Evanghelia dupa Ioan - Isus Fiul lui Dumnezeu
Comentarii detaliate asupra Evangheliei dupa Ioan
- XXII -
Hamilton Smith
23 Ziua invierii - Ioan 20
In fiecare Evanghlie, invierea, ca orice altceva, este prezentata in acord cu scopul special al autorului. Astfel Luca, care pune inaintea noastra pe Domnul Isus in toata perfectiunea Sa ca Fiu al Omului, arata ca Isus a mancat din peste si dintr-un fagure de miere, dovada ca, inviat, El a ramas cu adevarat un Om. Numai Ioan, in armonie cu scopul Evangheliei sale de a prezenta pe "singurul Fiu nascut", relateaza cuvintele Domnului inviat dupa care El S-a suit la Tatal.
Pe parcursul capitolului, trei scene se desfasoara inaintea noastra. In primul rand, versetele 1 la 18 relateaza evenimentele care au avut loc devreme in dimineata invierii, in care Maria din Magdala are un loc proieminet, ea reprezentand starea ucenicilor din acel moment si apare ca instrument al Domnului pentru a-i conduce pe ai Sai pe noul teren crestin. In al doilea rand, versetele de la 19 la 23 descriu aparitia Domnului inaintea ucenicilor Sai in seara aceleiasi zile, anticipand prezenta si administrarea Sa in mijlocul adunarii. In al treilea rand, in versetele de la 24 la 31, Il vedem pe Domnul venind la ai Sai opt zile mai tarziu, anticipand fara indoiala, in imagine, pe ramasita credincioasa care va fi introdusa in binecuvantare intr-o zi viitoare si inceputul restaurarii lui Israel.
23.1 Dimineata invierii - 20:1-18
Cap. 20:1, 2
Daca si alte femei au fost impreuna cu Maria din Magdala, dupa cum evangheliile sinoptice pare sa indice, doar ea este pusa in evidenta in relatarea lui Ioan. Altadata Maria a fost posedata de demoni ; dar Domnul a eliberat-o de aceasta teribila stare. Cu inima alipita de Acela care a eliberat-o, impreuna cu alte femei, L-au insotit pe Domnul, slujindu-L cu devotament (Luca 8:2, 3 ; 23:55 ; 24:10). dar se pare ca dragostea ei a depasit-o pe cea a altora incat El i-a dat un loc proeminent in aceasta scena magnifica. In acest fel invatam ca Hristos apreciaza mai presus de orice afectiune manifestata fata de El. Dupa estimarea Lui, dragostea vine inaintea slujirii. Adunarea din Efes se distingea prin lucrare si ravna ei in slujire, dar Domnul a trebuit sa-i spuna : "Ai parasit dragostea dintai". Multa slujire poate sa se insoteasca cu o lipsa de dragoste ; dar este aproape imposibil sa avem o dragoste arzatoare pentru Domnul si sa nu fim folositi in lucrarea Sa. Astfel, vom vedea ca Domnul Se foloseste de aceasta femeie devotata ca o legatura intre El si ucenicii Sai.
Fara a avea nici cea mai mica idee despre invierea Domnului, pentru ca se pare ca niciunul dintre ucenicii Sai nu se asteptau ca El sa invieze, Maria este atrasa irezistibil de dragostea ei spre locul unde a vazut trupul Domnului pus in mormant. Ea nu a gasit odihna intr-o lume unde Hristos este absent. Ea a venit "dis-de-dimineata la mormant, pe cand era inca intuneric", pentru a descoperi ca piatra a fost indepartata si ca mormantul era gol. Intristata, ea alearga la cei doi ucenici principali si le spune : "L-au luat pe Domnul din mormant si nu stiu unde L-au pus". Este evident ca mormantul gol nu a fost o dovada pentru Maria ca Domnul a inviat ; tot ce isi poate imagina este gandul nevrednic ca oamenilor lumii li s-a permis sa ia trupul Domnului.
Cap. 20:3, 4
Cei doi ucenici au alergat imediat la mormant, dar Duhul lui Dumnezeu a avut grija sa consemneze ca, chiar daca Petru se pare ca a luat initiativa, Ioan, care se descrie de cinci ori ca ucenicul pe care-l iubea Isus, a alergat mai repede decat cel care se lauda cu dragostea lui pentru Isus. Acest incident, in aparenta nesemnificativ, este cu siguranta relatat pentru invatatura noastra, poate pentru a ne aminti ca sufletul care se odihneste pe dragostea lui Hristos va inainta mai mult in viata crestina decat cei care fac mare caz de dragostea lor pentru Hristos. Si acest lucru este cu atat mai semnificativ intr-un pasaj care scoate in evidenta dragostea devotata a Mariei fata de Hristos. S-ar putea sa ravnim dragostea Mariei pentru Hristos, dar sa ne odihnim totdeauna pe dragostea lui Hristos pentru noi.
Cap. 20:5-10
Ajunsi la mormant, cei doi ucenici au vazut fasiile de panza si stergarul "infasurat intr-un loc deoparte" - detalii pe care legasim doar in Evanghelia dupa Ioan. Era evident ca trupul nu fusese luat din mormant, caci atunci, de ce fasiile de panza au fost lasate acolo ? Un astfel de fapt intareste si mai mult marturia despre marea putere a glorioasei Persoane care, dupa ce a inviat din somnul mortii, poate sa lase deoparte fasiile mortuare intr-un mod calm si ordonat. Lazar a iesit din mormant legat cu fasiile de panza, in timp ce Domnul le-a lasat in urma Lui. In fata acestor dovezi, cei doi ucenici au inteles ca Domnul nu mai este in mormant. Cu toate acestea, credinta lor este bazata pe vedere, caci citim cu privire la Ioan : "a vazut si a crezut", si astfel, precum cei doi ucenici de la Emaus, s-au intors la ei acasa.
Cap. 20:11-16
Ucenicilor le lipseste nu doar inteligenta divina pe care o da Cuvantul, dar si afectiunea inimii pentru Hristos, care face din El Obiectul suprem al sufletului. Pentru Maria era cu totul altfel. Poate ca si ei ii lipseste inteligenta, dar ea Il iubeste pe Hristos cu o dragoste exclusiva care nu se gandeste decat la El. Ea nu poate sa gaseasca nici odihna nici casa intr-o lume unde El este absent. De asemenea, citim : "Maria statea afara langa mormant si plangea". Dragostea a facut din ea o femeie singura, cu inima zdrobita. Daca Hristos S-a dus, totul este pierdut pentru Maria. Dar remarcam ca, in acest loc de afara, ea Il gaseste pe Hristos si, prin Hristos, ea este adusa in relatii noi si ceresti. Dragostea ei pentru Hristos o detaseaza de acesta lume, si condusa de El, ea este introdusa intr-o alta lume.
In singuratatea ei, Maria se apleaca spre mormant si vede doi ingeri care ii spun : "Femeie, de ce plangi?". Absorbita cu gandul la Hristos, ea nu arata nicio surpriza la vederea acestor fiinte angelice, dar declara, nu cum le-a spus ucenicilor : "L-au luat pe Domnul", ci, "L-au luat pe Domnul meu. Orice ar crede altii despre Isus, Maria poate spune cu toata increderea dragostei : "El este al meu".
Domnului Ii face placere sa Se reveleze unui astfel de suflet. Maria, intorcandu-se, vede pe Cineva care presupune ca este gradinarul, care o intreaba : "Femeie, de ce plangi? Pe cine cauti?". Fara a mentiona numele Celui pe care Il cauta, ea raspunde : "Domnule, daca tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, si eu Il voi lua". Cu inima plina de Hristos, ea deduce ca toti vor sti despre cine vorbeste. Imediat, Domnul Se reveleaza pe Sine cu un singur cuvant : "Maria!". Ca de atatea ori in aceasta Evanghelie, Pastorul isi cheama oaia Sa pe nume, iar oaia asculta glasul Sau si cu o bucurie imensa Il recunoaste ca Stapanul ei.
Cap. 20:17, 18
Nu doar ca Domnului Ii face placere sa Se reveleze unui suflet atasat de El, dar il si introduce in tainele inimii Sale si, in plus, poate sa-l foloseasca in lucrarea Lui : ii face marea onoare de a fi mesagerul acestor taine divine pentru ucenicii. Ca si ceilalti ucenici din acel moment, Maria este fara indoiala ignoranta, dar dragostea ei este reala, si prin dragoste intram in adevar. De asemenea, multi ani mai tarziu, apostolul poate sa se roage ca sa fim "inradacinati si intemeiati in dragoste", ca sa fim "in stare sa intelegem" (Efes. 3:17, 18). S-ar parea ca Maria a fost prima care a inteles rezultatele invierii. Reprezentand sentimentele ramasitei credincioase iudaice, ea ar vrea sa se tina de Domnul ei inviat, cu gandul ca acum, cand El S-a intors, nemafiind in umilinta, ci in gloria invierii, El isi va lua locul pe pamant ca Mostenitor de drept al tuturor lucrurilor. Dar Maria si ramasita trebuie sa invete ca inainte de gloriile Imparatiei, Dumnezeu are glorii chiar mai mari pentru Hristos si binecuvantari mult mai profunde pentru poporul Sau. Astfel Domnul poate spune : "Nu Ma atinge, caci inca nu M-am suit la Tatal Meu; ci mergi la fratii Mei si spune-le : Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru, si la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru".
Astfel, Domnul arata, mai intai, ca El nu mai poate fi "atins" sau cunoscut dupa carne, in legatura cu pamantul si cu o Imparatie pamanteasca, ci in relatii noi si ceresti. In al doilea rand, Domnul poate vorbi despre ucenicii Sai ca "fratii Sai". Niciodata mai inainte nu i-a numit pe ucenici fratii Sai, dar, prin moartea Lui, dupa ce i-a sfintit, nu-I este rusine sa-i numeasca frati (Evrei 2:11). Asa cum mireasa poate spune, in Cantarea Cantarilor : "Eu sunt a preaiubitului meu, si preaiubitul meu este al meu", la fel si Maria, in dragostea inimii ei, spune "Domnul meu", si Isus in maretia dragostei Sale, poate raspunde, numindu-i pe ai Sai "fratii Mei".
In al treilea rand, invatam ca ai Sai sunt introdusi in relatii noi si ceresti, caci Domnul vorbeste nu doar de a Se sui si astfel de a parasi pamantul pentru cer, ci de a Se intoarce la o Persoana - Tatal, cu care, prin lucrarea Sa, ne-a pus in legatura, in propria Lui relatie ; El a putut spune : "Tatal Meu si Tatal vostru", "Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru". El S-a suit pentru a ne reprezenta inaintea Tatalui, iar noi suntem lasati aici pentru a-L reprezenta inaintea lumii.
Maria are privilegiul imens de a fi folosita pentru a transmite aceste binecuvantari noi si ceresti ucenicilor ; astfel, un adevar pe care deseori il invatam greu si il uitam repede este pus din nou inaintea noastra : Domnului Ii place sa Se foloseasca de cei slabi si smeriti ca instrumente pentru a implini lucrarea cea mai inalta. Cat de des o lucrare mare a lui Dumnezeu a inceput prin ceea ce este mic si slab in ochiul omului. Crestinismul este introdus printr-un Copil culcat intr-o iesle ; Imparatia incepe printr-un graunte de mustar, si noile relatii ceresti sunt transmise printr-o femeie care plange.
Vedem in Maria ceea ce este atat de pretios lui Hristos : o inima plina de dragoste neimpartita pentru El. Unui astfel de suflet El poate sa Se reveleze, il poate conduce la intelegerea lucrurilor divine si il poate folosi in lucrarea Lui. Ruina Bisericii responsabile, asa cum este ea prezentata in cele sapte epistole din Apocalipsa, a inceput la Efes printr-o slujire fara o dragoste pura, si a sfarsit in Laodiceea cu o inteligenta fara inima. Simpla inteligenta nu va da niciodata o inima ; totusi, inima va castiga fara indoiala inteligenta, caci Domnului Ii place sa-i dea celui care este atras de El prin dragoste. Putem dobandi o mare inteligenta in lucrurile divine, dar daca aceasta nu indreapta inimile noastre spre Hristos si nu face ca Hristos sa ia chip in noi, ea nu va face decat sa hraneasca mandria carnii. "Cunostinta ingamfa, dar dragostea zideste" (1 Cor. 8:1). Daca dragostea personala pentru El a reprezentat ceea ce avea mai presus de toate aprobarea Domnului la inceputul perioadei Bisericii, dragostea individuala pentru El ramane ceea ce cauta Domnul la sfarsit, in timp ce in mainile noastre totul a fost ruinat prin pierderea dragostei dintai. Ultima data cand El Se adreseaza alor Sai, in mijlocul ruinei, este de a ne aminti de dragostea Sa si a cauta raspunsul dragostei noastre. Astfel, Il auzim spunand : "Eu ii mustru si ii disciplinez pe toti cati ii iubesc; fii plin de ravna deci si pocaieste-te! Iata, Eu stau la usa si bat; daca va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el, si el cu Mine" (Apoc. 3:19, 20). El nu cere un sacrificiu mare sau o slujire care sa fie remarcata de lume sau care sa ne inalte in ochii oamenilor, ci El cauta o inima care sa raspunda la dragostea Lui, si care va fi adusa astfel in comuniune cu El. Unuia ca acesta, ii va putea deschide o usa pentru slujire, dar va fi vorba de o slujire care izvoraste din dragoste.
Cap. 20:19-23
In a doua parte a capitolului, gasim relatarea evenimentelor care au avut loc in seara aceleiasi zile, cand Domnul vine in mijlocul alor Sai, si, prin anticiparea noii ordini de binecuvantare, avem o imagine a adunarii si a privilegiilor sale. Strangerea ucenicilor a avut loc in "prima zi a saptamanii", numita mai tarziu "ziua dominicala" (Apoc. 1:10), sau "ziua Domnului", care este in contrast cu sabatul iudeilor. Aceasta era ziua in care ucenicii din biserica primara se adunau "pentru a frange painea" (Fapte 20:7).
Mai mult, atunci cand ucenicii erau adunati, usile erau incuiate de frica iudeilor. Este evident ca ei erau complet deoparte de coruptia religioasa de atunci. Ei constituiau o grupare separata.
Isus vine si sta in mijlocul acestor ucenici adunati. El devine centrul strangerii lor. Chiar daca, dupa inaltarea Lui, nu a mai aparut vizibil in mijlocul alor Sai, cuvintele Sale raman totusi adevarate : "Unde doi sau trei sunt adunati in (lit. "pentru") Numele Meu, acolo Eu sunt in mijlocul lor" (Matei 18:20). Acest mic grup de oameni saraci, probabil necunoscuti de lumea din jurul lor sau, daca erau cunoscuti, erau dispretuiti si fara valoare, a reprezentat cu siguranta in acea zi la Ierusalim cea mai distinsa grupare, deoarece Domnul Se afla in mijlocul lor. Remarcam ca ca Domnul a venit in mijlocul lor in trupul Sau glorificat, "usiile fiind incuiate", si din nou, dupa opt zile, citim : "Pe cand usile erau incuiate, a venit Isus". S-a spus ca nu exista niciun cuvant care sa spuna ca usile s-au deschis ca sa intre Domnul, cum a fost cazul ca sa-i permita lui Petru sa iasa din inchisoare (Fapte 12:10 ; v. 19). De asemenea, nu trebuie sa ne gandim la ceva miraculos, asa cum va fi cu trupurile noastre actuale. Era ceva normal pentru un trup glorificat, chiar daca noi nu-l intelegem.
Dupa ce a venit in mijlocul lor, Domnul le vesteste pace ucenicilor Sai si le arata mainile si coasta Sa, aducandu-le aminte, prin aceste rani, de marea lucrare prin care pacea a fost facuta. Pacea nu a putut fi obtinuta prin lacrimi, gemete sau rugaciuni ; nici prin judecata de sine sau prin renuntarea la sine ; nici prin marturisiri sau restituire ; doar sangele varsat la cruce , a carui valoare este primita prin credinta in Cuvantul Sau, o poate da.
Dupa ce S-a descoperit pe Sine si a rostit pace, Domnul le-a umplut inimile de bucurie. "Ucenici deci s-au bucurat cand L-au vazut pe Domnul". Chiar si astazi, vom avea inimile fericite doar atunci cand ne vom indeparta privirile de la noi insine si de la cei din jurul nostru si-L vom contempla pe Domnul in frumusetea Sa.
Astfel, ucenici sunt pregatiti pentru a merge in lucrarea Domnului ; El a putut sa le spuna : "Cum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi". Ei sunt chemati sa mearga si sa proclame harul lui Dumnezeu la pacatosi, dar ei pleaca din adunarea sfintilor adunati in jurul Domnului. Pentru ca ei sa poata sa-si indeplineasca misiunea, Domnul sufla peste ei, "si le-a zis : Luati Duh Sfant". Noi stim ca in realitatea Duhul Sfant nu a venit inainte de Cincizecime. Nu este aceasta mai degraba viata cea noua de inviere traita in puterea Duhului Sfant ? Ea pare sa fie in contrast cu ordinea din prima creatie, cand Dumnezeu a suflat in narile lui Adam o suflare de viata, si omul a devenit un suflet viu (Gen. 2:7). Acum, in inviere, in legatura cu ordinea din noua creatie, Domnul sufla peste ucenici o viata noua care trebuie sa fie traita in puterea Duhului - "Duhul de viata in Hristos Isus", despre care citim in Romani 8:2.
In plus, in legatura cu aceasta misiune noua, Domnul le da ucenicilor Sai puterea administrativa in mod guvernamental de a ierta pacatele. Astfel, mai tarziu, vedem ca sufletele care s-au pocait au fost botezate spre iertarea pacatelor (Fapte 22:16), in timp ce alte persoane, ca Simon magicianul si Elima, au fost legate de pacatele lor (Fapte 8:20 ; 13:11). Aceasta nu are nimic a face cu iertarea eterna, iertare pe care omul nu poate s-o dea, nici botezul asigura. Dumnezeu singur, pe baza sangelui pretios, poate acorda iertarea eterna a pacatelor. Aici, iertarea sau tinerea pacatelor este in legatura cu caile guvernamentale ale lui Dumnezeu pe pamant. Supunandu-se botezului, Pavel a fost in intregime separat de viata lui trecuta cu toate pacatele sale, si a fost astfel primit printre copiii lui Dumnezeu ca un om iertat.
Prin urmare, avem in imagine, adunarea alcatuita dintr-o grupare de credinciosi atasati de Hristos in dragoste, recunoscuti ca si copii ai lui Dumnezeu, reprezentati de Hristos inaltat inaintea lui Dumnezeu, separati de coruptia religioasa din jurul lor, cu Hristos in mijlocul lor ca centru de strangere, bucurandu-se de pacea pe care El a facut-o, si trimisi in lucrarea Sa.
23.2 Aparitia Domnului la ai Sai opt zile mai tarziu - 20:24-31
Cap. 20:24-29
In ultima scena, care are loc opt zile mai tarziu, Toma ocupa locul principal. El nu fusese prezent "cand a venit Isus". Toata valoarea si pretul acestei prime strangeri s-au datorat faptului ca "a venit Isus" ; iar Toma nu era acolo - el a lipsit de la prima strangere a adunarii in jurul Persoanei Domnului. Aceasta a doua aparitie a Domnului in mijlocul alor Sai ne duce cu siguranta, in imagine, dincolo de perioada Bisericii, pana la zilele din urma, atunci cand va exista din nou printre iudei o ramasita evlavioasa, reprezentata aici prin Toma. Ca si iudeii, Toma va avea o greutate sa creada fara sa vada si sa atinga. Referitor la iudeii din zilele de la urma, citim ca, atunci cand duhul harului se va revarsa peste ei "vor privi spre Mine, Acela pe care L-au strapuns" (Zah. 12:10), si vor zice : "Binecuvantat fie cel care vine in Numele Domnului!...Domnul este Dumnezeu... Tu esti Dumnezeul meu" (Pa. 118:26-28 ; Matei 23:39). Astfel, privind spre Domnul, Toma poate sa spuna : "Domnul meu si Dumnezeul meu!".
Domnul recunoaste cu siguranta credinta lui Toma, dar adauga : "Ferice de cei care n-au vazut si au crezut". Aceasta este intr-adevar partea binecuvantata a celor care alcatuiesc Adunarea lui Hristos in timpul absentei Sale ; apostolul Petru a putut sa spuna : "Pe care , fara sa-L fi vazut, Il iubiti; si, crezand in El, desi acum nu-L vedeti, va bucurati mult, cu bucurie de nespus si glorioasa" (1 Petru 1:8).
Cap. 20:30, 31
In ultimile doua versete ale capitolului, citim ca Isus a facut multe alte minuni, dar au fost relatate suficiente pentru a raspunde la marele scop al acestei Evanghelii : pentru a-L prezenta pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, si crezand, sa avem viata in Numele Lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu