Evanghelia dupa Ioan - Isus Fiul lui Dumnezeu
Comentarii detaliate asupra Evangheliei dupa Ioan
- XXI -
Hamilton Smith
22 Condamnarea Domnului si rastignirea Sa - Ioan 19
In aceste scene solemne, vedem cum, pe de-o parte, prezenta lui Isus pune in evidenta intregul rau al carnii si, pe de alta parte, rautatea omului manifesta perfectiunea inimii lui Isus. In fata urii ucigase a iudeilor, a nedreptatii si lasitatii judecatorului dintre natiuni, si fata de insultele ostasilor, vedem in Hristos o supunere perfecta, o rabdare infinita si o demnitate linistita. El nu rosteste niciun cuvant de resentiment si nu recurge la atotputernicia Sa pentru a-i nimici pe dusmanii Sai. Venise ceasul ca sa-L glorifice pe Dumnezeu prin lucrarea de la cruce, si este ascultator pana la moarte.
Totusi, stim ca Dumnezeu nu este indiferent la insultele aduse asupra Fiului Sau. Va veni ziua cand Cel pe care oamenii L-au incununat cu spini si de care si-au batut joc ca Imparat al iudeilor, va apare ca Imparat al imparatilor, cu multe cununi pe capul Sau. Cel pe care oamenii L-au imbracat cu o haina de purpura va veni pe pamant "imbracat cu o haina inmuiata in sange" si Acela pe care oamenii L-au batut cu mainile lor rele, va lovi natiunile cu un toiag de fier.
Psalmii si Profetiile au vestit mai dinainte suferintele si rabdarea Domnului in fata dusmanilor Sai, si gloriile Sale viitoare, atunci cand vrajmasii Sai vor fi facuti asternut al picioarelor Sale. Astfel, in Psalmul 109, Il vedem pe Hristos in smerenia Sa, cand oamenii rai au vorbit impotriva Lui cu o limba mincinoasa, luptand impotriva Lui fara temei, facandu-I rau pentru bine, ura pentru dragostea Lui, si L-au persecutat "pe cel cu inima zdrobita, ca sa-l ucida". In fata unei astfel de rautati, Domnul a putut spune : "Dar eu ma rog". Psalmnul 110 da raspuns la rugaciunea Sa. Acela pe care oamenii L-au respins este inaltat la dreapta lui Dumnezeu, asteptand momentul cand vrajmasii Sai vor fi facuti asternut al picioarelor Sale, si cand El va imparati in Sion - cetatea in care a fost rastignit - pentru a judeca natiunile si a binevoi sa binecuvanteze pe poporul Sau.
Am vazut ca Pilat a incercat mai intai sa nu aiba nimic de-a face cu Hristos, sugerand iudeilor sa-L judece dupa legea lor (18:31). Cu toate acestea, nu reuseste, si este constrans sa se ocupe el de caz ; Pilat este nevoit sa recunoasca ca nu a gasit nicio vina la Domnul. Prin urmare, datoria lui era clara. Justitia cerea ca nevinovatul sa fie eliberat. Dar, impins de interese personale, Pilat cauta sa ramana in relatii bune cu iudeii. El incearca deci pentru a doua oara sa evite condamnarea unui nevinovat si, in acelasi timp, pentru a-i potoli pe iudei, recurge la un obicei dupa care un intemnitat era eliberat la Pasti. Dar, cu sau fara obicei, datoria clara a lui Pilat ca judecator era ca sa-L elibereze pe Acela in care nu a gasit nicio vina. Astfel, pentru ca obiceiul sa fie pastrat, iudeii prefera ca Baraba, intemnitat pentru ucidere si talharie, sa fie eliberat. Rautatea inimilor noastre este de asa natura incat, daca este vorba sa decidem intre Hristos si un astfel de om, in ciuda tuturor aversiunilor noastre fata de un ucigas si un hot, fara interventia harului lui Dumnezeu, am alege ucigasul, pe cel care lua viata mai degraba decat pe Cel care o da.
Cap. 19:1-5
Evident, niciodata nu i-a trecut prin cap lui Pilat ca iudeii vor alege pe Baraba. Dar, prin aceasta tentativa de compromis, el cade in mainile poporului si se scufunda tot mai adanc in rautate ca judecator nedrept. Astfel, intr-o a treia incercare de a potoli pe iudei si de a evita datoria de a rosti sentinta extrema, L-a biciuit pe Isus si a ingaduit soldatilor, in bataie de joc, sa-I puna pe cap o cununa de spini, sa-L imbrace cu o haina de purpura si sa-L palmuiasca. Apoi, L-a scos afara pe Domnul purtand cununa de spini si haina de purpura, ca o dovada ca a cautat sa faca pe placul poporului acoperind cu dispret pe Acela pe care ei Il urau. El sugereaza sa nu se mearga mai departe, deoarece el nu gaseste nicio vina in Isus. Din nefericire! Pilat era la fel de putin constient de profunzimea vrajmasiei din inimile iudeilor, precum si de depravarea totala a propriei sale inimi cat si a natiunilor.
Cap. 19:6
Rautatea iudeilor nu se multumeste cu biciuirea si cu insultele la care Domnul a fost supus. Uciderea fiind in inima lor, asa ca ei striga imediat : "Rastigneste-L! Rastigneste-L!". Ei insista nu doar asupra mortii Sale, dar si asupra mortii celei mai umilitoare - cea a unui raufacator pe cruce. Mai intai, Pilat da inapoi in fata unei situatii atat de extreme si, pentru a patra oara, incearca sa gaseasca o scapare la o astfel de rautate zicand : "Luati-L voi si rastigniti-L, caci eu nu gasesc vina in El". Aceasta este a treia oara cand el rosteste aceste cuvinte ; el da astfel o tripla marturie despre perfectiunea lui Isus si despre falimentul guvernarii incredintate in mainile natiunilor.
Cap. 19:7
Acuzatia potrivit careia Domnul S-a ridicat impotriva autoritatilor romane luand locul ca Imparat al iudeilor nu a produs niciun efect asupra lui Pilat, iudeii aluneca acum spre o acuzatie mai solemna. Ei spun : "S-a facut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu". Intr-adevar, El este Fiul lui Dumnezeu, dar a devenit carne, dupa cum citim in Galateni 4:4 : "Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie".
Cap. 19:8, 9
Aceasta noua acuzatie mareste teama lui Pilat, caci, fara nicio indoiala, maretia si demnitatea pe care le putea vedea la Domnul trebuie sa i se fi parut superioare fata de cele ale unui om obisnuit si aceasta s-ar apropia de divin. Astfel, cu inima miscata de frica, Pilat intra in pretoriu si Il intreaba pe Domnul : "De unde esti Tu ?". Intrebarea este inspirata de teama, dar aceasta nu era nici din credinta, nici din rezultatul unui sentiment de nevoie ; deci Domnul nu i-a dat lui Pilat niciun raspuns.
Cap. 19:10, 11
Ofensat de tacerea Domnului, Pilat se lauda cu puterea sa de a-L rastigni sau de a-L elibera pe Domnul dupa propria sa voie, dar trebuie sa invete de la Domnul ca nu are nicio putere impotriva Lui decat daca ii este data de sus. Domnul era pe cale sa implineasca marea lucrare prin care Dumnezeu este glorificat iar pacatosii care cred sunt binecuvantati, astfel ca omului i se ingaduie sa-si foloseasca puterea pentru a duce la indeplinire sfatul hotarat si cunoasterea mai dinainte a lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Dumnezeu va fi drept tratand pacatul omului care a condus la rastignirea Domnului gloriei. Iudeii si natiunile sunt vinovati de aceasta crima, cel mai mare rau care a fost infaptuit vreodata, dar iudeii care L-au predat pe Mesia al lor puterii romane sunt vinovati de un mai mare pacat.
Cap. 19:12
Pilat, in loc sa fie deranjat de acest raspuns, asa cum ar fi fost cu siguranta cazul daca astfel de cuvinte ar fi iesit de pe buzele unei persoane obisnuite, el este si mai impresionat si vizibil nedumerit. Apoi, el face o ultima incercare de a-L elibera pe Domnul, dar numai pentru a scoate la iveala pacatul mai mare al iudeilor care ridica o noua opozitie apeland la interesele lumesti ale lui Pilat. "Daca-L eliberezi pe Acesta", sugereaza ei, tu nu poti sa ramai prieten al lui Cezar.
Cap. 19:13-16
Iubind lumea, si neavand niciun sentiment al propriilor sale nevoi ca pacatos, nici vreo apreciere fata de harul lui Hristos, Pilat este influentat de argumentul iudeilor cu privire la interesele sale personale si de avantajele sale in lume. El se aseza pe scaunul de judecata si, dupa o noua incercare slaba de a nu fi nevoit sa-L condamne pe Cel in care a marturisit de trei ori ca nu a gasit nicio vina, el cedeaza la strigatele lor : "Ia-L, ia-L, rastigneste-L!". Iudeii nu vad nimic in Isus pentru a face sa-L doreasca ; si Pilat, desi convins de nevinovatia Lui si impresionat de maretia si demnitatea Sa, prefera prietenia lumii in locul Fiului lui Dumnezeu. Astfel, iudeii si natiunile s-au unit pentru a-L rastigni pe Domnul gloriei. Dupa cum a zis cineva : "Pilat si iudeii erau in opozitie totala in ce priveau gandurile si dorintele lor ; dar Dumnezeu nu era in gandurile unuia mai mult decat in ale celorlalti". In aceste doua versete, gasim deci rezumatul rautatii iudeilor si a natiunilor. Iudeii si-au pecetluit condamnarea prin respingerea totala a lui Mesia ; intr-adevar, ei au afirmat : "Nu avem alt imparat decat pe Cezarul". Aceasta este apostazia publica a iudeilor. Natiunile falimenteaza total in guvernare dandu-L sa fie rastignit pe Cel despre care s-a spus de trei ori ca nu exista nicio vina in El.
Astfel se incheie infatisarea inaintea lui Pilat, prezentata intr-un mod mai detaliat in aceasta Evanghelie decat in celelalte. Tot ceea ce are loc scoate din ce in ce mai mult in evidenta gloria Persoanei lui Hristos, si mareste condamnarea iudeilor si a natiunilor. Gasim mai intai marturia faptului ca Hristos este Imparatul iudeilor (18:33) ; apoi ca Imparatia Sa nu este din lumea aceasta (18:36) ; dupa aceea, ca El a venit in lume ca sa marturiseasca despre adevar (18:37) ; ca El este Fiul lui Dumnezeu (19:70 si, in final, ca Fiu al lui Dumnezeu, El este Acela impotriva caruia Pilat nu ar avea nicio putere daca nu i-ar fi data de sus (19:11).
Cap. 19:17, 18
Binecuvantatul Domn Se supune judecatii omului si, purtand crucea pe care avea sa cunoasca parasirea lui Dumnezeu, El merge "la locul zis al Capatanii (sau "Craniului", n.t.)". El este ascultator pana la moarte, si moarte de cruce, si aceasta in cea mai rea tovarasie - doi talhari.
Cap. 19:19-22
Cu toate acestea, Dumnezeu pastreaza o marturie despre Isus, marturie care atesta de asemenea rautatea iudeilor, caci deasupra crucii, Pilat a scris : "Isus din Nazaret, Imparatul iudeilor". In plus, marturia va fi data intregii lumi, caci ea este scrisa in ebraica, in greaca si in latina. Iudeii au realizat imediat ca aceasta scriere arunca asupra lor ingrozitoarea discreditare ca au permis rastignirea Imparatului lor. Ei ar fi vrut sa schimbe scrierea. Dar, furios impotriva lui insusi si impotriva poporului, Pilat se opune. El le raspunde scurt iudeilor : "Ce am scris, am scris".
Cap. 19:23-24
Mai mult, impartind intre ei hainele lui Isus, ostasii au marturisit fara sa vrea despre gloria Persoanei Sale. Caci El este Acela despre care a fost vestit cu o mie de ani mai inainte : "Si-au impartit hainele Mele intre ei si pentru camasa Mea au tras la sorti" (Ps. 22:18). "Ostasii deci au facut aceste lucruri", implinind Cuvantul lui Dumnezeu.
Cap. 19:25-27
In mijlocul tuturor suferintelor de la cruce straluceste tandretea umana a Domnului. Faptul ca, la inceputul caii Sale, nu a intervenit nimic din partea mamei Sale in misiunea Lui cereasca (Ioan 2:3, 4), nu-L opreste pe Domnul sa aiba grija de nevoile ei pamantesti. Asa ca acum El o incredinteaza in grija celui care, mai presus de toti ceilalti, se incredea in dragostea lui Isus - ucenicul care a putut sa se sprijine pe pieptul lui Isus si care de cinci ori se descrie pe sine insusi ca fiind ucenicul pe care-l iubea Isus. Din ceasul acela, Ioan a luat-o la el acasa.
Cap. 19:28-30
S-a remarcat ca, in Evanghelia dupa Ioan, nu se vorbeste nici de suferintele din gradina Ghetsimani, nici de cele de la cruce. In conformitate cu scopul Evangheliei, totul este prezentat dinspre partea divina. Cu o cunostinta divina, Isus, stiind ca toate lucrurile s-au implinit acum, a zis, ca sa se implineasca Scriptura : "Mi-e sete". Apoi a putut sa afirme cu o siguranta divina : "S-a implinit". Apoi citim : "Dupa ce Si-a plecat capul, Si-a dat duhul". In evangheliile dupa Marcu si Luca, este facuta aceeasi afirmatie, dar este folosit un cuvant diferit : a "expirat" (Marcu 15:37 ; Luca 23:46)(*). O astfel de expresie ar putea fi folosita pentru oricine ; dar in Ioan, este vorba de propriul Sau act divin ; Isus Insusi "Si-a dat duhul". Un om isi poate lua viata, dar nimeni nu poate, printr-un act de vointa, sa desparta duhul sau de trupul sau. Domnul o face ca Fiu, dupa cum a spus deja in aceasta Evanghelie : "De aceea Ma iubeste Tatal, pentru ca Eu Imi dau viata, ca iarasi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia, ci Eu o dau de la Mine Insumi. Am putere s-o dau si am putere s-o iau iarasi" (Ioan 10:17, 18).
(*) In Biblia franceza si engleza, in verseteul de mai sus din evangheliile dupa Marcu si Luca se foloseste expresia "a expirat". In romana se foloseste aceeasi expresie in toate cele patru evanghelii, n.t.
Cap. 19:31-37
Ravna iudeilor pentru a respecta legea si brutalitatea ostasilor au dus la zdrobirea fluierelor picioarelor celor doi talhari si la strapungerea coastei Domnului. Cat de departe erau acesti oameni de a realiza ca ei au trimis un credincios in paradis si au pus in lumina marturia despre harul purificator si salvator al lucrarii lui Hristos ; de asemenea, ei au implinit Scriptura care a zis : "Niciun os nu-I va fi zdrobit" si "Vor privi spre Cel pe care L-au strapuns" (Exod 12:46 ; Numeri 9:12 ; Ps. 34:20 ; 22:16, 17 ; Zaharia 12:10).
Cap. 19:38-42
In plus, profetia lui Isaia si-a gasit implinirea sa. El a zis : "Groapa lui a fost randuita cu cei rai, dar El a fost cu cel bogat in moartea Lui, pentru ca nu facuse nicio violenta, nici nu a fost viclesug in gura Lui" (Isaia 53:9). Astfel, cand toti ceilalti au fugit, oameni bogati, de rang social inalt, au iesit in fata si au obtinut trupul Mantuitorului pe care L-au pus intr-un mormant nou impreuna cu miresme. S-a remarcat pe buna dreptate ca "nelegiuirea, dusa pana la culme, ii face pe cei slabi sa fie credinciosi" (J.N.D.). Cat de des s-a dovedit acest lucru in istoria poporului lui Dumnezeu. Cei doi credinciosi, care pana atunci au fost impiedicati datorita bogatiei si pozitiei lor sociale sa se identifice cu Hristos in smerenia Sa, acum se declara hotarati de partea Sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu