Drumul cresterii spirituale
- II -
Arend Remmers
3 Tipuri (sau modele) pline de invatatura
Inainte de a ne ocupa cu aceste modele sau "tipuri" din Vechiul Testament, trebuie sa stim ce trebuie sa intelegem prin aceasta expresie. Persoane, obiecte sau imprejurari din Vechiul Testament pot, pe langa semnificatia lor concreta, in mod simbolic sau sub forma de tip, sa faca aluzie la un fapt viitor, revelat doar in Noul Testament.
Noul Testament contine numeroase mentiuni a faptului ca, in Vechiul Testament, multe lucruri au o semnificatie simbolica. Cateva exemple vor pune in evidenta acest lucru :
- Cand in Galateni 4:24 apostolul Pavel mentioneaza pe Ismael si Isaac, fiii lui Avraam, el adauga : "Lucrurile acestea sunt prezentate alegoric (gr. "alegoroumena" ; in rom. "in pilde")",caci Ismael simbolizeaza aici poporul Israel sub lege, iar Isaac, dimpotriva, pe cei care sunt sub har.
- In Coloseni 2:16 si 17, zilele de sarbatoare, luna noua si sabat, care dupa legea de la Sinai trebuiau sa fie tinute, sunt numite "o umbra a lucrurilor viitoare; dar trupul este al lui Hristos" (comp. Ev. 8:5 ; 10:1). La fel cum o umbra lasa sa se vada contururile unei siluete, si aceste porunci din Vechiul Testament indicau lucrurile care si-au gasi realizarea si implinirea lor spirituala in legatura cu Hristos.
- Gasim indicatii clare si deosebit de utile pentru subiectul nostru in primele unsprezece versete din 1 Corinteni 10, unde Pavel aminteste diferite imprejurari din istoria poporului Israel in timpul calatoriei din Egipt spre Canaan. Apoi el da explicatia la versetul 6 : "Si acestea au devenit tipuri (gr. "tupoi" ; in rom. "pilde") pentru noi" si la versetul 11 : "Si toate acestea li se intamplau ca tipuri (gr. "tupikôs) si au fost scrise pentru avertizarea noastra, peste care au ajuns sfarsitul veacurilor".
Relatarile Vechiului Testament ne prezinta deci nu doar invataturi istorice si morale, ci ele au, de asemenea, o semnificatie simbolica (tipica) pentru noi. Astfel, Vechiul Testament se poate numi pe buna dreptate "cartea imaginilor" Noului Testament. Semnificatia simbolica este adevarata cheie data de Duhul Sfant pentru o intelegere mai profunda a relatarilor istoriei umane, si in particular a poporului Israel. Numeroasele imagini (tipuri) pe care le gasim acolo (in V.T.) sunt reprezentari anticipate ale diferitelor elemente ale adevarului crestin revelat in Noul Testament. Pentru acest motiv ele au ramas inca neintelese pentru credinciosii din timpul Vechiului Testament.
3.1 Invataturi practice
In descrierea calatoriei prin pustie de aproximativ patruzeci de ani de la inceputul istoriei poporului pamantesc al lui Dumnezeu, gasim o abundenta de tipuri care fac referire la lucrarea de rascumparare a Domnului Isus. Fiecare din ele ne arata un nou aspect si astfel o noua frumusete a lucrarii si Persoanei Rascumparatorului nostru. Totusi, multe din aceste tipuri au un scop foarte particular. Ele nu prefigureaza pur si simplu adevarul Noului Testament, ci il ilustreaza din punct de vedere practic. Acest lucru inseamna ca ele nu sunt doar analogii pline de imagini ale adevarului crestin, ci ele arata cum este - sau ar trebui sa fie - realizat. Marea lor valoare consta tocmai in aceasta legatura cu viata noastra practica.
De fapt, trebuie sa distingem doua feluri diferite de tipuri. Le vom numi "tipuri de principiu" si "tipuri de practica". Intre cele doua exista o diferenta importanta, ignorata cu usurinta. Daca nu se tine cont de aceasta diferenta, se pierde mult din invatatura tipurilor.
Gasim exemple de "tipuri de principiu" mai ales in invataturile legii. Sa ne gandim doar la randuielile cu privire la diferitele jertfe si sarbatori ale Domnului ! In acest fel de tipuri, membrii poporului Israel, care prefigurau pe credinciosii din perioada actuala, nu luau parte in mod activ. Dumnezeu le-a dat invataturi esentiale. In lumina Noului Testament, vedem aici lucrarea Domnului Isus privita din punctul de vedere a lui Dumnezeu - se poate spune si : intr-un fel obiectiv. Jerfa neincetata, de exemplu, este o imagine a faptului ca Dumnezeu locuieste in mijlocul alor Sai, deoarece El a fost glorificat prin jertfa Domnului Isus (Ex. 29:38-46). Sau sa luam marea zi a ispasirii din Levitic 16, care ne arata, in primul din cei doi tapi (v. 5, 15-19), ca sangele lui Hristos a facut "propitierea" (*) si prin aceasta, a satisfacut in mod perfect cerintele dreptatii si sfinteniei lui Dumnezeu ; in imaginea celui de-al doilea tap, pentru Azazel (v. 20-22), dimpotriva, pentru ca El a luat asupra Lui, in substituire, pacatele celor care cred in El, si ca in al treilea rand, prin sangele Sau, toate lucrurile (**) vor fi impacate intr-o zi cu Dumnezeu. Se poate aduga tipul slujitorului evreu, care iubeste pe stapanul sau, pe sotia sa si pe copiii sai si drept urmare va sluji pentru totdeauna - o imagine minunata a iubirii Domnului nostru, adevaratul Slujitor al lui Dumnezeu, pentru Tatal Sau, pentru mireasa Sa si pentru rascumparatii Sai (Ex. 21:1-6).
(*) Cele doua acte : propitierea (cuvant care nu exista in rom. deriva din "proximitate", "a aduce aproape" etc.) si substituirea (sau "inlocuirea") alcatuiesc impreuna "ispasirea". Pentru mai multe detalii vezi nota de la postarea "Viata cea noua a credinciosului in Hristos - I", din data de 16.01.2018, n.t.
(**) In Levitic 16, totusi, acest lucru este reprezentat in tip doar in legatura cu partea cereasca (sanctuarul), vezi Evrei 9:23. - Pentru a completa, remarcam ca impacarea "tuturor lucrurilor" (Col. 1:20) nu priveste oamenii ci se aplica in realitate doar "tuturor lucrurilor".
De al doilea grup apartine in principal tipurile in care cei din poporul Israel trebuiau sa intervina. Spre deosebire de primul grup, Dumnezeu nu este singurul care actioneaza in aceste "tipuri practice", ci actiona si poporul. Sa ne gandim, de exemplu, la jertfele care trebuiau sa fie aduse de catre israeliti (in special cele din Levitic 1 la 7). Ele nu ne arata lucrarea lui Hristos in sine, ci cunoasterea si expresia de apreciere a acestei pretioase lucrari de catre credinciosi, adica din punct de vedere subiectiv. Se poate sesiza aceasta diferenta in Noul Testament. Citim in Evrei 9 ca, prin Duhul etern, Hristos S-a oferit fara pata lui Dumnezeu (comp. cap. 10:10, 12-14). Dar la capitolul 13:15, credinciosii sunt cei care aduc "jertfe de lauda", deoarece, ca preoti, aducem inchinare al carei subiect este lucrarea si Persoana Domnului nostru (comp. 1 Petru 2:5).
La inceputul istoriei sale, poporul Israel a fost scos afara din Egipt si a trebuit sa execute in ascultare si credinta directivele lui Dumnezeu pentru a fi eliberat de vrajmasii sai, pazit in pustie si in final introdus in tara Canaan. Acestea sunt tipurile de care vrem sa ne ocupam. Etapele cele mai importante sunt Pastele, Marea Rosie, sarpele de arama si Iordanul. In fiecare din aceste etape, Dumnezeu a facut ceva care ne prezinta un anumit aspect al lucrarii de rascumparare al lui Hristos. Dar de fiecare data poporul trebuia, de asemenea, sa faca ceva pentru a se bucura de consecintele atasate acestei lucrari (pe care o facea Dumnezeu, n.t.). Aceasta corespunde credintei noastre si progresului pe care il facem in ea, adica crestem spiritual.
Faptul ca este vorba aici in principal de a progresa si de a creste in credinta reiese clar din faptul ca, in aceste tipuri, nu gasim nicio aluzie la nasterea din nou si la darul Duhului Sfant. Si unul si altul sunt numai de la Dumnezeu si nu depind de cresterea noastra spirituala. Nasterea din nou este, de fapt, lucrarea initiala a Duhului Sfant intr-un om, si credinciosul primeste pecetea, ungerea si arvuna Duhului Sfant atunci cand a crezut Evanghelia si a primit iertarea pacatelor (Ioan 3:3, 5 ; Efes. 1:13). Se poate vedea o aluzie simbolica la nasterea din nou in faptul ca inainte de Paste deja, Dumnezeu il numeste pe Israel "poporul Meu" si "fiul Meu" (Ex. 3:7 ; 4:23). Dumnezeu avea deja o relatie cu Israel inainte ca sa fie jertfit mielul de Paste, care a adus eliberare de judecata.
Fiecare detaliu al Sfintei Scripturi isi are importanta sa si noi trebuie sa ne intrebam nu doar ce semnifica diversele imagini, dar si ce vrea sa ne spuna ordinea in care ele sunt prezentate. Este adevarat ca ceea ce ele au in comun, este de a ne arata ceea ce, in devotamentul Sau, a facut Domnul pentru noi la cruce. Dar nu este vorba numai de diferitele aspecte ale lucrarii de rascumparare in sine, ci de apropierea progresiva de aceasta lucrare prin credinta. Dumnezeu nu este singurul actor, ci la fiecare "etapa", poporul trebuia sa dea curs voii Sale cu credinta si ascultare. Acest punct de vedere, ignorat cu usurinta, este cel mai important pentru intelegerea acestor tipuri. Israel se apropia cu fiecare pas de tara promisa. In aplicatia sa pentru noi, aceasta vrea sa zica : noi nu intelegem, in mod normal, intrega insemnatate a lucrarii Domnului Isus dintr-o data, dar inaintam in cunoasterea ei progresiv. Dupa cum a scris Petru, in viata noastra spirituala noi crestem spre mantuire (1 Petru 2:2). Primind cu credinta adevarurile mantuirii care corespund acestor tipuri, inaintam in cresterea noastra spirituala, individual si colectiv spre "starea de om matur, la masura staturii plinatatii lui Hristos" (Efes. 4:13).
Acum, cineva ar putea sa intrebe : Mantuirea se realizeaza deci in "etape" ? Nu sunt deci mantuit atunci cand am crezut in Domnul Isus ? Trebuie deci sa fac diferiti pasi pentru a fi mantuit cu adevarat ? Nu este scris : "Crede in Domnul Isus si vei fi mantuit" (Fapte 16:31) ? Toate aceste intrebari gasesc in Sfanta Scriptura raspunsuri fara abiguitate. Cu siguranta, oricine se recunoaste ca pacatos pierdut inaintea lui Dumnezeu si marturiseste cu sinceritate pacatele sale inaintea Lui, este mantuit complet si pentru totdeauna din momentul in care crede in Domnul Isus ca Mantuitor al sau. "Caci atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat L-a dat pe singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata eterna" (Ioan 3:16 ; comp. Efes. 2:8 ; 1 Petru 1:9). Mantuirea sufletului nu se realizeaza in etape, ci este un fapt implinit din acel moment in care cineva crede in Domnul Isus si in lucrarea Lui de la cruce. Lui Dumnezeu fie gloria pentru eternitate !
Concret, aceasta inseamna : cel care se pocaieste de pacatele sale si crede in Domnul Isus se afla - obiectiv vorbind - din acel moment nu doar la adapostul sangelui sau, dupa cum ne arata Pastele, ci are, de asemenea, toate celelalte binecuvantari care decurg din lucrarea de rascumparare a Domnului nostru (*). In ochii lui Dumnezeu, toti cei care au crezut in Domnul Isus si in sangele Sau sunt, nu doar impacati cu El, dar si separati de lume, eliberati de puterea lui Satan si morti impreuna cu Hristos. Toti sunt, de asemenea, adusi la viata impreuna cu Hristos, inviati impreuna cu El, si sunt asezati in El in locurile ceresti. Aceste adevaruri imuabile (care nu se schimba) nu se bazeaza astfel nicidecum pe cunoasterea sau pe inteligenta pe care noi o avem despre ele, ci sunt intemeiate numai si exclusiv pe intelepciunea si pe dragostea lui Dumnezeu si pe lucrarea lui Hristos in care credem. In toate pasajele care ne descriu binecuvantarile care decurg din lucrarea lui Hristos de la cruce, verbele sunt la forma gramaticala trecuta. Ceea ce inseamna ca este vorba despre fapte implinite (Rom. 5:9 ; Col. 3:13 ; Gal. 2:19 ; Efes. 2:5, 6).
(*) Cel care crede in sangele ispasitor al lui Hristos (mielul pascal) este impacat pentru totdeauna cu Dumnezeu (Rom 3:25 ; Efes. 1:7 ; Ev. 9:14). Celelalte tipuri, ca Marea Rosie si Iordanul, nu au nimic de-a face in sine cu mantuirea sufletului, ci se refera la primirea prin credinta a rezultatelor lucrarii lui Hristos, fara a aduce mai multa certitudine (cu privire la mantuirea sufletului, n.t.). Dar este adevarat ca siguranta mantuirii si bucuria tuturor binecuvantarilor sunt apoi stimulate. Chiar imagine Pastelui nu ne arata toate binecuvantarile noastre, ci doar aspectul de securitate inaintea judecatii eterne.
Cu toate acestea, este cu totul altceva sa stim - sub un aspect subiectiv - daca cunoastem si ne bucuram de aceste rezultate marete si glorioase ale lucrarii rascumparatoare a lui Hristos. Referitor la cunostinta, inteligenta si bucuria eliberarii in Hristos, exista deci, cu siguranta, progres si crestere. Si aceasta tocmai ne este prezentat intr-un mod foarte expresiv in tipurile deja mentionate. Vedem in ele nu doar ce a facut Dumnezeu prin Hristos pentru noi si in noi , ci mai ales insusirea progresiva a acestei lucrari in practica vietii noastre de credinta. Aceasta este invatatura specifica pe care ne-o dau aceste tipuri. Spre deosebire de expunerile nu intotdeauna usoare ale epistolelor Noului Testament, gasim in ele reprezentari anticipate ale adevarului crestin si realizarea sa practica de catre noi. Trebuie remarcat, totusi, ca nu trebuie sa tragem tipuri decat din concluziile doctrinare care au un echivalent clar in Noul Testament. Doar el contine doctrina crestina ; nu o vom gasi in Vechiul Testament.
3.2 A inainta in credinta
Asa cum am vazut, caracterul simbolic, (tipic) al relatarii calatoriei lui Israel prin pustie reiese clar din 1 Corinteni 10:1-11. In plus, in Noul Testament, doua tipuri sunt aplicate in mod expres Domnului Isus si lucrarii sale : Pastele si sarpele de arama. Celelalte tipuri, adica trecerea Marii Rosii si a Iordanului, completeaza invataturile pe care le gasim in Noul Testament cu privire la diferitele aspecte si consecinte ale lucrarii de la cruce.
La inceput, a fost Pastele in Egipt, descris in Exod 12, care este o imagine a punerii la adapost de judecata eterna prin sangele lui Hristos. El este mentionat in Noul Testament in 1 Corinteni 5:7 : "Caci si pastele nostru, Hristos, a fost jertfit..." (comp. 1 Petru 1:18, 19).
Apoi, la trecerea Marii Rosiine este prezentata moartea si invierea lui Hristos ca mijlocul si calea pentru eliberarea noastra perfecta. Prin moartea Lui, noi suntem separati de lume, eliberati de sfera puterii lui Satan si a mortii, si scosi din pozitia de pacatosi pentru a fi introdusi in pozitia de drepti. Acest lucru este posibil deoarece am murit impreuna cu El. Sfarsitul "omului nostru vechi" este prefigurat in tipul botezului, in care suntem inmormantati cu Hristos, si pentru moartea Lui. Acest lucru este dezvoltat in mod special in Romani 5:12 la 6:11 (com. Ex. 14 ; Gal. 1:4 ; Ev. 2:14).
Acum incepe calatoria prin pustie, spre tara promisa, Canaan. Pustia este o imagine a imprejurarilor noastre pamantesti in lume, in care suntem condusi si paziti de Dumnezeu, dar si pusi la incercare (vezi 1 Cor. 10:1-11). Epistolele Noului Testament ii vede pe cei credinciosi sub aceast punct de vedere, mai ales cele catre Romani, Corinteni, Galateni, Filipeni si Evrei, ca si epistolele lui Petru.
In timpul acestei calatorii prin pustie are loc episodul cu sarpele de arama (Num. 21:4-9), pe care Domnul Isus il raporteaza la El Insusi in Ioan 3:14 la 16. Invatam aici in mod practic ca Domnul Isus a purtat, de asemenea, la cruce judecata lui Dumnezeu impotriva pacatului in carne si astfel ne-a facut in stare sa ne bucuram cu adevarat de viata eterna pe care am primit-o.
Tara Canaan, scopul calatoriei, reprezinta in final "locurile ceresti" cu binecuvantarile spirituale actuale acordate (nu gloria viitoare din casa Tatalui ca scop al sperantei crestine, vezi Efes. 1:3 ; 6:12). Pentru acesta, poporul trebuisa sa treaca inca Iordanul. Aici, avem din nou inaintea noastra o imagine a mortii si invierii lui Hristos, dar acum, nu doar moartea noastra impreuna cu El, ceea ce amintesc cele douasprezece pietre de pe fundul Iordanului, dar si invierea noastra impreuna cu El, care isi gaseste expresia in cele douasprezece pietre de pe malul celalalt. La aceasta se adauga apoi introducerea "omului nou" (Ios. 3 si 4 ; Efes. 2:1-12). Aceasta pozitie este prezentata in epistola catre Efeseni si in parte in cea catre Coloseni.
Numai atunci este atins scopul pe care Dumnezeu si l-a propus pentru poporul Sau si pe care i l-a aratat slujitorului Sau Moise din mijlocul rugului aprins : "Si Domnul a zis : Am vazut intr-adevar intristarea poporului Meu care este in Egipt si le-am auzit strigatul din cauza supraveghetorilor lor; pentru ca le cunosc durerile. Si am coborat ca sa-i scap din mana egiptenilor si ca sa-i fac sa se suie din tara aceea intr-o tara lunga si larga, intr-o tara in care curge lapte si miere..." (Ex. 3:7, 8). Antetipul acestei tari bune, in Noul Testament, sunt locurile ceresti. Acolo se gasesc toate binecuvantarile noastre spirituale, deoarece Preaiubitul nostru Domn Se afla la dreapta lui Dumnezeu in glorie. Dar daca vrem sa ne bucuram de aceste binecuvantari, exista atunci o lupta impotriva puterilor spirituale ale rautatii in locurile ceresti, caci Satan nu se odihneste. Vom putea totusi sa ne impotrivim si sa biruim prin taria Domnului si prin taria puterii Sale (Efes. 6:10-10).
Relatia, si chiar unitatea acestor tipuri, este subliniata in mod izbitor prin urmatoarele detalii :
- Inceputul si sfarsitul acestor tipuri (imagini) cad in una si aceeasi data. Pregatirea Pastelui incepea in a zecea zi a celei dintai luni, cu mielul fara cusur pe care trebuia sa-l ia fiecare israelit (Ex. 12:1-5). Patruzeci de ani mai tarziu, poporul lui Dumnezeu intra in aceeasi zi in tara promisa. "Si poporul s-a suit afara din Iordan in ziua a zecea a lunii intai" (Iosua 4:19).
- Marea Rosie si Iordanul sunt doua aspecte ale alceluiasi lucru. In Exod 14:22 si 29, este scris : "Si fiii lui Israel au intrat pe uscat in mijlocul marii... Si fiii lui Israel au trecut pe uscat prin mijlocul marii; si apele le-au fost un perete la dreapta si la stanga lor", dar nu citim nimic despre iesirea lor din mare. In Iosua 3:16, 17 si 4:19, dimpotriva, nu este mentionata intrarea in Iordan, ci trecerea si iesirea lor din Iordan.
Dumnezeu nu vrea ca noi sa ramanem la jumatatea drumului in viata noastra de credinta. Daca ne declaram satisfacuti, in mod simbolic, cu Pastele, vom ramane in lume, in care Egiptul este o imagine. Nu este aceasta problema multor crestini ? Ei au crezut in Domnul Isus, dar nu pot, sau nu vor, sa se separe de lume. Poate sa fie fericit un copil al lui Dumnezeu intr-o astfel de situatie ?
La fel, daca am trecut, in mod simbolic, Marea Rosie, si deci s-a realizat prin credinta separarea de lume, se poate intampla ca dupa aceea, ca si israelitii in pustie, sa tanjim dupa Egipt. Dumnezeu nu a gasit placere in ei si "au cazut in pustie" (1 Cor. 10:5). Aceasta inseamna ca, daca in aceasta pozitie de credinciosi ne intoarcem privirile spre lume, nu vom cunoaste in viata noastra spirituala binecuvantarile Canaanului si nu vom atinge tinta fixata de Dumnezeu. Dar daca, dupa exemplul lui Iosua si Caleb, suntem plini de "tara cea buna", trecerea pustiei ne va fi usurata, si vom inainta in bucuria binecuvantarilor spirituale in locurile ceresti. Cat de des ne lipseste, ca si israelitilor de altadata, credinta si discernamant !
Cu toate acestea, trebuie sa mentionam din nou o diferenta esentiala intre tipurile Vechiului Testament si doctrina crestina a Noului Testament. Ea rezulta din faptul ca Israel a fost succesiv in Egipt, in pustie si in Canaan, in timp ce crestinul este vazut simultan in aceste trei domenii :
- In exterior, in Egipt, lumea rea care-l inconjoara, cu ispitele ei, dar si cu ostilitate fata de Hristos (Ioan 17:11 ; Tit 2:12);
- In viata sa de credinta zilnica, ca strain in pustia imprejurarilor pamantesti, in care el este hranit si intarit de Dumnezeu ( 1 Cor. 10:5 ; 1 Petru 1:17 ; 2:11);
- Prin pozitia lui spirituala, in Canaan, adica in locurile ceresti, acolo unde se afla binecuvantarile sale crestine specifice, dar si puterile spirituale ale rautatii, carora trebuie sa se impotriveasca (Efes. 2:6 ; 6:12).
Asa suntem vazuti dupa doctrina Noului Testament. Ca intelegem sau nu, aceasta nu schimba cu nimic aceste fapte divine. Dar vedem deja : cu cat suntem mai preocupati cu ele, cu atat le vom intelege mai mult, si cu atat mai mult vom inainta in viata noastra spirituala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu