Mangaiere si incurajare
(Mangaieri pentru credinciosul aflat in doliu)
J. N. Darby
Ce este moartea ?
Pentru cel necredincios nu este nimic mai ingrozitor decat moartea. Ea este numita pe drept in Scriptura "imparatul spaimelor". Aceasta este sfarsitul judiciar al primului Adam. Aceasta nu este doar sfarsitul vietii naturale, desi si aceasta este adevarat; dar cu cat este vazuta mai mult in legatura cu natura morala a omului, cu atat devine mai ingrozitoare. Tot ceea ce are omul, caracterul lui, gandirea lui, intreaga lui fiinta activa este terminata si va pieri pentru totdeauna : "Suflarea lui iese... planurile lui pier" (Ps. 146:4). Prin moarte omul are parte de sfarsitul oricarei sperante, oricarui proiect, oricarui gand, oricarui plan; arcul este rupt. Existenta in care el se misca nu mai este. Scena zgomotoasa, in care a fost intreaga lui viata, nu-l mai recunoaste. El insusi s-a stins si dispare. Nimeni nu mai are de-a face cu el; natura lui a cedat, neavand taria sa se impotriveasca acestui tiran caruia ii apartine si care isi revendica acum drepturile sale ingrozitoare.
Dar acesta este departe de a fi totul. Omul, in viata din aceasta lume, se scufunda in moarte. De ce ? Deoarece a intrat pacatul; cu pacatul, constiinta ; si chiar mai mult - cu pacatul, judecata lui Dumnezeu. Moartea este expresia si marturia ei, plata pacatului, groaza pentru constiinta, puterea lui Satan asupra omului (caci Satan are puterea mortii).
Nu ne poate ajuta Dumnezeu in aceasta ? Din nefericire ! aceasta este propria Sa judecata asupra pacatului. Moartea pare sa fie decat o dovada ca pacatul nu trece neobservat ; groaza si flagelul constiintei sunt ca martori ai judecatii divine - ofiterul de justitie pentru criminal si dovada vinovatiei sale in prezenta judecatii viitoare. Cum sa nu fie ea ingrozitoare ? Aceasta este pecetea care este pusa peste caderea, ruina si condamnarea primului Adam. El nu poate sa stea ca un om viu inaintea lui Dumnezeu. Pe el scrie moarte, pacatos care nu se poate elibera. Vinovat si condamnat, judecata lui va veni.
Dar a intervenit Hristos ; El a mers la moarte. Oh, adevar minunat ! Printul vietii a mers in moarte. Ce este deci moartea pentru cel credincios ? Observati efectul deplin al acestei minunate interventii a lui Dumnezeu. Am vazut ca moartea este sfarsitul omului, puterea lui Satan, judecata lui Dumnezeu, plata pacatului. Dar toate acestea sunt in legatura cu primul Adam, care este sub sentinta mortii si a judecatii datorira pacatului. Am vazut dublul caracter al mortii : ea este mai intai incetarea vietii, a puterii vitale ; apoi ea este o marturie a judecatii lui Dumnezeu si care duce la ea. Hristos a fost facut pacat pentru noi ; El a suferit moartea, si a trecut prin ea ca fiind puterea lui Satan si judecata lui Dumnezeu. Prin Hristos, moartea, in toate aspectele ei, a fost anulata impreuna cu motivatiile ei.
Judecata lui Dumnezeu a fost purtata pe deplin de catre Hristos inainte ca sa vina ziua judecatii. Moartea, ca plata a pacatului, a fost nimicita. Ea si-a pierdut complet puterea ca motiv de groaza pentru sufletul credinciosului. Moartea fizica poate sa vina ; cu toate acestea, Hristos i-a distrus perfect puterea, astfel incat acest lucru nu este neaparat necesar : "Nu vom adormi toti, dar toti vom fi schimbati". "Nu dorim sa fim dezbracati, ci imbracati, pentru ca ceea ce este muritior sa fie inghitit de viata". Aceasta este puterea vietii in Hristos.
Dar nu doar ca moartea dispare. "Moartea este a noastra", este scris, asa cum "toate lucrurile sunt ale noastre". Deoarece Mantuitorul a mers in moarte pentru mine, moartea si judecata au devenit mantuirea mea. Pacatul, a carui plata este moartea, a fost nimicit chiar prin moarte ; judecata a fost purtata de catre Hristos in moartea Sa, si aceasta nu mai este o groaza pentru sufletul meu. Ea este dovada cea mai sigura si binecuvantata a dragostei , caci Hristos a purtat aceasta judecata ; ea nu mai este deci un indiciu de manie (vezi 1 Tes. 1:10 "mania care vine" ; n.t.). Eu sunt eliberat de puterea legii, caci ea nu are putere asupra omului decat in timpul vietii lui ; dar in Hristos eu am murit deja fata de lege. Dumnezeu a raspuns pacatului prin moarte si judecata. Intr-un cuvant, Hristos, Cel care era fara pacat, a venit in asemanarea carnii pacatului si pentru pacat, intreaga mea stare ca fiind in primul Adam a fost judecata in asa fel incat toate consecintele pacatului au fost satisfacute in dreptate. Prin moartea omului vechi, puterea lui Satan, pacatul, judecata, chiar mortalitatea (care sunt in legatura cu omul pacatos) au trecut si s-au sfarsit pentru totdeauna. Eu traiesc acum in prezenta lui Dumnezeu in Cel care a inviat dupa ce a pus capat la tot ceea ce apartinea de starea mea precedenta. Dumnezeu l-a judecat pe omul cel vechi, impreuna cu toate roadele si consecintele pacatului in Cel care a luat totul asupra Lui, care a purtat chiar si consecintele naturale, care a trecut prin toata puterea mortii, ce se afla in mana lui Satan. Moartea m-a eliberat pentru totdeauna de tot ceea ce apartinea omului vechi si de tot ceea ce el astepta.
In primul rand, daca este vorba de acceptarea sufletului, condamnarea si judecata au trecut in intregime. Asteptarea grozava s-a incheiat, dar prin lucrarea Altuia, astfel ca sunt eliberat de orice frica dupa dreptatea lui Dumnezeu. Marea Rosie care a nimicit pe egipteni a format un zid, la dreapta si la stanga israelitilor, pe calea sigura pentru iesirea din Egipt ; mantuirea lui Dumnezeu era acolo. Egiptul si puterea lui de opresiune a fost lasat in spate. Asa si moartea a devenit eliberare si mantuire pentru noi.
Si apoi, ce a devenit ea in realitate pentru noi ? In puterea invierii lui Hristos am fost adusi la viata. Cel care a trecut prin moarte sub judecata, fiind inviat, a devenit viata mea. Am sfarsit cu viata omului vechi ; o am pe cea a omului nou. Ma socotesc ca mort ; astfel nu se spune niciodata ca trebuie sa murim fata de pacat. Omul cel vechi nu moare si nu vrea sa moara ; omul cel nou nu are niciun pacat pentru care trebuie sa moara. Suntem socotiti ca fiind morti, si indemnati sa ne socotim ca morti. In Romani 6:11, este spus : "Tot asa si voi, socotiti-va pe voi insiva morti fata de pacat si vii fata de Dumnezeu, in Hristos Isus". In Coloseni 3:3, citim : "Voi ati murit si viata voastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu" ; apoi ne este zis sa omoram (lit. "mortificam", n.t.) madularele noastre care sunt pe pamant, in puterea acestei vieti noi si a Duhului Sfant care locuieste in noi. Deci am dreptul sa ma socotesc mort.
Moartea este pentru mine un castig, daca am cu adevarat dorintele omului nou. Ce eliberare ! Ce putere ! Moartea pentru credinta este eliberare de omul cel vechi pacatos care ne-a impovarat, in care, pe baza responsabilitatii, eram pierdut si incapabil sa ma intalnesc cu Dumnezeu. Potrivit apostolului Pavel, "atunci cand eram in carne, pasiunile pacatelor care erau prin lege lucrau in madularele noastre spre a aduce rod pentru moarte" (Rom. 7:5). Dar mai departe (Rom. 8:9) el zice : "Dar voi nu sunteti in carne, ci in Duh, daca, in adevar, Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi". Carnea nu mai este pozitia noastra inaintea lui Dumnezeu ; am recunoscut ca, in carne, eram pierduti si nenorociti. Aceasta era starea primului Adam , si asa eram. Legea a adus moartea si judecata peste aceasta stare de lucruri ; ori, eu nu mai sunt sub aceasta stare.
Asa ca este spus, cu privire la porunci : "Daca ati murit impreuna cu Hristos fata de cunostintele elementare ale lumii, pentru ce, ca si cum ati fi inca in viata in lume, va supuneti la randuieli ?" Pentru credinta, noi suntem morti, nu vii in lume. Astfel, tot ceea ce ne ajuta sa realizam prin incercare, suferinta si durere este un castig. Aceste exercitii ne fac sa realizam in sufletele noastre ca suntem morti. "In toate aceste lucruri este viata duhului meu" (Is. 38:16) ; el este degajat si eliberat de influenta apasatoare a omului vechi. Aceste dureri si sparturi in viata sunt, din punct de vedere moral, detaliile mortii. Dar moartea cui ? Cea a omului vechi.
Prin urmare, daca moartea ne afecteaza, ce este moartea ? Ea este partea a ceea ce este muritor, a omului natural. Viata cea noua, viata de inviere poate sa moara ? Nu ; ea a trecut prin moarte in Hristos, si nu poate sa moara. Ea este a lui Hristos ; astfel, prin moarte crestinul lasa moartea in spatele lui. El a parasit ceea ce era muritor. Suntem absenti din trup si prezenti cu Domnul. Viata era altadata in legatura cu ceea ce este muritor ; dar ea nu mai este. Am parasit ce era muritor pentru a fi cu Hristos ; vom fi "imbracati" prin puterea lui Dumnezeu. Omul cel vechi, Dumnezeu fie binecuvantat, nu poate sa invieze. Dumnezeu va invia trupurile noastre muritoare datorita Duhului Sau care locuieste in noi. Viata lui Hristos va fi aratata in trupul nostru glorios. Vom fi asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu, pentru ca El sa fie Intaiul-nascut intre mai multi frati. Acesta este rodul vietii divine ; dar, pana atunci, moartea insasi va fi intotdeauna o eliberare pentru noi, pentru ca avand viata cea noua, inseamna sa fim debarasati de omul cel vechi care impiedica si bareaza calea noastra. Aceasta inseamna a fi cu Hristos. Ce dulce si intaritor este gandul acesta ! Cand vom intelege diferenta dintre omul cel vechi si omul cel nou, realitatea vietii celei noi pe care am primit-o in Hristos, atunci va fi cunoscuta moartea omului vechi, si vom simti ca acest lucru este un castig adevarat si real. Fara indoiala, momentul ales de Dumnezeu este cel mai bun. Caci numai El stie de ce avem nevoie ca disciplina si ca exercitiu pentru a ne forma sufletele noastre pentru El ; si poate ne va pastra pentru ca sa cunoastem puterea acestei vieti in Hristos, astfel ca ce este muritor sa fie inghitit de viata fara ca sa murim.
Dar daca moartea este incetarea omului vechi, aceasta nu este decat incetarea pacatului, a piedicilor si a durerii. O vom sfarsi cu omul cel vechi, in care eram vinovati inaintea lui Dumnezeu, si aceasta prin dreptate, deoarece Hristos a murit pentru noi. O vom sfarsi, fiindca vom trai in puterea omului nou. Iata ce este moartea pentru cel credincios. A pleca "pentru a fi impreuna cu Hristos", aceasta este "cu mult mai bine".
Cine nu ar vrea sa "moara" pentru un asemenea "castig" ?
Rascumpararea ne da odihna si pace in prezenta lui Dumnezeu ; astfel suntem chemati sa umblam impreuna cu El. Aceasta nu este ingamfare ; este credinta. Ar fi ingamfare daca am crede ca putem fi mantuiti altfel.
Caractrerul vietii noastre este o dependenta permanenta de puterea divina. Daca suntem "in necaz de orice fel, dar nu stramtorati" (2 Cor. 4), este pentru ca puterea lui Dumnezeu ne sprijina. Dar atunci trebuie sa ma socotesc mort fata de vechea mea stare, si pentru a trai o viata noua in Hristos. Purtand intotdeauna in trup moartea lui Hristos, pentru ca si viata lui Isus sa fie aratata in trupul nostru (2 Cor. 4:10).
In cazul lui Pavel, nu-i era ingaduit mortii sa intrerupa puterea vietii divine, si astfel ea isi urma cursul fara piedica. Aceasta era o stare fericita, pe care si noi trebuie s-o cunoastem dupa masura noastra. Cand viata este activa ea se bazeaza pe obiectul ei ; caci caracterul vietii este cel al simplei dependente si al ascultarii pefecte. Ascultarea lui Hristos difera in intregime de gandurile noastre, care foarte adesea implica o vointa opusa fata de Dumnezeu, si, de asemenea, presupune deseori multe lucruri de la care trebuie sa ne abtinem, precum si multe drepturi la care trebuie sa cedam. Dar pentru Hristos, motivul era intotdeauna voia Tatalui, singurul motiv pentru tot ceea ce El a facut si pentru care a suferit. Astfel, motivul purtarii noastre, intrucat suntem cresturi noi, este voia lui Dumnezeu.
Este un fapt important, ca Sfintele Scripturi nu ne spun niciodata sa murim fata de pacat, caci nu am putea s-o facem niciodata. Dar Scriptura imi spune ca sunt mort, mort impreuna cu Hristos, si aici se afla libertatea crestina. Incep cu moartea impreuna cu Hristos. Eu nu as putea sa mor fata de pacat, deoarece pacatul este caracterul intregii mele vieti fara Hristos.
De acum inainte am o viata cu totul noua ; traiesc in Hristos. Fara indoiala, trebuie sa mortific (sa dau mortii, n.t.) carnea, dar numai in puterea acestei noi vieti o pot face, si caile lui Dumnezeu fata de noi, ne ajuta sa realizam aceasta. Dar cand Il privesc pe Hristos, Obiectul credintei, vad clar - dragoste, bucurie, rabdare si ascultare. Noi avem parte de aceasta viata, dupa cum Hristos a zis : "Pentru ca Eu traiesc, si voi veti trai". "Dumnezeu ne-a dat viata eterna si aceasta viata este in Fiul Sau". Astfel noi dobandim incredere in El, si apoi perfectiunea Lui care straluceste ca lumina ne arata toate inconsecventele noastre ; cu cat le vad mai mult in lumina perfectiunii lui Hristos, cu atat mai bine.
In puterea acestei vieti noi suntem practic morti, si vedem locuinta noastra care este din cer (2 Cor. 5:2). Lucrul acesta ne face sa gemem ; dar pentru ce gemem ? Fiindca am vazut si gustat gloria Domnului Isus Hristos, si ca nu suntem inca acolo in mod personal. Gemetele nu sunt cauzate de disperare, ci de o dorinta arzatoare, "dorind fierbinte sa fim imbracati cu locuinta noastra cea din cer". Nu avem inca aceasta glorie, dar o dorim ; caci credinta se sprijina pe temelia participarii noastre la eliberarea care a fost realizata pentru noi. Astfel, nu exista niciun crestin, oricat de slab ar fi, care sa nu doreasca gloria care i-a fost predestinata. Este adevarat pentru fiecare credincios ca "Cel care ne-a facut chiar pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a si dat arvuna Duhului" ; dar sa nu gandim ca arvuna Duhului este arvuna dragostei lui Dumnezeu. Aceasta este arvuna mostenirii, a gloriei, dupa cum este spus : "dupa ce ati crezut ati fost pecetluiti cu Duhul Sfant al promisiunii, care este arvuna mostenirii noastre, pentru rascumpararea posesiunii dobandite, spre lauda gloriei Sale" (Efes. 1:13, 14).
Ce a facut Dumnezeu pentru a ne mantui, a facut perfect. El ne-a iubit perfect, si din aceasta cauza avem siguranta deplina in ziua judecatii.
De asemenea, Hristos, in prezenta Caruia vom merge si inaintea scaunului de judecata la care ne vom prezenta, S-a dat pentru noi, dupa cum a zis apostolul Pavel : "Care m-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru mine". El nu a dat numai viata Sa, sau cuvantul Sau, - a dat totul, afectiunile Sale, inima Lui, tot ceea ce El era. Orice gand si binecuvantare pe care le avem in El, El este cel care le-a dat. Caci, desi noi suntem subiectele rascumpararii, Cel care a lucrat-o Isi are interesul Sau etern in ea : "Va vedea munca sufletului Sau si va fi satisfacut".
Nu era nicio ezitare sau teama la apostolul Pavel, atunci cand a zis : "Caci noi toti trebuie sa fim aratati inaintea scaunului de judecata a lui Hristos". Credinta realizeaza aceasta artare inaintea lui Dumnezeu ca ceva prezent si aceasta este foarte util pentru suflet. Aceasta face constiinta activa ; da, aceasta este ceva foarte necesar in umblarea noastra zilnica cu Dumnezeu si inaintea oamenilor. Constiinta lui Pavel era intotdeauna activa. El se straduia zi si noapte sa aiba o constiinta fara vina inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor. Constiinta lui era curatita, dar in acelasi timp activa si exersata ; si ea era aratata inaintea lui Dumnezeu.
S-ar putea sa nu existe raul exterior, si totusi sa existe lucruri in fiecare din inimile noastre pe care le stim si le permitem, care nu-L reprezinta pe Hristos in noi. Dar trebuie ca sa fim aratati inaintea scaunului de judecata al lui Hristos. Totul este har, dar actiunea Sa actuala, este de a exersa constiinta. Avand mantuire in Hristos, vazuti ca fiind in El si socotiti drepti in El, prin urmare avand pacea constiintei si odihna inimii, vom putea sa ne judecam pe noi insine in lumina care arata totul. Fie ca Domnul sa ne elibereze de orice rezerva din sarmanele noastre inimi !
Exista puterea vietii in Hristos care ne face in stare sa biruim asupra pacatului si a mortii si de a trai nu pentru noi insine, ci pentru Cel care ne-a iubit, care a murit pentru noi si care este asezat la dreapta lui Dumnezeu. Noi suntem deja inviati in El, si trebuie sa ne aratam impreuna cu El in glorie. Nu trebuie deci sa permitem la nimic altceva care ar lua locul lui Hristos in preocuparile noastre, nicio nebunie, nicio importanta de sine, nicio stare rea, nici chiar ingrijorarile vietii acesteia. Tot ceea ce L-ar intrista pe Duhul Sfant al lui Dumnezeu ne-ar intuneca vedere si nu ar mai exista putere. Este spus despre Pastorul cel bun ca El restaureaza sufletul (Ps. 23) ; asa ca inimile noastre nu trebuie sa fie multumite umbland departe de Domnul, sau intr-o stare care nu ar suporta sa se arate in lumina.
Cand viata este activa, ea reactioneaza asupra obiectului ei ; atat timp cat ne vom ocupa de un obiect din afara noastra suntem eliberati de noi insine. Acest lucru este valabil chiar si pentru lucrurile naturale.
Este un gand infinit de pretios pentru noi, o mangaiere profunda, o bucurie de nedescris, de a putea sa-L privim pe Hristos si de a spune ca El este viata noastra. Moartea nu are putere asupra vietii lui Hristos. Puterea divina, care actioneaza in viata, inghite moartea si ne da o eliberare deplina de efctele pacatului. Aceeasi putere divina care L-a inviat pe Hristos dintre morti, lucreaza acum in noi si ne va invia prin Isus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu