temelia si adevarul

 

  

                                Meditații Asupra Cărții Judecători

                                                                        - XX -

     Samuel Ridout

     13     Samson  : ultimile zile (Jud. 16)

     13.2     O cursă pentru Samson în valea Sorec

     Acum trecem la următoarea parte a capitolului, care este și mai întunecată, o parte care are cu siguranță o voce pentru conștiința noastră. Vedem că Samson pleacă din nou, așa cum am văzut că pleca și mai înainte. Pentru cel care nu este restaurat cu adevărat, este doar o chestiune de timp pentru ca el să meargă pe un drum mai rău ca cel pe care a mers mai înainte. Domnul ne dă un exemplu cu privire la duhul necurat care iese dintr-un om (Luca 11:24-25). Duhul necurat îl părăsește pe om și îl lasă gol. El este, ca să zic așa, parțial eliberat, el este eliberat de acel singur duh rău. Dar la ce folosește să fii eliberat de un singur duh rău, dacă inima este goală, cum se spune, și este gata să deschidă ușa și să invite alte sapte duhuri mai rele decât primul?

     Samson nu ia seama la avertismentul lui Dumnezeu, un avertisment al îndurării Lui; și, iubiți frați, în treacăt, aș putea spune pentru noi în mod colectiv, Dumnezeu ne dă scurte perioade de ridicare. El ne dă mici timpuri de recuperare din rezultatele greșelilor noastre atunci cănd ne ridicăm din Gaza, unde ne-am dus, colectiv vorbind, în cetățile filistenilor, și făcând să ieșim din ele într-un mod uimitor. Găsim chiar că porțile nu sunt deloc bariere și le putem duce. Dar pentru o adunare a lui Dumnezeu, cât și pentru un creștin individual, această eliberare parțială poate fi semnalul unui nou curs descendent, dacă nu există o judecată adevărată a rădăcinilor lucrurilor, după cum am văzut. Deci, El ne dă avertismente într-un mod tandru. Este un lucru necesar pentru noi să luăm seama la aceste avertismente, așa cum El dorește să facem, - nu ca și cum totul ar fi acum în regulă, și nu ar fi fost nevoie de-o atenționare suplimentară și de o judecată de sine mai profundă - ci să luam seama la avertisment și să mergem la rădăcina lucrurilor, fie că este vorba de o adunare a lui Dumnezeu, fie de un singur individ. 

     Acum Samson se întoarce, la fel ca o adunare, sau ca un credincios în mod individual, înapoi la lucrul de care credea că a fost eliberat. Și acum, constatăm că el ajunge literalmente înapoi acolo, chiar în Gaza însăși. El este ademenit de o femeie în valea Sorec, al cărei nume este Dalila. Valea "cursei", sau "lațului". El iubește o femeie în această vale, și când ne ducem în văile filistenilor, nu avem acel duh de smerenie despre care vorbește o vale în țară (Israel). O vale filisteană înseamnă o coborâre morală, cobori moral, spiritual. A coborât în valea unde i s-a întins o cursă, chiar numele văii vorbește în felul acesta de o cursă, sau încurcătură. Este ceea ce îi va încurca picioarele, cât de eficient vom vedea imedit.

     El este atras acolo. El nu este dus acolo de nicio putere exterioară. Ce ne duce sub puterea răului? Nu este o forță exterioară care ne constrânge. Există o atracție care duce poporul lui Dumnezeu sub puterea răului. Este ceva care ne ademenește, care face apel la pofta și dorința propriei noastre inimi. Putem fi siguri că Dumnezeu nu va lăsa niciodată ca toate oștirile răului să aibă câștig asupra unui suflet care este loial în inimă față de El. Cei mai slabi și cei mai neputincioși din punct de vedere natural, sunt la fel de puternici ca Hristos Însuși, pentru că au puterea Lui, dacă inima lor este adevărată și loială față de El. Toate cursele pe care le poate întinde vrăjmașul, toate văile Sorec care pot exista, nu pot avea nicio putere asupra unui sfânt a cărui inimă nu este prinsă de ispitele care sunt în vale.

     Iat-o pe Dalila, din nou o femeie filisteană, care ne amintește cum Samson a fost condus în mod constant în rătăcite de aceste principii care nu erau după gândul lui Dumnezeu, lucruri naturale care nu pot răspunde niciodată voii lui Dumnezeu. Știm că, figurativ vorbind, femeia ne amintește de principiile de conduită, de principii de mărturie care nu sunt adevărate, sau potrivit lui Dumnezeu, care sunt lipsite de adevărul lui Dumnezeu. Samson este atras în acest fel de un principiu al răului, care nu este potrivit lui Dumnezeu. El este atras de acest principiu, și vrea să se lege cu acesta. Iată bărbatul puternic prins în cursă, și femeia slabă, - al cărei nume pare să însemne "slăbiciune" sau neputință - această femeie în slăbiciunea și neputința ei este cea care îl atrage și îl ține cu o putere de care nimic nu-l poate elibera, căci propria sa inima este adusă sub această putere. El coboară acolo și intră în legătură cu ea. Și vom vedea că filistenii se folosesc din plin de acest lucru. Vom vedea că, dacă s-a pus sub puterea principiului care nu este conform lui Dumnezeu, el va fi adus în curând sub o putere vizibilă, ceva mai mult decât era în inima lui. Ei îi oferă acestei femei o plată. Filistenii sunt fără scrupule în modul lor de a rezolva lucrurile. Prima dată cănd au apelat la una din prietenele lui Samson a fost cu amenințarea că o vor arde pe ea și casa tatălui ei, iar acum fac apel la aceasta cu argint, o mie o sută de sicli de argint, dacă ea va afla de la el ceea ce el nu a dezvăluit niciodată, secretul puterii sale.

     Cetatea inimii lui era încă invincibilă. Pare un lucru ciudat, un lucru aproape de neconceput, că o persoană care eșuase atât de vizibil precum Samson, să aibă totuși o inimă a cărei cetate să fie pe partea dreaptă. Nu se afla în mâinile vrăjmașului, deși fusese necredincios de multe ori. Dar fortăreața, sufletul, partea cea mai interioară a omului era încă pentru Dumnezeu, care, în îndurarea Sa, a intervenit până acum în mod providențial în favoarea lui. Acum, această cetate a inimii sale, Dalila trebuia să o asedieze și să scoată de la el cheia acestei cetăți, pentru ca dușmanul să se repeadă și să o ia în stăpânire în mod deplin.

     M-am găndit mult la faptul că ea le spune filistenilor secretul puterii lui și ce înseamnă aceasta pentru noi. Ce lecție spirituală trebuie să învățăm din faptul că spunem vrăjmașilor lui Dumnezeu secretul puterii noastre? Nu este acesta un fapt că noi avem un secret? Problema nu este atât faptul că secretul este cunoscut, deși este unul foarte real, ci este faptul că inima este dispusă să spună un secret lumii. Întâlnim oameni, de exemplu, în afacerile noastre și suntem politicoși cu ei, dar lucrurile se opresc aici. Putem avea relații cu persoane pe care le întâlnim întâmplător, temporar sau permanent, în cadrul serviciului nostru, dar nu există nimic care să ne compromită. Dar dacă se încheagă prietenia și în ea sunt introduse elemente din viața privată, atunci lucrurile devin mai intime si secretele inimii pot fi dezvăluite; nu mai rămâne nimic altceva decât ceea ce sufletele au în comun unul cu celălalt. Aceasta înseamnă "a spune secretele". A spune tot ceea ce marchează separarea de altcineva.

     Atât timp cât îmi păstrez propriile mele gânduri, sunt separat de persoana care îmi poate atinge umărul. Sunt complet diferit față de el. Dar dacă îmi destăinui gândurile, dacă fac cunoscut motivațiile tainice ale minții mele și orice de acest fel, atunci suntem uniți, suntem prieteni și nu mai există nicio separare. Sunt în puterea acelei persoane, pentru simplul motiv că inima mea i-a fost dată. O ilustrare simplă ar fi o femeie creștină care își dă afecțiunea inimii ei unui bărbat nemântuit. Dar poate exista nenumărate aplicații, individuale și colective.

     Și așa a fost cu Samson. Această dezvăluire a secretului puterii sale a dus la dărâmarea zidului care îl despărțea de filisteni. A fost renunțarea la însăși fortăreața sufletului său, care, cel puțin până acum, fusese ținută invincibilă. Ne vom gândi acum la aplicații practice ale acestui lucru și vreau să subliniez că pentru poporul lui Dumnezeu pericolul acesta se poate manifesta în trei moduri; individual, pentru slujitorii Domnului în mod special, și pentru Biserica lui Hristos în mărturia ei colectivă înaintea lui Dumnezeu și înaintea lumii.

     Creștinul, în mod individual, este în pericol permanent să dărâme zidul despărțirii dintre sufletul său și lume. Ah, deseori vedem pe câte un creștin tânăr, cu inima plină de iubire față de Hristos, bucurându-se în Domnul, asaltat de ispite subtile pentru a da la o parte această îngustime, să distrugă ceea ce îl ține despărțit de lume. La prima vedere aceste ispite nu se prezintă ca ceva rău sau nepotrivit. Satan nu prezintă creștinului lumea așa cum este ea, rea. El prezintă partea atractivă a lumii, inofensivă, nu partea rea. Și, ah, dacă există sentimentul de a ceda în suflet, dacă există înclinația de a avea lucruri în comun, de a dezvălui, parcă, secretele inimii, sufletul a capitulat. Nu mă refer neapărat în cuvânt, ci la a dezvălui, în mod practic, ceea ce trebuie să deosebească acel suflet de lume. Dacă se produce destrămarea separării sufletului de duhul lumii, atunci are loc dezvăluirea secretului. Cedarea secretului în mâinile vrăjmașului este urmată de pierderea puterii, pierderea întregii puteri spirituale.

     De câte ori am văzut pe samsoni (creștini care se poartă precum Samson, n.t.) lipsiți de puterea lor spirituală tocmai în acest fel. Ei se preocupă cu un lucru mic, care pare inofensiv, nebăgat în seamă. Apoi mai apare ceva, căci Satan oferă mereu ceva din ce în ce mai atrăgător, care în final ia în stăpânire mintea, până când, în cele din urmă, după cum spune Dalila, mi-a deschis toată inima.

     Este ca ecluza unui canal, dacă ați vazut vreodată una. Sunt porți care țin apele în amonte, le țin separate de apele din aval. Există o mare diferență de înălțime între apele din amonte și apele din aval. Dar un om merge la porți și deschide uși care sunt ascunse jos, lângă fundul canalului, iar apa trece pur și simplu prin acele uși, până când, în cele din urmă, apa este la același nivel în ambele părți, iar apoi porțile se deschid cu o ușurință perfectă.

     Ah, preaiubiților, nu există oare uși ascunse ale contactului cu lumea aceasta, nu există uși ascunse de asociere cu principiile rele și cu gândurile acestei lumi? Nu vorbesc de imoralitate, dar, fraților, câți dintre noi am știut ce înseamnă să avem aceste uși deschise până când diferența de nivel dintre copilul lui Dumnezeu și lume s-a pierdut, deosebirea dintre sfânt și lumesc. Acestea sunt la același nivel, și ce împiedică acum deschiderea larg a porților și a lăsa să intre tot ceea ce este în lume? În această situație nazireatul individual este pierdut.

     Sa aplicăm aceasta la un slujitor al lui Hristos. Dacă este cineva care trebuie să fie separat în sufletul său de duhul lumii, de duhul filisteanului, acesta este slujitorul lui Hristos. Secretul puterii lui este în ceea ce am văzut de-a lungul timpului. Acesta este secretul judecății de sine, al slăbiciunii, al neputinței totale care se sprijină pe puterea atotputernică. Dacă nu a învățat această lecție, dacă nu a ocupat acest loc, el nu este un adevărat slujitor al lui Hristos, și dacă a luat această poziție, trebuie să învețe că nu există putere de care să se teamă mai mult decât aceste asocieri ascunse care nu sunt după gândul lui Dumnezeu. Aceste uși ascunse, care l-ar putea conduce treptat să dezvăluie secretele inimii sale, să-l conducă treptat să aibă un punct comun cu lumea, îi va distruge puterea, și nicio capacitate de dar, nicio elocvență, nimic altceva nu poate să ia locul acelor "plete lungi" care vorbesc despre o viață separată pentru Dumnezeu.

     Să aplicăm acest lucru la Biserica lui Dumnezeu. Din nefericire, ea este lipsită de șuvițele ei de slăbiciune, care erau gloria ei, și vedem astăzi o Biserică care este la același nivel cu lumea. În general vedem o biserică lumească, și nu trebuie să ne oprim aici, căci trebuie să plângem cu totii din această cauză. Iar dacă aplicăm aceasta oricărei mărturii colective pentru Dumnezeu, dragi prieteni, nu avem același lucru? Nu vedem aceleași pericole? Lumea care ne atrage permanent, în mod viclean, pericolul de a dezvălui lucrurile prețioase ale lui Dumnezeu, nu pe calea Evangheliei, ci pur și simplu de a ne deschide inima și mintea  pentru a avea un punct comun cu ea. 

     Cât de ușor imităm lucrurile de care suntem înconjurați. Cum se poate strecura această stare chiar și în cea mai atentă companie a poporului lui Dumnezeu, dacă nu există o veghere permanentă și o grijă constantă. Cum vom descoperi că vrăjmașul are tot ce avem noi, că nu există niciun secret între noi, că nu există nimic între sufletele noastre și ceea ce ne înconjoară! Astfel că, oamenii spun uneori: "De ce ne facem atâtea probleme legate de separare, căci nu există nicio diferență între noi ? Pentru ce ne facem o astfel de problemă cu separarea?" Ah, iubiți frați, chiar faptul că putem pune o astfel de întrebare arată că deja nu există nicio deosebire. Secretul este dezvăluit - nu mai rămâne nimic.

     13.3 Abandonarea nazireatului

     Să privim acum foarte pe scurt la pașii care duc la dezvăluirea secretelor, așa cum vedem aici la Samson. Mai întâi el îi spune un neadevăr, când ea îi cere să cunoască secretul puterii lui și cum ar putea fi legat. Ceea ce îi spune în primul rând este, evident, nesemnificativ și se pare că el nu are nicio intenție să-i spună adevăratul secret al lucrurilor. El spune: Dacă mă veți lega cu șapte funii verzi, sau, după cum este scris, șapte funii noi, care nu au fost uscate, atunci voi fi la fel de slab ca oricare om, sau, ca un singur om. Cred că Samson trebuie să fi avut în minte cum bărbații din Iuda îl legaseră cu funii când l-au dat în mâinile filistenilor. Fără îndoială că și-a amintit că atunci când a fost legat cu acele funii, el le-a rupt ca pe niște câlți. Așa că va face din nou la fel. Când ea îi spune: "Filistenii sunt asupra ta, Samson", pur și simplu el rupe funiile, precum câlții care ating focul.

     Ne-am lăudat vreodată cu vreo biruință trecută în așa fel încât aceasta a devenit începutul unei noi curse? Samson se gândește aici la biruința lui trecută asupra filistenilor, la felul în care a rupt funiile. El spune, o voi face din nou. Voi rupe funia, îi voi spune ce mi-au făcut bărbații din Iuda și apoi voi arăta ce putere minunată am. Și așa a făcut, rupând funiile, dar, preaiubiților, el avea o funie nouă în jurul sufletului său. Era doar acea laudă cu o biruință trecută în prezența unuia care nu ar fi trebuit să știe nimic despre aceasta, și în prezența căruia nu avea nimic de-a face. El nu i-a spus adevărul și nici nu i-a dat adevăratul secret al puterii sale dar a înșelat-o, iar rezultatul a fost că în scurt timp ea află mai mult.

     Deci, dacă cineva se joacă cu răul, fiind legat de el, încercând să mențină o anumită separare prin diverse minciuni, pasul este deja făcut și sufletul este cu adevărat în mâinile vrăjmașului.

     Aș dori să pot spune mai clar. Conștiințele noastre trebuie să înțeleagă ceea ce vreau să spun aici. Vreau să spun, iubiți frați, că orice preocupare cu ceea ce nu este de la Dumnezeu, care nu este de niciun ajutor în comuniunea noastră cu El, jucăndu-ne cu lucrurile lumii și legându-le de lucrurile lui Dumnezeu, va sfârși în cele din urmă, ca în cazul lui Samson, în naufragiu și ruină.

     Data următoare se simte puțin mai puternic. Dacă m-ar lega cu funii noi, spune el (v. 11). El devine din ce în ce mai puternic și, dacă și-ar da seama, că pur și simplu el adaugă încă o funie la cele cu care avea să fie legat. El a mers mai departe pe calea coborârii, și cred că vedem în aceasta îndurarea lui Dumnezeu punându-și mâna peste el pentru a-l aduce înapoi și a-l restaura, deși el refuză să asculte de îndurarea lui Dumnezeu. În loc de aceasta, descoperim că el face un pas mai departe în rău. Așa că aici, el este legat cu aceste funii și, dacă se desprinde din nou, el devine mai strâns decât era mai înainte. Această nouă înșelătorie, după ce conștiința i-a fost trezită și, pe deasupra, o conștiință care a fost trezită a doua oară de îndurarea lui Dumnezeu, și continuă în această stare, arată că el este în pericol mai mare ca oricând.

     Iubiți frați, vreau să vorbesc cu toată tandrețea. Acesta este un subiect foarte serios și solemn. A fost trezită conștiința noastră de Dumnezeu pentru a ne elibera dintr-o cursă și totuși ne-am întors din nou la aceeași cursă? Atunci știm că conștiința noastră a devenit mai puțin sensibilă decât era mai înainte, așa cum devenise și a lui Samson. Lucrul acesta se aplică și Bisericii.

     Vine apoi al treilea răspuns al său. El se joacă cu focul, dar fluturele se apropie din ce în ce mai mult de lumânare, iar acum atinge care este secretul puterii sale. El spune: "Dacă ai împleti cele șapte șuvițe ale capului meu în urzeala țesăturii" (v. 13). El vorbește despre părul său; fără să-i spună că nu trebuie să se radă. Dar părul era sursa puterii lui și acum putem vedea cât de aproape era de dezvăluirea acestui secret. El vorbește de propria sa putere spirituală, și îi spune, parcă, cum i se poate lua această putere. El îi spune în mod fals, dar vorbește chiar despre aceasta. Este ca și cum un om ar vorbi lumii despre credința sa. Poate el nu dezvăluie chiar secretul . S-ar putea să nu fie identificat pe deplin cu lumea, dar vorbește despre singurul lucru care îl desparte de lume. Ce drept avea Samson să vorbească cu o filisteană despre nazireatul său? Ah, niciunul. Lucrul acesta ne amintește de Eva vorbind cu șarpele. 

     Astfel că el face ultimul pas. Ea va obține totul de la el. Putem fi siguri, iubiți frați, că orice persoană care se preocupă, care se atinge de rău, va merge până la capăt, la fel cum a făcut sărmanul Samson aici, dacă nu intervine Dumnezeu în mila Sa. Da, spune el, ia-mi părul. Aceasta este ideea. El a ajuns până la capăt, și dacă părul meu dispare, dacă nazireatul meu este pierdut, voi fi la fel de slab ca orice om.

     Nu este semnificativ faptul că el nu vorbește de abstinența sa de la vin sau despre despărțirea de moarte (trup mort, n.t.). Viața lui trecută ar indica faptul că el nu a fost atent cu privire la acele părți de separare ale naizereatului său. Conștiența slăbiciunii, un duh de dependență față de Dumnezeu, a fost sugerată de părul lung. Nu este posibil ca acestea să rămână după ce separarea sfântă a inimii a fost pierdută?

     Dependența își găsește expresia naturală și normală în rugăciune. Doar Nazireul desăvârșit a fost un Om al rugăciunii. Să fim siguri că nu există pericol mai mare decât pierderea simțului nevoii de rugăciune. Lucrul acesta semnifică pierderea duhului de dependență, simbolizat prin părul lung. Nu am nevoie să spun multe cuvinte aici, las mai degrabă conștiința să ne vorbească tuturor. Este rugăciunea o necesitate absolută? Este ea un obicei din viața noastră? Este posibil ca chiar și cunoașterea harului să fie folosită de vrăjmaș pentru a diminua sentimentul de dependență astfel încât rugăciunea să devină mai puțin constantă. Fratele meu, dacă neglijezi rugăciunea, tu ești într-adevăr în pericol iminent să-ți pierzi nazireatul.

     Același lucru este valabil și pentru o mărturie colectivă. Ori de câte ori cunoașterea adevărului divin încetează să ne umilească și începe să ne facă nepăsători în ceea ce privește rugăciunea în comun, putem fi siguri că "filistenii sunt peste noi". Dacă vedem strângerea pentru rugăciune neglijată de mulți, sau o slăbiciune în rugăciune, puțini participanți - acestea sunt anumite semne că această mărturie, indiferent de modul în care a fost folosită de Dumnezeu în vremurile trecute, a alunecat din adevărata sa poziție.  Dacă nu va fi restaurată, totul va cădea în formalismul filistean. Fie ca noi să acordăm o atenție serioasă acestor lucruri.