Scurta biografie a lui Eduard Dennett
( 1831 - 1914 )
"Amintiti-va de conducatorii vostrii...imitati-le credinta!" (Evrei 13:7).
Arend Remmers
Edward
Dennett a venit pe lume in 1831 pe Insula Wight. Părinții săi aparțineau de
Biserica Anglicană. Un preot temător de Dumnezeu a devenit instrumentul spre
pocăință al tânărului aflat în creștere. Fiind convins, el părăsește Biserica
și, după terminarea studiilor, devine predicator baptist în diferite locuri.
În
acest timp devine deja destul de bine cunoscut și nu doar pentru că scrisese o
broșură împotriva „fraților”. Însă
imediat după această publicație, a început să se îndoiască dacă nu cumva el
însuși nu se află pe drumul bun. În anul 1872 a devenit grav bolnav, totuși
după o scurtă pauză a reînceput să lucreze și, în cele din urmă, și-a revenit complet
din punct de vedere fizic în primăvara lui 1873. Pentru restabilirea sănătății
sale a mers pentru 30 luni la Veytaux, un loc din Elveția franceză. Aici
Dumnezeu l-a adus în liniște pentru a-și reconsidera complet poziția și a o
cerceta cu ajutorul Sfintelor Scripturi, lucru la care au fost de ajutor niște
creștini ce locuiau în aceeași pensiune. Astfel a învățat el tot mai mult
principiile strângerilor laolaltă în Numele Domnului și le-a cunoscut și
înțeles mai mult.
După întoarcerea sa în Anglia în Mai 1874, el a povestit congregației
sale despre schimbarea convingerilor sale.
În ciuda rugăminților unora dintre prietenii săi, nu a mai fost posibil pentru el
să rămână ca predicator plătit într-o congregație. A scris de asemenea o
scurtă scrisoare către William Kelly, prin care îl informa asupra deciziei sale
și își exprima regretul că a scris și a publicat broșura mai sus menționată.Acum drumul său
era liber împreună cu aceia pe care mai înainte îi condamnase și și-a ocupat cu
bucurie locul său la Masa Domnului cu aceia care se strângeau doar „în Numele Său”.
Evoluția sa interioară până la acest moment, a scris-o încartea „The Steps I have taken” (Pașii pe care i-am urmat).
Edward
Dennett a fost un scriitor foarte capabil, ce a lăsat în urmă un număr impresionant
de cărți. De asemenea, ani la rând a fost și editor la ziarul The Christian Friend (Prietenul credincios).
A publicat în trei volume o varietate de scrieri ale lui G. V.
Wigram. Dintre scrierile sale, menționăm în special următoarele:
Învățăturile cărții Exod în imagini (The
Typical Teachings of Exodus), Cartea Ezra (Exposition of the Book of Esra), Cărțile Neemia, Zaharia și Maleachi (Exposition
of the Book of Nehemiah, Zechariah and Malachi), Viziunile lui Ioan în
Patmos (The Visions of John in Patmos).
Edward
Dennett a călătorit în special în Anglia, Irlanda și Scoția pentru a întări
adunările prin slujirea sa ca păstor și învățător. A vizitat totuși și Suedia,
Norvegia și America.
În 1914, după o scurtă boală în Croydon, a plecat acasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu