Meditații Asupra Cărții Judecători
-VII -
Samuel Ridout
5 Debora și Barac - Triumful slăbiciunii (Jud. 4)
Cele trei puteri de care ne-am ocupat mai înainte au înrobit în general pe Iuda, sau, cel puțin, semințiile care ocupau partea de sud a țării, în care Iuda era căpetenie, Beniamin și Simeon fiindu-i asociați. Am văzut că ultimii doi vrăjmași - Moab și filistenii - reprezentau mărturisirea (goală), fie sub o formă grosolană cu Moab, fie sub o formă mai rafinată cu filistenii. Dacă întreaga națiune a suferit din cauza robiei, cu toate acestea, este evident că întreaga țară nu era în mod absolut sub stăpânirea vreunei puteri. Astfel, după cum Moab și filistenii au ocupat partea de sud a țării, primul prigonitor al lui Israel - împăratul Mesopotamiei - probabil că a invadat doar această parte a țării, căci Otniel care a eliberat poporul de sub stăpânirea lui era din Iuda.
Caracterul tipic al eliberărilor are o strânsă legătură cu teritoriul eliberat, după cum vom vedea în continuare. În toate cele trei cazuri, Cuvântul lui Dumnezeu a fost proeminent : Otniel sugerează oracolul viu - Debirul ; Ehud, sabia Duhului, iute și puternică, iar țepușa lui Șamgar ne amintește de acele "cuvinte ale înțelepților" care sunt ca niște țepușe, care străpung cu îndemnurile lor înțepătoare. Astfel, Cuvântul lui Dumnezeu este proeminent peste tot.
5.1 Vrăjmașul din partea de nord a țării
Mergem în această seară într-o altă parte a teritoriului - în partea de nord a țării, unde vom găsi un vrăjmaș cu un caracter diferit, și sunt folosite metode diferite pentru a-l învinge. Să vedem mai întâi partea de nord și de sud a țării în felul în care ne prezinta Scriptura, căci totul în Scriptură își are semnificația sa.
Partea de sud este cu fața spre soare. Iarna și vara soarele trece peste sudul țării. Este o parte care este obișnuită cu lumina soarelui. Nordul, pe de altă parte, este cu spatele la soare, și chiar cuvântul pentru nord, "ascuns", sugerează absența luminii. Deci, aici este gândul despre întunericul naturii departe de Dumnezeu, întuneric care este rezultatul căderii. Dumnezeu este lumină, iar când omul se îndepărtează de El se află atunci în întunericul minții sale și al propriilor sale planuri.
Umanitatea este alcătuita din doua clase de oameni : cei peste care a strălucit lumina adevărului divin, venit din Scriptură, și cei care au întors spatele Cuvântului lui Dumnezeu și care trăiesc în întunericul lumii, departe de revelațiile divine. Există astfel cele doua părți în care suntem expuși atacurilor și stăpânirii vrăjmașilor spirituali. Avem vrăjmași din toate părțile. Putem să ținem în mână o Biblie deschisă, dar aceasta nu garantează ca nu vom avea vrăjmași spirituali care vor abuza de acest Cuvânt. Chiar cu o Biblie deschisă, poporul lui Dumnezeu se poate lăsa înrobit de o mărturisire (goală) sau de ritualism. Pentru ceilalți, care neagă locul și autoritatea Scripturii ca Cuvânt al lui Dumnezeu, această Carte le rămâne închisa.
Să-l vedem pe acest vrăjmaș din nord. Locuind în întuneric, el își adună forțele sale departe de lumina pe care vrea să ne-o răpească cu orice preț ; el vrea să imprime necredința lui peste tot ce avem mai prețios, și în acest fel, să ne ia moștenirea. Este puterea intelectului uman, în contrast cu puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Este puterea infidelității în toate formele ei, nu doar infidelitatea îndrăzneața și flagrantă a necredinciosului, ci orice formă de infidelitate care a întors spatele Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă întoarcem spatele luminii ne aflăm cu fața spre nord. Întoarcem spatele Scripturii și ne confruntăm cu nordul spiritual. Am întors spatele revelației lui Dumnezeu și atunci suntem lăsați la lumina slabă a propriilor noastre înțelegeri.
La această putere aș vrea să privim în seara aceasta - puterea inteligenței umane care controlează lucrurile divine. Este o putere teribilă și înspăimântătoare. Ea își răspândește influența peste tot, și oriunde ajunge această influență, oriunde omul o respiră, îl înalță în detrimentul adevărului lui Dumnezeu.
Împăratul Hațorului, împăratul acestei confederații, are un nume semnificativ. El se numește Iabin, care înseamnă "inteligență". Ce nume semnificativ pentru un om care a lepădat, ca să zicem așa, revelația. El nu vrea lumina soarelui, pentru că are lumina propriei sale înțelegeri ; el este Iabin, împăratul Hațorului, împăratul "îngrăditurii", ceea ce exclude revelația divină fiind mulțumit cu sine însuși. Acest lucru este foarte izbitor.
Este semnificativ când ne amintim că Iabin a fost cucerit de Iosua cu mai mult de o sută de ani mai înainte. În timpul primelor cuceriri ale lui Israel pentru luarea în stăpânire a țării, el a fost nimicit, împreună cu poporul său și cu toate carele sale de război. Hațorul a fost nimicit cu desăvârșire de pe fața pământului, încât fiii lui Israel nu au putut să locuiască acolo, așa cum au făcut cu alte cetăți. Ne putem întreba dacă Iosua a câștigat biruința, daca Iosua a nimicit complet Hațorul, de ce auzim din nou de el, cu un împărat cu același nume ? Și când ne amintim de semnificația spirituală a numelui, și de faptul că pentru poporul lui Dumnezeu, Iabin, "inteligență", a fost învins de către apostoli dându-ne adevărul, putem fi tentați să întrebăm : Poate inteligența umană să aibă din nou influență ? Sau, pentru a veni la istoria individuală, dacă înțelepciunea minții carnale a fost pentru noi nimicită, și am luat în stăpânire ceea ce a fost ținut cândva în întuneric de către ea, poate exista din nou vreun pericol din aceeași sursă ?
Ah! iubiți frați, Satan știe ce este învierea la fel de bine ca și noi. Satan știe ce este învierea puterii răului, care poate doborî pe un credincios, și să-l aducă în robie sub aceeași putere care o stăpânise altădată. Probabil că știm ce înseamnă să fim învinși de o putere a răului spiritual care ne ținea captivi, și care câștigase biruință asupra noastră, și apoi, după ce am biruit acea putere, am presupus că este imposibil să mai cădem în același rău. Știm ce înseamnă să ne trezim într-o zi și să găsim dușmanul la fel de puternic, același vechi dușman, același vechi păcat !
Cu siguranță, cunoaștem acest lucru. Biserica lui Hristos știe ceva despre aceasta. Cred că este o lecție semnificativă pentru noi aici, și anume că Biserica se află deseori în supunere față de puterea unui rău care a fost odată învins. Nu este semnificativ faptul că, din punct de vedere spiritual, acest dușman al raționalismului, al intelectului uman, înălțarea inteligenței (omenești) este ceea ce duce din nou în robie ? Cu toții aducem un omagiu intelectului, educației și raționamentului. Oriunde există un duh de necredință capabil să vorbească puțin mai înțelept și elevat, cât de ușor se înclină poporul lui Dumnezeu sub autoritatea inteligenței și întoarce spatele soarelui care luminează țara de sud și aduce omagiu nordului rece și întunecat. Lucrul acesta este important de reținut.
5.2 Inteligența folosită fără Dumnezeu
Inteligența folosită fără Dumnezeu înseamnă infidelitate, indiferent cum se numește, pentru că are sute de nume. Această putere nordică era o confederație. Iabin era căpetenia tuturor împăraților din nord. La fel, influența pe care inteligența o poate exercita poartă diferite nume. La un moment dat poate fi arianismul, care a negat divinitatea Domnului nostru ; în altul, deismul mortal care L-a exclus pe Dumnezeu din propria Lui lume. Mai târziu, poate fi raționalismul, sau, ca în timpul nostru "Critica superioară" (studierea cărților Bibliei prin necredința umana). Dar oricare ar fi forma, inteligența omului este pusă pe primul plan. Ei spun : Desigur, Scriptura este de mare valoare și, într-un anumit sens, autoritară, dar, rețineți, inteligența este pe primul loc. Aceasta este nota cheie a întregii Critici superioare. Este în stare acel om, un om sărman, păcătos, să-și dea cu părerea asupra Cuvântului lui Dumnezeu ? Acum, indiferent de ce loc îi dăm Scripturii, dacă îi dăm un loc mai mic decât perfecțiunea absolută a revelației lui Dumnezeu cu autoritate absolută, atunci îi dăm un loc pe care Iabin însuși vrea să-l aibă. Ne spun cei mai renumiți critici, de exemplu, că sunt ei necredincioși ? Ne spun ei că nu cred în Biblie ? Nu, într-adevăr, ei spun că cred în Biblie mai mult decât noi. Ei spun că își folosesc inteligența ca să se ocupe de ea (de Biblie), făcând diferența între ce este divin și ce este omenesc. Astfel, vedem cum un om păcătos judecă Cuvântul lui Dumnezeu. Când face aceasta, el devine un dușman absolut al adevărului lui Dumnezeu.
Acesta este doar un singur lucru ; este o ilustrare flagrantă a puterii inteligenței. Poate că și noi știm ceva despre acest lucru. Poate știm ce înseamnă să punem gândurile noastre în locul Cuvântului lui Dumnezeu. Poate că am simțit puterea înfricoșătoare a acestui dușman din nord care a venit și a pătruns în gândurile omului, acolo unde a vorbit Dumnezeu. Oh ! oriunde predomină gândurile noastre, și iau locul Cuvântului lui Dumnezeu, putem fi siguri că aceasta este puterea lui Iabin, împăratul Hațorului.
Apoi, căpetenia oștirii este un mare războinic. Bietul om are gânduri înalte despre realizările și despre cunoștințele sale. Când te atingi de cunoștințele unui om, îi atingi mândria. De aici vine cearta, fiecare afirmând adevărul propriei sale poziții. Apostolul Iacov răspunde la întrebarea : "De unde sunt certurile și de unde lupte între voi ?", spunând : "Nu de acolo, din plăcerile voastre, care se războiesc în mădularele voastre ?" Există pofte ale minții, precum și dorințe grosolane, iar acestea conduc la război. Căpetenia oștirii lui Iabin este Sisera, un războinic, al cărui nume semnifică în mod corect "ordin de luptă".
În lista cu "lucrările cărnii", apostolul le aranjează în mod semnificativ (Gal. 5:19-21). După detalierea formelor cele mai grosolane ale corupției morale, și ale superstiției idolatriei, el adaugă : "vrăjmășii, certuri, gelozii, mânii, neînțelegeri, dezbinări, secte...". Cât de sugestive sunt acestea din acel "ordin de luptă", în care Vrăjmașul ar vrea să-l pună pe poporul lui Dumnezeu.
Remarcăm, de asemenea, cum Iabin, înțelepciunea lumii, îl are pe Sisera drept căpetenie a oștirii. Întorcându-ne la primele capitole ale epistolei către Corinteni, găsim acest "ordin de luptă" în legătură directă cu înțelepciunea lumii. Înainte de a atinge poftele grosolane ale cărnii, din capitolele cinci, șase și șapte, apostolul insistă asupra câtorva detalii cu privire la înțelepciunea omenească care îi caracteriza pe sfinții din Corint ca fiind carnali și care umblau precum oamenii (lumii).
Ei erau împărțiți - fiecare sectă sau partid cu capul său, uniți unii împotriva celorlalți în rivalități care se asemănau cu conflictele din școlile filozofice grecești. "Eu sunt al lui Pavel, și eu al lui Apolo".
Era raționamentul omenesc, înțelepciunea lumii, care se manifesta în sânul adunării din Corint. Nu trebuie să ne mirăm de certurile care au rezultat, nici nu trebuie să fim surprinși de ridicarea aceluiași duh în poporul lui Dumnezeu ori de câte ori întorc spatele Cuvântului lui Dumnezeu și adoptă înțelepciunea omului.
Vom observa, de asemenea, că Iabin este împăratul, nu doar al Hațorului, "împrejmuire" - sectele exclusive ale partidelor omenești - unde el stăpânește, dar și peste Canaan, denumire generala pentru o mare parte a locuitorilor țării. Astfel, stăpânirea lui este larg răspândită, și este marcată de acel duh de comerț cu lucruri sfinte, cu care ne-am ocupat deja. Acesta este comerțul canaanit în casa lui Dumnezeu ; el folosește ceea ce este de la Dumnezeu pentru a se înălța pe sine însuși.
Sisera locuia în "Haroșet-Goim (Haroșetul națiunilor)" și, după cum am văzut, luptele carnale ale raționamentului omenesc sunt caracteristice mai degrabă "oamenilor", națiunilor, decât sfinților lui Dumnezeu. Cât de umilitor să vezi pe poporul lui Dumnezeu în robia lumii sau a duhului ei, să umble cum "umblă națiunile în deșertăciunea minții lor, fiind întunecați în înțelegere, înstrăinați de viața lui Dumnezeu prin neștiința care este în ei, prin împietrirea inimii lor" (Efes. 4:17-18). În acest scurt pasaj se pare că am sugerat, dintr-un anumit punct de vedere, întunericul din nord, deșertăciunea lui Iabin și a națiunilor, printre care își avea locuința Sisera.
Dar influența lui Iabin nu este ea de temut și în timpul prezent ? L-am văzut deja ilustrat în Critica superioara unde inteligența umana își permite să judece Cuvântul lui Dumnezeu. Dar nu putem vedea această influență în diferitele secte și partide de astăzi, fiecare cu crezul său special, unde fiecare luptă într-un conflict nepotrivit pentru corectitudinea propriilor sale opinii ? Cu siguranță, diviziunile de astăzi vorbesc cu tărie despre un eșec de a avea un standard comun. Dar unde poate fi găsit un astfel de standard ? Cu siguranță, în niciun crez al concepției umane, ci numai în acel Cuvânt desăvarșit al lui Dumnezeu care lasă deoparte toate pretențiile de înțelepciune ale acestei lumi.
Vom observa, de asemenea, că această stăpânire a lui Iabin are loc după moartea lui Ehud, când poporul se îndepărtase de Dumnezeu. Atunci când adevăratul "mărturisitor" încetează, atunci începe și plecarea inimii, iar aceasta deschide calea pentru "învierea" minții omului natural. Fie ca Dumnezeul nostru să ne păstreze mereu adevărați mărturisitori ai adevărului Său, pentru ca acest vrăjmaș din nordul întunecat să nu ne asuprească.
Aceasta este deci, într-un fel, lecția pe care o putem învăța despre această robie. Ah ! dragi prieteni, cât de ușor pătrund influențele rațiunii umane, până când multe din acele glasuri care au vorbit odată pentru adevăr devin mute sau, chiar mai rău, se întorc să discute cu Vrăjmașul. Cât de trist este să-i vedem pe cei care au fost cândva viteji pentru adevăr coborând la nivelul lumii și asociindu-se cu pretinșii învățători religioși - precum cei care învață teoria evoluției - care nu sunt altceva decât emisarii lui Iabin. Oricât de evlavios ar vorbi cineva, dacă adoptă argumentele "fals-numitei cunoștințe" (1 Tim. 6:20), s-a întors de la Dumnezeu, și ajută la aducerea oamenilor sub jugul infidelității practice. Cei care se unesc cu o astfel de lucrare contribuie, de asemenea, să aducă captiv poporul lui Dumnezeu la Iabin, împăratul Hațorului.
5.3 Credința sigură a Deborei
Dar cine va fi eliberatorul ? Cine este cel care va elibera pe poporul lui Dumnezeu ? O femeie - Debora.
Nu ne putem îndoi că trebuie să existe o lecție în acest sens, că eliberatorul este o femeie, nu un bărbat. Bărbatul va veni mai târziu, dar acum totul vine de la o femeie. Ce mărturie a falimentului total, căci se pare că nu poate fi găsit niciun bărbat ca să facă lucrarea Domnului. Lucrul acesta arată cât de mult a falimentat poporul. Dar, pe de altă parte, arată cât de minunat intervine Dumnezeu, folosind chiar cel mai umil instrument. Oriunde poate găsi credință, care în slăbiciune se încrede în El, acolo El găsește un instrument ales pentru lucrarea Sa.
Și aici, din nou, numele sunt cele care ne arata în mod inconfundabil semnificația lor spirituala. Am văzut înălțarea rațiunii omului. Ce înseamnă Debora ? Debora și Debir sunt practic același cuvânt, și ambele înseamnă "cuvântul". Ce instrument pentru răsturnarea rațiunii umane. Dacă Cuvântul lui Dumnezeu este instrumentul, putem fi siguri că rațiunea umana, în măsura în care ea se înalță împotriva lui Dumnezeu, va fi aruncată la pământ. Mai mult decât atât, ea era o profetesă. Nu este numai Cuvântul lui Dumnezeu potrivit literei, nu doar Cuvântul scris, ci Cuvântul viu. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu așa cum este aplicat de Duhul Sfânt. Este Duhul profeției care vorbește prin inspirație divină. Apoi ea este soția lui Lapidot, soția unei "torțe aprinse" (Lapidot = "torță aprinsă, n.t.). Aceasta ne amintește de acel pasaj din epistola către Filipeni, "în mijlocul unei generații strâmbe și pervertite, în care străluciți ca niște luminători în lume" (Filip. 2:15-16). Lapidot, un luminător în lume purtând Cuvântul vieții : iată ceea ce poate să învingă rațiunea umana.
Un alt gând este că Debora l-a judecat pe Israel sub palmierul dintre Rama și Betel. Debora, Cuvântul lui Dumnezeu, i-a judecat ca o flacără de foc. Cuvântul lui Dumnezeu este ca un foc care arde zgura și o topește. Ea l-a judecat pe Israel și, așa cum am văzut seara trecută, de fiecare dată când Israel era judecat, este făcut primul pas care avea să ducă la înfrângerea vrăjmașului. Și aici avem prefigurată eliberarea. Lucrul acesta subliniază cele doua aspecte despre care am vorbit, slăbiciunea omului și puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Ce combinație pentru a realiza voia lui Dumnezeu ! În noi înșine slăbiciune absolută, nimic altceva decât obiecte de dispreț, putem spune cu privire la puterea omului. Dar tocmai în slăbiciunea noastră ne alipim de Cuvântul Sau ; iar dacă acest Cuvânt este ca o torță aprinsă, putem fi siguri ca Dumnezeu va cerceta și va nimici vrăjmașul prin el.
5.4 Credința ezitantă a lui Barac
Acesta este deci, la prima vedere, instrumentul. În continuare îl avem pe celălalt eliberator, care este chemat de către profetesă, și care se angajează propriu zis în conflict. Acesta este Barac, fiul lui Abinoam. Numele lui înseamnă "fulger". Cât de repede torța de foc devine un fulger, simbolizând Cuvântul lui Dumnezeu, adus în sufletele noastre prin Duhul lui Dumnezeu, încât să devină nu doar o torță aprinsă, dar și un fulger căzut din cer peste toți vrăjmașii spirituali. De aceasta va avea parte vrăjmașul, oricât de mare ar fi el ; oricât de învățat și de auto-suficient ar fi. Marele om de litere necredincios, cu cunoștințele sale de greacă, ebraică, arheologie, etc. a trebuit de multe ori să se plece înaintea unor oameni slabi ca Debora și Barac, care în mod simplu au adus Cuvântul lui Dumnezeu - "Așa vorbește Domnul".
Să învățăm și noi să folosim acel "Așa vorbește Domnul" ! El va fi suficient pentru noi și va rezolva totul. El înlocuiește teologia, astronomia sau arheologia despre care unii cred că sunt indispensabile pentru a descoperi gândul lui Dumnezeu ! "Așa vorbește Domnul" valorează mai mult decât toate inscripțiile mincinoase ale lumii păgâne, cărora le place să-și înalțe oamenii mari, și care sunt adesea făcute de necredincioși ca să se împotrivească Cuvântului lui Dumnezeu. Necredincioșia este întotdeauna vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, și singura cale de a birui asupra acestei necredincioșii este doar prin Cuvântul lui Dumnezeu. Nu mă refer numai la o necredincioșie flagrantă, mărturisită. Nu mă refer neapărat la ceea ce noi legăm de nume, când spunem, acesta și acesta este un necredincios. Mă refer la acea formă mai subtilă și mai periculoasă de necredincioșie, care se strecoară în Biserica lui Hristos și îi duce pe oameni în robie.
Trebuie să fim atenți, altfel vom fi prinși în cursă de subtilitatea ei. Dacă cineva zice : "Eu nu cred în Isus Hristos", această persoană nu trebuie să aibă vreo influență asupra noastră. Daca vine cineva la noi și spune că Biblia este o carte de fabule și de minciuni, aceasta nu trebuie să aibă nicio putere asupra noastră. Dacă vine și spune că trebuie să ne folosim rațiunea, că trebuie să folosim principiile filozofiei pentru a înțelege "Logosul" ("Cuvântul") (și când cineva începe să vorbească sufletelor neînvățate în limba greacă, trebuie să avem grijă) - dacă spune că trebuie să cunoaștem filozofia pentru a înțelege învățătura Scripturii cu privire la Logos, sau că trebuie să cunoaștem arheologie și istorie înainte de a înțelege Biblia, să fim siguri că acesta este un necredincios. Lucrul acesta înseamnă înălțarea minții omului mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu și stabilirea rațiunii omului ca judecător peste cel ce ne judeca (Cuvântul, n.t.). Este o încercare slabă de a arunca lumina omului asupra acestui Cuvânt prețios, care în puterea Duhului este el însuși o lampa pentru picioarele noastre și o lumina pe calea noastră. Este singura lumină necesară și singura care poate exista. Toate celelalte nu sunt decât întuneric.
Nu este aceasta lecția pe care o învățam din stăpânirea lui Iabin ?
5.5 Bătalia împotriva lui Sisera și a oștirilor sale
Debora fiind slabă trimite și cheamă pe Barac. Pentru a fi eficient, Cuvântul trebuie să găsească un instrument, și nu Debora este cea care merge la luptă ci Barac. El vine din Chedeș - una din cetățile de refugiu, al cărui nume înseamnă locul unde se găsește adevăratul adăpost. El este "sanctuarul luptătorului" - Chedeș-Neftali - și niciun luptător nu poate ieși biruitor decât dacă casa lui este în sanctuar.
Cât de izbitor este contrastul cu locuința războinicului Sisera- Haroșet-Goim (Haroșetul națiunilor), "Viclenia națiunilor". Această expresie duce la gândul de tăiere, sau de lucrarea unor artiști (artizani), dar cuvântul pare să însemne mai degrabă faptul de a înșela, ceea ce este comun în felul de gândire al oamenilor, "înșelăciunea oamenilor, prin viclenia lor" (Efes. 4:14). Dacă cineva se află în afara sanctuarului, el este expus la toate aceste viclenii.
Debora, fidelă numelui ei, îl întâlnește pe Barac cu Cuvântul : "N-a poruncit Domnul Dumnezeul lui Israel ?" Cât de liniștitor este acest lucru ! Cum se leagă aceasta cu puterea Celui Atotputernic. Ce sunt cele "zece mii de bărbați dintre fiii lui Neftali și dintre fiii lui Zabulon", în comparație cu oștile puternice și cu carele lui Sisera ? Ah, dacă Domnul Dumnezeul lui Israel a poruncit, bătălia este câștigată.
În această lumină, necredința lui Barac iese în evidență. Dacă Dumnezeu a dat această poruncă, lucrul acesta înseamnă o garanție a prezenței Sale. Ce nevoie mai avea de un instrument slab prin care a fost data aceasta porunca ? El spuse deja : "Voi atrage la tine... pe Sisera, căpetenia oștirii lui Iabin, carele lui și mulțimea lui și-l voi da în mâna ta".
Cu siguranță, Barac nu a realizat pe deplin acest lucru, fiindcă i-a spus Deborei : "Dacă vei merge cu mine, atunci voi merge, dar dacă nu vei merge cu mine, nu voi merge". Și asta în fața unei porunci clare ! Ah, iubiți frați, dacă suntem dispuși să-l învinovățim prea aspru pe Barac, atunci trebuie să ne includem și pe noi. De cate ori am ezitat să acționăm atunci când Dumnezeul cel viu ne-a dat porunca Sa.
Prin urmare, biruința deplină nu va fi a lui, ci Sisera va cădea în mâinile lui Iael, o femeie slabă. Dumnezeul nostru binecuvântat va veghea, cu o gelozie sfântă, ca locul Său să nu fie uzurpat, chiar și de către instrumentul pe care El îl poate folosi.
Nu sunt date multe detalii despre acest mare conflict. Barac, însoțit de către Debora, conduce mica sa oștire de bărbați din Zabulon și Neftali - teritoriu peste care stăpânea în mod deosebit Iabin - pe muntele Tabor. Zabulon sugerează o comuniune permanentă, iar Neftali duhul adevăratei lupte. Prin urmare, ei sunt uniți în mod corespunzător. Muntele sugerează acea înălțare a sufletului care vine din comuniune, și care permite o analiza amănunțită și calmă a întregului conflict. După părerea multora, numele Tabor înseamnă doar o "movilă" sau o "înălțime" ; după alții, un munte "sfărâmat, crestat", care ar descrie doar forma sa. Sensul de "scop" (sau "destinație") ar descrie mai degrabă semnificația sa spirituala, și acest lucru a fost dat. "Muntele scopului (sau destinației)" este un loc potrivit din care să intri într-un astfel de conflict ca acesta, căci Dumnezeu nu poate folosi pe cineva care șovăie.
Sisera, în mândria lui, aude de această adunare și a adunat oștile lui puternice pentru a zdrobi efortul lor slab. Scena conflictului este la râul Chison, unde, mai târziu, Ilie îi va ucide pe falșii profeți (1 Împ. 18:40). Numele Chison înseamnă "a se îndoi, a se pleca" și a fost tradus în mod obișnuit ca "înfășurare". Strâns legate de acest înțeles sunt și alte cuvinte derivate din aceeași rădăcina : "arc" și "a pune o cursă". Astfel, se sugerează arma luptei și ambuscada în care cade însuși omul vicleniei. Chison pare să fie locul ales de el pentru luptă. În groapa pe care o săpase pentru alții, cade el însuși. Dar de fapt, totul fusese prevăzut și asigurat de Dumnezeu.
Ah, iubiți frați, când cei slabi sunt cu Dumnezeu, ce biruință puternica este câștigată asupra rațiunii și asupra luptei limbilor ! Mândria trufașă a omului este umilită, Sisera, conducătorul, fuge pe jos. Barac și oamenii lui urmăresc oștile care fug și le nimicesc complet, nelăsând niciunul dintre ei. Unde este toată puterea și resursele cu care se lauda mintea omului ? Cântarea Deborei va celebra biruința.
5.6 Acțiunea Iaelei
Urmărindu-l pe Sisera vom vedea că oștirea lui este învinsă, conducătorul înfrânt și dezonorat coboară din carul său, și, în speranța de a se sustrage de urmăritorii săi, fuge pe jos. Se pare că și-a atins scopul, pentru că Iael, soția lui Heber chenitul, îi oferă adăpost în cortul ei. Am văzut deja cine erau acești cheniți, care s-au suit din Ierihon și și-au stabilit locuința în seminția lui Iuda. Ei reprezentau acolo, așa cum am spus, un principiu al lumii care a fost cruțat, și căruia îi este îngăduit să găsească un adăpost în mijlocul poporului lui Dumnezeu.
Dar Heber, deși numele său înseamnă "tovarăș", se desparte de cei din neamul său și își găsește un refugiu în Neftali, aproape de Chedeș, "sanctuarul". El va manifesta astfel opusul a ceea ce am văzut la cei din neamul său. Fiind un străin, ar fi putut avea pace cu Iabin fără a fi vinovat de aceasta, așa cum era cazul pentru Israel. Dar nu era nicio complicitate vinovată între acesta și căpetenia oștirii lui Iabin.
Cu toate acestea, nu Heber este folosit de Dumnezeu, ci Iael, soția lui. Ea are o credință care o identifică cu poporul lui Dumnezeu, și își face proprii ei dușmani. La fel ca Rahav, ea vede unde se află adevărul lui Dumnezeu și acționează în consecință, deși, ca și Rahav, s-ar putea ca credința ei să fie atât de slabă încât să se exprime prin înșelăciune. Dar înainte de a decide, trebuie să privim puțin mai atent. Să observăm aici lecția repetată deseori - care ne privește pe toți - că drumul puterii este prin slăbiciune, și că Dumnezeu va folosi doar instrumentul care este suficient de slab pentru a se lăsa folosit de El.
Aceasta este ceea ce găsim la Iael. Ea este o femeie, și cu țărușul cortului ei îl ucide pe Sisera. Cortul ne sugerează un caracter de pelerin, și până la urmă, iubiți prieteni, un cort este o locuință potrivită în care să locuiești, în timp ce Domnul nu este încă prezent. Un cort este o locuință de pelerin, și este singurul loc în care un pelerin să trăiască cu adevărat. Dacă locuiți într-un cort, veți avea și cealaltă caracteristică care-l însoțește - altarul. Cortul arată că se află în afara ordinii existente aici jos. Omul dorește ca totul să vorbească de rezistență și permanență - opusul de a trăi în cort. Altarul, pe de altă parte, arată că suntem străini în lume, dar aproape de Dumnezeu, și putem să-I aducem închinarea noastră de pelerini.
Numele Iael este semnificativ. Înseamnă "cățărare" și deci "capră (care se cațără)". Țapul însuși sugerează păcatul, așa cum capra a fost folosită întotdeauna pentru jertfa pentru păcat. Deci aici avem ceea ce în sine vorbește despre jertfa pentru păcat, amintindu-ne de nevrednicie și nimicnicie, dar întâlnite toate în jertfa lui Hristos. Cățăratul, de asemenea, ne amintește de înălțare, de cineva care nu se mulțumește să rămână la nivelul de jos al pământului, ci dorește să se ridice deasupra lucrurilor pământești.
Astfel, putem spune că Iael a învățat să urce, ea a învățat drumul în sus, ea a învățat, daca pot spune așa, că dacă a înviat împreună cu Hristos trebuie să caute lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu. Ea este o cățărătoare, iar un cățărător (alpinist) locuiește în cort. Cei care caută lucrurile de sus realizează că aici nu au o cetate permanentă, ci sunt străini și pelerini.
Dar, veți spune, ce fel de lecție spirituală putem să învățăm din acest act de înșelăciune, invitând un om obosit în cort și apoi să se răzbune pe el ? Cu siguranță, trebuie să ne amintim că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al adevărului, și nu dorește ca noi să folosim viclenii și înșelăciuni pentru a câștiga biruințe pentru El. M-am referit deja la credința slabă a lui Rahav, care, deși a identificat-o cu poporul Domnului, și a împins-o să folosească funia stacojie, totuși nu a ridicat-o (credința ei slaba, n.t.) deasupra fricii exterioare de om.
Oricum ar fi, aici vedem o lecție spirituală clara : menținerea păcii în exterior, cu scopul de a câștiga o biruință. Într-un anumit sens, pelerinii lui Dumnezeu sunt atât de nesemnificativi, încât cei mari de pe pământ nu-i consideră vrednici de a fi atacați și astfel pot fi în pace cu ei. Dar iată o femeie aici care vede în mâinile ei pe dușmanul înverșunat al poporului lui Dumnezeu. Aici nu era vorba de ospitalitate, ci de cum să facă ca în slăbiciunea ei să aibă putere și să-l poată birui.
Când transpui aceasta în domeniul spiritual, și când vezi că în Sisera această luptă este a înțelegerii umane împotriva revelației lui Dumnezeu - când rațiunea umană te confruntă, ce faci în această situație ? Îi oferi un loc ? Faceți loc oricărei rațiuni sensibile. Dacă vine cineva cu propriile lui argumente, și nu suntem de acord cu argumentele lui, dar îl ascultăm, și acest lucru ne permite să-l prindem în propria lui viclenie. Merită să primești un necredincios, daca lucrul acesta va pune capăt necredincioșiei lui. Pentru a-i introduce țărușul adevărului în cap, să fim dispuși să ascultăm cu atenție principiile lui greșite. Dacă putem, după ce am auzit tot ce are de spus, să-i dăm o mărturie divină, mărturia unei umblări de pelerin, aceasta va fi suficient pentru a-i răsturna argumentele.
Și trebuie să ne amintim că nu suntem soldați, ci pelerini. Noi nu ucidem oameni, ci omorâm răutatea spirituală în locurile cerești. Armele luptei noastre nu sunt carnale, ci puternice, prin Dumnezeu. Există multe lecții de învățat din Scriptură cu privire la luptă : despre retragere, ambuscade, atac în flanc, atac de noapte, a birui o mare putere chiar și atunci când una este mai slabă ; și totuși, luptându-ne în așa fel încât puterea cea mai tare să poată fi învinsă. Știm cu toții acest lucru și, deși poate fi puțin mai greu să înțelegem detaliile, dacă insistăm asupra lor, nu există nicio greutate ca să învățăm lecția spirituală. Putem fi buni și prietenoși cu cei care greșesc și totuși să fim loiali și fermi în păstrarea adevărului.
Sisera adoarme, iar Iael ia atunci ceea ce mărturisea despre viața ei de străin și pelerin și îl ucide. Singura armă pe care o are este destul de slabă, dar care spune "că nu avem aici o cetate statornică, ci o căutăm pe cea viitoare" (Evrei 13:14). A fost țărușul de cort care l-a ucis pe cel puternic ! Ah ! Lot nu a putut folosi un țăruș de cort față de oamenii din Sodoma. El nu avea cort unde să locuiască. Mă întreb dacă s-ar fi putut găsi un singur țăruș de cort în toata Sodoma. Lot și-a întins cortul spre Sodoma și este ultima mențiune despre caracterul de pelerin în viața lui. Doar cățărătorul separat de lume, care este cu adevărat străin și călător, are un țăruș de cort pe care îl poate introduce în capul oricărui necredincios care se ridică împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Iubiți frați, acesta este secretul. Să luam acel caracter de străin în viața noastră practică, să apucăm ciocanul Cuvântului lui Dumnezeu - este un ciocan în mâna noastră dreaptă - și să-l aplicăm argumentelor noastre care ar ataca adevărul lui Dumnezeu, străpungând acel raționament mizerabil care ne-ar face mulțumiți să mergem mai departe în starea de robie. Să luăm țărușul și ciocanul și să omorâm acele principii care rod viața din sufletele noastre. Oh! câți Iaeli ar trebui să fie ei înșiși eliberați astfel, pentru ca apoi să elibereze poporul lui Dumnezeu. Pentru ca acest caracter de străin - care aparține unei alte lumi - este conștientizarea că comorile și speranțele noastre sunt în altă parte, ceea ce ne permite să biruim cea mai mare putere pe care o poate aduce vrăjmașul împotriva noastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu