Am vazut cerul deschis Apoc. cap. 21:1-2
- XII -
Christian Briem
7 Starea eterna
7.1 Un cer nou si un pamant nou
Cu primele opt versete din cap. 21 din Apocalipsa, ajungem la o sectiune care descrie eternitatea. Exista o veche cantare care incepe cu aceste cuvinte puternice si impresionante:
"O eternitate, cuvant care explodeaza ca un tunet"
De multe ori am meditat asupra adevarului din aceasta scurta expresie. Gandul eternitatii este in mod efectiv atat de uluitor incat ar putea sa faca sa explodeze slabele noastre inimi. Ce inseamna cu adevarat "eternitatea" nu poate fi conceput de duhul omenesc. Ce contine "pierzarea eterna, "fericirea eterna"? Domeniul de aplicare si transformarile pe care acest cuvant "eternitate" le implica sunt de neimaginat incat niciun muritor nu poate avea nici cea mai mica idee. Din acest motiv Scriptura nu ne descopera decat foarte putine lucruri. Indicatii directe despre starea eterna figureaza in 1 Cor. 15:24-28 ; Efes. 3:21, si in pasajul citat deja din 2 Petru 3:13. Expresia "odihna Sa", in deplina sa insemnatate, odihna lui Dumnezeu din Evrei 3 si 4, se refera in mod indiscutabil la starea eterna.
Descrierea cea mai extinsa si cea mai detaliata despre ceea ce noi numim "starea eterna" figureaza in primele opt versete din Apocalipsa 21. Aceste versete constituie ultima parte din aceasta sectiune a cartii care traseaza in mod cronologic evenimentele din timpul de la sfarsit, de-o maniera concisa si puternica. Ne amintim ca aceasta sectiune incepe de la cap. 19:11, cu coborarea lui Hristos din cerul deschis. In final, dupa domnia de o mie de ani, ne-am ocupat de batalia din jurul "cetatii iubite", de soarta finala a diavolului aruncat in iazul de foc, de invierea celor morti si de judecata definitiva a acestora inaintea marelui tron alb. Invierea tuturor celor nelegiuiti face inca parte din ceea ce este denumit "in timp", astfel ca judecarea lor inaintea marelui tron alb are loc deja in pragul eternitatii. Ceea ce ne este prezentat in primele opt versete din cap. 21 se lega direct cu finalul cap. 20.
Astfel deci, prezentarea impartirii in capitole este mai degraba nepotrivita si induce in eroare. Daca cap. 21 ar fi inceput la v. 9, structura textului aparea mult mai bine. La inceputul acestei lucrari, am indicat deja ca dupa descrierea starii eterne din primele opt versete din cap. 21, ne este oferita un fel de retrospectiva asupra timpului Imparatiei care a precedat. Aceasta sectiune continua pana la cap. 22 v. 5, si descrie Adunarea in glorie, in relatiile sale cu pamantul in timpul domniei milenare. Vom vedea ca este bine sa luam in considerare detaliile, si cercetare cu ajutorul lui Dumnezeu a motivelor unei astfel de retrospective. Dar, pentru moment, este important de retinut cel putin acest lucru: tot ceea ce se relateaza de la cap. 21 v. 9, priveste situatiile anterioare celor descrise in versetele 1 la 8.
Daca vrem acum sa ne facem o idee de ceea ce Sfanta Scriptura prezinta in acest pasaj cu privire la starea eterna, nu putem decat sa-I cerem lui Dumnezeu harul, respectul si sobrietatea necesara, dar, de asemenea, o inima larga. Pe de-o parte, El vrea sa ne fereasca sa mergem dincolo de ceea ce este revelat; dar pe de alta parte, El vrea sa ne ajute sa cercetam cu ravna si sa intelegem ceea ce I-a placut sa reveleze despre un subiect atat de inalt!
7.1.1 In ce masura cerul si pamantul devin noi?
Acesta este un al optulea "Si am vazut" care introduce ultima scena din aceasta serie de viziuni:
"Si am vazut un cer nou si un pamant nou, pentru ca cerul dintai si pamantul dintai trecusera; si marea nu mai era" (21:1).
Am vazut in capitolul precedent, cum pamantul si cerul au "fugit" dinaintea Celui care sedea pe tron. Aceasta este ceea ce se face aluzie aici, cand se zice ca cerul dintai si pamantul dintai "trecusera". Am remarcat deja ca aceasta nu inseamna "nimicirea" (anihilarea) lor. Atunci cand in Evrei 1:11, 12, Dumnezeu vorbeste despre pamantul si cerul vizibil ca vor pieri, (nu este vorba decat de acestea, si nu de locuinta eterna a lui Dumneze), El le compara cu o haina veche pe care Fiul, Domnul Isus, le va face sul ca pe un vesmant. Ori, "a le face sul" nu inseamna a le nimici (anihila). Si aceasta deoarece este adaugat: "si vor fi schimbate". In acord cu aceasta, apostolul Pavel a scris corintenilor: "deoarece chipul (*) lumii acesteia trece" (1 Cor. 7:31), adica forma in care o vedem noi astazi.
(*) Cuvantul folosit aici pentru "chip" (gr. schema) exprima forma aparenta exterioara, specifica unui lucru sau unei persoane, mai precis aspectul sau exterior. - In ceea ce priveste cerul si pamantul cel nou: la fel cum trupul nostru de inviere va fi intocmit din cel vechi (1 Cor. 15:51), si la fel cum un vas de lut stricat este folosit pentru a face unul nou (Ier. 18:4), in acelasi fel, cerul si pamantul cel nou vor fi intocmite din elementele vechii creatii. In aceasta privinta, nu trebuie sa ne gandim la "cer" ca fiind "firmamentul" (bolta cereasaca, n.t.), intregul univers. Multe lucruri fac sa gandim ca nu este vorba decat de cerul atmosferic, cerul care este in relatie speciala cu pamantul ca rezultat al zilei a doua din creatie (Gen. 1:6-8). Dupa gandul lui Dumnezeu, el constiuie un sistem legat de pamant. In acest sistem, Satan, "domnul puterii vazduhului" (Efes. 2:2), a avut acces dintotdeauna (Iov 1:7 ; 2:2) si pana astazi (Efes. 6:12). Acesta este sfera sa de influenta.
Dumnezeu va face toate lucrurile noi. Totul va iesi ca nou din mana Celui care sade pe tron (21:5). Pentru aceasta, trebuie ca alaturi de schimbarile morale, sa aiba loc, de asemenea, transformari sub forma unor bulversari fizice de-o amploare de neimaginat. Ele vor duce la intocmirea unui cer si a unui pamant ca noi, dar ele nu vor fi "noi" in sensul ca va fi cu totul alt pamant si alt cer. "Nou" sau "ca noi", inseamna in mod evident o alta stare a pamantului si a cerului. Acest lucru este subliniat prin termenul pe care Duhul Sfant il foloseste pentru "nou".
Limba greaca are mai multe cuvinte care exprima ideea de ceva nou. Aici este folosit cuvantul "kainos"; el semnifica "nou" in sensul de "tanar (nou nascut, n.t.), fres (proaspat, n.t.), nefolosit inca, necunoscut, neobisnuit", nu nou in sens cronologic, ci nou in aspectul sau exterior, in ce priveste calitatea sa, caracterul sau. Ori, tocmai acesta se pare ca este gandul aici, cand este vorba de un cer nou si un pamant nou. Ar trebui, de asemenea, remarcat contrastul dintre "noul" cer si "intaiul" cer, dintre "noul" pamant si "intaiul" pamanat.
Profetul Isaia a fost primul care a vorbit, sub calauzirea lui Dumnezeu, de un cer nou si de un pamant nou, dand cuvantului "nou" acelasi sens ca si aici in Apocalipsa: "Pentru ca, Eu creez ceruri noi si un pamant nou; si cele dinainte nu vor mai fi amintite, nici nu vor mai veni in inima" (Is. 65:17). Versiunea Septuaginta, traducerea greaca a Vechiului Testament, foloseste deci aici cuvantul "kainos" (si in Is. 66:22).
Sa retinem totusi ca aceste pasaje nu descriu inca starea eterna. Desi sunt folosite aceleasi expresii, "un cer nou" si "un pamant nou", cu toate acestea, aceste expresii nu pot insemna mai mult decat o reinnoire a cerului si a pamantului din punct de vedere moral in timpul domniei milenare. Nu doar cerul va fi eliberat de prezenta si puterea lui Satan (Apoc. 12:10 si urmat. ; Efes. 6:12), ci, de asemenea, si pamantul, si chiar toata creatia va fi eliberata din robia stricaciunii si de consecintele blestemului (Rom. 8:21 ; Ps. 67 si 72).
Aceasta va fi, intr-adevar, o stare binecuvantata si minunata pentru cer si pentru pamant. Totusi, aceasta nu este inca starea eterna. Caci, in ciuda tuturor binecuvantarilor din timpul domniei de pace a lui Hristos, va exista inca moarte (Is. 65:20). In acest timp al Imparatiei vor exista, de asemenea, "insule" si corabii (Is. 60:9), ceea ce presupune in mod indiscutabil existenta marii. In Apoc. 21, din contra, se spune in mod expres ca "marea nu mai era" "Apoc. 21:1).
Aceasta declaratie poate fi, fara nicio indoiala, interpretata in diferite moduri. Sa ne amintim mai intai semnificatia simbolica a "marii". Ea prefigureaza masele popoarelor in agitatia lor, care resping controlul guvernamental al lui Dumnezeu (Apoc. 13:1 ; Dan. 7:2, 3 ; Is. 57:20). "Marea" ne duce cu gandul la ceva care, in sine, este vag, nesigur, instabil, nesupus, care nu asculta de nicio ordine, divina sau omeneasca.
Daca nu pierdem din vedere aceste trasaturi, cata greutate are sensul acestor cuvinte: "Si marea nu mai era"! Pe pamantul cel nou, si in contrast complet cu timpul actual, nu va mai fi nimic vag sau nesigur, instabil sau de necontrolat, nimic care sa scape de sub controlul lui Dumnezeu. Totul va fi in acord perfect si in armonie perfecta cu voaia Sa.
Numai atunci, mi se pare, ca va fi implinita in mod deplin rugaciunea atat de larg raspandita numita "Tatal nostru" : "Faca-se voia Ta, precum in cer, asa si pe pamant" (Mt. 6:10). Printre multitudinea locuitorilor din cer si de pamant, nu se va gasi niciunul care sa nu fie in totul conform cu voia lui Dumnezeu. "Timp binecuvantat!" s-ar putea proclama, daca se mai poate numi inca "timp", caci este vorba de eternitate. Timpul va fi schimbat deja in ziua eterna a lui Dumnezeu (2 Pet. 3:12).
Dar marea a fost, de asemenea, elementul de separatie dintre continente. Vedem deci aici ca nu va mai fi nimic din ceea ce ar putea sa-i desparta pe oameni unii de altii. Ce gand fericit! Nimic nu-i va mai impiedica pe locuitorii pamantului sa aiba relatii pasnice intre ei si sa aiba comuniune unii cu altii. Dumnezeu va indeparta orice bariera.
Dar cred ca "marea" aici, poate fi, de asemenea, inteles in sens cu totul literal. Acest punct de vedere este sustinut si de faptul ca, in sectiunea de care ne ocupam (19:11 la 21:8), limbajul simbolic trece pe planul al doilea, si ca termenul "mare" este folosit, de fapt, in sensul sau material: "Si marea a dat inapoi pe mortii care erau in ea" (20:13). Ori, daca marea, si datorita ei atmosfera pe care o stim, nu ar subzista, atunci nicio viata organica nu ar putea exista. Dupa schimbarile fizice deosebite, va fi o noua viata pe pamantul cel nou, o alta viata, o viata de un nivel mult mai inalt. Oamenii rascumparati si schimbati vor trai pe acest pamant, dupa cum vom vedea in continuare.
"Si marea nu mai era" - fericit gand! Aceasta stare de imperfectiune caracterizata prin mare, va disparea pentru totdeauna. Ceea ce separa pe oameni, prin care ordinea (simbolizata de pamant) era distrusa, devastata si inghitita, nu va mai fi. In loc de aceasta, totul va avea legatura, sigur si stabil, asigurat pentru eternitate. Pe pamantul cel nou, oamenii vor locui in pace si in fericire. Totul va fi perfect si va dainui etern - spre gloria lui Dumnezeu. Minunata perspectiva!
7.2 Noul Ierusalim - 21:2
Acum un obiect nou capteaza privirea vazatorului:
"Si am vazut cetatea sfanta, noul Ierusalim, coborand din cer, de la Dumnezeu, pregatita ca o mireasa impodobita pentru sotul ei" (Apoc. 21:2).
Atunci cand este vorba despre cerul si pamantul cel nou, nu ne este oferita nicio descriere despre maretia, aspectul sau intocmirea lor. E suficient ca ne este spus ca ele sunt in intregime noi si ca ele formeaza cadrul potrivit si neschimbator pentru desfasurarea eterna a gloriei lui Dumnezeu.
Dar, referitor la ceea ce Ioan vede acum, este cu totul altfel. El vede o cetate coborand din cer, si ea ne este infatisata in cinci puncte care ne descopera o imagine globala:
- ea este sfanta,
- in caracterul sau ca Ierusalim, ea este noua,
- provenienta si caracterul sau sunt ceresti,
- originea sa este divina,
- ea este impodobita ca o mireasa pentru sotul ei.
Este suficient sa aruncam o privire rapida asupra acestor cinci caractere ale cetatii, pentu a ne da impresia ca, in spatele acestei imagini a cetatii, se ascunde Adunarea lui Dumnezeu, adevarata Biserica, in glorie. Mergand mai departe in examinarea cetatii, aceasta impresie devine o certitudine, care devine si mai puternica atunci cand intelegem ceea ce ni se spune despre cetate in paragraful urmator. Acolo se revine inapoi in timpul domniei de o mie de ani, si este semnificativ ca atunci "cetatea sfanta, Ierusalimul" este pusa pe aceeasi treapta cu "mireasa, sotia Mielului".
Babilonul, falsa biserica din timpul de la urma este numit "cetatea cea mare" (18:10, 16, 18). Ori, adevarata Biserica formeaza "cetatea cea sfanta". In ea totul este in armonie cu natura lui Dumnezeu (Efes. 1:4) si cu intreaga scena in care ea se afla. Desemnarea de "cetatea sfanta" apare de trei ori in Apocalipsa (11:2 ; 21:2 ; 22:19). In timp ce primul pasaj se refera literal la Ierusalimul pamantesc, celelalte doua pasaje arata caracterul sfant al Bisericii glorificate. Ramane de remarcat ca imaginea unei cetati vorbeste de un sistem bine ordonat, si in acest caz intocmit de de Dumnezeu, in interiorul careia exista o comuniune si o bucurie de relatii, si unde exista loc pentru a locui si loc pentru a ramane. Cat de mult ne bucura acest gand! In Noul Testament, Adunarea nu a fost niciodata asemuita cu o cetate: nu gasim aceasta decat la sfarsitul cartii Apocalipsa.
Dar aceasta cetate, Adunarea glorificata, de asemenea, este numita noul Ierusalim. Deja, in promisiunile Sale catre invingatorul din Filadelfia, Domnul arata aceasta scena a eternitatii, si vorbeste de "cetatea Dumnezeului Meu", "noul Ierusalim, care coboara din cer, de la Dumnezeul Meu" (3:12). Aceasta denumire de "noul Ierusalim" subliniaza, desigur, contrastul cu vechiul Ierusalim, cetatea in sensul ei literal, legata de poporul lui Dumnezeu. La cap. 20 gasim ultimul titlu gratios de "cetatea preaiubita" (v. 9). Aceasta cetate (Ierusalimul pamantesc) si-a implinit in acel timp totusi rolul sau si a incetat sa mai existe. "Ierusalimul de sus... care este mama noastra" (Gal. 4:26) si care va purta atunci numele de "noul Ierusalim", va dainui pentru eternitate. Este bine de remarcat apoi, ca Adunarea in timpul domniei lui Hristos de o mie de ani, este descrisa ca "cetatea cea sfanta, Ierusalimul" (21:10); ea nu va avea calificativul de noua decat in legatura cu starea eterna. "Iata, Eu fac toate noi" este cuvantul Celui care sade pe tron (v. 5).
Faptul ca cetatea coboara din cer arata ca locul de origine, locul care ii este propriu, este cerul. Acolo unde locuieste Dumnezeu, acolo este si locuinta ei. Astfel, ea poarta un caracter absolut ceresc. In principiu, acesta este deja adevarat pentru cei rascumparati din timpul harului. Dumnezeu i-a binecuvantat cu orice binecuvantare spirituala in locurile ceresti (Efes. 1:3). Si El i-a asezat in Hristos in locurile ceresti (Efes. 2:6). Cat de putin realizam si gustam ca aceasta este pozitia noastra! "Asemenea Celui ceresc, asa sunt si cei ceresti" (1 Cor. 15:48). Cu toate acestea, ce schimbare va fi pentru noi atunci cand vom putea sa ne bucuram intr-un mod perfect de binecuvantarile care ne-au fost acordate in Hristos, in gloria cerului si in prezenta directa a lui Dumnezeu!
Calificativul "de la Dumnezeu" arata ca Adunarea, care va fi atunci in glorie, este de origine divina. In inima Lui gasim tot ceea ce este Adunarea si tot de ceea ce ea se bucura. Totul vine de la El. Adunarea este lucrarea mainilor Sale, creatia Sa cea mai inalta. Aceasta ne atinge in mod profund cand ne gandim la pretul pentru rascumparare, infinit de mare, pe care a trebuit sa-l plateasca pentru ea: "pe care a cumparat-o cu sangele Propriului Sau Fiu" (Fapte 20:28).
Dar, iata ca imaginea cetatii se schimba brusc in cea a unei mirese: "pregatita ca o mireasa impodobita pentru sotul ei". Simbolul unei cetati nu mai este suficient atunci cand este vorba de a arata afectiunile Domnului pentru Adunarea Sa. O mie de ani s-au scurs de la nunta Mielului (19:7, 8), si totusi se spune "sotia Lui s-a pregatit". Intre timp cerul si pamantul au fost descompuse, timpul si lucrurile trecatoare au facut loc eternitatii si a stabilitatii absolute. Dar afectiunile dintre mireasa si Mire si reciproc, sunt la fel de proaspete si luminoase ca la inceput. Dupa o mie de ani de glorie si de binecuvantare de neimaginat, Adunarea va fi inca vazuta ca o mireasa impodobita pentru sotul ei. Ea nu a pierdut nimic din prospetimea si frumusetea ei pentru Domnul Isus.
De la inceput El a vazut Adunarea in frumusetea ei, si datorita ei El a parasit totul, tot ceea ce El avea, pentru a poseda aceasta perla (Mt. 13:45-46). Da, El a iubit Adunarea si S-a dat pe Sine Insusi pentru ea. Aceasta a fost expresia cea mai inalta a dragostei Sale pentru ea. Dupa ce a castigat-o pentru Sine, El o ingrijeste si o curateste in dragostea Lui neobosita pe tot parcursul existentei sale pe pamant. Ea trebuie sa-I corespunda in sens moral, cat mai mult posibil, deja de pe pamant. Dar o a treia dovada minunata a dragostei Sale este ca El o va lua la Sine si ca El si-o va prezenta, glorioasa, "neavand pata sau zbarcitura sau ceva de felul acestora, ci ca sa fie sfanta si fara cusur" (Efes. 5:25-27). Din acel moment, ea va fi la El in glorie, si El va fi satisfacut sa contemple sotia Sa glorificata, pentru care a fost in agonie altadata pe cruce, inconjurat de intuneric.
Da, dragostea Sa este nemarginita la fel cum este El Insusi. A fost ieri, este astazi, si va ramane aceeasi in toata eternitatea. Relatiile intime dintre Hristos si Adunare, reprezentate prin relatiile dintre mire si mireasa, nu se vor schimba intreaga eternitate, si vor pastra totdeauna toata prospetimea lor. Desi Adunarea este sotia Mielului, ea este si va ramane mireasa (termen specific pentru ziua casatoriei). Aceasta va fi deja vizibil in timpul domniei de o mie de ani (21:9), si va fi si va ramane asa in starea eterna. Expresia "pregatita ca o mireasa impodobita pentru sotul ei" este o dovada in plus.
Cine poate masura dragostea lui Hristos si harul lui Dumnezeu care ne-au fost date pentru eternitate? Cu siguranta, Dumnezeu va arata in veacurile viitoare (adica in eternitate) nemarginitele bogatii ale harului Sau, in bunatate fata de noi, in Hristos Isus (Efes. 2:7).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu