Hristos, Purtătorul păcatelor noastre - 1 Petru 2:24
Ernst-Augustus Bremicker
1 1 Petru 2:24 - Ceea ce Domnul Isus a îndurat
Suntem întotdeauna profund mișcați să reflectăm la ceea ce Domnul și Mântuitorul nostru a îndurat și a suferit pe crucea Calvarului. Noi nu putem măsura profunzimea a ceea ce a trăit El acolo, dar noi Îl adorăm, pe El care a răbdat până acolo încât, după ce a sfârșit lucrarea pe care Tatăl Său I-a dat-o s-o facă (Ioan 17:4), a putut striga : "S-a împlinit" (Ioan 19:30).
Aprecierea și admirația noastră pentru lucrarea Domnului pe cruce cresc și mai mult când reflectăm la motivul pentru care era El acolo. Nevoile noastre sunt cele care L-au condus acolo, și că El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi. Printre numeroasele glorii ale crucii (Ioan 13:31), nu vom uita niciodată că păcatele noastre au fost cele pe care El le-a purtat acolo în timpul celor trei ceasuri de întuneric, și pentru care El a suferit judecata Unui Dumnezeu sfânt și drept. El a devenit Substitutul (Înlocuitorul) nostru, iar pedeapsa care ar fi trebuit să ni se aplice nouă a fost pusă asupra Lui în acel moment.
Apostolul Petru vorbește despre această lucrare a Mântuitorului nostru în acești termeni : "Care a purtat El Însuși păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru dreptate" (1 Petru 2:24). Doar câteva scurte cuvinte, dar cât de bogate sunt în substanță care fac să medităm asupra lor, și în conținut pentru a aduce mulțumiri și adorare.
2 Ispășirea făcută de El Însuși
Înainte de toate, ne este spus că Domnul Isus a realizat această lucrare de ispășire (sau propițiere) de El Însuși. Nimeni altul decât El nu ar fi putut să împlinească această lucrare. Niciun înger, nici o simplă ființă umană, oricât de virtuoasă ar fi fost, nu ar fi putut să poarte păcatele altuia. Mai mult, chiar cuvântul puternic al Creatorului nu putea să înlăture păcatele noastre. Încă odată, numai Domnul Isus a putut să o facă. De aceea El a venit pe pământ pentru a muri pentru noi. Ne minunăm citind cuvintele lui Pavel : "Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine" (Gal. 2:20).
3 El a purtat păcatele
În al doilea rând, Petru ne amintește că păcatele noastre sunt cele pe care Domnul Isus le-a purtat asupra Lui. Domnul Isus nu a murit doar ca martir. Nu, El Și-a dat viața pentru păcatele noastre. Fiecare acțiune rea, fiecare gând rău, fiecare minciună, fiecare vorbă rea... toate acestea au fost puse asupra Lui. Ce munte de păcate! Câte miliarde de păcate a purtat El! Și ce suferință profundă I-au provocat aceste păcate, păcatele noastre. Pentru Domnul Isus, păcatul era ceva complet străin naturii Sale. Era ceva pe care El nu putea decât să-l urască. El n-a făcut păcat, în El nu era păcat, și El nu a cunoscut păcatul. Cu toate acestea, El a devenit Purtătorul păcatelor noastre. Cât de groaznic a trebuit să fie pentru El lucrul acesta, mai întâi să ia aceste păcate prin îndurare față de noi, apoi să sufere pentru ele talazurile judecății divine care s-a abătut asupra Lui în timpul celor trei ceasuri de întuneric. Fie ca El să primească lauda și mulțumirea noastră eternă.
4 El a purtat păcatele în trupul Său
În al treilea rând, Duhul Sfânt ne informează că Domnul a purtat păcatele credincioșilor în trupul Său. Dumnezeu nu poate să moară. Prin urmare, Domnul Isus nu putea împlini lucrarea de la cruce decât devenind om, pentru a putea să-Și dea sufletul Său la moarte (Isaia 53:12). Totuși, El a rămas Dumnezeu. Acest lucru ne aduce la faptul de neînțeles că Dumnezeu a devenit om. "Mare este taina evlaviei, Dumnezeu manifestat în carne" (1 Tim. 3:16). Și astfel, Domnul Isus a suferit ca Om pentru păcatele noastre. Și ca Om a devenit singurul Mijlocitor între Dumnezeu și oameni (1 Tim. 2:5). Dar, din nou, deși păcatul a fost și este o urâciune pentru El, a făcut ca vina noastră în judecată să fie ca a Lui Însuși, căci nu era un alt mijloc pentru noi de a fi mântuiți. Aleluia, ce Mântuitor!
5 El a purtat păcatele pe cruce
În al patrulea rând, ni se spune în mod expres că Domnul Isus a purtat păcatele noastre pe cruce. Faptul că Domnul Isus a fost pironit pe o cruce demonstrează starea total coruptă a inimii și a rasei umane (vezi și Ioan 12:31 ; Gal. 6:14). L-am considerat pe Domnul Isus dat la moarte, dar aceasta a fost moartea rușinoasă a crucii. Nu putea exista o dovadă mai mare a vrăjmășiei omului față de Dumnezeu, și a răutății inimilor noastre naturale. Cu toate acestea, în același timp, aceasta făcea parte din planul lui Dumnezeu ca Domnul să moară pe o cruce. Crucea este simbolul blestemului păcatului. De aceea Pavel a scris : "Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-Se blestem pentru noi (căci este scris: Blestemat este oricine este atârnat pe lemn)" (Gal. 3:13). Cât de recunoscători Îi suntem că a purtat blestemul care, altfel, ar fi căzut, pe drept, peste noi.
6 Păcatele au fost purtate
În final, versetul nostru afirmă că Domnul Isus a purtat păcatele noastre. Pe lângă ispășire, nu ne face aceasta să ne gândim la toată greutatea poverii pe care Domnul a trebuit să o poarte ? L-am văzut în Ghetsimani, cu fața la pământ, în luptă grea. Pe măsură ce se apropia ceasul când trebuia să poarte păcatele noastre și că aceasta povară apăsa greu asupra sufletului Său, El Se ruga Tatălui Său pentru ca, dacă este posibil, sa treacă acest pahar de la El (Matei 26:36-39). Cât de grea trebuie să fi fost, pentru întreaga Sa ființă, povara în timpul celor trei ceasuri de întuneric de pe cruce, - părăsit de Dumnezeul Său și suferind ca Purtător al păcatelor noastre.
7 Pentru ca noi să trăim pentru dreptate
Prin moartea Sa, Domnul Isus a obținut o răscumpărare eternă (Evrei 9:12). Am fost spălați de păcatele noastre prin sângele Său, și am fost făcuți desăvârșiți pentru totdeauna prin jertfa Sa (Apoc. 1:5 ; Evrei 10:14). Cu toate acestea, Petru insistă să lege faptul că Hristos a purtat păcatele noastre de o consecință foarte practică pentru viața noastră zilnică (la fel cum Pavel o face în 1 Corinteni 6:20). El precizează : "pentru ca, fiind morți față de păcate, să trăim pentru dreptate".
La prima vedere, această afirmație ar putea părea că urmează învățătura lui Pavel în epistola către Romani, unde este scris că noi suntem morți față de păcat (6:2) și că dreptatea lui Dumnezeu s-a arătat (3:21 și următ.). Totuși, gândirea lui Petru este diferită. Romani tratează poziția noastră, adică din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Așa cum ne vede Dumnezeu în Domnul Isus, noi suntem - potrivit poziției noastre - morți față de păcat și îndreptățiți de către Dumnezeu (acestea sunt cele două mari fapte ale mântuirii noastre). Dumnezeu ne vede în acest fel, chiar dacă păcătuim încă în viața noastră, deși putem și ar trebui să înțelegem perspectiva lui Dumnezeu prin credință și să ne bucurăm de ea. Dar, în același timp, viața noastră pe pământ trebuie să reflecte ceea ce suntem deja înaintea lui Dumnezeu potrivit poziției noastre. În termeni practici, ar trebui să o sfârșim cu păcatul, de a fi morți față de păcat (adică de a nu mai păcătui) și de a duce o viață de dreptate practică. Acesta este argumentul lui Petru în versetul nostru. Ar trebui să-L urmăm pe Domnul Isus și să devenim tot mai mult asemenea Lui. El este Modelul nostru, iar noi suntem îndemnați să umblăm pe urmele Sale, urmele Celui care nu a făcut păcat (1 Petru 2:22).
8 Morți față de păcate și vii pentru dreptate în viața noastră de fiecare zi
Să ne socotim pe noi înșine ca morți față de păcat și vii pentru dreptate este ceva care se aplică în viața noastră de fiecare zi. Este o responsabilitate zilnică. Aceasta poate părea o responsabilitate imensă, căci știm cu toții cum suntem, întotdeauna schimbători, tentați să păcătuim și să ne purtăm altfel de cum ar vrea Dumnezeu. Dar avem aici un ajutor real : a privi la Mântuitorul suferind. Cu cât mai mult ne vom opri asupra Domnului Isus și asupra suferințelor sale pentru păcatele noastre pe cruce, cu atât vom deveni mai sensibili față de păcat. Când suntem tentați să păcătuim, ar trebui să gândim la cruce. Fiecare păcat pe care îl facem, chiar ca credincioși, a adăugat la suferința Aceluia care a fost atârnat. O conștiență profundă a acestui fapt extraordinar ne va face mai atenți cu privire la faptul de a păcătui.
Dar, pe lângă acest aspect negativ (de a fi sensibili față de păcat), a privi la cruce ne va ajuta să trăim în dreptatea practică, adică a practica dreptatea și a trăi în conformitate cu ceea ce se găsește în Dumnezeu. Este ceea ce Dumnezeu caută în viețile noastre. Noi stăm înaintea Lui ca îndreptățiți, dar El vrea ca noi să trăim această dreptate în fiecare zi, așa cum Mântuitorul nostru, care a suferit, a făcut-o în viața Sa.
Mântuitorule, noi cu toţi Te slăvim
1. Mântuitorule, noi cu toţi Te slăvim,
Când vedem dragostea Tatălui
Pe-a Ta Faţă lucind şi în lume vestind
Cât de-nţelept e şi puternic!
R:
Ce iubire! Căci venit-ai din cer,
Ca să mori pentru noi toţi,
Pentru-a noastră vină!
2. Cât ai fost de smerit, când în iesle-ai fost pus!
Şi-ai pribegit apoi ca străin
Fără niciun locaş pe al nostru pământ,
Tu, Cel ce-Atotstăpânitor eşti.
3. Apoi, când Te vedem suferind pentru noi,
Când Te rugai în Ghetsimani,
Stăm uimiţi de-al Tău har, când Te ştim cât de sfânt,
De curat şi de nepătat eşti!
4. Şi-apoi, când Te privim pironit pentru noi,
Purtând osânda şi vina grea,
Te slăvim şi-Ţi cântăm, căci al Tău sânge scump
Ne-a curăţit de orice pată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu