Mangaiere si incurajare
(Mangaieri pentru credinciosul aflat in doliu)
- III -
C. H. Mackintosh
3 Afara din trup
S-ar parea ca Noul Testament nu face nicio mentiune referitor la starea duhului, din momentul in care el paraseste trupul pana la dimineata invierii. Cu toate acestea, la o privire mai atenta, suntem miscati de tot ceea ce este spus. Este adevarat ca numai patru pasaje se pot aplica in mod special la acest interval interesant; dar, oh! cate ganduri binecuvantate sunt cuprinse in aceste patru pasaje! Daca cititorul vrea sa le cerceteze mai bine impreuna cu mine, timp de cateva clipe, va constata ca acest subiect este prezentat, in aplicatia sa, la patru faze distincte ale vietii crestine; el va vedea duhul celui rascumparat trecand, de patru conditii distincte, in prezenta lui Hristos. Intr-un caz, il va vedea plecand simplu ca un pacatos mantuit prin har; in alt caz, va asista la iesirea sa ca martir; apoi, va auzi gemetele unui duh apasat, care doreste sa fie "afara din trup" si "acasa la Domnul"; in final, va remarca aspiratiile fierbinti ale unui lucrator de a fi in odihna, bucurandu-se totdeauna de prezenta Stapanului.
Voi cita mai intai:
3.1 Luca 23:39-43
"Si unul dintre raufacatorii rastigniti Il hulea, spunand: Nu esti Tu Hristosul? Mantuieste-Te pe Tine Insusti si mantuieste-ne si pe noi. Dar celalalt, raspunzand, l-a mustrat, zicand: Nu te temi tu de Dumnezeu, tu care esti sub aceeasi sentinta? Si noi, in adevar, pe drept suntem aici, pentru ca primim ce ni se cuvine pentru ceea ce am facut, dar Acesta n-a facut nimic rau. Si I-a spus lui Isus: Aminteste-Ti de mine Doamne, cand vei veni in Imparatia Ta! Si Isus i-a spus: Adevarat iti spun, astazi vei fi cu Mine in paradis".
Nu am de gand, acum, sa ma opresc mai mult, asupra acestui pasaj interesant pentru a expune in detaliu bogata sa invatatura evanghelica. Le voi puncta pe scurt, astfel ca cititorul sa poata avea clar inaintea lui marturia Sfintelor Scripturi. Vedem aici o persoana care a intrat in paradis prin simplu caracter de pacatos mantuit prin har. In aceeasi zi, dimineata, el era un raufacator condamnat; pe parcursul zilei, era un batjocoritor si hulitor; la sfarsitul zilei, el era un duh rascumparat in cer: "Astazi vei fi cu Mine in paradis". Indreptandu-se spre Hristos, ca pacatos condamnat pe drept, el a mers in cer, impreuna cu Hristos, ca un rascumparat prin sangele lui Isus. El nu a fost chemat sa poarte o cununa de martir; nu i-a fost ingaduit sa aiba o lunga alergare crestina. Pacatos mantuit prin har, i s-a dat totusi posibilitatea, prin har, sa dea marturie despre umanitatea fara pacat a Preaiubitului nostru Domn, chiar in momentul cand marii conducatori religiosi ai poporului L-au abandonat puterii seculare ca pe un raufacator.
In plus, el a fost condus a-L recunoaste ca Domn si de a vorbi despre Imparatia Sa viitoare, atunci cand, din punct de vedere omenesc, nu era posibil de a discerne vreo urma de domnie sau de imparatie. A marturisi pe Hristos lepadat de lume, aceasta este o lucrare de cea mai mare importanta care raspandeste cel mai placut parfum. Talharul a murit recunoscandu-L pe Hristos, atunci cand o lume impotrivitoare L-a lepadat si cand ucenicii Sai ingroziti L-au parasit: "Doamne", zice el, "Aminteste-Ti de mine Doamne, cand vei veni in Imparatia Ta!". A fost dulce, acest cuvant, pentru inima Mantuitorului care murea, si cu mult mai dulce raspunsul care a patruns in inima talharului muribund: "Astazi vei fi cu Mine in paradis". El a depasit cu mult asteptarea talharului. Plin de har, Mantuitorul era gata sa faca infinit mai mult decat putea sa ceara sau sa gandeasca talharul. El dorea ca Isus sa-si aminteasca de el in timpul Imparatiei. Mantuitorul zice: Vei fi cu Mine astazi. De asemenea, atunci cand soldatii romani, pentru a scapa de obligatia lor brutala, vin ca sa zdrobeasca fluierele picioarelor acestui rascumparat muribund, el putea, cu o liniste profunda, sa-i vada venind si gandea: Ah! acesti oameni vin ca sa ma trimita direct in paradis.
Cerul este mai aproape decat presupunem noi uneori. De acolo vin razele binecuvantate pe scena trista si mohorata pe care o traversam. A fi impreuna cu Isus, in tovarasia Aceluia "care m-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru mine", ce siguranta! Nu este nevoie sa intrebam unde este cerul, cum este acest loc, sau ce vom face acolo. - "Cu Isus", acesta este raspunsul la fiecare din aceste intrebari si la multe altele asemanatoare. Acolo, afectiunile unei inimi de Tata vor fi probate in toata curatia lor si in toata puterea lor; acolo va straluci dragostea unui Mire in toata intensitatea sa; acolo se va gusta prospetimea, puterea, simpatia Aceluia care ne-a numit prietenii Sai. Acolo a mers talharul, de la cruce in paradis.
Ne putem intreba pe buna dreptate: Ce-a trebuit sa fie aceasta, pentru el, cand s-a vazut acolo? Intr-adevar, talharul a lasat in urma lui acest trup sarman, pana in dimineata cand va invia in neputrezire, in glorie si in putere. Impreuna cu toti cei care au adormit in Isus, el asteapta acest fericit moment. Totusi, este adevarat ca Isus i-a zis: "Astazi vei fi cu Mine in paradis". Ce gand! De la crucea rusinoasa a unui raufacator, el a mers in paradisul lui Dumnezeu; dintr-o scena de dispret, de batjocura, de cruzime, a mers in prezenta lui Isus. Fericita soarta, pentru un talhar muribund, care nu depinde de niciunul din meritele sale, ci doar de jertfa pretioasa a lui Hristos care, "cu propriul Sau sange, a intrat odata pentru totdeauna in locurile sfinte"! Astfel l-a luat pe talhar la El.
3.2 Fapte 7:59, 60
Voi cita acum, in cartea Faptele Apostolilor, al doilea pasaj care se refera la subiectul nostru (cap. 7:59, 60):
"Si-l loveau cu pietre pe Stefan, care se ruga si spunea: Doamne Isuse, primeste duhul meu. Si, ingenunchind, a strigat cu glas tare: Doamne, nu le tinea in seama pacatul acesta. Si, spunand aceasta, a adormit".
Acesta este cazul unui martir, primul din nobila ostire a celor care si-au dat viata pentru Numele lui Isus. Stefan nu era doar un pacatos mantuit prin har, dar, de asemenea, el a suferit pentru cauza lui Hristos, si a suferit pana la moarte. Din mijlocul pietrelor aruncate de prigonitorii sai, el a mers in prezenta Domnului sau, care El Insusi, cu putin timp mai inainte, a parasit acest pamant, fiind gata sa primeasca acum duhul slujitorului Sau martirizat. Ce schimbare, pentru Stefan! Ce contrast! Nu ne ferim sa remarcam ca Stefan a fost favorizat de o priveliste izbitoare a scenei in care urma sa intre: "Dar el, fiind plin de Duh Sfant, privind tinta spre cer, a vazut gloria lui Dumnezeu si pe Isus stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu; si a spus: Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand la dreapta lui Dumnezeu". Minunata perspectiva! Pentru Stefan, cerul nu a trebuit sa fie un loc strain. "Fiul Omului" era acolo; astfel, el a mers acolo unde avea sa se simta foarte bine. Talharul L-a vazut pe Isus pironit pe cruce alaturi de el; dar Stefan L-a vazut sus, in cer, inaintea lui. El nu L-a vazut murind, ci inviat si glorificat, incununat cu glorie si onoare, la dreapta Maretiei in locurile ceresti.
Astfel deci, daca talharul putea sa se gandeasca la paradis ca fiind locuinta Celui care a fost pironit pe cruce, Stefan putea s-o vada ca locuinta Celui care a intrat inaintea lui in glorie. Era acelasi loc si acelasi Isus si pentru unul si pentru altul. Nu era pentru ei ceva vag sau indepartat, ci era fericita locuinta a lui Isus rastignit si glorificat.
Raufacatorul muribund putea sa o priveasca dintr-un anumit punct de vedere, si martirul muribund putea sa o priveasca dintr-un alt punct de vedere; dar, pentru amandoi, era aceeasi locuinta atragatoare si binecuvantata. Martirul, ca si raufacatorul de asemenea, si-au lasat sarmanul lor trup in tarana pana in dimineata invierii, si amandoi asteptand in aceeasi masura acest moment binecuvantat; dar de atunci, duhul lor este cu Isus, impreuna cu Domnul, de aproape o mie noua sute de ani (*). Cat de fericite au fost pentru ei aceste nousprezece secole! Niciun nor, nicio umbra, nici cea mai mica intrerupere a comuniunii lor! Conditie de asteptare, dar conditie de odihna desavarsita! Nicio lupta, niciun pacat, nicio durere, nicio schimbare!
(*) Lucrarea a fost scrisa in secolul nousprezece, n.t.
Pentru ei, acestea sunt pentru totdeauna la trecut. Ei nu au nimic mai sigur decat avem noi; dar ei au totul de-o maniera mult mai fericita decat noi.
Exista ceva deosebit de atragator, in gandul odihnei neintrerupte in care duhul se bucura in prezenta lui Isus, rastignit altadata, dar glorificat acum. Sfarsind-o cu o lume de pacat, de egoism si durere, - sfarsind a fi batuti de valuri neincetat si cu schimbarile unei naturi cazute, - sfarsind-o cu piedicile si vicleniile unui vrajmas subtil, pentru a fi pentru totdeauna in odihna la sanul lui Isus, - ce fericire profunda care nu poate fi exprimata! Oh! duhul doreste s-o guste!
3.3 2 Corinteni 5:4-8
Acest gand ne conduce in mod normal la al treilea text, din a doua Epistola catre Corinteni (cap. 5:4-8): "Pentru ca, in adevar, noi care suntem in cort, gemem impovarati, pentru ca nu dorim sa fim dezbracati, ci imbracati, pentru ca ceea ce este muritor sa fie inghitit de viata. Si Cel care ne-a facut chiar pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a si data arvuna Duhului. Suntem increzatori deci intotdeauna si stim ca, fiind acasa [sau "prezenti"] in acest trup, suntem departe [sau "absenti"; lit. "departe de casa"] de Domnul (pentru ca umblam prin credinta, nu prin vedere). Suntem increzatori, spun, si ne place mai bine sa fim departe de casa, afara din trup, si sa fim acasa la Domnul [sau "sa fim absenti din trup si prezenti cu Domnul]."
Avem acum situatia unui credincios care geme, fiind apasat, intr-un cort care se strica, si pe care doreste sa-l paraseasca; ei nu au ca perspectiva si speranta de a fi dezbracati (*) (fie ca nimeni sa nu presupuna aceasta !), ci asteptand clipa cand vor fi imbracati cu un trup glorificat, asemanator cu trupul lui Isus. Altfel spus, ei asteapta glorioasa aparitie a Fiului care vine din ceruri. Nu este cu mult mai minunat de a astepta ziua gloriei in sanul Preaiubitului nostru Domn, decat a o astepta in aceasta lume trista si sumbra? De aceea apostolul zice: "Ne place mai bine sa fim departe de casa, afara din trup, si sa fim acasa la Domnul"
(*) Sensul cuvantului "dezbracati", de aici, este cel de "goi", adica starea omului in Adam, inainte de a fi imbracat de Dumnezeu (cu haina dreptatii in Hristos). Apostolul vorbeste aici la modul general, adica pe cei necredinciosi "ziua" ii va surprinde "dezbracati" sau "goi", fara haina dreptatii in Hristos. De aceea autorul doreste ca niciunul din cei credinciosi sa nu aiba ca perspectiva sau speranta aceasta "dezbracare", n.t.
Clipa care, pentru necredincios, este moarte cu toata grozavia ei, pentru credincios este punerea deoparte in mod deplin a tot ceea ce a impiedicat comuniune cu Hristos; atunci el este debarasat de tot ceea ce este muritor. Cand soldatii romani au zdrobit fluierele picioarelor celor doi talhari, ei i-au trimis pe unul la Isus, si pe celalalt in locul unde nu mai este speranta! Este important deci, ca fiecare dintre noi are certitudinea ca, in situatia credinciosului, a fi "afara din trup", aceasta inseamana a fi "prezenti (sau acasa, n.t.) cu Domnul". Dar, pe de alta parte, ingrozitoare si teribila, dincolo de orice expresie, este conditia celui care, afara din trup, trebuie sa fie prezent cu diavolul si ingerii sai.
3.4 Filipeni 1:21-23
Vom gasi ultimul nostru citat in Epistola catre Filipeni (cap. 1:21-23):
"Caci pentru mine a trai este Hristos, si a muri, castig. Dar, daca a trai in trup, aceasta este pentru mine rod pentru lucrare, atunci nu stiu ce sa aleg. Dar, sunt strans din doua parti, avand dorinta sa plec si sa fiu impreuna cu Hristos, pentru ca este cu mult mai bine".
Aici, un slujitor neobosit isi ridica privirile, din mijlocul campului sau de lucru, si exprima dorinta sa fierbinte de a merge in prezenta Stapanului sau. El are alternative: duhul sau doreste sa plece, dar arunca o privire de afectiune spre cei care aveau sa simta cu durere pierderea sa; gandind la ei, isi infraneaza dorinta sa. "Este mai necesar pentru voi", spune el filipenilor, de "a ramane in trup". "Si, fiind incredintat de aceasta, stiu ca voi ramane si voi fi cu voi toti, pentru inaintarea si bucuria credintei voastre". Ce devotament! El aspira sa fie cu Hristos; dar era necesar ca sa ramana cu ei, si el este gata sa ramana. In ceea ce il privea in mod personal, a pleca era "cu mult mai bine'; dar, in ceea ce ii privea pe ceilalti, a ramane era "mai necesar". Plin de duhul lui Hristos, el era gata sa se sacrifice pentru folosul lor.
Acum, daca cititorul vrea sa grupeze aceste patru pasaje, el nu va avea inaintea sa doar gandul pe care il da Noul Testament referitor la cei care sunt plecati in credinta lui Hristos, dar va vedea de asemenea, ca Duhul Sfant prezinta subiectul intr-o maniera care poate face fata diferitelor conditii in care un crestin se poate afla. In Luca 23, vedem o persoana mantuita, luata imediat in paradis. In Fapte 7, vedem pe unul care i-a fost ingaduit sa sufere ca martir pentru Numele lui Isus. In 2 Corinteni 5, vedem un crestin care geme, care este apasat, care vrea sa paraseasca cortul sau pentru a fi prezent cu Domnul. In Filipeni 1, vedem un slujitor neobosit, inconjurat de snopurile sale pretioase, privind spre Stapanul sau si aspirand sa-si gaseasca locul sau la picioarele Sale.
Acest mare subiect, atat de interesant, este destul de complet. Fie ca cititorul sa retina cu atentie ca nu exista nici cea mai mica idee ca sufletul s-ar afla intr-o stare de adormire in timp ce trupul este in mormant. Chiar si atunci cand nu am avea aceasta dovada perfecta a Scripturii referitor la acest subiect , aceasta idee bizara ar aduce cu ea insasi propria sa respingere; cine poate admite ceva atat de monstruos ca notiunea unui duh adormit? Ah! nu; Domnul Isus nu i-a zis talharului: Astazi vei adormi. Stefan nu a incredintat duhul sau adormirii, ci Domnului sau. Apostolul nu a zis: Ne place mai bine sa adormim, - nici: Avand dorinta de a adormi! (*)
(*) Expresia "a dormi" sau " a adormi" folosita de mai multe ori in Scriptura (Ioan 21; 1 Tes. 4, etc.), se aplica trupului care are ca speranta trezirea, adica invierea. Ed.
Dumnezeu fie binecuvantat! Cuvantul Sau ne invata foarte clar ca, daca este in acord cu sfanta Sa vointa ca noi sa parasim aceasta lume inainte de venirea Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos, locul nostru va fi impreuna cu El Insusi, sus, acolo unde pacatul si durerea nu poate exista, pentru a ne bucura de comuniunea neintrerupta cu Acela care ne-a iubit si ne-a spalat de pacatele noastre in sangele Sau, asteptand clipa cand "trambita va suna si mortii vor invia nesupusi putrezirii si noi vom fi schimbati".
O, vino, vino, Isuse dulce - Nicolae Moldoveanu
Poate fi ascultat in intregime aici: https://www.youtube.com/watch?v=HSZGJfoJHa8
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu