Meditații Asupra Cărții Judecători
- XXI -
Samuel Ridout
13 Samson : ultimile zile (Jud. 16)
13.4 Samson învins de către filisteni
Samson spusese atâtea minciuni încât filistenii nu l-au mai crezut, dar, dragi prieteni, Dalila l-a crezut. Această prostituată mizerabilă a lumii știe că secretul a fost dezvăluit. Această lume mizerabilă știe bine când creștinul a renunțat la separarea de ea și când totul se dărâmă. După aceea el mai doarme puțin, lenevia în care căzuse mai de mult se manifestă și mai mult, își pune capul în poala acestei sărmane lumi mizerabile, și atunci totul a dispărut, se trezește doar pentru a vedea că puterea lui a plecat pentru totdeauna. A dispărut, fără a mai putea fi restaurat cu adevărat în vreun fel. Puterea lui a dispărut, și a dispărut din vina lui.
Cât de solemn este modul în care trebuie să punem la inimă, ca nu cumva să cădem și noi în același exemplu și avertisment pe care ni l-a dat Dumnezeu. Ea zice: "Filistenii sunt asupra ta", iar el, sărmanul, crede că va face la fel cum a făcut de multe ori mai înainte. "Voi ieși ca în celelalte dăți și mă voi desprinde"; dar, iubiți frați, el nici măcar nu știa că puterea lui dispăruse. Câte suflete au umblat cu lumea, și continuă să umble cu ea, și care nu știu că puterea lor spirituală a dispărut! Samson nu știa că Domnul nu mai era cu el, și el iese afară. El poate să se scuture, dar, ah, dacă și-a pierdut secretul puterii, dependența lui de Dumnezeu, este la fel de neputincios ca și cel mai slab.
Mulți își continuă formele de activitate, mult timp după ce puterea a dispărut din viața lor. Ei s-ar putea "scutura" în activitatea intensă a lucrării religioase - predicatorul poate "să se scuture" la amvonul său, vizitatorul în slujirea sa, învățătorul de școală duminicală în clasa sa - dar, fraților, puterea a dispărut! Oh, ce tristețe și ce rușine!
Iată o marturie a nazireului - recunoscută altădată de Dumnezeu, care și-a pus capul în poala filistencei și și-a pierdut părul. Se poate lăuda cu abilitățile din trecut, cu cunoștințele sale, realizările și toate celelalte - se poate "scutura", dar, vai, vai, - I-Cabod (1 Sam. 4:21). Domnul să ne țină smeriți, evlavioși, dependenți de El, căci pericolul acesta este și pentru noi. Trebuie să luăm seama și să veghem, altfel ne putem trezi din visul ușurătății noastre în mod iremediabil în mâinile filistenilor.
Lumea ar socoti aceasta modul de a deveni puternic. El lăsase deoparte, ar spune, îngustimea lui nedemnă de un bărbat, exclusivitatea lui rigidă, respectarea strictă până la literă. Încetase să mai fie femeie, iar acum își poate lua locul printre bărbați și poate fi folositor la ceva. Așa spune lumea și biserica lumească, dar credința plânge pe nazireul pierdut și nu va fi mângâiată. "Capii (lit. "Nazireii") ei erau mai curați decât zăpada...fața lor este mai neagră decât funinginea" (Plân. 4:7,8).
Filistenii l-au luat pe Samson, l-au legat și l-au coborât la Gaza, chiar în acea cetate unde se dusese să se distreze din propria lui voință, iar locul propriei sale robii de bunăvoie devine acum scena unei robii fără voia sa. Acum el trebuie să macine, puterea care i-a mai rămas este folosită pur și simplu pentru a măcina pentru filisteni, în loc să fie omul liber al lui Dumnezeu pentru a judeca pe poporul său iubit. Ce avertisment îngrozitor, ce lecție îngrozitoare este pentru noi.
Samson își pierde mai întâi puterea prin propria lui nebunie. Apoi, ochii lui sunt scoși de către filisteni, pentru că formalismul nu poate suporta ochii deschiși. El și-a pierdut discernământul, iar acest lucru nu-l mai recâștigă niciodată. Ce umilință! Ce pierdere ireparabilă. Cineva a descris această triplă înjosire ca fiind : "legarea", "orbirea" și "măcinarea" robiei păcatului.
Am lăsat loc pentru cea mai largă aplicație a acestei lecții dureroase. Aceasta se referă în cel mai larg mod la orice formă de cochetare cu răul. Dar dacă ne amintim că filistinismul înseamnă carnal, religia lumeacă în biserică, lecția este de două ori solemnă.
Nici să nu uităm că astfel de greșeli precum cele ale lui Samson, traduse în limbaj spiritual, nu ar însemna un rău moral deschis și flagrand, ci ceva mult mai subtil și eminamente respectabil, în ochii lumii. Am făcut deja aluzii la aceasta. Există sisteme religioase, doctrine, practici care sunt în mod clar carnale, la fel cum a fost iudaismul, după introducerea creștinismului. Orice întoarcere la acestea este o cochetarea cu filistenii. Pot spune că Biserica lui Hristos se află în mare parte acolo astăzi.
Putem să aplicăm aceasta oricărei mărturii. Dumnezeu să ridice o mărturie nazireană ca în Filadelfia în mijlocul unei Tiatire filistene corupte și a unui Sardes formal și mort. Nu este semnificativ că după Filadelfia vine Laodiceea, ca și cum Dumnezeu ar avertiza asupra pericolului de a reveni la ceva care este la fel de rău sau chiar mai rău decât de ceea ce am fost salvați? Oh, fraților, să fim atenți, să fim vigilenți și să fim treji.
Să ne amintim, de asemenea, că o mărturie poate "judeca pe Israel". Orice mișcare (spirituală în sânul creștinătății, n.t.) care este de la Dumnezeu acționează asupra întregii Biserici. Cine poate măsura astăzi influența acelei mărturii, care, în timp ce era separată și adesea disprețuită, a aruncat lumina adevărului divin asupra maselor de sfinți care sunt încă într-o robie, mai mică sau mai mare, față de filisteni? Să nu pierdem, în nicio măsură, acel loc de demnitate, prin asociere cu principii care ne-ar priva de putere și vedere, și care îi transformă pe oamenii liberi ai lui Dumnezeu în măcinători pentru biserica lumească.
13.5 Ridicarea lui Samson
Voi avea de spus doar câteva cuvinte cu privire la ce măsură de recuperare acordă Dumnezeu. Sunt două lucruri de observat, unul este cu privire la Samson, iar celălalt referitor la Dumnezeu. Cu privire la Samson, părul a început să-i crească din nou. Ah, el învață. Învață din nou că nu avea nicio putere în el însuși. Semnul dependenței, semnul separării și al nazireatului apar din nou, dar el a pierdut ceva ce nu va mai veni niciodată. El și-a pierdut vederea, nu o poate recăpăta niciodată, căci Dumnezeu nu restaurează niciodată pe deplin ceea ce a fost pierdut cândva din propria greșeală deliberată și adesea repetată. El poate restaura parțial. Biserica de astăzi ar trebui să fie un nazireu pentru Dumnezeu. Vedem o anumită restaurare din când în când în istoria Bisericii, dar vedem ceva de genul revenirii la zilele apostolice, la zilele Cincizecimii? Ah, Biserica și-a pierdut ochii, chiar dacă și-a recăpătat puțin din dependența ei exterioară, și, precum Samson, măsura puterii pe care ea o are este nimic în comparație cu cea pe care ar fi avut-o Dumnezeu pentru ea, dacă nu s-ar fi îndepărtat niciodată.
Unii dintre noi pot vorbi despre îndurarea lui Dumnezeu care recuperează. Dar, iubiților, trecem cu ușurință peste păcatul care ne-a îndepărtat? Unii dintre noi pot vorbi despre cum ne-a adus El înapoi, dar nu a fost cu pierderea a ceva care corespunde cu pierderea vederii? Am fost aduși înapoi la fel de complet și deplin ca și cum nu ne-am fi îndepărtat niciodată? Dar tot timpul pierdut, acele talente pierdute care ar fi putut fi dezvoltate pe deplin pentru El? S-au dus, nu s-au mai întors, așa că însăși puterea pe care și-a recăpătat-o este însoțită de pierderea vederii, care nu se mai recuperează aici. Ca biserică, nu mai putem privi lumea în față. Nu mai putem sta în această poziție. Suntem, la urma urmei, doar o sărmană rămășiță recuperată prin îndurarea lui Dumnezeu, dar cu o viziune limitată. Dar, în cel privește pe Samson, dependența lui crește. El își recapătă slăbiciunea, și astfel își recapătă puterea. Apoi, vedem partea care Îl privește pe Dumnezeu. Ah, filistenii fac mereu greșeli; Satan se depășește întotdeauna (Prov. 11:18); filistenii vor da acum credit altcuiva. Ei vor da credit lui Dagon, dumnezeul lor, iar acum devine, nu o problemă între bietul Samson eșuat și filisteni, ci o problemă între Dagon și Dumnezeu.
Când chivotul lui Dumnezeu a fost luat din Israel, atât timp cât era o problemă între Israel și filisteni, Dumnezeu lasă chivotul să plece, pentru că ei erau un popor apostat și păcătos și nu aveau dreptul la chivot. Când chivotul este dus în casa lui Dagon, și pus înaintea lui Dagon, ca recunoscând supremația lui Dagon, atunci Dumnezeu trebuie să vorbească pentru Sine Însuși, așa cum o face întotdeauna, și Dagon cade. Așa că, atunci când voiau să facă o sărbătoare mare pentru Dagon, și-i atribuiau biruința asupra lui Samson, sfidându-L pur și simplu pe Dumnezeu, punând înaintea Lui ceea ce făcuseră ei și, prin urmare, Dumnezeu trebuie să vorbească. El vorbește, și cât de eficient!
Ei s-au adunat în mare mulțime pentru a ține o sărbătoare în cinstea lui Dagon, și vor ca Samson să joace pentru ei. Oh, cât de jos a coborât acest om, Samson, ca să joace pentru filisteni! Iubiților, vedem, uneori, un om înzestrat, un om cu abilități de elocvență și toate acestea, un om care cunoaște Scriptura, îl vedem, și ce putem spune? toate acestea le folosește pentru lingușirea duhului lumesc în biserica mărturisitoare. Oh, pare că macină pentru filisteni sau joacă pentru ei. Ah, fraților, mulți oameni care arată ca un adevărat Samson, sunt de fapt robi săraci și orbi ai filistenilor.
Pot să spun aici câteva cuvinte care pot fi neplăcute pentru noi toți, dar care sunt totuși adevărate? Dumnezeu, în marea Lui îndurare, a recuperat pentru noi, în aceste zile din urmă, mult adevăr prețios. Nu voi specifica, înainte de a vă aminti că acest adevăr ne-a deschis practic Bibliile noastre (*). Lucruri noi și vechi au fost scoase din comorile casei Sale, pentru zidirea și desfătarea sfinților lui Dumnezeu. Întreaga Biserică a profitat, direct și indirect, de această slujire a adevărului.
(*) Fratele Samuel Ridout vorbește despre adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu, readuse la lumină de Dumnezeu, prin frați, în secolul XIX, n.t.
La început, poziția pentru care Dumnezeu a ridicat adevărul a avut parte de dispreț. Dar lucrurile s-au schimbat. Adevărul venirii Domnului, poziția desăvârștă a credinciosului în Hristos, diferitele judecăți, cele două naturi - acestea au devenit - ca să zicem așa, populare. O literatură a fost răspândită și mulțimi care nu știu nimic despre sursa ecleziastică de unde a apărut această literatură, au profitat de ea. Pentru aceasta nu putem decât să-I mulțumim lui Dumnezeu.
Dar efectul acestui adevăr, la început, a fost să-i separe pe cei care l-au primit, de lume și de biserica lumească. Acesta a făcut ca persoanele să vadă că se aflau în afara sistemului care, ca sistem, era filistean; era o religie carnală. Întreb cu umilință - adevărul separă el și acum? Și dacă nu, puterea care ne este dată de Dumnezeu nu este folosită ea pentru a măcina pentru filisteni?
Înțelegeți ce spun, nu mă refer la adevăratul popor al Domnului, ci la sistemele care prea adesea îl țin în robie. Nu avem noi o responsabilitate aici? Nu trebuie să obstrucționăm adevărul ecleziastic și nici să refuzăm să dăm adevărul lui Dumnezeu oriunde există ureche să audă; dar, cu siguranță, nu trebuie să uităm că adevărul, dacă este primit corect va duce la îndepărtarea de eroarea filisteană. Să ne amintim de acest lucru și, în rugăciunile noastre, să căutăm puterea de eliberare a lui Dumnezeu pentru ai Sai. Sa nu ne mulțumim să construim un sistem lumesc din adevărul care a devenit popular.
Dar atunci Dumnezeu va interveni și El o va face chiar prin acest om a cărui slăbiciune este acum atât de evidentă. El a fost zdrobit, a fost adus până la sfârșitul lui însuși și acolo, în timp ce dă dovadă de iscusință înaintea filistenilor, el spune, parcă, trebuie să scap de această robie. Dar există o singură cale, și aceasta să scape de el însuși. Samson ajunge la capătul robiei când ajunge la sfârșitul lui însuși. El apucă acești stâlpi, căci filistenii nu au la templul lor pe Iachin și pe Boaz care să-l susțină, întrucât templul lui Dumnezeu este susținut de adevărul veșnic "El va întări" și "În El este puterea". El apucă cei doi stâlpi ai casei filistenilor, și apoi, înclinându-se, ca și cum ar recunoaște propria sa nebunie, dărâmă toată această structură mizerabilă. El este zdrobit sub greutatea care îi zdrobește și pe dușmanii săi.
Dar, iubiților, cât de solemn este că întreaga viață a unui om trebuie sacrificată. El a naufragiat. El este mântuit ca prin foc. Totul a dispărut, și el îi cucerește cu adevărat pe filisteni doar prin propria sa moarte. Ceea ce i-a nimicit, l-a nimicit complet și pe el.
Dar trebuie să mă întorc înapoi. Avem aici la sfârșit o lecție accentuată din nou pentru noi, că dacă vrem să fim învingători adevărați, trebuie să fim biruitori asupra sinelui, și a fost că atunci când Samson a terminat cu Samson - din nefericire, la sfârșitul vieții sale - s-a terminat și cu puterea dușmanului. Ce face fericit un pat de moarte pentru un creștin destul de rar? De ce este acesta un lucru atât de remarcabil? Oamenii vorbesc despre un pat de moarte fericit ca fiind un lucru remarcabil. Acesta ar trebui să fie un lucru obișnuit pentru oamenii lui Dumnezeu care merg acasă la El. Cred că observăm adesea că un creștin nu ajunge niciodată la sfârșitul său decât când ajunge pe patul de moarte. Într-adevăr, întreaga lui viață a fost petrecută mai mult sau mai puțin în compromis cu lumea, până când se află în față cu chestiunea eternității, și atunci există un sfârșit al sinelui așa cum există un sfârșit al vieții. Și atunci, sufletul său eliberat strălucește în fața noastră, așa cum se înalță el la Dumnezeu.
Lucrul acesta ar fi trebuit să se întâmple mai înainte. Ar trebui să ajungem pe patul de moarte cu mult înainte de aceasta. Cu siguranță, ar trebui să ajungem la sfârșitul sinelui cu mult înainte. Sfârșitul sinelui ar trebui să aibă loc la cruce, și acolo ar trebui să rămânem, socotindu-ne permanent morți față de păcat, dar vii pentru Dumnezeu în Hristos Isus. Să ajungem la sfârșit, nu prin providența lui Dumnezeu, nici sub mâna Lui care apasă asupra noastră în disciplină. Să ajungem la sfârșit, nu doar așa cum a făcut Samson, în zdrobirea vieții din noi înșine, ci cu calm și de bunăvoie, aplicând crucea cu credință la tot ce este de la omul vechi, ca să nu fiu eu cel care trăiesc, ci Hristos care trăiește în mine. Atunci, pentru noi, istoria s-ar inversa, parcă, și am începe acolo unde a sfârsit Samson. Am începe cu moartea eului (sinelui) și, ca rezultat, vom sfârși prin adevăratul nazireat, potrivit scopurilor lui Dumnezeu.
Am urmărit pe acest biet om, potrivit planurile lui Dumnezeu, cu privire la ceea ce ar fi trebuit el să fie, chiar de-a lungul istorie sale, și descoperim că a fost un eșec în a împlini voia lui Dumnezeu în separare față de lume, iar acum, la sfârși, vedem exact motivul pentru toate acestea; el nu ajunsese la sfârșitul lui însuși. Să nu așteptăm ca un cutremur să ne ducă la sfârșitul nostru. Să mergem în camera noastră, să mergem în camera inimii noastre, și acolo să ne însușim adevărul crucii lui Hristos, și să-L rugăm pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt, să facă din aceasta o realitate practică în sufletele noastre, ca să nu învățăm aceasta printr-o experiență amară, ci să învățăm prin adevărul lui Dumnezeu, care ne face să spunem : "Am fost răstignit împreună cu Hristos și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine" (Gal. 2:20).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu