Evanghelia dupa Ioan - Isus Fiul lui Dumnezeu
Comentarii detaliate asupra Evangheliei dupa Ioan
- XXIII -
Hamilton Smith
24 A treia aparitie a Domnului inviat si restaurarea lui Petru - Ioan 21
Din versetul 14 al acestui capitol aflam ca scena de deschidere ne ofera relatarea despre a treia aparitie a Domnului inaintea ucenicilor Sai, dupa invierea Sa dintre morti.
La inceputul Evangheliei, inaintea noastra sunt puse trei scene, care se deruleaza pe parcursul a trei zile succesive, in legatura cu manifestarea Domnului fata de ucenicii Sai (1:35, 44 ; 2:1). La sfarsit, din nou, in inviere, Duhul pune accent pe trei aparitii. Atat la inceputul, cat si la sfarsitul Evangheliei, aceste trei aparitii pare sa prezinte, in imagine, adunarea lui Dumnezeu in perioada actuala, recunoasterea unei ramasite evlavioase dintre iudei in vremea viitoare si binecuvantarea milenara, viitoare, a lui Israel. Cu toate acestea, exista o diferenta : la inceputul Evangheliei, aceste imagini sunt date mai ales pentru a revela gloriile lui Hristos. Ele sunt introduse de Hristos, ceea ce spune si face. Astfel, la inceputul primei scene, citim : "Isus, intorcandu-Se si vazandu-i ca-L urmeaza" (1:38). A doua zi incepe prin aceste cuvinte : "A doua zi, El a vrut sa mearga" (1:43) ; in timp ce in a treia zi, cea a nuntii din Cana, este specificat ca "Isus era acolo" (2:1, 2). Trecand la sfarsitul Evangheliei, vedem la inceputul primei scene ca ucenicii erau adunati (20:19) ; a doua scena are loc cand "ucenicii Sai erau... inauntru" (20:26) ; in final, ultima ne arata pe ucenici care merg sa pescuiasca. Astfel, putem spune ca primele trei scene Il pun in evidenta pe Hristos si gloria Sa in legatura cu ucenicii, in timp ce ultimele trei plaseaza mai ales inaintea noastra pe ucenici si binecuvantarea lor in relatie cu Hristos.
Am vazut deja ca prima ocazie a aparitiei Domnului prezinta, in imagine, binecuvantarile de care se bucura adunarea avandu-L pe Domnul in mijlocul ei (20:19-25). A doua aparitie, opt zile mai tarziu, vorbeste in imagine despre ramasita evlavioasa care, in vremea de la urma, Il va marturisi pe Hristos ca Domnul si Dumnezeul lor. A treia aparitie, din capitolul nostru, ne da un tablou al binecuvantarii milenare al lui Israel cand Hristos va reveni. Primele versete descriu o scena nocturna si zadarnicele eforturi ale omului. Sapte oameni se aflau impreuna - cei mai buni de pe pamant - dar eforturile lor nu folosesc la nimic. Ei petrec toata noaptea la pescuit, totusi nu prind nimic. Tabloul ne arata, cu siguranta, ca, in lunga noapte intunecata a absentei lui Hristos, toate eforturile omului de a face fata relelor din lume si de a aduce binecuvantare pentru Israel si pentru natiuni, va fi in zadar. Nu conteaza cat de buni pot fi cei care se angajeaza intr-o astfel de lucrare, sau cat de curate sunt motivele lor, eforturile lor sunt sortite esecului. Ei pot sa se urce intr-o corabie de constructie proprie - un dispozitiv omenesc pentru a mentine oamenii pe linia de plutire intr-o scena potrivnica - pot lucra in lunga noapte intunecata pentru a salva lumea de suferintele ei, dar nu va exista eliberare pentru aceasta lume pana nu va veni Isus.
Cu toate acestea, noaptea se sfarseste, se crapa de ziua, soseste dimineata si vine Isus - Soarele dreptatii rasare cu vindecarea in aripile Sale. Cu mult timp inainte, imparati si profeti au vestit ca venirea lui Hristos pentru a imparati va pune capat noptii lungi de suferinta a acestei lumi si ca Hristos va fi ca lumina de dimineata, cand rasare soarele, o dimineata fara nori (2 Sam. 23:4).
La indrumarea Domnului, ucenicii au aruncat plasa in mare si prind o asa multime de pesti ca nu sunt in stare sa traga plasa in corabie. Asa va fi cand va veni Domnul. El Se va folosi de ramasita evlavioasa pentru a aduna pe Israel din marea natiunilor, sa-l aduca inapoi in tara sa si sa raspunda la toate nevoile sale.
Cap. 21:1, 2
Aceasta este cu siguranta invatatura dispensationala a acestei frumoase scene. Dar intreaga intamplare si discutia Domnului cu Petru sunt bogate in instructiuni morale si spirituale pentru cel credincios. Privind pasajul in aceasta lumina, vom observa ca la inceputul relatarii, sapte ucenici se aflau langa Marea Tiberiadei. Noi stim ca in acest loc ucenicii au fost chemati sa paraseasca meseria lor de pescari ca sa-L urmeze pe Domnul si sa devina pescari de oameni. Timp de trei ani si jumatate ei au mers impreuna cu Domnul pe calea Lui smerita, vestind vestea buna, vindecand pe bolnavi si scotand demoni. In toti acesti ani, nevoile lor au fost satisfacute si nu au dus lipsa de nimic. Apoi a venit momentul cand Domnul S-a intors la Tatal, si, in aparenta, ucenicii s-au gandit ca grija directa a lui Isus fata de ei a luat sfarsit odata cu plecarea Lui si ca era timpul sa reia meseria lor pamanteasca, in acelasi loc ca altada, pentru a-si asigura nevoile zilnice.
Cap. 21:3
Cu starea lui de spirit, Petru ia initiativa. "Ma duc sa pescuiesc", a zis el. In aparenta, fara sa se gandeasca mult, ceilalti au zis : "Venim si noi cu tine". Au iesit deci si "in noaptea aceea n-au prins nimic". De ce aceasta lipsa de succes ? Nu cumva ca ei au plecat de capul lor ? Nu este aceasta si motivul pentru care depunem adesea multa truda pentru a obtine un rezultat mic ? Ne trudim toata noaptea si nu prindem nimic.
Poate actionam cu sinceritate, dar dupa propria noastra vointa si nu dupa calauzirea Domnului.
Cap. 21:4, 5
Odata cu venirea diminetii totul s-a schimbat. La ivirea zorilor ucenicii Il vad pe Isus stand pe tarm. Ei se intorsesera la vechea lor viata, dar, in loc sa-i mustre, Domnul li se adreseaza printr-un termen care exprima o tandrete deosebita. El ii numeste "copii". Cu toate acestea, El expune inutilitatea trudei fara indrumarea Sa, intreband : "Aveti ceva de mancare ?". Au castigat ceva prin munca lor nocturna ? Sunt obligati sa admita ca nu au nimic.
Cap. 21:6
Acum El le da indicatii. Ei fac ceea ce in realitate au facut toata noaptea ; dar, de data aceasta, ei arunca plasa la indicatia Lui. Ce diferenta ! Acum gasesc o multime atat de mare de pesti incat nu sunt in stare sa traga plasa. Cineva a zis : "Sa nu uitam niciodata ca nu poate exista succes daca nu suntem pe calea lucrarilor lui Dumnezeu. Binecuvantarea nu va incununa munca noastra decat in masura in care umblam in mod individual cu Dumnezeu, in dependenta totala de Hristos si sub calauzirea Sa. Succesul nu depinde de cantitatea de munca efectuata, ci de apropierea noastra de Hristos pentru a primi indicatia Lui de a arunca plasa in partea dreapta a corabiei".
Cap. 21:7, 8
Vedem apoi diferenta caracteristica dintre apostolii Ioan si Petru. Cu cunoastrea sa mai profunda a inimii lui Isus, Ioan - omul care se poate descrie pe sine insusi ca "ucenicul pe care-l iubea Isus" - intelege ca este vorba de Domnul. Petru, cu energia lui caracteristica, se arunca in mare pentru a ajunge la Isus. Perceptia spirituala marcheaza pe unul dintre ucenici ; disponibilitatea de a actiona pe celalalt. Amandoi sunt potriviti si amandoi sunt necesari la timpul si la vremea lor.
Cap. 21:9-14
Scena miscatoare care urmeaza este la fel de frumoasa pe cat de instructiva. Deja ucenicii au descoperit ca propriile eforturi de a-si satisface dorintele sunt zadarnice ; acum, ajunsi la tarm, constata ca sunt inutile. Intr-adevar, ei vad acolo un foc aprins pentru a se incalzi, precum si peste si paine pentru a-i hrani. In plus, nu doar hrana pregatita, dar ei sunt invitati sa vina la masa. Nu le este adresat niciun cuvant de repros cu privire la intoarcerea la vechea lor ocupatie, ci un cuvant de dragoste care le spune : "Veniti si mancati".
Si chiar mai mult, Domnul gloriei inviat ii asteapta pe ucenicii Sai obositi si descurajati. La fel cum, in zilele carnii Lui, a fost in mijlocul lor ca Cel care slujeste, la fel si in zilele gloriei Sale in inviere, El ii slujeste inca pe sarmanii Sai ucenici esuati. Citim, de asemenea : "Isus a venit si a luat painea si le-a dat-o, la fel si pestele". Tot ceea ce ii priveste pe ai Sai este demn de grija Lui tandra si de privirea lui iubitoare.
Minunat Mantuitor ! El ne-a spalat picioarele in zilele carnii Sale. El ne-a spalat pacatele prin pretiosul Sau sange, in aceasta unica zi dintre toate, la cruce. El are grija de nevoile noastre in aceasta zi a absentei Sale, si cand ziua gloriei va rasari, ne va aseza la masa si El Se va ridica pentru a sluji (Luca 12:37).
Cap. 21:15-22
Daca deci nu gasim niciun repros in aceasta frumoasa scena inseamna ca trebuie sa tragem concluzia ca Domnul este indiferent la ratacirile noastre ? Focul de carbuni, pestele si painea arata intr-un mod miscator ca El nu este insensibil la nevoile noastre, oricat de mici ar fi ; scena care urmeaza va arata intotdeauna ca El nu este indiferent la esecurile si la caderile noastre.
Focul si pestele gata pregatite ne arata grija tandra a Domnului pentru trupurile noastre ; modul de a actiona fata de preiubitul Sau slujitor Petru ne descopera dragostea Lui si mai profunda pentru sufletele noastre. Trei lucruri ne izbesc in mod special : primul, felul in care Domnul cerceteaza inimile noastre pentru a ne face constienti de radacina caderilor noastre ; al doilea, grija miscatoare pe care o are de a restaura inimile noastre in comuniune cu El ; si al treilea, dupa restaurare, harul Sau minunat care ne poate folosi din nou in lucrarea Sa binecuvantata in ciuda tuturor esecurilor si caderilor noastre.
Mai mult, vedem harul si perfectiune Domnului cu privire la momentul pe care El Il alege pentru aceasta lucrare de restaurare. Acesta a fost "dupa ce au mancat". Prevazand nevoile lor, invitandu-i sa vina sa manance, si slujindu-le in umilul Sau har, Domnul i-a facut sa se simta usurati in prezenta Sa, castigand increderea inimilor lor ; astfel, a aratat clar ca nu exista resentiment in inima Lui. Doar atunci, a inceput sa cerceteze inima lui Petru pentru a-i descoperi ucenicului Sau, si fiecaruia dintre noi, radacina ascunsa a tuturor esecurilor noastre.
La cruce, toti ucenicii L-au parasit pe Domnul si au fugit. In aceasta scena a invierii, multi dintre ei s-au intors la vechea lor viata. Dar, in fiecare din aceste situatii, Petru a mers mai departe decat ceilalti. La cruce, el L-a tagaduit de trei ori pe Domnul ; in aceasta zi a invierii, el era in fruntea celor care se intorsesera la corabia si la plasele lor. De aceea Domnul Se adreseaza intr-un mod special lui Petru ; dar daca El ii vorbeste lui Petru, este pentru folosul nostru al tuturor. Caci aici, observam bine, Domnul nu Se ocupa in special de pacatul tagaduirii, ci de raul nejudecat al carnii, care ne expune pe toti la caderi similare sau mai grave.
Sa ne amintim, de asemenea, ca nu este necesar sa cadem public pentru a-L tagadui pe Domnul. O putem face fara juraminte sau blesteme ; intr-adevar, Scriptura arata ca cineva se poate abate in inima sa (Prov. 14:14).
Cu toate acestea, fie ca L-am tagaduit deschis sau in inima noastra, sa ne amintim, pentru incurajarea noastra, ca este posibila o restaurare, chiar daca s-ar putea sa nu apara decat la momentul mortii. Apoi, intreaga restaurare incepe cu Domnul. Oaia ratacitoare nu s-ar intoarce niciodata daca Domnul, in harul Sau, nu o cauta. David zice : "El imi restaureaza sufletul" (si in engleza este la fel ; in rom. este "imi invioreaza", n.t.). Naomi spune : "Domnul m-a adus (din nou)". Binecuvantat sa fie Numele Lui ! in final ne va aduce pe toti inapoi.
Vedem aici ultima etapa in restaurarea acestui slujitor devotat. Totusi, este foarte instructiv sa urmarim toti pasii care conduc la restaurarea lui finala.
1. Rugaciunea Domnului pentru Petru a constituit primul pas. Inainte ca Petru sa cada, Domnul i-a zis : "Simone, Simone, iata, Satan v-a cerut ca sa va cearna ca pe grau. Dar Eu M-am rugat pentru tine" (Luca 22:31, 32). Sa observam bine subiectul rugaciunii Domnului. El nu a cerut ca Petru sa nu intre in ispita, ca Satan sa nu-l cearna, nici chiar ca el sa nu cada. Cernerea, ispita, caderea erau toate necesare pentru a pune in lumina increderea naturala pe care Petru o avea in el insusi. Dar Domnul cere ca credinta lui Petru sa nu slabeasca, atunci cand el va cadea. Pacatul are ca efect nimicirea increderii in Dumnezeu, iar daca increderea in harul lui Dumnezeu dispare, cum ar putea sufletul sa fie adus vreodata inapoi la Domnul ? Diavolul ar vrea sa ne atraga in pacat pentru a nimici credinta noastra si a ne duce la disperare. Domnul nu-i va ingadui. Cernerea diavolului s-a ascuns in spatele caderii lui Petru ; dar rugaciunea Domnului statea in spatele credintei lui Petru, iar diavolul nu poate sta in spatele rugaciunii Domnului. Diavolul l-a indemnat pe Iuda sa-L tradeze pe Domnul, dar, neavand credinta, Iuda este impins la disperare si la nimicire. Petru L-a tagaduit pe Domnul, dar credinta lui ramane si il conduce la pocainta si la restaurare.
2. Al doilea pas in restaurarea lui Petru a fost atentionarea Domnului (Luca 22:34). Nu ar trebui sa ne dam seama ca niciun sfant nu a cazut vreodata fara sa fi fost avertizat in prealabil ? Plini de incredere in noi insine, este posibil sa nu acordam prea multa atentie sau chiar deloc atentionarii ; dar, sub o forma sau alta, atentionarea va fi data. Cat de directa a fost in cazul lui Petru ; intr-adevar, Domnul il previne : "Iti spun : nicidecum nu va canta astazi cocosul, mai inainte ca tu sa tagaduiesti de trei ori ca Ma cunoasti".
3. Al treilea pas este marcat de privirea Domnului (Luca 22:61). Dupa ce Petru Il tagaduieste pe Domnul pentru a treia oara, citim : "Domnul, intorcandu-Se, a privit la Petru" - cu o privire plina de o dragoste infinita, sa fim siguri. Petru tocmai Ii intorsese spatele Domnului spunand : "Nu cunosc pe Omul acesta" (Matei 26:74). Imediat, Domnul S-a intors spre Petru si i-a aruncat o privire care trebuie sa-i fi spus inimii sale : "Tu spui ca nu Ma cunosti, dar Eu te cunosc si te iubesc". "Iubindu-i pe ai Sai, care erau in lume, i-a iubit pana la capat". Oh ! iubire, iubire minunata care nu ne paraseste ! Sa subliniem inca odata ca tagaduirea lasa a lui Petru n-a produs nici resentiment, nici manie in inima Domnului. Din nefericire ! o foarte mica expresie de nerecunostinta, de parasire sau rautate la fratii nostri este suficienta pentru a ridica ganduri amare in inimile noastre si de a provoca cuvinte dure. Nu acesta a fost cazul pentru Domnul nostru.
4. Al patrulea pas in restaurarea lui Petru a fost cuvantul Domnului (Luca 22:61). Privirea Domnului a amintit de cuvantul Domnului ; intr-adevar, citim : "Petru si-a amintit de cuvantul Domnului". Privirea Domnului a zdrobit inima lui ; cuvantul Domnului a atins constiinta sa ; si a urmat ca "Petru, iesind afara, a plans cu amar". Iuda "a iesit" in noapte - noaptea eterna a disperarii complete. Adanc pocait, Petru "a iesit" pe calea restaurarii. El "a iesit" deoarece constiinta lui trezita nu-i ingaduia sa mai ramana in asocieri rele. El a plans cu amar pentru ca iubirea neschimbata a Domnului ii atinsese inima.
5. Mesajul Domnului constituie al cincilea pas (Marcu 16:7). Cata tandrete gasim in grija Domnului fata de-o oaie ratacita ! Privirea Domnului a zdrobit inima lui Petru ; cuvantul Domnului a atins constiinta sa ; acum, mesajul Domnului va intari credinta lui. Astfel, in dimineata invierii, Domnul are un mesaj special pentru Petru. Ingerul a zis femeilor : "Duceti-va, spuneti ucenicilor Sai si lui Petru ca El merge inaintea voastra in Galileea; acolo Il veti vedea". Daca ingerul ar fi spus doar : "Duceti-va si spuneti ucenicilor Sai", Petru ar fi putut gandi : "Eu nu sunt inclus, caci niciodata nu voi mai putea fi socotit in numarul ucenicilor Sai". Dar numele lui Petru este mentionat special pentru a-i asigura inima tremuranda ca, chiar daca L-a urmat intr-o zi de departe si L-a tradat pe Domnul, Acesta ii va arata din nou calea, si ca Petru Il va urma si-L va vedea pe Domnul, dupa cum le-a spus. Petru a falimentat, dar cuvantul Domnului nu va falimenta niciodata ; astfel, totul se va intampla dupa cum "El a spus". Cat de mult trebuie sa fi fost atinsa inima lui Petru, cat de mult ar trebuie sa fie atinse inca inimile noastre, prin faptul ca niciunul din cuvintele Sale nu va cadea niciodata la pamant, in ciuda caderilor la care ne pot duce afirmatiile noastre increzatoare.
6. Al saselea pas consta in intalnirea particulara a Domnului (Luca 24:34 ; 1 Cor. 15:5). Mesajul invierii a servit ca pregatire pentru strangerea invierii. Mesajul Invatatorului l-a pregatit pe Petru pentru Invatatorul Insusi. Slujitorul care L-a tagaduit pe Domnul va avea o intalnire particulara cu Domnul pe care L-a tagaduit ; citim, intr-adevar :
"Domnul a inviat cu adevarat si S-a aratat lui Simon". Ce har maret ! Ne-am fi gandit ca i s-ar fi aratat ucenicului pe care Isus il iubea sau femeii devotate care I-a uns picioarele. Dar harul ia o cale minunata si Se arata mai intai ucenicului care L-a tagaduit pe Domnul. Dupa cuvintele apostolului Pavel, "S-a aratat lui Chifa, apoi celor doisprezece".
Sarmanul Petru care a cazut a fost obiectul special al iubirii si grijii Domnului. Ioan si ceilalti ucenici puteau sa astepte, dar Petru nu trebuia tinut in asteptare. Domnul va bandaja mai intai inima zdrobita a lui Petru inainte sa bucure inimile celorlalti ucenici. Si niciun strain nu va interveni in aceasta discutie tainica. Domnul vrea ca toata greseala sa fie marturisita si scoasa la lumina, dar aceasta va avea loc doar cu El si nimeni nu va sti vreodata ceea ce s-a petrecut intre Stapan si slujitor in acel moment solemn.
7. Modul de a actiona public constituie al saptelea pas. Aceasta ne aduce la ultimul capitol al Evanghelii dupa Ioan. Gasim aici ultima etapa in restaurarea lui Petru. Pacatul efectiv a fost reglat in timpul discutiei particulare. Rodul rau al vechiului pom a fost judecat si marturisit Domnului si astfel, constiinta lui Petru a fost usurata ; dar radacina rea care a produs rodul rau trebuia sa fie expusa si judecata, pentru ca inima lui Petru sa poata fi restaurata deplin in comuniunea cu Domnul. Pentru folosul nostru, aceasta lucrare este facuta in public, caci cu totii avem radacina raului in noi, chiar daca nu am cazut in pacate speciale. Aceasta radacina vine de la omul natural. De aceea, Domnul Se adreseaza lui Petru folosindu-Se nu de noul sau nume (Matei 16:18, n.t.), ci de numele sau natural : "Simone, fiul lui Iona".
Petru L-a tagaduit pe Domnul de trei ori, si acum, Domnul va cerceta inima sa prin trei intrebari. Petru si-a judecat pacatul ; acum el va fi adus ca sa se judece pe sine insusi. Citim : "Daca ne-am judeca noi insine, n-am fi judecati" (1 Cor. 11:31). In spatele tuturor greselilor noastre exterioare se ascunde carnea nejudecata.
a) Prima dintre intrebarile patrunzatoare pe care Domnul le pune este aceasta : "Simone, [fiul] al lui Iona, Ma iubesti tu mai mult decat acestia?". Petru a afirmat public ca-L iubeste pe Domnul mai mult decat toti ceilalti ; intr-adevar, el a spus : "Chiar daca toti se vor poticni, totusi eu nu" (Marcu 14:29). Domnul pare acum sa-i spuna lui Petru : "Mai marturisesti tu ca Ma iubesti mai mult decat ceilalti ucenici ?". Aici deci, invatam ca radacina caderii lui Petru, ca a multora din propriile noastre caderi, este increderea in sine nejudecata a carnii. Ca si la Petru, aceasta incredere in sine ne face sa gandim ca suntem mai buni decat ceilalti, mai puternici decat ei, si mult mai devotati decat ei. Si cu cat suntem mai activi in slujire, cu atat suntem mai predispusi sa avem o parere inalta despre noi insine. Poate nu vom exprima, ca Petru, increderea noastra in noi insine prin cuvinte, dar in inima noastra, putem hrani gandul ca suntem mai buni decat ceilalti, mai inzestrati decat ei si oricat de mult ar esua ei noi nu o vom face. Aceasta este o astfel de incredere in sine si o mandrie carnala incat Domnul vrea sa ne faca s-o detectam si s-o judecam. Intr-un mod foarte binecuvantat, refuzand acum sa se mai compare cu altii, Petru se abandoneaza in mana Domnului si raspunde : "Da, Doamne, Tu stii ca tin la Tine". Aceasta este ca si cum ar fi zis : "Dupa ingrozitoarea mea tagaduire, ar parea ca nu am nici cea mai mica dragoste pentru Tine, si probabil nimeni altcineva nu crede ca eu Te iubesc, dar Tu stii ca in ciuda a toate, eu tin la Tine".
b) Prin a doua Sa intrebare, Domnul cerceteaza inima lui Petru putin mai adanc. El nu-l mai intreaba pe ucenicul Sau daca-L iubeste mai mult decat ceilalti, ci daca-L iubeste pe Domnul. El zice : "Simone, [fiul] al lui Iona, Ma iubesti ?". Din nou, Petru se abandoneaza cunoasterii Domnului. Petru nu vrea sa se laude cu propria sa cunostinta, nici sa se increada in propriile lui sentimente ; el se bazeaza pe ceea ce Domnul stie.
c) In a treia intrebare, Domnul reia cuvantul folosit de Petru pentru "a iubi", care in fiecare din cazuri este un termen diferit de cel pe care Domnul il foloseste in primele doua intrebari ale Sale. Domnul a folosit un cuvant care implica o dragoste marcata de inteligenta si discernamant. Petru foloseste un termen care se traduce prin dragoste reala, dar emotionala, care se manifesta ca atasament fata de cineva, fara prea multa inteligenta sau apreciere a gloriei persoanei iubite. De aceea, in aceasta a treia intrebare, Domnul il intreaba : "Esti atasat de Mine ? (sau "tii la Mine", n.t.)". Miscat mult mai profund in el insusi de aceasta a treia intrebare, Petru se abandoneaza in intregime in mana Domnului. El zice : "Doamne, Tu toate le stii". Dupa tagaduirea sa, este posibil ca ceilalti sa nu stie ce sa creada despre dragostea lui Petru pentru Domnul. Dar el poate sa-I spuna Domnului : "Tu stii toate, stii ca Te iubesc". Petru pare sa zica : "Nu mai indraznesc sa zic nimic despre mine insumi, despre dragostea mea sau devotamentul meu, dar ma abandonez cunostintei atotstiutoare a Domnului. El stie tot ceea ce este in inima mea ; El stie dragostea pe care altii nu pot sa o vada, si stie si slaba incredre in mine. El stie totul, si de acum inainte nu mai pot avea incredere in ravna mea, in devotamentul meu sau in dragostea mea, dar pot avea incredere in Domnul care stie totul pentru a ma pazi".
El nu zice : "Caderea mea m-a costat atat de multa nenorocire si rusine incat mi-am invatat lectia si nu-L voi mai tagadui niciodata pe Domnul". A vorbi astfel ar fi fost primul pas in directia unei alte caderi. Mai degraba el zice : "Am facut experienta slabiciunii mele totale si stiu ca voi cadea din nou daca Domnul, care stie tot, nu va interveni pentru mine".
Hristos este atat de perfect, cunoasterea Lui atat de completa, dragostea Sa atat de neschimbatoare, incat Petru este adus sa realizeze ca insusi Cel impotriva caruia a pacatuit este singurul in care poate avea incredere sa-l sustina in viitor.
Cineva a spus : "Invatam, atat din punct de vedere istoric si doctrinar (poate si experimental) ca inselaciunea inimii este de asa natura incat nimic nu constituie o protectie impotriva ei : nici darurile de cel mai inalt ordin, nici harurile din plinatatea lui Isus, nici ravna sincera pentru Numele Sau, nici devotamentul in slujirea din trecut sau activitatea in slujirea actuala... In timp ce vegherea si rugaciunea sunt mereu necesare, singurul fara vina, care nu va fi rusinat si fara greseala, va fi cel care umbla in convingerea solemna ca este la dispozitia celor mai grave pacate, daca sufletul sau nu este ocupat cu Isus". El singur are puterea sa ne pazeasca de cadere si sa ne infatiseze inaintea gloriei Sale cu o bucurie de nespus.
Lucrarea harului in restaurare este incheiata. Petru a fost adus sa judece nu doar pacatul sau, dar si sa se judece pe sine insusi si sa condamne increderea in el care l-a dat in mainile lui Satan. El a recunoscut propria nimicnicie si atotstiinta Domnului. Dupa ce a zdrobit increderea in sine a lui Petru, Domnul ii da un semn al increderii Sale in el. Il ia pe sfantul care se incredea in sine, dar acum smerit si restaurat, in slujirea pentru Sine. El ii incredinteaza ucenicului Sau nu doar oile Sale, ci si mieluseii Sai. Petru este chemat sa pasca mieluseii si sa "pastoreasca" oile. Si chiar mai mult, cele doua lucruri in care Petru esuase atat de lamentabil cand a vrut sa actioneze prin propria lui putere sunt acelea pe care va avea marele privilegiu sa le implineasca in dependenta de Domnul. El spusese : "Cu Tine sunt gata sa merg si la inchisoare si la moarte". Acum, Domnul ar vrea sa spuna : "Vei avea acest mare privilegiu. Am luat acea incredere pe care o aveai in tine care zicea "vreau" si voi rasplati acum iubirea pe care stiu ca era in inima ta. Vei merge intr-adevar in inchisoare si la moarte, deoarece "cand vei imbatrani, iti vei intinde mainile si altul te va incinge si te va duce unde nu voiesti". Dar cand, in final, Petru va fi in inchisoare si la moarte, acesta nu va mai fi ca un om plin de incredere in sine, laudandu-se cu iubirea lui, ci ca un ucenic smerit si dependent de un Stapan care stie toate. De aceea, dupa ce Domnul rosteste aceste cuvinte, ii zice : "Urmeaza-Ma". Altfel spus, acest sfant restaurat este chemat :
- In primul rand, sa pasca oile lui Hristos (21:17).
- In al doilea rand, sa-L glorifice pe Dumnezeu (21:19).
- In al treilea, sa-L urmeze pe Hristos (21:19)
Intr-un mod binecuuvantat, cativa ani mai tarziu, inainte sa paraseasca aceasta lume, Petru va transmite aceste trei indemnuri tuturor credinciosilor. El ne spune ca Hristos a suferit pentru noi, lasandu-ne un model, pentru ca noi sa calcam pe urmele Lui. Apoi se angajeaza sa vorbeasca si sa actioneze in asa fel "ca in toate sa fie glorificat Dumnezeu prin Isus Hristos". In final, el zice : "Pasteti turma lui Dumnezeu" (1 Petru 2:21 ; 4:11 ; 5:2).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu