sau si la cei care cred in El.

     Aici, in Apocalipsa 20, vedem ultimul grup de sfinti care intra in bucuria acestei binecuvantari care transeaza totul. Odata cu invierea martirilor din Apocalipsa, cea dintai inviere ajunge la finalul ei.

     5.6.4     Fericit si sfant

     M-am bucurat adesea de cuvantul Domnului Isus ca raspuns la argumentatia saducheilor necredinciosi:

          "Fiii veacului acestuia se insoara si se marita, dar cei socotiti vrednici sa aiba parte de veacul acela si de invierea dintre morti nici nu se insoara, nici nu se marita; pentru ca ei nici nu mai pot muri, pentru ca sunt ca ingerii si sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai invierii" (Luca 20:34-36).

     Ce fericire de nedescris sa fii considerat de Insusi Dumnezeu vrednic de a avea parte de lumea invierii Fiului Sau si de invierea Lui "dintre"! Da, preaiubitilor, aceasta vrednicie este acordata deja astazi in Domnul Isus, si noi traim deja prin credinta in "aceasta lume", chiar daca nu am trait inca noi insine invierea (sau transformarea). Martirii din Apocalipsa vor primi, de asemenea, aceasta vrednicie. Ce mare fericire : fiecare din cei care au parte de cea dintai inviere (toti credinciosii din fiecare dispensatie vor face parte) vor fi numiti fericiti de Dumnezeu!

          "Fericit si sfant este cel care are parte de cea dintai inviere" (20:6).

     Sa tinem aceste cuvinte in adancul inimii noastre! Exista aici, pe pamant, atata suferinta si atata slabiciune in mijlocul copiilor lui Dumnezeu, si daca vom privi doar la aceasta, vom pierde toata  bucurie si toata puterea, si vom fi repede descurajati. Dar sa ne gandim la aceasta: Dumnezeu ne considera vrednici de a avea parte de aceasta lume a invierii. Inca de astazi noi suntem deja "fii ai lui Dumnezeu", si prin aceasta "fii ai invierii". Trebuie sa ne numim intr-adevar preafericiti! Si atunci cand va veni momentul invierii, vom fi luati de el, luati de cea dintai inviere.

     Fericirea de care este vorba aici, este o binecuvantare personala, pe care fiecare credincios si-o poate insusi. Ea descrie o stare de binecuvantare. Cel de-al doilea calificativ "sfant" arata mai de graba caracterul credinciosilor. Ei poarta inca de acum acest caracter (Efes. 1:1), ei sunt pusi de-o parte pentru Dumnezeu, si sunt scosi din veacul rau de acum, dupa voia Lui, prin lucrarea Fiului Sau (Gal. 1:4). Din nefericire, ei nu arata intotdeauna acest caracter inaintea lumii intr-un mod dorit de Dumnezeu. Ei arata de multe ori foarte putin ca nu mai apartin de aceasta lume si ca au fost cumparati in intregime pentru Dumnezeu. Aceasta este un motiv permanent de tristete si umilire. Cu toate acestea, cea dintai inviere va arata fara nicio restrictie ca cei care au parte de ea, sunt in adevar "sfinti". Ei sunt facuti desavarsiti asemenea chipului Fiului Sau, si vor corespunde cerintelor si naturii lui Dumnezeu (Rom. 8:29).

     Nu ar trebui ca aceasta sa ne incurajeze si sa ne stimuleze sa ne "desavarsim sfintenia in teama de Dumnezeu" deja de aici de pe pamant? (2 Cor. 7:1).

                    

     
   

      
                                   Am vazut cerul deschis                                                                                                                    Apoc.  cap. 20:4

                                                                      - VII -

               
      Christian Briem


     5     A domni impreuna cu Hristos

     5.1     O scena curatita

     In studiul nostru despre evenimentele profetice ale zilelor de la urma, am ajuns la un moment de-o importanta cu totul speciala. Este momentul cand incepe o era cu totul noua in istoria umanitatii - aceasta mie de ani semnificativi pe care au anuntat-o toate profetiile Vechiului si Noului Testament si care, dupa planurile lui Dumnezeu, este sfarsitul tuturor evenimentelor de pe pamant.

     Babilonul, mama curvelor, biserica lumeasca stricata in intregime, a fost judecata intre timp. Ea a trebuit in final sa cedeze locul miresei ceresti. Fiara si profetul mincinos, acesti adversari ai lui Dumnezeu care au exercitat cu brutalitate, si pentru nenorocirea oamenilor, puterea pe care Satan le-a incredintat-o in domeniile politic si religios, - acestia si-au gasit locul lor pentru totdeauna in iazul de foc, si puterea lor militara a fost in intregime nimicita. Satan este legat si pastrat cu siguranta in Adanc. Orice forma a raului - stricaciunea morala, violenta, idolatria si apostazia - precum si sursa lor, au fost sterse de pe harta prin judecata lui Dumnezeu.

     Acum, aceasta scena nefericita de pe pamant, a fost curatita pentru a trece sub stapanirea lui Hristos, pentru desfasurarea unei binecuvantari pe pamant, asa cum omul nu a trait vreodata. Acolo unde vointa proprie a omului si rautatea sa au domnit, acum trebuie sa fie dreptatea lui Dumnezeu care domneste, pentru binele omului.

     5.2     Tronuri

               "Si am vazut tronuri, si ei sedeau pe ele si li s-a dat sa faca judecata" (20:4).

     Vizionarul a vazut deja tronuri in cer in capitolul 4: si Domnul, Dumnezeu, Cel Atotputernic, sedea pe tron in mijloc. De-acolo ieseau fulgere, glasuri si tunete. Si pe douazeci si patru de tronuri, din jurul acestui tron, douazeci si patru de batrani asezati. Nu trebuie confundata aceasta scena cu cea pe care o avem acum inaintea noastra. Pentru ca, in cap. 4 avem, ca sa zicem asa, punctul de plecare ceresc al tuturor judecatilor pe care Dumnezeu avea sa le aduca pe pamant. Dar acum, judecatile sunt in urma noastra, si inaintea noastra, vedem o scena care apartine domniei de o mie de ani si care este in desfasurare.

 Profetul Daniel, in viziunea sa deosebita despre cele patru imperii universale, a vazut deja asezate tronuri, si Cel Batran de zile asezat (Dan. 7:9). Cu exceptia acestui singur tron, tronurile vazute de Daniel erau goale, sau am putea spune, Daniel nu descrie cine erau cei asezati pe ele. Dar in Daniel 7, vedem pe Unul ca un Fiu al Omului (o imagine a Domnului Isus), venind cu norii cerului spre Cel Batran de zile (o imagine a lui Dumnezeu), si "I s-a dat stapanire si glorie si o imparatie" (Dan. 7:13, 14). In interpretarea viziunii, este spus mai departe la v. 22 ca judecata a fost data "sfintilor locurilor preainalte", si v. 26 arata: "si se va tine judecata".

     Ori, in Apoc. 20:4, gasim implinirea a ceea ce Daniel a vazut, caci este spus: "si ei sedeau pe ele". In timp ce in Daniel vedem tronurile, din punct de vedere cronologic, inaintea judecarii fiarei, intelegem aici ca cei care Il urmeaza pe Miel iesind din cer, stau pe tronuri dupa ce a fost facuta judecata. "Dar, cand va veni Fiul Omului in gloria Sa, si toti ingerii cu El, atunci va sedea pe tronul gloriei Sale" (Mt. 25:31). Numai atunci cand El S-a asezat pe tronul gloriei Sale, dupa judecata asupra vrajmasilor Sai, si insotitorii Lui, ascunsi pana atunci impreuna cu El, vor lua loc in mod public pe tronuri. Acesta este rezultatul istoric si moral al evenimentelor.

     Vrem astfel sa aratam o anumita solutie la intrebarea care ar trebui sa ne preocupe putin mai in detaliu: cine sunt persoanele asezate pe tronuri? despre cine este vorba? Preocuparea cu aceasta intrebare este atat de bogata in clarificari, intrucat de la cap. 4 am avut prezentarea diferitelor grupe de sfinti in cer si pe pamant. Ori, aceasta este tocmai diferenta intre aceste diferite grupuri de sfinti care este decisiva pentru intelegerea Apocalipsei si a pozitiei speciale pe care o avem ca credinciosi in timpul de har.

     5.3     Diferite grupuri de sfinti

          "Si am vazut tronuri, si ei sedeau pe ele si li s-a dat sa faca judecata; si am vazut sufletele celor decapitati pentru marturia lui Isus si pentru Cuvantul lui Dumnezeu; si aceia care nu se inchinasera fiarei, nici chipului ei si nu primisera semnul pe fruntea si pe mana lor; si ei au inviat si au imparatit cu Hristos o mie de ani" (20:4).

     Aceste remarcabile versete disting in mod clar trei grupe de sfinti:

        - In primul rand cei care sunt asezati pe tronuri si carora li s-a dat sa detina judecata,

        - apoi sufletele celor care au fost decapitati pentru marturia lui Isus si pentru Cuvantul               lui Dumnezeu,

        - in final grupul celor care nu s-au inchinat fiarei, nici chipului ei.

     5.3.1     Prima grupa

     O scurta privire asupra primei grupe ofera o serie intreaga de explicatii. Unii comentatori cred ca este vorba despre natiunile mentionate putin mai inainte; altii vad aici pe ingerii. Altii, mai aproape, gandesc ca fraza "si ei sedeau pe ele", pe cele douasprezece tronuri, se refera la cei doisprezece apostoli ai Mielului (Mt. 19:28).

     Ca natiunile sau ingerii trebuie sa domneasca, este o notiune straina Scripturii. Natiunile sunt subiecte in Imparatie, si ingerii sunt slujitori. In ce priveste cele douasprezece tronuri ale apostolilor, eu cred ca implinirea efectiva a promisiunii Domnului Isus facuta ucenicilor Sai in Matei 19 este inclusa in totalitate in versetele noastre. Cu toate acestea, intelesul versetelor noastre merge, cu siguranta, mult mai departe.

     Indicatia "sfintii din locurile preainalte" din Daniel 7 ne ofera singura directie buna: este vorba despre sfintii ceresti (din Vechiul precum si din Noul Testament) pe care i-am vazut, incepand de la cap. 4 din Apocalipsa, in cer prin simbolul celor douazeci si patru de batrani. La venirea Domnului (1 Cor. 15:23), ei au fost rapiti (1 Tes. 4:15:-17), si din acel moment ei sunt in cer ca sfinti inviati. Ultima mentiune directa despre ei in Apocalipsa se gaseste in cap. 19:4. Trebuie remarcat punctul special ca numarul lor nu s-a schimbat deloc in acest timp. Acest lucru se datoreaza faptului ca, dupa rapire, nimeni nu a mai inviat dintre morti, nici nu a mers in cer in urma acestui fapt. Au fost douazeci si patru de batrani la inceput (cap. 4) si douazeci si patru de batrani la sfarsit (cap. 19).

     O data ce nunta Mielului a venit, cei douazeci si patru de batrani au fost repartizati in mod necesar in "mireasa" (credinciosii din timpul harului) si "invitatii" (credinciosii din Vechiul Testament). Pe parcursul cap. 19 i-am vazut din nou impreuna in alaiul Domnului, ca insotitori ai Celui care a iesit din cerul deschis pe un cal alb pentru a cobori pe pamant. Aceasta este venirea Domnului "impreuna cu sfintii Sai" (1 Tes. 3:13). Si acum, la inceputul domniei de o mie de ani, ii gasim asezati pe tronuri, si lor le este dat sa detina judecata.

     Aceasta judecata are in mod evident caracterul unei judecati judiciare (tribunal). Ea nu are nimic de-a face in mod direct cu judecatile razboinice. Am vazut deja aceasta cand ne-am ocupat de v. 14 din cap. 19 (vezi subcapitolul  2.5.4 "Judecata va fi facuta de catre sfinti?"). Ori acum se va implini cuvantul pe care Dumnezeu l-a adresat altadata corintenilor: "nu stiti ca sfintii vor judeca lumea?" (1 Cor. 6:2). De asemenea, Domnul Isus a promis invingatorului din Laodiceea: "Invingatorului ii voi da sa sada cu Mine pe tronul Meu, dupa cum si Eu am invins si M-am asezat cu Tatal Meu pe tronul Sau" (3:21). Domnul Isus ii va asocia pe sfintii ceresti in timpul domniei Sale ca Imparat in acel veac minunat. Ce triumf va fi pentru ei! este ceea ce vom cauta sa vedem acum.

     5.3.2     A doua grupa

     Pe langa sfintii facuti desavarsiti, asezati pe tronuri, vazatorul vede o a doua grupa de sfinti care nu sunt inca facuti desavarsiti, adica nu sunt inviati. Ei sunt acolo chiar inainte de invierea lor, dupa cum ne arata foarte clar v. 4; el incepe prin a-i descrie ca "sufletele" celor care au fost decapitati pentru marturia lor. Expresia "sufletele" indica fara nicio indoiala faptul ca aceste persoane, la momentul de care este vorba aici, nu aveau inca trupuri, si sunt inca in starea de "dezbracati" (2 Cor. 5:4). Bineinteles, Scriptura sfanta foloseste, de asemenea, cuvantul "suflet" intr-un sens general pentru a desemna persoane, ca de exemplu in Geneza 12:5 si Fapte 27:37. Dar, in contextul nostru, cuvantul are cu siguranta semnificatia indicata.

     Acest lucru este subliniat si de faptul ca Ioan a folosit deja acest termen vorbind despre "sufletele de sub altar" in timpul celei de-a sasea peceti (6:9). Ei au fost omorati pentru Cuvantul lui Dumnezeu si pentru marturia lor. Este vorba in mod evident aceleasi cu cele din capitolul 20, adica martirii care au platit cu viata pentru marturia lor credincioasa in perioada imediat urmatoare dupa rapirea sfintilor ceresti si inaintea celor trei ani si jumatate a necazului cel mare ("necazul lui Iacov"). Putem concluziona ca este vorba de iudei, mesageri iudei care parcurg suprafata pamantului cu mare viteza, ca vantul, pentru a vesti Evanghelia Imparatiei. Acesti credinciosi, care fac parte din ramasita iudaica, sunt cei pe care Domnul ii numeste "fratii Sai" inaintea tribunalului celor vii (sau natiunilor), atunci cand El va desparti oile de capre (Mt. 25:40).

     La capitolul 6:10, sufletele de sub altar rostesc un fel de rugaciune, pe care, cu cea mai mare bunavointa, nu o putem numi crestina: "Pana cand, o, Stapane, sfant si adevarat, nu judeci si nu razbuni sangele nostru asupra celor care locuiesc pe pamant?" (6:10). Niciodata crestinii nu se pot ruga in acest fel. Crestinii apartin perioadei harului, si potrivit cu ceea ce zice Romani 6:14, ei sunt "sub har". Dar pentru iudei, aceasta este o rugaciune in totul potrivita, care este placuta lui Dumnezeu, si pe care El o va asculta. Acesta este limbajul ramasitei iudaice, asa cum gasim de exemplu in mod profetic in Psalmi. Trebuie sa tinem intotdeauna mine ca mantuirea finala pentru noi crestinii, va avea loc intr-un mod cu totul diferit de cea a ramasitei iudaice: Domnul ne va elibera smulgandu-ne complet de pe scena ispitelor, luandu-ne la El in glorie (3:10). Ramasita credincioasa a poporului iudeu, din contra, nu va trai eliberarea decat prin faptul ca Domnul va veni la ei pe pamant si va nimici pe vrajmasii lor. Numai in acest mod vor intra in bucuria si binecuvantarea care le este destinata. De aceea, aceasta rugaciune care cere razbunare este in totul in acord cu gandul lui Dumnezeu.

     5.3.3     A treia grupa

     Raspunsul dat acestor suflete de sub altar este foarte caracteristic. El ne duce la al treilea grup de sfinti din cap. 20. "Si li s-a spus sa se mai odihneasca putin timp, pana se va implini si numarul celor impreuna-robi cu ei si al fratilor lor, cei care urmau sa fie ucisi ca si ei" (6:11). Deci ei trebuie sa aiba, de asemenea frati, care trebuie sa fie ucisi ca si ei, dar mai tarziu. Acestia sunt, cu siguranta, martirii din a doua jumatate a ultimei saptamani a lui Daniel (Dan. 9:27).

     In acesti trei ani si jumatate, inainte de venirea Domnului pentru judecata, Satan isi va exercita puterea sa de o cruzime de neimaginat prin prima fiara (conducatorul imperiului roman) si prin cea de-a doua fiara (Antihristul sau falsul profet), si ei vor amagi pe toti cei care locuiesc pe pamant, cu exceptia acestor sfinti despre care este spus in versetul nostru, care nu s-au inchinat fiarei, nici chipului ei, si care nu au primit semnul pe frunte si pe mana lor. Relatarea istorica a uciderii lor se gaseste in capitolul 13 v. 15: "Si i s-a dat sa dea suflarea chipului fiarei, incat chipul fiarei sa si vorbeasca si sa faca sa fie ucisi toti cei care nu se vor inchina chipului fiarei" (13:15).

     5.3.4     Credinciosii din timpul harului nu trec prin necazul cel mare

     Doua aspecte sunt in totul remarcabile in legatura cu aceste trei grupe de sfinti:

        - mentionarea sau aparitia lor in relatarea scriitorului sfant urmeaza intr-o ordine stric               cronologica,

        - fiecare din aceste grupe paraseste scena inainte sa apara urmatoarea grupa.

     Astfel, prima grupa, cea a sfintilor ceresti pe care ii vedem aici asezati pe tronuri, va parasit deja pamantul si va fi in cer inainte ca a doua grupa, cea a mesagerilor iudei, sa-si inceapa lucrarea lor pe pamant. Si numai dupa ce acestia, la randul lor, au fost ucisi, uraciunea care pustieste va fi asezata in Locul sfant la jumatatea ultimilor sapte ani, dupa care a treia grupa isi va face aparitia, si va sfarsi prin violenta. Dar la sfarsit, cele trei grupe vor fi impreuna: acestia sunt toti cei care au parte de prima inviere. Despre aceasta vom vorbi indata.

     Nu este nimic mai clar ca aceste texte, strans legate intre ele, care ne arata ca cei credinciosi din timpul harului nu vor trece prin necazul cel mare, si ca, dimpotriva, ei vor fi la acel moment de mult timp in cer. Alte grupuri le vor succeda pe pamant si vor raspandi marturia lui Dumnezeu si o parte dintre ei vor suferi ca martiri. Dar acestia nu sunt crestini.

     Timpul dispensatiei crestine, timpul harului, va lua sfarsit in mod irevocabil odata cu rapirea sfintilor ceresti. Fericit este cel care a gasit adapost sub sangele Mielului impotriva maniei care vine, si care apartine miresei ceresti a lui Hristos! El va fi rapit la intalnirea cu Domnul Isus in vazduh, la venirea Sa, pentru a fi pentru totdeauna impreuna cu El (1 Tes. 4:17). Iata speranta crestina, care este si partea noastra.

     
   
           

      

                                  Am vazut cerul deschis                                                                                                                Apoc.  cap. 20:1-3

                                                                     - VI -

                 
      Christian Briem


     4.5     Patru denumiri pentru Satan

     In capitolul 12:9 gasim deja aceleasi patru denumiri ale lui Satan si in aceeasi ordine; fiecare din ele fiind deja suficienta pentru a fi inspaimantatoare. Ele ofera o descriere completa a ceea ce este Satan si cine este el. Chiar daca la prima vedere nu pare a fi foarte ziditor a ne ocupa cu diferitele nume ale lui Satan, totusi este important sa luam seama la ceea ce Dumnezeu vrea sa ne spuna despre personalitatea lui, si sa nu trecem cu usurinta ca si cand nu ar avea importanta pentru noi. Tot ceea ce Dumnezeu ne transmite este important pentru noi, si este voia Sa ca noi sa stim foarte clar cu ce adversar avem de-a face, si care sunt diferitele caractere cu care el ne poate aborda.

     Intalnim uneori credinciosi inclinati sa se ocupe doar de ceea ce "zideste". Dar cred ca o astfel de pozitie nu este buna din doua motive - si ea este chiar periculoasa. In primul rand, Dumnezeu ne-a dat intreg Cuvantul Sau pentru ca noi sa-l cunoastem si sa scoatem din el ceea ce ne este de folos. Este periculos sa neglijam anumite parti. Orizontul nostru este foarte limitat daca ne ocupam doar de ceea ce consideram ca zideste. Apoi, eu ma bucur mereu la gandul ca in definitiv, totul este ziditor, adica realizeaza o constructie, in adevaratul sens al cuvantului, cu ajutorul a ceea ce ne vine din partea lui Dumnezeu si care ne largeste cunostintele despre lucrurile divine. Cartea Apocalipsa, care este inaintea noastra, este tocmai o dovada foarte puternica. La inceputul studiului acestei carti, am amintit deja de fericirea speciala care este legata de citirea acestei ultime carti a Bibliei, atat de solemna indiferent de continutul ei.

     Sa vedem deci unul dupa altul cele patru nume sau denumiri ale lui Satan:

     4.5.1     Satan

     Acesta este in mod evident numele sau personal. Vedem cum Satan deja in Vechiul Testament, si in Noul Testament el este, de asemenea, numit dumnezeul acestei lumi (sau: acestui veac). Ca atare el orbeste gandurile necredinciosilor (2 Cor. 4:4). De asemenea, el este stapanitorul (sau: printul) acestei lumi (Ioan 12:31 ; 16:11). Cuvantul Satan este de origine ebraica, si el inseamna "atacator", "adversar". Iata ce este acest rau: adversar public si permanent  al lui Dumnezeu si al oamenilor. Iata ca de aproape sase mii de ani el dovedeste aceasta de-o maniera foarte trista.

     De fiecare data cand Dumnezeu face ceva, Satan Il urmeaza, pentru a strica lucrarea Sa, atat cat este posibil. Daca Domnul Isus ca semanator, seamana samanta buna pe pamant, cel rau vine in urma Sa si seamana neghina printre grau (Mt. 13). In acest mod el introduce marturisitori fara viata, care nu sunt credinciosi autentici, si care ameninta sa invadeze si sa inabuse graul (*). Atunci cand Satan se imbraca sub forma unui inger de lumina (2 Cor. 11:14) si imita ceea ce este Dumnezeu, el amesteca adevarul si eroarea. Adversarul nu este niciodata mai periculos ca atunci cand vine cu Biblia in mana. Asa reuseste sa obtina succes in lupta sa impotriva adevarului lui Dumnezeu. Deci, sa fim foarte atenti, preaiubitilor, pentru a nu fi inselati de Satan, caci nu suntem in necunostinta de planurile lui (2 Cor. 2:11).

     (*) Este remarcabil ca ucenicii au cerut sa le explice parabola neghinei din ogor. Este clar ca neghina caracterizeaza ogorul, nu graul.

     4.5.2     Diavol

     Diavolul (in acest context, am putea foarte bine sa spunem Satan) este efectiv o persoana, istorica si care exista. Este important de notat. Desigur, el este de asemenea un duh, un print al ingerilor, dar aceasta nu schimba cu nimic faptul ca el poseda o personalitate.

     De aceea, faptul urmator este caracteristic: expresia "diavol" nu figureaza decat la singular in Noul Testament. Desigur se vorbeste de numerosi demoni, dar nu se vorbeste de diavoli la plural. In Cuvantul lui Dumnezeu, cuvantul diavol desemneaza o persoana bine definita. Acest lucru este chiar subliniat de utilizarea aproape constanta a articolului definit. Acolo unde articolul lipseste, ca de exemplu in Ioan 6:70 ("unul dintre voi este diavol"), accentul este pus mai mult pe caracter decat pe personalitate. Referindu-Se la Iuda, Domnul stia ca el avea caracterul diavolului.

     Cuvantul grec pentru "diavol" este "diabolos". Ca semnificatie, el inseamna calomniator, acuzator, defaimator, dusmanos, dubios. Aceasta este intr-adevar o descriere potrivita a personalitatii celui care este "acuzatorul fratilor"! El insala oamenii, amageste lumea intreaga, este mincinos, tatal minciunii si ucigas de la inceput (Ioan 8:44). El pacatuieste de la inceput, si in aceasta are multi "copii", "copiii diavolului" (1 Ioan 3:8-10).

     Cu toate acestea, el ispiteste si pe copiii lui Dumnezeu, ii ispiteste ca sa faca rau, incercand astfel sa distruga comuniunea lor cu Tatal si cu Fiul, si unii cu altii. Noi trebuie sa ne temem de uneltirile diavolului, impotrivindu-ne cu tarie (Efes. 6:11). Pentru aceasta avem nevoie de toata armura lui Dumnezeu. Propriile noastre puteri si propriile noastre resurse nu ne ajuta in niciun fel sa ne impotrivim lui. Nu exista resurse omenesti care sa se poata opune uneltirilor diavolului.

     4.5.3     Balaur

     In timp ce Satan si diavol sunt nume personale, si care descriu persoana acestei fiinte infricosatoare, ultimele doua expresii ne arata mai degraba caracterul acestei persoane. In cap. 12 diavolul este numit balaurul cel mare. Balaurul este o incarnare a cruzimii teribile cu care isi exercita puterea sa, chinuid si prigonind (12:13).

     4.5.4     Sarpele cel vechi

     Ca "sarpe", diavolul este incarnarea vicleniei, sireteniei, inselatoriei, perfidiei, amagirii. Calificativul "vechi" aminteste evident de prima ispitire pe care a facut-o cu succes, si prin care a amagit primul cuplu prin viclenie. Expresia "sarpele vechi" se pare ca indica, de asemenea, ca in vicleniile sale inselatoare, el a devenit "vechi", adica  prin preocuparea lui cu oamenii si purtarea lor a dobandit o experienta de mii de ani cu ei. Desigur, el nu are nici omnipotenta nici omniscienta (impreuna cu omniprezenta sunt atribute doar ale lui Dumnezeu, n.t.) si el nu intelege nimic din puterea dragostei. Dar el este o fiinta de-o inteligenta superioara, plina de viclenie si siretenie; el il cunoaste pe om, si stie cum sa actioneze, si care sunt partile lui slabe.

     Aceste ganduri au produs adesea multa reflectare asupra autorului. Cat de bine este sa stiu ca Dumnezeu ma cunoaste pe deplin si ca El a facut sa cada asupra Fiului Sau toata pedeapsa a ceea ce El a vazut rau la mine! Pacea mea se odihneste pe aceasta. "Doamne, Tu m-ai cercetat si ma cunosti" (Ps. 139:1).

     Ca sarpe, diavolul se straduiste si astazi sa-i indeparteze pe credinciosi de la simplitatea fata de Hristos, de a strica gandurile lor, si de a le indrepta spre alte lucruri: "Dar ma tem ca nu cumva, dupa cum sarpele a amagit pe Eva in viclenia lui, asa si gandurile voastre stricate, indepartandu-se de la simplitatea fata de Hristos" (2 Cor. 11:3). Sa fim atenti fata de sarpe si fata de sugestiile sale! "Oare asa a spus Dumnezeu?" - iata totdeauna limbajul sarpelui. Singurul raspuns cu care i ne putem impotrivi cu succes este acesta: "este scris...", al Scripturii.

     4.6     Satan legat

     Satan este acum legat cu lantul care este in mana ingerului. Aceasta pune sfarsit pentru un timp libertatii sale de actiune. Acest lucru subliniaza ceea ce am vazut deja: pana aici, diavolul si ingerii lui nu au fost niciodata legati, si chiar si astazi ei nu sunt lipsiti de libertate. Sa nu ne facem iluzii in privinta aceasta. Activitatea lui nu este mentionata doar in primele capitole din istoria umanitatii (Gen. 3 ; Iov 1), ci si in evanghelii el revine de multe ori inaintea ochilor nostri. Petru ne atentioneaza ca el este ca un leu care racneste, si care da tarcoale in jurul nostru, cautand pe cine sa inghita (1 Pet. 5:8).

     Prin urmare, este necredinta pura din partea lumii care se afla in intuneric, sa nege existenta lui Satan. Si pentru credinciosi, este o neglijenta mare de a subestima activitatea si viclenia lui. Sa citam inca odata cuvintele apostolului Petru: "Impotriviti-va lui tari in credinta". Cand este vorba de lucruri relevante ale stricaciunii morale ca adulterul, idolatria, iubirea de bani si poftele tineretii, trebuie sa fugim (1 Cor. 6:18 ; 10:14 ; 1 Tim. 6:11 ; 2 Tim. 2:22). Daca este vorba despre diavol cu viclenia sau puterea sa, atunci ne este spus sa "tinem cu tarie" sau sa ne "impotrivim" (Efes. 6:11 ; 1 Pet. 5:9 ; Iac. 4:7).

     Ce binecuvantare de neimaginat va fi atunci cand acest adversar cu caile si eforturile sale infricosatoare, va fi facut in final inofensiv! Acest sarman pamant va putea in final sa respire atunci cand acest inselator nu va mai da tarcoale si nu va mai cauta sa inghita pe nimeni! Cu greu ne putem imagina semnificatia acestor lucruri. Dar absenta lui Satan este o conditie absoluta pentru prezenta si domnia lui Hristos pe pamant. Ar fi de imaginat ca Domnul Isus sa domneasca aici jos in acelasi timp cu Satan?

     De aceea, faptul ca Satan este legat de inger introduce "ziua Domnului" atat de des descrisa in Vechiul Testament; vom vedea in curand ca ea acopera o perioada de o mie de ani. Dar ziua Domnului va avea, de asemenea, dimineata sa, amiaza (pranz) si seara sa. Judecatile solemne pe care le-am vazut deja pana aici si Satan legat, reprezinta, ca sa zicem asa, "dimineata" acestei zile a Domnului. Dupa aceea vine ziua deplina a domnie de pace a lui Hristos.

     Perspectiva mangaietoare pentru acest pamant afectat de pacat si de consecintele sale!

     4.6.1     Adancul

     Inca un scurt cuvant despre ceea ce ne este prezentat prin "Adanc". Nu de putine ori cand cuvantul "Adanc" (gr. abyssos) este tradus prin "iad", dar aceasta nu este corect. Cuvantul grec semnifica "fara fund". Diavolul nu este aruncat aici in iad: aceasta nu va avea loc decat dupa o mie de ani mai tarziu. Dar locul unde va sta el pentru o mie de ani este Adancul. Cuvantul lui Dumnezeu diferentiaza foarte clar Adancul de Iad, care este iazul de foc.

     Multi demoni L-au rugat altadata pe Domnul sa nu le porunceasca sa mearga in Adanc (Luca 8:31). Demonii cunoasteau foarte bine Adancul si stiau ce reprezinta el. Este locul unde ingerii care nu si-au pastrat starea initiala (adica starea lor asexuala; vezi Gen. 6:1-4) sunt pastrati in lanturile eterne, sub intuneric, pentru judecata zilei celei mari (Iuda 6).

     De asemenea, si Petru vorbeste despre acesti ingeri care au pacatuit: "Pentru ca, daca Dumnezeu nu a crutat ingerii care au pacatuit, ci, aruncandu-i in cea mai adanca groapa de intuneric (gr. "tartaros"), i-a predat ca sa fie tinuti in lanturile intunericului pentru judecata" (2 Pet. 2:4).

     La fel si Satan, va fi adus in acest loc si aici va fi pazit cu strasnicie. Despre acest lucru ne vorbeste lantul mare din mana ingerului si cheia Adancului cu care ingerul va inchide. Nu ne este spus aici ca toti ingerii vor avea aceeasi soarta cu el, dar putem crede ca asa va fi (*). Aceasta este mai mult decat o concluzie corecta: vedem clar dintr-un pasaj din profetul Isaia care ne vorbeste, de asemenea, ca si in textul nostru, de judecata simultana a oamenilor si a ingerilor la inceputul domniei de o mie de ani:

          "Si va fi asa: in ziua aceea, Domnul va pedepsi ostirea celor de sus, din inalt, si pe imparatii pamantului, de pe pamant. Si vor fi stransi ca adunare a celor intemnitati pentru groapa si vor fi pusi in inchisoare si dupa multe zile vor fi pedepsiti. Si luna va rosi, si soarele se va rusina. Pentru ca Domnul ostirilor va imparati pe muntele Sion si in Ierusalim si inaintea batranilor Sai in glorie" (Isaia 24:21-23).

     (*) Ingerii sai sunt, de asemenea, mentionati in legatura cu caderea lui Satan pe pamant din Apocalipsa 12:9.

     "Ostirea celor de sus"(*) inglobeaza cu siguranta puterile rautatii care l-au urmat pe Satan in razvratirea si in caderea lui. Ele nu doar vor fi aruncate din cer pe pamant, dar, de asemenea, "vor fi pusi in inchisoare". Este remarcabil ca aceasta profetie pleaca de la faptul ca aceasta judecata nu va fi inca judecata finala.

     (*) Expresia "sus" desemneaza cerul (vezi Iov 16:19 ; Ps. 68:18 ; Is. 57:15).

     Cat de mult se completeaza si se confirma minunat Vechiul si Noul Testament! De fapt, nicio profetie din Scriptura "nu se interpreteaza singura" (2 Pet. 1:20). Pentru profetie, mai mult decat orice parte a adevarului divin, este necesar sa avem lumina din lumina intregii Scripturi.

     4.6.2     Adancul pecetluit

     Ca si cum legarea cu un lant mare si inchis in Adanc nu ar fi suficienta, in plus este vorba de pecetluirea Adancului. Cred ca aceasta inseamna ca deschiderea Adancului este pecetluita. Atunci cand Dumnezeu pecetluieste ceva cu pecetea Sa, atunci nicio putere de pe pamant nici din iad nu poate rupe aceasta pecete. Nu avem noi aici o aluzie despre alta pecetluire? Cand a venit ceasul pe care Domnul l-a numit "ceasul vostru", si cand puterile intunericului incercau sa-L inlature pe Printul vietii, atunci sarpele a sfarsit prin a-I "zdrobi calcaiul" (Gen. 3:15). Domnul Isus parea invins definitiv. Un barbat evlavios, Iosif din Arimateea, vine si ia trupul lui Isus de pe cruce si il pune in mormantul sau nou. Pentru a impiedica o eventuala inviere, Satan ii instiga pe preotii de seama si pe farisei sa asigure mormantul cu o paza romana si pentru a pecetlui piatra grea de la intrare (Mt. 27:66). Acolo unde Satan credea ca este trupul lui Isus, acolo El trebuia sa ramana. Actiune nebuna, care nu face decat sa arate neputunta lui si cea a oamenilor! Ei aveau de-a face cu Fiul Dumnezeului celui viu, si era imposibil ca moartea sa-L poata retine (fapte 2:24).

     Dar ce schimbare acum! Satan insusi este in mainile atotputernice ale Celui pe care altadata el cauta sa-L tina in mormant, si doar unul dintre ingerii Sai, atat de numerosi, este pe deplin suficient sa-l arunce pe Satan in Adanc si sa inchida deasupra lui. La cruce, unde Domnul Isus i-a parut invins, in realitate El i-a "zdrobit capul". Momentul potrivit a venit, pentru ca adversarul sa fie, la porunca Sa, in mod simplu aruncat in Adanc.

     Cat de mangaietor sunt toate acestea pentru noi! Puterea lui Satan este zdrobita pentru noi. Daca Satan nu a putut sa-L tina in mormant pe Rascumparatorul nostru, el nu va putea sa tina nici pe "cei ai lui Hristos, la venirea Lui" (1 Cor. 15:23).

     4.7     O mie de ani semnificativi

     Din acest moment, adversarul poporului lui Dumnezeu va fi indepartat de pe pamant pentru o mie de ani, si va urma pentru oameni schimbari minunate si uriase: nu va mai fi prigonire, nici amagirire, nici acuzatii. In loc de toate acestea, Domnul Isus va domni intr-o perfecta dreptate, si "nu vor face rani, nici nu vor nimici pe tot muntele Meu cel sfant. Pentru ca pamantul va fi plin de cunostinta Domnului, asa cum apele acopera (fundul marii) marea" (Is. 11:9).

     Cu toate acestea, desi acest timp de domnie si de pace al lui Hristos pe pamant va fi binecuvantat in mod incomparabil, in ciuda tuturor lucrurilor va fi caracterizat de imperfectiune. Sarpele va manca tarana (Is. 65:25) : este o indicatie a acestei imperfectiuni. De asemenea, pacatul va fi inca prezent asupra oamenilor, chiar daca el va fi nimicit prin toiagul puterii lui Hristos: "In fiecare dimineata voi nimici pe toi cei rai din tara (sau "de pe pamant"), ca sa starpesc din cetatea Domnului pe toti lucratorii nelegiuirii" (Ps. 101:8). Acesta este modul in care starea descrisa in Isaia 11 va fi mentinuta. Doar in starea eterna dreptatea va locui (2 Pet. 3:13); in Imparatia de o mie de ani ea va domni.

     Expresia "o mie de ani" se gaseste de sase ori in capitolul nostru (v. 2, 3, 4, 5, 6, 7). De trei ori este in legatura cu Satan, de doua ori in legatura cu domnia sfintilor impreuna cu Hristos, si o data pentru a indica spatiul de timp care desparte invierea sfintilor de invierea celor nedrepti (20:5). Cu siguranta, este vorba de aceeasi mie de ani, dar vazuta de fiecare data din alt punct de vedere. Ramane de remarcat ca aceasta perioada de timp trebuie luata in sens literal, ca cei trei ani si jumatate, cele patruzeci si doua de luni si cele o mie doua sute saizeci de zile din necazul cel mare. Exista si alte masuri numerice in Apocalipsa, ca de exemplu cele referitoare la descrierea cetatii sfinte Ierusalim, din cap. 21, dar ele au un inteles clar simbolic.

     4.7.1     Dezlegat pentru scurt timp

          "Dupa aceea trebuie sa fie dezlegat pentru putin timp" (20:3).

     Va fi atunci inca o data un "dupa aceea" sau "dupa aceste lucruri", si aceasta expresie se refera fara indoiala la ceva mai mult decat starea lui Satan legat in Adanc. O intreaga serie de evenimente, legate unele de altele, vor preceda eliberare lui Satan: in prealabil va avea loc distrugerea Babilonului, nunta Mielului, aparitia Domnului in putere si glorie, eliminarea fiarei si a falsului profet si a ostirilor lor, si ingerul care il leaga pe Satan pentru o mie de ani.

     Scriptura ne arata deci doua scurte perioade in legatura cu activitatea lui Satan in timpul de la urma: in primul rand, el isi manifesta furia trei ani si jumatate pe pamant, pana sa fie legat si aruncat in Adanc; apoi o scurta perioada de libertate pana la judecata sa finala in iazul de foc.

     S-ar putea sa fim surprinsi ca Satan trebuie sa fie din nou dezlegat. Dar aceasta scurta perioada prezinta, ca sa zicem asa, seara zilei Domnului, si inainte de a intra in eternitate, trebuie aratat inca odata ca omul este stricat in mod absolut, si ca singura schimbare radicala a nasterii din nou poate pune omul intr-o stare potrivita pentru prezenta lui Dumnezeu. O mare multime va ramane in viata pentru o lunga perioada de timp sub stapanirea lui Hristos, si se va bucura in exterior de rezultatele acestei stapaniri. Ei vor experimenta intelepciunea cailor Sale si gloria Lui personala, si se vor bucura de pacea domniei Sale. Ori, chiar daca Satan nu va apare decat pentru putin timp pentru a-i amagi, ei vor crede din nou minciunile lui si vor respinge adevarul lui Dumnezeu.

     Aceasta ne arata ceea ce este omul. El a fost pus la incercare atunci cand Fiul lui Dumnezeu era aici pe pamant, in smerenie, si omul L-a lepadat. Va fi din nou pus la incercare atunci cand Hristos va domni aici jos, pe pamant, in putere si in glorie. Si din nou omul Il va lepada si se va ridica impotriva Lui (20:7-10). De fapt, acest cuvant din Romani 8 va arata, de asemenea, la acel moment cat este de adevarat: "gandirea (inclinatia, tendinta) carnii este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, pentru ca nu se supune legii lui Dumnezeu; pentru ca nici nu poate. Si cei care sunt in carne nu pot sa-I placa lui Dumnezeu" (Rom. 8:7-8). Si, de asemenea, cuvantul Domnului catre Nicodim isi va dovedi exactitatea sa fara ca el sa se schimbe in vreun fel: "Daca cineva nu este nascut din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu" (Ioan 3:3).

     Aceasta ultima punere la proba a omului ne aminteste intr-un mod impresionant ca numai ceea ce se bazeaza pe sangele lui Hristos este durabil; ca doar sangele Mielului lui Dumnezeu este temelia si siguranta oricarei binecuvantari, fie ca este vorba de binecuvantarile din cer sau de pe pamant. Cat de pretios ar trebui sa ne fie Domnul si Mantuitorul nostru!

     4.7.2     Pacatul in timpul domniei de o mie de ani

     Multe persoane nu au ajuns sa inteleaga ca va fi inca pacat in domnia de pace de o mie de ani a lui Hristos pe pamant. Totusi, ne-am amintit deja ca asa va fi. Pasajul din Ps. 101, mentionat mai sus, arata clar, precum si versetul urmator din Isaia 65:

          "Nu va mai fi acolo prunc care sa traiasca putine zile, nici batran care sa nu-si implineasca zilele. Caci cine va muri in varsta de o suta de ani va fi tanar, iar pacatosul in varsta de o suta de ani va fi blestemat" (Is. 65:20).

     Aceasta arata ca in acel timp omul va ajunge foarte batran: chiar cineva de o suta de ani va fi considerat ca tanar; totusi, atunci va fi inca moarte, si oamenii vor muri. Dar cei care vor muri vor fi cei "pacatosi", nu cei drepti.

     Trebuie sa luam in considerare (si la prima vedere aceasta nu simplifica situatia) ca doar oamenii nascuti din nou vor intra in Imparatie. Cuvantul Domnului din Ioan 3:5 nu se refera numai la Imparatia lui Dumnezeu in aspectul sau moral, asa cum este astazi, ci tocmai la Imparatia lui Dumnezeu instaurata in putere si in glorie pe pamant.

     Atunci, de unde vor fi cei pacatosi? - se pune intrebarea in mod constant - daca numai cei nascuti din nou vor putea intra in Imparatie si daca numerosi oameni vor avea experienta nasterii din nou in timpul mileniului, dupa cum este sigur aceasta? Cum este posibil ca Evanghelia eterna sa fie predicata in timpul domniei de pace (Apoc. 14:6), si ca dupa aceea, va exista o multime atat de mare de oameni rai pe pamant care isi vor pleca in mod voit urechea la soapta lui Satan?

     Aceasta dificultate aparenta se rezolva rapid daca reflectam la ceea ce urmeaza: Pe parcursul numerosilor ani in care nu va fi niciun razboi si in care moartea va fi rara, chiar exceptionala (*), se vor naste numeroase persoane care nu vor avea experienta nasterii din nou, si care nu vor avea decat o relatie exterioara cu Domnul ca Imparat. Unii dintre ei se vor ridica impotriva Lui in timpul domniei si, in consecinta, vor gasi moartea. Altii, din acest mare grup, se vor arata imediat dupa domnie de care duh sunt cu adevarat animati.

     (*) Evident, numai "pacatosii" vor muri, adica cei care se vor razvrati pe fata impotriva puterii guvernamentale a lui Hristos in Imparatia Sa pamanteasca. Acestia sunt lucratorii nelegiuirii din tara, din Psalmul 101. Pentru a pastra ordinea morala in Imparatia Sa, Domnul ii va nimici in fiecare dimineata.

     Pe deasupra, toti cei care recunosc stricaciunea propriilor lor inimi, admit de buna voie ca, chiar in absenta diavolului pentru a-i ispiti, exista ceva in ei care ii impinge mereu sa pacatuiasca. Niciun cuvant de invinuire pentru Satan nu vine de pe buzele lui David, apasat din cauza pacatului sau; el declara ca el singur a pacatuit (Ps. 51). La fel, Daniel nu-l acuza pe Satan de pacatele parintilor sai, ci el se acuza pe sine si poporul sau (Dan. 9).

     La fel, in timpul celor o mie de ani, diavolul nu va fi, cu siguranta, prezent pentru a insala inca oamenii cu vicleniile lui, dar pacatul in sine va fi prezent pe toata aceasta perioada de stapanire personala a lui Hristos. Un gand fundamental al acestei domnii dupa gandul lui Dumnezeu, este inabusirea si izolarea raului prin pedeapsa (Gen. 9:6 ; Rom. 13:1-4). Cand nu va mai fi niciun rau de suspus si niciun vrajmas de nimicit, atunci Hristos va inmana Imparatia pentru ca Dumnezeu sa fie totul in toti (1 Cor. 15:28). In timpul domniei de o mie de ani, dreptatea va domni pe pamant. Doar in starea eterna, in cerul si pamantul cel nou, dreptatea va gasi un loc stabil de locuire, si atunci dreptatea va locui (2 Pet. 3:13 ; Apoc. 21:3).

     Atunci, pentru Dumnezeu, caile Sale minunate si binecuvantate se vor sfarsi. Pana cand se va intampla aceasta, El trebuie inca sa lucreze si Hristos trebuie sa domneasca si sa aiba suprematie peste tot ceea ce este rau. Ne vom ocupa de aceasta in capitolul urmator.