temelia si adevarul

 

                     Evanghelia dupa Ioan - Isus Fiul lui Dumnezeu

                                        Comentarii detaliate asupra Evangheliei dupa Ioan

                                                                               - XX -

     Hamilton Smith

     21     Arestarea si aparitiile Domnului - 18

     In relatarea evenimentelor finale ale vietii lui Hristos, asa cum gasim in Evanghelia dupa Ioan, accentul este pus pe prezentarea gloriei lui Hristos ca Persoana divina - marele scop al acestei Evanghelii. Astfel, de mai multe ori, vom gasi detalii care dau o marturie directa despre divinitatea Domnului, dar care arata totusi perfecta Lui ascultarea in intruparea pe care a luat-o. Ce privilegiu sa avem astfel inimile noastre atrase spre El pentru a-L adora o data ca singurul Fiu al Tatalui si ca Cel care a devenit carne, plin de har si de adevar !

     Cap. 18.1

     Cu ce frumusete sunt expuse aceste adevaruri in scena solemna a tradarii, descrisa in primele unsprezece versete ! La versetul 1 citim : "Isus a iesit impreuna cu ucenicii Sai". Astfel, Il vedem pe Pastorul cel Bun mergand inainte si oile urmandu-L.

     Cap. 18:2-9

     Versetele de care ne ocupam arata venirea lupului ; dar daca Iuda "stia locul" unde Isus Se adunase deseori impreuna cu ucenicii Sai, el nu L-a cunoscut niciodata pe Isus. El nu stia nimic despre gloria Persoanei Sale, despre puterea Lui mare asupra tuturor dusmanilor Sai, despre infinita Lui dragoste pentru sarmanele Lui oi, si despre perfecta Lui ascultare fata de Tatal. Rautatea lui Iuda a oferit ocazia de a se revela perfectiunea lui Isus pe de-o parte si, pe de alta parte, de a se manifesta slabiciunea si rautatea carnii, chiar la un ucenic devotat. Din nefericire ! la noi insine, deseori impotrivirea, jignirea si tradarea, produc o demonstratie trista a carnii. Asa cum Petru insusi, dupa multi ani mai tarziu, a putut sa ne indemnne, sa luam bine seama la aceasta scena miscatoare si sa-L luam pe Hristos ca model, pentru ca sa putem calca pe urmele Lui (1 Petru 2:21-23).

     1. Deci, mai intai vedem stralucind gloria divinitatii Sale si perfectiunea umanitatii Lui ; intr-adevar, citim : "Isus deci, stiind toate cele care urmau sa vina asupra Lui, a mers". Un simplu om, cu cea mai mica cunoastere a ceea ce ar urma sa se intample, ar fi dat cu siguranta inapoi. Numai despre o Persoana divina ar putea fi spus, intr-un mod absolut, ca stie toate lucrurile ; si numai despre un Om perfect, care stie toate lucrurile, ar putea fi adaugat ca El "a mers". Domnul Se supune omului, dar in ascultare fata de Tatal. "Nu M-am impotrivit, nu M-am dat inapoi" (Isaia 50:5).

     2. In al doilea rand, vedem puterea Lui mare ca Persoana divina, caci atunci cand le-a zis : "Eu sunt", vrajmasii Sai "s-au dat inapoi si au cazut la pamant". Ei se aflau in prezenta marelui "EU SUNT", Cel care detinea toata puterea, si impotriva Caruia lumea nu putea sa faca nimic, in ciuda concentrarii fortelor sale, echipate cu felinare, faclii si arme. Atunci cand Domnul gloriei "a mers", vrajmasii Sai "s-au dat inapoi". Astfel, vorbind profetic despre Hristos, psalmistul a putut spune : "Sa fie dati inapoi si sa fie infruntati cei care-si gasesc placerea in nenorocirea Mea" (Ps. 40:14 ; 70:2, 3).

     3. In al treilea rand, vedem dragostea infinita a Pastorului cel Bun pentru oi. Cand vine lupul, in loc sa lase oile si sa fuga, asa cum ar face un simplu angajat, El "isi da viata pentru oi" (Ioan 10:11, 12). Dar daca El Se da, nu va ingadui ca oile sa fie atinse. De aceea, El poate spune : "Deci, daca Ma cautati pe Mine, lasati-i pe acestia sa se duca". Cuvantul pe care El l-a spus si-a gasit astfel implinirea : "N-am pierdut pe niciunul dintre cei pe care Mi i-ai dat". Sarmanele Lui oi vor putea esua, dupa cum Petru L-a tagaduit si toti L-au parasit ; dar din partea Domnului, totul este perfectiune si, prin urmare, niciunul din ai Sai nu va fi pierdut. Astfel, in ciuda tuturor esecurilor noastre, si in ciuda lupilor ingrozitori care au intrat printre copiii lui Dumnezeu, necrutand turma (Fapte 20:29), ramane adevarat - si ce binecuvantare - ca in final toate oile vor ajunge la tinta, niciuna nu va fi pierduta, si nu va lipsi niciuna in acea mare zi.

     Cap. 18:10, 11

     4. In al patrulea rand, vedem ascultarea perfecta a lui Hristos fata de voia Tatalui, in contrast cu slabiciunea carnii la unul din cei mai devotati ucenici ai Sai. Cand Domnul veghea in gradina, Petru dormea ; cand Domnul S-a supus dusmanilor Sai, in ascultare fata de voia Tatalui, Petru se impotriveste cu o ravna carnala. Petru era sincer, dar sinceritatea chiar la un sfant, daca el actioneaza in carne, nu face decat sa agraveze raul pe care il face. Asa cum a spus cineva : "Chiar si cei mai onorati slujitori ai Sai gresesc, si sunt in stare sa greseasca, mai ales atunci cand sunt condusi de ravna lor naturala si de propria lor intelepciune, prea siguri de ei insisi pentru a mai lua in considerare caile Domnului si de a lua seama la cuvantul Sau pentru a invata de la El" (W.K.). Probabil ca Petru era departe de a banui ca lovind cu sabia pe robul marelui preot actiona in opozitie directa cu voia Tatalui. Mustrandu-l pe Petru, Domnul a putut spune : "Oare nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatal ?". Natura amabila si plina de ravna i-ar fi indepartat acest pahar de pe buzele Sale si, fara sa vrea, ar fi impiedicat implinirea tuturor sfaturilor eterne si profunde ale Tatalui pentru gloria lui Hristos si binecuvantarea omului.

     Cap. 18:12-14

     Daca voia Tatalui cu privire la Domnul ar fi fost ca El sa Se elibereze singur de dusmanii Sai, recurgerea la sabie nu ar fi fost necesara. El ar fi putut sa plece linistit atunci cand dusmanii Sai au cazut la pamant ; la fel, la inceputul slujbei Sale, atunci cand oamenii rai au vrut sa-L arunce de pe marginea abrupta a muntelui, El a trecut linistit prin mijlocul lor si a plecat. Dar acum, a ajuns la capatul drumului Sau, si ceasul marii lucrari de la cruce sosise. Astfel, in supunere fata de voia Tatalui, S-a lasat legat si dus de acesti oameni care, fiind in acelasi timp instrumentele lui Satan, serveau la executarea sfatului hotarat si a cunoasterii mai dinainte a lui Dumnezeu. La fel si Caiafa, un om rau, este folosit de Duhul lui Dumnezeu pentru a vesti marele adevar ca era de folos pentru popor ca sa moara un singur Om.

     Cap. 18:15-18

     Am vazut energia carnala a lui Petru ; vedem acum slabiciunea carnii. Cu siguranta, Petru L-a urmat pe Isus, dar L-a urmat increzandu-se in sine si va face experienta propriei sale slabiciuni. Un alt ucenic a intrat in palat, nu atat ca ucenic al lui Isus, ci ca o cunostinta a marelui preot ; si, prin mijlocirea sa, Petru va fi pus intr-o pozitie gresita ; astfel, simpla intrebare a unei slujitoare l-a facut sa cada. Simtind pericolul care ar putea veni peste el daca marturisea ca este ucenicul Aceluia caruia marele preot I-a prezis moartea, Petru minte in mod deliberat. Astfel, un om indraznet si curajos cade cand se afla intr-o pozitie gresita. Pentru a-L urma pe Domnul, avem nevoie sa fim sustinuti de o putere care este dincolo de puterea naturala. Domnul I-a cerut Tatalui sa-i pazeasca de rau pe ucenicii Sai. Ca si noi, de multe ori, Petru a gandit ca poate sa se pazeasca singur, si este ingaduita o cadere, pentru ca el sa invete propria lui slabiciune. El tagaduieste ca este un ucenic si, dupa aceea, poate sa se asocieze cu dusmanii Domnului si sa se incalzeasca la focul aprins de lume.

     Cap. 18:19-24

     Scena se schimba acum si trecem de la caderea ucenicului asociat cu lumea la perfectiunea lui Isus in prezenta impotrivirii lumii. Marele preot Il intreaba pe Domnul despre ucenicii Sai si despre invatatura Lui. Astfel de intrebari lasa sa se inteleaga ca El uneltea in ascuns impotriva autoritatilor. Domnul respinge insinuarea amintind marelui preot ca El a vorbit deschis lumii, si ca El a invatat public in locurile de strangere publica. El nu avea nimic de ascuns. Marele preot nu avea decat sa-i intrebe pe cei care L-au auzit : ei ar fi dat marturie despre invatatura Sa. La raspunsul Domnului nu se poate raspunde ; dar, asa cum se intampla deseori cand un argument ramane fara raspuns, cel care se impotriveste recurge la insulte si jigniri. Astfel, slujitorii, al caror rol era de a pastra ordinea, Il lovesc pe Domnul. Aceste insulte sunt primite de Domnul cu o demnitate dreapta si fara teama.

     Cap. 18:25-27

     Scena se schimba din nou si, in contrast izbitor cu Invatatorul, vedem cum se comporta sarmanul slujitor cand este pus la incercare. Domnul, legat, Se afla inaintea dusmanilor Sai ; Petru, liber, statea printre dusmanii Domnului si se incalzea. A doua oara ii este pusa intrebarea : "Nu esti si tu dintre ucenicii Sai ?". Si, din frica de om, Petru tagaduieste din nou. Pentru a treia oara, unul dintre robi, care poate marturisi ca l-a vazut pe Petru in gradina cu Hristos, il intreaba cu privire la relatia lui cu Domnul ; el nu face decat sa provoace a treia tagaduire. La fel ca Petru, noi avem carnea in noi si diavolul impotriva noastra, si trebuie sa invatam ca nici cea mai reala dragoste pentru Domnul, nici cea mai mare cunostinta a Scripturii, nicio intentie buna, oricat de onesta ar fi, nici chiar experientele cele mai profunde sau darul cel mai inalt, nici posesiunea vietii divine, nimic nu ne va impiedica sa-L tagaduim pe Domnul sub presiunea fricii, sau de a ceda celor mai grosolane pofte in prezenta ispitei, sau de a ne manifesta mania si a ne razbuna pe cei care ne insulta ; singura noastra salvare este de a sta aproape de Domnul, si de a fi intariti in harul care este in Hristos Isus. Petru a trebuit sa invete, asa cum trebuie s-o facem si noi, poate printr-o experienta amara, adevarul cuvintelor Domnului : "Despartiti de Mine, nu puteti face nimic" (Ioan 15:5).

     Cap. 18:28

     Conducatorii religiosi ai natiunii iudaice L-au respins pe Hristos ; acum sunt pusi la incercare capeteniile politice ale natiunilor. Binecuvantatul Domn este dus inaintea lui Pilat, cu rezultatul ca acea guvernare, care fusese data natiunilor pentru a lauda ce este bun si executarea judecatii asupra celui care face raul (Romani 13:4), este folosita pentru a condamna pe Cineva in care, dupa propria lor marturie, nu au gasit nicio crima.

     Cap. 18:29, 30

     Pilat poate fi un om din lume cu inima impietrita, dar cel putin el manifesta o aparenta de dreptate intreband de ce este acuzat Hristos. In raspunsul lor, iudeii pretind ca sunt oameni drepti, si considera jignitoare sugestia ca ei ar fi fost capabili sa-L aduca pe Domnul inaintea judecatorului daca El nu ar fi fost un raufacator.

     Cap. 18:31, 32

     Pilat cauta sa arunce responsabilitatea de a-L judeca pe Domnul asupra iudeilor. In replica, ei isi tradeaza scopul stabilit ca, oricare ar fi verdictul lui Pilat, ei au ajuns deja la concluzia ca Domnul trebuie sa moara. Dar puterea de a executa o sentinta de moarte fiindu-le retrasa de catre romani, iudeii trebuiau sa predea cazul in mainile lui Pilat. Astfel, iudeii si natiunile devin instrumentele folosite pentru a implini propriile cuvinte ale Domnului cu privire la moartea cu care El avea sa moara (Fapte 4:27, 28).

     Cap. 18:33, 37

     Dupa ce a vorbit cu iudeii, Pilat a intrat din nou in pretoriu si i-a pus Domnului doua intrebari : "Esti Tu Imparatul iudeilor?" si "Ce ai facut?". Domnul raspunde : "De la tine insuti spui aceasta, sau altii ti-au spus-o despre Mine?. El face cunoscut astfel lui Pilat ca, contrar oricarei justitii, El a fost calomniat inaintea judecatorului. Daca S-ar fi facut Imparat, opunandu-Se lui Cezar, slujitorii Lui s-ar fi luptat. Cu toate acestea, El avea o Imparatie si era Imparat, dar Imparatia Lui nu era din lumea aceasta. Imparatia Lui era a lui Dumnezeu, si a cerului, si atunci cand El va veni ca Imparat al imparatilor, ostile din cer Il vor urma, si din gura Lui va iesi o sabie ascutita cu doua taisuri, ca sa loveasca natiunile cu ea. Cu siguranta, El S-a nascut Imparat, dar a venit pentru a da marturie despre adevar. Vedem stralucind aici gloria Persoanei Sale ca singurul Fiu, care a devenit carne si a locuit printre noi, plin de har si de adevar. Domnul S-a adresat constiintei lui Pilat. Era el unul din cei care au fost adusi sub puterea convingatoare a adevarului ? Toti acestia asculta glasul Domnului. Din nefericire! Pilat a demonstrat ca glasul lui Isus nu i-a atins deloc constiinta si inima sa ; intr-adevar, el intreaba cu usurinta : "Ce este adevarul?". Daca adevarul l-ar fi convins de pacatul sau, el i-ar fi dezvaluit, de asemenea, harul lui Dumnezeu si ar fi spus ca femeia din Ioan 4 : "mi-a spus tot ce am facut; nu este Acesta Hristosul?".

     Cap. 18:38-40

     Daca constiinta lui Pilat nu este atinsa totusi, inteligenta lui naturala ii spune ca ca nu este nicio vina in Isus, si ca doar rautatea i-a facut pe iudei sa-L aduca pe Hristos inaintea judecatorului. Prin urmare, el cauta sa evite sa condamne un nevinovat la moarte folosindu-se de un obicei iudaic ; dar nu reuseste decat sa scoata la lumina ura intensa a inimii omenesti impotriva lui Isus, ceea ce conduce la preferarea unui talhar si a unui criminal ; intr-adevar, iudeii spun : "Nu pe Acesta, ci pe Baraba".