Meditații Asupra Cărții Judecători

                                                                             - VIII -

     Samuel Ridout

     6     Cântarea Deborei (Jud. 5)

     Am ajuns acum la cântarea de triumf a Deborei. Barac este asociat cu ea, dar cuvintele sunt în mod evident ale profetesei. Este una din puținele cântări ale Vechiului Testament și singura din această carte a Judecătorilor. Așadar, fără îndoială, ne putem aștepta să găsim desfășurate aici gândurile lui Dumnezeu cu privire la biruință.

     După cum am spus, găsim puține astfel de cântări în Scriptură. De fapt, cea mai asemănătoare este cea a fiilor lui Israel după trecerea Mării Roșii. Ambele descriu biruința, prima, numai a Domnului, iar aceasta, de asemenea, a Lui, dar prin instrumente umane. Există, de asemenea, o oarecare asemănare cu ultima cântare a lui Moise, chiar înainte de moartea lui, în care se vorbește despre eșecurile poporului. Dar trebuie să privim puțin la conținutul acestei cântări.

     6.1     O cântare de laudă adusă lui Dumnezeu pentru eliberare

     În primul rând avem tema generală : Lauda adusă lui Dumnezeu pentru eliberarea lucrată prin conducătorii care, împreuna cu un popor binevoitor, s-au oferit pentru lucrare. Dar gândul este îndreptat imediat către Acela care este sursa oricărei biruințe, Iehova Însusi. El ne este prezentat în măreția Sa când a ieșit din Edom, conducând, ca să zicem așa, pe poporul Său, după călătoria lor prin pustie, spre biruință. Această măreție este legată și de muntele Sinai, unde El a dat legea și a intrat în legământ cu ei. Sufletul este înălțat imediat în atmosfera de măreție. Cât de mărunte sunt lucrurile carnale, cât de slab este cel mai puternic adversar, în prezența unei astfel de măreții divine. Ne aducem aminte de începutul Psalmului 68 : "Să Se ridice Dumnezeu, să se împrăștie vrăjmașii Săi și să fugă dinaintea Lui cei care-L urăsc!"

     Sau despre versurile sublime din capitolul 3 din Habacuc : "Dumnezeu a venit din Teman și Cel Sfânt de pe muntele Paran. Gloria Lui acoperă cerurile și pământul este plin de lauda Sa. Și strălucirea Lui era ca lumina. Raze ieșeau din mâna Lui ; și acolo era ascunsă puterea Lui. Înaintea Lui mergea ciuma și o flacără arzătoare ieșea la picioarele Lui. El a stat și a măsurat pământul ; El a privit și a tulburat națiunile ; și munții cei de veacuri s-au risipit, dealurile străvechi s-au afundat ; căile Lui sunt eterne. Am văzut corturile Cușanului în durere ; covoarele țarii Madianului au tremurat. S-a mâniat Domnul pe râuri ? Era mânia Ta împotriva râurilor ? Era vuietul Tău împotriva mării, de ai călărit pe caii Tăi și Te-ai suit în carele Tale de biruință ? Arcul Tău s-a dezgolit, nuielele disciplinării jurate după cuvântul Tău. Ai despicat pământul cu râuri. Munții Te-au văzut, erau în durerile nașterii ; șuvoaie de apă au trecut. Adâncul a făcut să i se audă glasul ; și-a ridicat mâinile în sus. Soarele și luna s-au oprit în locuința lor, la lumina săgeților Tale care zburau, la strălucirea suliței Tale scânteietoare. Ai pășit cu indignare prin țară ; ai treierat națiunile cu mânie" (3:3-12).

     Cât de glorios este acest Dumnezeu puternic! Dar cât de minunat este, de asemenea, iubiți frați, să ne-amintim că buzele unei femei slabe rosteau această glorie. Cerurile de sus vorbesc în tăcere despre măreția Lui, dar din gurile pruncilor și  ale sugarilor El Și-a întemeiat putere și laudă desăvârșită. "Domnul a dat Cuvântul" - totul este de la El - "mare este oștirea vestitoarelor (femei care aduc vești bune)" (Ps. 68:11). Slăbiciunea este cea care poate înălța puterea lui Dumnezeu, și numai prin slăbiciune se poate manifesta puterea.

     6.2     Menționarea stării joase a poporului și cauzele sale, înainte ca Dumnezeu să intervină în favoarea lui

     Venim să vedem acum starea joasă a poporului și cauzele stării lor nenorocite, înainte ca Dumnezeu să intervină în favoarea lor. În zilele lui Șamgar și ale Iaelei - care au locuit în cele două părți ale țării, în nord și în sud, și care au eliberat poporul fiecare în felul său - drumurile erau pustii, căci poporul, de frica vrăjmașului, mergeau pe căi strâmbe.

     Ce imagine a rezultatelor robiei spirituale. Psalmistul putea spune : "El mă conduce pe cărări ale dreptății, datorită Numelui Său" (Ps. 23:3). Și, cu siguranță, pe calea lui Dumnezeu nu ar trebui să fie frica de vrăjmaș. În loc de legături (economice) între cetăți, oameni care să transporte produsele pământului către diferitele locuri de schimb, și să se întoarcă cu aur sau marfă, aici drumurile mari erau pustii. În loc ca familiile din Israel să meargă cântând spre locul unde Domnul Își pusese Numele - totul era singurătate, iar un călător singuratic, mânat de nevoia de a se deplasa din locul său, trebuia să se ascundă de vrăjmași mergând pe cărări singuratice. Aceste cărări "strâmbe" nu arată ele ezitarea și nesiguranța unei credințe slabe ? Sfinții lui Dumnezeu sunt aduși deseori la strâmtorări și la căi dificile atunci când peste ei stăpânește Iabin. Ce contrast cu calea cea  largă a Domnului pentru Israel în ziua binecuvântării :

     "Și acolo va fi un drum larg și o cale și ea se va numi Calea Sfințeniei, Cel necurat nu va trece pe ea, ci va fi pentru cei sfinți; cei care merg pe calea aceasta, chiar nebuni, nu se vor rătăci. 

     Niciun leu nu va fi acolo, nicio fiară răpitoare nu se va sui pe ea, nici nu se va afla acolo, ci cei răscumpărați vor umbla pe ea.

     Și cei răscumpărați ai Domnului se vor întoarce și vor veni cu cântări de bucurie în Sion; și o bucurie eternă le va încununa capul; veselia și bucuria îi va ajunge din urmă, iar durerea și suspinul vor fugi" (Isaia 35:8-10. 

     De asemenea, aflăm că "satele (sau "conducătorii") au încetat". Omul este o ființă socială și este o lege a naturii, precum și a harului, să nu fie singur. Dacă orașele evocă o exagerare artificială a acestei dorințe de companie, satele cu freamătul lor de activitate din mediul rural vorbesc în mod fericit despre o viață simplă, fără constrângeri.

     Dar când vrăjmașul amenință sau asupritorul stăpânește, atunci satele trebuie să înceteze. Poporul ar trebui să fie concentrat în cetățile mari împrejmuite cu ziduri fie pentru o mai bună protecție, fie pentru a-l împiedica să scape din robie. Ah, iubiți frați, unde sunt satele, cetățile fără ziduri, cu case presărate printre copaci și câmpurile din jurul lor ?  Ele vorbesc despre odihna și siguranță, dar când vrăjmașul amenință acestea dispar.

     Nu este oare o necesitate trista de a ne refugia în cetăți împrejmuite cu ziduri de fiecare dată când poporul lui Dumnezeu este în robie ? Ar fi o nebunie să locuim în sate atunci când o putere vrăjmașă ar putea să năpustească în orice moment și să-i ia captivi pe toți. Zidurile și gratiile unei cetăți sunt necesare, și acolo ar trebui să se ducă toți cei care vor să fie în siguranță.

     Auzim plângeri că părtășia este prea limitată și rigidă; că viața simplă, neîngrădită și informală sugerată de sat a lăsat loc rigorii stricte și provocării dintre prieten și dușman. Dar nu era necesar ? Daca raționalismul și infidelitatea au influență, putem permite ca astfel de oameni să pătrundă cu ușurință în mijlocul poporului lui Dumnezeu ? Dacă cineva discută (amiabil) cu vrăjmașul, poate avea el loc printre sfinți ?

     Aici avem un principiu foarte important, și care este, fără îndoială, o mărturie a rușinii noastre, dar o protecție într-o zi de ruina. Să păstrăm, prin harul lui Dumnezeu, acest principiu și să acționăm potrivit lui. Să locuim în cetăți înconjurate de ziduri și să veghem cu atenție la porți, pentru că vrăjmașii noștri, și ai lui Dumnezeu, caută să obțină un punct de sprijin oriunde pot. Nu vorbesc doar de persoane, ci de principii. Nu le putem separa pe cele doua; o persoană care deține principii nescripturale, trebuie privită în lumina principiilor sale și nu a caracterului său personal. Dacă pierdem din vedere acest lucru atunci deschidem ușa pentru tot felul de rele. Istoria Biserici și starea actuală a lucrurilor din creștinătate mărturisesc deopotrivă acest lucru. Deci, iubiți frați, în loc să ignorăm situația și să deschidem larg ușile pentru o părtășie mai extinsă, să fim atenți și să recunoaștem cu tristețe că este nevoie de o grija deosebită în primirea celor care pretind că sunt și care ar putea fi copii ai lui Dumnezeu. Astfel, în timp ce satele nu sunt complet restaurate, poate exista totuși o mare măsură de restaurare, iar  liniștea și creșterea mărturisesc despre înțelepciunea îndurării lui Dumnezeu.

     Dar să ne întrebăm despre motivul acestei stări de lucruri din zilele Deborei, dar și din zilele noastre : "Își alegeau dumnezei noi; atunci războiul era la porți" (5:8). Ah, aceasta este vechea poveste despre îndepărtarea inimi de Dumnezeu și îndreptarea spre idolatrie, despre care am văzut deja. Să ne amintim că războiul vine după îndepărtarea de Dumnezeul nostru, parțial sau total, discret sau grav; orice lucru care uzurpă locul Său ne expune la atacurile vrăjmașilor noștri înverșunați.

     și care este starea, pregătirea poporului pentru o astfel de invazie ? "Nu se vede nici scut nici suliță la patruzeci de mii în Israel" (5:8b). Fără arme de război, fără dotări din arsenalul adevărului divin! Iubiți frați, cum este astăzi ? Unde sunt soldații bine înarmați ai lui Hristos ? Cuvântul lui Dumnezeu este arsenalul nostru, și numai din această sursă putem obține "armele luptei noastre" (2 Cor. 10:4). Vai, cât de puțini au "toată armura lui Dumnezeu" (Efes. 6:11).

     

     6.3     Răspunsul semințiilor 

     Dar acum trecem la o parte mai bună. După ce am văzut alegerea de dumnezei noi, acum vedem cum căpeteniile se oferă de bunăvoie. Vom vedea că și poporul face același lucru. 

     Ce responsabilitate îngrozitoare au cei care ocupă un loc de frunte și exercită influență printre sfinții lui Dumnezeu! Cât de solemn este să ne gândim la influența, spre bine său spre rău, a oamenilor cu dar care pot controla în mare măsura faptele fraților lor. Este un loc pe care niciun om nu l-ar râvni, dacă vrea pace și liniște, căci acest loc înseamnă muncă, rugăciune, responsabilitate, fermitate, dragoste; altfel exista alternativa îngrozitoare de a conduce poporul lui Dumnezeu în rătăcire.

     Inima lui Dumnezeu, ca și a Deborei, este pentru acei conducători care se oferă de bunăvoie pentru slujirea sfinților. și cei care sunt credincioși vor avea bucuria, în zilele când va fi din nou pace, de a lauda biruințele Domnului și de a vedea din nou poporul în sate, fără ca nimeni să-i facă să se teamă. Din nefericire, nu ne putem aștepta să vedem acest lucru pentru toată Biserica până la venirea Domnului, dar, într-o oarecare măsură, o vom vedea oriunde există chiar și o biruință parțială.

     Dar cântarea trece mai departe, de la versetul doisprezece, la popor și la conflictul care a dus la o biruință atât de glorioasă. Cu siguranță, biruința este doar a  lui Dumnezeu, și totuși cât de exact subliniază El credincioșia tuturor celor pe care îi asociază cu Sine Însuși; și cu ce gelozie sfânta îi menționează El pe cei indiferenți și pe cei care au rămas în urmă.

     Aici îi avem menționați în primul rând pe Efraim și Beniamin, și Machir, din seminția lui Manase, din Galaad, dincolo de Iordan. Zabulon și Isahar sunt menționați în mod deosebit ca fiind asociați cu Barac, și ca cei care au dus greul luptei. Din nou, Zabulon este menționat împreuna cu Neftali (v. 18), ca un popor care și-a pus viața în pericol. Și aceasta a fost nu din motive egoiste, pentru ca "nu au luat pradă de argint" (v. 19).

     Ah, unde se mai găsește un astfel de curaj astăzi ? Unde sunt cei care sunt gata să "își dea viața pentru frați", pentru care nu există decât un singur motiv - gloria lui Hristos în eliberarea poporului Său ? Astfel de oameni sunt asociați cu cerul, și în imaginele îndrăznețe ale cântării : " De pe cărările lor, stelele s-au luptat cu Sisera", în timp ce pe pământ : "Râul Chison i-a măturat" (v. 20, 21). 

     Dar, din păcate, există și cealaltă parte, iar Duhul lui Dumnezeu menționează numele semințiilor care au stat pe loc și nu au ajutat. Prima dintre acestea este seminția lui Ruben, întâiul născut, conducătorul natural a cărui instabilitate l-a lipsit să fie conducătorul acestei lupte, poziție care i-a revenit lui Efraim. El își păstrează caracterul său precum, din nefericire, mulți dintre noi; și această șovăială și egoism îl marchează încă.

     Ne amintim că Ruben, Gad și jumătate din seminția lui Manase au ales ca parte a lor țara de la răsărit de Iordan. Motivul pentru care au făcut acest lucru a fost : "slujitorii tăi au vite". Aici avem, de asemenea, behăitul oilor care îi ține pe loc. Pot exista motive împărțite, o dorință sinceră de a se alătura nobilei companii a celor credincioși, pot exista mari hotărâri și mari căutări ale inimii, dar nu există nicio decizie adevărată. Ei rămân cu staulele lor, așa cum Dan a rămas lângă corăbiile lui iar Așer cu comerțul său pe țărmul mării.

     Iubiți frați, câți sunt astăzi care sunt cu totul indiferenți la incursiunile puternice ale puterii răului. Cum behăitul oilor îneacă gemetele celor captivi. Pot exista treziri de moment pe măsură ce "suspinul captivului" ajunge la urechile lor, făcându-i să simtă ca ar trebui să facă ceva. Dar, din nefericire, oile lor sunt mai importante decât oile lui Dumnezeu, interesele lor decât ale Lui, și astfel, oricât s-ar răsuci pe patul comodității lor, precum leneșul (Prov. 26:14), ei nu se hotărăsc niciodată cu adevărat la decizia credinței care îi va conduce să lase deoparte sinele și preocupările sale și sa dea prioritate lui Dumnezeu.

     Noi nu vom valora niciodată nimic dacă nu vom căuta mai întâi interesele lui Dumnezeu. Nu are importanță cine suntem, sau cât de puțin trebuie să facem. S-ar putea ca să nu fim cu toții predicatori, s-ar putea să nu lucrăm cu toții în mod public în slujba lui Dumnezeu; dar, frații mei, dacă facem ca lucrurile noastre să fie mai importante decât ale lui Dumnezeu, dacă ne preocupăm de casele noastre, de familie, de afaceri - lucruri ale vieții de zi cu zi - dacă facem ca aceste lucruri să fie mai importante decât preocupările cu poporul lui Dumnezeu, atunci nu ne putem implica în conflicte pentru El.

     Domnul Isus a spus : "Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui". Despre ce vorbise El mai înainte ? Despre "ce vom mânca și cu ce ne vom îmbrăca" - lucruri necesare pentru viața noastră pământească. Acestea sunt lucruri necesare, dar, iubiți frați, având în vedere aceste necesități, Domnul nostru spune în mod intenționat : "Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui". Ascultăm noi de acest cuvânt ? Ce este mai întâi în sufletele noastre ?

     Dar avem un cuvânt mai solemn pentru Meroz; asupra lui se rostește o judecată solemnă : "Blestemați Merozul... pentru că ei nu au venit în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului printre viteji" (5:23). De ce este menționat Merozul în acest fel ? Nu am nicio îndoială că lucrul acesta a fost din doua motive; în primul rând, pentru că erau așezați acolo unde ajutorul lor ar fi fost foarte eficient. Prin exemplul lor ar fi fost foarte utili pentru a-i ajuta pe frații lor într-un moment dificil. Dar, ca întotdeauna, falimentul are diferite cauze. Meroz înseamnă "construit din cedri" sau, am putea spune, locuitori în palate de cedru. Am putea spune că reprezintă luxul auto-mulțumirii spirituale în contrast cu smerenia de a sluji Domnului.

     Ce contrast între palatele grandioasele de cedru din Meroz și cortul modest al Iaelei! Un palat de cedru și o perdea! Oh! câți din poporul lui Dumnezeu au adus asupra lor un blestem pentru că au avut un palat de cedru care le-a furat inima de la Hristos. Pe de altă parte, cortul unui pelerin și țărușul său sunt lucruri care pot fi folosite pentru a câștiga biruința. Și pentru a sublinia acest contrast Iael urmează imediat după Meroz, în cântarea de triumf. Iubiților, nu că vrem un loc, nu căutăm onoare și atenție, dar este un adevăr binecuvântat ca cei care sunt ca Iael, care își iau locul de partea lui Dumnezeu și lucrarea Lui, numele lor nu va fi uitat din acea cântare de triumf în ziua celebrării Domnului, în glorie.

     Vrem să observăm, înainte de a încheia această parte, expresia remarcabilă folosită în descrierea comportamentului locuitorilor din Meroz : "ei n-au venit în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului printre viteji" (v. 23). Gândiți-vă, fraților, că ceea ce suntem chemați să facem nu este doar să ne ajutăm unii pe alții, ci pe Domnul. Desigur, El nu are nevoie de ajutorul nostru pentru Sine; El poate, și într-o zi îi va nimici pe vrăjmașii Săi și ai noștri cu sabia care iese din gura Sa. Dar, așa cum Domnul nostru Se identifică cu sărmanii Săi frați care sunt chinuiți sau întemnițați, și consideră ajutorul dat lor ca și cum ar fi făcut personal pentru El Însuși, așa este și aici. A fi de ajutor Domnului împotriva celui puternic.

     6.4     Iael și Sisera

     Vedem cu ce apreciere se vorbește despre purtarea Iaelei; cum se spune despre detaliile de care am vorbit deja. Ea "este binecuvântată mai presus de femei" (v. 25), caci a ucis pe vrăjmașul cel mândru și puternic care ținea în robie pe poporul lui Dumnezeu. În final avem o ironie solemnă în descrierea mamei lui Sisera. Aceasta ne amintește de acel cuvânt îngrozitor : "Cel care locuiește în ceruri va râde, Domnul Își va bate joc de ei" (Ps. 2:4). Ce gând groaznic este batjocura Domnului!

     Mama lui Sisera, căpetenia negării intelectuale a adevărului lui Dumnezeu, are pe lângă ea doamne înțelepte care îi pot oferi motive bune pentru întârzierea carului presupusului învingător. La fel, într-o zi viitoare, înțelepții pământului vor găsi multe motive cu privire la întârzierea marșului victorios al duhului omenesc. Ah, pentru om, în mândria răzvrătirii sale, nu există niciun triumf, nicio pradă, nicio haină brodată pentru a împodobi carnea. Când vor spune "pace și siguranță" (1 Tes. 5:3), atunci o nimicire bruscă va cădea peste ei și nu vor scăpa.

     Atunci umila mireasă pelerină își va primi podoabele ei și va fi îmbrăcată așa cum se cuvine celei care va fi pentru totdeauna cu Hristos. Și odihna eternă va fi moștenirea noastră.

     "Așa să fie nimiciți toti vrăjmașii Tăi, Doamne! Iar cei care Te iubesc să fie ca răsăritul soarelui în puterea sa!" (v. 31).

 

 

                                     Meditații Asupra Cărții Judecători                                                                                

                                                                             -VII -

     Samuel Ridout

     5     Debora și Barac - Triumful slăbiciunii (Jud. 4)

     Cele trei puteri de care ne-am ocupat mai înainte au înrobit în general pe Iuda, sau, cel puțin, semințiile care ocupau partea de sud a țării, în care Iuda era căpetenie, Beniamin și Simeon fiindu-i asociați. Am văzut că ultimii doi vrăjmași - Moab și filistenii - reprezentau mărturisirea (goală), fie sub o formă grosolană cu Moab, fie sub o formă mai rafinată cu filistenii. Dacă întreaga națiune a suferit din cauza robiei, cu toate acestea, este evident că întreaga țară nu era în mod absolut sub stăpânirea vreunei puteri. Astfel, după cum Moab și filistenii au ocupat partea de sud a țării, primul prigonitor al lui Israel - împăratul Mesopotamiei - probabil că a invadat doar această parte a țării, căci Otniel care a eliberat poporul de sub stăpânirea lui era din Iuda.

     Caracterul tipic al eliberărilor are o strânsă legătură cu teritoriul eliberat, după cum vom vedea în continuare. În toate cele trei cazuri, Cuvântul lui Dumnezeu a fost proeminent : Otniel sugerează oracolul viu - Debirul ; Ehud, sabia Duhului, iute și puternică, iar țepușa lui Șamgar ne amintește de acele "cuvinte ale înțelepților" care sunt ca niște țepușe, care străpung cu îndemnurile lor înțepătoare. Astfel, Cuvântul lui Dumnezeu este proeminent peste tot.

     5.1     Vrăjmașul din partea de nord a țării

     Mergem în această seară într-o altă parte a teritoriului - în partea de nord a țării, unde vom găsi un vrăjmaș cu un caracter diferit, și sunt folosite metode diferite pentru a-l învinge. Să vedem mai întâi partea de nord și de sud a țării în felul în care ne prezinta Scriptura, căci totul în Scriptură își are semnificația sa. 

     Partea de sud este cu fața spre soare. Iarna și vara soarele trece peste sudul țării. Este o parte care este obișnuită cu lumina soarelui. Nordul, pe de altă parte, este cu spatele la soare, și chiar cuvântul pentru nord, "ascuns", sugerează absența luminii. Deci, aici este gândul despre întunericul naturii departe de Dumnezeu, întuneric care este rezultatul căderii. Dumnezeu este lumină, iar când omul se îndepărtează de El se află atunci în întunericul minții sale și al propriilor sale planuri.

     Umanitatea este alcătuita din doua clase de oameni : cei peste care a strălucit lumina adevărului divin, venit din Scriptură, și cei care au întors spatele Cuvântului lui Dumnezeu și care trăiesc în întunericul lumii, departe de revelațiile divine. Există astfel cele doua părți în care suntem expuși atacurilor și stăpânirii vrăjmașilor spirituali. Avem vrăjmași din toate părțile. Putem să ținem în mână o Biblie deschisă, dar aceasta nu garantează ca nu vom avea vrăjmași spirituali care vor abuza de acest Cuvânt. Chiar cu o Biblie deschisă, poporul lui Dumnezeu se poate lăsa înrobit de o mărturisire (goală) sau de ritualism. Pentru ceilalți, care neagă locul și autoritatea Scripturii ca Cuvânt al lui Dumnezeu, această Carte le rămâne închisa.

     Să-l vedem pe acest vrăjmaș din nord. Locuind în întuneric, el își adună forțele sale departe de lumina pe care vrea să ne-o răpească cu orice preț ; el vrea să imprime necredința lui peste tot ce avem mai prețios, și în acest fel, să ne ia moștenirea. Este puterea intelectului uman, în contrast cu puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Este puterea infidelității în toate formele ei, nu doar infidelitatea îndrăzneața și flagrantă a necredinciosului, ci orice formă de infidelitate care a întors spatele Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă întoarcem spatele luminii ne aflăm cu fața spre nord. Întoarcem spatele Scripturii și ne confruntăm cu nordul spiritual. Am întors spatele revelației lui Dumnezeu și atunci suntem lăsați la lumina slabă a propriilor noastre înțelegeri.

     La această putere aș vrea să privim în seara aceasta - puterea inteligenței umane care controlează lucrurile divine. Este o putere teribilă și înspăimântătoare. Ea își răspândește influența peste tot, și oriunde ajunge această influență, oriunde omul o respiră, îl înalță în detrimentul adevărului lui Dumnezeu.

     Împăratul Hațorului, împăratul acestei confederații, are un nume semnificativ. El se numește Iabin, care înseamnă "inteligență". Ce nume semnificativ pentru un om care a lepădat, ca să zicem așa, revelația. El nu vrea lumina soarelui, pentru că are lumina propriei sale înțelegeri ; el este Iabin, împăratul Hațorului, împăratul "îngrăditurii", ceea ce exclude revelația divină fiind mulțumit cu sine însuși. Acest lucru este foarte izbitor.

     Este semnificativ când ne amintim că Iabin a fost cucerit de Iosua cu mai mult de o sută de ani mai înainte. În timpul primelor cuceriri ale lui Israel pentru luarea în stăpânire a țării, el a fost nimicit, împreună cu poporul său și cu toate carele sale de război. Hațorul a fost nimicit cu desăvârșire de pe fața pământului, încât fiii lui Israel nu au putut să locuiască acolo, așa cum au făcut cu alte cetăți. Ne putem întreba dacă Iosua a câștigat biruința, daca Iosua a nimicit complet Hațorul, de ce auzim din nou de el, cu un împărat cu același nume ? Și când ne amintim de semnificația spirituală a numelui, și de faptul că pentru poporul lui Dumnezeu, Iabin, "inteligență", a fost învins de către apostoli dându-ne adevărul, putem fi tentați să întrebăm : Poate inteligența umană să aibă din nou influență ? Sau, pentru a veni la istoria individuală, dacă înțelepciunea minții carnale  a fost pentru noi nimicită, și am luat în stăpânire ceea ce a fost ținut cândva în întuneric de către ea, poate exista din nou vreun pericol din aceeași sursă ?

 Ah! iubiți frați, Satan știe ce este învierea la fel de bine ca și noi. Satan știe ce este învierea puterii răului, care poate doborî pe un credincios, și să-l aducă în robie sub aceeași putere care o stăpânise altădată. Probabil că știm ce înseamnă să fim învinși de o putere a răului spiritual care ne ținea captivi, și care câștigase biruință asupra noastră, și apoi, după ce am biruit acea putere, am presupus că este imposibil să mai cădem în același rău. Știm ce înseamnă să ne trezim într-o zi și să găsim dușmanul la fel de puternic, același vechi dușman, același vechi păcat !

     Cu siguranță, cunoaștem acest lucru. Biserica lui Hristos știe ceva despre aceasta. Cred că este o lecție semnificativă pentru noi aici, și anume că Biserica se află deseori în supunere față de puterea unui rău care a fost odată învins. Nu este semnificativ faptul că, din punct de vedere spiritual, acest dușman al raționalismului, al intelectului uman, înălțarea inteligenței (omenești) este ceea ce duce din nou în robie ?  Cu toții aducem un omagiu intelectului, educației și raționamentului. Oriunde există un duh de necredință capabil să vorbească puțin mai înțelept și elevat, cât de ușor se înclină poporul lui Dumnezeu sub autoritatea inteligenței și întoarce spatele soarelui care luminează țara de sud și aduce omagiu nordului rece și întunecat. Lucrul acesta este important de reținut.

     5.2     Inteligența folosită fără Dumnezeu

     Inteligența folosită fără Dumnezeu înseamnă infidelitate, indiferent cum se numește, pentru că are sute de nume. Această putere nordică era o confederație. Iabin era căpetenia tuturor împăraților din nord. La fel, influența pe care inteligența o poate exercita poartă diferite nume. La un moment dat poate fi arianismul, care a negat divinitatea Domnului nostru ; în altul, deismul mortal care L-a exclus pe Dumnezeu din propria Lui lume. Mai târziu, poate fi raționalismul, sau, ca în timpul nostru "Critica superioară" (studierea cărților Bibliei prin necredința umana). Dar oricare ar fi forma, inteligența omului este pusă pe primul plan. Ei spun : Desigur, Scriptura este de mare valoare și, într-un anumit sens, autoritară, dar, rețineți, inteligența este pe primul loc. Aceasta este nota cheie  a întregii Critici superioare. Este în stare acel om, un om sărman, păcătos, să-și dea cu părerea asupra Cuvântului lui Dumnezeu ? Acum, indiferent de ce loc îi dăm Scripturii, dacă îi dăm un loc mai mic decât perfecțiunea absolută a revelației lui Dumnezeu cu autoritate absolută, atunci îi dăm un loc pe care Iabin însuși vrea să-l aibă. Ne spun cei mai renumiți critici, de exemplu, că sunt ei  necredincioși ? Ne spun ei că nu cred în Biblie ? Nu, într-adevăr, ei spun că cred în Biblie mai mult decât noi. Ei spun că își folosesc inteligența ca să se ocupe de ea (de Biblie), făcând diferența între ce este divin și ce este omenesc. Astfel, vedem cum un om păcătos judecă Cuvântul lui Dumnezeu. Când face aceasta, el devine un dușman absolut al adevărului lui Dumnezeu. 

     Acesta este doar un singur lucru ; este o ilustrare flagrantă a puterii inteligenței. Poate că și noi știm ceva despre acest lucru. Poate știm ce înseamnă să punem gândurile noastre în locul Cuvântului lui Dumnezeu. Poate că am simțit puterea înfricoșătoare a acestui dușman din nord care a venit și a pătruns în gândurile omului, acolo unde a vorbit Dumnezeu. Oh ! oriunde predomină gândurile noastre, și iau locul Cuvântului lui Dumnezeu, putem fi siguri că aceasta este puterea lui Iabin, împăratul Hațorului.

     Apoi, căpetenia oștirii este un mare războinic. Bietul om are gânduri înalte despre realizările și despre cunoștințele sale. Când te atingi de cunoștințele unui om, îi atingi mândria. De aici vine cearta, fiecare afirmând adevărul propriei sale poziții. Apostolul Iacov răspunde la întrebarea : "De unde sunt certurile și de unde lupte între voi ?", spunând : "Nu de acolo, din plăcerile voastre, care se războiesc în mădularele voastre ?" Există pofte ale minții, precum și dorințe grosolane, iar acestea conduc la război. Căpetenia oștirii lui Iabin este Sisera, un războinic, al cărui nume semnifică în mod corect "ordin de luptă".

     În lista cu "lucrările cărnii", apostolul le aranjează în mod semnificativ (Gal. 5:19-21). După detalierea formelor cele mai grosolane ale corupției morale, și ale superstiției idolatriei, el adaugă : "vrăjmășii, certuri, gelozii, mânii, neînțelegeri, dezbinări, secte...". Cât de sugestive sunt acestea din acel "ordin de luptă", în care Vrăjmașul ar vrea să-l pună pe poporul lui Dumnezeu. 

     Remarcăm, de asemenea, cum Iabin, înțelepciunea lumii, îl are pe Sisera drept căpetenie a oștirii. Întorcându-ne la primele capitole ale epistolei către Corinteni, găsim acest "ordin de luptă" în legătură directă cu înțelepciunea lumii. Înainte de a atinge poftele grosolane ale cărnii, din capitolele cinci, șase și șapte, apostolul insistă asupra câtorva detalii cu privire la înțelepciunea omenească care îi caracteriza pe sfinții din Corint ca fiind carnali și care umblau precum oamenii (lumii).

     Ei erau împărțiți - fiecare sectă sau partid cu capul său, uniți unii împotriva celorlalți în rivalități care se asemănau cu conflictele din școlile filozofice grecești. "Eu sunt al lui Pavel, și eu al lui Apolo".

     Era raționamentul omenesc, înțelepciunea lumii, care se manifesta în sânul adunării din Corint. Nu trebuie să ne mirăm de certurile care au rezultat, nici nu trebuie să fim surprinși de ridicarea aceluiași duh în poporul lui Dumnezeu ori de câte ori întorc spatele Cuvântului lui Dumnezeu și adoptă înțelepciunea omului. 

     Vom observa, de asemenea, că Iabin este împăratul, nu doar al Hațorului, "împrejmuire" - sectele exclusive ale partidelor omenești - unde el stăpânește, dar și peste Canaan, denumire generala pentru o mare parte a locuitorilor țării. Astfel, stăpânirea lui este larg răspândită, și este marcată de acel duh de comerț cu lucruri sfinte, cu care ne-am ocupat deja. Acesta este comerțul canaanit în casa lui Dumnezeu ; el folosește ceea ce este de la Dumnezeu pentru a se înălța pe sine însuși.

     Sisera locuia în "Haroșet-Goim (Haroșetul națiunilor)" și, după cum am văzut, luptele carnale ale raționamentului omenesc sunt caracteristice mai degrabă "oamenilor", națiunilor,  decât sfinților lui Dumnezeu. Cât de umilitor să vezi pe poporul lui Dumnezeu în robia lumii sau a duhului ei, să umble cum "umblă națiunile în deșertăciunea minții lor, fiind întunecați în înțelegere, înstrăinați de viața lui Dumnezeu prin neștiința care este în ei, prin împietrirea inimii lor" (Efes. 4:17-18). În acest scurt pasaj se pare că am sugerat, dintr-un anumit punct de vedere, întunericul din nord, deșertăciunea lui Iabin și a națiunilor, printre care își avea locuința Sisera.

     Dar influența lui Iabin nu este ea de temut și în timpul prezent ? L-am văzut deja ilustrat în Critica superioara unde inteligența umana își permite să judece Cuvântul lui Dumnezeu. Dar nu putem vedea această influență în diferitele secte și partide de astăzi, fiecare cu crezul său special, unde fiecare luptă într-un conflict nepotrivit pentru corectitudinea propriilor sale opinii ? Cu siguranță, diviziunile de astăzi vorbesc cu tărie despre un eșec de a avea un standard comun. Dar unde poate fi găsit un astfel de standard ? Cu siguranță, în niciun crez al concepției umane, ci numai în acel Cuvânt desăvarșit al lui Dumnezeu care lasă deoparte toate pretențiile de înțelepciune ale acestei lumi. 

     Vom observa, de asemenea, că această stăpânire a lui Iabin are loc după moartea lui Ehud, când poporul se îndepărtase de Dumnezeu. Atunci când adevăratul "mărturisitor" încetează, atunci începe și plecarea inimii, iar aceasta deschide calea pentru "învierea" minții omului natural. Fie ca Dumnezeul nostru să ne păstreze mereu adevărați mărturisitori ai adevărului Său, pentru ca acest vrăjmaș din nordul întunecat  să nu ne asuprească.

     Aceasta este deci, într-un fel, lecția pe care o putem învăța despre această robie.  Ah ! dragi prieteni, cât de ușor pătrund influențele  rațiunii umane, până când multe din acele glasuri care au vorbit odată pentru adevăr devin mute sau, chiar mai rău, se întorc să discute cu Vrăjmașul. Cât de trist este să-i vedem pe cei care au fost cândva viteji pentru adevăr coborând la nivelul lumii și asociindu-se cu pretinșii învățători religioși - precum cei care învață teoria evoluției - care nu sunt altceva decât emisarii lui Iabin. Oricât de evlavios ar vorbi cineva, dacă adoptă argumentele "fals-numitei cunoștințe" (1 Tim. 6:20), s-a întors de la Dumnezeu, și ajută la aducerea oamenilor sub jugul infidelității practice. Cei care se unesc cu o astfel de lucrare contribuie, de asemenea, să aducă captiv poporul lui Dumnezeu la Iabin, împăratul Hațorului.

     5.3     Credința sigură a Deborei

     Dar cine va fi eliberatorul ? Cine este cel care va elibera pe poporul lui Dumnezeu ? O femeie - Debora.

     Nu ne putem îndoi că trebuie să existe o lecție în acest sens, că eliberatorul este o femeie, nu un bărbat. Bărbatul va veni mai târziu, dar acum totul vine de la o femeie. Ce mărturie a falimentului total, căci se pare că nu poate fi găsit niciun bărbat ca să facă lucrarea Domnului. Lucrul acesta arată cât de mult a falimentat poporul. Dar, pe de altă parte, arată cât de minunat intervine Dumnezeu, folosind chiar cel mai umil instrument. Oriunde poate găsi credință, care în slăbiciune se încrede în El, acolo El găsește un instrument ales pentru lucrarea Sa.

     Și aici, din nou, numele sunt cele care ne arata în mod inconfundabil semnificația lor spirituala. Am văzut înălțarea rațiunii omului. Ce înseamnă Debora ? Debora și Debir sunt practic același cuvânt, și ambele înseamnă "cuvântul". Ce instrument pentru răsturnarea rațiunii umane. Dacă Cuvântul lui Dumnezeu este instrumentul, putem fi siguri că rațiunea umana, în măsura în care ea se înalță împotriva lui Dumnezeu, va fi aruncată la pământ. Mai mult decât atât, ea era o profetesă. Nu este numai Cuvântul lui Dumnezeu potrivit literei, nu doar Cuvântul scris, ci Cuvântul viu. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu așa cum este aplicat de Duhul Sfânt. Este Duhul profeției care vorbește prin inspirație divină. Apoi ea este soția lui Lapidot, soția unei "torțe aprinse" (Lapidot = "torță aprinsă, n.t.). Aceasta ne amintește de acel pasaj din epistola către Filipeni, "în mijlocul unei generații strâmbe și pervertite, în care străluciți ca niște luminători în lume" (Filip. 2:15-16). Lapidot, un luminător în lume purtând Cuvântul vieții : iată ceea ce poate să învingă rațiunea umana.

     Un alt gând este că Debora l-a judecat pe Israel sub palmierul dintre Rama și Betel. Debora, Cuvântul lui Dumnezeu, i-a judecat ca o flacără de foc. Cuvântul lui Dumnezeu este ca un foc care arde zgura și o topește. Ea l-a judecat pe Israel și, așa cum am văzut seara trecută, de fiecare dată când Israel era judecat, este făcut primul pas care avea să ducă la înfrângerea vrăjmașului. Și aici avem prefigurată eliberarea. Lucrul acesta subliniază cele doua aspecte despre care am vorbit, slăbiciunea omului și puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Ce combinație pentru a realiza voia lui Dumnezeu ! În noi înșine slăbiciune absolută, nimic altceva decât obiecte de dispreț, putem spune cu privire la puterea omului. Dar tocmai în slăbiciunea noastră  ne alipim de Cuvântul Sau ; iar dacă acest Cuvânt este ca o torță aprinsă, putem fi siguri ca Dumnezeu va cerceta și va nimici vrăjmașul prin el.

     5.4     Credința ezitantă a lui Barac

     Acesta este deci, la prima vedere, instrumentul. În continuare îl avem pe celălalt eliberator, care este chemat de către profetesă, și care se angajează propriu zis în conflict. Acesta este Barac, fiul lui Abinoam. Numele lui înseamnă "fulger". Cât de repede torța de foc devine un fulger, simbolizând Cuvântul lui Dumnezeu, adus în sufletele noastre prin Duhul lui Dumnezeu, încât să devină nu doar o torță aprinsă, dar și un fulger căzut din cer peste toți vrăjmașii spirituali. De aceasta va avea parte vrăjmașul, oricât de mare ar fi el ; oricât de învățat și de auto-suficient ar fi. Marele om de litere necredincios, cu cunoștințele sale de greacă, ebraică, arheologie, etc. a trebuit de multe ori să se plece înaintea unor oameni slabi ca Debora și Barac, care în mod simplu au adus Cuvântul lui Dumnezeu - "Așa vorbește Domnul". 

     Să învățăm și noi să folosim acel "Așa vorbește Domnul" ! El va fi suficient pentru noi și va rezolva totul. El înlocuiește teologia, astronomia sau arheologia despre care unii cred că sunt indispensabile pentru a descoperi gândul lui Dumnezeu ! "Așa vorbește Domnul" valorează mai mult decât toate inscripțiile mincinoase ale lumii păgâne, cărora le place să-și înalțe oamenii mari,  și care sunt adesea făcute de necredincioși ca să se împotrivească Cuvântului lui Dumnezeu. Necredincioșia este întotdeauna vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, și singura cale de a birui asupra acestei necredincioșii este doar prin Cuvântul lui Dumnezeu. Nu mă refer numai la o necredincioșie flagrantă, mărturisită. Nu mă refer neapărat la ceea ce noi legăm de nume, când spunem, acesta și acesta este un necredincios. Mă refer la acea formă mai subtilă și mai periculoasă de necredincioșie, care se strecoară în Biserica lui Hristos și îi duce pe oameni în robie.

     Trebuie să fim atenți, altfel vom fi prinși în cursă de subtilitatea ei. Dacă cineva zice : "Eu nu cred în Isus Hristos", această persoană nu trebuie să aibă vreo influență asupra noastră. Daca vine cineva la noi și spune că Biblia este o carte de fabule și de minciuni, aceasta nu trebuie să aibă nicio putere asupra noastră. Dacă vine și spune că trebuie să ne folosim rațiunea, că trebuie să folosim principiile filozofiei pentru a înțelege "Logosul" ("Cuvântul") (și când cineva începe să vorbească sufletelor neînvățate în limba greacă, trebuie să avem grijă) - dacă spune că trebuie să cunoaștem filozofia pentru a înțelege învățătura Scripturii cu privire la Logos, sau că trebuie să cunoaștem arheologie și istorie înainte de a înțelege Biblia, să fim siguri că acesta este un necredincios. Lucrul acesta înseamnă înălțarea minții omului mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu și stabilirea rațiunii omului ca judecător peste cel ce ne judeca (Cuvântul, n.t.). Este o încercare slabă de a arunca lumina omului asupra acestui Cuvânt prețios, care în puterea Duhului este el însuși o lampa pentru picioarele noastre și o lumina pe calea noastră. Este singura lumină necesară și singura care poate exista. Toate celelalte nu sunt decât întuneric.

     Nu este aceasta lecția pe care o învățam din stăpânirea lui Iabin ?

     5.5     Bătalia împotriva lui Sisera și a oștirilor sale

     Debora fiind slabă trimite și cheamă pe Barac. Pentru a fi eficient, Cuvântul trebuie să găsească un instrument, și nu Debora este cea care merge la luptă ci Barac. El vine din Chedeș - una din cetățile de refugiu, al cărui nume înseamnă locul unde se găsește adevăratul adăpost. El este "sanctuarul luptătorului" - Chedeș-Neftali - și niciun luptător nu poate ieși biruitor decât dacă casa lui este în sanctuar.

     Cât de izbitor este contrastul cu locuința războinicului Sisera- Haroșet-Goim (Haroșetul națiunilor), "Viclenia națiunilor". Această expresie duce la gândul de tăiere, sau de lucrarea unor artiști (artizani), dar cuvântul pare să însemne mai degrabă faptul de a înșela, ceea ce este comun în felul de gândire al oamenilor, "înșelăciunea oamenilor, prin viclenia lor" (Efes. 4:14). Dacă cineva se află în afara sanctuarului, el este expus la toate aceste viclenii.

     Debora, fidelă numelui ei, îl întâlnește pe Barac cu Cuvântul : "N-a poruncit Domnul Dumnezeul lui Israel ?" Cât de liniștitor este acest lucru ! Cum se leagă aceasta cu puterea Celui Atotputernic. Ce sunt cele "zece mii de bărbați dintre fiii lui Neftali și dintre fiii lui Zabulon", în comparație cu oștile puternice și cu carele lui Sisera ? Ah, dacă Domnul Dumnezeul lui Israel a poruncit, bătălia este câștigată.

      În această lumină, necredința lui Barac iese în evidență. Dacă Dumnezeu a dat această poruncă, lucrul acesta înseamnă o garanție a prezenței Sale. Ce nevoie mai avea de un instrument slab prin care a fost data aceasta porunca ? El spuse deja : "Voi atrage la tine... pe Sisera, căpetenia oștirii lui Iabin, carele lui și mulțimea lui și-l voi da în mâna ta".

     Cu siguranță, Barac nu a realizat pe deplin acest lucru, fiindcă i-a spus Deborei : "Dacă vei merge cu mine, atunci voi merge, dar dacă nu vei merge cu mine, nu voi merge". Și asta în fața unei porunci clare ! Ah, iubiți frați, dacă suntem dispuși să-l învinovățim prea aspru pe Barac, atunci trebuie să ne includem și pe noi. De cate ori am ezitat să acționăm atunci când Dumnezeul cel viu ne-a dat porunca Sa.

     Prin urmare, biruința deplină nu va fi a lui, ci Sisera va cădea în mâinile lui Iael, o femeie slabă. Dumnezeul nostru binecuvântat va veghea, cu o gelozie sfântă, ca locul Său să nu fie uzurpat, chiar și de către instrumentul pe care El îl poate folosi. 

     Nu sunt date multe detalii despre acest mare conflict. Barac, însoțit de către Debora, conduce mica sa oștire de bărbați din Zabulon și Neftali - teritoriu peste care stăpânea în mod deosebit Iabin -  pe muntele Tabor. Zabulon sugerează o comuniune permanentă, iar Neftali duhul adevăratei lupte. Prin urmare, ei sunt uniți în mod corespunzător. Muntele sugerează acea înălțare a sufletului care vine din comuniune, și care permite o analiza amănunțită și calmă a întregului conflict. După părerea multora, numele Tabor înseamnă doar o "movilă" sau o "înălțime" ; după alții, un munte "sfărâmat, crestat", care ar descrie doar forma sa. Sensul de "scop" (sau "destinație") ar descrie mai degrabă semnificația sa spirituala, și acest lucru a fost dat. "Muntele scopului (sau destinației)" este un loc potrivit din care să intri într-un astfel de conflict ca acesta, căci Dumnezeu nu poate folosi pe cineva care șovăie. 

     Sisera, în mândria lui, aude de această adunare și a adunat oștile lui puternice pentru a zdrobi efortul lor slab. Scena conflictului este la râul Chison, unde, mai târziu, Ilie îi va ucide pe falșii profeți (1 Împ. 18:40). Numele Chison înseamnă "a se îndoi, a se pleca" și a fost tradus în mod obișnuit ca "înfășurare". Strâns legate de acest înțeles sunt și alte cuvinte derivate din aceeași rădăcina : "arc" și "a pune o cursă". Astfel, se sugerează  arma luptei și ambuscada în care cade însuși omul vicleniei. Chison pare să fie locul ales de el pentru luptă. În groapa pe care o săpase pentru alții, cade el însuși. Dar de fapt, totul fusese prevăzut și asigurat de Dumnezeu.

     Ah, iubiți frați, când cei slabi sunt cu Dumnezeu, ce biruință puternica este câștigată asupra rațiunii și asupra luptei limbilor ! Mândria trufașă a omului este umilită, Sisera, conducătorul, fuge pe jos. Barac și oamenii lui urmăresc oștile care fug și le nimicesc complet, nelăsând niciunul dintre ei. Unde este toată puterea și resursele cu care se lauda mintea omului ? Cântarea Deborei va celebra biruința.

     5.6     Acțiunea Iaelei

     Urmărindu-l pe Sisera vom vedea că oștirea lui este învinsă, conducătorul înfrânt și dezonorat coboară din carul său, și, în speranța de a se sustrage de urmăritorii săi, fuge pe jos. Se pare că și-a atins scopul, pentru că Iael, soția lui Heber chenitul, îi oferă adăpost în cortul ei. Am văzut deja cine erau acești cheniți, care s-au suit din Ierihon și și-au stabilit locuința în seminția lui Iuda. Ei reprezentau acolo, așa cum am spus, un principiu al lumii care a fost cruțat, și căruia îi este îngăduit să găsească un adăpost în mijlocul poporului lui Dumnezeu. 

     Dar Heber, deși numele său înseamnă "tovarăș", se desparte de cei din neamul său și își găsește un refugiu în Neftali, aproape de Chedeș, "sanctuarul". El va manifesta astfel opusul a ceea ce am văzut la cei din neamul său. Fiind un străin, ar fi putut avea pace cu Iabin fără a fi vinovat de aceasta, așa cum era cazul pentru Israel. Dar nu era nicio complicitate vinovată între acesta și căpetenia oștirii lui Iabin.

     Cu toate acestea, nu Heber este folosit de Dumnezeu, ci Iael, soția lui. Ea are o credință care o identifică cu poporul lui Dumnezeu, și își face proprii ei dușmani. La fel ca Rahav, ea vede unde se află adevărul lui Dumnezeu și acționează în consecință, deși, ca și Rahav, s-ar putea ca credința ei să fie atât de slabă încât să se exprime prin înșelăciune. Dar înainte de a decide, trebuie să privim puțin mai atent. Să observăm aici lecția repetată deseori - care ne privește pe toți - că drumul puterii este prin slăbiciune, și că Dumnezeu va folosi doar instrumentul care este suficient de slab pentru a se lăsa folosit de El.

     Aceasta este ceea ce găsim la Iael. Ea este o femeie, și cu țărușul cortului ei îl ucide pe Sisera. Cortul ne sugerează un caracter de pelerin, și până la urmă, iubiți prieteni, un cort este o locuință potrivită în care să locuiești, în timp ce Domnul nu este încă prezent. Un cort este o locuință de pelerin, și este singurul loc în care un pelerin să trăiască cu adevărat. Dacă locuiți într-un cort, veți avea și cealaltă caracteristică care-l însoțește - altarul. Cortul arată că se află în afara ordinii existente aici jos. Omul dorește ca totul să vorbească de rezistență și permanență - opusul de a trăi în cort. Altarul, pe de altă parte, arată că suntem străini în lume, dar aproape de Dumnezeu, și putem să-I aducem închinarea noastră de pelerini.

     Numele Iael este semnificativ. Înseamnă "cățărare" și deci "capră (care se cațără)". Țapul însuși sugerează păcatul, așa cum capra a fost folosită întotdeauna pentru jertfa pentru păcat. Deci aici avem ceea ce în sine vorbește despre jertfa pentru păcat, amintindu-ne de nevrednicie și nimicnicie, dar întâlnite toate în jertfa lui Hristos. Cățăratul, de asemenea, ne amintește de înălțare, de cineva care nu se mulțumește să rămână la nivelul de jos al pământului, ci dorește să se ridice deasupra lucrurilor pământești.

     Astfel, putem spune că Iael a învățat să urce, ea a învățat drumul în sus, ea a învățat, daca pot spune așa, că dacă a înviat împreună cu Hristos trebuie să caute lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu. Ea este o cățărătoare, iar un cățărător (alpinist) locuiește în cort. Cei care caută lucrurile de sus realizează că aici nu au o cetate permanentă, ci sunt străini și pelerini. 

     Dar, veți spune, ce fel de lecție spirituală putem să învățăm din acest act de înșelăciune, invitând un om obosit în cort și apoi să se răzbune pe el ? Cu siguranță, trebuie să ne amintim că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al adevărului, și nu dorește ca noi să folosim viclenii și înșelăciuni pentru a câștiga biruințe pentru El. M-am referit deja la credința slabă a lui Rahav, care, deși a identificat-o cu poporul Domnului, și a împins-o să folosească funia stacojie, totuși nu a ridicat-o (credința ei slaba, n.t.) deasupra fricii exterioare de om.

     Oricum ar fi, aici vedem o lecție spirituală clara : menținerea păcii în exterior, cu scopul de a câștiga o biruință. Într-un anumit sens, pelerinii lui Dumnezeu sunt atât de nesemnificativi, încât cei mari de pe pământ nu-i consideră vrednici de a fi atacați și astfel pot fi în pace cu ei. Dar iată o femeie aici care vede în mâinile ei pe dușmanul înverșunat al poporului lui Dumnezeu. Aici nu era vorba de ospitalitate, ci de cum să facă ca în slăbiciunea ei să aibă putere și să-l poată birui.

     Când transpui aceasta în domeniul spiritual, și când vezi că în Sisera această luptă este a înțelegerii umane împotriva revelației lui Dumnezeu - când rațiunea umană te confruntă, ce faci în această situație ? Îi oferi un loc ? Faceți loc oricărei rațiuni sensibile. Dacă vine cineva cu propriile lui argumente, și nu suntem de acord cu argumentele lui, dar îl ascultăm, și acest lucru ne permite să-l prindem în propria lui viclenie. Merită să primești un necredincios, daca lucrul acesta va pune capăt necredincioșiei lui. Pentru a-i introduce țărușul adevărului în cap, să fim dispuși să ascultăm cu atenție principiile lui greșite. Dacă putem, după ce am auzit tot ce are de spus, să-i dăm o mărturie divină, mărturia unei umblări de pelerin, aceasta va fi suficient pentru a-i răsturna argumentele.

     Și trebuie să ne amintim că nu suntem soldați, ci pelerini. Noi nu ucidem oameni, ci omorâm răutatea spirituală în locurile cerești. Armele luptei noastre nu sunt carnale, ci puternice, prin Dumnezeu. Există multe lecții de învățat din Scriptură cu privire la luptă : despre retragere, ambuscade, atac în flanc, atac de noapte, a birui o mare putere chiar și atunci când una este mai slabă ; și totuși, luptându-ne în așa fel încât puterea cea mai tare să poată fi învinsă. Știm cu toții acest lucru și, deși poate fi puțin mai greu să înțelegem detaliile, dacă insistăm asupra lor, nu există nicio greutate ca să învățăm lecția spirituală. Putem fi buni și prietenoși cu cei care greșesc și totuși să fim loiali și fermi în păstrarea adevărului.

     Sisera adoarme, iar Iael ia atunci ceea ce mărturisea despre viața ei de străin și pelerin și îl ucide. Singura armă pe care o are este destul de slabă, dar care spune "că nu avem aici o cetate statornică, ci o căutăm pe cea viitoare" (Evrei 13:14). A fost țărușul de cort care l-a ucis pe cel puternic ! Ah ! Lot nu a putut folosi un țăruș de cort față de oamenii din Sodoma. El nu avea cort unde să locuiască. Mă întreb dacă s-ar fi putut găsi un singur țăruș de cort în toata Sodoma. Lot și-a întins cortul spre Sodoma și este ultima mențiune despre caracterul de pelerin în viața lui. Doar cățărătorul separat de lume, care este cu adevărat străin și călător, are un țăruș de cort pe care îl poate introduce în capul oricărui necredincios care se ridică împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Iubiți frați, acesta este secretul. Să luam acel caracter de străin în viața noastră practică, să apucăm ciocanul Cuvântului lui Dumnezeu - este un ciocan în mâna noastră dreaptă - și să-l aplicăm argumentelor noastre care ar ataca adevărul lui Dumnezeu, străpungând acel raționament mizerabil care ne-ar face mulțumiți să mergem mai departe în starea de robie. Să luăm țărușul și ciocanul și să omorâm acele principii care rod viața din sufletele noastre. Oh! câți Iaeli ar trebui să fie ei înșiși eliberați astfel, pentru ca apoi să elibereze poporul lui Dumnezeu. Pentru ca acest caracter de străin - care aparține unei alte lumi - este conștientizarea că comorile și speranțele noastre sunt în altă parte, ceea ce ne permite să biruim cea mai mare putere pe care o poate aduce vrăjmașul împotriva noastră.